Din copacul veşniciei

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

 

• Am primit în dar un ram
  Când în somnul bucuriei
  Vis tihnit cutreieram
  
  Mi l-am strecurat în minte
  Ca din el să-i răsădesc
  Inimii ce mi-i fierbinte
  Puieţi vii ce-n suflet cresc
  
  Ca apoi frumoasa floare
  Din boboc când dă să iasă
  S-o culeg şi-n încântare
  S-o aşez pe-a minţii masă
  
  Unde spre împodobire
  Să-i îmbrac blânde cuvinte
  Ca în haina-i de iubire
  Vers să-şi poarte-al lui fierbinte
  
  Către suflete -n umblare
  Străbătând voios prin lume
  Semnul de Credinţă mare
  Prin cuvânt ce am a-l spune
  
  Cei doriţi spre ascultare
  Ve-ţi simţi în gând şi floarea
  Ce de-o luaţi înspre purtare
  Duce-n inimi sărbătoarea
  
  Şi-o lumină nefirească
  Ce simţindu-i strălucirea
  Pacea -n suflet să v-o crească
  Liberând din lanţ iubirea
  
  Ce a stat încătuşata
  Strânsă-n spaime şi-n minciună
  Cu putere criticată
  Spre-a se crede că nu-i bună
  
  Dacă vreţi o lume nouă
  Cum şi eu voiesc să fie
  Spre schimbare v-aduc vouă
  Gândul meu senin să vie
  
  Cu îndemn spre toleranţă
  Către cei ce v-au greşit
  Să aveţi şi voi Speranţă
  Pentru rău ce-aţi săvârşit
  
  Ca la fel când Judecarea
  Va fi aspră spre osândă
  Să vă poată fi Iertarea
  Doar precum mustrarea blândă
  
  Înspre Seamăn şi Aproape
  Să lăsăm îngăduinţă
  Ca Iubirea să dezgroape
  Trup ce trece-n nefiinţă
  
  Doar aşa cum în Poruncă
  Fiul Omului ne-a spus
  Răul lumii se aruncă
  Prin Puterea LUI Isus
  
  Construind o Noua Lume
  Cu puteri ce stau în noi
  Rostind al iubirii nume
  Înspre Viaţa de Apoi
  
  Pacea şi prietenia
  Între noi să se aşeze
  De voim ca bucuria
  Iar prin inimi să vibreze
  
  Cu drag: Vouă..!...
  ANDREI BOTOSANU

Mos Nicolae

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

An de an, în prag de iarnă
La toţi copilaşii buni
Ajunge Moş Nicolae
Ştiţi să-i spuneţi rugăciuni?

Dar o colindă frumoasă
Câţi din voi aţi învăţat?
Moşul e bătrân, dar ştie
Când voi nu aţi ascultat.

Eu l-am întâlnit aseară
Şi mi-a spus că i-a iertat
Şi pe copilaşii care
Uneori n-au ascultat.

Dar aşteaptă să promită
Că vor fi buni şi cuminţi
Nu-I vor supara pe îngeri,
Vor asculta de părinţi.

O să vină Sanicoara
Pe la fiecare casă.
Haideţi, toţi să-l aşteptăm
Cu o colindă frumoasă.

PRIVESTE SPRE IMPĂRATIA LUI DUMNEZEU!

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

   "Nu cunoastem starea sufletului nostru, adica masura in care poate fi mantuit sau osandit. Pentru aceasta, intelept lucru este a nu mai cauta spre viata noastra trecuta, oricat de evlavioasa ar parea ea, ci numai spre timpul care ne-a mai ramas de trait, ca nu cumva sa pierdem mai mult decat am castigat si sa ramanem lipsiti de darurile cele vesnice ale lui Dumnezeu. Faptele bune nesavarsite inca atarna mai greu decat cele savarsite deja! Cu fiecare Spovedanie suntem tot mai aproape de cele la care nu am ajuns inca! Sa nu cautam inapoi, ci inainte, spre Imparatia lui Dumnezeu!" (Teodor Danalache).
   Bucuria mea, te rog sa nu uiti ca: Nu Dumnezeu se departeaza de noi, ci noi ne departam de El. Datorita necredintei sau putinei noastre credinte, NI SE PARE ca El se departeaza de noi.
   🙏  Harul Domnului nostru IISUS HRISTOS, dragostea lui DUMNEZEU TATAL si impartasirea DUHULUI SFANT, sa fie cu tine si cu toti cei dragi ai tai!
   🙏  Maica Domnului sa te acopere sub Sfant Omoforul ei!
   🙏  Ingerul tau, pe care-l ai de la Sfantul Botez sa te pazeasca de toate uneltirile viclenilor diavoli! Amin si Aliluia!
                                                                                                                                Preot Ioan 🛎.

COMUNIUNE cu DUMNEZEU

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

   Bucuria mea, te indemn ca azi si in toate zilele vietii tale, sa fii in comuniune cu Dumnezeu, adica, sa vorbesti cu El cat mai des posibil: Iisuse, Iisuse, iarta-ma, Iisuse, si mintea ta va avea LUMINA, iar sufletul tau BINECUVANTARE.

 Sa stii ca fara osteneala nu se face nimic: Bucuria mantuirii vine din jertfa de a te ruga.

 Pe crestinul ortodox care se roaga il umbreste Harul Duhului Sfant. Toti vrem sa ne mantuim dar nu ne lasa: Trupul, Voia proprie si Pofta.

Indata ce o patima prinde radacini, trebuie s-o smulgem ca sa nu prinda radacini adanci.

Exemplu: Gandul ne spune sa dormim mai mult? Nu mai dormim si trecem la rugaciune, fiindca, rugaciunea vindeca durerile, patimile si neputintele. Razele Soarelui usuca namolul si orice insecta, orice vietuitoare va pieri. Tot asa intampla si in sufletul omului daca se roaga cu luare aminte, Harul Sfantului Duh vine ca un glont, mai ales in vreme de ispita si nu ne lasa sa pacatuim. Dar sa nu ne  vaicarim, sa nu ne lenevim, sa nu cartim, ci, sa ne smerim si sa ne ostenim cu trupul si cu sufletul!                                                                                                                          Amin si Aliluia!
                                                                                                                       Preot Ioan 🛎.

RUGĂCIUNE ....

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

   🙏  Doamne, Dumnezeul parintilor nostri, Care faci pururea cu noi dupa blandetile Tale, nu departa mila Ta de la noi, ci, pentru rugaciunile Prea Sfintei Maicii Tale si a tuturor Sfintilor Tai, in pace indrepteaza viata noastra si ne binecuvanteaza. Amin si Aliluia!
   🙏  Sfinte Gheorghe de la Cernica, ca unul care ai indrazneala inaintea lui Dumnezeu, roaga-te si pentru noi pacatosii, acum, in ceasul mortii si in ceasul judecatii noastre. Amin!
   🙏  Sfinte Gheorghe de la Cernica, ca unul care ai indrazneala inaintea lui Dumnezeu, roaga-te si pentru noi pacatosii, acum, in ceasul mortii si in ceasul judecatii noastre. Amin!
   🙏  Sfinte Gheorghe de la Cernica, ca unul care ai indrazneala inaintea lui Dumnezeu, roaga-te si pentru noi pacatosii, acum, in ceasul mortii si in ceasul judecatii noastre. Amin!
   🙏  Iisuse, Iisuse, iarta-ma, Iisuse!
   🙏  Miluieste-ma, Maica Luminii!
   🙏  Sfinte Ingere, pazitorul sufletului meu, care esti dat mie de la Sfantul Botez, pazeste-ma sub acoperamantul aripilor tale, de toate uneltirile vrajmasilor diavoli. Amin si Aliluia!

                                                                                                                                Preot Ioan 🛎.

Vindecarea orbului din Ierihon - predică

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata"....
Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

AVEA UN NUME ROMÂNIA - Versuri :Eliana Popa

O BUNICĂ ȘI-O COPILĂ !

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...



(de Eliana Popa)

Într-un colț uitat de lume ..lângă podul dinspre moară
O bătrână și-o copila își duc viata-ntr-o căscioară.
Erau tare nevoiașe..greu se descurca bunica
Își creștea cu multă trudă și iubire, nepoțica !

Dar necazul iute vine peste omul necăjit
Și fetița ei cuminte într-o zi s-a-mbolnăvit !
Tot a încercat bătrâna să găsească bolii leac
Dar degeaba...că nimic nu se leagă la sărac !

A pornit plângând bătrână la un doctor la oraș
N-avea bani ca să-l plătească, dar a luat un colt de caș !
Însă doctorul ii spune :,, - N-am cum să te-ajut bunica ,
Până nu-ti aduci la mine mai degrabă nepoțica !"

Lacrimi i-au brăzdat obrajii că n-avea cum să o poarte
Pe fetița ei bolnava la un vraci așa departe...
Dar mergând pe străzi buimacă a văzut în fața sa
O biserică frumoasa...pe o strada.,.undeva !

A intrat privind sfioasă către sfintii din icoane
Și a-ngenuncheat bătrâna lângă câteva cucoane
Ascultându-le bătrâna rugăciunea lor cea lungă
A-nceput cu voce tare să rostească a sa rugă :

,, - Dragă ,Doamne, sunt Maria! Nepoțica mea-i bolnavă
Zace-n pat de multă vreme...e slăbită și firavă
Dacă poți Tu să o vindeci , mergi acuma...iute...iute
Casa noastră-i lângă moara ce se află lâng-o punte !

Ai să vezi căsuța noastră cu pereții care crapă
Are găuri în șindrilă...e micuță și săracă....
Caută sub preșul roșu și i-a cheia de la ușă
Mergi ,Te rog, să-mi vindeci , fata ! Fata mea ca o păpușă !

Să nu uiți ! Când ieși din casă să pui cheia tot la loc
Ca sa pot deschide ușa când o fi să mă întorc !
Gata, Ți-ai notat adresa ? ...iaca..plec și eu la drum ,
Mulțumesc, Mărite Doamne...mulțumesc încă de-acum !"

O priveau râzând mărețe ,, cuvioasele" femei
Zice una mai țâfnoasă : ,, - Vai și-amar de ruga ei !"
Dar bătrâna-si ia desaga și pornește către casă
Cu nădejde mare-n Domnul...nu le-aude sau nu-i pasă !

Și minune ! Când ajunge si deschide grabnic ușa,
Nepoțica ei cea dragă cânta legănând păpusa
,, - Cum ? Te-ai ridicat, micuțo ? Vino iute la bunica ! "
Și degrab' îi sare-n brațe ca zvârluga, nepoțica !

,, - A venit aici un doctor și m-a sărutat pe frunte
Avea haine de lumină și în plete stele multe,
Si sub pletele-nstelate...precum crinul fruntea Lui !
Dar... pe mâini avea, bunico, două răni adânci de cui !

Și mi-a spus cu voce blândă, mângâindu-mi talpa goală
Să mă joc iar cu păpușa că nu mai sunt bolnăvioară !
M-a rugat să-ți spun și ție c-a găsit căsuța noastră
Si ai cheia așezată chiar sub preș , lângă fereastră "

( după o pildă ortodoxa )

Sursa foto: Facebook

SPOVEDANIA, NE DESCHIDE PORTILE CERULUI

“Unui calugar pustnic i s-a aratat diavolul intr-o noapte si a inceput sa-i aminteasca pacatele: „Ai facut asta, asta si asta, … aceia, aceia si aceia..., vai si amar de sufletul tau!”. “Numai atata?”, a intrebat pustnicul? “Ba, ai mai facut si multe alte pacate si destule, ca sa ai parte de focul iadului nostru! “Te rog, scrie-mi-le pe o hartie, ca sa nu le uit!”, i-a zis călugărul pustnic. Cand au fost gata, pustnicul a luat hartia de la diavol, a facut peste ea semnul Sfintei Cruci si a scris cuvintele: Pacatele acestea, toate mi-au fost iertate de Dumnezeu Iisus Hristos, in Duhul Sfant prin parintele meu duhovnic in Taina Sfintei Spovedanii! Iar, apoi, cu binecuvantarea duhovnicului, am primit Sfanta Impartasanie, adica, Cinstitul Trup si Scumpul Sange al Domnului nostru Iisus Hristos, si prin aceste doua Sfinte Taine, PĂCATELE MELE AU FOST ACHITATE, (mi-au fost sterse faradelegile mele si de tot pacatul am fost curatit. Pustnicul, i-a intins hartia diavolului, spunandu-i: „Mi-ai dat nota de plata, poftim aici chitanta!”. Atunci, crapand de furie si de necaz, diavolul indata s-a facut nevazut”. 
Bucuria mea, daca acestui pustnic spovedit si impartasit i-a amintit diavolul toate pacatele, atunci ce va fi cu cel care merge la judecata particulara sufletul negru, ca un tuci, catranit??? Osanda vesnica il asteapta si-i va spune Mantuitorul: “Prietene, cum ai intrat aici fara haină de nunta? El insa a tacut. Atunci Imparatul a zis slugilor: Legati-l de picioare si de maini si aruncati-l in intunericul cel mai din afara. Acolo va fi plangerea si scrasnirea dintilor. Caci multi sunt chemati, dar putini alesi. (Matei 22:12-14). Cine are minte, sa ia aminte! Amin si Aliluia!
Preot Ioan 🛎

CÂT DE DULCE E IERTAREA..

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

de Preot Sorin Croitoru

Mulțumescu-Ți Ție, Doamne Sfinte,
Pentru că m-ai învățat iertarea
Și-n sfârșit sunt liber să iubesc..
M-ai scăpat de ura dinainte,
Când mocnea în mine răzbunarea,
Și de-atunci, Iisuse, înfloresc!

Mai demult, pe când țineam mânie,
Și-Ți ceream mereu să-mi faci dreptate,
Indicându-Ți modul cum s-o faci,
Nu aveam în suflet bucurie,
Fiindcă păgâneasca-mi răutate
Mă făcea nevrednic să mă placi..

Dar mi-ai zis cu șoapta Ta blajină
Să îmi calc dreptatea în picioare
Și să iert precum și Tu iertai,
Iar de-atunci trăiesc într-o lumină
Ce aș vrea s-o aibă fiecare:
N-am murit și totuși sunt în Rai!

Bate vântul desnădejdii

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

Toți care purtăm pe umeri soarta cea apăsătoare
În speranțe ne-mbrăcăm ca la mare sărbătoare
Existeanța despicăm , cu privire ca de vulturi
Prin viață înaintăm , ocrotiți de false scuturi

Tainice vise ascunse din suflarea nemurirei
Veșnicia ne stă-n față din mila dumnezeirei
Sufletul se-nalță-n zbor sub cerul nemărginit
Nimeni nu e mulțumit de viața ce și-a trăit

Din izvorul viețuirii , răi și buni , zilnic s-adapă
Mulți prin viață însă trec , cum trece gâsca prin apă
Soarta crudă , neîmpăcată , sătulă de-atâta luptă
S-a ascuns în resemnare , demnitatea este frântă

S-au înfipt adânc cuțite în suflete revoltate
Moarte-aduc în loc de viață cu promisiuni deșarte
Fripturiști fără obraz , s-așezară sus la cârmă
În picioare calcă totul , nici nu văd ce lasă-n urmă

Papagali , marionete , de pricepere sunt goi
Starea nației și-a Țării , duc la groapa de gunoi
Îmbrăcați în nesimțire , mulțumiți de cum trăiesc
Nici ei singuri nu mai știu câte prosti zămislesc

Adunați în clică strânsă după chip și-asemănare
Să audă nici nu vor , de iubire ori de milă și-ndurare
S-au vârât pe funcții-nalte , unde numai stau și dorm
Pentru ei , plăcut și dulce , dar pentru popor ,nesomn

Vinovații sunt tot liberi , condamnații suntem noi
Zilele sunt tot mai sumbre , tot mai pline de nevoi
Am ajuns ca-n nopți senine , la ferestre să pândim
O speranță depărtată , după care toti tânjim

Bate vântul desnădejdii în suflete păcălite
Binele și bunăstarea ,zi și noapte-s pângărite
De pe scaunul măririi , unde el se crede dom
Stă în calea bunăstării și-a demnitații de om

Și cu mintea de hârciog , adună fără măsură
Iar când moare , habar n-are , toate cui o să rămână
Întâmplări adevărate , se petrec acum pe față
De asta-i normalitate , o să-mi cos gura cu ață.

16 nov.2018
Preot Ion Predescu

Soartă neîmpăcată

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

Om cu soartă neîmpăcată și cu demnitatea ruptă
De ce ți-a pierit curajul și-ndrăzneala pentru luptă ?
Scoală-te din nou la luptă , nouă soartă-ți rânduiește
Ieși din somnul rațiunii care-n moarte te târăște

Necazurile strânse-n haită , sufletul ți-a revoltat
Și de dormi , îți aduci moarte , dacă nu te-ai deșteptat
Ți-au săpat groapă adâncă și te-au pregătit de moarte
Câtă-ngenunchere-n tine , sufletu-ți poate să poarte

Dacă ochii ți-s închiși , degeaba pe câmp sunt flori
Poți să le miroși cât vrei , dar ești lipsit de culori
Osânda ți-e fructul vieții , umerii ți-o vor purta
Și-n urechea astupată , dreptatea nu va intra

Peste umeri obosiți , apăsări neînduplecate
Greu se mai găsește-acum , caldă inimă de frate
Pentru suspinele tale , primești rânjet fioros
Prin întortocheate legi , vei trăi tot dureros

Ades , pentru dreptul tău ,te tot cerți cu Dumnezeu
Vinovat îl faci pe EL , atunci când îți este greu
Dar când viața îți surâde și binele te însoțește
Uitarea își face loc , și pe El îl ocolește

Lângă dor ai pus speranțe ,lângă zâmbet ai pus plâns
Și-n această hărmălaie , în suflet venin ai strâns
Ți-au pierit ca și parfumul , toate visele-adorate
Ai crezut , dar ai rămas , cu dureri nealintate

Ridică în fața sorții , braț puternic de erou
Sfarâmă jugul umil , că ești om și nu ești bou
Soarta-n lacrimile ei , foc dau sufletului tău
Salvatoare-ai vrut să-ți fie , însă ea ți-a fost călău

14 nov.2018
Preot Ion Predescu

SAMARINEANUL MILOSTIV

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

 


de Preot Sorin Croitoru

Samarineanul Milostiv
L-a îngrijit pe cel rănit.
Samarineanul e Hristos,
Rănitul, eu, cel păcătos
Și tu, care citești acum.

Răniți de-atâtea ori pe drum
De pofte care sfinte nu-s,
De câte ori al nostru Domn
Pe răni din harul Său ne-a pus?..

Periculos e drumul vieții,
De hoți și de tâlhari e plin,
Dar Domnul nostru are-n traistă
Și untdelemn de-al Său și vin.

În Taina Sfintei Spovedanii
Ne unge iar cu Duhul Sfânt,
Iar din Potirul Liturghiei
Ne dă ca să sorbim un Vin
Cum nu e altul pe pământ!
amin

Dragostea care nu doare

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

Dragostea care nu doare
n-are roadă numai floare
n-are lacrimi, ci-nșelare
n-are viață – numai pare.

Dragostea care nu plânge
nu se-aprinde, ci se stinge,
nu se-nalță, ci coboară,
nu învie, ci omoară!

Dragostea ce nu-i fierbinte
nu te crede, ci te minte,
nu e-n soare, ci e-n ceață,
nu-ncălzește, ci îngheață.

Dragostea ce nu-i curată
nu trezește, ci îmbată,
nu rămâne, ci trădează,
nu-nălbește, ci-ntinează.

Numai Dragostea Divină
nu te arde, ci te-alină,
nu te lasă, ci te ține
orice trece și-orice vine.

Numai dragostea frumoasă
legământul nu și-l lasă
și cununa nu-și desparte
nici în viață, nici în moarte!

Traian Dorz

CĂLĂTOR CU CRUCEA-N SPATE !

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

(versuri: Eliana Popa)

Prin al lumii veac pășește, istovit de drum și sete
Călător cu crucea-n spate și cu nimb de raze-n plete
Parcă are-n ochi lumina diminetilor de vară
Și pe chip parcă-L sărută, flori de crin si lăcrămioară!

Parc-ar vrea un strop de apă, cui sa ceară? Cin' să-i dea ?
Numai crinul plin de rouă îi oferă cupa sa
Omul astăzi nu-L mai vede, iar de-L vede nu-i mai pasă
O, de-ar ști cine-i străinul, L-ar primii cu toți în casă !

Căci și astăzi duce-n spate, nevăzut păcatul lumii
Să ne facă fii Luminii...să nu fim plămada humii !
Vine-n fiecare casă, bate-n chip de călător
Sau ne-asteaptă lângă poartă, îmbrăcat în cerșetor !

,, - C-un bănuț Mă miluiește ! N-ai o pâine pentru Mine ?"
,,- Pleacă, lasă-mă , n-am vreme, fugi din calea mea, străine !"
,, - Lasă-Mă, să stau un ceas, pe pragul căsutei tale!"
,, - Nu am vreme pentru tine, vezi,străine de-a ta cale!"

,, - Dă-Mi un strop de apă rece, să mai prind un pic de viață
Si-un ștergar să-Mi scutur colbul și sudoarea de pe față!"
Omul Îl privi cu ură și grăbit închise poarta :
,, - Nu am vreme să-ți dau apă ! Mergi..si-mpacă-te cu soarta !

Nici ștergar nu am a-ți da, mergi și bate-n alte porți
Am atâtea de făcut, nu pierd timpul meu cu toți
Cerșetorii și pribegii.... ce îmi bat ades' în poartă
Du-te ! Du-te mai departe, fiecare cu-a lui soartă!"

Călătorul cel din Ceruri, se întoarce și oftează
,, - Nu am vrut să-ți tulbur duhul, omule cu mândră casă
Ți-am cerut un strop de apă și-o fărâmă dintr-o pâine
Ce oricum îți prisosește, și-o arunci mereu la câine !

Ce-ai crezut, sărmane suflet, că Eu îți rămân dator ?
Ți-aș fi dat si-aici răsplată și în veacul viitor
Căci la vremea Judecății, Eu sărmanul zdrențăros
Aș fi poruncit la îngeri să îți dea veșmânt frumos

Apoi te-as fi pus la masă, la ospăț împărătesc
În a Tatălui Grădină, unde sfinții locuiesc
Unde picură in cupe, apa vieții, apă vie
Unde-i viață far' de moarte și eternă bucurie!

Eu pleca-Voi mai departe știu că am să găsesc milă
La o văduvă săracă, într-o casă mai umilă
Însă tu,cel care astăzi închizi poarta după mine
Călător vei fi și tu...cu durere și suspine

Va veni si vremea-n care tu-Mi vei cere-un strop de apă
Când în arșița eternă, îngeri răi cu foc te-adapă,
Când vei vrea un ceas odihnă de la muncile cumplite
Când vei plânge cu durere...nu voi lua nici Eu aminte !"

CUNUNA VIETII...

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

   Sfantul Siluan Athonitul spune asa: „Acum oamenii sunt plini de mandrie si nu se mai mantuiesc decat prin intristari si pocainta, si numai foarte arareori ajunge cineva la iubire (iubire de Dumnezeu, iubire de aproapele si iubirea vrajmasilor)”. Bucuria mea, acum este vremea SEMANATULUI, mai tarziu va fi vremea SECERATULUI. Acum este vremea LUCRULUI, iar apoi va fi vremea RASPLATIRII.
Pe pamant este RAZBOI DUHOVNICESC, in Cer va fi ODIHNA. Asa spune un proverb: “Cum iti asterni asa vei dormi”, adica, ori vei birui, ori vei fi biruit, cu alte cuvinte, ori vei fi mantuit, ori vei fi osandit. Asadar, trezeste-te si pregateste-ti candela inimii tale. Fii atent sa nu adoarma sufletul tau de lene si de trandavie, din cauza ca nu-L iubesti pe Dumnezeu din toata inima ta. Pentru ca timpul trecut, nu se mai intoarce, ai grija sa nu treaca in zadar, vremea vietii tale, timpul mantuirii sufletului tau: “Fii credincios pana la moarte si-ti voi da CUNUNA VIETII” (Apocalipsa 2:10).
Asadar, nevoieste-te si osteneste-te, posteste, spovedeste-te si impartaseste-te des, mergi duminica la Sfanta Liturghie si pe langa credinta sa ai cat mai multe fapte bune, ca sa primesti raspuns bun la Infricosata Judecata.
Sfantul Teofan Zavoratul spune asa: "Pacatul marturisit, udat cu lacrimi, urat, se sterge din cartea dreptatii lui Dumnezeu, din cartea fiintei noastre, din cartea legaturii noastre cu lumea vazuta si nevazută. Astfel, nu va mai fi pomenit la judecata”. 
                                                                                                                                    Amin si Aliluia!

                                                                                                         Preot Ioan 🛎.

CUVANT de INVATATURĂ despre SMERENIE si MANDRIE

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

“Mandria este un mare rau in timp ce smerenia un mare bun. Sa nu te inalti pe tine insuti ca sa nu cazi si sa aduci si inlauntrul sufletului tau necinstea. Femeia cananeianca, s-a apropiat de Dumnezeu cu smerenie si cu credinta neclintita si nesovaielnica. Dumnezeu daruieste omului Harul Sau, nu pentru ostenelile pe care le face ca sa dobandească virtutile, ci pentru smerenie.

 Descopera-ti constiinta inaintea lui Dumnezeu, arata-i raniile tale si cere-i medicamentele potrivite.

 Drumul care ne duce catre ceruri si ne face asemenea cu Dumnezeu, nu este aroganta, ci smerenia. Vamesul la biruit pe fariseu. Dreptul, trebuie sa se teama mai mult de mandrie decat pacatosul, pentru ca pacatosul are constiinta lui, care-l osandeste si se smereste de nevoie, in timp ce dreptul se trufereste prin izbanzile lui. 

Smerenia este cauza si temelia, si fiinta tuturor virtutilor. Smerenia si fara fapte iarta multe pacate, faptele fara smerenie, insa, sunt nefolositoare si ne pricinuiesc multe rele. Smerenia adevarata inseamna cunoasterea de sine, pentru ca a se cunoaste omul pe sine cine este, inseamna sfarsitul lucrarii virtutilor. 

Harul lui Dumnezeu nu lucreaza atat prin alte virtuti, cat indeosebi prin smerenie. In smerenie, Dumnezeu daruieste Harul. Rasplatirea nu se da pentru virtute, nici pentru truda depusa fata de virtute, ci pentru smerenia care provine din virtute”

(Monahul Gavriil Aghioritul - Sfantul Munte Athos).

                                                                                                              Preot Ioan 🛎.

RUGĂCIUNE catre MANTUITORUL a SFANTULUI DIMITRIE AL ROSTOVULUI

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

   “Mantuieste-ma, Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, dupa bunatatea Ta, si nu dupa faptele mele! Tu voiesti a ma mantui, Tu stii in ce chip sa ma mantuiesti. Mantuieste-ma, dar, dupa cum voiesti, dupa a Ta putere, dupa cum stii cu judecatile pe care numai Tu le cunosti, mantuieste-ma! Intru Tine, Dumnezeul meu, imi pun nadejdea si voii Tale Sfinte ma incredintez - sa faci cu mine dupa cum voiesti! De voiesti sa ma aduci intru lumina, FII BINECUVANTAT! De voiesti sa ma tii intru intuneric, FII IARASI BINECUVANTAT!! De-mi vei deschide usile milostivirii Tale, prea bine va fi atunci si nespus de frumos. De vei inchide inaintea mea usile milostivirii Tale, binecuvantat vei fi Tu, Cel ce m-ai ferecat intru dreptate. De nu ma vei nimici pe mine dimpreuna cu faradelegile mele, slava milostivirii Tale celei nemarginite! De ma vei prapadi dimpreuna cu faradelegile mele, slava judecatii Tale celei drepte! Precum voiesti, tocmeste pentru mine lucrul!”
   🙏 Sfinte Dimitrie al Rostovului, ca unul care ai indrazneala inaintea lui Dumnezeu, roaga-te si pentru noi pacatosii, acum, in ceasul mortii si in ceasul judecatii noastre. Amin si Aliluia!

                                                                                                                           Preot Ioan 🛎.

Invidia-i drăcească

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

Invidia drăcească în om mereu se luptă
În inimă se-nfige și vrea s-o vadă ruptă
Să sfărâme-n bucăți ceea ce n-a creat
Si duce la-ntuneric în pas de marș forțat

Își varsă turbarea și-și lasă veninul
Transformă în oțet în butoaie vinul
Are îndrăzneală și mereu cutează
Și este nebună atunci când turbează

Se încălzește din furt , la lumina solară
Ar da doar odată , ca însutit să ceară
Calcă apăsat și mărunt la pas
Indiferentă este , ce-n urmă a rămas

Pe suflete-i stăpână , amar le hulește
Mereu iși face loc , peste tot domnește
Iar din tot ce prinde , ea iși face pradă
Întunecă privirea ,n-o lasă să vadă

Se arată dulce , dar este spinoasă
Pătează suflarea , calea nu-i frumoasă
Plină de ambiții , lipsită de cântare
Goală e de mila de care nu-i în stare

În pornirea ei , tot disprețuiește
Orbită de vedere , mult nesocotește
Merge înainte , nu privește-n urmă
La cei din jur se uită , socotindu-i turmă

S-ascunde în minciună , goală de virtute
E fără omenie în sufletele brute
Diavolul cel negru le este părinte
Cu poftă mare râde și atunci când minte.

31 Oct.2018
Preot Ion Predescu

ÎMI ERA DOR..

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

de Preot Sorin Croitoru

Îmi era așa de dor de Tine..
Te doream în inimă nespus..
Oboseam de-atâtea lungi suspine,
Ori de câte ori priveam în sus..

Mă topeam din foame de iubire,
Sentiment ce nu-i de pe pământ..
Sufeream, căci omeneasca-mi fire
Își cerea Mântuitorul Sfânt..

Dacă nu Te-aș fi văzut, Iisuse,
Într-un timp când Îți plăceam mai mult,
Vremuri ce-s de-acum de mult apuse,
Când și eu voiam să Te ascult,

Astăzi nu aș ști ce e mâhnirea,
Căci în viață nu-i nimic la fel
Cu durerea ce o dă iubirea
Celui care plânge după EL..

Și Te-am căutat în Cartea Sfântă..
Te zăream departe, printre rânduri..
Auzindu-Ți vocea cum cuvântă,
Bucuria mi-a-ncolțit în gânduri..

Izvorai ca apa din versete,
Ca dintr-un izvor atât de clar..
Te sorbeam, Iisuse, pe-ndelete,
Bucuros că ești cu mine iar!

Și Te-am însoțit iar prin pustie
Și priveam minuni ce Tu făceai,
Mă uitam la morții ce învie,
La mulțimi de oameni ce hrăneai..

Mă uitam la peștii din năvoade,
La bolnavi atinși de mâna Ta,
Mă uitam cum mângâiai noroade
Fericite, Doamne, a-Ți urma..

Când închis-am scoarțele Scripturii,
La icoana Ta eu am căzut
Și-ncepând cu rugăciunea gurii,
O lumină-n suflet am văzut..

Mă uitam la Tine din icoană,
Te vedeam și înlăuntrul meu,
Împărat cu sceptru și coroană,
Minunatul Domn și Dumnezeu!..

Înțeles-am, Doamne, că pe Tine
Te primește cel ce Te-a dorit,
Omul care Ți-a jertfit suspine
Și a plâns în sufletu-i smerit..

MI-E DOR DE VREMURILE SIMPLE..

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

Mi-e dor de vremurile simple și smerite, mi-e dor de casele de paie cu oameni de aur în ele.. Mi-e dor de oamenii care se scotoceau prin buzunare și din doi bănuți pe care-i găseau, unul îl puneau în palma săracului.. Mi-e dor de săraci, mi-e dor de oamenii smeriți.. M-am săturat de oja de pe unghii și de lacul de pe pantofi! M-am săturat de cravata de la gât! M-am săturat de brățările scumpe de la ceasuri! M-am săturat de salbele grele de aur la care atârnă câte o cruce în scop estetic, nu duhovnicesc! Unde să mai găsesc, Doamne, SFÂNTA TA SIMPLITATE?.. Îmi vine să-mi fac o colibă în mijlocul pădurii și să trăiesc printre animalele ei, care au mai rămas încă simple și smerite.. Creștinismul acesta este prea "soft" pentru mine!
Mi-e dor de Dumnezeul meu Cel născut în iesle, mi-e dor de Iisusul meu Cel cu bătături în palme.. Mi-e dor de pâinea aceea câștigată cu sudoarea frunții de tâmplarul Iosif și de ucenicul său Iisus.. Mi-e dor de simplitate, de sărăcie, de smerenie.. Mi-e dor de Iisusul meu Cel Care stă flămând zile întregi, pentru că "El mănâncă o altă pâine", împărtășind lumii cuvintele Celui ce L-a trimis pe pământ.. Mi-e dor de Hristosul meu "Care nu are unde să-Și plece capul".. Mi-e dor de cinele acelea sărăcăcioase, în care Domnul împarte pâinea neagră și peștii fripți pe cărbuni cu ucenicii Săi.. Mi-e dor de apostolii Domnului Hristos care colindau lumea cu o singură pereche de sandale până se rupea.. Mi-e dor de primii creștini, dintre care mulți erau sclavi la nobilii romani.. Mi-e dor de eremiții care mâncau câte o măslină la două zile.. Mi-a dor de fiicele de împărați care părăseau palatele părintești din dragoste de Hristos.. Mi-e dor de ofițerii romani care preferau lanțurile la picioare și obezile pe gât onorurilor împăratului de la Roma, iubind Iubirea Întrupată..
Ce-a mai rămas din religia Celui Care a sărăcit pentru noi, Celui Care S-a deșertat de slavă pentru mântuirea noastră?.. Ce-a mai rămas din umilința acelor vremuri de început?.. Ar fi trebuit să transformăm bisericile în palate și casele noastre în peșteri smerite.. Pentru că biserica este "locul sălașluirii slavei lui Dumnezeu" și "casa Tatălui lui Hristos" merită să fie împodobită cu tot ce este mai frumos pe pământ. Dar viețile noastre trebuie să fie smerite, sărăcăcioase și simple, așa cum a fost viața Mântuitorului nostru..
Doamne, smerește-ne Tu, căci noi nu mai știm, nu mai putem să ne smerim.. Sărăcește-ne Tu, căci noi nu mai avem puterea de-a ne desprinde de averi.. Îmbogățește-ne Tu cu harul Tău, căci iată, săraci suntem în cele duhovnicești.. Eliberează-ne Tu de mintea acestui neam desfrânat și păcătos, căci iată, întunericul a pus stăpânire pe noi.. Ție fie slava și Tatălui Tău Celui fără de început și Duhului Tău Celui de viață făcător, acum și pururea și în vecii vecilor, amin!
Preotul Sorin Croitoru de la Mantova (Italia)

ȚINEȚI MINTE DE LA MINE!

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

de Preot Sorin Croitoru

Țineți minte de la mine,
C-am trecut prin multe-n viață
Și cunosc și foarte bine
Ceea ce Scriptura-nvață:

Orice gând de răzbunare,
Mai târziu sau mai devreme,
Va aduce întristare
Pentru multă, multă vreme..

Celui ce îndură rele
Nu-i e dat să se răzbune ,
Ci să-ncerce să le spele,
Răsplătind cu cele bune.

Când îți omenești dușmanul,
Remușcarea îl cuprinde:
Fața lui precum șofranul,
De rușine se aprinde!

Inima, ce-i bate tare,
Îi devine un cărbune
Și-o amară întristare
Peste suflet i se pune..

Îl va mistui regretul,
Chiar de nu-ți va spune ție..
Tu, încetul cu încetul,
Vei fi plin de bucurie,

Fiindcă, demonstrând iertare,
Domnul tău te luminează,
Tatăl te iubește tare,
Duhul Sfânt te-nmiresmează!

Ale tale vechi păcate
Într-o clipă ți se iartă,
Prin urmare, conștiința
De acum nu te mai ceartă..

Iar acel ce mai 'nainte
Ți-a făcut necazuri grele,
Suspinând acum cuminte,
Se căiește pentru ele!..

Vezi acum tu câte daruri
Poți primi, iertând dușmanii?..
Nu primești atâtea haruri,
De te-ai osteni cu anii!

Cerurile-ți sunt deschise
Și te-așteaptă cu iubire,
Iar pe cel ce te rănise
Îl ajuți la mântuire..

Deci să m-ascultați pe mine,
C-am văzut destule-n viață
Și cunosc destul de bine
Ceea ce Scriptura-nvață!

Pescuirea minunată - Duminica a 18-a după Rusalii

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

         „În vremea aceea Iisus şedea lângă lacul Ghenizaret şi a văzut două corăbii oprite lângă ţărm, iar pescarii, coborând din ele, spălau mrejele. Atunci El, urcându-Se într-una din corăbii, care era a lui Simon, l-a rugat s-o depărteze puţin de la uscat şi, şezând în corabie, învăţa din ea mulţimile. Iar când a încetat să vorbească, i-a zis lui Simon: Îndepărteaz-o la adânc şi lăsaţi în jos mrejele voastre ca să pescuiţi. Şi, răspunzând, Simon a zis: Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi nimic n-am prins, dar, după cuvântul Tău, voi arunca mrejele. Şi, făcând ei aceasta, au prins mulţime mare de peşte, încât li se rupeau mrejele. De aceea, au făcut semn celor care erau în cealaltă corabie să vină să-i ajute. Şi au venit şi au umplut amândouă corăbiile, încât erau gata să se scufunde. Iar Simon-Petru, văzând aceasta, a căzut în genunchi, înaintea lui Iisus, zicând: Ieşi de la mine, Doamne, că sunt om păcătos! Căci spaimă îi cuprinsese, pe el şi pe toţi cei ce erau cu el, pentru pescuirea atâtor peşti. Tot aşa şi pe Iacov şi pe Ioan, fiii lui Zevedeu, care erau împreună cu Simon. Şi a zis Iisus către Simon: Nu te teme; de acum înainte vei fi pescar de oameni. Şi, trăgând corăbiile la ţărm, au lăsat totul şi au mers după El.“ Luca 5, 1-11
“O noapte întreagă s-au ostenit pescarii şi nu au prins nimic; însă când Domnul a intrat în luntrea lor şi, după ce a propovăduit, le-a poruncit să arunce mrejele, au prins atâta peşte, că nu puteau să-l scoată şi li se rupeau mrejele. Aici avem o comparaţie între munca de orice fel lipsită de ajutorul lui Dumnezeu şi munca la care ajută Dumnezeu.
Atâta vreme cât omul se osteneşte de unul singur şi vrea să dobândească ceva numai prin propriile-i puteri, totul îi scapă din mâini; atunci când se apropie de el Domnul, curg bunătăţi după bunătăţi. In privinţa moral-duhovnicească, faptul că reuşita nu este cu putinţă fără Domnul este limpede: „Fără de Mine nimic nu veţi putea face“, a grăit Domnul. Şi această lege lucrează în oricine.
Precum ramura ruptă de trunchi nu numai că nu face roade, dar se usucă şi îşi pierde puterea de viaţă, aşa şi oamenii, dacă nu rămân în părtăşie vie cu Domnul, nu pot aduce roadele dreptăţii, atât de preţioase pentru viaţa veşnică. Vreun lucru bun tot mai poate să fie în ei, dar bun numai la arătare, însă de fapt lipsit de preţ, aşa cum mărul pădureţ poate fi frumos la înfăţişare, dar dacă-l iei şi-l guşti, e acru. Şi în privinţa celor din afară, a celor lumeşti, legea asta se poate proba pe viu: se zbate câte unul, se zbate şi nimic nu-i iese; însă când se pogoară binecuvântarea lui Dumnezeu, roadele încep să apară. Cei ce iau aminte la sine şi la căile vieţii cunosc din experienţă acest adevăr.”
Pericopa evanghelică citită în Duminica a 18 a după Rusalii are, după părerea noastră, un puternic accent antropologic, focalizându se pe Simon, cel ce avea să devină mai târziu Apostolul Petru. Un Simon la început de drum, la începutul unei călătorii inițiatice, setos de sens, interogativ, sincer față de sine însuși, temperament vulcanic, având neliniștea celui care simte puternic nevoia de a și lega sufletul și inima de o temelie sigură, nezdruncinată. Iar aceasta se va dovedi - oare se putea altfel? - Hristos, Dumnezeu Omul.
Petru era pescar. Și presupunem că era priceput, pentru că din această îndeletnicire își întreținea familia. Evanghelia după Luca ne spune limpede că, printre primele vindecări săvâr¬șite de Mântuitorul Hristos, a fost și aceea a soacrei lui Petru (Lc. 4, 38 39), deci, implicit, acesta era căsătorit. Ca pescar, cu siguranță Petru nu avea sonar, ca să știe cu exactitate cum se mișcă bancurile de pești și să arunce mreaja la sigur, dar știa să citească semnele vremurilor, știa când trebuie să ieși la pescuit și când nu. Și totuși, în ciuda experienței pe care ți o dă exercitarea îndelungată a unei profesiuni, în noaptea dinaintea întâlnirii providențiale cu Iisus Hristos, Petru nu prinde nimic. Ne putem închipui cu ușurință că nu era deloc bucuros în dimineața acelei zile, când a fost rugat de un Învățător să depărteze puțin corabia de la uscat, pentru ca Acesta să poată propovădui mulțimilor. Și mai surprins și, probabil, chiar iritat trebuie să fi fost când acel Învățător l a sfătuit unde să arunce mrejele. Ce experiență în prinsul peștilor putea avea un învățător? Sigur, era iscusit în cuvânt și nimeni nu putea contesta acest lucru - mul¬țimile care se îmbulzeau să Îl asculte confirmau iscusința Lui -, dar ce treabă avea El cu peștii? De unde îndrăzneala Acestuia de a l sfătui pe Petru cum să pescuiască? 
Să fi fost un dram de credință? Să fi fost un dram de speranță? Să fi fost din pricina rușinii de a nu se întoarce acasă cu plasa goală? Poate puțin din toate acestea. Cert este faptul că Petru L a ascultat pe acest Învățător și a aruncat din nou mrejele, având imensa și covârșitoarea surpriză de a le scoate atât de pline de pești, încât riscau să se rupă. Și tocmai discrepanța atât de mare între probabilitatea extrem de redusă de a prinde ceva și rezultatul efectiv al aruncării din nou a mrejelor îl face pe Petru să aibă o reacție total neașteptată: să cadă la picioarele Învățătorului și să I ceară să plece de la el, că e om păcătos (Lc. 5, 8). O reacție pe care, în mod normal, nimeni nu o are față de cel care îți face un dar; mult mai firesc este să te bucuri și să mulțumești pentru acel dar.
Mult ne straduim noi, oamenii, mult ne zbatem, dar prea deseori, nimic dobandim, nimic folosim, nimic adunam. Pentru ca nu adunam dimpreuna cu Hristos si in Duhul Lui, pentru ca lucram numai omeneste, mult prea-omeneste si nu stim sau am uitat fiii carui Duh suntem. Pentru ca ne bizuim doar pe ceea ce stim si pe ceea ce putem noi, pe vointa, ambitia si puterea noastra, pe faptele mainilor noastre, luam drept reper doar ceea ce corespunde masurii noastre meschine si pitice, confundand pe Duhul cel Sfant cu sangele nostru infierbantat, credinta in Hristos cu credinta in noi insine, ravna de Sus cu ravna cea trupeasca, cu zelul aprins al inimii cazute, nerabdator sa arunce plasa inainte sa fi invatat sa pescuiasca si inainte de a-i intreba pe mai-marii sai unde este locul propice de pescuit. 
Traim eretic si ne nevoim eretic, zicea un parinte mare de azi si ne miram ca nu aducem rod, ca nu prindem nimic in plasa. Pescuim in ape tulburi, pescuim haotic. Nu cerem Lumina sa vedem si nu vedem unde sa aruncam plasa, nu invatam niciodata “sa manam la adanc“, sa ne departam de “uscat” si sa facem “dupa Cuvantul Lui”. Dar mai rau este ca… nu stim macar ca suntem nestiutori si orbi in cele ale Duhului si ne infuriem strasnic pe cei care ne arata orbirea! 
Unii muncesc, dar nu stiu cui aduna. Altii cauta intelepciunea, dar nu stiu sa o caute unde trebuie sau nu o cauta sincer. Asa ajungem la sfarsitul vietii noastre cu plasele goale. N-am pescuit nimic. N-am dobandit nimic.
Domnul sta si asteapta langa noi, ne lasa sa ne izbim de neputinta noastra, asteapta zorii zilei cand va canta cocosul vadind prostia ingamfarii noastre, ca sa cunoastem bine ca de la noi nu-i nici o speranta de a (se) prinde ceva (de noi), dupa care ne porunceste sa aruncam din nou plasa, sa ne ostenim din nou. Ce vom face? Vom sta plangandu-ne ca e degeaba si ca nu se gaseste nimic pentru noi “acolo”, sau, obositi, tristi, vom da, totusi, ascultare glasului Sau?
Petru înțelege însă că acel Învățător nu este un Om obișnuit. Petru are, în termenii lui Rudolf Otto, experiența sacrului. Iar sacrul provoacă în om două simțăminte contrarii: fascinația care atrage și groaza care, dimpotrivă, te pune pe fugă. Inițial, groaza a fost mai puternică, de unde și rugămintea lui Petru adresată Învățătorului de a pleca de la el. În cele din urmă însă, a prevalat fascinația. Din momentul săvârșirii minunii, pe Petru nu l au mai interesat peștii, ci Cel Care se afla în fața lui și care promitea, prin Însăși prezența Lui și prin mesajul pe care îl aducea, ceva măreț, ceva care dă sens vieții. De aceea, nu e deloc surprinzător că, atunci când Iisus îi spune să L urmeze, făgăduindu i să l facă pescar de oameni, Petru lasă toate și Îi urmează (Lc. 5, 11).
Și astfel începe Odiseea Apostolului Petru. O Odisee care nu e deloc liniară, nici numai ascendentă, ci una cu multe poticniri, cu mărturisiri de fierbinte atașament și de iubire sinceră față de Iisus, dar și cu neîncredere față de ajutorul Lui și, mai ales, cu lepădare de El. Însă tocmai acest parcurs sinuos e cel care îl și validează și îl face profund uman. Când Îl vede umblând pe mare, Petru cere să facă și el asemenea; la îndemnul lui Iisus, pășește pe apă, însă cu neîncredere, ceea ce face să se scufunde (Mt. 14, 26 30). Lipsa lui de încredere în Cel Care îl cheamă la Sine trădează confuzia lui Petru față de adevărata identitate a lui Iisus. Totuși, nu mult după aceea, când Iisus îi întreabă pe ucenici ce cred despre Dânsul, tocmai Petru este cel care afirmă răspicat: „Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu celui Viu” (Mt. 16, 16). Pentru ca, ulterior, același Petru să încerce să L împiedice pe Iisus să moară pe cruce, provocând o replică usturătoare din partea Mântuitorului: „Înapoia mea, satano! Că sminteală Îmi ești” (Mt. 16, 23). 
Cu totul de neînțeles ne pare nouă, apoi, lepădarea lui Petru de Iisus. Cum se poate ca, după atâtea fapte minunate, după atâtea vindecări - și chiar învieri din morți! -, după atâtea cuvinte pline de putere rostite de Hristos, după Schimbarea la față, la care a fost martor, ucenicul cel mai dârz și mai neînfricat, care scosese în Grădina Ghetsimani sabia din teacă și tăiase urechea lui Malhus (Mt. 26, 51), gata să și apere Învățătorul chiar cu prețul vieții, să se lepede cu atâta ușurință de Cel Care Îi deschisese o cu totul altă perspectivă asupra vieții? Să fi fost frica de a nu împărtăși aceeași soartă ca și Iisus? Cu siguranță nu! În momentul lepădării, Petru nu era un fricos; era un dezamăgit: dezamăgit și înșelat în așteptările lui, pentru că nu L înțelesese cu adevărat pe Iisus. „Lumina cunoștinței” vine de sus, iar Petru nu se împărtășise încă de această lumină, cel puțin nu într o asemenea măsură încât să fie scutit de căderile umane, atât de firești „omului trupesc”. Petru își pusese toate speranțele în Persoana lui Iisus, și tocmai acea Persoană era acum trimisă la moarte, fără ca ea să dea vreun semn că va împiedica acest deznodământ. Toate speranțele năruite, toate proiectele de viitor spulberate, tot avântul înăbușit! Părintele Nicolae Steinhardt, vorbind tocmai despre acest moment al răstignirii și morții lui Hristos, remarcă, pe bună dreptate, că diferența insurmontabilă dintre ucenicii Mântuitorului, care au trăit „pe viu” moartea lui Iisus, și noi, creștinii de după aceea și de pretutindeni, care devenim, anual, martorii morții lui Hristos în Vinerea Mare, dar care trăim acest moment în perspectiva și în lumina Învierii, este dată tocmai de acest sentiment de maximă deznădejde, de maximă descumpănire, pe care l a provocat în inimile ucenicilor moartea pe cruce a Mântuitorului, ce părea la acel moment ireversibilă și definitivă!
Crunta dezamăgire pe care au trăit o ucenicii se vede și din aceea că, două zile mai târziu, când mironosițele femei le au vestit Învierea, ei n au crezut (Mc. 16, 11; Lc. 24, 11). Petru însuși nu crede inițial în Înviere și, chiar după ce aleargă la mormânt și vede giulgiurile singure zăcând, pleacă mai degrabă fără să creadă, ci doar „mirându se în sine de ceea ce se întâmplase” (Lc. 24, 12). Abia întâlnirea pe care ne o relatează Evanghelistul Ioan (In. 21, 15 17) și care se centrează pe dragostea lui Petru față de Învățătorul său ne încre¬dințează că, din acel moment, Petru a și dobândit adevărata înțelegere a lucrurilor, și a și recăpătat reazemul trainic pe care să se sprijine și și a recuperat, de data aceasta definitiv, sensul vieții sale: pe Hristos Cel înviat. Iar curajul de a da mărturie în fața lumii pentru toate acestea i a venit odată cu pogorârea Duhului Sfânt: îl vedem pe Apostolul Petru din nou dârz și neînfricat, ca în Grădina Ghetsimani, răspunzând membrilor sinedriului, care îl a¬me¬nin¬țau cu pedeapsa dacă va continua să L propovăduiască pe Hristos Cel înviat din morți, în acești termeni: „Judecați dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm de voi mai mult decât de Dumnezeu” (Fapte 4, 19).
Odiseea Apostolului Petru este și Odiseea multora dintre noi. Căutăm să dăm sens vieții noastre, dar aparentul absurd al ei pare că ne copleșește; credem în Hristos Cel înviat, dar adeseori credința noastră este măcinată de îndoieli, mai ales atunci când nedreptățile la care suntem zilnic martori strigă la cer, iar cerul pare că rămâne mut... Considerăm înde¬lunga răbdare a Domnului față de cei care umblă pe căile morții ca semn al indiferenței Sale sau, și mai grav, ca semn al inexis¬tenței unui Dumnezeu bun și iubitor, în acest caz nemairămânându ne altceva decât să ne rezumăm la această viață și să încercăm să luăm ce este mai bun din ea. Apostolul Petru a trecut prin toate aceste ex-periențe, dar le a și depășit în final. Să l imităm și noi pe Petru până la capăt, fiind încredințați că sens vieții noastre dă numai Hristos, în relația personală pe care fiecare ar trebui să o aibă cu Acesta, chiar dacă nu este o relație lină, constant ascendentă și lipsită de tensiuni. Tensiunea trebuie să fie întotdeauna creatoare. Dar să nu ne pierdem nădejdea că, într un final, vom dobândi și credința, și curajul, și adânca înțelegere pe care le a dobândit Apostolul Petru, și vom putea mărturisi, așa cum a mărturisit odinioară Dostoievski: „Peste văpaia îndoielilor, a mea Osana a venit!”
Suntem chemaţi de multe ori să acţionăm conform cunoştinţelor noastre, conform experienţelor noastre, obiceiurilor noastre, crezând că „bătătorita cale” ne va aduce rezultatele dorite…
Şi totuşi, de câte ori în loc de rezultate pozitive ne pomenim în faţă tocmai cu contrarul, iar deznădejdea tinde să ne strivească inima…
Dimpotrivă, atunci când cu desăvârşire liber Îl aşezăm pe Iisus şi punem porunca Sa deasupra propriei noastre „logici înţelepte”, deasupra experienţei personale şi comune, când în mod simplu ne încredinţăm întru-totul poruncii lui Dumnezeu, atunci lucrurile se schimbă şi de acolo unde omul se aşteaptă la eşec, vine succesul, reuşita scopului şi răsplătirea acestei credinţe.
Credem că doar lui Petru i s-a întâmplat această minune cutremurătoare? Doar lui Petru Dumnezeu i-a rezervat acest deosebit tratament plin de iubire? Dar Dumnezeu este „ieri şi azi şi în veci Acelaşi”. Întotdeauna înconjoară cu infinită iubire pe fiecare om şi vrea „ca tot omul să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină” (I Timotei 2:4). Dacă vom fi atenţi la viaţa noastră, dacă vom arunca o privire scrutătoare pentru a analiza zilele şi anii vieţii noastre, cu siguranţă ne vom încredinţa de minunata intervenţie a lui Dumnezeu! Vom vedea lămurit fapte pe care nu le putem explica în niciun chip natural.
Şi prin urmare, în acest punct trebuie să accentuăm deosebita binecuvântare şi pronie, deosebitele intervenţii minunate ale purtării de grijă a lui Dumnezeu prin Doamna noastră Născătoare de Dumnezeu şi prin Sfinţii noştri, arătate neamului nostru necăjit, dar şi binecuvântat.
Nu avem decât să studiem împreună cu istoria noastră bisericească şi adevărata noastră istorie naţională. Nu istoria care a fost scrisă în laboratoarele „kissingeriene” – şi nu numai – care dezorientează, ci această istorie care a fost scrisă cu sângele de neşters al martirilor şi al noilor martiri. Să studiem aceste pagini care ilustrează sacrificiul şi care au fost sfinţite de osemintele sfinte ale elinilor ortodocşi şi de moaştele pline de har ale marilor noştri Sfinţi!
Fraţii mei, studiind cineva această pericopă evanghelică pe care ne-o istoriseşte Luca, care a primit martiriul în regiunea Beoţiei, unde se află şi mormântul său, nu are decât să-L roage pe Mântuitorul şi Izbăvitorul nostru, pe Domnul Iisus, să ne dăruiască credinţă vie în inimi şi desăvârşită ascultare faţă de voia Sa. În acelaşi timp să ne rugăm toţi ca harul Său să ocrotească poporul nostru luminându-i pe conducători şi pe autorităţi, pentru că „înfricoşător lucru este a cădea în mâinile Dumnezeului celui viu” (Evrei 10: 31). Amin”(postat pe fb de ioan monahul)

CERNEALA, NISIPUL ȘI PATIMILE OMENEȘTI

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

Astăzi, dragi "elevi", m-am gândit să vă ajut să înțelegeți ce înseamnă "patimile", folosind două exemple din natură. Pentru că știm că Domnul nostru folosea mereu această metodă: prin evocarea realităților materiale ușor de înțeles pentru toată lumea, El Își ridica ascultătorii la înălțimile celorlalte realități, adică a celor spirituale.
Să intrăm mai întâi în laboratorul de fizică.. Luăm o bucată de fier și o fixăm bine, bine într-o menghină.. Apoi luăm o pilă nouă cu zimți mari și începem să pilim.. Pe masă așternem mai întâi o coală mare de hârtie. Adunăm mult praf de la fierul acela, praf care se numește "pilitură de fier". Apoi luăm un pumn de nisip uscat și îl amestecăm cu pilitura. Tocmai am obținut o materie nouă, un nisip puțin mai albăstrui. Acum eu vă cer să separați din nou cele două materii inițiale.. Într-un fel, eu vă cer dumneavoastră să "curățiți" nisipul de reziduurile de fier din el. Așa-i că nu puteți?.. Ei bine, tot eu o să vă ajut: voi lua un magnet puternic, voi împrăștia amestecul de nisip cu fier pe masă și voi trece magnetul pe deasupra lui. Vă garantez că un fir de fier nu va mai rămâne în nisip!
Acum ne mutăm în laboratorul de chimie.. Luăm o eprubetă și o umplem pe trei sferturi cu apă curată. Adăugăm câteva picături de cerneală.. În câteva secunde apa devine toată albastră, sau neagră, sau roșie, în funcție de culoarea cernelii. Perfect amestecată, perfect omogenă.. Acum, dragii mei elevi, vă cer, ca și în primul caz, să-mi dați înapoi apa curată.. Adică.. să-mi scoateți cerneala din apă! Vă uitați nedumeriți unul la altul, apoi mă priviți curioși pe mine, zicându-mi că nu se mai poate elimina cerneala, odată ce s-a amestecat cu apa. Bine.. Vă arăt eu cum se face: iau o pastilă de vitamina C mai de calitate, o sfărâm până obțin o lingură de praf de vitamina C, apoi vărs cu atenție acest praf în eprubetă.. Privim cu toții uimiți cum apa începe să se limpezească și vedem cum în treizeci de secunde apa noastră este iarăși curată, perfect transparentă!
Bine, o să gândiți, și ce legătură au patimile omenești cu cele două exemple?.. Ei bine.. AU! Firea noastră omenească după Sfântul Botez este curată și pură. Ca nisipul, sau ca apa din eprubetă, despre care am vorbit. Diavolul, datorită neatenției noastre și a lipsei de rugăciune, se strecoară foarte ușor în sufletele și în trupurile noastre, "prihănindu-le", adică murdărindu-le.. Când păcatul se repetă de multe ori, sufletul se murdărește permanent, rămânând așa, urâcios, impur. De unde știu eu aceste lucruri?.. Bineînțeles, din Sfânta Scriptură.. "Apoi (diavolul) se duce și ia alte șapte duhuri, mai rele decât el, și se fac cele de pe urmă ale omului aceluia mai rele decât cele dintâi"! Iată cum duhurile necurate, aceste spirite răufăcătoare, se amalgamează cu adâncurile inimilor noastre, transmițând caracterelor noastre defectele lor! Omul care după Botez era bun și iubitor, devine rău și respingător! Cel care la început era curat, sfios și rușinos, devine desfrânat și nerușinat! Omul blând și pașnic devine mânios și certăreț! Diavolul s-a amestecat așa de bine cu sufletul lui, încât el, omul pătimaș, nici măcar nu-și dă seama ce "transportă" înlăuntrul său!
Aceasta este patima omului: ceneală vărsată în apă, pilitură de fier amestecată cu nisip.. Acum să vedem dacă există vreo putere care să poată curăți sufletul, așa cum vitamina C și magnetul au putut să o facă.. Există! Această.. "PUTERE" Se numește.. DUHUL SFÂNT! Atunci când noi începem să ne rugăm, încet, încet, Domnul nostru Iisus Hristos ne trimite nevăzut harul Său, adică pe Duhul Sfânt și ne curăță sufletele de patimă și de diavol. Acțiunea Duhului Sfânt este și mai puternică atunci când mergem la Sfânta Spovedanie. Când preotul rostește la sfârșitul mărturisirii noastre: "Iar eu, nevrednicul preot și duhovnic, cu PUTEREA ce-mi este dată (adică.. cu Duhul Sfânt) te iert și te dezleg de toate păcatele tale", atunci Duhul Sfânt, ca o vitamină C duhovnicească, pătrunde în sufletele noastre și le curăță de "cerneala" patimilor! Aceasta înseamnă cuvântul "te dezleg" de păcate, pe care-l folosește preotul: "te vindec", sau: "scot păcatul și diavolul din tine". Vedeți, dragii mei, cât este de importantă Sfânta Spovedanie?.. Oricât de mult ne-am ruga noi înșine, nu lucrează Duhul Sfânt în noi ca atunci când mergem la Sfânta Taină a Mărturisirii.. Chiar și Cuvioasa Maria Egipteanca, înainte de a merge în pustiu ca să-și plângă atâția ani păcatele, a fost mai întâi și s-a spovedit! Apoi a primit și Sfânta Cuminecătură, adică pe Domnul Iisus Hristos, și numai cu aceste "Merinde" a avut ea putere de a face pocăința despre care am citit cu toții..
În încheiere, vă sfătuiesc să nu vă pierdeți niciodată nădejdea, oricât de mari ar fi patimile voastre (pentru că se zice: "un păcat nu vine niciodată singur")! Dacă nisipul murdar se poate curăți, dacă apa murdară de cerneală poate deveni clară și transparentă ca la ieșirea din izvor, stați foarte liniștiți: și sufletele voastre pot deveni curate ca după Sfântul Botez! "Stropi-mă-vei cu isop și mă voi curăți, spăla-mă-vei și MAI VÂRTOS DECÂT ZĂPADA MĂ VOI ALBI", amin!
Preotul Sorin Croitoru de la Mantova (Italia)