FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE!
BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...
(versuri: Eliana Popa)
Prin al lumii veac pășește, istovit de drum și sete
Călător cu crucea-n spate și cu nimb de raze-n plete
Parcă are-n ochi lumina diminetilor de vară
Și pe chip parcă-L sărută, flori de crin si lăcrămioară!
Parc-ar vrea un strop de apă, cui sa ceară? Cin' să-i dea ?
Numai crinul plin de rouă îi oferă cupa sa
Omul astăzi nu-L mai vede, iar de-L vede nu-i mai pasă
O, de-ar ști cine-i străinul, L-ar primii cu toți în casă !
Căci și astăzi duce-n spate, nevăzut păcatul lumii
Să ne facă fii Luminii...să nu fim plămada humii !
Vine-n fiecare casă, bate-n chip de călător
Sau ne-asteaptă lângă poartă, îmbrăcat în cerșetor !
,, - C-un bănuț Mă miluiește ! N-ai o pâine pentru Mine ?"
,,- Pleacă, lasă-mă , n-am vreme, fugi din calea mea, străine !"
,, - Lasă-Mă, să stau un ceas, pe pragul căsutei tale!"
,, - Nu am vreme pentru tine, vezi,străine de-a ta cale!"
,, - Dă-Mi un strop de apă rece, să mai prind un pic de viață
Si-un ștergar să-Mi scutur colbul și sudoarea de pe față!"
Omul Îl privi cu ură și grăbit închise poarta :
,, - Nu am vreme să-ți dau apă ! Mergi..si-mpacă-te cu soarta !
Nici ștergar nu am a-ți da, mergi și bate-n alte porți
Am atâtea de făcut, nu pierd timpul meu cu toți
Cerșetorii și pribegii.... ce îmi bat ades' în poartă
Du-te ! Du-te mai departe, fiecare cu-a lui soartă!"
Călătorul cel din Ceruri, se întoarce și oftează
,, - Nu am vrut să-ți tulbur duhul, omule cu mândră casă
Ți-am cerut un strop de apă și-o fărâmă dintr-o pâine
Ce oricum îți prisosește, și-o arunci mereu la câine !
Ce-ai crezut, sărmane suflet, că Eu îți rămân dator ?
Ți-aș fi dat si-aici răsplată și în veacul viitor
Căci la vremea Judecății, Eu sărmanul zdrențăros
Aș fi poruncit la îngeri să îți dea veșmânt frumos
Apoi te-as fi pus la masă, la ospăț împărătesc
În a Tatălui Grădină, unde sfinții locuiesc
Unde picură in cupe, apa vieții, apă vie
Unde-i viață far' de moarte și eternă bucurie!
Eu pleca-Voi mai departe știu că am să găsesc milă
La o văduvă săracă, într-o casă mai umilă
Însă tu,cel care astăzi închizi poarta după mine
Călător vei fi și tu...cu durere și suspine
Va veni si vremea-n care tu-Mi vei cere-un strop de apă
Când în arșița eternă, îngeri răi cu foc te-adapă,
Când vei vrea un ceas odihnă de la muncile cumplite
Când vei plânge cu durere...nu voi lua nici Eu aminte !"
(versuri: Eliana Popa)
Prin al lumii veac pășește, istovit de drum și sete
Călător cu crucea-n spate și cu nimb de raze-n plete
Parcă are-n ochi lumina diminetilor de vară
Și pe chip parcă-L sărută, flori de crin si lăcrămioară!
Parc-ar vrea un strop de apă, cui sa ceară? Cin' să-i dea ?
Numai crinul plin de rouă îi oferă cupa sa
Omul astăzi nu-L mai vede, iar de-L vede nu-i mai pasă
O, de-ar ști cine-i străinul, L-ar primii cu toți în casă !
Căci și astăzi duce-n spate, nevăzut păcatul lumii
Să ne facă fii Luminii...să nu fim plămada humii !
Vine-n fiecare casă, bate-n chip de călător
Sau ne-asteaptă lângă poartă, îmbrăcat în cerșetor !
,, - C-un bănuț Mă miluiește ! N-ai o pâine pentru Mine ?"
,,- Pleacă, lasă-mă , n-am vreme, fugi din calea mea, străine !"
,, - Lasă-Mă, să stau un ceas, pe pragul căsutei tale!"
,, - Nu am vreme pentru tine, vezi,străine de-a ta cale!"
,, - Dă-Mi un strop de apă rece, să mai prind un pic de viață
Si-un ștergar să-Mi scutur colbul și sudoarea de pe față!"
Omul Îl privi cu ură și grăbit închise poarta :
,, - Nu am vreme să-ți dau apă ! Mergi..si-mpacă-te cu soarta !
Nici ștergar nu am a-ți da, mergi și bate-n alte porți
Am atâtea de făcut, nu pierd timpul meu cu toți
Cerșetorii și pribegii.... ce îmi bat ades' în poartă
Du-te ! Du-te mai departe, fiecare cu-a lui soartă!"
Călătorul cel din Ceruri, se întoarce și oftează
,, - Nu am vrut să-ți tulbur duhul, omule cu mândră casă
Ți-am cerut un strop de apă și-o fărâmă dintr-o pâine
Ce oricum îți prisosește, și-o arunci mereu la câine !
Ce-ai crezut, sărmane suflet, că Eu îți rămân dator ?
Ți-aș fi dat si-aici răsplată și în veacul viitor
Căci la vremea Judecății, Eu sărmanul zdrențăros
Aș fi poruncit la îngeri să îți dea veșmânt frumos
Apoi te-as fi pus la masă, la ospăț împărătesc
În a Tatălui Grădină, unde sfinții locuiesc
Unde picură in cupe, apa vieții, apă vie
Unde-i viață far' de moarte și eternă bucurie!
Eu pleca-Voi mai departe știu că am să găsesc milă
La o văduvă săracă, într-o casă mai umilă
Însă tu,cel care astăzi închizi poarta după mine
Călător vei fi și tu...cu durere și suspine
Va veni si vremea-n care tu-Mi vei cere-un strop de apă
Când în arșița eternă, îngeri răi cu foc te-adapă,
Când vei vrea un ceas odihnă de la muncile cumplite
Când vei plânge cu durere...nu voi lua nici Eu aminte !"
