vineri, 19 noiembrie 2021

Te vad pretutindeni

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

                  

Te vad in frunza galbena de toamna,
Te vad primavara in floarea alba,
Vara Te vad in ploaia calda
Care ne-aduce racoare dupa o zi caniculara.

Te vad in cantecul unui gugustiuc
Si-al altor pasari care slava Iti aduc.
Te vad in visuri altruiste pentru omenire
Si-n acatistele date pentru pomenire.

Te vad in pasii mei din urma
Cum ma ghidezi ca pe oaia iesita din turma
Te vad in chinuri si in cruce
Pe care fiecare om o duce.

Te vad aievea-n fata si in spate
Cand ierti pacate si oferi de toate
Te vad in fapte mari si-n bunatate
Si-n lacrimile de pocainta varsate.

Te vad in chipuri luminoase
Te vad in icoane si-n prinoase
Te vad in bucurii smerite
Si-n rugaciunea cea fierbinte.

Te vad in lucruri mici si mari
Si in icoana-n care-apari.
Te vad in vuiet si-n suspine
Cand duhul Tau vine s-aline.

Te vad in oamenii smeriti:
Mireni, monahi, preoti si sfinti.
Te simt in untdelemn sfintit
Si in odihna sufletului istovit.

Ana-Maria Lupu

Despre mine

Fotografia mea
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!

Arhivă blog

https://www.diigo.com/

Postări populare

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXĂ

BIBLIA ORTODOXA AUDIO