sâmbătă, 13 noiembrie 2021

A FOST ODATA o pasăre

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“,, 


A FOST ODATA  o pasăre care trăia în deșert, foarte bolnavă, fără pene, fără nimic cu care să se hrănească, fără picătură de apa cu care să-și potolească setea, fără un loc în care să se poată adăposti de arșiță; blestemându-și viața zi și noapte. 
Într-o zi un înger traversează acel pustiu și pasărea îl oprește și îl întreabă:
- Unde te duci? 
- Merg la o întâlnire cu Dumnezeu, îi răspunde. 
Atunci, pasărea îl roagă  să-l întrebe pe Dumnezeu când se va termina suferința ei. 
- Sigur că da, îl voi întreba, o asigură Îngerul! 
Apoi își ia rămas-bun.
La întâlnirea cu Dumnezeu, Îngerul îi transmite mesajul păsării. 
Îi povestește despre starea  jalnică în care se află și întreabă când se va termina acea cruntă suferință pentru acea plăpîndă ființă. 
- Pentru cât îi mai rămâne din viață, pasărea nu va avea fericire, zice Dumnezeu...
- Când pasărea va auzi aceasta se va descuraja de tot. 
Poți sugera, totuși, o soluție pentru asta, întreabă Îngerul? 
Dumnezeu îi răspunde: 
- Spune-i să repete, ca pe o sacră rugăciune, iar și iar și iar, până cuvintele învață să iasă singure: 
" Mulțumesc Doamne, pentru tot!"
Îngerul se întoarce la pasăre și îi transmite mesajul lui Dumnezeu. 
O săptămână mai târziu, Îngerul coboară din nou pe același drum, întâlnește iarăși pasărea și o vede foarte fericită. 
Corpul îi era acoperit cu pene, în apropiere apăruse un mic lac și o plantă crescuse pe mal, iar pasărea cânta și dansa veselă din cale-afară.
Îngerul era uimit de ce vedea. Își amintea ce i-a zis Dumnezeu - că pentru ce i-a mai rămas din viață, nu va exista fericire pentru pasăre. 
Și  plin de curiozotate, merge în vizită la Dumnezeu. 
Îngerul întreabă, Dumnezeu răspunde:
- Da, nu există fericire pentru pasăre. Totul s-a schimbat când în fața oricarei situații, pasărea mulțumea. Orice i se întâmpla, repeta "Mulțumesc Doamne, pentru tot!", o "rugăciune" sacră în care mintea ei a învățat să creadă. Și dacă așa a crezut, așa a primit. 
Când cădea pe nisipul fierbine, spunea "Mulțumesc Doamne, pentru tot!"
Când nu putea să zboare, repeta, "Mulțumesc Doamne, pentru tot!" 
Oricare era situația prin care trecea, pasărea continua să repete "Mulțumesc Doamne, pentru tot!", iar aceasta a facut ca mintea ei sa creadă, să aiba speranță și recunoștință și astfel, a schimbat ce i-a mai rămas din viață...
Un simplu cuvânt, un simplu gând, care ne învață să avem încredere și să fim recunoscători, are puterea să dizolve orice situație "nefericită" pe care o cărăm după noi de-o viață!.,,
 Juliette Moon

CALENDAR ORTODOX PE 100 DE ANI !

https://www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox/?year=2024

Arhivă blog

https://www.diigo.com/

Postări populare

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXĂ

BIBLIA ORTODOXA AUDIO