CAND IL AI PE DUMNEZEU

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Uneori se-adună nori peste-al cerului senin,
Şi în viaţă, uneori, valuri de necazuri vin...
Dar cum soarele străluce după ploaie mai voios,
După întristare totul este parcă mai frumos!

Sunt momente când aluneci şi e drumul mult prea greu
Te simţi singur, părăsit şi uitat de Dumnezeu...
Dar ce sfântă bucurie când o mână se întinde
Să-ţi aducă alinare şi în braţe te cuprinde!

Dumnezeu te ocroteşte şi, la fiecare pas
Îţi e sprijin de nădejde şi te scoate din necaz...
Dacă-L ai pe El în viaţă Tată Sfânt, Mântuitor,
Cât ar fi de mare valul tu vei fi biruitor!

Dumnezeu îţi e umbrar când e arşiţa prea mare
Şi când norii se adună îţi e Stâncă de salvare...
Să te-nchini în faţa Lui, să-I slujeşti necontenit,
Mai presus de tot şi toate EL....pe tine te-a iubit! Amin!

Autor: Maria Luca