sâmbătă, 26 decembrie 2020

SMERENIE, SMERENIE, SMERENIE...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“


Bucuria mea, se spune ca un batran s-a rugat Lui Dumnezeu, intrebandu-L ce fapte sa mai faca pentru mantuirea sa. Si i s-a aratat ingerul si i-a zis: “Te mantuiesti, daca cugeti asa: “NIMIC NU SUNT, NIMIC NU POT, NIMIC NU AM”.
Aceste cuvinte, formeaza un singur cuvant: SMERENIA. Si cine se smereste, cauta sa fuga de tulburari. In viata de obste, de tulburari nu poti fugi, dar poti sa tii gura inchisa si sa zici: "Iisuse, Iisuse, iarta-ma, Iisuse!", si sa raspunzi numai strictul necesar, doar atat cat este nevoie." Omule, “ce ai, pe care sa nu-l fi primit? Iar daca l-ai primit, de ce te falesti, ca si cum nu l-ai fi primit?”(Corinteni 4:7).

Asadar, cu ce sa te mandresti?

Nu esti pictat in nici-o icoana din Sfintele Biserici Ortodoxe, nu esti trecut in calendar cu cruce rosie, si deci, trebuie sa te smeresti! Bogatia ta, oricand poate trece in mainile altcuiva, frumusetea ta, este ca floarea ierbii, virtutile tale, sunt lucrul lui Dumnezeu...
Fiul lui Dumnezeu S-a smerit pentru tine, iar tu te mandresti? Fiul lui Dumnezeu a luat pentru tine chip de rob, iar tu cauti stapanire?
Fiul lui Dumnezeu a trait in saracie, iar tu alergi dupa bogatie?
Fiul lui Dumnezeu a rabdat ocari, batjocuri si tu nu rabzi cand esti vinovat si nevinovat?
Fiul lui Dumnezeu S-a rugat pentru cei care L-au rastignit: “Parinte, iarta-le lor!”, iar tu te manii si cauti sa te razbuni?

Asadar, omule ia aminte la inceputul si la sfarsitul tau si smereste-te: “Pamant esti si in pamant te vei intoarce” (Facerea 3:19).

Amin si Aliluia!
Preot Ioan 🛎.

Despre mine

Fotografia mea
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!

Arhivă blog

https://www.diigo.com/

Postări populare

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXĂ

BIBLIA ORTODOXA AUDIO