Un tânăr a împrumutat de la bibliotecă o carte duhovnicească.
Era pe vremea când nu se descoperise internetul. În carte a avut
surpriza să găsească multe comentarii pline de sensibilitate
scrise pe nişte notiţe. Pe una din ele a
găsit şi numele şi adresa autorului acestor comentarii. După nume,
era o femeie, iar după frumuseţea frazelor şi-a dat seama că are un
suflet foarte frumos.
I-a scris, a primit răspuns şi aşa s-a legat o relaţie de
corespondenţă pe teme duhovniceşti. Când tânărul i-a cerut o
fotografie, femeia i-a răspuns că dacă se simte apropiat de ceea
ce-i scrie, nu are nevoie să-i vadă chipul. Şi el a fost de acord.
Totuşi, după un timp, a venit şi vremea întâlnirii. Ca să se
recunoască, au convenit ca el să ţină o carte în mână, iar ea un
trandafir.
La locul de întâlnire, bărbatul zări o tânără foarte frumoasă,
care-l privea insistent, parcă l-ar fi aşteptat. Nu avea însă nici
un trandafir în mână. În schimb, la câţiva metri distanţă, o femeie
în vârstă ţinea în mână acel semn de recunoaştere - trandafirul. La
început, tânărul a fost dezamăgit, dar într-o clipă îşi aduse aminte
de frumuseţea morală a celei ce-i scrisese până acum. De aceea se
îndreptă spre bătrână, sfidând frumuseţea fizică a tinerei care îl
privea cu insistenţă şi care se hotărî să plece din acel loc.
Apropiindu-se de bătrână îi spuse că el este omul cu care schimbase
atâtea idei frumoase şi că este încântat de cunoştinţă. Femeia în
vârstă îi răspunse cu un aer nedumerit:
- Fiule, nu te cunosc, nu ştiu ce se întâmplă aici!
- Da, dar… de ce ţineţi în mână acest trandafir?!
- Domnişoara, care tocmai a trecut pe lângă dumneata, m-a
rugat să ţin în mână acest trandafir şi mi-a zis că, daca vei veni
la mine, să-ţi spun că te aşteaptă la cofetăria din colţ.
Oare aşa fac şi tinerii din ziua de
astăzi? Mai pun ei preţ pe frumuseţea morală a celor de vârsta lor?
Aleg ei bunătatea şi sensibilitatea sufletească în locul
instinctelor trupeşti?
