joi, 10 noiembrie 2011

RASPUNSURI....LA INTREBARI



1. Se mântuiesc cei care nu cred în Sf. Treime ?
Nu se mântuiesc, pentru că toată temelia credinţei noastre este întemeiată pe Dumnezeu în Trei Feţe Proslăvit: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Aşa vedem, că de la Creaţie Dumnezeu Tatăl S-a sfătuit cu Fiul şi cu Duhul Sfânt zicând aşa: „Să facem om după chipul şi asemănarea Noastră!” Şi în toate lucrurile cele mai importante Sfânta Treime lucrează împreună.

2. De ce credinţa noastră ortodoxă este cea dreapta şi mântuitoare ?
Pentru că păstrează exact învăţătura Mântuitorului Hristos, cea care a fost dată Apostolilor şi stabilită prin cele şapte Sinoade ale Sfinţilor Părinţi. Aşa că Biserica Ortodoxă este sobornicească şi apostolească, cum zicem în Crez. Dovezi importante că numai Biserica Ortodoxă păstrează adevărata credinţă avem, şi acestea sunt multe :
- O dovadă este că, până în zilele noastre, numai din această Biserică Ortodoxă ajung la sfinţenie şi-i proslăveşte Dumnezeu făcându-i sfinţi, cum este cazul cu Părintele Ioan Iacob de la Ierusalim, Sfântul Calinic de la Cernica, şi alţii care se află în ţara noastră (cu excepţia Bisericii Catolice).
- iar un alt semn este acesta: toată lumea ştie că la Ierusalim de Paşti, Sfânta Lumina vine numai la Biserica Ortodoxă. Patriarhul nostru ortodox le dă Sfânta Lumină şi catolicilor.

3. De ce nu se mântuiesc sectanţii ?
Iată de ce nu se mântuiesc sectanţii:
- Întâi pentru că ei au devenit hulitori ai Duhului Sfânt, necinstind Sfânta Treime în diferite feluri.
- Pentru că, odată ce au lepădat Sfintele Taine, Soboarele Apostolice şi Crezul, înseamnă că au lepădat toată învăţătura Mântuitorului, iar ca dovadă este faptul că la noi la nici o sectă nu s-a ajuns la mărimea sfinţeniei, ca să se facă vreun sfânt. Ei n au nici un sfânt; nici chiar pe Maica Domnului n o consideră Sfânta Sfinţilor.
- Şi sunt destule motive pentru care ei nu se mântuiesc.

4. Cine sunt urmaşii Apostolilor ?
Urmaşii Apostolilor sunt: arhiereii, preoţii şi diaconii. Aceştia sunt autoritatea bisericească pe care a lăsat o Domnul Hristos să conducă Biserica pe care a lăsat o până la sfârşitul veacurilor, aşa cum le şi spune după Înviere ucenicilor: „Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacurilor”
Numai aceştia se pot numi Apostoli, purtători ai Duhului Sfânt şi propovăduitori ai Evangheliei.
Fiecare treaptă din Taina aceasta a Preoţiei are rolul ei:
Prima treaptă, care este Diaconia, are şi rolul de propovăduire, după cum au avut şi cei şapte diaconi de la începutul creştinismului; şi ei se numesc Apostoli, pentru că şi ei au primit Duhul Sfânt prin punerea mâinilor arhiereşti. Spun minciuni şi vorbesc greşit unii teologi îngâmfaţi, care zic că diaconii n-au voie să propovăduiască. Ei n-au citit că Sfinţii Ştefan şi Filip şi ceilalţi, ţineau predici de uimeau toată lumea cu învăţăturile lor?


SÅRBÅTORI

5. De când şi până când trebuie ţinută o zi de sărbătoare; din ajun până seara la apusul soarelui; până a doua zi? De când se socoteşte că începe a doua zi?
Sărbătoarea începe din ajunul ei, de la Vecernie, toată noaptea, Utrenia, Liturghia şi până la Vecernia cealaltă. Dar, trebuie să ţinem seama, să nu căutăm interese trupeşti.

6. Cum trebuie creştinul să se pregătească sufleteşte şi trupeşte pentru sărbători?
În primul rând contează şi sărbătoarea - cât este de mare. Mâncare şi baie se face de la caz la caz. Dacă este vorba de Împărtăşanie se face o pregătire mai serioasă.

7. Când, din diferite motive nu putem lipsi de la serviciu, în zilele de sărbătoare sau în duminici, ce putem face în schimb pentru suflet? Ce să facem cu câştigul din aceste zile?
Cel mai bine este să se evite pe cât cu putinţă de a călca legea sărbătorilor şi a zilei Domnului, adică Sfânta Duminică. Iar când nu se poate, câştigul din aceste zile să-l folosim numai pentru milostenii la cei săraci.

8. Care sunt cele 12 vineri din an care se ţin; ce semnificaţie au?
Cartea cu cele 12 vineri din an este o carte apocrifă, nu este recunoscută de Sfintele Sinoade şi nu trebuie luată în serios.

9. În zilele din ajunul Bobotezei se poate spăla rufe sau pe cap? Câte zile ţine sărbătoarea Bobotezei?
După Anul Nou, se pot spăla rufe sau pe cap (corp), două–trei zile, ca să se pregătească creştinul cât mai curat, să poată lua Aghiazmă Mare în ziua de Bobotează. În ajun nu se spală.
Sărbătoarea Bobotezei ţine opt zile, dar nu ca să nu lucreze omul. Aghiazmă mare se ia numai în ziua Bobotezei, după ajunare.

10. Câte zile se prăznuieşte sărbătoarea Rusaliilor ?
În sărbătoarea Rusaliilor intră: Sâmbăta moşilor de vară, Duminica Rusaliilor şi lunea care este cinstită ca sărbătoarea Sfintei Treimi. Nu marţile şi joile care le ţin babele necredincioase, căci acestea sunt obiceiuri păgâneşti.

11. În ziua de Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul, este bine să se taie cu cuţitul (pâine sau alte alimente)?
Să se ştie că, în aceasta zi se ţine post şi, cine poate, chiar ajunare (dacă nu cade sâmbăta sau duminica). Iar celelalte, adică să nu taie pâine sau alimente nu trebuie ţinut seama, pentru că sunt rătăciri.



SFINŢENIE – FARMECE

12. Care este Aghiazma Mare, cea slujită în ajun sau cea slujită în ziua Bobotezei? Cât timp se poate lua după Bobotează Aghiazmă? Peste an când şi în ce condiţii, se poate lua Aghiazmă Mare? Pe unde se poate stropi cu Aghiazmă Mare? La ce mai poate fi folosită? Vasele noi se pot stropi cu Aghiazmă Mare? Dar vasele care au fost folosite la mâncare de dulce, se pot folosi la mâncare de post?
Aghiazmă Mare este şi cea din ajun şi cea din ziua de Bobotează şi au aceeaşi putere sfinţitoare şi una şi cealaltă. Unii creştini şi chiar preoţi zic că opt zile la rând după Bobotează se ia Aghiazmă Mare, dar, eu zic că e bine să se ia după ce a trecut o zi de post, şi aceasta de la caz la caz. Unii pot, iar alţii, nu. Şi, rămâne, în continuare, o dată pe lună, după o zi de post să se ia Aghiazmă Mare (femeile cu bărbaţi şi cu neputinţele lor, numai dacă pot). Persoanele mai în vârstă, fără bărbaţi, şi mai cu râvnă, pot lua Aghiazmă Mare miercurea şi vinerea, în posturi.
Nu are voie să se stropească cu Aghiazmă Mare nici o persoană mirean, sau mireană, nici casă, nici vase, nici alimente - nimic. Dacă este nevoie a sfinţi casa sau altceva cheamă un preot evlavios ca să sfinţească prin stropire cu Aghiazmă mică. Aghiazma aceasta mică pe care o face preotul şi mai rămâne, o folosiţi luând-o după anaforă, când puteţi.
Vasele care au fost folosite la mâncarea de dulce, se spală şi se pot folosi şi la mâncarea de post, în afară de lingurile de lemn, care trebuie să fie deosebite.

13. Cine şi în ce condiţii poate înmulţii Aghiazma Mare, mică şi Sfântul Mir (ulei sfinţit)?
Aghiazma Mare nu trebuie s-o înmulţească nimeni, decât preotul. Aghiazma mică se poate înmulţi cu apă, dacă se poate, de la fântână şi luată de dimineaţa. Iar Sfântul Mir se poate înmulţi cu untdelemn curat, de persoane care sunt curate în acel timp.

14. Cum şi când se foloseşte târnoseala?
Târnoseala este tot sfinţenia casei. Aceasta este o bucăţică de pânză luată de la sfinţirea unei biserici. Se aprinde o lumânare, se fac rugăciuni în casa bântuită de farmece şi duhuri necurate, se zic psalmii 50, 69, 142, se aprinde apoi acea pânză sfinţită de la lumânare şi se face cruce cu târnoseala care arde la tocurile de la uşi şi ferestre, iar persoanele din casă trag puţin fum pe nas de la târnoseală.
Se pot afuma şi hainele pe care le porţi. Să se facă acestea miercurea şi vinerea în post.

15. Ce se face cu anafora uscată, mucegăită ?
Anafora, Sfântul Paşte rămase, sau alte sfinţenii se pun pe vatra unei sobe, unde se face foc şi se ard; cenuşa se îngroapă la un loc curat.

16. Când se tămâie casa, ce se tămâie, care este forma şi cine poate tămâia?
Tămâierea se face acasă odată cu începutul rugăciunilor tămâind sfintele icoane. Aceasta se face de un bărbat cu credinţă; dacă nu este se poate face şi de o creştină, curată în acel timp. De asemenea, se mai pot tămâia: vase, haine sau mâncare de pomană, înainte de a le împărţi, (cum este cazul pe la sâmbetele morţilor) şi se mai pot tămâia sâmbetele sau duminicile, dis de dimineaţă la mormintele morţilor, până se începe slujba la biserică. Tămâierea se face în sus şi în jos.

17. În caz de necesitate: rău, frică, gânduri murdare, tulburare, supărare, în timpul zilei ce sfinţenie se poate lua?
Dacă persoana nu a mâncat, poate lua o picătură de mir într-o lingură de apă, iar dacă a mâncat, să se ungă cu mir pe frunte, sau să se afume cu târnoseală, să miroase miresme. Acestea toate se folosesc în cazul în care persoana este curată.

18. Cum şi când se foloseşte Aghiazma de la Izvorul Tămăduirii şi cât timp?
Aghiazma de laIzvorul Tămăduirii, de la sfinţirea casei sau a fântânilor, a troiţelor şi oricând se mai face peste an,(nu şi cea de Bobotează) să se ştie că aceasta este Aghiazmă mică şi se poate lua după Anaforă.

19. Femeile, în timpul rânduielii lunare pot lua vreo sfinţenie? Ce le este îngăduit în aceasta perioadă: pot să aprindă candela, lumânare, tămâie, să facă rugăciune, să citească din Sfânta Scriptura?
Femeile, când sunt în aceasta perioadă, nu au voie să se atingă de sfinţenie, dar acasă dacă nu are cine aprinde candela, lumânarea, tămâia. Pot să le facă pe acestea, dar să aibă grija să fie spălate şi îngrijite. Pot să citească Biblia.

20. Dacă vreun animal de pe lângă casă se îmbolnăveşte îl putem unge cu sfinţenii? Cu ce anume ?
Creştinii mai în vârstă şi curaţi, pot stropi cu busuiocul cu Aghiazmă mică atât deasupra coteţelor sau grajdurilor vitelor cât şi în casele în care locuiesc, zicând ps.69.

21. Prescurile, cine poate să le facă şi în ce condiţii?
Prescurile trebuie să le facă femeile mai în vârstă şi văduvele, şi dacă nu se găseşte poate să le facă şi o tânără, dar să fie curată, spovedită şi împărtăşită. Aluatul se face din făină, apă, drojdie şi sare, altceva nimic pentru prescurile de la altar. Pentru artosul de la litie din ajunul sărbătorilor se poate adăuga untdelemn, anason, chimen, zahar, iar în zilele de dulce se poate face ca şi cozonacul. Iar pistolnicul este deja sfinţit prin forma lui de cruce şi prin numele Domnului Iisus Hristos sculptat.

22. Cine trebuie să pregătească Paştele? E bine a plăti pentru Paşte? Câte zile la rând se ia Sf. Paşte ?
Paştele se pregăteşte la fel ca aluatul de prescuri şi se face de persoanele amintite la facerea prescurilor. Plătirea paştelui este o invenţie popească.
Paştele se ia numai în prima zi de Înviere.

23. În ce caz de farmece, acestea se stropesc cu sfinţenii sau se spurcă?
Farmecele, argintul viu, broaşte cusute la gură, şoareci zdrenţe, moşmoande nu trebuie stropite nici cu sfinţenii, nici cu spurcăciuni; ci persoanele care locuiesc în casă să stropească pe dinafară cu Aghiazmă mică, iar tot persoanele din casă să folosească sfinţenii (anaforă, aghiazmă, mir). Să îndepărteze moşmoandele cu o prăjină sau cu un alt obiect, mai de la distanţă şi să le arunce la gunoi.

24. Cei care au purtat baiere sau alte obiecte descântate, ce pot face pentru ispăşirea acestor păcate?
În primul rând, să facă spovedanie bună şi canonul pe care îl dă preotul. Apoi să se facă sfinţenia prin sfinţeniile pe care le-am amintit.

25. Ce este deochiul? Se descântă? Ce rugăciuni se fac?
Deochiul este o ispită de la diavolul, prin care nădăjduieşte să-l facă pe om să greşească cu ceva înaintea lui Dumnezeu, adică să-l facă să meargă la descântece.
În cazul acesta se fac rugăciuni cu credinţă, şi anume: „Tatăl nostru”, (de trei ori), Psalmul 69 si rugăciunea „Să învieze Dumnezeu...” de la rugăciunea de seară şi să se mai facă şi certarea demonului.

26. Ce se face cu aghiazma care a prins miros? Ce se face cu mirul care a râncezit?
Aghiazma care este stricată sau mirul care a râncezit se îngroapă la un loc curat, sau la rădăcina unui pom.

27. Cei necununaţi pot folosi vreo sfinţenie şi ce anume?
Cei necununaţi nu pot folosi nici o sfinţenie decât după ce se spovedesc şi se cunună.

28. Copilul, până la botez, poate fi uns sau atins cu sfinţenie?
Copilul până la botez poate fi uns pe frunte cu apa sfinţită pe care o face preotul la opt zile, cu altceva nimic. La fel şi mama lehuză.

29. Florile din Vinerea Mare, florile de la Sfintele Moaşte de la hramuri, salcia de la Florii, frunzele de nuc de Rusalii când se usucă, ce facem cu ele?
Acestea se ard pe o vatră curată.

30. Ce se ia după Sfânta Împărtăşanie? Anafură, Aghiazmă mare, mică, sau vin?
După Sfânta Împărtăşanie se ia anaforă, iar după aceea puţin vin ca să se clătească gura şi să-l înghită.

31. Ce se ia înainte de Sfânta Împărtăşanie?
Înainte de Sfânta Împărtăşanie, după post, cu o zi înainte, după rugăciune se ia Aghiazmă Mare, apoi anaforă şi se miruieşte cu mir.

32. Ce se face cu untdelemnul de la Sfântul Maslu?
Untdelemnul de la sfântul Maslu, împreună cu făina, (tot de la sfântul Maslu) se fac turte ( fără drojdie), care se coc, nu se prăjesc, şi se consumă dimineaţa, pe nemâncate, în loc de anaforă.

33. Când şi dacă se cere scoaterea părticelelor şi ce reprezintă?
Părticelele nu se scot, nu este voie să se ceară; acestea, sunt invenţii popeşti.



DESPRE BISERICÅ, PREOT, SLUJBÅ, MASLU


34. Ne putem închina când trecem pe lângă o biserică catolică?
Da, ne putem închina.

35. Dacă putem trece în pomelnicul de la Sf. Liturghie pe cei sinucişi, necredincioşi, necununaţi? Ce putem face pentru ei? Se pot plăti pomelnice anuale?
Nu se trec la pomelnicul de la Sf. Liturghie cei sinucişi (spânzuraţi, otrăviţi, cei care şi-au curmat viaţa singuri) şi nici pe cei care trăiesc necununaţi la biserică sau trăiesc în desfrânări. Se pot trece la Acatiste, Paraclise, Parastase, fără Liturghie. Se poate da un pomelnic anual la mânăstire, la un preot evlavios. Daruri se pot da în fiecare duminică când mergi la biserică.

36. Când şi cine poate să cadă la Sfintele Daruri?
Căderea la Sfintele Daruri este tot un obicei şi este egală această practică cu atingerea de veşmintele preotului, arhiereului, diaconului. Cei care au credinţă, se pot atinge de veşmintele sfinţiţilor slujitori, când ies cu Sf. Daruri, stând în genunchi fără însă a se culca pe jos. Căci mulţi care s-au culcat pe jos au pricinuit ispita preotului de s a împiedicat şi a vărsat Sf. Daruri, făcând mai mare păcat. Deci nu se recomandă ca să treacă preotul peste ei cu Sf. Daruri.

37. Când şi cine poate cere ca preotul să se dezbrace peste un bolnav?
Dezbrăcarea preotului pe câte un bolnav, sau închipuirea înţepării cu Sf. Copie nu este un rău şi se recomandă bolnavilor.

38. Deschiderea cărţii, ce semnificaţie are, cine poate cere şi când?
Deschiderea cărţilor este o invenţie a celor mai lacomi popi, ca să câştige bani. Unii deschid Psaltirea, alţii Pravila, alţii Evanghelia, după cum îi taie capul, şi le proorocesc minciuni, după interesul celor care vin la preot, şi aceasta ca să determine lumea să se ducă la ei. Foarte mult greşesc şi cei care se duc şi cei care fac asemenea lucruri. Păziţi-vă, ca să nu supăraţi pe Duhul Sfânt, că în loc de bine vă va fi şi mai rău.

39. În ce constă Sf. Maslu, cine poate cere această slujbă, când şi câte; cu bani proprii, cu bani de adunat?
Sfântul Maslu este o Taină, din cele şapte taine ale Bisericii noastre Ortodoxe. Taina aceasta se face de către şapte preoţi, sau trei (cel puţin). Se face în zilele de post, miercurea şi vinerea, sau în cele patru posturi. La slujba aceasta pot lua parte bolnavi, neputincioşi şi chiar cei care sunt sănătoşi, după spovedanie. Deci, trebuie, pentru toţi, mai întâi spovedania făcută. Sf. Maslu are puterea Dumnezeiască de a însănătoşi pe cei bolnavi de multă vreme, pe cei în suferinţe grele, pentru că Sf. Maslu are darul de a ierta păcatele şi de aceea se recomandă şi celor sănătoşi, ca să fie feriţi de chinurile vremelnice şi veşnice. Pentru cei ce se împărtăşesc este bine să ia parte la Maslu din posturi; pentru bolnavi se recomandă 3, 6, 9 Masluri, de la caz la caz. Iar despre banii de Maslu, e bine ca să-şi plătească fiecare datoria, dar în cazul în care sunt bolnavi săraci nu e rău să fie adunaţi bani pentru a plăti pe slujitori.

40. Cum să procedăm cu mergerea la Biserică atunci când venim din schimbul trei (după noapte)?
De la caz la caz, după putere şi dragoste, după credinţă şi voinţă. Şi mai depinde de sărbătoare, cât este de mare.

41. Dacă se fac metanii în biserică şi când?
În biserică se fac numai închinăciuni, cu plecăciuni, afară de anumite zile importante din Postul Mare, când trebuie să facă toată lumea metanii. De asemenea se fac metanii în tot cursul anului acasă, iar în perioadele de la Crăciun până la Bobotează şi de la Înviere până la Duminica Tomii, nu se fac metanii.

42. Când suntem tulburaţi de gânduri, griji, patimi la rugăciune, trebuie să ne oprim sau să continuăm rugăciunea? Să certăm la rugăciune pe diavol pentru gânduri? Dacă ne trezim noaptea, putem face rugăciuni în pat?
Nu trebuie să ne oprim, căci tocmai aceasta vrea diavolul; îl cerţi pe diavol şi continui rugăciunile rugând pe Dumnezeu să ne izbăvească de cel rău. Dacă nu se poate face rugăciune altfel, e bine şi în pat, cu smerenie şi credinţă (în cazul bolnavilor mai ales).

43. Când se citeşte Psaltirea şi cine o poate citi?
Psaltirea este carte de rugăciuni şi de cântări a credincioşilor, ca şi celelalte rugăciuni ale Sfinţilor Părinţi şi se poate citi pe toată perioada anului, afară de sâmbăta şi duminica şi afară de perioada între Crăciun şi Bobotează şi de la Înviere până la Duminica Tomii. O poate citi oricine, dar se recomandă spovedanie bună, să se ferească de păcate cei care duc o viaţă duhovnicească, pentru că altfel cei care stau încurcaţi în unele patimi şi se învoiesc cu ele în mintea lor, asupra acestora dracii au puterea să le facă supărări. Aşa că se recomandă multă curăţie sufletească şi trupească; şi nu cantitate (psalmi la număr) ci calitate, adică trăire şi simţire în smerenie.

44. Putem cere la rugăciune boală?
În cazuri deosebite, de neînţelegere cu trupul şi dacă ai evlavie, se poate cere boală, dar când vine boala să nu se cârtească.

45. După Tatăl nostru numai preotul poate zice: „Că a Ta este Împărăţia...?
Când sunt mai mulţi la un loc, zice în continuare cel ce a zis Tatăl nostru; dacă este preot, lasă să zică preotul, dacă eşti singur, zici tu.

46. Rugăciunea se combină cu închinăciuni, metanii sau se face separat?
Rugăciunea trebuie, în primul rând, să fie făcută în linişte, ca să fie simţită, iar metaniile se fac după rugăciune, fie după cea de seară fie după cea de dimineaţă. Metaniile sunt canon; după fiecare metanie se zice o rugăciune scurtă: „Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu...” sau „Preasfântă Treime, milostivă fii mie păcătosului !” Metanii poţi face în tot timpul când ai posibilitate de linişte. În posturi mai ales în Postul Paştelui, miercurea şi vinerea se pot face cele „116 metanii” cu rugăciuni în cinstea Patimilor Domnului nostru Iisus Hristos, sau cele „60 de rugăciuni cu metanii” după albumele cu iconiţe; (sunt aceleaşi, dar mai combinate şi au rămas numai 60 în loc de 116 ).

47. Cum trebuie să avem ţinuta la rugăciune, poziţia? Zicem în gând sau cu voce tare, în şoaptă, cu mâinile la piept, la pântece, sau ridicate; de unul singur sau mai mulţi?
Îmbrăcămintea pentru rugăciune trebuie să fie cuviincioasă, pentru femei, cămaşă lungă sau capot lung (să nu fie transparente), să fie încinse cu un cordon şi cu băsmăluţă pe cap, iar bărbaţii în halat. Rugăciunea se poate face de unul singur sau mai mulţi. Rugăciunea se poate face în gând sau cu voce tare, şi în şoaptă, după cum e locul şi cazul; mâna stângă se ţine la piept iar cu dreapta se face câte o închinăciune frumoasă din când în când, la anumite locuri principale. Când eşti singur, poţi să stai şi cu mâinile ridicate la rugăciune.

48. La metanii se sărută pământul sau se face semnul Sfintei Cruci cu degetele pe pământ?
La metanii nu se săruta pământul şi nici nu se face semnul Sfintei Cruci cu degetele pe pământ; este un obicei fără rost scornit de babe care nu cunosc credinţa. În schimb se atinge pământul cu fruntea.

49. Dacă ne sculăm noaptea şi vrem să facem rugăciune trebuie să ne spălăm pe faţă şi pe mâini?
Dacă ne sculăm noaptea şi vrem să facem rugăciune e bine să ne spălăm pe mâini, mai ales pentru că aşa este cuviincios şi mai siguri că suntem curaţi.

DESPRE ICOANE

50. Putem să ne cumpărăm singuri icoane? Ne putem închina şi la icoane nesfinţite sau să le ţinem ca tablouri? Cum procedăm cu icoanele catolice? Icoanele se pot sfinţi cu Aghiazmă Mare? După Sf. Împărtăşanie este interzisă sărutarea icoanelor, mâna preotului? Icoanele le putem şterge de praf şi cum?
E bine ca fiecare creştin să aibă ambiţia să-şi cumpere singur icoane, sau măcar una să fie cumpărată de el, dar nici să le refuze pe cele care le primeşte în dar. Icoanele ortodoxe să le ţină la răsărit, chiar dacă nu sunt sfinţite; iar când se face o Sfeştanie, roagă preotul să sfinţească şi icoanele. Cele catolice, care sunt mai mult tablouri, le putem ţine pe pereţii ceilalţi.
După Sf. Împărtăşanie, în ziua aceea nu este bine să sărutăm Sf. Icoane, mâna preotului şi cu atât mai mult este oprită sărutarea cu alte persoane.
Icoanele, e bine să fie şterse de praf cu o cârpă moale, curată, pe care o întrebuinţăm numai pentru ştergerea prafului de pe lucrurile sfinte (icoane, cruci, sticle cu aghiazmă, cutiile cu anaforă), iar persoana care le şterge să fie curată în zilele acelea.


POST – AJUNARE – DEZLEGÅRI

51. Dacă e bine să postim lunea, cine şi când ?
Cei care au corpul (organismul) sănătos pot posti lunea, nu e un rău.

52. Există Postul Maicii Domnului de 12 zile pe an afară de 1-15 august?
Afară de postul pe care-l ştim de la 1 la 15 august, nu există alt post al Maicii Domnului. Cine a scornit postul acesta, în care intră sâmbetele, duminicile şi chiar unele sărbători, acela n-a fost un creştin ortodox, pentru că în sâmbete şi duminici nu se ajunează, şi cine ajunează sâmbăta şi duminica şi în sărbători calcă canoanele bisericii şi în loc de faptă bună i se socoteşte păcat.

53. Copiii, de la ce vârstă să ţină post, posturi întregi, miercurea şi vinerea?
Este bine ca copiii să se obişnuiască cu postul de mici, dar tot aşa, de la caz la caz; nu putem să impunem celor bolnavi, mai ales anemici, rahitici, şi pentru care mâncarea este medicamentul.

54. Dacă femeile însărcinate au voie să mănânce de dulce în post?
Femeile, fie însărcinate, fie lehuze sau care alăptează, au dezlegare să mănânce de toate, pentru întărirea pruncului şi pentru sănătatea mamei.

55. Dacă ţinem post în deplasări de serviciu, armată, spitale sau staţiuni?
În acest caz faceţi tot ce se poate ca să ţineţi miercurile şi vinerile; cei din staţiuni şi spitale pot posti numai dacă nu sunt anemiaţi şi dacă nu fac un tratament mai tare, care necesită hrană. Cei din armată, concentraţii, aceştia mănâncă ce li se dă.

56. Ce dezlegări sunt în posturi ?
Vă recomand calendarul creştin ortodox.

57. Ce cântece creştineşti se pot asculta în posturi ?
În primul rând, casete cu slujbe, cu Psaltirea în versuri, Paraclisul Maicii Domnului, podobiile, condace şi icoase (acestea în zilele de lucru), iar sâmbăta şi duminica se pot asculta şi celelalte cântece duhovniceşti.

SPOVEDANIE

58. Cât de des se poate spovedi un mirean?
De datoria creştinească, spovedanie trebuie făcută la cele patru posturi de peste an. Aceasta se face mai înainte cu 2-3 zile de Sf. Împărtăşanie ca să se poată face canon de pocăinţa pentru păcate până la Sf. Împărtăşanie. Se poate împărtăşi numai dacă nu este oprit de preot.
Creştinul se poate spovedi şi în alte perioade ale anului, dacă simte nevoia, sau a căzut în păcate grele; şi atunci să meargă la spovedanie cu hotărârea temeinică de a nu mai repeta păcatele.

59. Cum trebuie să se pregătească un creştin pentru spovedanie?
Mai întâi să-şi aleagă o zi când preotul este mai liber. Să facă rugăciuni cu credinţă, cu lacrimi, cu metanii, cu părere de rău pentru păcatele pe care le-a făcut. Ca rugăciuni, să nu lipsească Psalmul 50 şi rugăciunile din Psaltire, cele de la sfârşitul Catismelor; câte poate. Spovedania să se facă în zilele când preotul nu are slujbă, ca să aibă timp să-i asculte spovedania.

60. Dacă la spovedit primeşte creştinul canon de metanii, cum procedează cu zilele de sâmbătă şi duminică şi în zilele oprite de metanii?
Canonul de metanii nu se face sâmbăta şi duminica şi nici în perioadele praznicelor luminate, ci se întrerupe şi se continuă după aceea.

61. De la ce vârstă se spovedesc copiii?
Copiii, care trec de şapte ani, se pot spovedi ca şi cei mari, iar până la şapte ani nu trebuie să se împărtăşească până nu le citeşte preotul rugăciunea de dezlegare.

62. Dacă este primită spovedania pe patul de moarte sau de boală?
Nu ştim dacă este primită, dar trebuie să se facă, pentru că nu se ştie credinţa şi căinţa omului. Aşa spun Sfinţii Părinţi că în ce ne va prinde moartea, aşa vom fi judecaţi.

63. Femeile se pot împărtăşi în perioada ciclului lunar?
Femeile, în perioada ciclului lunar, nu au voie să se atingă de nimic sfinţit, dar dacă se afla cineva pe patul de moarte, nu se mai ţine seama de asta şi se poate spovedi, dar nu se poate împărtăşi.

64. În ce cazuri se schimbă duhovnicul ?
Duhovnicul şi l poate schimba orice persoană, dacă nu se foloseşte de sfatul lui, dacă preotul nu ţine seama de păcatele pe care acea persoană le mărturiseşte, dacă este caterisit pentru unele păcate mari şi dacă este îndrăzneţ, obraznic, neserios. Se mai poate schimba duhovnicul şi în cazul în care preoteasa ar fi geloasă, bănuind că persoana care se spovedeşte nu vine cu gânduri serioase. De asemenea se va schimba când preotul moare.

65. Când preotul nu dă canon, iar conştiinţa cere, cum se procedează?
Creştinii cunoscători, credincioşi şi care au înţeles şi au rupt o cu păcatele mari de mult, şi nu au păcate de moarte care să indice canoane grele şi oprirea de la Sf. Împărtăşanie, să aleagă din canoanele de mai jos; ce cred că pot îndeplini:
- Să scrie, cât poate, cărţi cu predici şi rugăciuni şi să ni le aducă pentru a le da de pomană;
- Să cumpere o casetă - două, cât poate, pentru a le înregistra şi apoi să le dea de pomană la cei de încredere, care nu au posibilităţi să-şi cumpere;
- Cel care ştie, să picteze cât mai frumos icoane şi să le dea de pomană;
- Să ia meargă la azile şi să facă milostenii cu ce poate;
- Să facă rugăciuni de căinţă, cu umilinţă, cu metanii, cu lacrimi şi tot felul de fapte bune.

66. Când preotul te dezleagă pentru Sf.Împărtăşanie, iar canoanele te opresc, cum se procedează?
Când preotul te dezleagă să te împărtăşeşti, iar canoanele şi conştiinţa ta te opresc, să nu te împărtăşeşti că nu ai vină pentru că Sf. Apostol Pavel zice: „Să ne cercetăm fiecare conştiinţa înainte de împărtăşanie”. Amâni Împărtăşania şi o faci altă dată; până atunci faci pocăinţa sinceră.

DESPRE SFÂNTA ÎMPARTÅŞANIE

67. Cât de des sau cât de rar ne putem totuşi împărtăşi?
Împărtăşania, ştim cu toţii că este sfinţenia cea mai mare. Este unirea noastră cu Dumnezeu care este foc mistuitor. Trebuie pentru aceasta să facem o cât mai bună pregătire şi curăţire sufletească şi trupească, deoarece nu putem primi aceasta Taină oricum. De aceea nu se poate impune tuturor la fel. Cei căsătoriţi, mai greu se pot pregăti. Tineretul îşi are greutăţile lui; cei mai în vârstă au alt fel de greutăţi. Unii se pot văita de o neputinţă, alţii, de altă neputinţă.
E bine să se poată împărtăşi omul cât mai des, dar nu fără pregătire corespunzătoare. Călugării şi maicile care stau în mânăstire şi în biserică şi tot nu se încumetă să se împărtăşească mai des. Aşa că, să căutăm să ne împărtăşim cu o pregătire cât mai bună şi când se poate. Unii pot de patru ori pe an, alţii de opt ori pe an, alţii numai o dată.

68. Cum procedăm cu resturile de mâncare pe care le scoatem din gură (sâmburi, coji, oase) după ce ne-am împărtăşit, şi câte zile ţinem aceasta regulă?
Resturile scoase din gură, după ce ne-am împărtăşit, se ard în foc. Aceasta regulă se păstrează o zi.

69. După ce s a primit Sf.Împărtăşanie ce trebuie să se facă? După Sf.Împărtăşanie se mai ţine post şi câte zile?
După Sf. Împărtăşanie e bine să se odihnească creştinul, să citească cărţi sfinte, să se ferească de vorbărie, clefeteală, de orice alte sminteli. Să nu umble prin locuri spurcate, să nu facă eforturi mari, să nu mănânce mult, să nu bea ceva să aibă ispita de a vomita. Să-I mulţumească în fiecare zi Domnului Hristos, zicând rugăciunea aceasta, scurtă: „Slavă, închinare şi mulţumire Preacuratului Tău Trup şi Sânge, Doamne Iisuse Hristoase, Împăratul meu şi Dumnezeul meu ! Să fie stăpânirea Împărăţiei Tale peste noi, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin !”. După Sf. Împărtăşanie dacă suntem în post, se continuă postul până se termină, iar dacă suntem în dulce se mănâncă de dulce.

70. Câte zile, minimum, trebuie să ţinem post sufletesc şi trupesc, înainte de Sf. Împărtăşanie?
Minimum trei zile, afară de bolnavi, care nu pot decât o zi, diabetici şi alţi bolnavi.

71. După Sf. Împărtăşanie, în ziua aceea, se poate sta în genunchi, se pot face metanii?
După Sf. Împărtăşanie, în ziua aceea nu se stă în genunchi, nu se fac metanii, ci se fac doar închinăciuni cu plecăciuni.

72. Dacă după ora 24 am mâncat, am băut apă şi apoi am dormit, dimineaţa ne putem împărtăşi?
Dimineaţa nu ne putem împărtăşi, pentru că acest lucru arată neglijenţă, lipsă de evlavie şi nepăsare.

73. Dacă din noaptea dinaintea Sf. Împărtăşanii, creştinul a avut un vis desfrânat se mai poate împărtăşi?
Nu se poate, pentru că în acest caz este necurăţie.

74. Cum trebuie să ne prezentăm în biserică, trupeşte, când vrem să ne împărtăşim (partea femeiască)?
Cine vrea să se împărtăşească fără să se osândească, să nu vină la împărtăşit fardată, cu rochii strâmte, scurte, despicate, în pantaloni, cu pălării, cu fel de fel de zorzoane, cu capul descoperit, rujate, cu unghiile vopsite; dacă vin astfel arată necredinţă, nepăsarea de cele sfinte şi batjocură a patimilor Domnului.

75. Dacă după Sf. Împărtăşanie trebuie să facem injecţii, sau dacă fără voia noastră ne tăiem la deget, ne zgâriem, ne dă sânge pe nas, ce putem face?
E bine să nu se facă injecţii; dacă cineva are de făcut un tratament, mai amână o săptămână, iar dacă e ceva urgent, mai ales cei din spitale, pot să facă. Dacă se întâmplă să ne accidentam, oprim sângele cu o batistă pe care, apoi, o ardem în foc, la loc curat. După Sf. Împărtăşanie se recomandă să stăm cât mai liniştiţi şi e bine să evităm astfel de situaţii.


DESPRE SFÂNTUL BOTEZ

76. De la câte zile se poate boteza copilul?
Botezarea copilului se face de la caz la caz, la 40 de zile, la 30 de zile iar dacă pruncul este în primejdie de moarte se poate face chiar în prima zi.

77. În cazuri de urgenţă, poate şi mama să-şi boteze copilul? Cum procedează?
În cazul în care nu se găseşte altcineva şi pruncul este în pericol de moarte, îl poate boteza şi mama. Zice rugăciuni câte poate, apoi îl stropeşte cu aghiazmă (de care are), zicând formula: „Se botează robul (roaba) lui Dumnezeu ... (îi pune numele) ... în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin” de 3 ori. Iar dacă pruncul trăieşte, mama îi spune preotului ce a făcut, iar acesta îi completează Taina Botezului.

78. E bine să se boteze copilul cu două nume?
Nu e bine să se pună două nume la botez copiilor, sau să se pună nume necreştineşti, lumeşti, ci e bine să se pună nume de sfinţi sau sfinte, ca să se poată prăznui; să aibă copilul un patron.

79. La ce botez se pun bani în cristelniţă?
Nu se pun bani în cristelniţă şi nici altceva, în afară de untdelemnul sfinţit, pe care-l pune preotul.

80. Când se face scăldarea de „luare a mirulului” de după Botez, în aceeaşi zi sau a doua zi, şi ce se pune în scăldătoare?
Scăldarea se face a doua zi şi nu se pune nimic în această apă, pentru că acestea sunt obiceiuri băbeşti.

81. Duminica se poate scălda copilul?
Copilul se poate scălda oricând.

82. E bine ca să botezăm la ţigani sau la cei care nu merg la biserică?
E mai bine să ne ferim a boteza ţigani, zlătari, sau alte naţii, dar la români încreştinaţi ortodocşi, care merg la biserică, se poate boteza.

83. Cei care sunt botezaţi greco-catolici sau romano-catolici şi vor să vină la ortodoxie au botezul complet? Ce le mai trebuie?
Cei care vor să vină la ortodoxie spun preotului situaţia şi acesta le completează Sfântul Botez.

84. Tăierea moţului este o datină sau o taină? E bine să se facă? Ce reprezintă?
Aceasta nu este o taină, ci este o datină bătrânească şi un prilej de veselie între neamuri, care nu afectează cu nimic dreapta credinţă dacă se face un prilej de veselie duhovnicească.

85. Până la 40 de zile lehuza poate ieşi din casă?
După învăţătura bisericească, lehuza nu are voie să iasă din casă, din curte, până la 40 de zile, dar în caz de îmbolnăvire, trebuie să iasă pentru îngrijire la spital.

86. Ce are voie să facă şi ce nu are voie să facă lehuza?
Să facă ce poate pentru ea şi pentru copil din cele trupeşti, iar din cele sufleteşti, să facă rugăciuni.

87. La 40 de zile, când trebuie să i se facă molitva, iese numai mama sau şi copilul?
La 40 de zile iese mama cu copilul pentru molitvă, dacă copilul este botezat; dacă nu, le face pe amândouă atunci.

88. Dacă se face molitva lehuzei la 3, sau la 8 zile?
La 8 zile se face citirea apei (sfinţirea unei ape de către preot), pe care o poate folosi lehuza în loc de alte sfinţenii, pentru ea şi pentru copil.

89. Dacă cineva pierde fără voie sarcina, cum procedează cu copilul mort?
Copilul mort din sarcina pierdută, este pus într un mic coşciug, apoi este îngropat într un colţ al cimitirului (cu aprobarea preotului) de către tatăl copilului sau de către rude, mama nu are voie. Părinţii să facă rugăciuni de iertare, ps.50, spovedanie. Să spună dacă nu sunt vinovaţi cu ceva neglijenţe.

90. În cazul în care a pierdut sarcina, mama trebuie să respecte toate datinile de lehuzie: citirea apei, ieşirea la biserică?
În acest caz femeia trebuie să respecte toate datinile lehuziei, dar să spună preotului că a pierdut sarcina.

91. Există în unele locuri obiceiul (mai bine zis canonul), pentru ispăşirea păcatului de avort, şi anume, de a boteza copiii, iar la botez să aprindă lumânări şi să folosească atâtea crâşme, câte avorturi are. Este bun acest obicei?
Acest obicei nu-l găsim nicăieri în cărţile sfinte. Bun de urmat. Unii preoţi au luat îndrăzneala de a da canon la cei vinovaţi să cumpere pânză, lumânări, şi să le facă ei anumite dezlegări.
În primul rând trebuie pocăinţă şi hotărârea de a nu mai face acest fel de păcate.

DESPRE MORT – ÎNMORMÂNTARE – POMENI

92. Care este rânduiala înmormântării dreptului creştin, care sunt pomenile şi când trebuie făcute; de când începe numărătoarea zilelor? Pomana de trei zile se face odată cu înmormântarea sau se face separat?
În primul rând să se ştie, că nu trebuie îngropat mortul mai înainte de trei zile. În aceste 3 zile se face pregătirea în felul următor: se scaldă, se îmbracă cu hainele pe care le are pregătite, se aşează în coşciug, se anunţă preotul şi cântăreţul, cei care trag clopotul şi groparii. Se scot actele de deces. Se pregătesc apoi două colivi şi mâncare pentru pomană. Colivile, una se împarte la cimitir după „Veşnica pomenire” iar cealaltă care rămâne acasă se împarte persoanelor care au mâncat la pomană. Preotul dă binecuvântarea pentru pomană atunci când vine să ia mortul sau când se întoarce de la cimitir. Se plăteşte, fără supărare, celor care au muncit. Pentru înmormântare e bine să aibă 24 de prosoape sau batiste, fiecare după putere, din care pune: un prosop la steag, unul la cruce, un prosop la sfeşnic, unul la coşul cu colivă, la preoţi şi la cântăreţ, la căruţa sau la maşina care duce coşciugul şi la cele patru persoane care iau coşciugul. Restul prosoapelor se pun la vase şi se dau celor mai săraci, după ce au mâncat la pomană. În vasele care se împart se pune orez cu lapte sau, în post, pilaf de post, (depinde şi de obiceiul locului). Celelalte se fac după bunele obiceiuri şi după tradiţia locului.
Prima pomană este cea de la înmormântare, apoi cea de nouă zile, după aceea, la trei săptămâni, la şase săptămâni, la trei luni, la şase luni, la nouă luni, la un an, şi apoi din an în an până la şapte ani. Cu deosebire, cea mai bogată pomană se face cea de şase săptămâni. Atenţie să nu treacă termenul, mai bine cu două trei zile mai înainte.
Numărătoarea zilelor începe din ziua morţii. Mai principal ca toate este să-i dea un sărindar la o mânăstire, sau la o biserică unde se face Liturghie în fiecare zi.

93. La şapte ani trebuie dezgropat mortul; ce trebuie să se facă atunci?
La şapte ani nu este obligatoriu să se dezgroape mortul, e bine să se facă o slujbă de dezlegare cu pomană.

94. Există vreo rânduială de înmormântare sau pomeni, care se pot face de când suntem în viaţă?
Pentru noi, cei vii, participarea la Sf. Liturghie, faptele bune de tot felul, trăirea într-o viaţă duhovnicească lipsită de păcate, ne asigură mântuirea, viaţa veşnică. Ca şi pomenile făcute pentru cei morţi, şi nouă ne sunt valabile aceste fapte pe care le facem de când suntem încă în viaţă şi când putem. Grija cea mai mare pe care trebuie să o avem, este să ne găsească moartea cât mai pregătiţi, fără păcate, căci dacă vom plăti chiar şi la o sută de biserici şi mânăstiri sărindare, iar moartea ne găseşte împănaţi cu fel de fel de păcate grele, pierdem mântuirea. Mântuirea nu se cumpără cu bani. Aşa ar însemna să se mântuiască numai cei bogaţi, iar cei săraci să meargă în iad pentru că nu au avut bani să plătească. Ar fi nedrept acest lucru. Noi să punem baza, deci, pe o trăire mai duhovnicească.

95. Câte zile după înmormântare se cară apă, de ce, unde şi câte zile se tămâie?
Aceste obiceiuri creştineşti intră tot în fapta milosteniei şi este bine să se facă până la şase săptămâni. Se cară apă la persoane neputincioase, la familii cu copii mulţi; apă pentru consum.
Tămâierea se face ca un prinos de milă şi dragoste pentru cei răposaţi, dar odată cu tămâierea, persoana care tămâie, să facă şi rugăciuni pentru iertarea păcatelor celui răposat şi să zică: „Dumnezeu să-l ierte!” că aşa îi face un bine sufletului, mai ales, dacă el se află într-un loc nefericit. La şase săptămâni, trebuie să se plătească aceste servicii oamenilor care le-au făcut.

96. Ce semnificaţie au punerea în buzunarul hainei mortului de bani, ac, aţă, pieptene, verighetă pe deget, ceas la mână sau tăierea şi vopsirea unghiilor, rujatul, fardatul?
Toate aceste lucruri îl îngreunează foarte mult pe suflet şi nu-i fac decât rău. Banii şi lucrurile de valoare pe care vor neamurile să le îngroape mai bine să le dea de pomană. Fardurile, rujatul şi celelalte sunt obiceiuri păgâneşti, pentru care vor suferi atât mortul cât şi cei ce îl împodobesc cu astfel de lucruri deoarece fac mare păcat. Aşa că în nici un chip să nu să facă acestea.

97. Dacă este bine să se arunce cu bani la răspântiile drumurilor când se merge cu mortul la groapă; ce însemnătate are acest lucru ?
Acesta este tot un obicei, nici bun, nici rău, dar ca să nu iasă supărare între neamuri, e bine să se ţină datina.

98. În timpul când mortul stă în casă ce trebuie să facă cei care iau parte la priveghere?
În aceste zile şi nopţi, cât veghem lângă mort, e bine să ne aducem fiecare aminte de plecarea noastră spre veşnicie şi de faptele noastre cele rele, căci răposatului acum „i s-a încheiat dosarul” şi nu mai poate face nimic, nici o faptă bună sau rea. Rugăciunile celor vii, citirea Psaltirei, a cărţilor sfinte, a Bibliei, a cântărilor sfinte, a vorbirii între ei despre Dumnezeu, despre rai şi despre iad, despre mântuirea sufletului; toate acestea îi aduc mângâiere sufletului mortului. Aşa trebuie să se petreacă timpul lângă mort, iar din când în când, să se tămâie casa şi mortul de către persoanele din familie. Un mare păcat îşi adaugă la sufletul lor acele persoane care vin la mort să facă glume, să râdă, să facă scamatorii, să vorbească de păcatele mortului. Aceştia îşi atrag asupra lor un mare rău, care-i va urmări şi biciui când nu se vor gândi. Cine îşi aduce aminte că a făcut astfel de păcat în viaţă să se grăbească să-l spovedească şi să facă pocăinţă pentru el.

99. Dacă şi când se poartă sâmbetele şi capetele celui mort?
Purtarea sâmbetelor se consideră pomenirile acelea din postul Paştelui, care se fac pentru toţi morţii la un loc, iar capetele sunt pomenirile de când se înmormântează mortul şi până la un an şi se fac fiecare la timpul lor, în ziua care trebuie şi la acestea se mai adaugă cele trei sâmbete ale morţilor tuturor (sâmbăta morţilor de toamnă, de iarnă şi la Rusalii).

100. Care sunt lucrurile necesare de împărţit la pomenirea de 40 de zile şi unde se sfinţesc: la biserică sau acasă?
Pomenirea de 40 de zile se face cu colivă la biserică, şi apoi, la cimitir; se cheamă preotul după aceea acasă şi acolo sfinţeşte tot ce are de împărţit. Toate cele care se împart sunt de folos, dar să fie dăruite la persoane sărace; mâncare, îmbrăcăminte, încălţăminte, pat, masă, vase, găleată.
La cimitir se poate împărţi mâncare sau câteva pachete şi colivă. Pomenile se fac fără ţuică şi tutun.

101. Toate cele rânduite pentru împărţit la Parastase se împart în acelaşi timp, în acelaşi loc, sau se pot împărţi şi în mai multe locuri; sau la mai multe persoane? Obiceiul de a da 5 rogojini sau pături pentru a face casa mortului, trebuiesc toate date la un loc, sau pot fi date în locuri diferite?
E normal să se împartă la mai multe persoane dacă sunt sărace; iar dacă o familie este lipsită de cele pe care vrei să le dai de pomană, dă-le acolo pe toate. La celelalte, adică pături, rogojini, case şi alte obiceiuri foarte costisitoare, nu ne plecăm capul, deoarece noi ştim că Dumnezeu ne cere altceva: trăire duhovnicească.

102. E bine să participăm la înmormântarea celor care şi au luat viaţa singuri (sinucigaşi, spânzuraţi, otrăviţi, tăiaţi)? Dar să primim de pomană de la ei; ce se poate face pentru mântuirea lor?
Nu e bine să mergem la înmormântarea celor care şi au luat viaţa singuri (sinucigaşi) şi nu trebuie nici să luăm ceva de pomană de la acei ce dau pentru ei. Până la şapte ani nu se poate trece nici în pomelnic. După ce au împlinit şapte ani se face slujba înmormântarii, cu toată rânduiala cuvenită, aşa cum am spus mai înainte.

103. Dar la cei care au murit de moarte năprasnică (cutremur, înec, călcaţi de tren, de maşină) cum procedăm; ce se face pentru mântuirea lor?
La aceştia se procedează ca la un mort obişnuit, pentru că ei nu s-au omorât singuri.

104. La groapă, după ce se înmormântează mortul, trebuie să se dea de pomană găină, găleată ?
Obiceiul nu este rău, întră în fapta milosteniei. Cine vrea să dea poate să dea, dar nu peste groapă; poate da la acea persoană care a cărat apa, sau la alta care a ajutat cu ceva.

105. Ce se poate face pentru un suflet care a murit nespovedit, neîmpărtăşit, fără lumânare, credincios, necredincios? Se poate da lumânare aprinsă în noaptea de Paşti; se împart lumânări aprinse cu lumina de la Înviere?
Tocmai aceasta este deosebirea, că una este să fii credincios, să faci fapte bune, să te fereşti de păcate mari, şi alta este să te apuce moartea fără nici o pregătire sufletească, cu păcate mari şi cu nepăsarea pe care ai avut-o faţă de Dumnezeu şi faţă de Biserică. Cine n-a vrut să primească învăţătura şi lumina Domnului Hristos cât a trăit, cine n-a vrut să se spovedească şi să se împărtăşească cu Domnul Hristos, puţină speranţă este că i va ajuta lumina dată de pomană la altcineva, sau chiar la Biserică.
Să se dea de pomană preotului lumânare de ceară curată, ca să slujească cu ea în noaptea de Paşti, (ca să nu stricăm obiceiul), dar să fim atenţi; să apucăm mai înainte şi să aprindem în sufletul nostru, cât suntem în viaţă, lumina lui Hristos, care este învăţătura cu poruncile Sale, căci numai aceşti oameni care se pregătesc din timp îşi asigură viaţa veşnică. La moarte poţi să dai sufletului o mie de lumânări, dacă nu şi a aprinsă făclia din suflet cât a fost în viaţă, tot la întuneric merge, căci numai Domnul Hristos este Lumina lumii.
Cei din familia celui ce trage să moară, fac tot posibilul ca să apuce lumânare şi sunt foarte îngrijoraţi şi chiar disperaţi pentru cei care mor fără lumânare. Acest obicei este bun, este creştinesc, ortodox, dar să ţinem seama că este vremelnic. Nu poate merge sufletul dincolo cu lumânarea pe care i-o pune lumea în mână. Acolo, sufletul trebuie să meargă îmbrăcat în haină de lumină primită la Botez şi cu lumina de la lumânarea cu care s a împărtăşit cu Domnul Hristos.

106. Cei care au trăit necununaţi la biserică ce pot face pentru răposaţii lor?
Pentru acei care au trăit necununaţi la biserică iar unul din dânşii a murit, cel rămas în viaţă să facă spovedanie sinceră, cu hotărâre să ducă viaţă curată, şi aşa poate să facă toată rânduiala, cu rugăciuni şi pocăinţa. Cei care sunt în viaţă şi trăind necununaţi la Biserică, le-au murit din neam: mamă, tată, copil sau alte rude, să se spovedească, să se cunune şi abia după aceea pot face rânduielile celor răposaţi; altfel, nu au voie să se atingă de pomană, de lucrurile pentru cei adormiţi, şi nici n au voie să meargă la biserică, pentru că cei necununaţi trăiesc în păcatul desfrânării.

107. Pentru cei morţi necredincioşi, care nu au pe nimeni, ce se poate face pentru ei? Dar pentru cei de la azile?
Biserica se roagă la sâmbetele morţilor pentru toţi aceia care nu au pe nimeni care să se roage pentru ei sau să le facă pomeni iar aceştia primesc ajutor, fiecare, după cum le-a fost în viaţă credinţa şi faptele. Cei de la azile, care nu au pe nimeni să-i ajute din neam sau dintre creştini, şi ei întră în categoria celor de mai sus. Biserica se roagă pentru toţi.

108. Când se împarte pomană pentru cei morţi, trebuie să se pomenească şi numele?
Şi dacă pomeneşte şi dacă nu pomeneşte, când se împarte ceva pentru cei adormiţi, primesc pomană sufletele până la al nouălea neam căci se înmulţeşte pomana celui credincios, cum s-au înmulţit pâinile în pustie, când le-a binecuvântat Domnul. Dar, pentru cei adormiţi mai de curând, nu e rău să li se pomenească şi la tămâiat şi la împărţit numele.

CÅSÅTORIA

109. Perioadele când nu se fac nunţi, care sunt? În ce cazuri se cere aprobare de la episcop pentru cununii în perioadele interzise?
Nunţi nu se fac în posturi, la Tăierea Capului Sf.Ioan Botezătorul, de la Paşti până la Duminica Tomii, de la Crăciun până la Bobotează. În nici un caz nu trebuie să ceară nimeni aprobare pentru cununie în perioadele oprite, dacă vor să le fie bine !

110. Cei care sunt rudenii se pot căsătorii?
Cei care s au căsătorit rudenii şi nu au copii, în primul rând să se ştie că nu este voie să se căsătorească rudenii. Cei care au făcut-o şi au copii, să se hotărască să trăiască în curăţenie, dacă vor să le fie bine. Dacă nu pot, să se despartă.

111. Ce se înţelege prin trăire în curăţenie trupească? Dar sufletească?
Trăirea între soţ şi soţie să fie ca între frate şi soră. Sufletul este unit cu trupul şi cu duhul. Curăţenia trupească are influenţă şi curăţă şi sufletul. Aşa şi necurăţia trupească; întinează şi sufletul. De aceea trebuie vorbit de amândouă, pentru că aceasta este toată fiinţa noastră ca s-o putem aduce ca pe o jertfă Domnului.

112. Ce se înţelege prin desfrânare trupească? Dar sufletească? Ce înseamnă desfrânare, preadesfrânare, onanie, sodomie, malahie?
Desfrânarea sau curvia este acelaşi păcat. Curvia este păcatul în care omul nu-şi înfrânează trupul, şi înainte de cununia la biserică cade în păcatul acesta.
Preacurvie se numeşte atunci când unul din cei doi este căsătorit, sau dacă amândoi care fac păcatul sunt căsătoriţi. Acesta este un păcat dublu.
Onania sau malahia este acelaşi păcat. Onania vine de la o persoană din Vechiul Testament care se chema Onan. Acesta îşi vărsa singur sămânţa ca să nu facă copii. Păcatul acesta este practicat foarte mult în vremea noastră, fiindcă iritarea nervilor vine de la mulţimea pornografiilor. Atenţie mărită trebuie avută cu copiii. Fiecare să ia seama şi să se ferească pe sine, pentru că prin aşa ceva vine dărâmarea multor suflete. Aici găsesc prilejul să spun celor care nu ştiu că fără voia omului, se întâmplă periodic la tineret ca în somn să aibă loc această scurgere, fie printr-un vis, fie că a băut lichide multe sau a privit reviste, filme care i-au iritat nervii. Când se întâmplă spontan, fără intervenţia omului, nu se socoteşte păcat mare. Se face pocăinţă, se zice ps. 50, se fac metanii şi se curăţeşte de păcat. Dar când intervine omul să provoace acest păcat se numeşte onanie şi aceasta se canoniseşte 40 de zile. Nu are voie să se împărtăşească, şi să facă pocăinţă şi metanii. Deci ţineţi seama şi faceţi deosebirea, că una este intervenţia omului şi alta este ispita fără voia omului.
Păcatul sodomiei se făcea în cele două cetăţi pe care le-a ars Dumnezeu cu foc, Sodoma şi Gomora. Oamenii trăiau unii cu alţii, bărbat cu bărbat, femeie cu femeie, sau bărbat cu femeie întrebuinţând dosul. Iar alţii se amestecau cu animale de tot felul.
Desfrânare sufletească facem atunci când am părăsit pe Dumnezeu şi ne lipim sufletul de lume sau de politică.

113. Care sunt zilele când soţii nu trebuie să aibă relaţii între ei?
Cine vrea să aibă zile bune în casă şi binecuvântarea lui Dumnezeu, copii sănătoşi şi multe binefaceri de sus, să păzească cele patru posturi de peste an, miercurile şi vinerile, sâmbetele şi duminicile, Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul, sărbătorile de la Înviere până la Duminica Tomii, de la Crăciun până la Bobotează şi toate sărbătorile din cursul anului.

114. Câte cununii sunt admise?
Prima cununie este adevărata binecuvântare, a doua cununie este tolerată, iar pentru celelalte, cine le face va primi canon greu de la Dumnezeu.

115. Cei cununaţi, după ce s-au despărţit şi vor iar să se împreune, e nevoie de o altă cununie?
Aici depinde de situaţia familială, dacă au copii şi sunt de comun acord, să facă spovedanie şi unul şi altul, şi preotul le rânduieşte canon.

116. Cunoscând scopul căsătoriei, facerea de copii, şi dacă naşterea ar pune în pericol viaţa mamei, se poate accepta intervenţia chirurgicală pentru a nu mai rămâne însărcinată. Sau trebuie să trăiască în curăţenie? Cu soţul necredincios cum se procedează, dar cu cel credincios?
Oricare ar fi situaţia, operaţia nu trebuie făcută; să se ia hotărârea de curăţenie, aşa cum spun Sf. Părinţi. Cine a făcut din neştiinţă lucrul acesta, necunoscând păcatul, să ceară canon duhovnicului.

OBICEIURI

117. Ce facem cu părul care cade la pieptănat şi cu unghiile pe care ni le tăiem?
Creştinii care vor să fie mai corecţi, nu fac nici un rău dacă le adună, (păr sau unghii), într-o trăistioară într un loc mai deosebit; mai ales cei mai în vârstă. La moarte li se pune în coşciug această trăistioară.

118. Pomul de iarnă, de Crăciun, se face sau nu?
Pomul de iarnă este un obicei catolic pe care l-au luat şi ortodocşii; nu e un rău, dar nici o pierdere dacă nu se face.

119. În noaptea de Paşti, se duce coş la biserică?
Acesta este un obicei popesc.

120. În noaptea de Paşti, se împart 24 de batiste pentru vămi, 1-2 lumânări aprinse pentru vii şi morţi?
Acesta este un obicei băbesc.

121. Se dau 24 de metri de pânză pentru a fi plătite vămile? Vămile se plătesc? Cum?
Acesta este tot un obicei băbesc. Vămile nu se plătesc în acest fel, ci se plătesc cu pocăinţă.

122. În Ajunul Crăciunului se fac scutecele Domnului, turte de post cu colivă; e un obicei bun?
Acesta este un obicei bun şi se poate face.

123. De ce se fac ouă roşii?
Ouăle roşii sunt o tradiţie creştinească legată de Învierea Domnului, care este foarte bună ca tradiţie. Prin aceasta avem prilejul a descoperii pe cei care nu sunt ortodocşi; sunt cu jidovii.

124. La scoaterea mortului din casă se sparge o oală în urma lui?
Obiceiul cu spargerea oalei în urma mortului când îl scot din casa este un obicei păgânesc pe care nu trebuie să-l facă nici un creştin.

D I V E R S E

125. Ce animale şi păsări sunt spurcate şi nu avem voie să le mâncăm? Dar blănurile lor le putem îmbrăca?
Noi, creştinii români să mâncăm cărnurile pe care le am moştenit din neam în neam şi le cunoaştem, pentru că mâncărurile noastre sunt tradiţionale. Un creştin nu se poate împăca în sufletul său să mănânce şoarece, nutrie, câine, pisică şi nici blănurile lor să nu le folosească la ceva. După legea bunei-cuviinţe creştineşti, se cade să le evităm.

126. Dacă, înainte de a cunoaşte credinţa, cineva a furat ceva şi persoana păgubită trăieşte cum se procedează? Dar dacă a murit,?
Dacă păgubaşul trăieşte, să-i dea lui sub o formă oarecare, pe măsura valorii lucrului furat. Dacă nu trăieşte să-l dea familiei. Dacă nu are cui să-l mai dea, să-l facă milostenie.

127. Dacă un om plin de păcate, nespovedit, nepregătit, moare în ziua de Paşti, merge în Rai? Dar dacă un creştin pregătit moare în săptămâna Patimilor, merge în iad?
Acestea sunt vorbe băbeşti, care nu trebuiesc crezute.

128. E bine să credem în vise? Cum trebuie să le deosebim?
Visele, oricât ar fi ele de bune sau rele, nu trebuie să creadă nimeni prea mult în ele, ci trebuie povestite persoanelor duhovniceşti care au darul de a le tâlcui. E bine ca visele să nu se spună oricui, până nu trec pe la persoana care ştiţi că vi le poate descurca.

129. În cazuri de nedreptate, putem apela la tribunal, la judecată?
E bine să se evite lucrurile acestea, pentru că se ajunge la cheltuială şi la mai multe păcate, dar dacă sunt cazuri mai grave trebuiesc descurcate de autorităţi.

130. Dacă un sectar ne oferă o Biblie sau alte cărţi de ale lor, le primim?
Nu le primim.

Cu aceste întrebări şi răspunsuri, să rugăm pe Dumnezeu să lumineze mintea tuturor creştinilor şi să le ducă la îndeplinire după cum s-a spus, căci vor culege roadele cele mai frumoase şi pentru viaţa vremelnică şi pentru cea veşnică.

Pilde de folos duhovnicesc-Indiferenta

S-au intalnit intr-o dupa-amiaza, pe ulita unui sat, preotul din partea locului si un taran din parohia sa. Cum l-a vazut, parintele l-a intrebat:

- Ieri dimineata am intalnit doi sateni ce se certau dintr-o pricina oarecare si am reusit in cele din urma sa ii impac. Am vazut ca tu ai trecut pe langa ei fara sa-ti pese si ti-ai continuat linistit drumul. Cum este posibil asa ceva ? Crezi ca ai facut bine ?

- Parinte, i-a raspuns omul, eu nu prea cred ca este important ceea ce fac. Dumnezeu este puternic si daca vrea sa ma mantuiasca ma va mantui, iar daca nu vrea sa ma mantuiasca, atunci asa va fi, indiferent de ce-as face eu.

- Vai, fiule, cum poti sa vorbesti asa ?! - i-a raspuns cu blandete preotul. Ia spune-mi, de unde vii tu acuma cu sapa in spinare ?

- Pai, cum de unde, parinte ? De la camp. Muncesc acolo de azi de dimineata. La cat m-am straduit, sper din tot sulfetul ca Dumnezeu sa-mi dea o recolta buna.

- Nu crezi ca este la fel, fiule, si cu viata si cu pacatele tale ? De ce te duci sa muncesti la camp ? Daca Dumnezeu vrea sa ai o recolta buna, o sa le gasesti de-a gata pe toate, daca nu vrea, de ce te mai ostenesti ? Ti se pare firesc ?

- Nu, parinte! Daca nu muncesc, cum as putea sa am de-ale gurii ?

- Asa este, fiule, daca muncesti cu drag, Dumnezeu iti ajuta si obtii o recolta buna. E, tot asa, daca traiesti fara pacat, purtandu-ti si tie de grija, dar si celor din jurul tau, atunci Dumnezeu se indura si, chiar daca ai mai gresit in viata, iti iarta pacatul, iar la Judecata vei fi mantuit.

Asa cum buruienile napadesc o gradina neingrijita, tot astfel pacatele pun stapanire pe sufletul omului rau. Dupa cum vei cauta tu ca aceia din jurul tau sa aiba liniste si bucurie, sa aiba credinta si speranta in mantuire, tot astfel va cauta si Dumnezeu ca si tu sa ai parte de toate acestea.

Sa nu mai faci niciodata ca ieri! Daca poti sa ajuti pe cineva, chiar si cu un sfat sau cu o vorba buna, fa-o numaidecat, fiindca trebuie sa fim atenti la tot ce intalnim in viata, caci lumea toata este gradina de care noi toti trebuie sa avem grija.

SURSA www.crestinortodox.ro

DUMNEZEU PE CEI PE CARE II IUBESTE,PE ACEIA II INCEARCA


''A fost odata ca niciodata un batran intelept, taietor de lemne ce traia
intr-un satuc aproape de granita cu Mongolia.
Intr-o zi, calul sau preferat, o frumoasa iapa alba sari gardul si trecuse in mainile dusmanului. Prietenii au venit sa-l consoleze:
- Ne pare rau de calul tau... ce veste rea.
Batranul le spuse:
- De unde stiti ca e o veste rea?! S-ar putea sa fie o veste buna.
Dupa o saptamna, in timp ce omul privea pe fereastra, a vazut ca iapa sa se intoarce alaturi de un armasar alb. Prietenii lui erau entuziasmati de asta data:
- Ce cal frumos, ce veste buna!
Raspunsul batranului i-a socat iarasi:
- De unde stiti ca e o veste buna?! S-ar putea sa fie o veste rea.
A doua zi, singurul copil pe care-l avea a incalecat frumosul armasar. Acesta l-a aruncat jos, a cazut rau si si-a rupt piciorul. Din nou a fost vizitat de prietenii sai. Plini de compasiune i-au spus:
- Ne pare tare rau, ce veste rea!
Batranul, intru intelepciunea lui, zise iarasi:
- De unde stiti ca e o veste rea?! S-ar putea sa fie o veste buna.
La putin timp dupa acest eveniment a izbucnit razboiul dintre China si Mongolia. Armata chineza si-a trimis oamenii sa ii inroleze obligatoriu pe tineri. Toti tinerii din zona au murit, in afara de baiatul taietorului de lemne care nu mersese la razboi din cauza piciorului rupt.
Atunci, batranul zise prietenilor sai:
- Vedeti, lucrurile pe care voi le-ati considerat bune au fost de fapt rele, iar lucrurile care parusera rele au fost bune.
Sa nu ne pripim niciodata in a da verdicte. Sa nu desconsideram incercarile din viata noastra. Sa nu ne plangem de incercari, si mai ales, sa nu-l invinovatim pe Dumnezeu. Daca vom ramane credinciosi, vom putea privi inapoi cu recunostinta.
Tot ce ni se intampla are un inteles imediat, pe termen scurt si un alt inteles dupa un timp oarecare"

Avem sfinti

Sunt mii de sfinţi
Ce-au îndurat martiriu,
Chinuri cumplite ei au suferit,
Dar câţi din oameni
Ştiu de-a lor durere,
Câţi despre ei au auzit?
Avem mulţi sfinţi
Ce mijlocesc la Domnul
Pentru a noastră mântuire,
Să le aducem şi noi astăzi
Prinos de mulţumire.
Să le urmăm credinţa neclinită
Şi dragostea de Dumnezeu,
Să îi rugăm să ne ajute,
Căci drumul vieţii este
Din zi în zi mai greu.

RUGACIUNE CATRE SFINTI

Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos Sufletul meu inseteaza dupa ea dar nu o poate atinge si o caut plangand ca un copil mic ce s-a pierdut de mama lui:

"Unde esti Tu, Domnul meu? Te-ai ascuns de sufletul meu si te caut cu lacrimi".

"Doamne, da- mi puterea de a ma smeri inaintea maretiei Tale".

"Doamne, a Ta este Slava in Ceruri si pe pamant. Da-mi mie, zidirii tale firave si smerite. Duhul Tau cel Sfant".

"Ma rog bunatatii Tale, Doamne, priveste asupra mea din inaltimea Slavei Tale si da-mi puterea de a Te lauda zi si noapie. caci sufletul meu Te-a iubit prin Duhul Sfant. Tanjesc dupa Tine si Te caut cu lacrimi".

"Doamne, da-ne Duhul Sfant. Prin El Te vom slavi zi si noapte, caci daca trupul nostru e slab. Duhul Tau e viu si da sufletului puterea de a Te sluji cu ravna. El intareste in sufletul nostru iubirea Ta, il linisteste intru Tine cu o odihna desavarsita si nu mai vrea sa se gandeasca decat la iubirea Ta".

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si. Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesli oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".

miercuri, 9 noiembrie 2011

Sfantul Nectarie Taumaturgul, vindecatorul de cancer


Sfantul Nectarie Taumaturgul, vindecatorul de cancer
In fiecare an, pe 9 noiembrie, crestinii il sarbatoresc pe Sfantul Nectarie Taumaturgul. Acest sfant s-a nascut pe 1 octombrie 1846, in Silivria, un orasel situat in provincia Tracia din nordul Greciei. La botez a primit numele de Anastasie. La varsta de 14 ani se indreapta catre Constantinopol, dornic sa-si continue studiile. In anul 1866, ajunge in insula Chios, unde lucreaza ca pedagog si dascal. La 27 de ani, devine monah la Manastirea Nea Moni, primind numele de Lazar. Dupa un an de zile este hirotonit diacon, primind numele Nectarie.

Dupa ce a absolvit cursurile Facultatii de Teologie din Atena, in anul 1885, pleaca in Egipt. Aici slujeste la biserica "Sfantul Nicolae“, din Cairo. La 15 ianuarie 1889, patriarhul Sofronie il hirotoneste mitropolit onorific de Pentapolis.
Exilat in Grecia

Din cauza unor slujitori ai Bisericii din Alexandria, care l-au acuzat pe Nectarie ca ar vrea sa ia locul patriarhului, este trimis in anul 1890 in Grecia. Patriarhul Sofronie va da o ordonanta, prin care ii retrage cinstea arhiereasca. In Grecia, ajunge director al Seminarului Teologic Ortodox Rizarios.
Renunta la functia de conducator al Seminarului Teologic si intemeiaza Manastirea Sfanta Treime din insula Eghina, unde ramane pana la sfarsitul vietii. Trece la cele vesnice pe 8 noiembrie 1920, dupa ce a indurat timp de un an si jumatate chinurile cancerului. Desi moare din cauza cancerului, el este grabnic vindecator de cancer si de alte boli grave.
Printr-o intamplare minunata, trupul sau este descoperit neputrezit si izvorand mir. La 3 septembrie 1953, sfintele sale moaste au fost scoase din mormant si asezate in biserica manastirii din Eghina, pentru cinstire si binecuvantare. Canonizarea sa a avut loc in 1961, cu zi de praznuire pe 9 noiembrie.
Moastele Sfantului Nectarie in Romania

Crestinii se pot inchina moastelor Sfantului Nectarie la:

Manastirea Radu Voda din Bucuresti (particele din moastele sale sunt prezente aici din anul 2002);

- biserica "Sfantul Nectarie“ din cartierul Alexandru cel Bun, din Iasi (in anul 2006, la hramul Cuvioasei Parascheva din Iasi, Inalt Preasfintitul Efrem, Mitropolit de Ydra, Spetses si Eghina, a daruit pe 15 octombrie, o particica din moastele sfantului acestei biserici)

- paraclisul Manastirii "Maica Domnului - Bucuria neasteptata" din Manastirea rupestra Sinca Veche, judetul Brasov (moastele au fost daruite de Manastirea Grigoriu din Sfantul Munte Athos);

-Manastirea Putna;

- Schitul "Sfintii Ioan si Nectarie" din Bradetu, judetul Arges;

- Manastirea Halmyris din comuna Murighiol, judetul Tulcea;

- Catedrala arhiepiscopala din Galati;

- capela "Sfantul Andrei" din cadrul Spitalului Judetean Galati;

- biserica "Sfintii Voievozi" din satul Ghimicesti, comuna Fitionesti, judetul Vrancea;

- biserica "Sfanta Treime" din localitatea Bucium, judetul Brasov;

- biserica Spitalului TBC din Sibiu;

- biserica "Sfantul Ierarh Nicolae" si "Izvorul Tamaduirii" a Spitalului Judetean "Sfantul Ioan cel Nou" din Suceava;

- Biserica Memoriala "Mihai Viteazul" din Alba Iulia.

Moastele Sfantului Nectarie in afara tarii noastre

In manastirea din Insula Eghina (Grecia), sunt prezente moaste ale Sfantului Nectarie; in catoliconul Manastirii Marea Lavra din Sfantul Munte Athos se afla mana stanga a vindecatorului de cancer, iar in Biserica "Sfantul Nectarie" din Charlotte, Carolina de Nord se gasesc particele din moastele sfantului.
Moastele Sfantului Nectarie - Insula Eghina
Minunile Sfantului Nectarie

Maicile de la Manastirea Sfanta Treime din insula Eghina, venind la spital sa ia trupul Sfantului Nectarie, au scos vesta de pe trupul acestuia si au asezat-o intamplator pe patul vecin, unde era prezent un paralitic. Spre mirarea tuturor, paraliticul s-a ridicat din pat si a inceput sa mearga.

Parintele protosinghel Matei Bilauca, staret al manastirii din Sinca Veche, povesteste: "A venit la noi o batranica din Brasov cu niste hainute de-ale nepotelului ei si ne-a rugat sa il pomenim pe baietel ca are o tumoare la cap si a doua zi trebuia sa fie operat la Spitalul Fundeni. I-am miruit hainutele cu ulei de la candela de langa moastele Sfantului Nectarie si am indemnat-o sa aiba nadejde la Sfantul. A doua duminica a venit sa-mi spuna ca in ziua cand trebuia operat baietelul, doctorii au constatat la tomograf ca tumoarea nu mai exista“.

Sunt nenumarate marturii ale celor ce au fost vindecati de diferite boli prin ajutorul primit de la Sfantul Nectarie. Aceste minuni sunt consemnate in mai multe volume despre viata Sfantului Nectarie.
Moastele Sfantului Nectarie - Manastirea Radu Voda
Adrian Cocosila

RUGĂCIUNEA SFÂNTULUI IOAN GURĂ DE AUR PENTRU CEASURILE NOPŢII




Doamne, nu mă lipsi pe mine de binele Tău el ceresc.
Doamne, izbăveşte-mă de chinurile cele veşnice.
Doamne, de am greşit, fie cu mintea, fie cu gândul, sau cu cuvântul, sau cu lucrul, iartă-mă.
Doamne, izbăveşte-mă de toată neştiinţa şi uitarea, de neîngrăznirea şi de nesimţirea cea împietrită
Doamne, izbăveşte-mă de toată ispitirea.
Doamne, luminează-mi inima, pe care a întunecat-o pofta cea rea.
Doamne, eu ca un om greşit, iar Tu, ca un Dumnezeu îndurător, miluieşte-mă, văzând neputinţa sufletului meu.
Doamne, trimite mila Ta întru ajutorul meu, ca să preaslăvesc preasfânt numele Tău.
Doamne Iisuse Hristoase, scrie-mă pe mine, robul Tău, în cartea vieţii şi-mi dăruieşte sfârşit bun.
Doamne, Dumnezeul meu, deşi n-am făcut nici u bine înaintea Ta, dă-mi, după harul Tău, să pun început bun.
Doamne, stropeşte inima mea cu roua harului Tău.
Doamne al Cerului şi al pământului, pomeneşte-mă, pe mine, păcătosul, ruşinatul şi necuratul robul Tău, întru Împărăţia Ta. Amin.

marți, 8 noiembrie 2011

CE PUTEM FACE PENTRU CEI RAPOSATI?

Cuviosul Seraphim Rose:


“Fiecare cuvant al rugaciunilor pentru cel raposat este ca un strop de apa dat unui om insetat”
lumanari-bis-sf-gheorghe-pitesti.jpg
Cat de importanta este pomenirea celor raposati in cadrul Sfintei Liturghii se poate vedea din urmatoarea intamplare: inainte de a fi acoperite moastele Sfantului Teodosie din Cernigov (1869), ieromonahul (renumitul staret Alexei din pustia Goloseyevsky, din Lavra Kievului, raposat in 1916) care savarsea reinvestmantarea moastelor, fiind ostenit si atipind acolo, langa moaste, il vazu inaintea lui pe sfant, care ii spuse: „iti multumesc pentru cat te trudesti cu mine. Te mai rog insa ca, atunci cand vei savarsi Sfanta Liturghie, sa-i pomenesti pe parintii mei” – si ii spuse numele lor (preotul Nikita si Maria). „Dar cum se face ca tocmai tu, o, sfinte, imi ceri mie sa ma rog, cand tu insuti te afli inaintea Tronului ceresc si mijlocesti oamenilor mila lui Dumnezeu?“, intreba ieromonahul. „Da, este adevarat“, raspunse Teodosie, „dar prinoasele aduse la Sfanta Liturghie au mai multa putere decat rugaciunile mele.”
Asadar, atat panahida, cat si rugaciunea personala facuta acasa pentru cei raposati le sunt de mare folos acestora, ca fapte bune savarsite intru pomenirea lor, precum si pomenile si contributiile aduse Bisericii. Dar deosebit de binefacatoare sunt pentru ei pomenirile din timpul Sfintei Liturghii. S-au petrecut multe aparitii ale raposatilor care confirma acest lucru. Multi dintre cei care au murit pocaindu-se, dar nu au mai apucat sa o vadeasca pe cand erau inca in viata, au fost izbaviti de chinuri si au dobandit odihna. Biserica inalta mereu rugaciuni pentru cei raposati, iar la praznicul Pogorarii Sfantului Duh, in cadrul vecerniei, are randuite rugaciuni speciale chiar si pentru „cei din iad“.
Sfantul Grigorie cel Mare, raspunzand in Dialogurile sale la intrebarea: „Exista ceva anume care le poate fi de folos sufletelor dupa moarte?“, invata: „Sfanta Jertfa a lui Hristos, Jertfa ce ne mantuie, aduce mari foloase sufletelor, chiar si dupa moarte, cu conditia ca pacatele lor sa fie dintr-acelea care se pot ierta si in viata de apoi. Din aceasta pricina, unele suflete de raposati vin si se roaga sa fie pomenite la Sfanta Liturghie… Bineinteles ca cel mai sigur lucru este sa facem noi insine, chiar din timpul acestei vieti, ceea ce ne-am dori sa faca altii pentru noi, dupa ce vom muri. Mult mai usor este sa iesi de aici liber, decat sa-ti doresti libertatea, dupa ce deja ai fost pus in lanturi. De aceea ar trebui sa defaimam aceasta lume din toata inima, ca si cum toata slava ei s-ar fi trecut deja, si sa ne aducem in fiecare zi prinosul de lacrimi Domnului, prin Jertfa Sfantului Sau Trup si a Preacuratului Sau Sange. Aceasta Jertfa are singura puterea izbavirii sufletului din moartea vesnica, pentru ca in chip mistic ne dezvaluie, fiecaruia, moartea Celui Unul-Nascut Fiu al lui Dumnezeu” (Dialog. IV, 57, 60, pp. 266, 272-273).
Sfantul Grigorie aduce mai multe exemple de raposati care s-au aratat celor vii cerand sau multumind pentru Savarsirea Sfintei Liturghii spre odihna lor; apare chiar si un caz in care sotia unui detinut, crezandu-l mort, se ruga preotilor ca in anumite zile sa implineasca Sfanta Liturghie pentru el; intors din captivitate, fostul detinut i-a povestit sotiei cum, in anumite zile, era dezlegat de lanturi – zile care s-au vadit a fi tocmai acelea in care Sfanta Liturghie era savarsita spre pomenirea lui (Dialog. IV, 57, 59, pp. 267, 270)
Protestantii considera, in general, ca rugaciunile Bisericii pentru raposati sunt incompatibile cu realitatea ca noi, oamenii, avem a ne afla mantuirea in timpul acestei vieti in primul rand: „Daca poti fi mantuit prin Biserica si dupa moarte, atunci ce rost mai are sa te chinui sau sa cauti credinta in timpul vietii? Hai sa mancam, sa bem si sa ne veselim“… Sigur, nimeni dintre cei cu o asemenea viata nu si-au dobandit mantuirea prin rugaciunile Bisericii; evident ca un asemenea argument este destul de superficial, daca nu chiar ipocrit. Rugaciunile Bisericii nu-i pot izbavi pe cei care nu-si doresc mantuirea sau care nu s-au luptat defel in timpul vietii spre dobandirea celor de sus. Intr-un anume sens, s-ar putea spune ca rugaciunea Bisericii sau cea personala, a unui crestin, pentru un raposat, vine ca rezultat al vietii raposatului: nimeni nu se va ruga pentru el, daca el nu a facut nimic care sa-i indemne pe cei ramasi in viata sa o faca dupa moartea lui.
Si Sfantul Marcu al Efesului discuta aceasta problema a rugaciunii pentru raposati si a imbunatatirii produse astfel asupra starii lor, citand drept exemplu rugaciunea Sfantului Grigorie Dialogul pentru imparatul roman Traian, rugaciune inspirata de o fapta buna pe care acest imparat pagan a savarsit-o candva.

Ce anume putem face noi pentru cei raposati

Oricare dintre cei care vor sa-si manifeste iubirea pentru cei raposati si sa le fie de un real folos, cel mai bine isi pot implini dorinta rugandu-se pentru ei, mai cu seama pomenindu-i la Sfanta Liturghie, atunci cand miridele scoase pentru vii si pentru adormiti sunt lasate sa cada in Sangele Domnului, iar preotul se roaga: „Curateste, Doamne, pacatele celor ce s-au pomenit acum, prin Preascump Sangele Tau, pentru rugaciunile tuturor sfintilor Tai“.
Nu putem face nimic mai bun sau mai de pret pentru raposati decat sa ne rugam, pomenindu-i cu prinoase la Sfanta Liturghie, in vesnica nevoie sunt ei de sprijin prin rugaciune, si mai cu seama in vremea celor patruzeci de zile, cand sufletul o porneste pe calea spre salasurile de veci. Trupul nu mai simte nimic atunci: nu-i mai vede pe cei dragi adunati in jurul lui, nu mai simte mireasma florilor, nu mai aude cantarile de inmormantare. Dar sufletul simte rugaciunile rostite pentru el, este multumitor celor care le savarsesc si, duhovniceste, le este apropiat acestora.
O, rude si prieteni ai celui raposat! Faceti pentru el ceea ce-i este de trebuinta si va sta tuturor in putere! Nu va cheltuiti banii cu impodobirea pe dinafara a sicriului si a mormantului, ci cheltuiti-i spre ajutorarea celor aflati in nevoi, intru pomenirea celui drag, care a raposat, cheltuiti-i cu lucrarea Bisericii, care se poate ingriji de sufletul lui. Toti avem de urmat aceeasi cale: si noi vom avea trebuinta, odata, sa fim pomeniti in rugaciuni! Sa fim deci noi insine milostivi cu cel raposat.
Cand ti-a raposat cineva, da de stire cat mai repede unui preot, sa poata citi „Rugaciunea de iesire a sufletului“, care s-a randuit sa se citeasca fiecarui crestin ortodox indata dupa moarte, incearca, daca se poate, sa implinesti slujba inmormantarii intr-o biserica si mereu sa citeasca cineva „Psaltirea” la capataiul celui raposat, pana la ingropare.
Nu trebuie mare pompa in timpul slujbei, dar negresit inmormantarea trebuie savarsita in intregime, fara omisiuni; nu te gandi la tine sau la confortul tau, ci gandeste-te la cel raposat, de care sa te desparti pentru totdeauna.
Cand se intampla sa fie mai multi raposati in biserica, in acelasi timp, nu refuza daca cineva propune ca slujba sa se savarseasca pentru toti la un loc. Caci este chiar mai bine ca o inmormantare sa se slujeasca pentru doi sau mai multi raposati in acelasi timp: rugaciunea tuturor celor adunati acolo va fi mult mai vie decat daca s-ar sluji de mai multe ori, succesiv, in mare graba, cu neatentie si cat mai pe scurt, pentru fiecare separat; pentru ca fiecare cuvant al rugaciunilor pentru cel raposat este ca un strop de apa dat unui om insetat.
Foarte important este sa randuiesti imediat si pomenirea la Sfanta Liturghie pentru toata durata urmatoarelor patruzeci de zile. De obicei, in bisericile unde Sfanta Liturghie este savarsita zilnic, toti cei care s-au inmormantat acolo sunt pomeniti vreme de patruzeci de zile. Dar daca inmormantarea s-a savarsit intr-o biserica unde nu au loc slujbe zilnic, rudele ar trebui sa randuiasca aceste pomeniri oriunde se savarseste Sfanta Liturghie in fiecare zi. Bine este sa se trimita si prinoase spre pomenire pe la manastiri, sau la Ierusalim, unde rugaciunea este neincetata la Sfintele Locuri. Dar pomenirea de patruzeci de zile trebuie randuit sa fie inceputa imediat dupa moarte, cand sufletul se afla in cea mai mare nevoie de ajutor prin rugaciune si de aceea pomenirile trebuie incepute in cel mai apropiat loc unde se fac slujbe zilnic.
Sa ne ingrijim de cei care au plecat in lumea de dincolo inaintea noastra, ca sa putem face pentru ei tot ce ne sta in puteri, avand in minte ca „Fericiti sunt cei milostivi, ca aceia se vor milui”!
bl_seraphim1.jpg
(din: Parintele Serafim Rose, “Sufletul dupa moarte” – cartea integral aici, in versiunea tradusa de Doamna prof. Gratia Lungu-Constantineanu)

EXISTA REINCARNARE?

Parintele Serafim Rose infatiseaza invatatura ortodoxa si explica originile acestei mari inselari




“Printre ideile oculte mult dezbătute în prezent şi uneori ac­ceptate de cei care trăiesc experienţe „din afară de trup” şi „de după moarte”, şi chiar şi de unii oameni de ştiinţă, se nu­mără şi ideea de reîncarnare: adică, după moarte, sufletul nu trece prin Judecata Particulară şi apoi se sălăşluieşte în Rai sau în iad, aşteptând învierea morţilor şi Judecata de Apoi, ci (bineînţeles, după o mai lungă sau mai scurtă şedere pe „pla­nul astral”) se întoarce pe pământ şi intră într-un nou trup, de dobitoc sau de om.

Această idee era foarte răspândită în Antichitatea păgână din Apus, înainte de a fi înlocuită de ideile creştine; însă răs­pândirea ei de astăzi se datorează în mare parte influenţei hinduismului şi budismului, unde ea este acceptată. In zilele noastre, ideea este de obicei „umanizată”, adică oamenii pre­supun că în „vieţile lor anterioare” au fost tot oameni, în vre­me ce ideea mai des întâlnită printre hinduşi şi budişti, pre­cum şi la grecii antici şi romani, este că e destul de greu să te „încarnezi” ca om şi că cele mai multe dintre „încarnările” de azi sunt în trupuri de dobitoace, insecte şi chiar şi plante.

Cei care cred în ideea aceasta spun că ea justifică toate multele nedreptăţi din viaţa pământească, precum şi anumite frici aparent inexplicabile: dacă cineva se naşte orb sau sărac, aceasta este o dreaptă răsplată pentru faptele lui dintr-o „viaţă anterioară” (sau, după cum spun hinduşii şi budiştii, se în­tâmplă din pricina unei „karme rele”); dacă cineva se teme de apă este pentru că într-o „existenţă anterioară” a murit înecat.

Cei ce cred în reîncarnare nu au vreo concepţie completă de­spre originea şi destinaţia sufletului, nici dovezi convingătoare pentru a-şi sprijini teoria; principalele ei atracţii sunt superficia­le: faptul că pare a aduce „dreptate” pe pământ, că explică unele taine psihologice şi că oferă o oarecare aparenţă de „nemurire” celor care nu acceptă premizele creştine ale nemuririi.

Cugetând mai profund însă, teoria reîncarnării nu oferă nicidecum o explicaţie pentru nedreptăţi: dacă omul pătimeşte în această viaţă pentru păcate şi greşeli săvârşite într-o altă viaţă, pe care nu şi le poate aminti şi pentru care (dacă „înainte” a fost animal) nici măcar nu poate fi socotit răspunzător, şi dacă (după învăţătura budistă) nu există nici măcar un „eu” care trăieşte de la o încarnare la alta, iar greşelile trecute sunt literalmente ale altcuiva, atunci nu este nici o dreptate, ci numai o pătimire oar­bă a unor rele al căror izvor nu poate fi aflat. Învăţătura creştină despre căderea lui Adam, din care izvorăsc toate relele din lume, oferă o explicaţie mult mai bună pentru nedreptăţile lu­mii; iar revelaţia creştină despre desăvârşita dreptate a lui Dum­nezeu în judecata pe care El o face oamenilor, spre viaţă veşnică în Rai sau în iad, dovedeşte ca inutilă şi trivială ideea „dreptăţii” făcute prin „încarnări” repetate în lumea aceasta.

In ultimele decenii ideea de reîncarnare a dobândit o po­pularitate deosebită în lumea apuseană şi au existat numeroa­se cazuri care voiau să sugereze „amintirea” „vieţilor anterioare”; de asemenea, mulţi oameni se întorc din experienţe „din afară de trup” cu credinţa că acestea sugerează sau vor­besc foarte convingător despre ideea de reîncarnare. Ce să credem despre aceste cazuri?

Foarte puţine dintre ele, trebuie spus, oferă „dovezi” care să aibă ceva mai mult decât o legătură îndepărtată cu faptele în sine şi care ar putea foarte bine să fie rodul închipuirii: un co­pil se naşte cu un semn pe gât şi mai târziu „îşi aminteşte” că a fost spânzurat într-o „viaţă anterioară” deoarece fusese hoţ de cai; cineva se teme de înălţimi şi apoi „îşi aminteşte” că a mu­rit căzând în viaţa sa „anterioară”, şi tot aşa. Tendinţa firească a oamenilor spre plăsmuirea de închipuiri face ca aceste cazuri să nu aibă nici o valoare ca „dovezi” ale reîncarnării.

Cu toate acestea, în multe cazuri aceste „vieţi anterioare” au fost descoperite printr-o tehnică hipnotică numită „hipno­ză regresivă“, care de multe ori a dat rezultate uimitoare pentru amintirea unor fapte de mult uitate de mintea conştienta mergând înapoi până în fragedă copilărie. Hipnotizatorul duce pe om „înapoi” în pruncie, apoi întreabă:

- Dar înainte de aceasta?

Adesea, în astfel de cazuri, omul acela îşi va „aminti” pro­pria „moarte” sau chiar o întreagă altă viaţă; ce să credem de­spre aceste amintiri?

Înşişi hipnotizatorii bine instruiţi recunosc cursele „hipnozei regresive”. Dr. Arthur C. Hastings, un specialist în psiho­logia comunicării din California, spune că

„cel mai lămurit lucru care se petrece în starea de hipnoză e că persoana res­pectivă este extrem de deschisă faţă de orice sugestii subtile, inconştiente, non-verbale şi verbale, ale hipnotizatorului şi este foarte supusă. Dacă le ceri să se întoarcă într-o altă viaţă din trecut şi ei nu au aşa ceva, vor inventa una pentru tine. Dacă le sugerezi că au văzut un OZN, au văzut un OZN“.

Un hipnotizator din Chicago, Dr. Larry Garrett, care a făcut aproximativ 500 de hipnoze regresive, observă că adeseori aceste întoarceri în timp sunt incorecte, chiar şi când ţin este un fapt trecut din viaţa aceasta:

„De multe ori oamenii inventează fapte din dorinţe, fantezii, vise, lucruri de acest fel… Oricine se ocupă de hipnoză şi face orice tip de regresie va descoperi că de multe ori oamenii au o imaginaţie atât de vie încât, stând acolo, vor inventa tot felul de lucruri numai ca să îi facă pe plac hipnotizatorului” .

Un alt cercetător al acestei probleme scrie:

„Această meto­dă este plină de riscuri, cel mai mare fiind înclinaţia minţii inconştiente către fantezia dramatică. Ceea ce se descoperă în hipnoză poate fi, de fapt, un vis privitor la un fel de existenţă anterioară pe care subiectul ar fi dorit să o aibă sau pe care crede, având sau nu dreptate, că a trăit-o… Un psiholog le-a spus mai multor subiecţi hipnotizaţi să îşi amintească o exis­tenţă anterioară şi toţi, fără nici o excepţie, au făcut acest lu­cru. Unele relatări erau pline de detalii pline de culoare şi pă­reau convingătoare… Cu toate acestea, când psihologul i-a hipnotizat din nou, în stare de transă ei au putut să găsească o sursă firească pentru fiecare element din acele relatări – un om pe care îl cunoscuseră în copilărie, scene din cărţi citite sau filme văzute cu ani în urmă, şi aşa mai departe“.

Ce se întâmplă însă cu acele cazuri cărora li s-a făcut mul­tă publicitate în ultima vreme, în care există „dovezi obiecti­ve” despre „viaţa anterioară” a cuiva – când o persoană îşi „aminteşte” amănunte privitoare la vremuri şi locuri pe care este cu neputinţă să le fi cunoscut personal, dar care pot fi ve­rificate cu documente istorice? Astfel de cazuri par foarte convingătoare pentru cei care sunt deja înclinaţi să creadă în reîncarnare; însă aceste „do­vezi” nu se deosebesc de informaţiile obişnuite transmise de „spirite” în timpul şedinţelor de spiritism (care pot fi şi ele foarte impresionante) şi nu există nici un temei pentru a pre­supune că au alt izvor. Dacă „spiritele” de la şedinţe sunt evi­dent demoni, atunci şi informaţiile despre „vieţile anterioare” pot fi transmise tot de ei.

In amândouă cazurile, ţelul este acelaşi: să-i zăpăcească pe oameni cu un spectacol orbitor de cunoştinţe aparent „sau paranaturale” şi astfel să-i înşele cu privire la adevărata faţă a vieţii de după moarte şi să-i lase nepregătiţi pentru ea.

Până şi ocultiştii, care în general sunt binevoitori faţă de ideea de reîncarnare, recunosc că „dovezile” în favoarea ei pot fi interpretate în mai multe feluri. O americancă ce răspândeşte ideile oculte crede că „majoritatea faptelor relatate, ce oferă dovezi în favoarea reîncarnării, ar putea fi cazuri de posedare“. „Posedarea”, după asemenea ocultişti, se petrece atunci când o persoană „moartă” pune stăpânire pe un trup viu, iar personalitatea şi însăşi identitatea acestuia din urmă par a se schimba, dând astfel impresia că respectivul este stăpânit da trăsăturile vieţii „anterioare” a cuiva. Desigur, acele făpturi care „posedă” oamenii sunt diavoli, oricât s-ar preface ei că sunt suflete ale morţilor. Vestita carte a Dr. Ian Stevenson, publicată recent, Twenty Cases Suggestive of Reincarnation (Do­uăzeci de cazuri care sugerează reîncarnarea), pare într-adevăr a fi o culegere de astfel de cazuri de „posedare”.
Biserica creştină din primele veacuri a luptat împotriva ideii de reîncarnare, care pătrunsese în lumea creştină prin în­văţături orientale, precum cea a maniheilor. Învăţătura mincinoasă a lui Origen despre „pre-existenţa sufletelor” era strans legată de aceste învăţături şi la al Cincilea Sinod Ecumenic din Constantinopol, în 553, ea a fost osândită cu tărie, iar cel ce o urmau, anatemizaţi. Mulţi Părinţi ai Bisericii, la rândul lor, au scris împotriva ei; cei mai cunoscuţi sunt Sfântul Am­brozie al Milanului, în Apus (Despre credinţa în Invieret Cartea a II-a), Sfântul Grigorie de Nyssa în Răsărit (Despre suflet şi înviere), împreună cu alţii.

Pentru creştinul ortodox de astăzi, care este ispitit de această idee sau care îşi pune întrebări în legătură cu presupusele „dovezi” ale ei, este poate de ajuns să cugetăm asupra a trei învăţături creştine fundamentale care resping definitiv însăşi posibilitatea reîncarnării.

1. Învierea trupului. Hristos a înviat din morţi în acelaşi trup care murise cu moartea tuturor oamenilor şi s-a făcut pârga tuturor oamenilor, ale căror trupuri vor fi şi ele înviate în Ziua de Apoi şi se vor uni iarăşi cu sufletele lor pentru a trăi veşnic în Rai sau în iad, după dreapta judecată a lui Dum­nezeu făcută faptelor lor de pe pământ. Acest trup înviat, asemenea trupului lui Hristos, se va deosebi de trupurile noastre pământeşti, fiind mai subţire şi mai asemănător firii îngereşti, altminteri neputând locui în Împărăţia Cerurilor, unde nu este moarte, nici stricăciune; dar va fi tot acelaşi trup, restaurat şi pregătit pentru viaţa veşnică în chip minunat de Dumnezeu, precum a văzut Iezechiel în arătarea „oaselor uscate” (Iezechiel 37, 1-14). În ceruri, cei mântuiţi se vor recunoaşte unii pe alţii. Astfel, trupul este o parte ce nu poate fi neglijată a per­soanei integrale care va trăi veşnic, iar ideea mai multor tru­puri aparţinând aceleiaşi persoane neagă însăşi firea împărăţiei Cerurilor, pregătită de Dumnezeu pentru cei care îl iubesc.

2. Răscumpărarea noastră de Iisus Hristos. Dumnezeu S-a întrupat şi prin viaţa, patimile şi moartea Sa de pe Cruce ne-a răscumpărat de sub stăpânirea păcatului şi a morţii. Prin Biserica Lui, noi suntem mântuiţi şi pregătiţi pentru împără­ţia Cerurilor, fără a trebui să plătim vreo „penalizare” pentru fărădelegile noastre din trecut. Însă conform ideii de reîncar­nare, dacă omul este „mântuit” cumva, aceasta nu se petrece decât după multe „vieţi” în care a ispăşit urmările păcatelor lui. Acesta este legalismul rece şi uscat al religiilor păgâne, care a fost cu desăvârşire desfiinţat de jertfa de pe Cruce a lui Hristos; tâlharul din dreapta Sa a primit mântuirea într-o cli­pă, prin credinţa în Fiul lui Dumnezeu, „karma rea” a fărăde­legilor sale fiind ştearsă de harul lui Dumnezeu.

3. Judecata. “Este rânduit oamenilor o dată să moară, iar după aceea să fie judecata” (Evrei 9, 27). Viaţa omenească este o perioadă de încercare unică, precisă, după care nu mai există „încă o şansă“, ci numai judecata lui Dumnezeu (care este atât dreaptă, cât şi milostivă) făcută omului după starea în care se găseşte sufletul lui la sfârşitul vieţii.

În aceste trei învăţături revelaţia creştină este foarte precisă şi clară, în comparaţie cu religiile păgâne care nu cred nici în înviere, nici în mântuire şi nici nu au o învăţătură limpede cu privire la judecata şi viaţa viitoare. Singurul răspuns pentru toate presupusele experienţe sau amintiri ale „vieţilor an­terioare” este tocmai învăţătura lămurită a creştinismului despre viaţa omenească şi relaţiile lui Dumnezeu cu oamenii.

IUBIREA VRAJMASILOR

Iubirea vrajmasilor

Odata, un ucenic l-a intrebat pe parintele sau:

- Ce trebuie sa faca omul sa fie asemenea lui Dumnezeu?

- Sa faca numai ceea ce Dumnezeu poate face, a raspuns parintele.

- Si ce poate face numai Dumnezeu, a intrebat din nou ucenicul.

- Sa iubeasca pe dusmanul Sau.

Iertarea ne vindeca

Iertarea implica dragoste si smerenie, dragoste pentru cel care ne-a suparat si smerenie pentru pacatele noastre cele netamaduite. La randul ei, neiertarea aduce cu ea ganduri rele, manie si ura, iar mai apoi, deznadejde si boli psihice.

Faptele sufletesti nu pot ocoli trupul, precum nici faptele trupesti nu pot ocoli sufletul. Asa cum harul lui Dumnezeu, dobandit in urma luptei cu patimile, curateste atat sufletul, cat si trupul, tot asa, pierderea harului lui Dumnezeu, prin neiertare si rautate, intuneca atat mintea, cat si trupul.

Iertarea ne vindeca

In rugaciunea domneasca, insusi Mantuitorul Iisus Hristos ne indeamna sa iertam si sa cerem iertare, precum bine stim: “Si ne iarta noua gresealele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri” (Matei 6, 12). Pornind de la aceasta porunca dumnezeiasca, indraznesc sa spun ca neiertarea, adica tinerea minte a raului si dorinta de razbunare, atrage dupa sine cele mai mare caderi sufletesti si trupesti: mintea se intuneca, inima se impietreste, trupul se imbolnaveste.

Iertarea este semnul cel mai evident al unei inimi iubitoare care Il cunoaste pe Dumnezeu. Iertarea fiind intotdeauna direct proportionala cu iubirea, putem spune: Cine iarta putin, putin iubeste!

Iertarea tuturor “gresitilor nostri” este singura modalitate de a urma lui Hristos in mod real, pe cand neiertarea lor este o boala care omoara lent. Mentinand si intarind suferinte precum mania, ura, dorinta de razbunare, tristetea, deznadejdea si depresiile, consider ca neiertarea “gresitilor” este cauza celor mai multe din rele din viata noastra.

Cuviosul Tadei, staretul de la Manastirea Vitovnita, cunoscand puterea gandurilor asupra vietii omului, afirma: “Cum iti sunt gandurile, asa iti este viata!” Astfel, neiertarea celor care ne-au suparat si tinerea de minte a raului provocat de diavol prin aceia, pot fi vazute drept o agresivitate permanenta fata de cei in cauza, agresivitate interioara care tinteste “otravirea” intregii noastre vieti.

Neiertarea impinge mintea noastra sa primeasca gandurile rele trimise de diavol, sa le considere proprii si sanatoase, iar in cele din urma, sa tanjeasca spre a le exterioriza fata de acela. Astfel, fara a lua aminte la adevaratele cauze, cei care nu iarta ajung sa aibe stari tensionate oridecate ori ajung langa cei care i-au suparat, dar si langa alti semeni. Refuzul de a ierta intuneca mintea sub toate aspectele, cel in cauza nemaiputand sa judece drept relatiile cu semenii.

Iertarea nu anuleaza faptele celor care ne-au suparat, ci le imbraca in iubire, diavolul nemaiputand sa le foloseasca spre a ne arunca ganduri tulburatoare, de manie si de ura. Iertarea, care implica dragoste si smerenie, are in sine o putere tamaduitoare deosebit de mare. Iertand, mintea se lumineaza, fiind curatita de ganduri rele, inima se incalzeste, izvorand mila si pace, iar trupul se intareste, domolind viteza sangelui.

Din pacate, multi sustin ca nu pot ierta sau ca au nevoie de mult timp, iar daca ajung sa ierte, nu pot uita pe cei care i-au suparat. Fiecare iertare cere insa o clipa de smerenie, omul mandru neputand ierta niciodata cu adevarat. Iertarea acordata de cel mandru este una aparenta, savarsita tot cu mandrie, spre a parea bun lui insusi sau celor de langa el.

Iertarea nu depinde de ceilalti, ci numai de noi insine. A spune “voi ierta cand acela isi va da seama ca mi-a gresit si isi va cere iertare” nu inseamna iertare, ci mandrie. Cand Iisus Hristos, Dumnezeu fiind, iar nu om pacatos, a rostit de pe Cruce cuvintele: “Parinte, iarta-le lor, ca nu stiu ce fac!” (Luca 23, 34), oare isi dadusera aceia seama ce au facut si isi cerusera iertare?! Nu, nu si-au cerut iertare, nici atunci, nici astazi.

Iertarea nu ridica pretentii de la celalalt, ci numai de la noi insine: sa nu ramana in noi nici un gand suparator fata de acela. Iertarea, ca miscare buna a inimii si a mintii fata de cel ce ne greseste, este un dar al Duhului Sfant daruit numai acelora care si-l doresc cu adevarat, care il cer de la Dumnezeu si il cauta neincetat. Iertarea implica deci o lupta continua impotriva duhului mandriei si a gandurilor de tinere minte a raului, in vederea cresterii in iubire. Cine iarta putin, putin iubeste!

In concluzie, iertarea ne vindeca sufletul si trupul, pe cand neiertarea ni le imbolnaveste pe amandoua, intunecandu-ne viata. La randul ei, pentru a fi tamaduitoare, iertare trebuie sa izvorasca din inima, fara pretentii de la celalalt si sa fie neincetata.

Teodor Danalache
sursa: crestinortodox.ro

Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil


preluat din...

Predica Parintelui Sofian Boghiu
Frati crestini,
Vreau sa va spun doua-trei lucruri despre acesti sfinti arhangheli, despre cerul care este plin de arhangheli si de ingeri.
Cei doi arhangheli, Mihail si Gavriil, de-a lungul istoriei neamului omenesc, s-au aratat de multe ori in viata oamenilor.
Sfantul arhanghel Mihail: prima data cand se stie despre el, era momentul infatisat din aceasta icoana, adica atunci cand puterile raului, acelui Lucifer care a fost ingerul luminii, mai marele ingerilor din ceruri, i-a venit un gand vrajmas in inima lui, un gand trufas: sa se inalte, sa-si puna scaunul mai presus de scaunul lui Dumnezeu. Ce gand viclean si rau! Si in clipa aceea s-a prabusit.
Si a aparut Sfantul arhanghel Mihail care a strigat din inaltimile cerului: “Sa stam bine, sa stam cu frica, sa luam aminte!” – cuvinte rostite in mijlocul Sfintei Liturghii. El striga aici, in centrul acestei icoane si in jurul lui sunt cetele celorlalti arhangheli.
De atunci, de-a lungul istoriei neamului omenesc, Sfantul Arhanghel Mihail, socotit, cum e cu adevarat, ingerul dreptatii sau al legii dumnezeiesti, s-a aratat de foarte multe ori, in Vechiul Testament si in Noul Testament. Intervine in fata ostirilor dusmanilor, aparand pe cei care cereau lui Dumnezeu ajutor. Sunt multe cazuri de interventii in Vechiul Testament. In Noul Testament, arhanghelul Mihail apare la Invierea Domnului si el ridica piatra de pe usa mormantului. Si dupa aceea continua sa se arate si sa vesteasca oamenilor voile lui Dumnezeu.
Arhanghelul Gavriil este arhanghelul bucuriei; chipul lui frumos, fiinta lui duioasa si buna, totdeauna aduce vesti de bucurie. Incat in Vechiul Testament, Sfantul Arhanghel Gavriil a binevestit nasteri de profeti: el vesteste pe Ana, sotia lui Elcana, ca va naste pe Samuil profetul. Dupa aceea, aproape de noi, de Noul Testament, Sfantul Gavriil vesteste pe Zaharia si pe Elisabeta ca vor naste prunc, pe Sfantul Ioan Botezatorul.
Sfantul arhanghel Gavriil se arata Maicii Sfinte, Sfintei Fecioare Maria si ii vesteste nasterea lui Iisus Hristos Emanuil. Si dupa aceea, arhanghelul Gavriil ocroteste pe Maica Domnului in Templu, in timpul copilariei sale. Si de-a lungul istoriei Noului Testament, de asemenea se arata de multe ori acest arhanghel al bucuriei.
Frati crestini, in ierarhia aceasta cereasca, arhanghelii sunt numai o ceata. Sunt de fapt trei triade, adica trei grupuri de cate trei. Cea mai de sus triada este a tronurilor ceresti, serafimii si heruvimii; a doua triada este a puterilor, domniilor si incepatoriilor (adica sefii arhanghelilor); mai jos, arhanghelii si ingerii.
Cei de sus, triada din apropierea Sfintei Treimi, in iconografie sunt infatisati fara trup omenesc. Serafimii si heruvimii sunt infatisati cu sase aripi, heruvimii si cu ochi multi, iar tronurile – niste cercuri ca de foc, cu aripi, plini de lumina si de vapaie (semnul dragostei), care slujesc marelui Dumnezeu, laudat in Sfanta Treime. Ceilalti, arhanghelii si ingerii, toti, cand s-au aratat in istoria neamului omenesc, totdeauna au purtat trup omenesc. Asa apar si Sfantul Gavriil si Sfantul Mihail.
Ca numar sunt mii de mii si zeci de mii si mii de mii. Asa ni-i prezinta Sfantul prooroc Daniel, acel barbat al doririlor, plin de Duhul Sfant si de lumina, acel om bun, cum il numeste imparatul Nabucodonosor, adica un om al lui Dumnezeu cu adevarat. A vazut cerul deschis si acesti ingeri, aceste fiinte ceresti, nenumarate siruri, nenumarate cete care umplu cerul lui Dumnezeu.
Dintre toti acestia, cea mai de jos ceata e ceata ingerilor pazitori ai vietii noastre. De la botez, fiecare din noi avem strajnic un inger pazitor. Acest inger pazitor al fiecaruia din noi este martorul vietii noastre, merge cu noi cand calatorim, sta cu noi cand ne odihnim. E martor la faptele bune si la faptele rele. Cand facem lucruri rele, el plange, se intristeaza, pentru ca stie ce ne asteapta. Cand facem fapte bune, se bucura tare mult de vrednicia noastra.
Pe acesti ingeri pazitori, frati crestini, sa-i chemam mereu in sprijinul nostru, in viata noastra de toate zilele si sa ne gandim ca totdeauna, asa cum constiinta noastra ne spune cand facem bine si cand facem rau, tot asa si acest inger al lui Dumnezeu, ingerul pazitor al vietii noastre, ne inspira gandurile bune, gandurile frumoase, gandurile mantuitoare si simtim in constiinta noastra ca suntem indemnati, imbolditi la un lucru sfant, la un lucru bun. Sa ascultam glasul lui!
Stiu de la mama, care-mi spunea: “Dragul mamei, fiecare din noi avem cate o prezenta, de-a dreapta ingerul pazitor si de-a stanga vrajmasul diavol. Ingerul ne indeamna la bine, vrajmasul la rau”. Sa ne gandim bine la acest lucru, ca-i foarte adevarat. Asa invata si Sfanta Biserica de totdeauna.
Totdeauna avem si un martor rau al vietii noastre care noteaza faptele rele, ne indeamna sa le facem si le noteaza. Si va veni candva cu acest teanc de pacate si rautati ale noastre si le va pune pe cantarul acela al dreptatii dumnezeiesti. Ingerul sfant vine cu faptele bune, daca sunt, insa cel rau vine cu faptele urate si rele si pune si apasa cantarul in jos si coboram si noi in jos.
De aceea, de-a lungul vietii noastre, in amintirea sfintilor arhangheli si pazitori ai vietii noastre, sa ne straduim a face bine, cat putem noi, stiind ca binele nostru se inscrie, se inregistreaza si candva se vor desfasura si aceste secvente din viata noastra buna si vom merge la bine; ca nu cumva facand raul, sa avem parte de vrajmasul care e foarte dornic sa ne tarasca in jos, sa se simta bine ca a mai castigat inca un suflet sau mai multe.
Frati crestini, va indemn si va rog, cititi cat de des canonul catre Sfantul Inger Pazitor, veti simti aievea prezenta lui in cele ce spuneti. Atunci cand vrei sa intretii o prietenie cu cineva, ori ii scrii, ori ii vorbesti, ori ii urezi ceva si atunci se intretine aceasta prietenie cu acea persoana pe care o doresti sa fie aproape de tine, macar in mintea si in inima ta.
Aceste prezente ceresti asteapta si ele sa fie intrebate, sa fie cerute, sa fie rugate, sa fie chemate. Chemati, frati crestini si surori crestine, pe acesti prieteni buni si calzi si duiosi si binefacatori ai vietii noastre, pe acesti ingeri pazitori de-a lungul vietii fiecaruia din noi. Amin!

vreau sa scriu aici despre biserica mea ...cum imi place sa-i spun, deoarece e foarte aproape de casa mea, aud din casa clopotul si vara aud si slujba din casa, deoarece are altar de vara si se face slujba in curtea bisericii. in curte sant 2 biserici, una cu hramul Sfintilor Petru si Pavel, si una cu cu hramul Arhanghelilor Mihail si  Gavril. Toate acestea au fast facute de Preotul Mihai Pop cu ajutorul credinciosilor...si drumul crucii care e o minunatie...Doamne ajuta!








Au venit hotii in pustie


Au venit hotii in pustie la un batran calugar, si i-au luat tot din chilie. Tot ce avea. Mai ramasase acolo un vas. Calugarul s-a uitat prin chilie dupa ce au plecat hotii, a vazut vasul si a alergat dupa dansii: "Stati putin, ati uitat vasul acesta. Luati-l si pe acesta, fiindca eu tot n-am trebuinta de el. Voi n-ati facut decat sa ma eliberati de lucrurile de care nu aveam nevoie". Hotii au fost atat de impresionati, incat i-au dat inapoi tot ceea ce luasera, si unii din ei s-au facut si ei calugari si s-au pocait pentru toate relele pe care le facusera pana atunci




EU SANT CALEA, ADEVARUL SI VIATA


Să înveţi înseamnă să descoperi ceea ce ştiai deja. Să faci înseamnă să demonstrezi că, într-adevăr, ştii. Să-i înveţi pe alţii înseamnă să le aminteşti că şi ei ştiu, la fel de bine ca şi tine. Sunteţi, cu toţii, învăţăcei, muncitori, învăţători.Sufletele înţelepte se pleacă chiar şi în faţa dreptei socoteli a vrăjmaşilor.

Adevărul doare întotdeauna, dar, dacă vrei să te vindeci definitiv, nu există alt leac mai bun decât el.

"Eu sunt calea, adevărul şi viaţa". Ce înseamnă aceste cuvinte? Ele vor să spună că adevărul nu are un caracter intelectual, exclusiv gnoseologic, că trebuie să-l înţelegem integral: el e existenţial.

A trăi înseamnă a risca să mori.

A fi surprins, a te mira - înseamnă să începi să înţelegi.


RUGACIUNE LA NECAZURI SI SUPARARI


Doamne, viforul necazurilor se ridica asupre mea si intristarile chinuitoare ma ingrozesc, dar intru Tine este toata nadejdea mea. Tu cunosti toata pricina raului ce ma bantuie. La Tine perii capului meu sunt nenumarati. La Tine, deci, scap si pe Tine Te rog sa departezi de la mine orice rau pierzator de suflet si sa-mi ajuti a birui toate ispitele ce ma invaluie.
Tu esti intarirea, scaparea si izbavitorul meu, Hristoase, Dumnezeule, si Tie marire inaltam Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Amin


“Nicicând să uitaţi rugăciunea cea mai însemnată: rugăciunea pentru dobândirea dragostei! Rugaţi-vă pentru aceasta, cum vă va pune Dumnezeu în inimă! De pildă, astfel: Doamne, dă-mi sfânta dragoste, învaţă-mă să iubesc pe toţi oamenii, şi pe cei de aproape, şi pe cei de departe; şi pe cei credincioşi, şi pe cei necredincioşi, precum Tu, Doamne, ne iubeşti pe noi, pe toţi, păcătoşii şi ticăloşii. Amin. ” http://prediciaudio.wordpress.com/

Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil


Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil
TROPAR
Mai-marilor Voievozi ai ostilor ceresti, rugamu-va pe voi, noi, nevrednicii, ca prin rugaciunile voastre sa ne acoperiti pe noi, cu acoperamantul aripilor maririi voastre celei netrupesti, pazindu-ne pe noi cei ce cadem cu deadinsul si strigam: izbaviti-ne din nevoi, ca niste mai-mari peste puterile celor de sus.


Si in Timisoara este o biserica cu hramul Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavril, e o biserica foarte frumoasa...de fapt sant 2 biserici ,una cu hramul sfintilor Petru si Pavel, si a doua cu hramul Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavril, cu altar de vara, si Drumul crucii, ca la manastiri..biserica se afla pe strada Petru si Pavel (fosta Borzesti) din Timisoara..Doamne ajuta!







luni, 7 noiembrie 2011

DRAGOSTEA

„Dragostea, după calitate, e asemănare cu Dumnezeu, pe cât e cu putinţă muritorilor. Iar după lucrare, e o beţie a sufletului. După însuşire, e izvorul credinţei, adâncul fără fund al îndelungii-răbdării, oceanul smereniei.”
– Sf. Ioan Scărarul -

RUGACIUNE LA NECAZURI SI SUPARARI

Doamne, viforul necazurilor se ridica asupre mea si intristarile chinuitoare ma ingrozesc, dar intru Tine este toata nadejdea mea. Tu cunosti toata pricina raului ce ma bantuie. La Tine perii capului meu sunt nenumarati. La Tine, deci, scap si pe Tine Te rog sa departezi de la mine orice rau pierzator de suflet si sa-mi ajuti a birui toate ispitele ce ma invaluie.
Tu esti intarirea, scaparea si izbavitorul meu, Hristoase, Dumnezeule, si Tie marire inaltam Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Amin. 

Răbdarea în suferinţe

Cât de multe neplăceri nu întâmpinăm noi în toate zilele, şi ce suflet tare se cere, spre a nu fi cineva supărat şi nerăbdător, ci a proslăvi, a lăuda şi a cinsti pe cel ce îngăduie a veni asupra noastră astfel de ispite?

Cât de multe nenorociri şi buimăceli neaşteptate nu dau peste noi? Şi totuşi cineva trebuie să înăbuşească gândurile cele rele, şi să nu învoiască limbii a grăi lucruri păcătoase, încă şi fericitul Iov a răbdat mii de patimi, şi totuşi n-a încetat de a proslăvi pe Domnul.

Intre noi însă sunt oameni, care când li se va întâmpla ceva rău, când sunt jigniţi de cineva, sau cad în boală, fie aceasta durere de picioare, ori de cap, sau oricare alta, îndată izbucnesc din ei hulele. Ei suferă chinul bolii, dar folosul, ce ar putea ei să tragă dintru aceasta pentru mântuirea lor sufletească, şi-l răpesc ei înşişi. Ce faci o omule? huleşti tu pe Dumnezeu binefăcătorul tău, mântuitorul tău, apărătorul şi îngrijitorul tău? Nu bagi de seamă oare, că alergi la prăpastie, şi te asvârli însuţi pe tine în fundul cel mai adânc? Oare prin hulire faci tu suferinţa ta mai lesnicioasă? Nu! tu o sporeşti prin nerăbdarea ta şi prin păcatul tău, şi-ţi faci chinul mai straşnic.

Dar poate tu nu poţi tăcea de durere. Iată eu nu-ţi poruncesc să fii cu totul mut. Insă în loc de a huli pe Dumnezeu, tu trebuie să-L proslăveşti, în loc de a cârti asupra Lui, tu trebuie să-L cinsteşti şi să-L lauzi. Mărturiseşte Domnului păcatele tale, strigă tare întru lauda lui Dumnezeu, prin aceasta îţi vei uşura suferinţele tale, apropiindu-se Dumnezeu iarăşi de tine prin harul său cel bogat întru ajutor. Dimpotrivă, dacă tu huleşti pe Dumnezeu, alungi de la tine ajutorul Lui.

Gândeşte încă, că cu cât mai mare este suferinţa, cu atât mai slăvită este şi cununa răsplătirii; cu cât mai mult aurul arde în cuptor, cu atâta se face mai curat; cu cât mai îndelugat şi mai departe pluteşte neguţătorul cu corabia pe mare, cu atâta mai multe mărfuri adună.

Şi tu ai acum cea mai grea luptă cu boala şi cu sărăcia. Socoteşte însă, că prin aceasta Lazăr a dobândit mântuirea. Fiindcă el cu atâta răbdare a suferit sărăcia, boala şi părăsirea, de aceea fu luat în sânul lui Avraam.

Asa, răbdarea în suferinţă este o faptă bună atât de mare, încât ea chiar şi pe cei mai mari păcătoşi îi slobozeşte de datoria lor cea grea; iar când ea se află la un om mai dinainte drept, ea îi dă cea mai mare siguranţă despre fericirea cea cerească.

Pentru cei drepţi răbdarea în suferinţă este o cunună strălucită, care luceşte mai luminat decât soarele; iar celui păcătos ea ii este de ajuns pentru iertarea călcărilor de lege ale sale.

Insă, zici tu, adeseori din obişnuinţă, limba mea, fără ca eu să voiesc aceasta, se porneşte spre astfel de cuvinte de supărare şi de ocară, însă, când ea vrea să fie atât de rea pornită, mai bine muşc-o cu dinţii tăi proprii, ca să-o doară bine, înainte încă de a fi azvârlit ea cuvintele cele de hulă, căci este mai bine ca să curgă acum din ea o picătură de sânge, decât ca ea odinioară să dorească în zadar o picătură de apă, ca bogatul cel îmbuibat. Este mai bine pentru dânsa a suferi o durere vremelnică, degrabă-trecătoare, decât a pătimi acel chin necontenit, veşnic, ca limba bogatului celui din Evanghelie, care chinuindu-se de foc nu putea dobândi cea mai mică astâmpărare.
Dumnezeu ţi-a poruncit ţie să iubeşti încă şi pe vrăjmaşii tăi, dar tu batjocoreşti Insuşi pe Dumnezeu, care te iubeşte. El ţi-a poruncit ţie, ca să vorbeşti bine încă şi de prigonitorii tăi şi să binecuvântezi pe cei ce te clevetesc. Tu însă vorbeşti rău despre Insuşi Dumnezeu, binefăcătorul şi ajutătorul tău cel mai mare, fără ca să fi luat de la Dânsul altceva, decât haruri.

Nu putea El oare, zici tu, să depărteze de la mine această ispită, această suferinţă? Negreşit, dar a îngăduit aceasta, pentru ca tu să fii mai ispitit, mai nu. Insă iată, zici tu, eu sunt doborât şi pierit. Dar aceasta o face nu firea ispitei, ci propria ta slăbiciune şi lenevie. Căci răspunde mie, ce este mai uşor a grăi, un cuvânt de hulă sau de laudă? Cea dintâi nu-ţi atrage oare ţie dezgustul şi supărarea tuturor celor ce o aud, şi aceasta oare nu măreşte mai mult chinul tău? Cealaltă laudă nu-ţi aduce ţie oare mii de cununi ale înţelepciunii, admirarea tuturor, şi o mare răsplătire de la Dumnezeu? Pentru ce deci pregeţi tu tocmai aceea ce este de folos, aceea ce este binefăcător şi plăcut, şi umbli după ceea ce vătăma, necăjeşte şi chinuieşte?

Mai departe, dacă apăsarea ispitei şi sărăcia ar fi o adevărată pricină de necaz împotriva lui Dumnezeu şi de huliri, atunci ar trebui ca toţi săracii să hulească pe Dumnezeu. Intru adevăr, însă mulţi tocmai dintre cei mai nevoiaşi decât toţi necontenit aduc lui Dumnezeu laudă şi proslăvire, pe când alţii, care petrec în bogăţie şi prisosinţă, neîncetat Il hulesc. Aşadar aceasta provine nu atât din însăşi firea lucrului, pe cât din propria noastră voie, de la o hotărâre luată mai dinainte.

Uitaţi-vă la Lazăr cel sărac. Chiar cea mai mare sărăcie n-a putut aduce vreo vătămare sufletului său, n-a putut să-l împingă la cârtire asupra lui Dumnezeu. Ce zic eu, sărăcia? Nici chiar de s-ar aduna toate relele putincioase, n-ar putea zgudui sufletul unui om iubitor de Dumnezeu şi înţelept, nici a-l abate de la fapta cea bună. Martor la aceasta este Lazăr, pe când pe de altă parte îmbuibatului celui moleşit şi dezmierdat nu i-a putut ajuta nici bogăţia sa, nici sănătatea, nici bunul trai cel de-a pururi, nici orice alta.

De aceea, iubiţilor, nu mai ziceţi, că sărăcia, boala şi primejdia ne silesc a cârti împotriva lui Dumnezeu şi a-L huli! Nu sărăcia, ci nebunia; nu boala, ci obrăznicia, nu primejdia, ci lipsa de frica lui Dumnezeu ne îndeamă la hulirile cele fără de judecată, ca şi la toate răutăţile.

Deci când tu, o omule, cazi în vreo boală, sau în orice ticăloşie, adu-ti aminte de Iov, de carnea lui cea schingiuită, şi de Sfântul său trup cel plin de răni. Dar poate vei zice tu, Iov avea o mângâiere îndeajuns în conştiinţă, că Dumnezeu Insuşi a pus asupra lui aceste suferinţe, însă într-adevăr, tocmai aceasta trebuia să-l mâhnească mai mult, că Dumnezeu cel drept, pe care el în tot chipul Il cinstea, se părea că se luptă contra lui.

Dacă suferinţa ta nu provine de la Dumnezeu, ci de la oameni, iar tu proslăveşti pe Dumnezeu şi nu-L huleşti, căci El, deşi ar fi putut a te scăpa de ispitire, totuşi a îngăduit-o pentru încercarea ta; iată tu atunci vei dobândi de la Dânsul aceeaşi răsplătire ca şi aceia, cărora Insuşi Dumnezeu le-a trimis suferinţa lor. Ca şi aceia, care pătimesc pentru Dumnezeu, vei fi şi tu încununat, căci tu ai suferit cu răbdare nenorocirea, pricinuită ţie de oameni, si ai proslăvit pe Dumnezeu, care ar fi putut să te scape de dânsa, dar n-a vrut.

Priveşte numai la sărăcia şi la boala lui Iov, şi amândouă pe treapta cea mai înaltă, cu toată dreptatea lui! Trebuie oare să-ţi mai arăt lupta cea tot atât de mare, pe care el trebuia să o poarte cu simţurile cele fireşti ale unui tată? Aşa, cea mai mare luptă de felul aceasta a venit asupra acelui nobil bărbat. El a pierdut zece fii, zece deodată, zece în floarea vârstei lor, zece împodobiţi cu toate bunătăţile şi încă printr-o moarte silnică şi ticăloasă. Ei au fost ucişi de casa ce s-a surpat. Cine poate zice, că ar fi fost ajuns de o asemenea mare nenorocire? Nimeni, desigur nimeni! Deci când tu pierzi un fiu, sau o fiică, aleargă la Iov cel răbdător, şi te vei întoarce mângâiat.

Dar peste dânsul n-a venit numai această supărare, ci s-a adăugat încă căderea şi trădarea prietenilor săi, dojenile, ocările, batjocura şi derâderea. Şi cât de nesuferit este de a fi luat în râs de către toţi? Insăşi nenorocirea nu poate să pricinuiască atât de mare durere, pe cât aceia, care ne fac dojeni pentru dânsa. Iov însă nu numai că nu avea nici un mângâietor în nenorocire, ci mai vârtos pe lângă aceea era năpădit cu ocări din multe părţi. El însuşi se tânguieşte de aceasta şi zice: „voi vă ridicaţi asupra mea”, şi îi numeşte nemilostivi în cuvintele; „cei de aproape ai mei s-au lepădat de mine şi casnicii mei au vorbit împotriva mea; alţii m-au batjocorit, şi eu m-am făcut de râsul tuturor” (Iov. XIX, 14, urm 30, 9).� Numai a auzi de o asemenea ticălosie, este nesuferit, tac despre aceea, când cineva trebuie cu fapta să o sufere.

Cea mai mare sărăcie, boala cea nesuferită, cea nouă si neauzită, pierderea unor atât de mulţi şi atât de aleşi copii, şi în astfel de chip, batjocura şi derâderea şi ocara oamenilor, câte răutăţi! Unii îl batjocoreau, alţii îi făceau dojeni, iarăşi alţii îl dispreţuiau, nu numai prietenii, ci şi slugile sale. Ba încă nu numai îl ocărau şi strigau la el, ci îl şi blestemau, şi aceasta nu numai în curgerea de două, sau de trei, sau de zece zile, ci în curs de multe luni, nici noaptea el nu avea odihnă, ci răutatea zilei se mai mărea prin visurile cele grozave ale nopţii. Ascultă-l pe el însuşi când zice: „pentru ce mă îngrozeşti în visurile mele şi mă înfricoşezi în vedenii”? (Iov. 1, 14).

Care om ar fi putut să fie aşa de oţel şi de fier, încât să poată suferi atât de multe patimi? Dacă fiecare din aceste patimi, luată singură este nesuferită, apoi gândeşte, ce zgomot trebuie să fi ridicat ele toate la un loc în sufletul lui şi totuşi el a suferit toate acestea, şi în toată nenorocirea sa el n-a rostit o singură cârtire păcătoasă împotriva lui Dumnezeu. De aceea la dânsul să căutăm noi, când suntem în vreo nenorocire, şi patimile lui trebuie să fie un mijloc de vindecare împotriva alor noastre!

Când noi vedem, că unul a răbdat toate bătăile pământului la un loc, să ne purtăm bărbăteşte împotriva unei părţi dintru acelea, care ne-a ajuns pe noi. Să căutăm scăparea noastră la istoria patimilor sale, ca la o mamă plină de dragoste, care apără şi ocroteşte pe fiii săi cei înspăimântaţi, şi de ne-ar lovi chiar cea mai mare nenorocire, vom găsi la Iov mângâiere îndeajuns! Dar dacă tu zici: „Acesta a fost Iov, şi de aceea a putut să fie atât de răbdător, eu însă nu mă pot asemăna cu dânsul”, şi altele, apoi prin aceasta tu numai îţi vei atrage o mai mare răspundere. Căci tu trebuie să fii încă mai răbdător, decât dânsul.

Pentru ce aceasta? Pentru că el a trăit înainte de timpul harului, când viaţa nu era aşa de regulată, harul Sfântului Duh nu se revărsase încă asupra oamenilor, când încă era foarte greu de a birui păcatul, când domnea încă blestemul si moartea avea încă grozăvia sa. Acum însă pentru noi lupta s-a făcut mai uşoară, de când venirea lui Hristos a ridicat toate aceste piedici ale răbdării. De aceea, de când Dumnezeu ne-a dat atât de multe haruri nu mai avem nici o dezvinovăţire, când noi nu ne asemănăm lui Iov întru răbdare.

Pe lângă aceea mai gândiţi, că nu atunci este timpul de tânguire şi de întristare, când ne-a lovit o nenorocire, ci atunci, când noi am săvârşit vreun păcat. Noi însă inversăm rânduiala. Când noi săvârşim mii de păcate, aceasta puţin ne îngrijeşte, iar când vine asupră-ne numai o mică nenorocire, îndată pierdem bărbăţia, ne descurajăm şi am fi bucuroşi să ne descotorosim de viaţă.

Dar aud pe unii zicând: De ce oare să fie în lume nenorocirea şi ostenelile? Eu zic, că de acea viaţa aceasta de acum este plină de trudă şi de greutate, pentru că şi oamenii cei mai grosolan formaţi, care cu totul se dedau la cele vremelnice, să se obosească, să se sature de cele lumeşti şi pământeşti, să fugă de dezmierdări, să se lepede de dragostea lor către cele vremelnice, să-şi aţintească dragostea către cer şi să se pregătească pentru ziua judecăţii. Căci mulţi slujesc cărnii, şi încătuşaţi fiind de tirania celor vremelnice zac ca fiarele în viziunile lor şi se simt tihniţi în ele, de aceea prin nenorocire Dumnezeu voieşte a smulge de la dânşii această plăcere, şi pentru aceasta le-a trimis multă trudă, întristare, grijă, lupte şi primejdii, o întreagă oaste de patimi trupeşti, şi multe alte nevoi, pe care nu le putem toate număra, pentru ca ei, înspăimântându-se de acest nor de rele, să năzuiască a ajunge la limanul cel lin, şi să tindă a dobândi pacea cea veşnică, unde nu este binele amestecat cu răul, ci se află numai binele singur.

Să cumpănim toate acestea şi să purtăm suferinţele noastre cu tărie de suflet şi cu mulţumire lui Dumnezeu, pentru ca şi noi asemenea lui Iov să dobândim cununa cea de biruinţă a răbdării, prin harul şi prin iubirea de oameni a Domnlui nostru Iisus Hristos, căruia cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt se cuvine slava, acum şi în vecii vecilor!
din “Predici la duminici si sarbatori“
Sfantul Ioan Gura de Aur

Cele patru piersici



O dată, un ţăran a vrut să-i încerce pe cei patru fii ai săi. I-a chemat
dimineaţa la el şi i-a dat fiecăruia câte o piersică. A plecat apoi la câmp, lăsândui
să-şi vadă de treburi şi să-şi împartă ziua cum cred ei de cuviinţă. Seara însă,
când s-a întors, i-a chemat pe toţi patru în tindă şi l-a întrebat pe cel mai mare:
- Spune-mi, ce-ai făcut cu piersica ta?
- Ce să fac, tătucă, am mâncat-o şi-ţi mulţumesc. A fost tare bună. Am luat,
apoi, sâmburele, 1-am plantat în spatele casei, am udat locul şi nădăjduiesc să
crească acolo un piersic frumos şi roditor.
- Bine ai făcut, băiatul tatii, sunt sigur că tu o să ajungi un bun gospodar.
Dar tu, îi zise celui de-al doilea, ce-ai făcut cu piersica ta?
- Am mâncat-o. A fost atât de bună, coaptă şi fragedă…
- Şi apoi?
- Păi, am aruncat sâmburele şi m-am dus la mama să-i mai cer câteva, că
tare bune erau.
- Fiule, zise atunci omul cu întristare în glas, ai grijă să nu ajungi un om
lacom că “lacomul mai mult pierde şi leneşul mai mult aleargă”. Dar ţie ţi-a
plăcut piersica, a fost bună? – 1-a întrebat ţăranul şi pe cel de-al treilea fiu al său.
- Nu ştiu.
- Cum nu ştii, da’ ce-ai făcut cu ea?
- Am vândut-o. M-am dus cu ea în târg şi am dat-o cu zece bani. Uite-i!
- Fiule, tu sigur o să ajungi mare negustor, dar ai grijă că nu toate sunt de
vânzare în viaţă; mai ales, nu ceea ce ai primit de la părinţi.
În sfârşit, ţăranul 1-a întrebat şi pe ultimul băiat, cel mai mic dintre toţi.
- Dar ţie ţi-a plăcut piersica?
- Nici eu nu ştiu, tătucă.
- Cum, şi tu ai vândut-o?
- Nu, tată. Eu m-am dus în vizită la prietenul meu de peste drum, care e
bolnav, şi i-am dus-o lui. S-a bucurat mult pentru ea şi mi-a mulţumit din suflet.
Cu lacrimi în ochi, tatăl şi-a luat copilaşul pe genunchi şi I-a spus:
- Nu ştiu ce te vei face tu în viaţă, dar ştiu că, indiferent ce drum vei urma
vei fi un bun creştin şi asta e tot ce contează.
„Lăsaţi copiii să vină la Mine!”


CALENDAR ORTODOX PE 100 DE ANI !

https://www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox/?year=2024

Arhivă blog

https://www.diigo.com/

Postări populare

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXĂ

BIBLIA ORTODOXA AUDIO