CUVANT de INVATATURA - DESPRE POST

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

   Bucuria mea, postul este vechi si incepe odata cu omul. E prima porunca de stapanire de sine, data in Rai. Chiar si Iisus Hristos a postit 40 de zile si 40 de nopti pe muntele Quarantania, si El este pilda de viata pentru noi.

                                                                       Esti crestin ortodox? 

Atunci totdeauna, sa postesti, CEL PUTIN, miercurea si vinerea, fiindca miercuri, Hristos a fost vandut, iar vineri a fost rastignit. Postul este izvor de sanatate si pricina de mantuire! Cine nu tine post macar miercurea si vinerea este batjocorit de diavoli prin necazuri, ispite, suferinta..., iar dupa moarte nu-L va putea vedea pe Dumnezeu. Zice Sfantul Parinte, Sofian Boghiu: "In post conteaza foarte mult sa va iertati unul pe altul. Poti sa mori de foame, nu are nici-un rost postul tau, pana nu te impaci cu celalalt. Unii nu-si vorbesc cu anii. Dar postesc fiecare post. Vai de postul lor!" Prin POST ne pregatim pentru spovedanie.

Prin SPOVEDANIE, ne pregatim pentru impartasanie. Prin IMPARTASANIE, ne unim cu Dumnezeu si El cu noi. IN TINERETE POTI (sa postesti), DAR NU VREI; IAR LA BATRANETE O SA VREI, DAR N-O SA MAI POTI! Prof. Dr. Ciurea (neurochirurg), spune asa: "In post creierul functioneaza cel mai bine!".

                                                                        Ce fel de post?

“Post usor cu iertaciune,
Presarat cu fapte bune,
Si la toate s-avem frane,
De la ochi pana la mana,
Trupul sa se subtieze,
Sufletul sa invieze,
 Sa se-nalte cat mai sus,
 Unde nori si vanturi nu-s,
Rupti de cele pamantesti,
Sa prindem aripi ceresti!”

ASADAR: Trebuie sa postim in armonie, adica, SI CU TRUPUL, SI CU SUFLETUL, CEL PUTIN MIERCUREA SI VINEREA IN TOATA VIATA TA!
                                                                                                                                  Amin si Aliluia!
                                                                                                                                          Preot Ioan .

Povestea cartofilor urat mirositori: De ce este bine sa iertam?

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Aceasta povestioara inspirationala circula pe internet si ne ofera o lectie despre ura pe care nu o sa o uitam niciodata. Sa invatam ca a-i ierta pe ceilalti este intotdeauna inspre binele nostru!
Ura - o lectie pe care nu o sa o uiti niciodata
O invatatoare din clasele mici a hotarat sa joace un joc cu elevii din clasa sa. Invatatoarea a spus fiecarui copil din clasa sa aduca cu el o punga de plastic in care sa puna cativa cartofi. Fiecare cartof va purta numele persoanei pe care copilul o uraste astfel incat numarul cartofilor pe care un copil ii va pune in punga sa de plastic va depinde de numarul de persoane pe care copilul le uraste.
In ziua cu pricina, fiecare copil a adus cu el cativa cartofi pe care era scris numele persoanelor pe care le ura. Un copil a avut 2cartofi, un altul 3 si altcineva 5 cartofi.
Apoi invatatoarea le-a spus copiilor sa care cu ei punga cu cartofi oriunde s-ar duce, timp de o saptamana (chiar si la baie).
Zilele treceau una dupa alta si copiii au inceput sa se planga din cauza mirosului neplacut lasat de cartofii stricati. In plus, cei care carau 5 cartofi trebuiau totodata sa care si sacose mai grele. Dupa o saptamana, copiii erau fericiti ca in sfarsit jocul s-a terminat.
Invatatoarea a intrebat: “Cum a fost sa carati dupa voi cartofii timp de o saptamana?”Copiii si-au dezvaluit frustrarile si au inceput sa se planga de toate problemele pe care le-au intampinat trebuind sa care cartofii imputiti si grei oriunde s-au dus.
Apoi invatatoarea le-a dezvaluit semnificatia jocului. Ea a spus: “Exact la fel este si atunci cand porti in adancul inimii tale ura pentru cineva. Mirosul urat al urii iti va contamina inima si o sa il cari cu tine oriunde ai merge. Daca nu poti tolera duhoarea cartofilor stricati pentru doar o saptamana, iti poti imagina cum este sa ai mirosul urii in inima ta pentru toata viata?

                                                                    Ce sa invatam:

Alunga din inima ta orice sentiment de ura pe care il ai fata de oricine astfel incat inima ta sa nu mai poarte aceasta povara respingatoare pret de o viata intreaga. A-i ierta pe altii este cea mai buna atitudine pe care o poti avea. Pentru binele nostru, in loc sa caram povara dupa noi, este mai bine sa iertam si sa iubim.

Autor: Anonim

ÎN FIECARE AN..

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

de Preot Sorin Croitoru

Iisus Se naște, moare și învie
De mii de ani, în fiecare an:
Așa Îi place Domnului, să știe
Că Întruparea Lui n-a fost în van..

Ne-a poruncit la Cina cea de Taină
Să-I pomenim durerile mereu, (Luca 22;19, 1Corinteni 11; 23-26)
Căci nu degeaba S-a-mbrăcat ca-n haină
În firea omenească, Dumnezeu!

Dar oare, nu aceasta e iubirea,
Să-l porți în sinea ta pe cel iubit?..
El a purtat în Sine omenirea
Atunci când pân' la Cruce S-a smerit!

E rândul omenirii să-L slăvească
În rugăciuni și-n cânt neîncetat,
Dar mai presus de toate, să trăiască
O viață sfântă, fără de păcat!

Se-apropie încet, încet, Crăciunul
Și-I vom cânta colinde lui Hristos,
Părintele va merge cu Ajunul
Și toți ne vom împărtăși frumos..

Hristos Se naște, moare și învie
De două mii de ani, mereu la fel..
Fii binecuvântată, Românie,
Că L-ai primit și L-ai iubit pe El!

URMASII DESFRANATILOR MOSTENESC BOLILE PARINTILOR LOR

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

                               Porunca a șaptea:SA NU FII DESFRANAT (Deut.5, 18)

           DESFRANAREA intra la noi din leagan!Mama si tata isi nasc copiii in desfranare,fac pacate trupestin in timpul sarcinii,in timpul alaptarii,iar copiii cresc niste usuratici,supusi placerilor trupesti,si ii auzi cum spun:"Parinte,cat a fost mititel,l-am dus la biserica,acum parca a intrat diavolul in el,si nu ma mai inteleg cu el deloc".Normal sa fie asa,dupa ce opt copii sunt avortati,doi nascuti in desfranare,acestea sunt urmarile:ce pui-CURVIE si DEZMAT,aia culegi mai tarziu..

Animalele,sub acest aspect,sunt mult mai ascultătoare față de Dumnezeu,decât mulți oameni.Ele se împerechează doar la vremea și în modul pe care Dumnezeu l-a rânduit,în timp ce mulți oameni nu cunosc nici vremea,nici modul acestei legături dintre bărbat și femeie.Cugetul lor este stăpânit de desfrânare,și nu mai fac deosebire între o relație legală cu femeia și o legătură nelegiuită,așa cum omul bolnav nu mai face deosebire între sărat și acru.De aceea,veți auzi deseori pe desfrânați că-și îndreptățesc păcatul.Este la fel ca omul care are febră și gustă pe rând din sare,piper și zahăr.Acela va spune că toate sunt la fel,și că nu este vorba despre lucruri diferite,ci despre un lucru cu același gust.Dacă fărădelegea și viața legiuită ar fi fost același lucru,Dumnezeu n-ar fi dat porunca prin Moise poporului Israel:să nu desfrânezi!Desfrânarea îl distruge pe om sufletește și trupește.


Desfrânații își încheie viața plini de răni,durere și delir.Cele mai înfricoșătoare și mai cumplite boli pe care le cunoaște știința sunt cele care se întind în omenire prin desfrânare.TRUPUL DESFRANATILOR se face o MLASTINA IMPUTITA,de care toți fug departe,ținându-se de nas cu mare scârbă.Dacă răul s-ar încheia cu acestea pe care le săvârșesc,lucrul n-ar fi mai puțin înfricoșător.El devine însă mai cumplit când cineva își dă seama că URMASII DESFRANATILOR MOSTENESC BOLILE PARINTILOR LOR fii și fiicele,chiar și nepoții și strănepoții.Într-adevăr,bolile venite din desfrânare sunt pentru oameni o pedeapsă,așa cum este filoxera pentru vița de vie.Din pricina acestor boli,umanitatea regresează și suferă de sub-natalitate mai mult decât de orice altă boală.Imaginea este destul de înfricoșătoare,dacă se iau în considerare chinurile și urâțenia,descompunerea și putrejunea trupului din pricina bolilor desfrânării.Imaginea se completează și devine încă mai cumplit când,la urâțenia trupească se adaugă și cea sufletească,consecința acestui rău al desfrânării.Din cauza acestui rău se istovesc și se pierd puterile sufletești ale omului.Bolnavul își pierde ascuțimea minții,adâncimea și înălțimea cugetării,pe care le avea înainte de a se îmbolnăvi.El se arată nesăbuit,abstract,confuz,mut și obosit în permanență.Astfel încetează să fie capabil pentru orice lucrare serioasă.Și-a pierdut caracterul și se predă oricărei patimi cu putere.Se lasă cu ușurință pradă beției,intrigilor,minciunii,furtului și oricărui fel de răutate.Înlăuntrul lui se dezvoltă o URA INFRICOSATOARE împotriva oricărui lucru bun,cinstit,iluminat,duhovnicesc și dumnezeiesc.El îi urăște pe oamenii buni,și se luptă în orice mod să le facă rău,să-i întineze,să-i jignească,să-i bârfească și să-i înfiereze.

Ca un adevărat mizantrop,DESFRANATUL este în același timp și URATOR DE DUMNEZEU.El urăște legile,omenești și dumnezeiești,și de aceea îi disprețuiește și pe toți legiuitorii,și pe cei care păzesc legile.El respinge ordinea,binele,integritatea caracterului,lucrurile și învățăturile sfinte.Se arată ca o adevărată otravă pentru societatea pe care o însângerează și o umple de putoare,așa cum băltoaca împuțită întinează tot mediul din jur.TRUPUL DESFRANATULUI ESTE PLIN DE PUROI,CA SI SUFLETUL.Frații mei, iată de ce Dumnezeu,Care pe toate le știe și le vede dinainte,a dat o poruncă împotriva desfrânării,împotriva viețuirii în fărădelege,împotriva relațiilor extraconjugale dintre oameni.În mod special tineretul,ar trebui să se găsească departe și să se păzească de acest rău ca de șarpele otrăvitor.

De aceea,POPORUL AL CARUI TINERET SE PREDA VIETII TRUPESTI DESFRANATE NU ARE VIITOR.Un astfel de popor va dobândi progresiv tot mai mulți handicapați,întârziați mintal și generații slabe,și până la sfârșit va ajunge supusul unui alt popor sănătos,care va veni să-l robească.Cel care știe să învețe din trecutul oamenilor și al popoarelor,poate afla îndeajuns ce pedeapsă înficoșătoare atârnă deasupra neamurilor și popoarelor desfrânate.În Sfânta Scriptură este descrisă distrugerea a două cetăți:SODOMA și GOMORA,în care nu s-au găsi nici zece oameni drepți și curați.

De aceea, Dumnezeu a aruncat de sus asupra lor ploaie de foc și pucioasă,și cele două cetăți au fost înghițite de pământ.În sudul Italiei există până astăzi un ținut care se numește POMPEI,care altădată a fost o cetate bogată și luxoasă,în timp ce acum,nu este decât o ruină înfricoșătoare, unde oamenii se adună ca să vadă și să-și înfricoșeze sufletul de frică și cutremur. storia orașului Pompei este apoximativ aceasta:În orașul Pompei domnea opulența,însoțită de o viață desfrânată și depravată,nemaiîntâlnită în lumea de dinainte.Și deodată a venit pedeapsa lui Dumnezeu.Într-o zi,vulcanul de pe muntele Vezuviu,de lâmngă cetate,a erupt,și o ploaie de foc,cenușă și sulf a început să acopere cetatea,cu toți locuitorii ei,pregătindu-le un mormânt uriaș.Popoarele sănătoase care se păzesc de desfrânare,  Dumnezeu le oferă orice bun din abundență.

Gândiți-vă singuri și spuneți-mi: Pronia Dumnezeiască lucrează nedrept când unui popor mai curat moral decât celelalte îi oferă mai multă sănătate,pace, bogăție și fericire?Frații mei,fie ca Atotputernicul Dumnezeu să vă ajute ca să nu alergați pe cărarea primejdioasă și pierzătoare a desfrânării!Îngerul Domnului să vă păzească cu pace și iubire în casa voastră!Fie ca Maica Domnului să aducă insuflare dumnezeiască fiicelor și fiilor voștrii și prin fecioria Ei dumnezeiască să le păstreze trupurile și sufletele neîntinate de păcat,curate și strălucitoare,pentru ca Duhul Sfânt să se poată sălășui înlăuntrul lor, a să poată rodi doar în ceea ce este dumnezeiesc,în ceea ce este de la Dumnezeu.  Amin🙏

(Sf.Nicolae Velimirovici-Prima Lege a Lui Dumnezeu)

Respiri iubire şi eşti fericit!

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

        

Nu am venit în viaţa asta să plătim facturi, să muncim ca nebunii, să ne certăm din orice prostioară, să colecţionăm cartoane cu multe ştampile, ci să învăţăm să iubim. Nu luăm cu noi decât iubirea dincolo. Nu luăm nici mobila, nici maşina, nici casa, nici... nimic. Sădeşte în suflet multă bucurie ca să ai ce flori să culegi mai târziu. Bucuria nu e ca valurile mării ce trec repede, nici ca floarea ce se ofileşte. Intâlneşte-te cu tine, descoperă-te, acordă-ţi timp conştient şi nu mecanic!

Copiii au deficit de ataşament parental care nu le validează identitatea. Copilul când vrea atenţie sau timp de calitate, ori se îmbolnăveşte ori face o prostie. Ceva face ca să- ţi atragă atenţie. Şi e nevoie de atenţie pozitivă, nu de atenţie negativă. încredere şi încurajare, şi nu ceartă. Nu suntem maturi emoţional şi adeseori ne comportăm ca nişte copii. Indiferent ce s-a întâmplat există un rost. Fugim de responsabilităţi pentru că nu suntem liberi. Nevoie de libertate versus nevoie de control. Suflete, te iubeşti pe tine? Te-ai acceptat, te-ai iertat? înţelegi ce se întâmplă în viaţa ta?

Viaţa te izbeşte de toţi pereţii, cu sau fără voia ta. Tu duci valul unde vrei şi poţi fi fericit. Omul e un mecanism care acţionează la diferiţi stimuli. Putem ieşi din orice angrenaj creat de noi sau de cei din jur. Avem nevoie de iubire necondiţionată şi pură. Nu te mai lovi cu acceleratul din tine. Ieşim din programul „maşina de cusut” şi schimbăm vibraţia, energia. Nu ne mai „lovim” unul altuia piticii de pe creier. Inteligenţă raţională, maturitate emoţională.

         Blocajul energetic al corpului naşte emoţii negative. Avem nevoie de depolarizare în mişcarea interioară, de sincronizare prin procesul iertării. Un conflict biologic există în fiecare din noi. Inversii psihologice, câştiguri pe care le avem din comportament, autosabotare, sunt schemele în care ne învârtim zilnic, activând sau dezactivând diferite emisfere ale creierului. Ne arătăm că suntem tari pentru a ascunde durerea pe care o avem înăuntru. Nu avem nevoie de cârje sau bastoane exterioare pentru a ne sprijini sufletul şchiop.

         Ura intră în noi ca şi iubirea. In fiecare zi te descoperi, în fiecare zi te creezi. Ce descopăr eu îţi împărtăşesc şi ţie. Vocea critică moare şi ne suntem propriul duşman. Ne luptăm cu convenţiile, cu normele, cu regulile, cu standardele, cu canoanele care ne îngrădesc libertatea interioară. Sentiment de neputinţă în fata vieţii. Frica de Dumnezeu ucide si nu iubirea de Dumnezeu. Ne sufocăm fiinţa pentru că nu vrem să fim spontani, veseli şi buni. Orice problemă ai avea, dacă sapi în spatele problemei ajungi la frica de moarte. Criticul intern moare la canalele de iubire interne sau externe. Moartea nu e moarte, ci e naştere, viaţă.

Lacrima este durerea care iese din tine şi de care sufletul vrea să se elibereze. Nimeni nu ne face atâta rău aşa cum ne facem noi. Inţeleg şi empatizez cu fiecare. Excesul de limită generează revoltă pentru că înăbuşă creativitatea, vitalitatea, spontaneitatea, naturaleţea, înţelepciunea. Ni se revelează orice nevoie. Cel mai bun profesor este ultima ta greşeală. Dumnezeu îţi arată locul comorii, dar tu trebuie să sapi!

    Am învăţat să ofer, nu fiindcă am prea mult, ci pentru că ştiu cum este să nu ai! Am obosit să caut. M-am oprit şi cred. Mă conduce emoţia şi nu raţiunea. Nu poţi dărui iubire, dacă nu eşti iubire. Lasă-te să curgi, iubirea vine de la sine! Respiri iubire şi eşti fericit!

Din Ieromonah Hrisostom Filipescu, Puține lacrimi, multă bucurie!, Editura PIM, Iași, 2014

CUNUNA VIETII

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“



     Sfantul Siluan Athonitul spune asa: „Acum oamenii sunt plini de mandrie si nu se mai mantuiesc decat prin intristari si pocainta, si numai foarte arareori ajunge cineva la iubire (iubire de Dumnezeu, iubire de aproapele si iubirea vrajmasilor)”.

 Bucuria mea, acum este vremea SEMANATULUI, mai tarziu va fi vremea SECERATULUI. Acum este vremea LUCRULUI, iar apoi va fi vremea RASPLATIRII. Pe pamant este RAZBOI DUHOVNICESC, in Cer va fi ODIHNA. Asa spune un proverb: “Cum iti asterni asa vei dormi”, adica, ori vei birui, ori vei fi biruit, cu alte cuvinte, ori vei fi mantuit, ori vei fi osandit. Asadar, trezeste-te si pregateste-ti candela inimii tale. Fii atent sa nu adoarma sufletul tau de lene si de trandavie, din cauza ca nu-L iubesti pe Dumnezeu din toata inima ta. Pentru ca timpul trecut, nu se mai intoarce, ai grija sa nu treaca in zadar, vremea vietii tale, timpul mantuirii sufletului tau: “Fii credincios pana la moarte si-ti voi da CUNUNA VIETII” (Apocalipsa 2:10). 

Asadar, nevoieste-te si osteneste-te, posteste, spovedeste-te si impartaseste-te des, mergi duminica la Sfanta Liturghie si pe langa credinta sa ai cat mai multe fapte bune, ca sa primesti raspuns bun la Infricosata Judecata.

Sfantul Teofan Zavoratul spune asa: "Pacatul marturisit, udat cu lacrimi, urat, se sterge din cartea dreptatii lui Dumnezeu, din cartea fiintei noastre, din cartea legaturii noastre cu lumea vazuta si nevazută. Astfel, nu va mai fi pomenit la judecata”. 

                                                                                                                             Amin si Aliluia!                                                                                                                                     Preot Ioan 🛎.

EU SUNT SMOCHINUL CEL NERODITOR

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

   Se apropie de mine, Domnul sa ma cerceteze,
Sa-mi culeaga roada dulce, iar de nu-i, sa ma reteze,
Ca m-a ingrijit cu truda si iubire anu-ntreg,
Dar eu sunt bogat in frunze, ca rod nu am vrut sa leg!

 “As fi vrut sa-ti gust din fructe”, zise Domnul intristat,
 “Esti frumos si verde, insa pentru mine, esti uscat!”
Oare, e tarziu sa capat iar, iertarea ce-o implor?
Chiar de simt adanc in mine, al securii crud fior?

 Cade rece lovitura, ce suspina in ecou,
 Iisus iar ridica mana pentru a lovi din nou,
 Dar se-opreste si imi spune, lacrimand, cu voce blanda:
“TE CRUȚ SI ASTAZI, DAR LA ANUL, SA-MI DAI DOAR ROADA SFANTA!” 

   🙏 Bucuria mea, ca sa nu fim “smochinul cel  neroditor”, la CREDINTA noastra Crestin Ortodoxa, trebuie sa adaugam HAR si FAPTE BUNE. Harul Duhului Sfant il primim prin Sfintele Taine (Botez, Mirungere, Spovedanie, Impartasanie, Cununie religioasa si Sfantul Maslu), iar FAPTELE BUNE inseamna sa facem tot binele care ne sta in putere si ele sa aiba ca un corolar, MILOSTENIA, fiindca: "Judecata este fara mila pentru cel ce n-a facut mila. Si mila biruieste in fata Judecatatii"(Iacov 2:13).
                                                                                                                         Amin si Aliluia!
                                                                                                                                 Preot Ioan .

. IISUS HRISTOS NE IUBEȘTE! ...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

   Bucuria mea, iata ce spune Sfantul Parinte, Iosif Isihastru: "Tu sa strigi fara incetare Rugaciunea mintii, cu multa silinta, cu durere multa. “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma, pe mine pacatosul”, sau aceeasi rugaciune, cu aceeasi valoare dar, in forma prescurtata: “Iisuse, Iisuse, iarta-ma, Iisuse!” S-o spui iarasi , si iarasi, si iarasi..., s-o spui la nesfarsit. Si, ca si cand ai vedea cu mintea pe Hristos, sa-i spui: „Mulțumesc, Iisuse Hristoase al meu, pentru cele bune, pe care mi le-ai dat, ca și pentru cele rele, prin care trec. Slava Tie, slava Tie, slava Tie, Dumnezeul meu!". Si asa rugand si toate rabdand, iarasi va veni harul, iarasi va veni bucuria. Si aceasta se va intampla pana cand, putin cate putin, te curatesti de patimi si devii duhovnicesc. Dar pana atunci lupta!" Si invatatura de mai sus este completata de Sfintitul Parinte, Iosif Aghioritul, prin acest cuvant minunat, de Duhul Sfant inspirat: "Copiii mei, la temelia vietii in Hristos, sunt RUGACIUNEA si cele doua mari Sfinte Taine: SPOVEDANIA si IMPARTASANIA. Chemarea lui Hristos prin rugaciune si impartasirea cu Sfantul Trup si Sfantul Sange al Lui Iisus Hristos, este inceputul si sfar­si­tul vietii in Hristos. Acesta este canonul pentru voi, cei ce va aflati in lume. Hristos va iubeste! Sa aveti nadejde in El, fiindca, cine nadajduieste in Hristos nu da gres niciodata." Si tot inspirat de Dumnezeu ne sfatuieste Sfantul Parinte, Macarie Egipteanul: "Esenta credintei este saracia cu duhul (smerenia) si iubirea nemasurata catre Dumnezeu. Sa ai mereu constiinta ca nu esti vrednic de Dumnezeu. Sa te smeresti cu inima si sa te dispretuiesti, sa indepartezi de la tine mandria si sa ai frica de Dumnezeu. Amin si Aliluia!
                                                                                                                                        Preot Ioan .

DINCOLO DE SORI ȘI STELE

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“



de Eliana Popa

Dincolo de sori și stele,
Dincolo de-a lumii poartă
Înalț dorurile mele,
Rugăciune-n vers pictată !

Dincolo de sori și stele,
Sufletul prin vers mă-nalță,
Șir de mărgăritărele
Pe a lacrimilor ață !

Dintr-o harpă a iubirii,
Vers de rugă, vers de cânt,
Pe altarul nemuririi,
Precum flacăra arzând !

Dincolo de sori și stele
Unde-s fălfâiri de îngeri,
Așez lacrimile mele,
Și-ale lumii, grele, plângeri !

Le adun în vers pe toate,
Lacrimi , doruri, bucurii
Le țes în Eternitate,
Să rămână mărturii !

Adun dragostea-mi din suflet,
Și a rugilor lumină,
Le trec dincolo de tunet
Pe a raiului tulpină !

Dincolo de sori și stele,
Sufletul ades mă poartă
Și-n sclipiri de peruzele,
Îmi aștern iubirea toată !

Sursa foto : Facebook

ADEVĂRUL LUI HRISTOS

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“



de Preot Sorin Croitoru

Când vorbesc de sărăcie, cel ce are se oftică,
Cel ce n-are, se-ntristează, căci ar vrea, dar n-are cum..
Și bogatul și săracul, amândoi îmi poartă pică,
Fiindcă crucea sărăciei nu mai e la modă-acum!

Unul n-ar vrea s-o primească, altul ar scăpa de ea,
Au uitat ce Cruce mare Domnul nostru a purtat
Și, ne spun evangheliștii, Crucea Sa atât de grea,
El Și-a dus-o pân' la capăt, cu durerea ce-a urmat..

Toți ar vrea să facă parte dintre oamenii bogați..
Dacă ar putea alege, nici un Lazăr n-ar mai fi,
Însă tare mi se pare, dragi creștini, că voi uitați
Ce s-a întâmplat cu Lazăr, iar bogatul ce păți!..

Toți ar vrea agoniseală, ea le este-n viață țel,
Să primească "cele bune", toate-aici și toate-acum!
A uitat de Domnul lumea, vai.. cum a uitat de El..
Și-L vor aminti cu jale, terminând al vieții drum!

Unde-s, oare, dregătorii ce-și lăsau moșii și slugi
Și se ascundeau de lume, ca să fie cu Hristos,
Să trăiască toată viața, petrecând numai în rugi,
Înălțându-se cu mintea de la lutul de pe jos?..

Astăzi toți doresc avere, chiar și cei ce au jurat
Să trăiască-n sărăcie pentru dulcele Iisus..
Doamne, se-mplinește Cartea, totul e adevărat,
Creștinismul cel în zdrențe, din păcate a apus..

S-a dus sfânta simplitate, care ne făcea smeriți,
Azi amestecăm credința cu lumescul interes..
Aș dori să văd creștinii zdrențăroși și ponosiți,
Dar să dobândească iarăși acel suflet bun, ales..

Vai și-amar de-oi spune lumii doar ce-ar vrea s-audă ea!
Preotul nu are rolul numai de-a vorbi "frumos",
Ci menirea lui în viață e din ce în ce mai grea:
Să vestească-n gura mare ADEVĂRUL LUI HRISTOS!
amin

DUMNEZEU NU-ȚI CERE CE NU AI!

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“



de Preot Sorin Croitoru

Dumnezeu nu-ți cere ce nu ai,
Ce să facă El cu ale tale?..
El pe tine vrea să I te dai,
Să te lași în mâna voii Sale!

Dacă totuși nu ai priceput,
Îți explic, ca să-nțelegi mai bine:
Cel ce din țărână te-a făcut
Nu vrea ale tale, ci PE TINE!

Aparții cu totul lui Hristos,
Ești, deci, "proprietate personală",
Totuși, lucru foarte curios,
Libertatea ta este totală..

Nu te-obligă să I te închini,
(Altfel credincioși am fi cu toții!)
Ce credință-i aia când suspini,
Mânuit de alții ca roboții?..

Nu te-ndeamnă să privești la Cer
Cu mijloace proprii dictaturii;
Asta nu Îi stă în caracter,
Este Domnul milei, nu al urii..

Dumnezeu e-atât de delicat..
Vrea ca, în deplină libertate,
Nefiind în nici un fel forțat,
Să alegi să-I mergi pe cale, frate.

Ba am observat că uneori
De acei ce nu vor să-I răspundă
Când le bate-n ușă deseori,
Mai târziu El pare să Se-ascundă!

Vai de tine dacă Îl jignești
Prin cuvinte pline de trufie..
Niciodată n-o să-L mai găsești,
Te va părăsi pe veșnicie!

E atâta hulă pe pământ,
Bieții orbi și-arată îngâmfarea,
Neștiind că Dumnezeu Cel Sfânt
I-a lăsat, căci Și-a pierdut răbdarea..

Dumnezeu nu-ți cere ce nu ai,
Deci eu te învăț de bine, frate:
Nu întârzia să I te dai,
Fă-o AZI, cât încă se mai poate!

Rugăciunea Cuviosului Sofronie Saharov la revărsatul zorilor

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

            O rugăciune MINUNATĂ la revărsatul zorilor a Cuviosului Sofronie Saharov, tradusă de Ieromonahul Rafail Noica. Este atât de splendidă şi cuprinzătoare această rugăciune, încât oricare dintre noi, fie că este sau nu în vreun necaz, dacă o va spune dimineaţa, îi va fi de un real folos... Doamne ajută! 

 Tu Doamne Cel veşnic şi Făcătorule a toate, Care în bunătatea Ta cea nepătrunsă m-ai chemat în această viaţă, Care ai revărsat peste mine harul botezului şi pecetea Duhului Sfânt, Care ai sădit în mine dorinţa de a Te căuta pe Tine, singurul adevăratul Dumnezeu, ascultă rugăciunea mea.

 Eu n-am viaţă, nici lumină, nici bucurie, nici înţelepciune, nici tărie decât numai în Tine, Dumnezeule. Din pricina fărădelegilor mele nu îndrăznesc să-mi ridic ochii mei spre Tine. Dar Tu ai spus ucenicilor Tăi: „Tot ce veţi cere în rugăciune cu credinţă, veţi primi" şi „orice veţi cere în numele Meu, voi face vouă".

 De aceea, îndrăznesc să Te chem pe Tine: Curăteşte-mă de orice întinăciune a trupului şi a duhului. Învaţă-mă să mă rog cum se cuvine. Binecuvintează această zi pe care mi-ai dat-o mie, slugii Tale nevrednice.

 Cu puterea binecuvântării Tale fă-mă în stare să grăiesc şi să lucrez în toată vremea spre slava Ta cu duh curat, cu smerenie, răbdare, dragoste, blândeţe, pace, curaj şi înţelepciune, dându-mi de-a pururea seama de prezenţa Ta. Doamne Dumnezeule, în necuprinsa Ta bunătate, arată-mi calea voii Tale, şi dă-mi să umblu în faţa Ta fără păcat. 

 Tu Doamne, Tu ştii cele de care am nevoie. Tu cunoşti orbirea şi neştiinţa mea, cunoşti neputinţa şi stricăciunea sufletului meu, dar nici durerea şi întristarea mea nu-ţi sunt ascunse Ţie. De aceea, Te rog, ascultă rugăciunea mea şi prin Duhul Tău Cel Sfânt învaţă-mă calea pe care să merg; iar atunci când voinţa mea ticăloasă mă va conduce pe alte cărări nu mă cruţa, Doamne, ci sileşte-mă să mă întorc la Tine.

 Prin puterea iubirii Tale, fă-mă să mă ţin cu tărie de ceea ce este bine. Păzeşte-mă de tot cuvântul sau fapta care strică sufletul; de orice fel de pornire care nu-Ti este bineplăcuta Tie şi-l răneste pe aproapele meu.

 Învaţă-mă ce trebuie să spun şi cum trebuie să vorbesc. Iar dacă e voia Ta să nu răspund, fă-mă să tac în duh de pace, în care să nu întristez, nici să-i rănesc pe semenii mei.

 Aşează-mă în calea poruncilor Tale şi până la ultima mea răsuflare să nu mă laşi să rătăcesc departe de lumina îndreptărilor Tale, astfel ca poruncile Tale să fie singura lege a fiinţei mele pe acest pământ în veci.

 Doamne, rogu-Te, ai milă de mine! 
 Păzeşte-mă în întristarea şi nenorocirea mea şi nu ascunde calea mântuirii de la mine. În nebunia mea, Dumnezeule, cer de la Tine lucruri multe şi mari, dar îmi aduc pururea aminte de răutatea mea, de ticăloşia şi josnicia mea.

 Miluieşte-mă! Nu mă depărta de la faţa Ta din pricina nevredniciei mele, ci mai degrabă sporeşte în mine conştiinţa acestei nevrednicii şi dă-mi mie, celui mai rău dintre oameni, să Te iubesc pe Tine aşa cum ai poruncit: din toată inima mea şi din tot sufletul meu şi din tot cugetul meu şi cu toată tăria mea: din toată fiinţa mea.

 Doamne, prin Duhul Tău Cel Sfânt, învaţă-mă dreapta judecată şi conştiinţă. Dă-mi să cunosc adevărul Tău înainte de a intra în mormânt. Ţine-mă în viaţă în această lume ca să-Ti pot aduce căinţă cu vrednicie. Nu mă lua la jumătatea zilelor mele, nici când mintea mea e încă oarbă.

 Iar când Îţi va bineplăcea să pui capăt vieţii mele, dă-mi de veste dinainte ca să-mi pot pregăti sufletul să vină înaintea Ta. Fii cu mine, Doamne, în acel ceas înfricoşător şi dă-mi bucuria mântuirii Tale. Curăţeşte-mă de toate gândurile tainuite, de toată răutatea ascunsă întru mine; şi dă-mi răspuns bun la scaunul Tău de judecată. Doamne, în mare mila Ta şi nemărginita Ta dragoste de oameni, ascultă rugăciunea mea.

                                                                                                                                                 Amin!

CUVANT de INVATATURA DESPRE MANDRIE

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de
demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“



Bucuria mea, SMERENIA IL RIDICA PE PACATOS IN IMPARATIA LUI DUMNEZEU, in timp ce MANDRIA IL ARUNCA IN IAD. Cugetul smerit, se naste din amintirea pacatelor. Prima pricina a lepadarii Sfantului Apostol Petru, a fost MANDRIA. S-a pretuit pe sine insusi si i-a dispretuit pe ceilalti Sfinti Apostoli prin cuvintele: “Daca toti te vor parasi, EU nu te voi parasi”. Trebuia sa spuna: Doamne, Tu invata-ma, Tu intelepteste-ma, Tu lumineaza-ma, Tu intareste-ma, ca sa nu Te parasesc! 

Aceasta este mandrie: EU, nu te voi parasi! 

A tagaduit cuvintele Domnului Iisus Hristos si a indepartat astfel, Harul de la el. Am putea spune ca pricinile caderii Sfantului Apostol Petru au fost: LIPSA RUGACIUNII, NEPASAREA si MANDRIA. Din caderea Sfantului Apostol Petru, trebuie sa invatam doua lucruri: 

1. Nu este de ajuns pentru mantuirea sufletului, doar dorinta omului, FARA AJUTORUL LUI DUMNEZEU. 

2. Dar, nici ajutorul lui Dumnezeu, nu este de ajuns FARA VOINTA OMULUI. Ca sa biruiesti mandria, cu ajutorul lui Dumnezeu, SA NU VORBESTI DE RAU pe nimeni, SA NU JUDECI, SA NU INVIDIEZI si SA NU DISPRETUIESTI pe altii. Inceputul pacatului este mandria, iar mandria este radacina, si izvorul, si maica oricarei rautati. Fara defaimarea de sine (smerenie), mantuirea este imposibila. Dar, cine are DORINTA, si VOINTA (pentru mantuirea sufletului), are si PUTINTA (cu ajutorul lui Dumnezeu). 

                                                                                                                         Amin si Aliluia!

Preot Ioan .

Biblia creştin ortodoxă

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

       Scriitorul rus Merejkowski (1866-1941) era un mare credincios al Bisericii Creştin Ortodoxe. Un prieten îi vorbi în felul următor despre Noul Testament: „În fiecare zi citesc câteva pagini din sfintele scrieri. Şi le voi citi câtă vreme mă va sluji vederea ochilor, în ceasuri de bucurie şi de suferinţă, în stare de sănătate sau de boală, în zilele de nădejde sau de îndoială
 De fiecare dată am impresia că citesc ceva nou, ceva ce n-aş fi cunoscut până atunci. Sunt convins că niciodată nu voi putea pătrunde aceste cărţi în toată profunzimea lor.
S-a şters coperta Bibliei mele, paginile s-au îngălbenit, foile s-au îndoit, legătura cărţii s-a stricat... ar trebui s-o dau din nou la legat. Dar nu mă îndur să mă lipsesc de ea, chiar doar pentru câteva zile. Ce-mi vor pune oamenii în sicriu când va fi să fiu înmormântat? Biblia! Cu ce voi învia? Cu Biblia. Ce-am făcut de seamă în viaţă? Am citit Biblia“.

Banii il rătăcesc pe om ...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Un om oarecare a găsit odată o sută de lei pe stradă. Din momentul acela nu şi-a mai ridicat ochii de la pământ. În treizeci de ani a adunat vreo 15.000 de nasturi, vreo 20.000 de ace de siguranţă şi încă vreo câteva sute de lei, punând bănuţ lângă bănuţ, de 5, de 10 şi de 25. A ajuns într-o stare deplorabilă, mereu în căutare, mereu avid după ceva cât de neînsemnat. În tot timpul acesta a pierdut zâmbetul prietenilor, frumuseţea copacilor, culorile cerului. Când s-a trezit, era prea târziu!

În veci, ortodocși

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

de Adrian Păunescu

De mic, sunt ortodox, ca toți ai mei
aceasta e credința mea creștină,
am învățat cu tălpile să calc,
cum am aflat că mâna se închină.

Atunci am înțeles că sunt dator
să nu cedez cumva vreunei noxe,
ci să rămân, cu neamul meu cu tot,
fidel pe veci credinței mele ortodoxe.

Ai mei puteau muri și n-ar fi dat
credința lor pe nici un fel de bunuri,
nici dacă ar fi fost crucificați,
nici dacă s-ar fi tras în ei cu tunul.

În anii dogmei, mi-am păstrat și eu
în fiece istorică furtună,
credința-n Dumnezeu, cum mi L-a dat,
prin toți ai mei, Biserică străbună.

Și m-am opus căderii în neant
și celor care dărâmau altare
și clopote-n Ardeal am construit
și calendare pentru fiecare.

Și ‘Noul Testament de la Bălgrad’
eu l-am crezut aducător de leacuri
și m-am zbătut că să apară iar,
la Alba, dup-aproape patru veacuri.

Și-am fost convins că nici un leninism
credința ortodoxă n-o ajută
ci, dimpotrivă, ateismul crunt
ar vrea să o transforme-n surdomută.

Dar dintr-o data ce mi-e dat să simt?
A început la București să crească
un demonism bogat și indecent,
ce-amenință credința strămoșească.

Nevolnicii lovesc pe ortodocși,
îi tot mânjesc și culpabilizează,
îi fac răspunzători de bolșevism,
îi umplu de lehamite și groază.

E clipa când mă simt dator să spun
că nu ne poate frânge vijelia,
că nu sunt bunuri pe acest pământ,
ca să ne cumpere Ortodoxia.

Noi nu putem să devenim mormoni
sau, altceva, conform unei rețete,
noi suntem ortodocși definitiv
oricât ar vrea cu droguri să ne-mbete.

Eu n-am crezut că, într-o zi, s-aud,
această fărădelege epocală:
‘Ortodoxia naște comunism!’
Deci, să fugim de ea ca de o boală.

Dar nu există-n lume avantaj
cu care ar putea să ne îmbie
catolici, evanghelici, protestanți,
să ne retragem din Ortodoxie.

Precum nici noi pe nimeni nu silim
să fie ortodox când nu o simte,
noi suntem pe vecie ortodocși,
cu leagăne, cu vieți și cu morminte.

Că nu ne poate nimeni mitui
s-o părăsim pe mamă în etate
din tragicul motiv că pe pământ
există alte mame mai bogate.

Ci noi, cu toate-acestea, chiar acum,
când ni-i credința însăși în pericol,
îi salutăm pe ceilalți frați creștini,
că harul de-a iubi nu e ridicol.

Și îi iubim pe toți acești creștini
ce, dincolo de orice paradoxe,
la rândul lor, respectă și iubesc,
pe credincioșii turlei ortodoxe.

Dar, vai, se-ntâmplă zilnic un complot,
o comedie pare tragedia,
e în pericol cultul ortodox,
se deromânizează România.

Fii, Doamne, lângă noi, măcar acum,
când sumbre acuzații se adună,
ia-n mână crucea de la Est,
ai grijă de biserica străbună.

Și dă-ne dreptul de-a ne apăra
chiar dacă de la frați asediul vine,
permite-ne să fim în veci creștini,
ca ortodocși urmându-Te pe Tine.

VIEȚUIM NOI OARE, DUPA VOIA LUI HRISTOS?

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

          Bucuria mea, asa spune preotul in timpul Sfintei Liturghii: “Toata viata noastra lui Hristos Dumnezeu sa o dam!” Si noi zicem impreuna cu cei de la strana: “Tie Doamne!” Dar oare, chiar facem acest lucru?  Iata ce zice Sfantul Parinte, Siluan Athonitul: “Cum stii daca vietuiesti dupa voia lui Dumnezeu? Iata un semn: daca te intristezi pentru un lucru oareca­re, inseamna ca nu te-ai predat pe deplin voii lui Dumne­zeu, chiar daca tie ti se pare ca vietuiesti dupa voia Lui. Cine vietuieste dupa voia lui Dumnezeu, acela nu se in­grijeste de nimic. Si daca are nevoie de vreun lucru, se preda pe sine in­susi si lucrul de care are nevoie lui Dumnezeu. Si chiar daca nu-l dobandeste, ramane la fel de linistit, ca si cum l-ar avea.
Sufletul care s-a predat voii lui Dumnezeu nu se teme de nimic: nici de furtuna, nici de talhari, de nimic.
 Si orice i s-ar intampla, el spune: „Asa i-a placut lui Dumne­zeu." Sfantul Parinte, Gheorghe Calciu Dumitreasa ne-a lasat acest minunat cuvant de invatatura: ”Intr-atat S-a confundat Iisus cu noi, oamenii! Intr-atat Si-a asumat toate slabiciunile noastre si toate neputintele noastre, incat oricine sufera, Hristos sufera cu el! Oricine e bolnav, Hristos este bolnav cu el! Oricine e indurerat si plange, Hristos plange cu el!”
Si in final, intrebarea: Vietuim noi dupa voia lui Dumnezeu?
 Nimeni nu poate spune da. Si atunci cuvantul meu este SA NU DEZNADAJDUIM: pentru ca Dumnezeu si-a pus încrederea in noi rabdandu-ne si iertandu-ne zeci de ani, atunci si noi sa ne punem toata nadejdea in El, in mila Lui si ne vom mantui sufletele noastre! Amin si Aliluia!
                                                                                                                   Preot Ioan .

PE PĂMÂNT..

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

   Bucuria mea, in Sfanta Evanghelie a vindecarii slabanogului din Capernaum Iisus Hristos spune: “Putere are Fiul Omului PE PAMANT, a ierta pacatele. Asadar, cata vreme, omul este in viata pamanteasca, i se pot ierta pacatele in TAINA SFINTEI SPOVEDANII. 
Pacatele le iarta Iisus Hristos prin preotul crestin ortodox, in Duhul Sfant. Dar, daca un crestin ortodox a murit  NEPOCAIT, NESPOVEDIT, NEIMPARTASIT, nu mai este iertare pentru el. De aceea spune Iisus Hristos: “PE PAMANT!” Fiecare dintre noi avem intre prieteni si chiar intre cei din casa noastra, adica, rude apropiate, foarte multi “slabanogi” in credinta.
 Nu-i putem aduce duminica la Sfanta Liturghie cu patul, dar ii putem duce pe pomelnic la Biserica, implinid astfel porunca “Rugati-va unii pentru altii” (Iacov 1:16) si pentru CREDINTA, DRAGOSTEA si RUGACIUNEA NOASTRA, cu judecatile cu care numai Dumnezeu le stie, ii va mantui si pe ei.
                                                                                                                               🙏 NOAPTE BUNA!

PLANSUL, POCAINTA si SMERENIA

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“



     Bucuria mea, cand a trimis Mantuitorul pe cei 12 Sfinti Apostoli, indemnandu-i la propovaduirea Imparatiei Cerurilor, printre alte porunci, le-a dat si pe aceasta: “Inviati pe cei morti” (Matei 10:8). Aceasta porunca o avem si preotii crestin ortodocsi, fiindca, nu pentru trupuri i-a fost grija Domnului, ci pentru sufletele moarte, pentru oamenii carora le merge numele ca sunt vii, dar, netraind invatatura crestin ortodoxa, sunt morti (sufleteste): “Stiu faptele tale, ca ai nume, ca traiesti, dar eşti mort” (Apocalipsa 3:1). 

Si mai spune Dumnezeu: “Stiu faptele tale; ca nu esti nici rece, nici fierbinte. O, de ai fi rece sau fierbinte! Astfel, fiindca esti caldicel - nici fierbinte, nici rece - am sa te vars din gura Mea. Fiindca tu zici: Sunt bogat si m-am imbogatit si de nimic nu am nevoie! Si nu stii ca tu esti cel ticalos si vrednic de plans, si sarac si orb si gol! Te sfatuiesc sa cumperi de la Mine, aur lamurit in foc, ca sa te imbogatesti, si vesminte albe ca sa te imbraci si sa nu se dea pe fata rusinea goliciunii tale, si alifie de ochi ca sa-ti ungi ochii si sa vezi. Eu pe cati ii iubesc ii mustru si ii pedepsesc; sarguieste dar si te pocaieste. I

ata, stau la usa si bat; de va auzi cineva glasul Meu si va deschide usa, voi intra la el si voi cina cu el şi el cu Mine. Celui ce biruieste ii voi da sa sada cu Mine pe scaunul Meu, precum si Eu am biruit si am sezut cu Tatălal Meu pe scaunul Lui” (Apocalipsa 3: 15-20).
Prin pocainta, sufletul se smereste si prin “apa plansului” se uneste in chip nemincinos cu Dumnezeu. PLANSUL, bate la usa cerului! POCAINTA, il ridica! SMERENIA, deschide cerul! Asa cum in lipsa luminii toate sunt intunecate, tot la fel, in lipsa smereniei toate sunt goale si vestede. Una este A TE INALTA, alta este A NU TE INALTA si CU TOTUL ALTCEVA este A TE SMERI. A te inalta = a judeca pe altii in fiecare zi. A NU TE INALTA = a nu judeca pe nimeni. A TE SMERI = a te osandi pe tine fara a fi vrednic de osanda. Sau am putea spune asa: PLANSUL este FAINA. POCAINTA este ALUATUL, iar SMERENIA este PAINEA.                                                                                                                        Preot Ioan 🛎.

Dor de Mama

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

 · 
M-a sunat aseară mama și mi-a zis că totu-i bine. 

Are bani, are de toate, doar că-i este dor de mine...
M-a-ntrebat dacă-n străini viața este mai frumoasă, 

dacă nu mi-e dor de țară, dacă nu mai vin pe-acasă...❤️

Nu, zic, mamă, nu mi-e dor, poate-un pic mi-e dor de tine... 

dar în rest, la ce să vin? Cine mă așteaptã, cine?
Așa e... a răspuns mama, pe la noi a nins prin sat.

 Ce frumos... astăzi zăpada peste case s-a-nșirat...❤️

Și am plâns, căci de zăpadă și de iarnă-mi este dor, 

dar oricum, chiar și așa, amintirile mă dor.
- Nu vin, mamă, pe la voi, stă gunoiul după ușă, 

iar când vreți să faceți focul, vă mânjiți toți de cenușă.❤️

Apă nu aveți prin case și fântânele-s secate,

 altfel lumea azi trăiește și așa nu se mai poate...
Mama, tristă, a șoptit: Fă cum știi și fă cum poți,

 dar oricum, mi-e dor de tine și mi-e dor, și de nepoți...❤️

- Lasă, mamă, trece dorul, poate-n vară voi veni,

 când o fi iarbă pe luncă, când bujorul v-a-nflori...
Nu fi tristă și mai sună, dacă vrei și eu te sun. 

Ti-am trimis bani și mâncare... E cadoul de Crăciun.❤️

- Hai, la revedere, mamă...a zis mama și-a închis.

 Parcã-o văd cum, în cămară, plânge-n hohot, știu precis.
Are lângă ea un câine și mai are și-un motan.

 Îi iubește și toți trei... fac Crăciunul an de an...❤️

O fi poate-o săptămână de când mama nu-a sunat,

 mi-e în grijă, ce e oare?!... si-am pornit la drum, spre sat.
Avioane, gări și trenuri, îmbulzeală, drumu-i greu. 

După-atâta stres și lacrimi am ajuns... în satul meu.❤️

Parcă nici nu-mi vine-a crede, ninge lin, drumu-i pustiu. 

Totu-i alb, foșnește neaua, mică iar a-și vrea să fiu...
Am strigat de pe la poartă: -Mamă, ce s-a întâmplat?
A ieșit mama în ușă: -Telefonul s-a stricat...❤️

Două săptămâni cu mama, am uitat de țări străine,
Sunt din nou copilă mică, râdem, plângem și ni-e bine....

😥❤️
Emilia Plugaru

Randunica

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Mai de mult, o rândunică avea-n cuibu-i șase pui

Și privea la ei, sărmana, ca la chipul soarelui.
De cu zori pornea -săgeată- căutând, pe deal și văi,
Hrană pentru puii săi.
Și-n iubirea-i, nu odată,
S-a culcat ea nemâncată.

Dar destul de fericită că nu s-a-ntâmplat nicicând
Dintre pui s-adoarmă vreunul ars de sete sau flămând.
Nici n-a fost mai mândră mamă decât ea-ntre rândunici,
Când văzu-ntr-o zi că puii se făcuseră voinici.
Și n-a mai avut odihnă nici cât ai clipi, sub soare,
Până când, pe fiecare pui nu l-a învățat să zboare.

Dar, când toți puteau să plece încotro voiau, sub slavă,
Rândunica, istovită, a căzut în cuib bolnavă.
Și cu ochii plini de lacrimi țintă-n ochii fiecui,
Zise celor șase pui:
Dragii mamii, eu de-aseară, simt în inimă un cui,
Aripile greu mă dor, și nici vorbă să mai zbor...

Dumnezeu mi-a dat putere - oricât am avut nevoi.
Să găsesc într-una hrană pentru voi...
Astăzi, fiindcă sunt bolnavă, dragii mamii, se cuvine,
Mari cum v-a făcut măicuța, să-ngrijiți și voi de mine.
Și ca nimeni dintre puii-mi să nu simtă că mi-e rob,
Fiecare, să-mi aducă, zilnic, numai câte-un bob;

Ale voastre șase boabe milostive mă vor ține
Până când o să vrea cerul să mă facă iarăși bine...”
Ascultând cuvântul mamei, au zburat cei șase pui,
Și-a adus, vreo șase zile, fiecare bobul lui...
Mai departe însă puii - beți de-al slavelor înalt -
Fiecare-având nădejdea că-i va duce celălalt,

N-a mai dus nici unul bobul și, uitată mucenică,
A murit atunci de foame cea mai sfântă rândunică.
Și-a rămas apoi povestea tristă, neluată-n seamă,
Orișicui ai sta s-o spui,
Că o mamă își hrănește șase, opt sau zece pui,
Însă zece pui, adesea, nu pot toți hrăni o mamă.
Vasile Militaru

Călătorul si bogatul

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Un biet călător sărac ceru sălaş la casa unui bogat zgârcit.
– Mergi de aici, se răsti bogatul, căci doar casa mea nu-i un han la drumul mare pentru călători!
– Îngăduie-mi, te rog, răspunse săracul, să ţi pun trei întrebări şi apoi voi pleca în drumul meu.
Cine a locuit aici înainte de dumneata?
– Tata.
– Dar înainte de dânsul?
– Bunicul.
– Şi, după dumneata, cine va locui aici?
– Fiul meu.
– Precum se vede, zise săracul, aici în casa asta nu stă nimeni de statornicie. Se duc unii şi vin alţii. Nişte călători sunteţi şi dumneavoastră, iar casa asta e un han în care ar trebui să primiţi şi pe cei săraci.
Cuvintele săracului străpunseră inima bogatului zgârcit. Din acea clipă, n-a mai respins pe săraci, ci s a făcut un izvor de milă şi milostivire pentru ei.

ZAPISUL

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

( de Eliana Popa)

Povestea un sfânt părinte într-o scriere mai veche,
Că trăia un om bogat ce-n ținut n-avea pereche !
Cheltuia fără măsură pentru pofte păcătoase,
Pentru îndulciri trupești , pentru straiele frumoase .
Și tot aruncând cu banii, poftele mai mult creșteau,
Iar averea lui și banii zi de zi se-mpuținau !
Până se trezi bogatul, într-o zi, sărac lipit
Fără niciun ban in pungă și de oameni părăsit !

Focul patimilor sale incă-l stăpâneau aprinse,
Se-ntreba de unde bani, ca să poată a fi stinse ?
Și se hotărî atunci mistuit de focul lor,
Să pornească-n mare grabă la un mare vrăjitor !
A pornit la drum, săracul , într-o seară...mintenaș,
Dar cel rău îi iese-n cale luând chip de brav ostaș.
Căci pustiu era drumeagul de la marginea pădurii
Și vicleanul îi grăiește cu un râs în colțul gurii :

,, - Eu sunt cel pe care-l cauți ! Și-ți voi da averi și faimă,
Îți voi împlini dorințe , tot ce vrei...însă, ia seamă !
Că-mi vei scrie cu-al tău sânge , dacă vrei să-ți fie bine ,
Că te lepezi de Hristos și că te unești cu mine!"
Și-a făcut cu dracul târgul...n-a mai judecat sărmanul,
Că se leapădă de Domnul și se vinde la vicleanul.
A luat cel rău zapisul și apoi i-a împlinit
Toată pofta lui și voia, precum i-a făgăduit !

Îl urma ca umbra dracul... și-l tot îndemna la rău
La petreceri și oriunde a poftit cu trupul său ..
Dar s-a întâmplat odată ( așa zice-n povestire)
Să zărească pe o stradă o micuță mănăstire !
Și-a văzut nefericitul ( și-a simțit o groază mare)
Că-l privea dintr-o icoană Preacurata Născătoare ..

Și atunci și-a amintit cu durere și regret ,
C-are sufletul vândut pentru traiul cel deșert !
Diavolul, văzând cu teamă ,unde omul s-a oprit,
A scrâșnit din dinți și-ndată cu mânie l-a lovit :
,, - Să nu îndrăznești cumva să privești către Fecioară,
Că pe mulți i-a smuls din gheară-mi și i-a tras din iad afară !
Și de-ai să-mi incalci porunca ,te voi omorî sărmane!
Aruncându-te degrabă, unde-s veșnicele cazne !"

Rău s-a întristat bogatul și a cumpănit in minte,
Să înalțe către Maica rugăciunea lui fierbinte!
Căci pe mulți i-a ajutat și i-a scos din grele patimi.
Și a alergat degrabă cu regrete și cu lacrimi :
,,- Miluiește-mă, Stăpână , izbăvește-mă de rău !
Rupe tu zapisu-n care l-am trădat pe Dumnezeu !
Necuprinsă-ți este mila...vin și eu acum la tine,
Să mă izbăvești de demon ,să-ți pleci ochii și spre mine !"

Clocotea afară, dracul, făcea multă tulburare,
Dar înfricoșat de chipul Prea Curatei Născătoare,
A strigat către bogat ca turbat, cu ciudă multă :
,, - M-a silit să plec, Fecioara ! M-ai trădat...însă ascultă!
Voi păstra zapisu-acesta pân' la Dreapta Judecată !
Vei fi dat în a mea mână și osânda-ți va fi plată !
Că de bunăvoie iată, de Hristos te-ai lepădat,
Judecata Lui e dreaptă pentru toți ce L-au trădat!"

A pierit apoi vicleanul ca un fum din fața porții,
Iar bogatul se ruga și se da de ceasul morții!
Și de marea lui căință se înduioșau și sfinții
Si-ațipi un pic sărmanul ,dar văzu cu ochii minții,
Cum Fecioara maiestuoasă îi grăiește cu mânie :
,, - Tu te-ai lepădat de Domnul ! Sti îmi ceri iertare mie ? "
,, - O, Preasfântă Născătoare,cad în fața ta smerit !
Fiul Tău și Domnul nostru, pentru cin' s-a răstignit ?

A venit pentru tâlhar , pentru orb, pentru lepros.
Și-a murit pe Sfânta Cruce pentru omul păcătos !
Și mărturisesc acum , vai și-amar de capul meu,
Căci mai rău decât aceștia sunt Măicuță Sfântă,eu!
Daca i-a iertat pe-aceștia cu iubirea Sa cea mare,
Când nu te aveau pe tine Maică și Mijlocitoare,
Cu atât mai mult eu ,astăzi, îndrăznesc la Mila Sa
Și te rog să nu mă lepezi...Domnul te va asculta !"

Și-a grăit atunci Fecioara către bietul osândit :
,, - Pentru marea ta căință, rugăciunea ți-am primit
C-ai urât fărădelegea și ți-ai plâns păcatul greu
Mijloci-voi pentru tine, să te-mpac cu Fiul meu!
Și voi lua de la vrăjmaș și zapisul scris cu sânge,
Facă-ți-se, ție-aceastea, pentru lacrima ce-ți curge!"

Iar când a grăit aceasta s-a cutremurat vicleanul
Și-a strigat la Preacurata să i-l lase pe sărmanul:
,,- O ,tu ,Maică a Luminii să nu-mi faci o nedreptate ,
Nu mi-l lua c-a scris cu sânge să-mi slujească pân' la moarte! "
Îi răspunde atunci Stăpâna: ,, - Ești un mare mincinos !
Însă-ai spus un adevăr, că sunt Maica lui Hristos.
Și voi face azi dreptate, celui ce păcătu-și plânge,
Și voi lua din a ta gheară și zapisul scris cu sânge!"

Bucurie mare-n suflet a simitit omul când, iată,
S-a trezit din vis și parcă, nici nu îi venea să creadă!
Că în mâini ținea zapisul...iute-n foc l-a aruncat
Și slăvind pe Dumnezeu în pustie a plecat.
A ajuns la mari virtuti...cum mai greu ajunge-un om.
Asta-i pildă de pe vremea unui mare Sfânt, Leon !

( după o scriere veche ortodoxă )