duminică, 7 iunie 2020

FII BUN...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“ 


      "In fiecare zi ar fi bine sa ascultam macar un cantec, sa citim ceva bun, sa vedem ceva frumos si sa spunem cateva cuvinte calde. Toata lumea vrea fericire, nimeni nu vrea durere, dar nimeni nu vrea durere, dar nu poti sa ai un curcubeu fara un pic de ploaie.
Mugurele devine floare. In viata castigi, pierzi, suferi, dar cel mai important este ca inveti. Restul e abur, fum. Se cuvine sa avem ochi care sa vada ce este mai bun si inima care sa ierte ce este mai rau. Nu conteaza cine te-a ranit, ci cine te-a facut sa zambesti din nou. Viseaza ca si cum ai trai pentru totdeauna, traieste ca si cum ai muri maine. Timpul sterge, dar stie sa pastreze, ca nimeni altul, ceea ce trebuie pierdut. Lasa sa treaca ce a fost. Ai credinta in ce va fi. Eroii sunt printre noi. Nu au costume speciale, nici dubla personalitate. Viata te poate surprinde oricand. 

Intr-o clipa s-a terminat totul si te trezesti ca cineva te apasa pe piept... Resuscitare....Avem destule sa ne spunem, nu-i asa?"

                                                                                 - Parintele Hrisostom Filipescu

RUGACIUNE si ASCULTARE

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“



Bucuria mea, minunata carte sunt mintea si inima pe care a scris Sfantul Duh!

    Din ea sufla viata, iar aceasta viata se impartaseste celor care asculta cu credinta, iar calauzirea dupa scrierile Sfintilor Parinti a devenit singura calauzire spre mantuire, atunci cand s-au imputinat indrumatorii. In aceste vremuri tulburi din punct de vedere spiritual, este nevoie printre altele, de multa RUGACIUNE si de ASCULTARE de preotul duhovnic. 

Sfantul Parinte Arsenie Boca, ne spune asa: “Rugaciunile sunt ca niste scrisori trimise lui Dumnezeu. Uneori sunt scrise cu lacrimi, cu mahnire, cu durere. Il rugam pe Dumnezeu sa ne ierte pentru tot ce am gresit, sa ne ajute in necazurile pe care le avem, sa fie cu noi, sa ne lumineze mintea, sa ne intareasca, sa ne dea putere, din puterea Sa cea Dumnezeiasca.” Tare frumos ne spune Arhimandritul Zaharia Zaharou: “Daca duhovnicul are duhul pocaintei, cu siguranta ca acest duh il va atinge si-l va insufla si pe ucenic. Parintii pustiei spun ca daca dorim sa dobandim frica Domnului trebuie sa traim in preajma unui om cu frica lui Dumnezeu. Am putea spune asadar, intr-un fel, ca viata duhovniceasca este „ereditara", ca o mostenim de la parintii nostri duhovnici.”

     In ascultare, Harul Duhului Sfant este cel care, prin preotul duhovnic, povatuieste. Sfant 

                                                                                                                     Amin si Aliluia!
                                                                                                                            Preot Ioan 🛎.

Despre mine

Fotografia mea
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!

Arhivă blog

https://www.diigo.com/

Postări populare

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXĂ

BIBLIA ORTODOXA AUDIO