MAMA

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

                                               M A M A 

Mamele au o vârstă unică, nu există mame tinere, mame bătrâne, mame frumoase sau urâte : există doar mame (Alba de Cespeses). 
Dintre toate religiile cea mai frumoasă este mama (Grigore Vieru).
 Dragostea de mamă face ca toate celelalte sentimente să pălească (Honore de Balzac). 
Toată educaţia depinde de mama (Aristotel). 
O mamă bună preţuieşte cât o sută de profesori (J. F. Herbart).
 O mamă este o femeie, dar ea nu mai este femeia, ci mama (Alexandre Dumas). 
Ne iubim mamele atât de mult pentru că sunt singura aluzie palpabilă la neantul care am fost (G. Liiceanu).
 A fi tată e mult, a fi mamă e totul (Grigore Vieru). 
Ţine minte cum mama ta a fost o scoică pentru mărgăritarul fiinţei tale (Giami). 
Inima unei mame este un abis, în adâncul căruia se află pururi o iertare (Honore de Balzac).
 O mamă nu trebuie niciodată să fie judecată de fata ei (Honore de Balzac).
 Cântecele unei mame alină durerile unui copil căruia-i cresc dinţii (Honore de Balzac).
 Mama este numele lui Dumnezeu din sufletul şi de pe buzele copiilor mici (W. M. Thackeray). 
Până şi iubirea îşi are egoismul ei, numai dragostea de mamă nu-l are (Honore de Balzac).

O CANDELĂ APRINSĂ

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Informatii despre autor: Camelia Cristea



Învăluit în clipa de tăcere,
În sactuarul inimii stau izolat,
Primesc din cănd, în cănd o măngăiere,
Topaz, pe care lacrima mi-am încrustrat.

Aud ecouri, mult de prea departe,
Pe care vreau cu mintea măcar să le pătrund,
Dar sunt un fir plăpănd ce’n noapte,
În stele se îmbracă şi le simt arzănd !

Imi plec genunchii, obositi de vreme
Şi fruntea’n cununata de omăt
Şi-Ti spun Iisuse că ma’ntorc la Tine,
Stivit de patimi, de lume şi de tot.

Aş vrea să cer, dar nu ştiu, ce se cuvine.
Am tot cerut şi Tu, mereu mi-ai dat
Şi Te-ai oprit, de atatea ori la mine
Să duci poveri ce grele îmi erau,… şi mi le-ai luat !

Aş vrea în schimb să-Ţi dau şi eu ceva,
O candela ce’o ţin mereu aprinsă
E prea putin, în fata Ta…,
Ea arde, ca un fir plăpănd - e viaţa mea.

Camelia Cristea