FELUL DE A NE RUGA

Într-o mânăstire vieţuia un frate evlavios. El avea obiceiul să se trezească cu regularitate şi să se roage dis-de-dimineaţă, la un ceas anumit.
Într-o dimineaţă, după ce se trezi, îl fură somnul din nou şi adormi. Era în primejdie să-şi piardă rânduiala sa cea obişnuită – ora de rugăciune.
Un străin întră în chilia lui şi îl trezi, grăindu-i:

- Frate, scoală-te, că întârzii la rugăciune!

- Dar cine eşti tu, cela ce ai venit să mă trezeşti? întrebă fratele speriat.

- Sunt un om bun şi am venit să fac o faptă bună.

- Nu-mi vine a crede... Cred că tu eşti un om cu gânduri ascunse... Şi înfăţişarea ta te arată că eşti un om rău. Nu cumva tu eşti diavolul?

- Ba da, frate, eu sunt diavolul şi, iată, am venit să te trezesc la rugăciune. Prin asta vreau să arăt că şi diavolul poate face ceva bun. Nu suntem noi, diavolii, aşa de negri şi de răi cum ne cred oamenii. Noi am fost odinioară îngeri buni şi, iată, a mai rămas şi în noi ceva bun.

- Măi diavole! Mie nu-mi vine a crede spusele tale. Tu eşti un ispititor; ispitirea e meseria ta. Trebuie să fi venit aici cu ceva gând de înşelăciune. Pe numele Dumnezeu celui viu, te jur şi te leg să-mi spui cu ce gânduri şi planuri ai venit să mă trezeşti?

- Fiindcă m-ai jurat, iată sunt silit să-ţi spun. Da, eu am venit aici cu un gând de înşelăciune. De douăzeci de ani, tu te rogi regulat în fiecare dimineaţă, la un ceas anumit. Dar noi, diavolii, nu ne prea temem de această rugăciune. Rugăciunea ţi s-a făcut o datină goală, o obişnuinţă lipsită de esenţă. Te rogi regulat şi păcătuieşti regulat. Din rugăciunea ta lipsesc duhul, căinţa, căldura şi lacrimile. Din rugăciunea ta lipseşte puterea. Acum, căci te scăpaseşi să dormi, noi, diavolii, ne-am zis: "Omul acesta va întârzia la rugăciune. Când se va trezi, îi va părea foarte rău. De douăzeci de ani nu i s-a întâmplat aşa ceva. În inima lui se va aprinde o mare părere de rău... Va începe să se roage cu duh, cu căldură şi cu lacrimi fierbinţi de căinţă, iar noi, diavolii, de o astfel de rugăciune ne temem". Astfel judecând noi - încheie diavolul - iadul mă trimise pe mine, în fuga mare, să te trezesc la rugăciunea ta obişnuită, ca nu cumva să te apuci a te ruga cu putere.

Acestea zicând, diavolul se făcu nevăzut, iar fratele înţelese că prin această ispitire, Dumnezeu i-a descoperit că trebuie să-şi schimbe felul de a se ruga.

TRANDAFIRUL

 

Un tânăr a împrumutat de la bibliotecă o carte duhovnicească. Era pe vremea când nu se descoperise internetul. În carte a avut surpriza să găsească multe comentarii pline de sensibilitate scrise pe nişte notiţe. Pe una din ele a găsit şi numele şi adresa autorului acestor comentarii. După nume, era o femeie, iar după frumuseţea frazelor şi-a dat seama că are un suflet foarte frumos.

I-a scris, a primit răspuns şi aşa s-a legat o relaţie de corespondenţă pe teme duhovniceşti. Când tânărul i-a cerut o fotografie, femeia i-a răspuns că dacă se simte apropiat de ceea ce-i scrie, nu are nevoie să-i vadă chipul. Şi el a fost de acord. Totuşi, după un timp, a venit şi vremea întâlnirii. Ca să se recunoască, au convenit ca el să ţină o carte în mână, iar ea un trandafir.

La locul de întâlnire, bărbatul zări o tânără foarte frumoasă, care-l privea insistent, parcă l-ar fi aşteptat. Nu avea însă nici un trandafir în mână. În schimb, la câţiva metri distanţă, o femeie în vârstă ţinea în mână acel semn de recunoaştere - trandafirul. La început, tânărul a fost dezamăgit, dar într-o clipă îşi aduse aminte de frumuseţea morală a celei ce-i scrisese până acum. De aceea se îndreptă spre bătrână, sfidând frumuseţea fizică a tinerei care îl privea cu insistenţă şi care se hotărî să plece din acel loc. Apropiindu-se de bătrână îi spuse că el este omul cu care schimbase atâtea idei frumoase şi că este încântat de cunoştinţă. Femeia în vârstă îi răspunse cu un aer nedumerit:

- Fiule,  nu te cunosc, nu ştiu ce se întâmplă aici!

- Da, dar… de ce ţineţi în mână acest trandafir?!

- Domnişoara, care tocmai a trecut pe lângă dumneata, m-a rugat să ţin în mână acest trandafir şi mi-a zis că, daca vei veni la mine, să-ţi spun că te aşteaptă la cofetăria din colţ.

 

Oare aşa fac şi tinerii din ziua de astăzi? Mai pun ei preţ pe frumuseţea morală a celor de vârsta lor? Aleg ei bunătatea şi sensibilitatea sufletească în locul instinctelor trupeşti?