Mai bine sarac, decat bogat..

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

A fost odată, într-un ţinut îndepărtat, un om cu avere multă, numit Ilie. După douăzeci şi cinci de ani de muncă, acest om a strâns o avere mare. Cu toţii ziceau: „Ce fericit este Ilie! Are o avere de nu îi mai dă de capăt. Nu are de ce să moară…”
Mai multe nenorociri s-au abătut, însă, asupra casei lui şi a sărăcit atât de mult, încât un vecin milos i-a primit pe el şi pe nevasta lui să îl slujească în curte.
Într-o zi, i-au venit acestui vecin nişte oaspeţi.
- Aţi văzut - a întrebat el - pe bătrânul ce tocmai a trecut?
- L-am văzut, dar ce este cu el?
- Uite, a fost unul dintre cei mai bogaţi din acest ţinut.
- Tătucă - l-a strigat unul dintre oaspeţi - vino să guşti ceva cu noi!
Din vorbă în vorbă, l-au întrebat cum se simte acum, când este atât de sărac.
- Atâta vreme am căutat fericirea - a spus bătrânul - şi numai de doi ani am găsit-o, de când sunt aici.
- Glumeşti, i-au spus oaspeţii.
- Nicidecum! Puteţi s-o întrebaţi şi pe bătrână. Ea vă va spune chiar mai bine decât mine.
Au chemat-o şi pe bătrână şi aceasta le-a spus:
- Este adevărat. Am fost bogaţi şi nu aveam pic de odihnă. Pe atunci nici vorbă să mai gândim la Dumnezeu sau la mântuirea sufletului. Şi ce griji mari! Acum, în schimb, avem timp să ne rugăm lui Dumnezeu şi să ne gândim la mântuirea sufletelor noastre. Cincizeci de ani am căutat fericirea şi abia acum am găsit-o!
- Adevărat - a spus bătrânul - înainte eram nişte oameni fără minte, plângând pierderea averii, dar Dumnezeu, în marea Sa dragoste şi înţelepciune, mai târziu ne-a făcut să pricepem de ce s-au întâmplat toate acestea.
Oaspeţii au rămas pe gânduri.

PREOTUL

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Un preot cinstit şi evlavios era duşmănit de câţiva credincioşi de-ai săi, deoarece a refuzat să le facă un lucru ilegal. Pentru aceasta ei voiau să se răzbune împotriva preotului. Astfel, au plătit o femeie neruşinată, care l-a acuzat pe preot de faptele cele mai josnice.

Bunul preot, deşi şi-a dovedit pe deplin nevinovăţia în faţa episcopului său, totuşi era mâhnit datorită întinării cinstei sale preoţeşti, şi slăbind din zi în zi, a căzut la pat.
Auzind calomniatorii că preotul este pe moarte, speriaţi şi mustrându-i conştiinţa, s-au grăbit să-şi ceară iertare pentru fapta lor cea răutăcioasă, promiţându-i că îşi vor retrage toate calomniile şi-i vor restabili cinstea.
- Fiilor - le-a spus preotul cu tristeţe - eu vă iert din toată inima, dar vedeţi, bunul meu nume nu mai puteţi a mi-l reda.
- Cum nu, numai să ne spui ce trebuie să facem, au spus atunci ei.
- Bine, luaţi dar perna aceasta, urcaţi-vă în turn cu ea şi sloboziţi fulgii din ea.
Ei credeau că preotul aiurează dar, văzându-i stăruinţa, în cele din urmă, au făcut precum le spusese preotul.
Întorcându-se la preot, acesta i-a întrebat ce s-a întâmplat cu fulgii, iar aceştia au răspuns că au fost luaţi de vânt şi împrăştiaţi în toate părţile.
- Ştiam - le-a spus preotul - dar acum mergeţi şi adunaţi iarăşi fulgii.
La răspunsul acestora - că aşa ceva nu mai este acum posibil - bătrânul preot a continuat spunându-le:
- Vedeţi, întocmai şi tot la fel de imposibil este şi a-mi restabili mie cinstea şi bunul nume, căci calomnia s-a răspândit cu mult mai departe decât să fiţi voi în stare a o mai înlătura.
Şi, spunând acestea, bunul preot i-a binecuvântat şi nu peste mult timp el a şi murit.

SFATURI

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...


Cantareste bine cuvintele pe care vrei sa le rostesti....pentru ca tu le poti uita,dar va fi intotdeauna cineva care si le va aminti..

"Va rog fratilor, faceti o incercare. Daca cineva va ocaraste sau va dispretuieste, sau va smulge ceea ce va apartine, sau prigoneste Biserica, rugati pe domnul zicand: "Doamne, toti suntem fapturile Tale. Ai mila de robii Tai si intoarce-i spre pocainta!" Atunci vei purta in chip simtit harul in sufletul tau. La inceput sileste inima ta sa iubeasca pe vrajmasii tai, iar Domnul, vazand gandul tau cel bun, te va ajuta in toate si experienta insasi te va invata calea. Dar cel ce gandeste de rau pe vrajmasii lui nu are in el iubirea lui Dumnezeu si nu cunoaste pe Dumnezeu. Daca te rogi pentru vrajmasii tai, pacea va veni asupra ta. Iar cand vei iubi pe vrajmasii tai, sa stii ca un mare har dumnezeiesc locuieste intru tine. Nu zic ca este deja un har desavarsit, dar e de ajuns pentru mantuire. Daca, dimpotriva, ocarasti pe vrajmasii tai, e semn ca un duh rau locuieste in tine si el aduce ganduri rele in inima ta: caci, asa cum a spus Domnul, "din inima omului ies gandurile bune si gandurile rele" (Matei 15.19) - Sf. Siluan Athonitul

LUMANAREA

O lumanare arde in feresti
Ca un indemn, si casa prinde viata...
Un adevar banal ce il primesti
Prin anii vitregi ca pe o povata.
Ea arde singuratica in pace
Si toata in lumina se preface.

Ea arde, precum sufletul senin,
Inviorand o viata cat de lunga,
Luminii darunidu-se deplin,
Din sanul casei umbrele alunga.
Ea arde, insa pana se topeste,
In preajma calda raza ei domneste.

Arzi, lumnare! Nu te intrista
Ca te sfarsesti in lacrime de ceara.
Tu vei trai in flacaruia ta,
Sa luminezi in alta lume iara.
Prin noaptea neagra, rogu-te, vegheaza,
Arzi lumanare, arzi si lumineaza!

DOAMNE...

Chiar dac-ar fi să-ndur din greu
dureri şi lanţuri, şi ruşine,
ajută-mi, Dumnezeul meu,
să nu pot să mă las de Tine!
Chiar dac-ar fi să fiu răpit
şi-n noapte dus de mâini haine,
oricât închis şi chinuit,
să nu pot să mă las de Tine.
Chiar dac-ar fi să mi se ia
tot ce-am avut pe lângă mine,
sărac şi gol de-aş rămânea,
să nu pot să mă las de Tine.
Chiar dac-ar fi să zac flămând,
bolnav şi-uitat la uşi străine,
lovit şi alungat, nicicând
să nu pot să mă las de Tine.
Chiar dac-ar fi cei dragi ai mei
răpiţi şi duşi de lângă mine,
zdrobit de dorul după ei,
să nu pot să mă las de Tine.
Chiar dac-ar fi să ştiu că mor
departe, dus în zări străine,
tânjind de-al casei mele dor,
să nu pot să mă las de Tine.
Chiar dac-ar fi să fiu ucis
de cei cu mâini de sânge pline,
pân-la sfârşit să spun deschis
că nu pot să mă las de Tine.
Iar pentru toate-acestea, Sus,
tot ce-mi doresc eu de la Tine
e ca să văd atunci, Iisus,
că nici Tu nu Te laşi de mine!
Traian DORZ

Cea mai scurta cale catre rai: Nu judeca si nu vei fi judecat !

Trăiau undeva nişte oameni foarte păcătoşi, alături de alţii, foarte drepţi. A trecut multă vreme. Păcătoşii au murit, şi pentru că nu s-au pocăit, au mers în iad. Au murit şi cei drepţi. Şi pe ei Dumnezeu i-a trimis în iad. Păcătoşii au fost foarte miraţi când i-au văzut pe cei drepţi împreună cu ei, în locul de osândă. Şi i-au întrebat:„Noi am greşit şi nu ne-am pocăit şi din acest motiv ne aflăm în iad; dar voi, drepţi fiind, care n-aţi săvârşit faptele noastre, ce căutaţi aici?” Drepţii le-au răspuns: „Voi greşeaţi şi noi vă osândeam.”

Dacă nu am avea nici o greşeală, numai prin osândirea aproapelui suntem vrednici de gheenă, pentru că, în faţa lui Dumnezeu, osândirea, adică răpirea dreptului lui Dumnezeu, este un păcat foarte mare. Să nu ne grăbim să osândim, pentru că de multe ori vedem păcatul celui ce greşeşte, dar pocăinţa lui cea din ascuns nu o cunoaştem. Şi cât de cumplit este să osândeşti pe acela pe care chiar Dumnezeu l-a iertat şi l-a îndreptat.

Despre păcatul judecării preoţilor:

Cine venerează pe preot, va avea şi mai multă veneraţie faţă de Dumnezeu. Şi dacă preotul ar fi necurat, Dumnezeu, văzând că tu, din veneraţie pentru El, îl cinsteşti chiar şi aşa, nevrednic de cinste, Dumnezeu Însuşi îţi va răsplăti. Preotul este îngerul lui Dumnezeu. Oare grăieşte ceva de la sine? Dacă tu îl dispreţuieşti, nu pe el îl dispreţuieşti, ci pe Dumnezeu care l-a uns. Dar de unde, vei spune, e cunoscut că Dumnezeu l-a uns pe el? Dar dacă nu eşti convins de aceasta, deşartă este nădejdea ta. Dacă Dumnezeu nu săvârşeşte ceva prin el, atunci nici tu nu ai botezul, nici cu Sfintele Taine nu te împărtăşeşti, nici blagoslovenie nu primeşti, şi prin urmare, tu nu eşti creştin. Dumnezeu lucrează pentru mântuirea poporului prin toţi preoţii, chiar dacă ei s-ar arăta nevrednici. Sf. Ioan Gură de Aur aduce o lămurire importantă: Pe cel ce propovăduieşte nedreptatea, adică învăţătura cea eretică, să nu îl ascultaţi, chiar dacă ar fi şi înger; dar dacă cineva propovăduieşte dreapta învăţătură ortodoxă, să luaţi atunci aminte, nu la viaţa lui, ci la cuvintele lui.Dar de ce, vei spune, îmi vorbeşte mie, iar el nu împlineşte? Nu el îţi vorbeşte – lămureşte Sf. Ioan Gură de Aur – ţie îţi porunceşte Hristos.

Dacă trimiterea harului asupra credincioşilor ar fi atârnat de vrednicia preoţilor, atunci toţi creştinii care au păstori nevrednici, ar fi fost lipsiţi de el. Dar Dumnezeu trimite harul Său şi prin păstorii cei nevrednici ca să nu rămână păgubiţi cei ce însetează după mântuire. Oricât de păcătos ar fi preotul, Taina săvârşită de către el este mântuitoare pentru noi, pentru că el nu o săvârşeşte cu puterea sa, ci cu puterea harului lui Dumnezeu, dată lui prin hirotonie.

IUBIREA DE OAMENI

Era odată o femeie, care crezându-se mare credincioasă, zicea adesea: ,,N-am nevoie de nimeni, căci Dumnezeu îmi este deajuns”.
Şi iată că într-o zi, tot din mândrie, căzu într-un lac mlăştinos şi, cu apa până la gât, începu să strige după ajutor. Săriră nişte vecini de-ai ei, priviră, dar grăiră: ,,Păi n-ai zis dumneata că n-ai nevoie de ajutorul nostru…”. Şi se uitară la ea fără să o ajute. Cum n-avea nici o scăpare de la cei din jur, femeia strigă tare după bărbatul ei, care venind în grabă îi zise şi el fără să o ajute:
- Ce pot face eu, un biet păcătos de care ţi-ai legat viaţa?
În cele din urmă veni tatăl femeii, un bărbat credincios şi înţelept, care ajutând-o să iasă din apă, o mustră cu blândeţe:
- Desigur, fata mea, Dumnezeu este TOTUL în viaţa noastră, dar nesocotind pe semenii noştri, noi Îl supărăm pe Dumnezeu şi astfel El nu ne mai ajută. Pe Dumnezeu se cada să-L iubim mai întâi, dar El ne porunceşte să-i iubim şi pe semenii noştri, chiar dacă ei sunt păcătoşi; Domnul ne ajută, dacă şi noi ne ajutăm unii pe alţii.
De la această întâmplare, femeia a înţeles care e voia lui Dumnezeu şi i-a iubit pe oameni aşa cum ne-a poruncit Dumnezeu: ,,Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”.

IUBIREA
"Cu cât mai mare e iubirea, cu atât mai mari sunt şi suferinţele sufletului; cu cât mai deplină e iubirea, cu atât mai deplină e cunoştinţa; cu cât mai fierbinte e iubirea, cu atât mai fierbinte e rugăciunea; cu cât mai desăvârşită e iubirea, cu atât mai sfântă e viaţa" (Sf. Siluan Athonitul)

Examenul lui Iov

                                                              Un examen de credinta

Biblia este plina de examene de credinta, prin care Domnul Dumnezeu a pus la încercare credinta robilor Sai.
Printr-un un astfel de examen de credinta a trecut si dreptul Iov. Cine era Iov? Era, asa cum spune cartea care-i poarta numele, un om „fara prihana si curat la suflet. El se temea de Dumnezeu si se abatea de la rau”. Se laudau si îngerii
din cer cu viata lui Iov.

Într-o zi, împreuna cu „fiii lui Dumnezeu” s-a înfatisat si Satana în fata lui Dumnezeu.

„Domnul a zis catre Satana: De unde vii? Si Satana a raspuns: Din cutreierarea pamântului si de la plimbarea pe care am facut-o pe el. (Iata si aici o dovada ca Satana cutreiera mereu pamântul, cautând pe cine sa înghita).

Si Domnul i-a zis: Ai vazut pe robul Meu Iov? Nu este nimeni ca el pe pamânt. Este un om fara prihana si curat la suflet, care se teme de Dumnezeu si se abate de la rau.

Si Satana a raspuns Domnului: Oare degeaba se teme Iov de Dumnezeu? Nu l-ai ocrotit Tu pe el, casa lui si tot ce este al lui? Ai binecuvântat lucrul mâinilor lui si turmele lui acopar tara.

Dar ia întinde-Ti mâna si atinge-Te de tot ce are, si sunt încredintat ca Te va blestema în fata.
Domnul a zis Satanei: Iata, îti dau pe mâna tot ce are, numai asupra lui sa nu întinzi mâna” (Iov 1, 6-12).
Si ca focul unui grozav bombardament au început sa curga nenorocirile asupra lui Iov…

Averea, vitele, casele, copiii, totul a pierdut în chip naprasnic – repede si pe neasteptate. Nenorocirile
se tineau lant, una dupa alta. Iov a pierdut tot, dar n-a pierdut credinta… Si, aruncându-se la pamânt, Iov „s-a închinat si a zis: «Gol am iesit din pântecele mamei mele si gol ma voi întoarce în sânul pamântului. Domnul a dat, Domnul a luat, Numele Domnului fie binecuvântat». În toate acestea, Iov n-a pacatuit deloc, si n-a vorbit nimic necuviincios împotriva lui Dumnezeu” (Iov 1, 20-22).

Iov a trecut cu bine peste acest examen greu. În curând însa avea sa urmeze o încercare si mai grea. O boala îngrozitoare îi cuprinse trupul întreg; o buba rea, din talpa picioarelor si pâna în crestetul capului, îl facea sa sufere dureri amare si grele. I se topeau oasele si carnea de dureri înfricosate, dar Satana nu l-a putut desparti de
dragostea lui Dumnezeu. Din mijlocul acestui examen de credinta striga Iov: „Chiar daca nu voi mai avea carne pe mine, chiar daca mi-ar lua viata, eu totusi voi vedea pe Dumnezeu si El îmi va fi binevoitor” (Iov 19, 26).
Iov, cu examenul lui, este pus în fata noastra sa ne cercetam si sa grijim, caci si noi, de multe ori, trebuie sa trecem prin câte un examen de credinta. Caci pâna când esti sanatos si toate îti merg bine, nu e lucru mare sa fii credincios.

Examenul credintei începe în clipa când se face noapte în viata ta. Când vin încercarile si loviturile, Domnul îti pune la încercare credinta ta. Plângi si te rogi – si, drept raspuns, loviturile sporesc si mai mult. Cerul parca nu aude si nu vede strigarea ta. Dar credinta cea tare, în clipe ca acestea îsi arata puterea. Respinsa mereu, ea striga mai tare pe Domnul. Alungata mereu, ea se arunca mai cu putere la picioarele Domnului.
Credinta cea tare striga: Fa ce vrei cu mine, Doamne; bate-ma, omoara-ma… eu nu ma las de Tine! Aceasta e credinta biruitoare, adevarata credinta, care nu se lasa de Domnul orice i s-ar întâmpla.
Cel ce a trecut si trece printr-un astfel de examen, acela e crestinul cel viu si biruitor.
( Continuare ) »

RUGACIUNE...

Stapane Doamne Iisuse Hristoase Dumnezeul nostru, Cel singur milostiv si lesne iertator, Izvorul milei, Noianul cel nedesertat al iubirii de oameni, Cel ce nu ai venit sa chemi pe cei drepti, ci pe cei pacatosi, la pocainta. Primeste-ma pe mine Tu, cel ce ai poruncit lui Petru Intaiul dintre ucenicii si Apostolii Tai, care Te-a intrebat, ca “de saptezeci de ori cate sapte sa ierte pacatele”, aratand o parte din nemarginirea bunatatii si a iubirii tale de oameni, iar pe de alta parte deschizand cu milostivire si cu indurare usa pocaintei tuturor celor ce au pacatuit, vreme de intoarcere daruindu-le si nelasand nicaieri loc deznadajduirii. Insuti Stapane, iubitorule de oameni, Dumnezeule a toata mangaierea, parinte al indurarilor, Doamne al milei, Adanc al milostivirii, Noian al bunatatii, Izvor al milosardiei, Vistierie nedesertata a Indelungii-rabdari si a nepomenirii de rau. Povatuitor al celor rataciti, Indreptare a celor cazuti, Nadejde a celor deznadajduiti, Mangaiere a celor urgisiti, toate tuturor fiind si facandu-Te cunoscut pentru mine si pentru mantuirea mea, primeste-ma acum si pe mine, pacatosul si nevrednicul robul Tau, cel ce ma pocaiesc si ma apropii cu inima zdrobita si cu smerenie a duhului si cer dezlegare de multele si cumplitele greseli neiertate, pe care cu stiinta si fara de stiinta le-am gresit in toata viata mea, calcand legile Tale, lepadand poruncile Tale, nepazind asezamanturile Tale si defaimand randuielile Tale cele bune si mantuitoare, si cu totul departandu-ma de Tine si de ale Tale, umbland dupa mintea mea cea rea si facandu-ma bucurie diavolului si viclenilor lui draci si in tot chipul implinind poruncile acestora.
Iar acum, Doamne, Doamne, tarziu trezindu-ma din pacat ca dintr-un somn preaadanc si dintr-o betie sau ameteala, venindu-mi Intru sine-mi, simtind relele mele cercetandu-ma pe sine-mi din toate partile si aflandu-ma pustiu de tot binele si de podoaba cea cu chip de lumina si stralucita a dumnezeiestii scaldatori cu care m-ai imbracat, fiind eu gol cu totul si lipsit din pricina pacatului, si suspinand, tremurand, flamanzind si de toate relele tinandu-ma, cu totul lipsit fiind si de toti ceilalti urgisit, mi-am adus aminte de viata cea mai dinainte in care m-ai asezat si din care am cazut pentru rautatea mea. Mi-am adus aminte de indurarile Tale cele bune, purtatoare de grija, iubitoare de bine si parintesti, si ma intorc catre Stapanul meu adevarat, cu indrazneala ma arunc la picioarele Tale, rostind tare si strigand dintru adancul sufletului, ca fiul desfranat: “Gresit-am Doamne la cer si inaintea Ta”. Deci primeste-ma, bunule si Iubitorule de oameni, Doamne, pe mine cel ce ma pocaiesc, ma intorc si ma apropii cu indrazneala de bunatatea Ta cea negraita si de milostivirea Ta cea nemasurata si de imparatia cea preabuna. Primeste-ma pe mine, nevrednicul robul Tau, cel ce mult am gresit si am intaratat si am amarat indurarile Tale cele iubitoare de oameni. Primeste-ma pe mine, zidirea mainilor Tale, faptura Ta, pe care ai cinstit-o cu chipul Tau si cu stapanirea asupra tuturor, singura dintre vietati careia i-ai daruit cuvant si pe care cu multe si mari bunatati ai impodobit-o, pentru care lege ai dat, proroci ai trimis si altele nenumarate ai lucrat, pentru care om Te-ai facut, Dumnezeu fiind si Stapan, si toata iconomia cea Infricosata savarsind-o, ai suferit patimi, Cruce, moarte si ingropare, ca si de moarte si de patimi si de pacate sa ma slobozesti pe mine si ca sa ma intorci la inrudirea si starea mea de fiu al Tau de mai inainte si sa ma faci mostenitor al Imparatiei Tale.
Deci daca toate acestea cu iubire de oameni le-ai facut si le-ai suferit pentru mine, cum ma vei lasa acum, o, Stapane, sa ajung vanat diavolului si sa se laude zurbagiul si vicleanul fugar drac asupra nemarginitei Tale puteri, bunatati si intelepciuni? Caci acela nu numai pe om l-a amagit si din petrecerea raiului l-a izgonit si de fericita viata cea de acolo l-a lipsit, dar dupa negraita iconomie si prea Infricosata jertfa si dupa varsarea sangelui Tau imparatesc, cel mare si vestit, prin care ne-ai rascumparat, poate si acum sa rapeasca pe robii Tai cei cumparati cu atata pret si sa-i duca in prapastia sa pierzatoare. Nu, Stapane, Iubitorule de oameni, nu, imparate vesnice, nu, Atotputernice Doamne, sa nu aiba atata biruinta asupra noastra vrajmasul adevarului, pierzatorul drac, nici sa nu poata asa mult rautatea noastra.
Am gresit, dar de la Tine nu m-am departat. Am gresit, dar pe tine Te cunosc Dumnezeu. Am facut multe si mari greseli, marturisesc, dar tot la bunatatea si iubirea Ta de oameni cad, care nu are margini. Am pacatuit eu, tina, asa mult incat sa nu poti Tu dezlega? Am facut eu atata neranduiala incat sa nu poti Tu ierta? Am nelegiuit eu atata incat sa nu poti Tu trece cu vederea? Am gresit eu atat de mult incat sa nu Te poti Tu milostivi? Indurat si indelung-rabdator din fire fiind, chiar de s-ar aduna in mine toate pacatele lumii, nimic nu inseamna fata de adancul cel nemarginit al bunatatii si al iubirii Tale de oameni. De aceea, Stapane iubitorule de oameni, incerc sa ma indreptez prin cuvinte, nebizuindu-ma pe curatenia mea, pentru ca sunt mai necurat decat toti, spurcat si departat de poruncile Tale si ca un porc ma tavalesc cu totul in tina si in noroiul rautatilor mele celor nenumarate. Dar punand in minte nemarginirea bunatatii Tale, privesc spre inaltimea si marimea bunatatii si a iubirii Tale de oameni, pe care nici unul din pacatele cele omenesti nu o poate birui.
Deci primeste-ma, Doamne, pe mine, cel ce ma intorc cu lacrimi si cu suspine si ma caiesc pentru cele gresite si cer iertare. Pleaca-Te rugaciunilor si cererilor mele. Milostiveste-Te ca un milostiv, indura-Te ca un indelung-rabdator, miluieste-ma ca un iubitor de oameni si imi iarta mie cate am pacatuit Tie. Primeste-ma pe mine robul Tau, care iti multumesc ca nu m-ai pierdut pana acum pe mine pentru faradelegile mele, indelung-rabdand pentru mine si care cer dezlegare de cele gresite de mine si desavarsita izbavire si iertare de la bunatatea Ta. Si de acum inainte ma plec Tie si ma rog tare, intareste-ma in credinta Ta si in nadejdea cea temeinica, si nestramutat pazeste-ma de toate mestesugurile si napadirile vicleanului, ca sa nu ma rapeasca rautatea spre prapastia pierzarii, nici sa nu ajung vanat al vrajmasului. Incredinteaza viata-mea ingerului credincios pazitor, care ma povatuieste si ma intareste sa fac voia Ta si sa implinesc bine poruncile Tale.
Asa, Stapane, indelung-rabdatorule, mult milostive Doamne, Soare gandit, imparate al slavei, Milostivirea si Iertarea desavarsita a pacatelor mele. Asa, Preadulce Iisuse, rasuflare si racorire a mea, mangaiere, domolire, dulceata, veselie a sufletului meu, bucurie deplina, dragoste desavarsita, dorire cu chip dumnezeiesc, viata fara mahnire, pofta de cele bune, “pacea care covarseste toata mintea”. Asa, lumina ochilor mei, miscarea mainilor, umblatul picioarelor, potrivirea madularelor, alcatuirea intregului meu trup, intr-un cuvant toate. La Tine doar, Stapane Hristoase, iau aminte, prin Tine viez si ma misc. Doar prin Tine sunt, desi am gresit mai mult decat toti. Curateste mintea mea de impatimirea materiala, de cugetele desarte, de amintirile si gandurile necuvioase si rele, care ma tin, ma sugruma si ma inconjoara acum. Da-mi mie dorire buna, a sufletului, gand temeinic, pofta a inimii si cugetare neincetata spre amintirea de Tine, cea de lumina datatoare si spre dragostea cea desavarsita, ca sa-mi inchipui de-a pururea podoaba Ta cea iubita si sa vad frumusetea Ta. Spala-ma cu desavarsire de spurcaciunea pacatului si curateste-ma de toata duhoarea cea patimasa, de necuratia si intinaciunea trupului si a duhului. Si imi da mie liniste statornica si pace adanca a gandurilor, ca prin toate acestea indulcindu-ma de binefacerea Ta, de indelunga-rabdare si de bunatatea Ta cea multa si mila Ta cea dumnezeiasca din destul dobandind, sa multumesc, sa slavesc, sa laud si sa maresc numele Tau cel preasfant si al celui fara de Inceput al tau Parinte si al preasfantului si bunului si de viata facatorului Tau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Sărut mâna, măicuta mea,

Sunt eu, cel din pântecele tău, care-ti soptesc la ureche cât sunt de speriat, de trist si de îndurerat pentru că vrei să mă omori, crezând că-ti sunt o grea povară... Dar tu nu stii cât e de greu să nu-ti aud cântecul de leagăn, să nu mă bucur de mângâierile tale, să nu îti văd chipul tău, măicută dragă.

Cât as vrea să mă cuibăresc la pieptul tău izvorâtor de tihnă, liniste, pace si bogată dragoste! Ce puternici am putea fi împreună si cum am învinge toate necazurile si mai ales ce frumoasă ar fi viata alaturi de tine.

As vrea si eu să mă pot bucura de frumusetea cerului senin, să alerg cu voiosie prin câmpul înflorit, să-ti împletesc mândră cununită si să tresar nedumerit de ciripitul vesel al vrăbiilor certărete...

Ti-as încânta sufletul cu multe ghidusii, iar drăgălăseniile mele ti-ar descreti fruntea în clipele de cumpănă. Te-as ocroti si m-as face scut împotriva necazurilor.

Nu gândi că sunt mic si neputincios, pentru că primindu-mă pe mine în viata ta, măicută bună, pe Pruncul Hristos îl primesti. Tresar de bucurie gândind cum ti-ai rezema capul obosit pe umărul meu si câtă putere ai găsi acolo, cum voi 'fi reazemul bătrânetilor tale.

Măicută, trebuie să-ti mărturisesc ce frică-mi este la gândul că lama tăioasă mă va sfâsia si mă va transforma în bucătele mici, fără de viată, care vor ajunge la gunoi...

Oare tu nu auzi cum îmi bate inimioara si cum tremur de frică?

Măicută dragă, as vrea să mă pot uita în ochii tăi si să te rog să ai milă de mine, să-ti zâmbesc drăgălas - cum numai eu stiu - si să te strâng în brate si să-ti dau fortă si curaj, încredere si convingerea că nu omorându-mă pe mine vei scăpa de necazuri, ci abia atunci vei da de greutăti, pentru că îl vei mânia pe Bunul Dumnezeu.

Tu stii cât e de greu să suporti o nedreptate: o observatie, o mustrare venită din partea cuiva care-ti răneste doar orgoliul. Imaginează-ti ce înseamnă pentru mine să port povara nedreptătii tale, când tu mă dai nu numai mortii pământesti, care e atât de grea, dar mă lipsesti si de lumina lui Hristos.

Mă rog Maicii Domnului să te lumineze si să-ti dea putere, întelepciune si un pic de dragoste si milă si pentru mine, cel ce sunt trup din trupul tău, suflet din sufletul tău, copilul tău nevinovat. Amin.

via sfaturi ortodoxe.