IUBIREA DE OAMENI



Era odată o femeie, care crezându-se mare credincioasă, zicea adesea: ,,N-am nevoie de nimeni, căci Dumnezeu îmi este deajuns”.
Şi iată că într-o zi, tot din mândrie, căzu într-un lac mlăştinos şi, cu apa până la gât, începu să strige după ajutor. Săriră nişte vecini de-ai ei, priviră, dar grăiră: ,,Păi n-ai zis dumneata că n-ai nevoie de ajutorul nostru…”. Şi se uitară la ea fără să o ajute. Cum n-avea nici o scăpare de la cei din jur, femeia strigă tare după bărbatul ei, care venind în grabă îi zise şi el fără să o ajute:
- Ce pot face eu, un biet păcătos de care ţi-ai legat viaţa?
În cele din urmă veni tatăl femeii, un bărbat credincios şi înţelept, care ajutând-o să iasă din apă, o mustră cu blândeţe:
- Desigur, fata mea, Dumnezeu este TOTUL în viaţa noastră, dar nesocotind pe semenii noştri, noi Îl supărăm pe Dumnezeu şi astfel El nu ne mai ajută. Pe Dumnezeu se cada să-L iubim mai întâi, dar El ne porunceşte să-i iubim şi pe semenii noştri, chiar dacă ei sunt păcătoşi; Domnul ne ajută, dacă şi noi ne ajutăm unii pe alţii.
De la această întâmplare, femeia a înţeles care e voia lui Dumnezeu şi i-a iubit pe oameni aşa cum ne-a poruncit Dumnezeu: ,,Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”.

IUBIREA
"Cu cât mai mare e iubirea, cu atât mai mari sunt şi suferinţele sufletului; cu cât mai deplină e iubirea, cu atât mai deplină e cunoştinţa; cu cât mai fierbinte e iubirea, cu atât mai fierbinte e rugăciunea; cu cât mai desăvârşită e iubirea, cu atât mai sfântă e viaţa" (Sf. Siluan Athonitul)

Postări populare de pe acest blog

PĂCATUL BLESTEMULUI ÎN CASĂ

Postul fara rugaciune nu ne apropie de Dumnezeu

AICI -CANTARI BISERICESTI- LITURGICE

SĂ-MI SPUI TU, DOAMNE!

" Te caut, Doamne, nu Te simt, dar Te întâlnesc mereu "