Observ de câțiva ani încoace o tendință spre critică din partea creștinilor ortodocși atunci când vine vorba despre modul în care LUMEA sărbătorește Crăciunul. Am subliniat cuvântul “lumea” ca să se înțeleagă că nu mă refer aici nici la creația lui Dumnezeu (a se vedea expresia “Ziditorul lumii”), nici la omenirea întreagă (a se vedea cuvintele Domnului “Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea..”), ci mă refer la acea parte a oamenilor care trăiesc fără credință în Dumnezeu și fără principii morale (a se vedea exprimarea din Vechiul Testament: “Ieșiți din lume și vă osebiți de ei” și cea din Noul Testament: “Lumea va râde și se va veseli, iar voi veți plânge și vă veți tângui”). Așadar de ani buni am observat că cei care se consideră “practicanți” ai credinței îi judecă foarte mult pe cei care sunt indiferenți din punct de vedere religios pentru modul în care aceștia din urmă percep sărbătorile religioase, cum ar fi Nașterea Domnului. Senzația pe care o trăiesc eu când citesc anumite comentarii acide este aceea că cei care critică sunt invidioși pe cei criticați. Și aceasta din ce motiv, oare? Pentru că în Biserică lipsește din ce în ce mai mult bucuria duhovnicească! Deci eu mă consider creștin pentru faptul că merg la sfânta biserică și țin posturile din timpul anului, dar de fapt nu simt bucurie în urma acestei participări a mea la viața Bisericii, ci le îndeplinesc pe toate cu dezgust, simțindu-mă constrâns. Nu simt bucurie deoarece nu am harul Duhului Sfânt în mine. De unde știu că nu îl am? Pentru că dacă l-aș avea, aș simți o tainică și intensă bucurie interioară. Căci scrie Sfântul Apostol Pavel în Epistola către galateni: “Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândețea, înfrânarea poftelor” (Galateni 5;22). Vedem așadar că bucuria este în înșiruirea lui Pavel a doua “roadă”, adică lucrare a Duhului Sfânt în inimile creștinilor. Nu ai bucurie în tine? Înseamnă că nu-L ai pe Duhul Sfânt. Iar dacă nu-L ai, ești vulnerabil la acțiunea duhurilor rele. Și atunci devii acru și răutăcios.
Da, dragii mei, trăim într-o Biserică din ce în ce mai acră și mai răutăcioasă.. Mă refer, bineînțeles, la comunitatea creștinilor care trec pragurile lăcașurilor de cult în vremea noastră, nu la Trupul mistic al lui Hristos. Parcă se împlinește profeția aceea din Psalmul 13: “Stricatu-s-au oamenii şi urâţi s-au făcut întru îndeletnicirile lor. Nu este cel ce face bunătate, nu este până la unul. Domnul din cer a privit peste fiii oamenilor, să vadă de este cel ce înţelege, sau cel ce caută pe Dumnezeu. Toţi s-au abătut, împreună netrebnici s-au făcut; nu este cel ce face bunătate, nu este până la unul.”(Psalmul 13;1-3). Prin cuvântul acesta, “toți”, profeția arată o majoritate foarte mare, nu o unanimitate. Acest “toți” cuprinde și o mare parte a fiilor Bisericii. Nici aceștia nu-L “caută pe Domnul”, ci caută doar să-și atingă feluritele interese personale prin intermediul Bisericii. Unii caută putere și slavă în Biserica lui Hristos, alții râvnesc la propășirea materială, alții caută doar “împlinirea dorințelor” lor prin intermediul rugăciunilor preoților și evlavia lor durează până la primirea darurilor râvnite, nimic în plus. Și în Biserică întâlnim un amalgam de dorințe, de ambiții și de frustrări, la fel ca în “lume”. Este din ce în ce mai ștearsă linia de demarcație între Biserică și lume în ultimul timp. Colac peste pupăză, asistăm și la o pătrundere a tradițiilor lumești în lăcașurile de cult.. Cum zicea Domnul: “Când veți vedea urâciunea pustiirii în locul cel sfânt..” Serbări patriotice cu muzică instrumentală și cu dansuri populare în sfintele noastre biserici nu s-au văzut de la întemeierea Bisericii până acum.
Care va să zică creștinii de azi sunt foarte “diluați” și superficiali în spiritualitatea lor, mai mult Marte decât Marii, mai mult pentru trup decât pentru suflet și mai mult pentru prezent decât pentru veșnicie.. Consecința lipsei de implicare duhovnicească este pustiirea sufletelor lor, pierderea Harului dumnezeiesc. Mimarea exterioară a bucuriei interioare absente. De aceea la marile praznice din cursul anului bisericesc lipsește bucuria în creștini. Și deoarece puținele rânduieli pe care le mai respectă ei le respectă și pe aceastea din constrângere, își varsă frustrarea asupra acelora care se declară fățiș ca fiind indiferenți-religios. Mă întorc la primele cuvinte ale acestei postări: creștinii de azi sunt invidioși pe ateii din lume pentru că măcar aceștia sunt plini de bucurie lumească, în timp ce lor le lipsește complet bucuria duhovnicească! Ar trebui, oare, eu, purtător de Duh Sfânt și iubitor de Hristos, să stau cu gura mereu pe cei care văd în “sărbătorile de iarnă” doar un prilej pentru a-și face concediile?.. Ce legătură este între aceste orășele ale lui Moș Crăciun, cu elfii și cu renii lui, și nașterea din Fecioară a Fiului lui Dumnezeu Cel veșnic? Niciuna.
Dar ce legătură este între mine, adept al credinței creștine, și cei care “văd roșu” de Crăciun, adică îl văd numai pe Moș Crăciun de Crăciun? Ar trebui să nu fie nici una. Biserica pe drumul ei, lumea pe al ei. “Între noi și voi s-a întărit prăpastie mare”, zicea Părintele Avraam.
Închei această meditație cu un îndemn: lăsați-i în pace! Lăsați-i cu Moș Crăciunul Coca Cola, cu săniile, cu elfii și cu renii lor. Dacă nu au nici un Dumnezeu, săracii, cum să-L sărbătorească acum? Sărbătoresc și ei ce pot.. Dar noi, dacă Îl vom căuta cu adevărat pe Domnul, Îl vom găsi. În fiecare an avem șansa ca nu numai să-L privim pe Sfântul Prunc din gura peșterii din Betleem, ci să-i oferim inima noastră caldă în locul acelei peșteri. Avem șansa să reparăm urâtul gest al bethlemiților, care nu L-au primit în casele lor pe Prunc, primindu-L noi în taina inimilor noastre. Putem să-L încălzim cu focul dragostei noastre mult mai bine decât vitele din grajd. Putem să-I aducem și noi “aur, tămâie și smirnă”, la fel ca cei trei crai de la Răsărit, adică să-L adorăm ca pe Dumnezeu, să I ne închinăm cu dragoste și cu smerenie. Să ne amintim acel minunat îndemn îngeresc din Noaptea de Crăciun: “între oameni bunăvoire “, amin. (Părintele Sorin Croitoru)
Închei această meditație cu un îndemn: lăsați-i în pace! Lăsați-i cu Moș Crăciunul Coca Cola, cu săniile, cu elfii și cu renii lor. Dacă nu au nici un Dumnezeu, săracii, cum să-L sărbătorească acum? Sărbătoresc și ei ce pot.. Dar noi, dacă Îl vom căuta cu adevărat pe Domnul, Îl vom găsi. În fiecare an avem șansa ca nu numai să-L privim pe Sfântul Prunc din gura peșterii din Betleem, ci să-i oferim inima noastră caldă în locul acelei peșteri. Avem șansa să reparăm urâtul gest al bethlemiților, care nu L-au primit în casele lor pe Prunc, primindu-L noi în taina inimilor noastre. Putem să-L încălzim cu focul dragostei noastre mult mai bine decât vitele din grajd. Putem să-I aducem și noi “aur, tămâie și smirnă”, la fel ca cei trei crai de la Răsărit, adică să-L adorăm ca pe Dumnezeu, să I ne închinăm cu dragoste și cu smerenie. Să ne amintim acel minunat îndemn îngeresc din Noaptea de Crăciun: “între oameni bunăvoire “, amin. (Părintele Sorin Croitoru)
