DESPRE MÂNDRIE ȘI FELURILE EI ASCUNSE

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

 

                   

După ce explică gândurile, Arhimandritul Emilianos trece la rădăcina a aproape tuturor gândurilor rele:
Mândria –începutul tuturor căderilor
Avva Isaia spune (în forma lui scurtă):

▪︎ Mândria îl desparte pe om de Dumnezeu.”

Explicația lui Emilianos:
Omul mândru:
nu ascultă pe nimeni,
nu cere ajutor,
nu recunoaște nimic,
nu vede greșeala sa,
nu se lasă învățat.
Și atunci Dumnezeu nu mai poate lucra în astfel de inimă.

De ce?

Pentru că Dumnezeu Se odihnește doar în cei smeriți, adică în cei care Îi dau loc în ei.
Mândria umple inima cu Eu iar Smerenia o goleşte şi face loc pentru DUMNEZEU.
Mândria nu apare la început ci după un început bun
Un lucru subtil pe care îl subliniază Emilianos:
Mândria nu apare la începutul vieții duhovnicești, ci mai târziu.
La început omul e sincer, însetat, zelos. Dar după ce:se liniștește puțin,se roagă mai bine,lasă o patimă,simte harul,începe să creadă că el a făcut asta.
Acesta este începutul căderii.Mândria vine ca o respirație: abia așteaptă un mic succes ca să intre.

Cele mai perfide forme de mândrie

Avva Isaia dă indicii scurte, iar Emilianos le dezvoltă:

▪︎ Mândria din evlavie :

Adică omul se crede duhovnicesc:eu mă rog mai mult”eu postesc mai bine eu înțeleg Filocalia,eu nu sunt ca alții
Aceasta este cea mai primejdioasă.
Când crezi că ești duhovnicesc, deja ai căzut.

▪︎ Mândria din judecarea altora

Omul zice:
Eu știu ce e bine.”
Eu văd greșelile lor.
Eu mi-aș da seama dacă aș fi în locul lui.
Acesta este veninul judecării.

Emilianos Simonopetritul explică:

Cel care judecă nu mai vede pe Dumnezeu în celălalt. Vede doar păcatul, pentru că el însuși are mândrie înăuntru.

▪︎ Mândria ascunsă eu pot singur

Avva Isaia spune:

Cel ce se încrede în sine cade în cursa vrăjmașului.”

Când crezi că:
- nu ai nevoie de sfat,
- nu ai nevoie de rugăciune,
- nu ai nevoie de spovedanie
-nu ai nevoie de ajutor,
mândria te-a prins.

Independența absolută e semn de boală, nu de putere.

▪︎ Cum recunoști dacă ai mândrie

Emilianos Simonopetritul explică foarte clar:
Mândria are trei semne :
- Te superi ușor
Pentru că omul mândru are un ego umflat, sensibil.
- Te îndreptățești
Nu spui niciodată am greșit iertare ai dreptate
Ci întotdeauna:
nu eu sunt de vină”
altul e vinovat”
- Vrei să ai ultimul cuvânt

Chiar și în lucruri mici.

Vrei să câștigi, să demonstrezi, să convingi.
Acestea sunt semnele certe ale mândriei.
De ce mândria deschide poarta tuturor gândurilor rele?
Avva Isaia arată, în mod profetic, că:
Mândria este poarta prin care intră toate gândurile rele.
Pentru că, în mândrie omul se izolează
pierde harul se răcește,devine vulnerabil.

▪︎ După mândrie vin: nervii,judecarea,lăcomia,desfrânarea,frica,tristețea,deznădejdea.
Pentru că mândria este rădăcina.

▪︎ Remediul – smerenia adevărată

Emilianos explică ce este smerenia:
Nu înseamnă
să te vorbești de rău,
să te consideri incapabil,
să te umilești fals,
să te simți inferior.
Ci înseamnă: Să recunoști adevărul:
fără Dumnezeu nu poți nimic.
Să accepți că tu singur ești slab.
Să-l pui pe Dumnezeu în centrul vieții tale.Așa vine harul.

Semnul că ai început să devii smerit

Unul singur:

Îți vine ușor să spui „iartă-mă” și „am greșit”.Cam atât. 

Asta dovedește tot.

Omul mândru nu poate.
Omul smerit nu are nicio problemă.

sursa

Emanuel Iscru

Mandria Păunului

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

Păunul este o pasăre cu pene superbe, dar, cu picioare foarte urate. Cand isi priveste penele din coadă imediat, se umflă de mandrie, dar cand isi vede picioarele cat sunt de urate, se rusinează si se dezumflă. Să invatăm si noi de la el ceva: De cate ori vom fi ispititi să ne lăudăm cu vreuna din virtutile, realizarile, calitătile noastre, să ne gandim la păcatele pe care le-am făcut si atunci ne vom smeri, adică, ne vom dezumfla de mandrie. Spune Sfantul Ioan Scărarul: "Trei gropi ne deschid diavolii: intai, ne opresc de la faptele bune, apoi, dacă nu reusesc, caută să ne determine să facem binele fără Dumnezeu, iar dacă nu pot nici asa, ne laudă pentru binele făcut pentru a ne mandri". Iar Dumnezeu spune foarte clar: "NU VA LOCUI IN CASA MEA CEL MANDRU" (Psalm 100:9). Cea dintai mandrie este cand cineva dispretuieste pe fratele, cand il socoteste ca fiind un nimic si pe sine ca fiind mai presus decat el. Acesta de nu se va trezi repede, vine incetul cu incetul la a doua mandrie, prin care se mandreste si impotriva lui Dumnezeu, punandu-si pe seama sa ispravile, nu pe seama lui Dumnezeu, care ne-a spus: "FĂRĂ MINE, NIMIC NU PUTETI FACE" (Ioan 15:5).
Preot Ioan.

MANDRIE , HABOTNICIE , ATITUDINI

de Porfirie Bairaktaris

Psihologia si psihiatria dacă nu se întâlnesc cu crestinismul autentic au mari sanse să dea gres. În contextul lumii de astăzi oamenii apelează la fel de fel de mijloace de vindecare psihică neglijând cu desăvârsire pe Dumnezeu si cunoasterea de sine.

Asprimea sufletească a celor care par virtuosi sau a celor care habotnicesc pe tărâmul crestinismului sunt aceia care n-au înseles ce vrea Hristos de la ei. Adevăratul crestinism se recunoaste cu usurintă în sufletul aceluia care iubeste pe semeni si reuseste să facă fată vrăjmasilor lui compătimindu-i si iubindu-i. Părintele Porfirie Bairaktaris cu usurintă radiografiază realitatea care ne înconjoară si ne oferă câteva repere spre a ne suscita interesul:

Mi-a zis Bătrânul într-o zi:

-Crestinul trebuie să se ferească de habotnicie bolnavă, adică atât de sentimentul superioritătii pentru virtutile sale, cât si de cel al inferioritătii pentru păcătosenia Lui. Una este complexul de inferioritate si cu totul altceva, melancolia.
A venit odată la mine un medic psihiatru si început să condamne crestinismul pentru că, zicea el, creează complexe de vinovătie si melancolie. I-am răspuns:

,,Sunt de acord că unii crestini, din pricina greselilor prorprii sau ale altora, sunt prinsi în capcana complexului de vinovătie, dar si tu trebuie să fii de acord că cei din lume cad adesea într-o boală si mai gravă – mândria. Constiinta religiasă a vinovătiei, alături de Hristos, dispare, în cele din urmă, prin pocăintă si spovedanie, pe când mândria celor ce trăiesc departe de Hristos nu dispare nicidecum”.