S-a dus ziua cea de ieri, azi.., e pe sfârșite,

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

S-a dus ziua cea de ieri, azi.., e pe sfârșite,
Trăim totul doar în grabă cu minți zăpăcite.
Parcă suntem, parcă nu, parcă-am fi în vis,
Ba se-aprinde-o lumânare, ba deja.., s-a stins.

Ieri stăteam într-o căscioară..,cu masa întinsă ,
Astăzi lacăt pus la poartă, și lumina stinsă.
Ieri ningeau flori de cireș.., peste-a noastre chipuri,
Astăzi risipim din zile doar pentru nimicuri.

Ieri din iarbă culegeam roua și mirosul,
Astăzi parcă nu mai știm ce este frumosul.
Ieri aveam doar busuoic prins la păritare,
Astăzi unii nu-l mai au nici în casa mare.

Ieri se avânta în horă satul cu mahale,
Astăzi hora de se joacă, numai este mare.
Ieri aveam doar mici cărări cu țărani la poartă,
Astăzi drumuri pietruite, dar lumea-i plecată.

Ieri nu prea aveam de toate, nici averi ,nici țoale,
Astăzi unii au doar lux în palate goale.
Ieri crescut-au câte zece și-mpărțeau o turtă,
Azi din fală și mândrie nici nu vor s-audă.

Nu mai prețuim nici timpul, ni se duc și anii,
Devenim tot mai săraci, chiar de-avem toți banii.
Singuratici existăm și dorim mai mult,
Până ni se bate-un clopot și ne-astupă-n lut.

Ne-ntrebăm ca rătăciții.., de ce-i răutate?
Și găsim pe Dumnezeu vinovat în toate.
Ne mirăm că este ură și că sunt războaie,
Dar uităm c-avem o cruce... și că suntem... oameni ...

Prea uităm că totul trece, totul se termină,
În movila de pământ și cu o pomină...
Apoi iarba te-nvelește și te faci câmpie,
Iar din tot ce-a fost cândva.., suflet doar rămâne....

R.M.(Mihai Racoviță).