miercuri, 5 iunie 2024

TRĂIEȘTE, FRATE, ÎN LUMINĂ!

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“


de Preot Sorin Croitoru
 
Trăiește, frate, în lumină,
De vrei să te numești “creștin”,
Căci lumea asta este plină
De inimi pline de venin.

Trăiește, frate, în iubire,
De ești al lui Hristos cum spui,
Căci El e Dragostea prin fire
Și răii nu pot fi ai Lui.

Privește, frate, către soare,
Învață-i zâmbetul frumos,
Căci fețe blânde, zâmbitoare
Ne cere Soarele Hristos.

Privește, frate, către lună
Și umple-te de pacea sa,
Căci dacă inima ți-e bună
Hristos și pace îți va da.

Învață de la ciocârlie
Ce-înseamnă a trăi senin,
Căci Har și Cer și veșnicie
I se cuvin unui creștin!

Eu te învăț ca pe un frate,
Un frate mic, un frățior:
De vei trăi în bunătate,
În viață îți va fi ușor,

Dar dacă-n locul bunătății
Îi vei privi pe toți de sus,
Căzând în gheara vanității
Tu Îl vei pierde pe Iisus..


CALENDAR ORTODOX PE 100 DE ANI !

https://www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox/?year=2024

Arhivă blog

https://www.diigo.com/

Postări populare

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXĂ

BIBLIA ORTODOXA AUDIO