miercuri, 30 septembrie 2020

NU VA RAZBUNATI SINGURI

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!

 


        Bucuria mea, te-a dracuit, te-a injurat sau te-a blestemat cineva? Tu, iubeste-l si arata-i “semnele dragostei” tale: IERTAREA si RUGACIUNE PENTRU EL si zi asa: “Doamne, iarta-l pe fratele meu ca nu stie ce vorbeste si sa ma ierti si pe mine, fiindca, poate ca chiar eu l-am smintit, chiar eu l-am determinat sa spuna asemenea vorbe, si-apoi, asa-mi trebuie pentru pacatele mele! Minunat este cuvantul de invatatura al Sfantului Maxim Marturisitorul: "Sileste-te pe cat poti sa iubesti pe tot omul. Iar daca nu poti inca, cel putin sa nu urasti pe nimeni. Dar, sa stii ca nu vei putea face nici aceasta, daca nu vei dispretui lucrurile lumii. Te-a blestemat cineva? Sa nu-l urăști pe el, ci blestemul si pe dracul care a pus la cale blestemul. Fiindca, dacă urasti pe cel ce te-a blestemat, ai urat un om și ai calcat porunca. Si ceea ce a facut acela cu cuvantul, tu faci cu fapta. Iar de pazesti porunca, arata semnele dragostei; si de poti face ceva, ajuta-l, ca sa-l izbavesti de rau." Iar Dumnezeu ne indeamna prin Epistola catre Romani a Sfantului Apostol Pavel: “Binecuvantati pe cei ce va prigonesc, binecuvantati-i si nu-i blestemati. Bucurati-va cu cei ce se bucura; plangeti cu cei ce plang. Nu rasplatiti nimanui raul cu rau. NU VA RAZBUNATI SINGURI, IUBITILOR, ci lasati loc maniei (lui Dumnezeu), fiindca, scris este: "A Mea este razbunarea; Eu voi rasplati, zice Domnul". Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte raul cu binele” (Romani 12:14-21). Si-apoi, cum sa ne razbunam singuri, cand Sfantul Parinte, Nicodim Aghioritul zice: “Adu-ti aminte in fiecare zi ca cea de astazi este a ta, insa, cea de maine este in mana lui Dumnezeu si ca Cel care ti-a dat dimineata nu ti-a fagaduit ca-ti da si seara”. Amin si Aliluia!
                                                                                                                  Preot Ioan 

CALENDAR ORTODOX PE 100 DE ANI !

https://www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox/?year=2024

Arhivă blog

https://www.diigo.com/

Postări populare

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXĂ

BIBLIA ORTODOXA AUDIO