de Preot Sorin Croitoru
Cu duh smerit m-apropii iar
De Masa Sfântului Altar,
Sinaiul unde îmi vorbești,
Taborul unde strălucești..
Mă-ntreb cu ce Te-am cucerit
De cinstea asta am primit,
Căci dacă stau și mă gândesc,
Eu nici un bine nu-mi găsesc..
E-atât de liniște acum,
Când lumea încă e pe drum..
Sunt primul înaintea Ta
Și cel din urmă voi pleca.
Puține clipe-mi mai rămân
Și totuși nu încep. Amân..
Respir mirosul de Altar,
E bine.. E frumos.. E har..
Mă simt atât de fericit,
Că timpul parcă s-a oprit..
Coliba mea de pe Tabor
Și îngerii în cer o vor!
I-aud pe oameni uneori
Că spun, văzând vreun câmp cu flori,
Că raiul este pe pământ..
Da, e-n Altarul Tău cel sfânt!
După oftatul meu, pricep
Că Slujba trebuie să-ncep.
Arunc înfiorat un gând
Spre slava ce va fi-n curând,
Când tot acest al păcii loc
Va deveni un rug de foc,
Când, coborând pe heruvimi,
Înconjurat de serafimi,
Atotputernicul Hristos
Va fi slujit de-un păcătos!
Privind cu ochii spre pământ
Zdrobit de Duhul Tău Cel Sfânt,
Nedemn știindu-mă a fi
De harul care va veni,
Te-ntreb, șoptind în gândul meu:
"Iisuse bun, de ce chiar eu"?
