Cine-i drept inaintea lui Dumnezeu?

Demult, un om l-a intrebat pe un batran calugar:

- Parinte, cine-i drept inaintea lui Dumnezeu ? Am auzit povestindu-se despre o mare minune: un om care putea sa zboare, sa se inalte singur in vazduh. Este acesta semn ca-i drept inaintea lui Dumnezeu, asemenea sfintilor?

- Nu, fiule, nici vorba!

- Dar am auzit povestindu-se si despre un om ce putea sa mearga pe apa. Este acesta drept inaintea lui Dumnezeu?

- Nici acesta?

- Dar atunci, cine este drept?

- Este cel ce-si duce viata linistit, in credinta si in frica de Dumnezeu. Daca Dumnezeu ar fi vrut ca noi sa zburam, atunci ne-ar fi dat aripi. Rostul nostru este de a fi buni crestini. Pentru a fi sfant nu trebuie sa te inalti in vazduh cu trupul; doar sufletul sa ti se inalte spre cer prin rugaciuni si fapte bune. Nici nu trebuie sa mergi pe ape; dar sufletul tau sa ramana mereu deasupra pacatelor si sa nu se afunde in ele. Doar asa, cu un suflet curat poti avea o viata curata. Doar asa, te poti chema bun crestin si poti spera in mantuire. Cel cu inima curata se va cunoaste, astfel, dupa viata sa linistita si dupa traiul cumpatat. Acela este om drept si inaintea oamenilor, si inaintea lui Dumnezeu.

"Ii cinstim pe sfinti, imitandu-i."

Regele dorinţelor (dacă aveţi copii, să le citiţi neapărat !)

Hristos in scoala Ortodoxia pentru copii

  - Cumpără-mi, cumpără-mi, te rog! Vreau jucăria asta!– îşi sâcâia mama un copilaş mofturos, ce nu-şi putea lua privirea de la o vitrină de magazin.

Mama răbdă cât răbdă nazurile copilului, până nu mai rezistă şi-n cele din urmă îi cumpără jucăria. S-au întors acasă cu o jucărie nouă. Copilaşul s-a jucat cu ea, iar când s-a plictisit, a aruncat-o într-un colţ, unde se înălţa un adevărat munte de jucării obţinute prin „cumpără-mi, cumpără-mi, te rog".

În acelaşi timp, pe stradă mergea Ana cu bunicuţa sa. La un moment dat fetiţa văzu în vitrina unui magazin ceva interesant şi o rugă pe bunică să-i cumpere, însă bătrâna îi explică liniştit:
- Acum nu avem bani. Ne ajunge numai pentru lapte.
Ana era o fetiţă înţeleaptă. Ea se gândi puţin şi-i spuse:
- Ei bine, altă dată.
Mai târziu ea uită de dorinţă, dar că au puţini bani ea a ţinut minte. Şi dacă îi va fi poftă de ceva singură îşi va spune: „Altă dată, altă dată". E încă micuţă, dar îşi controlează dorinţele.

În acest context mi-am amintit de o întâmplare, citită pe undeva despre regele Fridrih. Odată, acesta obosit de treburile de stat, a ieşit la plimbare. Pe aleea întunecată s-a ciocnit de un orb:
- Cine eşti? – l-a întrebat Fridrih.
- Eu? Rege! – i-a răspuns orbul.
- Rege? – s-a mirat monarhul. Şi cu cine conduci?
- Cu sine! – a zis orbul şi trecu pe alături.

Fridrih a rămas pe gânduri. Poate într-adevăr e mai uşor să conduci cu un stat decât cu sine, cu propriile dorinţe?
Anei însă nu i-a fost greu deloc. Atunci când vedea în vitrină o jucărie frumoasă sau o ciocolată, lăsa mânuţa în jos şi îşi spunea: „Mai târziu, mai târziu". Oare nu-i regină şi ea?

Adaptare după "Vreau să fiu rege" de "Boris Ganago

copilortodox.wordpress.com

Legenda oualor rosii !

Se spune că în vremea când Iisus era răstignit pe cruce, şi suferea pentru păcatele noastre, în Cetatea Ierusalim a venit o femeie care a adus cuiva un coş plin cu ouă. Trecând ea prin acel oraş a auzit că Domnul nostru Iisus Hristos a fost condamnat la moarte şi a fost dus să fie răstignit pe dealul Golgota.
Când femeia a auzit vestea aceea cutremurătoare, inima ei a fost cuprinsă de o mare durere. Ea era cu atât mai supărată pentru că Iisus l-a vindecat odată pe fiul ei, care era bolnav de moarte.
Aşa cum era, cu coşul plin de ouă, a fugit repede la dealul Golgota, unde Iisus era bătut în cuie pe cruce şi nişte soldaţi îl păzeau. Din mâinile şi picioarele Lui sfinte curgeau stropi mari de sânge.
Femeia şi-a aşezat coşul ei cu ouă acolo jos, lângă crucea Domnului, şi a început să se roage plângând de durere:
- Doamne Sfinte, Tu, care ai făcut numai bine, ai salvat oameni de la moarte, ai înviat morţii şi ne-ai învăţat să credem în Dumnezeu, acum eşti răstignit pe cruce ca cel mai mare duşman. Te rugăm, iartă-ne pe noi, păcătoşii, şi lasă-ne un semn, să ne aducem aminte de suferinţa pe care ai îndurat-o pentru noi.
Când s-a ridicat femeia de jos, ouăle din coşul ei erau toate roşii de la sângele care picurase pe ele din rănile Lui Iisus. Femeia n-a mai mers acasă, ci a rămas în oraşul Ierusalim. După trei zile de la răstignire, acea femeie împreună cu alte femei au mers la mormântul Domnului, dar acesta era gol şi atunci s-au bucurat mult, spunând: Hristos a înviat!
Plină de bucurie, femeia spunea tuturor despre ouăle roşii din coşul ei, care erau semnul suferinţelor Lui Iisus pe cruce. Cu ochii strălucind de bucurie împărţea tuturor câte un ou roşu, spunându-le: Hristos a înviat!
De atunci, în fiecare an, în Vinerea Mare, femeia aceea credincioasă îşi pregătea câte un coş cu ouă roşii în amintirea Răstignirii şi Învierii Domnului. Le împărţea copiilor şi săracilor, povestindu-le despre suferinţele lui Iisus pentru mântuirea noastră, a oamenilor. Apoi îi punea să ciocnească în amintirea Învierii Domnului, spunându-le: Hristos a înviat!, şi primind răspunsul: Adevărat a înviat!
De la femeia aceea a rămas obiceiul să fie vopsite ouă roşii de Paşti şi să fie dăruite în amintirea Patimilor şi Învierii Domnului.

Izvorul Tămăduirii

POZE FĂCUTE AZI LA BISERICA DIN TIMISOARA...CALEA LIPOVEI..

In Vinerea Luminata, Ortodoxia sarbatoreste Izvorul Tamaduirii, un mare praznic ce dateaza din a doua jumatate a primului mileniu crestin, care face referire la o vindecare miraculoasa a unui orb ce si-a recapatat vederea dupa ce si-a udat fata cu apa unui izvor situat intr-o padure din apropierea Constantinopolului. Biserica zidita din ordin imparatesc pe locul unde era situat acel izvor a primit hramul “Izvorul Tamaduirii”.

Praznicul duce cu gandul si cu inima mai ales spre Maica Domnului, Cea Care s-a dovedit izvor al dumnezeirii, prin nasterea Mantuitorului. In aceasta zi, in toate bisericile si manastirile se face “agheasma mica”, sfintirea apei, ca la Boboteaza, dar dupa randuiala Saptamanii Luminate.

Vindecare miraculoasa

Inainte de a urca pe tron, imparatul Leon cel Mare, ca simplu soldat, s-a nimerit sa treaca printr-o padure si a intalnit un orb batran, care isi cauta drumul. Acest batran orb, insa, era un om luminat de Dumnezeu si neincetat predica crestinilor ca, in padurile imperiale se afla izvoare si lacuri ce sunt ocrotite de Maica Domnului, aparatoarea sihastrilor din acele locuri. Tradiţia spune că cei doi, afundaţi în discuţiile lor teologice, despre marele praznic al Învierii Domnului, s-au rătăcit în acele sălbatice împrejurimi împădurite. Bătrînul i-a cerut lui Leon apă de băut, dar negăsind, s-a întristat. Atunci, un glas de sus i-a spus: “Nu este nevoie să te osteneşti Leon, căci apa este aproape. Pătrunde, Leone împărate, mai adînc în pădurea acesta! şi luînd cu mîinile apă tulbure potoleşte setea orbului şi apoi udă cu ea ochii cei nevăzători şi se va cunoaşte de îndată cine sînt Eu”. Minunea s-a petrecut în clipa în care tînărul a făcut întocmai cum i s-a relevat de sus, şi a descoperit într-o poiană un izvor miraculos cu “apă dumnezeiască”. După ce şi-au potolit setea, Leon i-a atins cu apă ochii orbului, care şi-a recăpătat lumina. “Maica Domnului, eşti aici! Te-am găsit!”, a strigat bătrînul cu lacrimi în ochi. Copleşit de minune, Leon a căzut în genunchi şi a rostit: “Am văzut lumina cea adevărată, pe Maica Preacurată… Aici este Izvorul Tămăduirii… fîntîna dătătoare de sănătate”. Bătrînul înţelept i-a prezis lui Leon că, nu după multă vreme, va ajunge împărat. Prima grijă a noului împărat a fost să ridice o biserică în cinstea Maicii Domnului, lîngă izvorul dătător de tămăduiri, cu apă miraculoasă. Minunile n-au încetat să se petreacă, în acel dumnezeiesc loc. Împăratul Iustinian, al Bizanţului, s-a vindecat şi el de suferinţă, la acel izvor, fapt pentru care a ridicat, în secolul VI, o biserică impunătoare pe locul celei vechi, care va fi refăcută şi înzestrată cu odoare de preţ de către succesorii săi: Vasile Macedoneanul şi fiul acestuia, Leon cel Înţelept.

Secolele au trecut unul dupa altul si, in ciuda vitregiilor istoriei, Izvorul Tamaduirii de la Constantinopol nu a secat niciodata, aducand celor credinciosi bucurie si vindecare sufleteasca si trupeasca.

Izvorul Tămăduirii, praznicul acesta mariologic, întotdeauna în Vinerea Luminată nu ne scoate însă din fiorul hristologic al acestor zile, pentru că, la fel ca în slujba sfinţirii mici a apei, Maica Domnului ne centrează privirea spre Hristos, spre Fiul Ei, ca Una care este “luminat şi sfînt locaş al Stăpînului”. În întreaga slujbă de astăzi am auzit din plin că harul mîntuirii, că harul vindecării ne vine prin Maica lui Dumnezeu şi că Ea este pentru noi un izvor pururea viu de dragoste şi de ajutor.

Izvorul Tămăduirii

Bucură-te, Izvorule al bucuriei celei neîncetate;
Bucură-te, şuvoi al frumuseţii celei negrăite!
Bucură-te, izgonitoare a tuturor bolilor;
Bucură-te, nimicitoare a feluritelor patimi!
Bucură-te, rîul prea limpede, care tămăduieşti pe cei credincioşi;
Bucură-te, apă prea plăcută celor bolnavi de tot felul!

poze facute in 2013...cu Bella si Christian

PILDA CU SORICELUL CEL VITEAZ

Un soricel de casă, de rasă, bine crescut si plăcut la vedere, alergând mereu disperat din calea pisicii, se pomeni într-o bună zi în pivnita unei case de oameni înstăriti.

Din pricina întunericului, căzu într-o băltoacă ciudată.

Era o baltă de palincă, din cea mai de soi, scursă de sub cepul prost asezat al unui butoias făcut din lemn de stejar.

La început, soricelul nostru gustă timid din acea licoare curiosă.

Îi plăcu savoarea ei. Avea un gust puternic si bine definit, aluneca pe gâtlej asemeni focului.

Când ,,bău” tot ce era în baltă, soricelul nostru se îndreptă de spate, se bătu cu pumnii în piept, îsi luă o înfătisare feroce si strigă:

-Unde-i pisica?

În vremea noastră prea multă lume are curaj doar cât un soarece.

Tradiţii pentru spor şi sănătate de Florii: Intrarea Domnului în Ierusalim

        În ajunul sărbătorii se adună multe ramuri înmugurite de salcie şi se duc la biserică, pentru a fi binecuvântate
Liliana Ivan

Primul dintre praznicele împărăteşti cu dată schimbătoare, din cursul anului bisericesc, este dedicat Intrării triumfale a Domnului în Ierusalim, înainte de săptămâna Patimilor.

Anul acesta, sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim, cunoscută în popor şi sub numele de Duminica Floriilor, a Stâlparilor sau a Vlăstarilor, este prăznuită la 8 aprilie, cu o săptămână înainte de Sfintele Paşti. Praznicul Intrării Domnului în Ierusalim este un moment cu totul special, unicul din viaţa pământeană a lui Iisus, când El a acceptat să fie aclamat ca împărat.

Întors din cetatea Efraim, Iisus a hotărât să meargă în oraşul sfânt. Potrivit profeţiilor din Vechiul Testament, Iisus şi-a pregătit singur intrarea în Ierusalim, pentru a fi recunoscut după Lege că El este Mesia, Mântuitorul lumii. Mulţimea L-a întâmpinat cu ramuri verzi de finic şi de măslin, aclamându-L cu entuziasm: „Osana! Bine este cuvântat Cel ce vine în numele Domnului!"

Despre semnificaţia sărbătorii stau mărturie numeroase menţiuni, primele dintre acestea datând din secolul al IV-lea: sunt vestite două predici rostite de Sfântul Epifanie referitoare la importanţa evenimentului religios. De asemenea, Sfânta Egeria, o pelerină apuseană, menţionează în însemnările ei de călătorie felul în care creştinii sărbătoreau în secolul al IV-lea Intrarea Domnului în Ierusalim; atunci se continua tradiţia ca ramurile de salcie binecuvântate în bisericile creştine să fie împărţite credincioşilor, participanţi la slujba religioasă.

În cinstea praznicului de Florii, trebuie să amintim şi predicile rostite în timp, de părinţii Bisericii Creştine, între care, la loc de cinste, trebuie să-i amintim pe Sfântul Ioan Gură de Aur, pe Sfântul Chiril al Alexandriei şi pe Sfântul Ambrozie. Ramurile de finic şi de măslin, cu care mulţimile l-au întâmpinat pe Iisus la intrarea Sa în Ierusalim, ramuri sfinţite pe care noi le primim în Duminica Floriilor în Biserică, sunt simbolul biruinţei vieţii împotriva morţii. Pentru că Duminica Floriilor sau Duminica Stâlparilor este precedată de Sâmbăta lui Lazăr, care aminteşte de minunea învierii lui Lazăr, făcută de Iisus Hristos.

Între cele două evenimente religioase există o firească legătură: Iisus a fost primit cu fast în Ierusalim ca împărat smerit, împlinind o proorocire din Vechiul Testament, şi datorită minunii făcute prin învierea din morţi a dreptului Lazăr. Intrarea Domnului Iisus în Ierusalim anticipează şi propria biruinţă asupra apropiatei sale morţi.

De Florii, aducem în actualitatea noastră evenimentul la care a participat Iisus Hristos în vremea propovăduirii sale pe pământ. Îl întâmpinăm pe Iisus, venit la noi călare pe mânzul asinei, cu ramuri înverzite şi cu inima deschisă şi primitoare. Iisus se îndreaptă în această zi nu numai spre Templul din Ierusalim, unde a făcut minuni, El vine şi în Ierusalimul din sufletul nostru şi aşteptăm să aducă pacea de care fiecare dintre noi are nevoie.

                                                  Tradiţii pentru spor şi sănătate

         În funcţie de zona geografică, tradiţiile privind Sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim sunt diversificate.

Potrivit tradiţiei milenare, în ajunul sărbătorii se adună multe ramuri înmugurite de salcie şi se duc la biserică, pentru a fi binecuvântate de preot. În ziua praznicului, după sfinţirea acestora, credincioşii duc acasă ramurile pentru a le ocroti gospodăria.

De la Florii, începe ultima săptămână a Postului Paştelui, numită şi Săptămâna Pătimirilor lui Iisus Hristos. În această etapă, credincioşii retrăiesc evenimentele petrecute de Iisus după Intrarea Sa în Ierusalim, de la răstignirea Sa pe cruce şi până la Înviere.

Tradiţia spune că un credincios care se împărtăşeşte de Florii are şansa să i se împlinească orice dorinţă. Acesta trebuie să-şi pună în gând o dorinţă, când se apropie de preot, să primească sfânta împărtăşanie.

Fiind o zi de serbare a vegetaţiei, ziua Floriilor are ca simbol ramurile de salcie. În Muntenia, în ziua de Florii oamenii nu se spală pe cap, pentru că este duminica în care înfloresc pomii, şi din acest motiv cei care nu respectă tradiţia vor încărunţi.

Acum este dezlegare la peşte; de aceea, toate preparatele din peşte au putere de vindecare asupra celor care le prepară şi apoi le mănâncă.

Este bine ca fetele care nu sunt căsătorite să scoată zestrea afară, la soare şi s-o împodobească cu flori. Este un obicei prin care, în ziua de Florii, tinerele se roagă Mântuitorului Iisus să le aducă ursitul mai repede.

Un alt obicei practicat în mediul rural spune că sătenii se încing cu ramurile de salcie peste mijloc. În timp, cine respectă această tradiţie este apărat de boli şi de pagubă.

În memoria lui Lăzărel, un copil care a murit de dorul plăcintelor, în multe gospodării din toată ţara, mamele fac plăcinte cu mere, pe care le împart copiilor cu vârste cuprinse între 6 şi 12 ani. În acest mod, ele nu vor să pătimească ca mama lui Lăzărel, un copil care a dorit să mănânce plăcinte, iar mama lui nu i-a împlinit dorinţa. Atunci, de supărare, Lăzărel a plecat cu oile la păscut; s-a urcat într-un copac să adune mai multe frunze pentru oiţele lui, dar creanga pe care s-a aşezat s-a rupt, iar Lăzărel a murit.

                        Astăzi se sărbătoresc cei care poartă nume de flori.

Vremea din ziua de Florii se poate repeta în ziua de Paşti.

Din această zi, urzicile înfloresc şi nu mai sunt comestibile.

În vreme de furtună, se pun pe foc muguri din salciile sfinţite la slujba de Florii, pentru a alunga furtuna şi grindina.

În ziua de Florii se curăţă mormintele şi se împodobesc cu ramuri de salcie.

Vitelor li se pun în mâncare mâţişori de salcie, pentru a fi sănătoase tot anul şi pentru a face viţei sănătoşi.

Pentru sănătatea familiei, se aerisesc hainele, se termină curăţenia casei şi se stropeşte toată gospodăria cu agheasmă.

Pe ramurile pomilor fructiferi, pe butucii viţei de vie, pe stupi şi la ferestre se agaţă ramuri de salcie, pentru ca toţi membrii familiei să se bucure de prosperitate şi de sănătate. De asemenea, pe ogoare şi în grădini, se îngroapă mugurii salciei sub prima brazdă, tot pentru efectul lor miraculos, care atrage belşugul.

În timpuri îndepărtate, denumirea populară a sărbătorii provenea de la zeiţa romană a florilor - Flora. În zilele noastre, Sărbătoarea Floriilor este dedicată Intrării Mântuitorului Iisus în Ierusalim.

DIN ZIARUL CLIK

Manastirea Musunoaiele (de calugari)

In vizita mea in judetul Vrancea am ajuns si la manastirea MUSUNOAIELE...unde am ramas profund impresionata de cati trandafiri am vazut acolo..era o adevarata gradina a raiului pe pamant...aici va detailez despre manastire ..

si va postez si cateva poze facute cu telefonul mobil..va sfatuiesc sa mergeti sa vizitati acest colt de rai..

Este situata pe soseaua Focsani-Panciu, la circa 40 km N de Focsani. Din marginea comunei Movilita, inainte de trecerea podului peste albia paraului Zabrauti (secat vara), langa intreprinderea Vinalcool ramificatie stanga 5 km pana in Fitionesti – 22 km pana la manastire. Sunt si autobuze din Panciu la Fitionesti. Pana la Panciu poate fi folosit trenul din Marasesti. Din Fitionesti circa 18 km se poate merge pe un drum forestier carosabil prin padure pana la manastirea Musunoaiele. Din manastirea Trotosanu se intra in sat pe primul drum la dreapta printre vii, in satul Ghionicesti, apoi Holbanesti si foarte aproape Fitionesti. Se poate veni si dinspre apus din satul Pralea, distanta de 6-7 km, iar in satul Pralea se poate veni cu autobuze de Onesti care circula de mai multe ori pe zi. Mai poate fi folosit trenul de Adjud-Tg. Ocna pana la statia Caiuti si apoi 10 km pana in satul Pralea (apartine de Caiuti).

Să dea Dumnezeu să fiu gata

Gata de slujire, gata de suferință, gata să-și dea viața, iată pentru ce se pregătea Apostolul Pavel! Să dea Dumnezeu să ne arătăm și noi pregătiți pentru toate acestea, după voia lui Dumnezeu. Apostolul nu avea ezitări, nu cerea sfatul nimănui, nu umbla să obțină aprobări, nu cădea la învoială cu propria-i conștiință, nu se arăta nehotărât pe ce drum să meargă. Viața i se înfățișa ca o perpetuă nevoință, la care răspundea fără șovăire: ”Sunt gata!”

Să intri în inima lumii păgâne, să te angajezi de unul singur într-o luptă corp la corp cu păgânătatea, nu era o treabă ușoară! Dar n-a stat în cumpănă nicio clipă în fața acestei nevoințe, spunând ”din partea-mi sunt gata să vă vestesc Evanghelia și vouă, celor din Roma” (Romani 1, 15), gata să ducă la îndeplinire totul, pentru a face voia lui Dumnezeu.

Ierusalimul era atunci locul unde cei ce urmau lui Hristos erau supuși la chinuri și totuși, înfruntând primejdia, Pavel se arăta gata ”să moară în Ierusalim, pentru numele Domnului Iisus” (Faptele Apostolilor 21, 13). Iar atunci când s-a aflat față-n față cu moartea s-a arătat gata să-și pună viața chezășie pentru convingerile sale. Suprema trăsătură de caracter a Apostolului Pavel este tocmai aceasta: hotărârea de a merge în întâmpinarea datoriei sale, cu prețul oricărei suferințe și chiar cu prețul vieții.

Să dea Dumnezeu să avem parte de o asemenea hotărâre! Să-mi dea Dumnezeu și mie a tinde cu bucurie să Te urmez, Doamne, oriunde, să îndeplinesc neobosit, voia Ta, cu neslăbită râvnă. Să-Ți fiu ascultător, chiar dacă mă voi afla în situația de a mă despărți de munca mea de acum, sau voi ajunge să nu mai fiu în stare de nimic. Iar când îmi va bate ceasul morții, fă să pot fi gata să las tot ce-mi este scump în mâinile Tale, să năzuiesc din toată inima spre Tine, să-mi încredințez sufletul iubirii Tale! Amin.

(Fragment din cartea ” Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu) 

MARGARITARE DUHOVNICESTI

Când te scoli dimineaţa din somn, gândeşte-te că Dumnezeu îţi dă ziua pe care n-ai fi putut să ţi-o dai singur, şi pune deoparte prima oră sau măcar un sfert de oră din ziua care ţi s-a dat şi adu-o drept jertfă lui Dumnezeu într-o rugăciune de mulţumire şi de cerere bună. Cu cât vei face mai cu osârdie acest lucru cu atât mai mult îţi vei sfinţi ziua, cu atât mai puternic te vei îngrădi în faţa ispitelor pe care le în decursul zilei.

Tot aşa , când mergi la somn gândeşte-te că Dumnezeu îti dă odihnă de ostelile tale. Consacră lui Dumnezeu o curată şi smerită rugăciune. Buna ei mireasmă îţi va apropia pe îngerul tău spre paza ta.

Rugăciunea de dimineaţă pentru om este întocmai ca roua de dimineaţă pe plante. Cine se roagă lui Dumnezeu de dimineaţă, cu o cuvenită luare aminte, e mai fericit şi mai liniştit tot restul zilei aceleia. Mintea se ocupă toată ziua cu ceea ce o preocupă de dimineaţă, ca o piatră de moara, care macină în restul zilei grău sau neghină.

Să ne străduim să punem întotdeauna de dimineaţă grâu pentru ca vrăşmaşul să nu toarne neghină. Să petrecem ziua ce începe aşa fel încât ea să ne poată duce câtre ziua veşnică, iar nu către noaptea veşnică.

Sileşte-te ca şi în mijlocul ocupaţiilor să găseşti măcar câteva minute pentru ca să te întorci cu gândul şi cu rugăciunea plină de evlavie către Acela care binecuvântează munca cinstită şi dă izbândă lucrului bun.

Roagă-te şi lucrează! Tu nu eşti creat pentru pământ, ci pentru cer. După ostenelile şi grijile vieţii, ridică-te sus cu mintea şi cu inima, revarsă-ţi înaintea lui Dumnezeu sufletul în rugăciuni şi mulţumiri. Roagă-te! Aceasta este datoria ta, slava ta, fericirea ta. De la muncă treci la rugăciune, de la rugăciune la muncă! Roagă-te şi munceşte!

Începe şi sfârşeşte-ţi ziua cu Dumnezeu. Când mergi către somn adu-şi aminte de moarte al cărui chip şi tindă este somnul. Adu-ţi aminte de cele trecute şi nădăjduieşte în Domnul pentru cele viitoare. Foloseşte spre bine pe cele prezente.

PR. ARSENIE BOCA

MANDRIE , HABOTNICIE , ATITUDINI

de Porfirie Bairaktaris

Psihologia si psihiatria dacă nu se întâlnesc cu crestinismul autentic au mari sanse să dea gres. În contextul lumii de astăzi oamenii apelează la fel de fel de mijloace de vindecare psihică neglijând cu desăvârsire pe Dumnezeu si cunoasterea de sine.

Asprimea sufletească a celor care par virtuosi sau a celor care habotnicesc pe tărâmul crestinismului sunt aceia care n-au înseles ce vrea Hristos de la ei. Adevăratul crestinism se recunoaste cu usurintă în sufletul aceluia care iubeste pe semeni si reuseste să facă fată vrăjmasilor lui compătimindu-i si iubindu-i. Părintele Porfirie Bairaktaris cu usurintă radiografiază realitatea care ne înconjoară si ne oferă câteva repere spre a ne suscita interesul:

Mi-a zis Bătrânul într-o zi:

-Crestinul trebuie să se ferească de habotnicie bolnavă, adică atât de sentimentul superioritătii pentru virtutile sale, cât si de cel al inferioritătii pentru păcătosenia Lui. Una este complexul de inferioritate si cu totul altceva, melancolia.
A venit odată la mine un medic psihiatru si început să condamne crestinismul pentru că, zicea el, creează complexe de vinovătie si melancolie. I-am răspuns:

,,Sunt de acord că unii crestini, din pricina greselilor prorprii sau ale altora, sunt prinsi în capcana complexului de vinovătie, dar si tu trebuie să fii de acord că cei din lume cad adesea într-o boală si mai gravă – mândria. Constiinta religiasă a vinovătiei, alături de Hristos, dispare, în cele din urmă, prin pocăintă si spovedanie, pe când mândria celor ce trăiesc departe de Hristos nu dispare nicidecum”.