Lacrimi la Icoana Sf. Serafim

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

     „Fericiți suntem noi, creștinii ortodocși, pentru că trăim sub mila lui Dumnezeu. Ne este ușor să ducem acest război: Domnului i-a fost milă de noi și ne-a dat pe Duhul Sfânt, Care viază în Biserica noastră. Un singur lucru mă întristează, că nu toți oamenii cunosc pe Dumnezeu și cât de mult ne iubește. Această iubire se face simțită în sufletul celui ce se roagă, iar Duhul Sfânt dă mărturie sufletului de mântuirea lui.
Lupta noastră se duce în fiecare zi și în fiecare ceas. Dacă faci reproșuri fratelui sau îl judeci sau îl întristezi, ți-ai pierdut pacea. Dacă ai căzut în slavă deșartă, sau te înalți deasupra fratelui, ai pierdut harul. Dacă-ți vine un gând desfrânat și nu-l depărtezi de îndată, sufletul tău pierde iubirea lui Dumnezeu și îndrăzneala în rugăciune. Dacă iubești puterea sau banii, nu vei cunoaște niciodată iubirea lui Dumnezeu. Dacă-ți împlinești voia proprie, ești biruit de vrăjmașul și urâtul intră în sufletul tău. Daca urăști pe fratele tău, înseamnă că ai căzut din Dumnezeu și un duh rău a pus stăpânire pe tine. Dar dacă faci bine fratelui, atunci vei afla odihnă conștiinței". Sfântul Siluan Athonitul

Lacrimi la Icoana Sf. Serafim
(Sf. Ioan Iacob Hozevitul)

Cuvioase Serafime!caută din înălţime
Spre acei ce pătimesc!, vezi-ţi neamul tău cum geme,
Asuprit de cei tirani,
Şi cum sufăr pribegie mulţi din fiii tăi orfani!

La Sarov şi Diveeva nu mai este astăzi drum,
Întunericul domneşte,in poiana ta acum!
Iară bietele orfane,ca albinele de ''URS'',
Au fugit prin ţări străine ''Şi IZVORUL N-A MAI CURS ''!

„Fiarele cuvântătoare”au stricat grădina ta,
Iar din apa ta bolnavii,nu mai pot acum să bea!
Îmblânzeşte iarăşi „URS-ul”revărsându-i harul tău
Şi pe neamul tău sloboade din robia celui rău!

Din Sarovul cel din ceruri,toarnă din al tău izvor
Apa sfântă a Credinţeipeste cei de la „ZATVOR !
Pe sărmanele albine,răzleţite de sobor
Luminează-le spre bine,să-şi cunoască matca lor!

Bucuria ta, Părinte,dăruieşte-ne-o din cer
Şi cu dragoste fierbinte să-l întorci pe cel „STINGHER”.
Iar pe cei ce sunt în chinuri,Cuvioase Serafim,
Dă-le ca să vadă slava Noului Ierusalim!

Pe Păstor îl întăreşte cu sfinţitul lui „Sobor”,
Să lucreze mântuirea,necăjitului popor!
Şi precum izvor de pace,pe pământ te-ai arătat,
Pentru pacea lumii astăzi,roagă-te neîncetat!
Roaga-te neancetat!!!

2 ianuarie 1957, Schitul Sf. Ana – Hozeva

URS = numele scurtat al Sovietelor ( „Uniunea Rusilor Soviete”).
ZATVOR = închisoare
IZVORU N-A MAI CURS= Se înţelege aici izvorul Sfântului Serafim cel viu adică mângâierea cuvintelor lui celor dulci
STINGHER = se înţelege tot cel răzleţit de la drumul cel adevărat al Pravoslaviei şi de la vechile tradiţii ale ţării.

Cele trei trepte ale maniei

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

"...Mânia ne biruieste pe toti! Vai de capul nostru! Dar să vorbim, după Sfântul Ioan Scărarul, care sunt treptele mâniei.

Mânia se împarte în trei feluri; este mânia numită pe greceste holos, care înseamnă "repede", când omul se mânie repede si tot repede îi trece. Asta nu-i mânie periculoasă. Este ceea ce spune Duhul Sfânt în Psaltire: Mâniati-vă si nu gresiti.

Aceasta-i mânia cea firească. A gresit o dată, a cerut iertare, se împacă. Inima omului este împărtită în trei părti: partea mânioasă, partea ratională si partea poftitoare. Această mânie este dumnezeiască, căci din fire este sădită în sufletul omului, să se mânie asupra păcatului. Sfântul Ioan Gură de Aur zice: "Mânia ta să nu fie asupra fratelui, ci asupra sarpelui prin care ai căzut".

Când vezi pe un om că te ocărăste sau îti face rău, nu te supăra pe el, că nu-i vinovat el. Nu s-ar fi pus legea iubirii de vrăjmasi dacă era asa. Urăste boala lui, nu pe om, că nu-i vinovat omul, diavolul îl îndeamnă. Urăste boala, că boala-i de la draci, ca să-l facă să te urască, să te ocărască, să te păgubească, să te bată. El nu-i vinovat, că omul este făcut după chipul si asemănarea lui Dumnezeu, dar cel îndemnat de diavol asa face.

Mânia cea dreaptă nu urăste, ci împlineste porunca Domnului, care zice: Iubiti pe vrăjmasi vostri. Binecuvântati pe cei ce vă blestemă.

Această mânie, holos, este primul grad al mâniei.

A doua treaptă a mâniei este mânia numită catos sau pizmă, pe româneste. Acesta-i un sarpe rău. Acesta când a muscat inima noastră, nu numai că ne mâniem, dar tinem mânie câte o săptămână, două, pe cel care ne-a făcut rău. Aceasta-i grea.

Când omul tine mânie si gândeste: "Lasă că-i răstorn eu planul la acela; lasă că am să-i zic eu; lasă că am să i-o fac eu", si când vei vedea acestea în mintea ta, să stii că ai trecut în treapta a doua a mâniei. Te-a muscat mai mare balaur de inimă. Si să te duci să ceri iertare, să te împaci cu fratele, zicând: "Iartă-mă, sotule; iartă-mă, sotie!", că dacă nu trece această mânie, nu putem zice "Tatăl nostru".

Atunci ar trebui să ne rugăm asa: "si nu ne iartă nouă, Doamne, greselile noastre, precum nici noi nu iertăm". Asa ar trebui să ne rugăm, că dacă nu iertăm, altfel nu putem zice "Tatăl nostru". În nici un fel de mânie nu putem zice "Tatăl nostru". Conditia-i pusă de întelepciunea lui Dumnezeu Cuvântul.

Apostolul spune: Soarele să nu apună întru mânia voastră, iar cel ce a trecut în al doilea grad de mânie, nu numai soarele îl apucă cu mânia, îl apucă si două, trei zile, si o săptămână si o lună.

Apoi este mânia cea mai grea decât toate, zacos, care pe româneste se cheamă zavistie. Asta-i mai rea decât dracul. Este un drac mai rău decât toti dracii, zavistia. Să ne ferească Dumnezeu de asemenea mânie! Dar de ce se cheamă zacos? Fiindcă zace mult în inima omului. Omul când a ajuns în treapta a treia a mâniei, nu tine mânie numai două-trei zile sau o săptămână, ci ani de zile.

S-au văzut oameni bolnavi de această boală, de zavistie, care nici la moartea lor n-au iertat pe fratele. "Uite, cutare a murit, si pe patul de moarte i-a cerut iertare fata sau nepoata, si n-a vrut s-o ierte". Să ferească Dumnezeu! Acesta-i balaurul zacos sau zavistia, si de acesta arată dumnezeiescul Ioan Gură de Aur că-i mai rău decât satana, în Cuvânt la Saul si la David.

Saul era împăratul lui Israel si era bolnav de epilepsie, de duh necurat, că adeseori cădea la pământ si făcea spume la gură, că îl părăsise Dumnezeu de când l-a ucis pe împăratul Ahab. David venea si-i cânta din harpă psalmi si gonea duhul cel rău de la Saul si îl făcea sănătos si se linistea.

Dar Saul îi multumea lui David că a scos dracul din el? Nu. Dracul, auzind puterea psalmilor, îl părăsea pe Saul si fugea. Iar Saul se linistea, dar zavistia din el nu.

Căci fecioarele Ierusalimului, după ce au auzit că David, un copil, a bătut pe filisteanul Goliat si i-a tăiat capul si a ridicat ocara dintre fiii lui Israel, ele băteau din tambure si strigau asa: Bătut-a Saul cu miile si David cu zecile de mii. Adică îl lăudau mai tare pe David decât pe Saul. Si de atunci Saul a prins ură, tot din iubirea de slavă, a prins mare zavistie, zicând că de-acum David are să fie împărat.

Si atâta zavistie avea, cu toate că David îl tămăduia si izgonea dracul de la dânsul, încât când se scula de jos întreba: "Unde-i David, să-l omor?" Si a aruncat de trei ori cu sulita după David. Pe cine voia să omoare? Pe doctorul lui, care-l făcea sănătos.

Ai văzut că dracul se ducea de la Saul, din cauza psalmilor, dar zavistia din inima lui nu se ducea? Voia să-l omoare pe David, ca să nu ajungă împărat.

De aceea spun Sfintii Părinti si mai ales Sfântul Vasile cel Mare: "Zavistia este mai rea decât dracul". Asta-i mânia zacos si când se tulbură omul de zavistie, fierea varsă venin în jurul inimii, că partea cuvântătoare a sufletului este în inimă. Atunci se întunecă ratiunea si creierul si partea sentimentală a sufletului omului si degeaba îi spui că aici este alb, că el vede negru. Nu mai vede bine, fiindcă i s-a întunecat mintea si inima de zavistie.

Zacos, adică zace mult în sufletul omului. Zavistia este mai rea decât toate. Numai diavolul este zavistnic si are zavistie de la începutul lumii asupra oamenilor si asupra lui Dumnezeu, dar a omului, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, este mai rea decât dracii. Să ne ferească Dumnezeu, că zavistia este un drac care persistă în inima omului si dacă omul nu se mărturiseste si nu se roagă lui Dumnezeu să-l izgonească, sunt multi care nici pe patul mortii nu vor să ierte pe cel ce le-a gresit.

Aceasta este treapta a treia a mâniei, care este cea mai periculoasă; si acesta este dracul zavistiei, care-i mai rău decât toti diavolii.

Deci nu-i de ajuns să zici numai cu buzele: Dumnezeu să te ierte, dar inima ta să fie plină de zavistie si de mânie; aceasta nu-i iertare. Dumnezeu caută la inimă. În zadar ne rugăm, când inima noastră e plină de răutate, de zavistie, de răpire si de toată râvna cea rea.

Deci să ne silim cu inima noastră, să o convingem că trebuie să iubim pe fratele nostru si să cerem ajutorul lui Dumnezeu să facem acest lucru si atunci să avem îndrăzneală în rugăciunile noastre către Dumnezeu. Dacă nu, are să se întâmple ce spune Sfântul Isaac Sirul: "Sământă pe piatră este rugăciunea celui ce are mânie asupra fratelui său".

Să ne păzească Dumnezeu de tot felul de mânie, dar mai ales de mânia zacos. Amin. "


Cel ce face milostenie ”împrumută pe Dumnezeu”