Amânare

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

- De ce amâni?
- Ce să amân?
- Ca să iubești
- Păi nu amân!
- Ei nu amâni, prieten drag, te scuzi, te-ascunzi, te fâstâcești.
- Cum poți să spui așa ceva? Eu am iubit mereu femeia, pacea, natura, sportul, viața, mereu am zis iubirea-i cheia! Cum poți să crezi că nu iubesc, când tot ce vreau e să fac bine? Îmi calculez, îmi fac un plan și am încredere în mine.
- Ce ai iubit tu la femeie? Că doar un suflet poți iubi. Pantofii, haina și machiajul, sânii și fundul crezi că-s vii?
- Mă scuzi…
- Dar stai să îți explic! Ce ai iubit mai mult la pace? Puterea ta de remarcare sau de-a schimba ce altul face? Ce ai iubit tu la natură? Cum poți iubi o moleculă? Cum poți iubi tu un copac, un simplu cap sculptat de dac? Cum poți iubi o mare moartă? Cum poți iubi tu o pădure? Ce ai iubit la răsărituri și la apusuri? Haide spune!
- Exagerezi! Eu le-am iubit…
- Și crezi că asta e iubire? Când dragostea pură iubește doar suflete de orice fire. Că inimi pentru inimi bat și un suflet sufletul iubește. Restul sunt gândul unui drac care ucide mișelește. Plăcerea are multe forme și toate par cu bază bună, dar când fundația putrezește construcțiile ți se dărâmă.
- Atunci de ce s-au mai creat? De ce există printre noi?
- Ca să-L iubim pe Creator, să nu ajungem oameni goi. Că lumea asta este mare și vei ajunge să creezi, dar fără dragoste, vezi tu?! Vei pierde și ce-i bun și crezi. Puterea este un pericol, și vei avea acea putere, ba chiar o ai dar ai controlul să faci din ramuri mitraliere. O pace dintr-o minte sumbră și dintr-o inimă-ngețată nu este pace, nici iubire, ci doar plăcere camuflată. Eu am iubit și lesedeul și diemtiul, trăbălia, ne-nțelegând că-i doar sicriul pe care îl înghite glia.
- Ești un nebun și te iubesc!
- S-o crezi, s-o simți cu adevărat, nu că îți scriu și te distrează cum arunc litere-n ecran, că așa nu-nțelegi nimic, dragostea e ființă vie și ea unește inimile chiar și printr-o simplă hârtie. Iubirea e din suflet coane! N-o s-o găsești la un teveu, pe o tabletă sau un smartfon, într-o cafea cu iz ateu.
- Îmi place sportul, îl iubesc!
- Observi cum gura îți grăiește un adevăr subtil ascuns în mii și mii de diferențe?! Ca să iubești nu tre’ să placi, că dragostea nu e plăcere, ea e sanzație și trăire ce-aduce-n inimi mângâiere. Și El e ea, că vrei sau nu, iar altă cale nu există de-a te salva din veșnicie, de-o clipă infinită, tristă. Iar sportul tău nu are suflet și-o faci chiar fără să gândești ca să mai ai încă o formă cu care o să te mândrești. Și sănătatea e o stare ce-ți vine tot din dragoste, adică de la El amice, Hristos nu e vreo pacoste. Și orice boală e un gând ce îți transformă materialul și-ți spune prin pastile roz că-ți poți atinge idealul. Dar idealul n-are formă cu abdomen în pătrățele și celulita e un gând din miile de gânduri rele, ca să-ți testeze dragostea de-a căuta-o doar pe ea, când moartea trupului te naște, să nu pierzi Raiul ca satana.
- Dar iubesc viața! Nu-nțelegi? Sunt mulțumit și chiar îmi place.
- Îti place și-ăsta ți-e sicriul, iar tu crezi ca e carapace.
- Sunt fericit dacă fac sport, mai meditez, mă mai distrez, vreau să iubesc doar tipe bune, călătorii, nu să fumez. Să beau un ceai, să rad, să fug, să urc pe munți și să glumesc, toate aceste mii de lucruri mă fac să simt că… chiar trăiesc.
- Deci tu trăiești doar pentru lucruri?
- Eu le iubesc și asta cred…
- Infinitatea vieții noastre nu îți permite să greșești în a alege dragostea în fața ghimpilor lumești. Cum crezi tu că iubești viteza? Că e proces de fizică, ce nu e suflet, n-are viață, n-are esență, mimică. Sau cum de îți iubești cățelul care-i o piesă în decor, este viu și stiu că-i suflet ghidat de-al nostru Creator, dar inovează și se joacă, poți să-l dresezi sau să-i pui lesă, ca să-ți mai stimulezi mândria de-a controla o altă piesă. Vrei și-ți dorești și iarăși vrei, și iar dorești să faci ceva, dar neschimbând sensul acum vei vrea să cucerești lumea. Iar cu cățelul nu-i iubire, cât nu te prinzi că e creație, și tu te-nchini la înc-un idol ce-ți fură dragostea cu grație. E o plăcere că-i pufos, te stimulează parental, mâncare, pipi și hăinuțe, o ocupație spre calvar. Mai bine tac… că văd că doare. Dar este bine c-ai reacție, frustrarea cea din adevăr lovește orice excitație. Și îți va sparge gheața-ncet de pe inima ce nu mai bate deși o auzi, anatomie cu un pic de iubire-n spate. Și să-L iubești că ți-a dat câine cum L-ai iubi pentr-un copac, că sunt același material, doar că nu e-nrădăcinat!
- Iubesc și casa mea drăguță, eu asta simt, n-ai ce să-i faci!
- Îti place! Dar nu-i zi iubire că ești cu dracu’ umeri craci. Iubirea ține doar de suflet, și de un suflet infinit, iar dragostea este doar una, restul sunt lemne și granit, iubirea îți vorbește, scrie, și tu citești acum din ea, doar ea poate șterge dorințe, țeluri sau orice tu ai vrea. Că satisfacția-i trecătoare când ea nu vine din iubire, și-n loc să trăiești din plin viața, tu doar alergi așa-n neștire. Cum poți să iubești muzica? Cum crezi că poți iubi o carte?
- Muzica e iubita mea…
- Da-i moartă, deci ești tot departe
- Ea îmi transmite dragoste, ea îmi transmite satisfacție, parcă e îmi curge viață-n vene, medicament…
- Sau doar infecție? Tu nu-nțelegi că dragostea e altceva decât o lecție de educare a cuiva, nu-i un cilaut c-un pai și-o frecție. O ai demult dar tinzi s-o pierzi că ție-ți place mai mult gândul venit din note scrise verzi care vor incendia pământul. Nu-ți amintești și nici n-ai cum, că lumea este sufocată de frici, plăcere și mândrie, gheațar în bezna-ntunecată.
- Măcar relația mi-o iubesc și tipa chiar ține la mine.
- De ce o iubești? Că te iubește? Sau o iubești că așa-ți vine?
- Nu înțeleg…
- Păi nici n-ai cum să înțelegi când n-ai iubire, că limba mea e dragoste iar limba ta e rătăcire, de-aș ști că ai stropi de dreptate aș alerga acum la tine, și-o fac că să vii după mine, să vezi un pic din lumea mea, acum că știi care e calea, caută raza, nu uita!
- Și cum s-o caut, ce să fac? În lumea asta m-am născut, case, mașini, bani și cafele, pocăr, alcool și mult futut, paie și sporturi și cariere, cărți, internet și meditație, spectacole, filme, concerte, plimbări și multă agitație, căței și cai, pisici și pre’teni, politică și mult cancan, excursii, alpinism, suporteri, e tragic dacă-s toate-n van. Și spiritual am încercat să caut și chiar am găsit senzații, ceacre și știința, masoni, religii, orice mit. Citesc destul și vreau mai mult, inteligență și creație, jocuri și aptitudini noi, deja eu am un plan de viață. Cum poți să spui deșertăciune? Cum poți să spui că sunt în van? Cum poți să zici că toate astea sunt doar un simplu paravan?
- Păi sincer, altfel nu am cum, și știu că adevărul doare dar asta până-ncepi să-I ceri senzația pură din lucrare, care va umple rapid golul pe care chiar tu l-ai creat doar cu dorințe, deci alegeri și gândurile unui drac. Începe azi! Nu amâna!
- Ce să amân?
- Ce-ai amânat, vezi cât e ceasul că e seară! Dar dragostea te-a așteptat. Căci Dumnezeu are răbdare mai multă decât orice drac. Un diavol ce-ți va da cu scafa în veșnicie ură vrac.
- Păi eu nu înțeleg nimic! Ori Dumnezeu ori dragoste?
- E unul singur dragul meu, Iisus Hristos e numele…
- Mă spovedesc și-o să mă rog…
- Nu amâna, atât îți spun!

Simțirea este efectul unei acțiuni, nicidecum o acțiune în sinea ei, fiind un simplu rezultat al mutărilor pe care le faci pe tabla asta foarte complexă de șah, unde sunt miliarde de regine și regi, și câțiva pioni care visează tot regalitate, pe chiar tu l-ai creat doar cu dorințe, deci alegeri și gândurile unui drac. Începe azi! Nu amâna!
- Ce să amân?
- Ce-ai amânat, vezi cât e ceasul că e seară! Dar dragostea te-a așteptat. Căci Dumnezeu are răbdare mai multă decât orice drac. Un diavol ce-ți va da cu scafa în veșnicie ură vrac.
- Păi eu nu înțeleg nimic! Ori Dumnezeu ori dragoste?
- E unul singur dragul meu, Iisus Hristos e numele…
- Mă spovedesc și-o să mă rog…
- Nu amâna, atât îți spun!

Simțirea este efectul unei acțiuni, nicidecum o acțiune în sinea ei, fiind un simplu rezultat al mutărilor pe care le faci pe tabla asta foarte complexă de șah, unde sunt miliarde de regine și regi, și câțiva pioni care visează tot regalitate, pe când nebunii dau ture pe cai cu mitraliere în mâini ca să ne aducă pacea prin război. Cum oare?! Eu propun să ne iertăm dușmanii până prind ciudă. În curând oricine are o armă în mână va trage în cel cu armă și asta defapt e de când lumea. Deci câtă căpățâna de putrezită îți tebuie să mergi voluntar în armată, când toate armatele lumii sunt controlate de la un singur birou oval și câtă dragoste lipsă poți avea să dai un șer la un linc unde unu e feeeil de accidentat, controlat de draci, doar ca noi să ne mai  distrăm puțin unii pe seama altora. Ia degetul de pe trăgaciul Feisbucului că îți ucizi frați fără milă draga mea surioară și tu frate scump, prin miile de invitații la proteste organizate de oengeuri, când toate răspund la telefonul aceluiași birou oval, mult peste guverne, masoni, biserici, pseudoiluminati și paramilitari. Hai să ne arătăm unii altora că știm să recunoaștem adevărul, că suntem niște nimeni în fața tuturor, să vadă și vecinii că luptele se vor  câștiga doar cu pace și ospitalitate. Poate, poate, devin și ei niște nimicuri ca dacii de față și o să ne iubim precum oamenii, căutând să luăm din pură  dragoste măcar un cinci la examenul ăla pentru admiterea în Rai. Șah mat!
Dragostea este în tine dar e acoperită cu miliarde de gânduri și simțiri opuse ei, astfel tu deja ești aflat într-o zonă îndepărtată de ea. Asta este situația în care ai ajuns! Orice formă de a adăuga, orice la ceva ce deja ai, e doar o bucățică de cașcaval așezată în capcana ce vrea să-ți fure clipa aia cea mai lungă din lume, căreia nu ai vrea să-i pui capăt niciodată. Și doar   ortodoxia e un adevăr limpede, o metaforă frumoasă într-o lume care și-a pierdut demult sensul, o lume în care clipele sunt așteptate să treacă pentru a ajunge la ceva mai bun, cândva, poate mâine, dar analizând rezultatele vei obesva că timpul trece în defavoarea ta, și nu e că așa ar vrea cineva anume, e o cale singură către ospitalitate. Poate, poate, devin și ei niște nimicuri ca dacii de față și o să ne iubim precum oamenii, căutând să luăm din pură  dragoste măcar un cinci la examenul ăla pentru admiterea în Rai. Șah mat!
Dragostea este în tine dar e acoperită cu miliarde de gânduri și simțiri opuse ei, astfel tu deja ești aflat într-o zonă îndepărtată de ea. Asta este situația în care ai ajuns! Orice formă de a adăuga, orice la ceva ce deja ai, e doar o bucățică de cașcaval așezată în capcana ce vrea să-ți fure clipa aia cea mai lungă din lume, căreia nu ai vrea să-i pui capăt niciodată. Și doar   ortodoxia e un adevăr limpede, o metaforă frumoasă într-o lume care și-a pierdut demult sensul, o lume în care clipele sunt așteptate să treacă pentru a ajunge la ceva mai bun, cândva, poate mâine, dar analizând rezultatele vei obesva că timpul trece în defavoarea ta, și nu e că așa ar vrea cineva anume, e o cale singură către ceea ce cauți tu în alte teorii mai comode și mii și mii de tehnici de autocunoaștere și evoluție spirituală sau materială.
Dumnezeu nu se uită la haine, coafuri, cariere, averi, bani, inteligență, bunădispoziție, misionarism, ambiții și idealuri false. Ești doar un nimeni că așa ești tu, și eu, și oricare alt omuleț, dac, ungur, englez, chinez, rus, turc, bulgar, francez, bogat, sărac, înalt sau scund, șchiop sau fumător, drogat sau manierat, yoghin sau mason, ortodox, catolic, musulman, ateu, sionist, rațional sau om de știință, artist sau boschetar. Ești un nimeni! Și dacă o să începi să vezi asta, viața va prinde o formă la care nu prea te aștepți. Și mai e o chestie! Dragostea nu se poate mărita cu mândria, nici măcar așa în concubinaj, că nu au cum. Iar dorințele, plăcerile, fricile sunt toate boli ale unei nave carnale la care tot repari de ceva ani din mândrie și poftă de viață, neștiind că intrarea în Împărăție e o ușiță mică și veche, unde trebuie să te apleci puțin, să lasi capul semeț mai jos, evident, dacă chiar vrei să ajungi să trăiești cea mai lungă clipă din lume, pe care nu ai vrea să o stingi, și asta nicidecum singur sau cu douăzeci de prieteni, ci alături de alte miliarde de miliarde de ființe nemuritoare iubitoare ca tine, care rezonează prin dragoste, cunoscând adevărul, simțind viața și urmând calea către un infinit paradisiac mult mai complex de
unde trebuie să te apleci puțin, să lasi capul semeț mai jos, evident, dacă chiar vrei să ajungi să trăiești cea mai lungă clipă din lume, pe care nu ai vrea să o stingi, și asta nicidecum singur sau cu douăzeci de prieteni, ci alături de alte miliarde de miliarde de ființe nemuritoare iubitoare ca tine, care rezonează prin dragoste, cunoscând adevărul, simțind viața și urmând calea către un infinit paradisiac mult mai complex decât pământul. Doamne ajută!

versuri de
Horatiu Stoica

Scoaterea Sfintei Cruci (1 august)

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Acest praznic al bucuriei a fost statornicit în același timp și de greci, și de ruși, în vremea împăratului grec Manuil și a țarului rus Andrei, spre pomenirea biruinței rușilor asupra bulgarilor și a grecilor asupra saracinilor, amândouă oștile luând biruință în aceeași zi. În amândouă bătăliile, oștile au purtat ca semn de biruință sfânta cruce.Mentionez ca bulgarii nu erau crestini si mai apoi in acest spatiu au trait cei mai multi sectari bogumili.

De aceea s-a poruncit ca în prima zi a lunii august, crucea să fie scoasă în mijlocul marii biserici Sfânta Sofia, Constantinopol,capitala Bizantului pe atunci,iar mai pe urmă purtată pe ulițe spre închinarea poporului și pomenirea ajutorului celui minunat dăruit de Dumnezeu în luptă prin sfânta cruce. Crucea scoasă spre închinare nu era una de rând, ci însăși cinstita cruce a Mântuitorului Iisus Hristos. Ea era ținută în biserica împărătească, de unde era scoasă în ziua de 31 iulie și dusă în biserica Sfânta Sofia, iar de acolo purtată pe ulițele cetății, spre sfințirea pământului și a văzduhului. APoi, în ziua de 14 august, sfânta cruce era dusă înapoi în biserica împărătească.Pe 15 august sarbatorim-Adormirea Maicii Domnului.

Icoană din veacul al XII-lea

Cerul, împreună cu tot pământul, se veselește: Proorocii, mucenicii, apostolii, sufletele drepților cu bucurie se veselesc acum, văzând pusă în mijloc Crucea cea dătătoare de viață, care mântuiește pe toți și sfințește cu darul pe cei credincioși. (Din Canonul Sfintei Cruci citit dimineața la Utrenie)

Noi, oamenii, cei ce umblăm ca pe mare prin valurile vieții și suntem înviforați de furtuna patimilor, cu credință să alergăm la Cinstita Cruce ca la o corabie de mântuire; și ea va alina valurile și vânturile și va potoli patimile. De aceea, să alergăm cu bucurie la limanul mântuirii cel fără de valuri. (Dintre Stihirile Sfintei Cruci cântate seara la Vecernie)

Frumoasă ești mai presus decât safirul și decât aurul și luminoasă ca soarele, dumnezeiască Cruce; fiind pusă înainte și de puterile cele înțelegătoare totdeauna înconjurată luminos, cu razele dumnezeieștii puteri, luminezi marginile lumii. (Din Canonul Sfintei Cruci citit dimineața la Utrenie)

Când vei veni pe pământ să judeci lumea pe care ai zidit-o, Doamne, oștile Tale cele îngerești mergând înainte, Crucea va străluci mai mult decât razele soarelui. Cu puterea ei milostivește-Te și mă mântuiește și pe mine, cel ce am greșit mai mu decât toți oamenii. (Din Canonul Sfintei Cruci citit dimineața la Utrenie)

Miniatură ce împodobește o Evanghelie din veacul al X-lea

POEZIE DIVINĂ

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Mă bucur să văd că o citeşti,
Fiecare vers e important să îl urmăreşti,
Este poezia Lui ce aduce schimbarea,
Ea îţi deschide uşa şi îţi arată calea.

Am spus în repetate rânduri,
Sunt versuri ce îmi vin ca gânduri
Chiar de la Domnul şi nu este dumă,
Nu mi-aş permite să fac aşa o glumă.

El m-a trezit curând din acea stare
În care este întreaga omenire,
La suprafaţă vă par neschimbat,
Însă sunt primul care a înviat.

Mi-a arătat cât de mult am greşit,
Care e Legea şi tot ce m-a orbit,
Am fost ars ca un fier în cuptor
Însă mereu I-am cerut ajutor.

O Carte mi-a stârnit un sentiment,
Mai exact tot Noul Testament,
Mă regăseam la fiecare trei cuvinte,
Iar acum, parcă, le am pe toate în minte.

Tot cautând să stau în Legea Lui
Şi să evit cursele dracului,
Am renunţat la multe ce mă trăgeau în sus
Ca să mă pregătesc pentru marele Apus.

Tot curăţând treptat mi s-a revelat
Până am aflat cine sunt de fapt,
Am renuntat la giob, prietenă şi bani,
La mamă, tată, fraţi, prieteni de mulţi ani.

Doar pentru că fără să îmi dau seama
Îmi alimentau mândria, plăcerea şi teama,
După un scurt timp în care m-am golit
De la El dragoste şi Har am primit.

Mândria la început mi-a dat migrene,
Am scos-o cum ai smulge unghiile din carne,
Îmi era adânc înrădăcinată în suflet,
Am plâns precum leul scoate răcnet.

Curat fiind am primit Duhul Lui
Şi am învăţat treptat tainele Harului,
Acum nu mai am teamă sau plăcere,
Mă întorc la voi toţi doar cu iubire.

Poţi să te schimbi în timpul ce a rămas
Iar poezia Lui te învaţă pas cu pas,
Te rog caută acum să înţelegi!
Curând, foarte curând, nu mai poţi să alegi.


Versuri de  Horațiu Stoica,

DEJA

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

File întregi ale istoriei nu au ştiut sau nu au vrut
Să ne înveţe adevărul: „ce-am avut şi ce-am pierdut”,

Însă mulţi nu se aşteptau ca lumina să renască,
Şi aceasta să se întâmple, geografic, chiar acasă.
Întrebând direct la sursă am aflat că era scris
Să se înalţe iar paharul ce demult a fost promis,

Unii vor bea bunătate aşa cum şi-au aşternut,
Ceilalţi nu înţeleg mesajul: „ce-am avut şi ce-am pierdut”.

Cartea Sfântă ne vorbeşte de un Ales şi un popor,
Trezeşte-te şi vezi amice! Deja eşti în viitor…

Versuri de
Horațiu Stoica

Sufletul este viu doar dacă este locuit de Dumnezeu

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

     Una dintre cele mai mari enigme ale vieții îl reprezintă sufletul. Ce este sufletul? Este cuvântul rostit ușor și de viață dătător. Este suflarea sfântă  a lui Dumnezeu peste chipul cel de țărână. Această suflare sfântă dă naștere la gând ,speranță și lumină.

Din momentul cre.ației , omul a fost creat din două părți indispensabile ,din trup și suflet. Dumnezeu a făcut pe om “după asemanarea Sa “(Geneza  1.26-27). Și a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui 
Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat și femeie”.” Atunci luând Dumnezeu tărână din pământ ,a facut pe om și a suflat în fața lui suflare de viață și s-a făcut omul ființă vie”(Facerea 2.7) “Numele de om nu se aplică sufletului sau trupului în mod separat” spune Grigore Palama, ci la amândouă, căci împreună au fost create dupa chipul lui Dumnezeu.

Trupul trăiește dacă este locuit de suflet; iar sufletul trăiește dacă este locuit de Dumnezeu. Moartea  sufletului este despărțirea sa de Dumnezeu. Așadar există suflete vii și există suflete moarte.”Știu faptele tale; că îți merge numele că trăiești, dar ești mort” (apocalipsa lui Ioan 3,1). Astfel un trup viu poate fi locuit de un suflet viu sau de un suflet mort așa cum spune Arsenie Boca.

Ceea ce omoară sufletul este păcatul. Sfântul Pavel spune”plata păcatului este moartea”. Prin păcatele noastre murim sufletește dar cel care ne învie este Hristos. El este Apa vie care ne spală haina sufletului de chiciura păcatelor. El este Lumina Lumii care poate străluci peste bezna păcatelor. Sfântul Pavel spunea efesenilor:”Dar Dumnezeu, bogat fiind în milă, pentru multa Sa iubire cu care ne-a iubit, pe noi cei care eram morți prin greșelile noastre, ne-a făcut vii împreună cu Hristos.

 Sufletul curat este cel în care se oglindește Dumnezeu “Sufletul omului este un sfeșnic de la Domnul; el cercetează toate cămările trupului”(Pilde 20.27). Sufletul curat se bucură de dragoste dumnezeiască și se bucură de mângâierea caldă a  creatorului său. Sufletul curat este cel care a părăsit tristețea și s-a îmbracat cu pacea

Toți suntem chemați la nunta cea din ceruri dar nu toți suntem aleși pentru ea. La nuntă vin cei cu haina sufletului curată. Dumnezeu ne dorește la nuntă în haina care ne-a oferit-o cu iubire la botez. La botez primim harul lui Hristos ”Câți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați îmbrăcat” (Galateni 3.27)

Pentru a putea ajunge la nunta cea cerească avem nevoie de botez ” De nu se va naște cineva din apă și din Duh, nu va putea intra în împărăția lui Dumnezeu”(Ioan 3.5) .Prin taina botezului lepădăm păcatul strămoșesc ,ne naștem din nou, devenim iarași vii pentru a doua oară exact ca la facerea lumii. La acestă nouă facere a nostră lucrează în taină Sfânta Treime: Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul și Sfântul Duh. Când Dumnezeu l-a creat pe Adam a suflat în fața lui suflare de viață și s-a făcut omul o ființă vie. Acum prin botez omul este umplut de Duh viu” (Epistola 1 catre Corinteni a sfântului apostol Pavel)”Făcutus-a omul cel dintâi , Adam, cu suflet viu, iar Adam cel de pe urmă cu duh dătător de viață”. Taina Botezului este măreață deoarece toți cei care se botează devin oameni cerești, oameni de care Dumnezeu are nevoie la nunta cea cerească. Prin taina Sfântului botez Dumnezeu este cel care locuiește în inima și în sufletul omului.

Sufletul trebuie să fie mereu curat, făra răutate și fără păcat, fiindcă doar așa el poate primi lumina binecuvantata a dragostei dumnezeiesti. Doar așa sufletele noastre pot iubi și pot fi iubite. Prin botez Îl acceptăm pe Iisus în viața nostră și trebuie să-L urmăm pe El.

Ca să fim vii trebuie să ne lepădam de noi înșine , să ne luăm crucea și să-L urmăm pe Hristos

Ca să fim vii trebuie să ascultăm cuvântul lui Dumnezeu și să săvârșim fapte bune.

Ca să fim vii trebuie să ne lepădăm de plăcerile cele lumești și să trăim duhovnicește.

Ca să fim vii trebuie să credem în nașterea lui Iisus din fecioara Maria ,sa credem în răstignirea și în învierea Lui.

Ca să fim vii trebuie să respectăm poruncile lui Dumnezeu.

Sa ne rugam Domnului să ne dăruiască puterea ca să săvârșim binele pentru ca să devenim suflete vii în lumina lui Hristos.

Apopei Roxana 

Cand implineste Dumnezeu mai repede rugaciunile noastre?

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Dumnezeu implineste rugaciunile noastre mai repede:
1. cand sunt insotite de fapte bune si de post;
2. cand chemam mijlocirea Sfintilor si
 3. cand sunt facute de mai multi impreuna.

1. Postul si rugaciunea sunt cele doua aripi ale nadejdii, zice Fericitul Augustin. Cornelie sutasul, barbat drept si temator de Dumnezeu, insotind rugaciunea lui cu post si cu alte fapte bune, a fost ascultat (Fapte 10, 38). De altfel multe cetati si popoare au scapat de mari primejdii in urma rugaciunilor unite cu vreo fagaduiala.

2. Rugaciunea facuta in fata sfintelor icoane sau langa sfintele moaste ale Sfintilor este mai ascultata si mai repede implinita de Dumnezeu. Este mai ascultata si mai repede implinita chemand ajutorul Sfintilor, fiindca acestia sunt prieteni ai lui Hristos, fii si mostenitori ai lui Dum-nezeu320 (Sf. Ioan Damaschin, op. cit., p. 276).

3. Dumnezeu asculta mai curand rugaciunea facuta laolalta cu mai multi. Negresit Dumnezeu este pretutindeni, dar nu in orice loc asculta intr-acelasi chip rugaciunile. Ca zice Domnul Iisus Hristos: "Iarasi graiesc voua ca daca doi dintre voi se vor invoi pe pamant in privinta unui lucru pe care il vor cere, se va da lor de catre Tatal Meu, Care este in ceruri" (Matei 18, 19). "Aceasta rugaciune, daruita din toata inima, hranita din credinta noastra, ingrijita prin adevar, intreaga prin nevinovatie, curata prin castitate, agapa infrumusetata cu podoaba faptelor bune, aceasta rugaciune suntem datori s-o inaltam la altarul lui Dumnezeu, ea avand a dobandi pentru noi toate de la Dumnezeu"321 (Tertulian, Despre Rugaciune, c. XXVIII, trad. cit; p. 245). Cand, dupa uciderea Apostolului Iacov, Sfantul Petru a fost inchis in temnita, rugaciunile neincetate, facute de crestini pentru dansul la Dumnezeu, au fost atat de puternice, incat Dumnezeu a trimis un inger si in chip minunat a eliberat pe Petru din inchisoare (Fapte 12, 1-11). Rugaciunea laolalta a mai multora este ca focul in gramada de carbuni; se aprind unul de la altul, se aprinde chiar si butucul neuscat.

27. Cand si pentru ce nu ne asculta Dumnezeu rugaciunile?

Dumnezeu nu asculta si nu implineste rugaciunile atunci cand cerem ceva pagubitor si cand nu suntem vrednici sa fim ascultati.

1. Dumnezeu Se aseamana cu un medic care, din grija pentru bolnav, nu ii ingaduie ce i-ar fi pagubitor322 (Fer. Augustin, Predica LXXX, 2, op. cit., vol. II, p. 43). Monica, mama Fericitului Augustin, s-a rugat staruitor la Dumnezeu sa impiedice plecarea fiului sau in Italia si nu a fost ascultata; pentru ca aceasta calatorie a dat Fericitului Augustin prilejul de intoarcere la Dumnezeu. "O, Doamne! Tu atunci nu ai ascultat pe mama; spre a-i implini ceea ce ea cerea de atata vreme", a spus mai tarziu Fericitul.

2. Adesea Dumnezeu nu ne implineste rugaciunile fiindca nu suntem vrednici sa ne fie implinite: ne rugam fara evlavie si fara incredere (Iacov 1, 6-7); sau, pacatosi fiind, nu voim sa ne dezbaram de relele apu-caturi (Ioan 9, 31); sau rugaciunea e fara staruinta, ca si cum lucrul cerut nu ar avea nici un pret, sau rand cerem rau (Iacov 4, 5; Marcu 10, 38).

3. Totusi nimeni nu se roaga in desert. Nici o rugaciune, nici cea bine facuta, nici cea rau facuta, nu este pierduta inaintea lui Dumnezeu. Daca Dumnezeu nu implineste ce 1 se cere, El da negresit altceva mai bun, ne incredinteaza Sfantul Ioan Gura de Aur. Cu alte cuvinte, Dumnezeu poate implini mai cu prisosinta lucrurile pe care le cerem sau le gandim (Efes. 2, 20). De pilda, marele staret Gheorghe plecase de la manastirea Neamtului cu gandul sa se duca la Sfantul Munte Athos, facand rugaciuni la Dumnezeu pentru a-i implini gandul acesta. Dar, ajuns la Bucuresti, este impiedicat sa mearga incotro se rugase la Dumnezeu si trimis la Cernica, sa ridice din daramaturi vechea manastire parasita si paraginita. Astfel a ajuns el povatuitor si indreptator pentru mii de calugari, care s-au perindat de atunci si pana astazi in cele doua manastiri muntene Cernica si Caldarusani, si un mare dascal sufletesc al celor ce s-au apropiat de dansul, calugari si mireni.

28. Rugaciunea foloseste oare la ceva celui pacatos?

Prin rugaciune, cel pacatos castiga iertarea si din pacatos ajunge drept. Talharul rastignit impreuna cu Hristos numai atat a rugat pe Mantuitorul: "Pomeneste-ma, Doamne, cand vei veni in imparatia Ta" (Luca 23, 42), si Hristos l-a iertat. Caindu-se, vamesul a rostit numai aceste cinci cuvinte: "Dumnezeule, milostiv fii mie, pacatosului" si s-a intors indreptat la casa sa (Luca 18, 13); iar imparatul David, mustrat fiind pentru pacat de Natan, a grait: "Pacatuit-am Domnului" si Domnul l-a iertat (II Regi 12, 13); "Cel ce se asterne la rugaciune pune capat pacatului", zice Fericitul Augustin; "iar cel ce pune capat rugaciunii incepe a pacatui".

Rugaciunea face dintr-un pacatos un drept, pentru ca prin ea se castiga darul pocaintei si al intoarcerii la Dumnezeu. Pamantul, cu cat se apropie mai mult de soare, cu atat primeste mai multa lumina si caldura; iar noi, cu cat ne apropiem mai mult de Iisus Hristos prin rugaciune, cu atat dobandim mai multa lumina si putere. Rugaciunea coboara asupra noastra Duhul Sfant si lumineaza cele dinlauntru ale noastre. Aceasta lumina s-a lasat vazuta in afara la multi sfinti, in timpul rugaciunii. De pilda, fata lui Moise stralucea de lumina cand s-a pogorat de pe munte, unde graise cu Dumnezeu (les. 34, 29, 30); iar Sfantul Simeon Noul Teolog se arata uneori, in timpul rugaciunii, inconjurat de o lumina stralucitoare, care-i patrundea m chip uimitor carnea si madularele326 (Nichita Stetatos, Viata Sfantului Simeon Noul Teolog, ed. Irene Hausherr, in "Orientalia christiana", vol. VII, Roma, 1928, c. 69, p. 95). Rugaciunea patrunde sufletul ca o roua cereasca, care-l insufleteste si improspateaza, asa precum plantele racorite noaptea de roua dobandesc puteri noi. Deci, rugaciunea este folositoare nu numai pentru cel ce traieste dupa voia lui Dumnezeu, ci si pentru cel ce se zbate sa paraseasca drumul pierzarii.

29. Cel ce traieste dupa voia lui Dumnezeu, adica cel drept, mai are nevoie de rugaciune?

Cel drept are si el nevoie si dobandeste folos din rugaciune, pentru ca rugaciunea il ocroteste si il fereste de ispita pacatului. Ispita este lucrul diavolului; ea intuneca mintea si slabeste vointa. Rugaciunea, dimpotriva, alunga ispitele, lumineaza mintea si intareste vointa: "Rugaciunea lucreaza ca apa asupra focului; este ca o ancora de mantuire pentru sufletul in primejdie sa se inece". "Demonii vazandu-ne stand la rugaciune fug repede, ca hotii ce dau cu ochii de soldatii cu sabiile scoase". Cel drept ajunge prin rugaciune la viata foarte imbunatatita: "Cel ce se roaga bine stie sa traiasca cinstit". Cine se aduna se aseamana, graieste intelepciunea populara, iar cel ce graieste necontenit cu Dumnezeu oglindeste in el desavarsirea. Deci, rugaciunea alunga ispitele fiindca este pavaza de care se frang sagetile aprinse ale vrajmasului.

30. Ce se intampla cu cel ce nu se roaga?

Cel ce nu se roaga cade usor in pacat si nu poate sa se mantuiasca. Cine nu se roaga nu are nici o putere in lupta cu ispitele, el este ca un ostas fara arma, ca o pasare fara aripi, ca o masina fara aburi, ca o trestie care se pleaca incotro bate vantul. "Cel ce nu se roaga e mort gata; e ca un peste pe uscat, zice Sfantul Ioan Gura de Aur; e ca un om care nu primeste nici o hrana. Daca Mantuitorul a petrecut nopti intregi in rugaciune, "noi ce trebuie sa facem ca sa ne mantuim?" - intreaba Sfantul Ambrozie al Mediolanului. Ne spune chiar Mantuitorul ce sa facem: sa staruim in rugaciune (Matei 26, 41).

ROSTUL

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

            - Braduţ Florescu

                 Când te divorţezi din vina ta, încerci o vreme să te lupţi cu

ireversibilul, îţi dai seama că n-are sens, te lamentezi de formă şi

renunţi. Când te desparţi din vina celuilalt, ai nevoie de o perioadă de

timp ca să înţelegi ce s-a întâmplat. Iei povestea de la capăt, pas cu pas

şi te chinui să pricepi ce n-a fost bine şi unde ar fi trebuit ca lucrurile

să apuce pe alt drum.

         La fel se întâmplă şi atunci când te desparţi de ţara ta. Dezamăgit,

înşelat, mânios, îndurerat. Nu ţi-e uşor s-o laşi. Ţara şi mama nu ţi le

alegi. Te aşezi pe celălalt mal al lumii şi cauţi răspunsul: ce s-a

întâmplat cu ţara mea de-am fost nevoit s-o părăsesc.

României i-a dispărut rostul. E o ţară fără rost, în orice sens vreţi

voi! O ţară cu oameni fără rost, cu oraşe fără rost, cu drumuri fără rost,

cu bani, muzică, maşini şi ţoale fără rost, cu relaţii şi discuţii fără rost,

cu minciuni şi înşelătorii care nu duc nicăieri.

Există trei mari surse de rost pe lumea asta mare: familia,

pământul şi credinţa.

        Bătrânii... România îi batjocoreşte cu sadism de 20 de ani. Îi ţine

în foame şi în frig. Sunt umiliţi, bruscaţi de funcţionari, uitaţi de copii,

călcaţi de maşini pe trecerea de pietoni. Sunt scoşi la vot, ca vitele,

momiţi cu un kil de ulei sau de mălai de care, dinadins, au fost privaţi

prin pensii de rahat. Vite slabe, flămânde şi bătute, asta au ajuns

bătrânii noştri. Câini ţinuţi afară iarna, fără măcar o mână de paie sub

ciolane. Dar, ce e cel mai grav, sunt nefolosiţi. O fonotecă vie de

experienţă şi înţelepciune a unei generaţii care a trăit atâtea grozăvii e

ştearsă de pe bandă, ca să tragem manele peste! Fără bătrâni nu există

familie. Fără bătrâni nu există viitor.

Pământul. Care pământ? Cine mai e legat de pământ în ţara aia?

         Cine-l mai are şi cine mai poate rodi ceva din el? Majestatea Sa

Regele Thailandei susţine un program care se intitulează “Sufficiency

Economy”, prin care oamenii sunt încurajaţi să crească pe lângă case

tot ce le trebuie: un fruct, o legumă, o găină, un purcel. Foarte

inteligent! Dacă se întâmplă vreo criză globală de alimente,

thailandezii vor supravieţui fără ajutoare de la ţările “prietene”.

   La noi chestia asta se numeşte “agricultură de subzistenţă” şi lui tanti

Europa nu-i place. Tanti Europa vrea ca ţăranii să-şi cumpere roşiile şi

şoriciul de la hypermarketuri franţuzeşti şi germane, că de-aia avem

UE. Cântatul cocoşilor dimineaţa, lătratul vesel al lui Grivei, grohăitul

lui Ghiţă până de Ignat, corcoduşele furate de la vecini şi iazul cu

sălcii şi broaşte sunt imagini pe care castraţii de la Bruxelles nu le-au

trăit, nu le pot înţelege şi, prin urmare, le califică drept nişte arhaisme

barbare. Să dispară! Din beţivii, leneşii şi nebunii satului se trag ăştia

care ne conduc acum. Neam de neamul lor n-a avut pământ, ca nu erau

în stare să-l muncească. Nu ştiu ce înseamnă pământul, câtă linişte şi

câtă putere îţi dă, ce poveşti îţi spune şi cât sens aduce fiecărei

dimineţi şi fiecărei seri. I-au urât întotdeauna pe cei care se trezeau la

5 dimineaţa şi plecau la câmp cu ciorba în sufertaş. Pe toţi gângavii şi

pe toţi puturoşii ăştia i-au făcut comuniştii primari, secretari de partid,

şefi de puşcării sau de cămine culturale. Pe toţi ăştia, care au neamul

îngropat la marginea cimitirului, de milă, de silă, creştineşte.

Credinţa. O mai poartă doar bătrânii şi ţăranii, câţi mai sunt, cât

mai sunt. Un strai vechi, cusut cu fir de aur, un strai vechi, greu de

îmbrăcat, greu de dat jos, care trebuie împăturit într-un fel anume şi

pus la loc în lada de zestre împreună cu busuioc, smirnă şi flori de

câmp. Pus bine, că poate îl va mai purta cineva. Când or să moară

oamenii ăştia, o să-l ia cu ei la cer pe Dumnezeu.

       Avem, în schimb, o variantă modernă de credinţă, cu fermoar şi

arici, prin care ţi se văd şi ţâţele şi portofelul burduşit. Se poartă la

nunţi, botezuri şi înmormântări, la alegeri, la inundaţii, la sfinţiri de

sedii şi aghesmuiri de maşini luxoase, la pomenirea eroilor Revoluţiei.

Se accesorizează cu cruci făcute în grabă şi cu un “Tatăl nostru” spus

pe jumătate, că trebuie să răspunzi la mobil. Scuze, domnu părinte, e

urgent. Fugim de ceva ca să ajungem nicăieri. Ne vindem pământul să

facă ăştia depozite şi vile de neam prost pe el. Ne sunăm bunicii doar

de ziua lor, dacă au mai prins-o. Bisericile se înmulţesc, credincioşii

se împuţinează.

         Fetele noastre se prostituează până găsesc un italian bătrân şi cu

bani, cu care se mărită. Băieţii noştri fură bancomate, joacă la

păcănele, joacă la pokere şi beau de sting pentru că ştiu de la televizor

că fetele noastre vor bani, altfel se prostituează până găsesc un italian

bătrân cu care se mărită. Părinţii noştri pleacă să culeagă căpşuni şi săi

spele la fund pe vestici. Iar noi facem infarct şi cancer pentru

multinaţionalele lor, conduse de securiştii noştri.

          Sună-ţi bunicii,sună-ţi părinţii, pune o sămânţă într-un ghiveci şi

aprinde o lumânare pentru vii şi pentru morţi.Să trăieşti.