ROSTUL

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

            - Braduţ Florescu

                 Când te divorţezi din vina ta, încerci o vreme să te lupţi cu

ireversibilul, îţi dai seama că n-are sens, te lamentezi de formă şi

renunţi. Când te desparţi din vina celuilalt, ai nevoie de o perioadă de

timp ca să înţelegi ce s-a întâmplat. Iei povestea de la capăt, pas cu pas

şi te chinui să pricepi ce n-a fost bine şi unde ar fi trebuit ca lucrurile

să apuce pe alt drum.

         La fel se întâmplă şi atunci când te desparţi de ţara ta. Dezamăgit,

înşelat, mânios, îndurerat. Nu ţi-e uşor s-o laşi. Ţara şi mama nu ţi le

alegi. Te aşezi pe celălalt mal al lumii şi cauţi răspunsul: ce s-a

întâmplat cu ţara mea de-am fost nevoit s-o părăsesc.

României i-a dispărut rostul. E o ţară fără rost, în orice sens vreţi

voi! O ţară cu oameni fără rost, cu oraşe fără rost, cu drumuri fără rost,

cu bani, muzică, maşini şi ţoale fără rost, cu relaţii şi discuţii fără rost,

cu minciuni şi înşelătorii care nu duc nicăieri.

Există trei mari surse de rost pe lumea asta mare: familia,

pământul şi credinţa.

        Bătrânii... România îi batjocoreşte cu sadism de 20 de ani. Îi ţine

în foame şi în frig. Sunt umiliţi, bruscaţi de funcţionari, uitaţi de copii,

călcaţi de maşini pe trecerea de pietoni. Sunt scoşi la vot, ca vitele,

momiţi cu un kil de ulei sau de mălai de care, dinadins, au fost privaţi

prin pensii de rahat. Vite slabe, flămânde şi bătute, asta au ajuns

bătrânii noştri. Câini ţinuţi afară iarna, fără măcar o mână de paie sub

ciolane. Dar, ce e cel mai grav, sunt nefolosiţi. O fonotecă vie de

experienţă şi înţelepciune a unei generaţii care a trăit atâtea grozăvii e

ştearsă de pe bandă, ca să tragem manele peste! Fără bătrâni nu există

familie. Fără bătrâni nu există viitor.

Pământul. Care pământ? Cine mai e legat de pământ în ţara aia?

         Cine-l mai are şi cine mai poate rodi ceva din el? Majestatea Sa

Regele Thailandei susţine un program care se intitulează “Sufficiency

Economy”, prin care oamenii sunt încurajaţi să crească pe lângă case

tot ce le trebuie: un fruct, o legumă, o găină, un purcel. Foarte

inteligent! Dacă se întâmplă vreo criză globală de alimente,

thailandezii vor supravieţui fără ajutoare de la ţările “prietene”.

   La noi chestia asta se numeşte “agricultură de subzistenţă” şi lui tanti

Europa nu-i place. Tanti Europa vrea ca ţăranii să-şi cumpere roşiile şi

şoriciul de la hypermarketuri franţuzeşti şi germane, că de-aia avem

UE. Cântatul cocoşilor dimineaţa, lătratul vesel al lui Grivei, grohăitul

lui Ghiţă până de Ignat, corcoduşele furate de la vecini şi iazul cu

sălcii şi broaşte sunt imagini pe care castraţii de la Bruxelles nu le-au

trăit, nu le pot înţelege şi, prin urmare, le califică drept nişte arhaisme

barbare. Să dispară! Din beţivii, leneşii şi nebunii satului se trag ăştia

care ne conduc acum. Neam de neamul lor n-a avut pământ, ca nu erau

în stare să-l muncească. Nu ştiu ce înseamnă pământul, câtă linişte şi

câtă putere îţi dă, ce poveşti îţi spune şi cât sens aduce fiecărei

dimineţi şi fiecărei seri. I-au urât întotdeauna pe cei care se trezeau la

5 dimineaţa şi plecau la câmp cu ciorba în sufertaş. Pe toţi gângavii şi

pe toţi puturoşii ăştia i-au făcut comuniştii primari, secretari de partid,

şefi de puşcării sau de cămine culturale. Pe toţi ăştia, care au neamul

îngropat la marginea cimitirului, de milă, de silă, creştineşte.

Credinţa. O mai poartă doar bătrânii şi ţăranii, câţi mai sunt, cât

mai sunt. Un strai vechi, cusut cu fir de aur, un strai vechi, greu de

îmbrăcat, greu de dat jos, care trebuie împăturit într-un fel anume şi

pus la loc în lada de zestre împreună cu busuioc, smirnă şi flori de

câmp. Pus bine, că poate îl va mai purta cineva. Când or să moară

oamenii ăştia, o să-l ia cu ei la cer pe Dumnezeu.

       Avem, în schimb, o variantă modernă de credinţă, cu fermoar şi

arici, prin care ţi se văd şi ţâţele şi portofelul burduşit. Se poartă la

nunţi, botezuri şi înmormântări, la alegeri, la inundaţii, la sfinţiri de

sedii şi aghesmuiri de maşini luxoase, la pomenirea eroilor Revoluţiei.

Se accesorizează cu cruci făcute în grabă şi cu un “Tatăl nostru” spus

pe jumătate, că trebuie să răspunzi la mobil. Scuze, domnu părinte, e

urgent. Fugim de ceva ca să ajungem nicăieri. Ne vindem pământul să

facă ăştia depozite şi vile de neam prost pe el. Ne sunăm bunicii doar

de ziua lor, dacă au mai prins-o. Bisericile se înmulţesc, credincioşii

se împuţinează.

         Fetele noastre se prostituează până găsesc un italian bătrân şi cu

bani, cu care se mărită. Băieţii noştri fură bancomate, joacă la

păcănele, joacă la pokere şi beau de sting pentru că ştiu de la televizor

că fetele noastre vor bani, altfel se prostituează până găsesc un italian

bătrân cu care se mărită. Părinţii noştri pleacă să culeagă căpşuni şi săi

spele la fund pe vestici. Iar noi facem infarct şi cancer pentru

multinaţionalele lor, conduse de securiştii noştri.

          Sună-ţi bunicii,sună-ţi părinţii, pune o sămânţă într-un ghiveci şi

aprinde o lumânare pentru vii şi pentru morţi.Să trăieşti.