Se afișează postările cu eticheta Articole Apopei Roxana. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Articole Apopei Roxana. Afișați toate postările

duminică, 25 octombrie 2015

Gândul ,arhitectul omului şi al universului

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...



      Pe cerul cel albastru al sufletului apar fel de fel de nori de gânduri care nu ştim de unde apar şi încotro se duc. Cu siguranţă noi suntem cei care atragem gândurile. Ele ne înfrumuseţează sau ne urâţesc sufletul şi viaţa. De cele mai multe ori suntem inconştienţi de forţa magică a propiei noastre  gândiri dovadă că ne dăm nouă înşine voie să gândim orice sperând că gândul rămâne tainic şi neauzit, dar el este cel care este auzit în toate dimensiunile. El gândul este limbajul cu care noi oamenii comunicăm cu lumea non-fizică şi cu lumea fizică.

Drumul vieţii este lung şi plin de mister. Realitatea este mai ciudată uneori decât filmul. De multe ori alegi un gând care nu-ţi trebuie sau care te face să suferi. Ai nevoie cu siguranţă de un alt gând diferit. Ridică ochii, schimbă perspectiva şi alege un gând bun care te ajută să priveşti sus stelele şi soarele. Să şti că orice ţi-ai propune vei putea să obţii. Crede asta!

Fiecare moment al vieţii este o minune, iar fiecare zi este un dar de care trebuie să ne bucurăm neîncetat. Ţine minte, fiecare clipă în care trăieşti are importanţa ei. Mâine te vei gândi cu bucurie la clipele de azi. Încearcă şi fă din fiecare clipă un mic rai pentru tine. Profunzimea fiinţei  tale caută liniştea, bucuria, pacea. Să ne bucurăm de tot ce a lăsat Dumnezeu pentru noi. Să ne bucurăm de copaci, de păsări , de flori şi de atâtea minuni care aşteaptă să ne vindece sufletele de tristeţe. Omule nu fi  trist! De ce eşti trist? Fi vesel! Va mai conta oare peste cinci sau zece ani că astăzi eşti trist? Lasă tristeţea la o parte şi fi vesel! Bucură-te de clipa asta. Oamenii fără credinţă sunt trişti şi paralizează viaţa şi epuizează şi pe ceilalţi din jur. Bucuraţi-vă de ziua de azi  şi de aceste clipe minunate. Nu încetaţi să fiţi cu sufletul de copil şi veţi vedea că totul în jurul vostru se transformă. Orice muncă va deveni ca un joc, un prilej de cunoaştere, de iubire , de dăruire. Cât de minunată şi cât de plăcută este viaţa pentru sufletul care iubeşte!

Oamenii au puterea de a se depăşi  pe ei însăşi şi să-şi schimbe viaţa într-un mod interesant de plăcut. Gândurile bune nasc  o viaţă plină de semnificaţie iar cu trecerea timpului amintirile plăcute izvorăsc în suflet bucuria. Indiferent dacă te-ai subapreciat sau dacă te-ai supraapreciat nu reprezintă cine eşti tu  de fapt. Este doar un gând. Adevărul despre cine eşti nu poate fi gândit pentru că este sursa  tuturor gândurilor.

Gândurile nu sunt doar ale noastre . Noi putem capta din câmpul informaţional tot soiul de gânduri dar e alegerea nostră dacă le permitem să umble cum vor ele prin mintea noastră. Atunci când gândurile trec prin mintea ta să şti că le poţi refuza, le poţi schimba, le poţi spune nu. Le poţi vorbi cu alte gânduri, le poţi şterge imaginar dacă vrei , le poţi trata cu rugăciune ,cu înţelepciune şi cu responsabilitate. Cuviosul Paisie Aghioritul spune: "Cea mai bună lucrare a creştinului este să-şi facă o fabrică de gânduri bune". În această fabrică din mintea sa, creştinul trebuie să fabrice gânduri bune şi să transforme gândurile rele în gânduri bune, având ca temelie smerita cugetare.
Părintele Ignat de la Colciu spunea despre gânduri urmatoarele:”Satana seamănă în om gânduri, aşa cum ţăranul seamănă grâul în câmp. Seminţele, gândurile dacă le primeşti cu bucurie şi mulţumire , rodesc.” Părintele Teofil Părăian spunea:”Prin gânduri ne înălţăm şi tot prin gânduri ne coborâm. Dacă ocrotim în mintea noastră gândurile rele scădem iar  dacă înmulţim gândurile cele bune ne ridicăm”.

Să avem gânduri de calitate înseamnă să avem gânduri care iubesc ,care iartă, care înţeleg, care acceptă ,care râd, se bucură, gânduri care trimit lumina, dragoste şi bine lumii înconjurătoare şi ne fac bine nouă înşine. Captarea gândurilor de calitate va veni printr-o minte igienizată prin rugăciune şi printr-o responsabilitate din partea noastră privind modul în care gândim. Trebuie să ştim că gândurile nu sunt secrete, că există oameni care în anumite condiţii le pot citi instantaneu  deopotrivă la apropiere şi la distanţă. Cândva nu vom mai avea nevoie de cuvinte ,  gândurile se vor înţelege peste tot în natură. Gândurile pot fi coroane de flori sau de spini pe capul fiecăruia. Trebuie să fim atenţi la ce fel de coroane vrem să purtăm. Tudor Arghezii spunea :“Omule nebunule, tu faci minuni fără să ştii şi nu cunoşti aproape deloc puterea formidabilă a gândirii tale. Să ştii că tot ce închipuieşti este realizabil şi se face direct proporţional cu încrederea ta … De ce te fereşti oare să stai de vorbă cu tine însuţi, descoperindu-te astfel un perfect zeu?”

Există două zile în care nu mai putem face nimic ieri şi mâine. Acum este clipa de faţă şi acum gândim. Ceea ce gândim acum va deveni mai devreme sau mai târziu realitatea. Dacă vă gândiţi la suferinţă veţi avea parte de suferinţă. Dacă va gândiţi la bucurie , de bucurie veţi avea parte. Cum vă creaţi viitorul? Răspunsul este prin gând. Contemplaţi la cât de mare este dragostea lui Dumnezeu pentru voi, o dragoste care vă permite să fiţi, să creaţi orice doriţi, care nu vă judecă  niciodată.

Orice stare interioară este vremelnică şi orice stare pe care o ai o poţi schimba. Clipele pe care le trăieşti sunt mărgăritare scumpe. Nu există nici un om pe lume în afară de tine care ar putea schimba ceva la clipa pe care tu o trăieşti. Fiecare om este creatorul propriului sau destin , el este cel care-şi construieşte propria sa existenţă alcătuită din lumini şi umbre, din urcuşuri şi coborâşuri. Cu câte încercări , ispite, dureri , necazuri nu ne confruntăm zi de zi? Cu toate acestea trebuie să fim mereu împăcaţi cu Dumnezeu ca să trăim în pace. Fiecare persoană este responsabilă de desfăşurarea întregului univers fizic şi spiritual. Cel mai mic gest al nostru pune lumea în vibraţie şi îi modifică starea. Orice gest depinde de gând. Gândul este cârma universului. Orice gest al nostru nu se înfăptuieşte doar pentru noi ci el se va resimţi în univers. Omul nu este creatura circumstanţelor, ci gandul este arhitectul omului.

Dacă-ţi umplii candela minţii doar cu apă s-ar putea să locuieşti mereu în întuneric. De aceea umple-o mereu cu uleiul gândurilor curate, bune şi corecte pentru ca ele  să devină ca o torţă puternică care să –ţi lumineze calea. Dacă doreşti să trăieşti o viaţă lungă şi sănătoasă , cultivă întotdeauna doar gândurile bune căci subtile şi puternice sunt influientele lor asupra ta. Dacă eşti fericit lăuntric orice aspect din lumea exterioară ţi se pare minunat. Gândurile de bucurie, de curaj ,mângâie şi sporesc  enorm eficienţa fiinţei prin multiplicarea puterilor mentale. Schimbarea gândurilor poate schimba un om, un destin, un univers!

Apopei Roxana


marți, 14 iulie 2015

Sufletul este viu doar dacă este locuit de Dumnezeu

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...


     Una dintre cele mai mari enigme ale vieții îl reprezintă sufletul. Ce este sufletul? Este cuvântul rostit ușor și de viață dătător. Este suflarea sfântă  a lui Dumnezeu peste chipul cel de țărână. Această suflare sfântă dă naștere la gând ,speranță și lumină.
Din momentul cre.ației , omul a fost creat din două părți indispensabile ,din trup și suflet. Dumnezeu a făcut pe om “după asemanarea Sa “(Geneza  1.26-27). Și a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui 
Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat și femeie”.” Atunci luând Dumnezeu tărână din pământ ,a facut pe om și a suflat în fața lui suflare de viață și s-a făcut omul ființă vie”(Facerea 2.7) “Numele de om nu se aplică sufletului sau trupului în mod separat” spune Grigore Palama, ci la amândouă, căci împreună au fost create dupa chipul lui Dumnezeu.
Trupul trăiește dacă este locuit de suflet; iar sufletul trăiește dacă este locuit de Dumnezeu. Moartea  sufletului este despărțirea sa de Dumnezeu. Așadar există suflete vii și există suflete moarte.”Știu faptele tale; că îți merge numele că trăiești, dar ești mort” (apocalipsa lui Ioan 3,1). Astfel un trup viu poate fi locuit de un suflet viu sau de un suflet mort așa cum spune Arsenie Boca.
Ceea ce omoară sufletul este păcatul. Sfântul Pavel spune”plata păcatului este moartea”. Prin păcatele noastre murim sufletește dar cel care ne învie este Hristos. El este Apa vie care ne spală haina sufletului de chiciura păcatelor. El este Lumina Lumii care poate străluci peste bezna păcatelor. Sfântul Pavel spunea efesenilor:”Dar Dumnezeu, bogat fiind în milă, pentru multa Sa iubire cu care ne-a iubit, pe noi cei care eram morți prin greșelile noastre, ne-a făcut vii împreună cu Hristos.
 Sufletul curat este cel în care se oglindește Dumnezeu “Sufletul omului este un sfeșnic de la Domnul; el cercetează toate cămările trupului”(Pilde 20.27). Sufletul curat se bucură de dragoste dumnezeiască și se bucură de mângâierea caldă a  creatorului său. Sufletul curat este cel care a părăsit tristețea și s-a îmbracat cu pacea


Toți suntem chemați la nunta cea din ceruri dar nu toți suntem aleși pentru ea. La nuntă vin cei cu haina sufletului curată. Dumnezeu ne dorește la nuntă în haina care ne-a oferit-o cu iubire la botez. La botez primim harul lui Hristos ”Câți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați îmbrăcat” (Galateni 3.27)
Pentru a putea ajunge la nunta cea cerească avem nevoie de botez ” De nu se va naște cineva din apă și din Duh, nu va putea intra în împărăția lui Dumnezeu”(Ioan 3.5) .Prin taina botezului lepădăm păcatul strămoșesc ,ne naștem din nou, devenim iarași vii pentru a doua oară exact ca la facerea lumii. La acestă nouă facere a nostră lucrează în taină Sfânta Treime: Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul și Sfântul Duh. Când Dumnezeu l-a creat pe Adam a suflat în fața lui suflare de viață și s-a făcut omul o ființă vie. Acum prin botez omul este umplut de Duh viu” (Epistola 1 catre Corinteni a sfântului apostol Pavel)”Făcutus-a omul cel dintâi , Adam, cu suflet viu, iar Adam cel de pe urmă cu duh dătător de viață”. Taina Botezului este măreață deoarece toți cei care se botează devin oameni cerești, oameni de care Dumnezeu are nevoie la nunta cea cerească. Prin taina Sfântului botez Dumnezeu este cel care locuiește în inima și în sufletul omului.
Sufletul trebuie să fie mereu curat, făra răutate și fără păcat, fiindcă doar așa el poate primi lumina binecuvantata a dragostei dumnezeiesti. Doar așa sufletele noastre pot iubi și pot fi iubite. Prin botez Îl acceptăm pe Iisus în viața nostră și trebuie să-L urmăm pe El.


Ca să fim vii trebuie să ne lepădam de noi înșine , să ne luăm crucea și să-L urmăm pe Hristos
Ca să fim vii trebuie să ascultăm cuvântul lui Dumnezeu și să săvârșim fapte bune.
Ca să fim vii trebuie să ne lepădăm de plăcerile cele lumești și să trăim duhovnicește.
Ca să fim vii trebuie să credem în nașterea lui Iisus din fecioara Maria ,sa credem în răstignirea și în învierea Lui.
Ca să fim vii trebuie să respectăm poruncile lui Dumnezeu.
Sa ne rugam Domnului să ne dăruiască puterea ca să săvârșim binele pentru ca să devenim suflete vii în lumina lui Hristos.

Apopei Roxana 


CALENDAR ORTODOX PE 100 DE ANI !

https://www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox/?year=2024

Arhivă blog

https://www.diigo.com/

Postări populare

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXĂ

BIBLIA ORTODOXA AUDIO