joi, 28 februarie 2013

PILDA


FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...


Un călugăr bătrân, după ce şi-a învăţat timp de mai mulţi ani ucenicii tainele credinţei, i-a trimis în lume să împărtăşească ceea ce au învăţat.

După zece ani de misiune printre oameni, trei dintre ucenici s-au întors să-şi viziteze părintele duhovnicesc. Acesta îşi trăia ultimii ani ţintuit într-un pat din cauza unei boli de picioare.

Fiecare începu să povestească ce făcuse în ultimii zece ani:

- Eu, zise primul cu mulţumire de sine, am scris zece cărţi şi le-am vândut într-o mulţime de exemplare.

- Ai umplut aşadar, lumea de hârtie, zise bătrânul.

- Eu, luă cuvântul al doilea la fel de satisfăcut de el însuşi, am ţinut multe predici în faţa a mii de oameni.

- Tu ai umplut lumea de vorbe, răspunse duhovnicul.

Al treilea ucenic, începu să desfacă un pachet şi scoase din el o pernă, şi zise:

- Eu, părinte, n-am făcut nimic bun, dar ţi-am adus această pernă ca să ai de ce să-ţi sprijini picioarele când te dor.

- Tu, zise bătrânul călugăr, tu l-ai găsit pe Dumnezeu.

Aşadar, cel mai corect bilanţ pe care omul şi-l poate face din când în când, nu este să-şi contabilizeze realizările, ci să se cerceteze cât de capabil a fost să împartă iubire în jurul lui

luni, 25 februarie 2013

PSALMUL 8

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...



Doamne, Dumnezeul nostru,cât de minunat este Numele Tau în tot pamântul!
Ca s-a înaltat Slava Ta mai presus de ceruri.
Din gura pruncilor si a celor ce sug ai savârsit lauda, pentru vrasmasii Tai,
ca sa amutesti pe vrasmas si pe razbunator.
Când privesc cerurile, lucrul Mâinilor Tale,luna si stelele pe care Tu le-ai întemeiat,îmi zic:
ce este omul ca -Ti amintesti de el?
sau fiul omului, ca-L cercetezi pe el?
Micsoratu-l-ai pe dânsul cu putin fata de îngeri, cu slava si cu cinste l-ai încununat pe el.
Pusu-l-ai pe dânsul peste lucrul Mâinilor Tale,toate le-ai supus sub picioarele lui.
Oile si boii, toate, înca si dobitoacele câmpului.
Pasarile cerului si pestii marii, cele ce strabat cararile marilor.


IATA CÂTE A FACUT DUMNEZEU PENTRU NOI

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...


DOAMNE, DUMNEZEUL NOSTRU, CÂT DE MINUNAT ESTE NUMELE TAU ÎN TOT
PAMÂNTUL !

IA UITATI FRATILOR CU CÂTA CINSTE L-A ÎNCUNUNAT DUMNEZEU PE OM :

L-A MICSORAT PE DÂNSUL CU PUTIN FATA DE ÎNGERI
CU SLAVA SI CU CINSTE L-A ÎNCUNUNAT
L-A PUS PE DÂNSUL PESTE LUCRUL MÂINILOR SALE
TOATE LE-A SUPUS SUB PICIOARELE LUI
IATA CÂTE A FACUT DUMNEZEU PENTRU NOI
IATA CÂTE A FACUT DUMNEZEU PENTRU CREATIA SA
DAR NOI CE FACEM PENTRU DUMNEZEU?
NOI CUM ÎI MULTUMIM PENTRU TOT CE A FACUT PENTRU NOI?
EL NE-A ÎNCUNUNAT CU SLAVA SI CINSTE
NOI ÎL ÎNCUNUNAM CU SPINI.
EL NE DA VIATA VESNICA
NOI ÎI NEGAM EXISTENTA
EL ESTE:CALEA, ADEVARUL SI VIATA
DAR NOI UMBLAM PE CAI GRESITE,
TRAIM ÎN MINCIUNA SI SUNTEM MORTI SUFLETESTE.
CE SA MAI FACA DUMNEZEU PENTRU NOI
CA SA NU MAI FIM ORBI SUFLETESTE?
RAMÂNE CA FIECARE SA NE GÂNDIM MAI BINE
LA CE A FACUT DUMNEZEU PENTRU NOI SI
CE AM FACUT NOI PENTRU DUMNEZEU
SA NE GÂNDIM LA "TRON " SI LA"CRUCE."
UNDE STA HRISTOS ÎN VIATA NOASTRA?
PE TRON?
SAU PE CRUCE?
EU, ÎNCA STAU PE TRON!
EL, ÎNCA E PE CRUCE!

DOAMNE AJUTA!

RUGATI-VA SI PENTRU MINE PACATOASA ILIANA SI FAMILIA MEA...





CALENDAR ORTODOX PE 100 DE ANI !

https://www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox/?year=2024

Arhivă blog

https://www.diigo.com/

Postări populare

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXĂ

BIBLIA ORTODOXA AUDIO