Poveste cu talc

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Intr-o zi,un om bogat darui un cosulet plin cu gunoi unui sarac,asa,ca sa-si bata joc de el.
Omul zambi si pleca tinand in mana cosuletul primit. Ajuns acasa,a inceput sa-l curete,sa-l spele si apoi l-a umplut cu cele mai frumoase flori.
S-a intors la omul bogat si-i inmana acestuia cosuletul.
Omul ramase surprins si-l intreba :
- De ce mi-ai dat atatea flori frumoase,cand eu ti-am dat numai gunoi ?
Omul sarac raspunse :
- Orice persoana daruieste ceea ce are in inima...!!!

Cand daruiesti ceva, fa in asa fel incat cel care iti primeste darul, (indiferent in ce consta acesta, chiar si o vorba buna) sa simta ca ti-a facut la randul lui un dar, o bucurie... acceptandu-l!

Cele 12 porunci ale lui Iisus Hristos din Evanghelia Vietii Desavarsite

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...




“1. Sa nu iei viata nici unei creaturi de dragul placerii tale, nici pentru profit, nici s-o chinui.

2. Sa nu furi bunurile nimanui, nici sa aduni pamanturi si bogatii pentru tine, mai mult decat ai nevoie si iti este de folos.

3. Sa nu mananci carne, nici sa nu bei sangele vreunei creaturi moarte, si nimic altceva care face rau sanatatii sau simturilor tale.

4. Sa nu faci casnicii necurate, in care nu exista iubire si sanatate, sa nu te pervertesti pe tine insuti sau vreo alta creatura care a fost facuta pura de catre Cel Sfant.

5. Sa nu depui marturie mincinoasa impotriva nimanui, nici sa inseli cu buna stiinta pe nimeni, printr-o minciuna pentru a-i face rau.

6. Sa nu faci altora ceea ce tu nu vrei ca altii sa iti faca.

7. Sa te inchini unului etern, Lui Dumnezeu Tatal din Cer, din Care sunt toate lucrurile si sa adori Fiinta Sa Sfanta.

8. Sa-ti respecti parintii pe pamant, care au grija de tine si pe toti invatatorii dreptatii.

9. Sa ingrijesti si sa protejezi pe cei slabi si sa iei apararea celor care sunt oprimati si tuturor creaturilor care sufera raul.

10. Sa muncesti cu mainile tale lucrurile care sunt bune si potrivite pentru tine; asa incat sa mananci fructele pamantului si sa traiesti viata lunga pe pamant.

11. Sa te purifici zilnic si sa te odihnesti a saptea zi de la munca, pastrand sfinte sarbatorile lui Dumnezeu.

12. Sa faci altora binele pe care tu ai vrea ca altii sa ti-l faca tie”

Citeste pe codulluioreste.ro

Asa sant eu...

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

16FEB

Nu sunt atât de săracă încât să nu am ceva de dăruit din puţinul meu.
Nu sunt atât de săracă încât să ţin uşa casei închisă şi să îmi doresc singurătatea.
Nu sunt atât de săracă încât să nu am o vorbă bună pentru un om care are nevoie de susţinere morală.
Nu sunt atât de săracă încât să nu am lacrimi pentru a plânge alături de un prieten.
Nu sunt atât de săracă încât să nu am zâmbete pentru cei care le-au uitat.
Nu sunt atât de săracă încât să nu dau din forţa mea celor aflaţi la pământ.
Nu sunt atât de săracă încât să nu am o mângâiere pentru un suflet îndurerat.
Nu sunt atât de săracă încât să nu am gânduri frumoase pentru oamenii din viaţa mea.
Nu sunt atât de săracă încât să nu mai cred în oameni doar pentru că unii m-au minţit.
Nu sunt atât de săracă încât să uit să le fac oamenilor câte o bucurie.
Nu sunt atât de săracă încât să ţin braţele încrucişate în loc să ofer o îmbrăţişare.
Nu sunt atât de săracă încât să nu pot ierta.
Nu sunt atât de săracă încât să stau numai cu mâinile întinse pentru a primi.
Nu sunt atât de săracă încât să îmi vând sufletul pentru lucruri şi bani.
Nu sunt atât de săracă încât să îmi pierd valorile.
Dar cu regret constat că sunt prea mulţi săraci în jur…

sursa

http://luminapentrucandeladinsuflet.wordpress.com/2013/02/16/nu-sunt-atat-de-saraca/ 

Irina B

Adevăratul prieten

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Oricât de mult s-ar scrie sau s-ar vorbi despre adevărata prietenie, nu se va putea spune niciodată nici îndeajuns de mult, nici îndeajuns de frumos despre ea.
S-au spus nenumărate adevăruri, s-au scris nenumărate cântări, s-au vărsat nenumărate lacrimi, s-au adus atâtea cutremurătoare jertfe şi atâtea divine mărturii despre adevărata prietenie, dar ea cere mereu şi mai mult, şi mai frumos, şi mai dulce, pentru că ceea ce dă ea este mereu de neînlocuit.
Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu spune că adevăratul prieten iubeşte oricând, iar în nenorocire ajunge frate, arătând prin acestea cât de minunată comoară este un suflet de aur care poate să fie aşa… Sufletul care poate da şi poate primi acest har. Adevăratul Prieten al fiecăruia dintre noi poate fi numai Domnul nostru Iisus. Noi, oricare, nu putem fi nişte astfel de adevăraţi prieteni decât pentru unul dintre apropiaţii noştri sau poate, arar, pentru doi-trei. Nespus de mulţi dintre oameni nu sunt niciodată în stare de un astfel de har ceresc. Sau nu sunt în stare pe totdeauna de el. Dar Domnul nostru Iisus Hristos, singurul, poate să-i iubească pe toţi, având totuşi un fel deosebit de a-l iubi pe fiecare.
Numai în El nu există schimbare, nici umbră de mutare.
Numai El poate fi acelaşi ieri, azi şi în veci.
Pentru că numai El ne iubeşte cu o iubire veşnică, încă de pe când noi nici nu eram. Încă de pe când noi eram chiar vrăjmaşii Lui.
Dovada netăgăduită a acestei nespus de mari iubiri a fost Preţul Jertfei Sale pe care a adus-o desăvârşită şi deplină pentru răscumpărarea şi mântuirea sufletelor noastre.
Cine îşi dă viaţa sa, acela dă preţul cel mai mare. Un semn mai înalt, o dovadă mai puternică, un preţ mai scump nu există.
Adevăratul prieten este numai acela care este în stare să facă acest lucru.
Aceasta a făcut-o Hristos pentru noi, pentru mine, pentru tine, pentru fiecare, suferind moartea. În faţa privitorilor crucii, doar o singură dată – dar în realitate de atâtea miliarde de ori câte miliarde sunt sufletele noastre care trebuie răscumpărate fiecare dintr-un alt iad. Dând pentru fiecare un alt preţ, dar îndeajuns să-i întreacă toată datoria fiecăruia. Suferind pentru fiecare nu numai usturimea răscumpărătoare a biciului şi a cuielor, ci şi oţetul şi fierea nepăsării pe care fiecare din noi I-o întindem în propria noastră ramură de isop.
Adevăratul nostru Prieten ne-a iubit şi ne-a iertat totul cu o desăvârşită înţelegere faţă de noi.
El ne-a înţeles în tot ce I-am cerut.
Nimănui nu i-am fi putut spune sau cere ceea ce I-am cerut şi I-am spus Lui.
De toate privirile din lume a trebuit uneori să ascundem ceea ce I-am arătat Lui şi am ştiut că El ne-a înţeles şi ne-a binecuvântat.
Nimeni de pe pământ n-ar fi putut acoperi ceea ce ne-a acoperit El.
Şi nimeni nu ne-ar fi putut ierta ceea ce ne-a iertat Iisus.
O, adevăratul şi neasemuitul meu Prieten! Cât de mare şi de neasemuită trebuie să fie iubirea mea faţă de Tine!
Dar dragostea lui Dumnezeu s-a arătat nespus de mare faţă de noi nu numai dăruindu-ne pe Preaiubitul Său Fiu, spre a ne fi nouă cel mai mare şi mai adevărat Prieten, ci şi rânduind să aflăm printre sufletele cele mai de aur din lume câte unul care devine pentru noi o comoară de nepreţuit, un însoţitor pe care nimic nu ni-l poate despărţi. O parte vie şi adevărată a inimii şi a vieţii noastre. Un ajutor fără de care am fi nu numai nespus de nefericiţi, dar şi nespus de singuri pe pământ.
Tot ce facem noi pentru acel suflet ne este plăcut şi fericit. Şi tot ce face el pentru noi ne este la fel.
Sufletele noastre devin atât de strâns legate împreună, încât pare că alcătuim numai unul singur.
Durerile sau bucuriile prietenului adevărat devin atât de ale noastre, încât le trăim cu o mai mare putere chiar decât pe cele ale propriei noastre fiinţe.
Când el trece printr-o primejdie, nici o jertfă nu ni se pare prea mare spre a-i fi alături cu un ajutor sau cu o mângâiere. Ne-am dărui cu bucurie viaţa noastră, numai să i-o salvăm pe a sa.
Când i-am promis ceva, suntem în stare să trecem prin orice valuri sau flăcări, spre a ne ţine făgăduiala pe care i-am făcut-o şi în care sufletul lui scump se încredea fără nici o umbră de îndoială, cu neclintire, până la moarte.
Astfel de prieteni erau odată doi tineri credincioşi.
S-au cunoscut la una din frumoasele adunări frăţeşti, când sufletele tuturor celor din biserică, adunaţi în numele Domnului Iisus, trăiau din plin revărsarea harului prezenţei Sale dumnezeieşti între ei şi în ei, când toţi se apropiară de o trăire cerească, împletindu-şi glasurile în nişte cântări îngereşti.
Nu ştiu cum ajunseseră unul lângă altul şi cântau din aceeaşi carte.
De la cel dintâi cuvânt, fiecare a simţit sinceritatea inimii celuilalt în curăţia iubirii faţă de Hristos, în hotărârea păstrării legământului statornic, în părtăşia dragostei frăţeşti.
Astfel, ei s-au simţit dintr-o dată apropiaţi pe totdeauna.
Pe drumurile sfinte, ei au mers apoi mereu nedespărţiţi. Cuvântul Sfânt îl mărturiseau împreună: când unul citea din Evanghelie sau cânta un psalm, celălalt se ruga fierbinte, tot timpul, pentru revărsarea puterii lui Dumnezeu peste lucrarea prietenului şi fratelui său. Astfel, toată propovăduirea lor era încununată totdeauna cu roade binecuvântate.
Orice gând şi-l mărturiseau unul altuia şi orice hotărâre bună era luată laolaltă.
Sarcinile altora, durerile sărmanilor, poverile Lucrării Domnului şi bucuriile izbânzilor sfinte ei şi le purtau nedespăr-ţiţi.
Niciodată cuvântul unuia nu l-a înşelat pe celălalt. Fiecare era încredinţat că nici viaţa, nici moartea nu-i va mai putea despărţi.
Astfel, această dulce prietenie nu numai că i-a ajutat să facă o mai sfântă şi rodnică lucrare pentru Hristos, dar le-a umplut şi inimile totdeauna de o mare bucurie.
A venit însă războiul şi ei au plecat pe front.
Erau la aceeaşi unitate şi faptul acesta i-a ajutat nespus de mult în greutăţile şi grozăviile prin care treceau.
Într-o zi însă, unul dintre ei a trebuit să plece într-o misiune foarte primejdioasă între fronturi.
Fiind descoperit de inamic, o mulţime de gloanţe fură trase spre el. Cei care rămăseseră în adăposturi şi priveau după el îl văzură căzând acolo şi rămânând întins în câmpul gol. Cu toţii erau siguri că a murit.
Prietenul lui, care lipsea când el fusese trimis, sosi tocmai în clipa aceea şi, când auzi că prietenul său zace împuşcat între fronturi, ceru voie comandantului său să se ducă după el.
– Nu mai are nici un rost, zise comandantul. El este acum cu siguranţă mort. De ce să-ţi mai primejduieşti şi tu viaţa să te duci acolo? N-are nici un rost.
– Nu pot să nu mă duc, zise soldatul. El este prietenul şi fratele meu. Nu mai contează pentru mine nimic altceva mai mult decât salvarea lui.
– Bine, dacă vrei, du-te, îl învoi comandantul, mişcat.
Ieşind dintre tranşee, prietenul se târî până la cel căzut. Stătu un timp lângă el, apoi se întoarse, târându-l după el spre adăpostul unităţii pe prietenul său mort.
Un timp, inamicul l-a privit să vadă ce face. Dar, după aceea, o ploaie de gloanţe începură să cadă ca grindina împrejurul lui, scurmând ţărâna.
Când ajunse în adăpost cu prietenul său mort, mantaua lui era ciuruită prin câteva locuri, dar trupul lui scăpase neatins.
– Ai avut noroc că ai scăpat cu viaţă, îi zise comandantul. Dar vezi că n-a avut nici un rost să mergi? Ţi-am spus…
– Ba da, a avut rost, zise credinciosul prieten cu ochii plini de lacrimi.
Când am ajuns la el, încă nu murise şi, cu faţa plină de cea mai fericită dragoste cu care m-a putut privi vreodată, el mi-a spus:
– Dragul meu adevărat frate! Ştiam că vei veni, căci tu nu m-ai înşelat niciodată. N-am vrut să mor până te voi revedea. Acum pot să mor fericit. Îţi mulţumesc pentru tot ce ai făcut pentru Hristos şi pentru mine.
Curând ne vom revedea fericiţi la Domnul nostru Iisus, de unde nu ne vom mai despărţi niciodată. Rămâi cu Dumnezeu, adevăratul meu prieten!…
Suflet scump, oare tu ai ajuns să-L cunoşti şi să-L recunoşti pe Iisus Hristos ca Marele tău Prieten şi Binefăcător?
O, dacă încă nu L-ai aflat, priveşte acum spre Golgota, la Crucea Lui însângerată pe care a murit El ca să te salveze pe tine. Sângele Lui este preţul plătit de El pentru iertarea şi mântuirea ta.
Crede din tot sufletul tău, acum, în iubirea Lui zguduitoare. Şi primeşte cu lacrimi de căinţă şi de mulţumire preţul pe care l-a dat El pentru tine.
Predă-te Lui, ca să-L slujeşti şi să-L urmezi pe totdeauna cu o ascultare nedespărţită până la orice moarte.
Şi astfel te vei bucura aici şi în veşnicie de fericirea negrăită şi strălucită a mântuirii şi a slavei Sale.
Dar oare, printre cei apropiaţi ai tăi ai putut tu afla până azi un prieten care ţi-a devenit un frate adevărat şi statornic? Cunoşti tu oare nespus de marea bucurie şi binecuvântare a unei astfel de prietenii?
O, dacă da, ferice de tine! Rămâi-i prieten adevărat şi bucură te de fericirea prieteniei sfinte. Fii-i un adevărat frate în necaz şi un adevărat părtaş la toate poverile şi primejdiile lui. Aceasta te va arăta că eşti un om şi un creştin adevărat. Şi aceasta va fi pentru tine un nesecat izvor de mulţumiri sufleteşti.
Iar dacă nu, cere-l prin rugăciune şi caută-l cu răbdare, căci Dumnezeul tău te va face să-l afli.
O, Preaiubitul şi Preadulcele nostru Mântuitor Iisus Hristos, Tu eşti Adevăratul nostru Prieten, Tu eşti Nedespărţitul nostru Însoţitor, Tu eşti Comoara nesecată a tuturor bucuriilor şi binecuvântărilor noastre. Slavă veşnică Ţie pentru tot ce ne ai făcut să primim şi să simţim în această dulce părtăşie cu Tine!
Din tot sufletul meu Îţi mulţumesc şi eu, Preaiubit şi Preadulce Prieten, pentru dragostea cea mare cu care m-ai iubit Tu şi cu care m-ai învrednicit să mă bucur de prietenia Ta.
Din tot sufletul strig şi mărturisesc că nimic pe lume nu m a putut face aşa de fericit cât dragostea Ta, cât suferinţa pentru Tine, cât umblarea cu Tine, cât viaţa şi moartea în slujba Ta.
Apoi, din tot sufletul doresc să-Ţi pot mulţumi neîncetat pentru adevărata prietenie pe care m-ai făcut s-o aflu pe pământ şi printre cei pe care mi i-ai dăruit atât de apropiaţi, încât fac parte chiar din însăşi fiinţa şi viaţa mea.
O, ce bucurii cereşti mi-ai dăruit Tu prin părtăşia aceasta şi cu ea în tot drumul pribegiei mele luminoase, de când am cunoscut-o prin Tine!
Ajută-mi până în veşnicie să fiu nedespărţit prieteniei Tale şi prieteniei mele, cu orice preţ şi pe totdeauna. Pentru ca, oriunde voi fi aşteptat, să pot auzi, sosind, fericita mărturisire a dragostei încredinţate, spunându-mi: Ştiam că vei veni, căci tu nu M-ai înşelat niciodată. Amin.
Slăvit să fie Domnul!
SURSA MAIL

" Te caut, Doamne, nu Te simt, dar Te întâlnesc mereu "

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE... 

 – Pildă duhovnicească

creștin-ortodoxă

În miezul unei nopți de primăvară, un tânăr creștin-ortodox,care se ruga în fața unui altar, în genunchi, lângă câteva icoane și cărți sfinte, într-o cămăruță mică foarte sărăcăcioasă, atât de umilă, încât avea o gaură mare în tavan şi  era neîncălzită și neelectrificată, printre lacrimi, aprinzând 7 lumânări, deznădăjduit din cauza faptului că niciodată nu L-a putut simți pe Dumnezeu, deși dintotdeauna L-a căutat, a  început să se roage timid: „Doamne, dacă într-adevăr exiști, permite-mi să Te simt, să Te întâlnesc, să Te găsesc; Doamne,
vorbește-mi!” Afară a început să plouă; picăturile de ploaie  acompaniau suav o pasăre, care s-a oprit din zbor în dreptul  ferestrei camerei băiatului, cântând, însă băiatul nu a auzit-o.

Dumnezeu, astfel, i-a „vorbit”!  Neauzind nimic, tânărul s-a rugat iar: „Doamne, vorbește-mi!”
Și pasărea a ciocănit de trei ori geamul, atât de puternic, încât  sunetul a răsunat în toată cămăruța lui, dar băiatul nu a  ascultat-o. Era prea concentrat să audă doar ce considera el ca  trebuind. Dumnezeu, astfel, i-a „vorbit” a doua oară.
Cu durere în suflet tânărul a murmurat în tihnă: „Doamne, Te implor, vorbeşte-mi!”. Vântul a început să bată lin, afară, părând a fi o adevărată simfonie, la pătrunderea lui printre  crăpăturile ferestrei măcinate de trecerea timpului, dar băiatul  nu i-a dat importanţa cuvenită, ci l-a tratat cu ignoranță. Se aștepta la altceva. Dumnezeu, astfel, i-a „vorbit” pentru a treia  oară!

Stingând 3 lumânări, trist, tânărul a spus cu voce parcă lipsită  de viaţă: „Doamne, arătă-mi-Te, vreau să Te văd!”. Pasărea a zburat de la geamul lui. Un fulger a brăzdat toată bolta  cerească, dar tânărul nu a observat măreția lui. Dumnezeu,  astfel, i s-a „arătat”!

Nedumerit, tânărul a început să strige fierbinte, printr-o rugă lăuntrică: „Doamne, Dumnezeul meu, lasă-mă să Te miros!”.
O floare de pe icoana Sfintei Treimi a căzut lângă genunchii băiatului, iar nectarul ei s-a împrăştiat pe hainele lui. El, însă, nu i-a perceput mirosul îmbietor. Aştepta altceva. Dumnezeu,  astfel, S-a lăsat „mirosit”.
Stingând încă 2 lumânări, tânărul continuă să converseze cu  Dumnezeu: „Până când mă vei lăsa zadarnic, să Te chem, oare vrei puțina credinţa-n Tine să mi-o pierd? Doamne, vreau să Te întâlnesc, să Te găsesc, să pun mâna pe Tine, să Te ating!”.

Prin gaura din tavanul cămăruţei sale, dintr-un stup, din podul casei, veni pe aripile aerului o albină şi se puse pe umărul  drept al băiatului, dar el a lovit-o cu mâna stângă; a gonit  fragila insectă. Dumnezeu, astfel, S-a lăsat „atins”! Apăsat de o profundă povară, pe băiat l-a cuprins somnul, dar în ultimul moment a apucat să stingă încă o lumânare și să mai spună câteva cuvinte, înainte să adoarmă: „Doamne, Doamne,Doamne, lasă-mă să Te gust!”. Adormi, gemuit fiind lângă  altar, cu capul sub candela care ardea pâlpâind. O picătură de
untdelemn din candelă s-a scurs ușor și a căzut pe obrazul lui.
S-a prelins și a ajuns în gura băiatului. Pulsul inimii lui s-a  accelerat, iar tânărul s-a trezit având în gură un gust dulce  parfumat, dar nu l-a simțit, pentru că s-a grăbit să se pună în  pat, pentru a-și continua somnul. Dumnezeu, astfel, S-a lăsat „gustat”!
Ajuns în pat şi continuându-şi somnul, băiatul a avut un vis: Sa  visat pe el însuşi, în faţa altarului, în genunchi, vorbind cu  Dumnezeu, şi spunându-i: „Nu Te simt, Doamne, nu Te
întâlnesc, nu Te găsesc, cred că nu exişti, sau dacă exişti m-ai parasit , nu ma mai iubesti...Cuvintele lui au fost urmate de un vuiet puternic...
Dintr-odată un înger frumos foarte, a apărut stând lângă singura lumânare, care încă mai ardea, şi i-a spus, privindu-l: „Băiatule, eu sunt Rafael, unul din cei şapte sfinţi îngeri, care  ridică rugăciunile oamenilor dreptcredincioși şi le înalţă  înaintea slavei Celui Sfânt. Am fost trimis la tine de Cel Preaînalt. Nu te teme! Eu îţi voi spune ce-mi este îngăduit, iar  tu vei păstra toate cuvintele mele în inima ta. Binecuvântează-l pe
 Dumnezeu, slăveşte-L şi cunoaşte slava Lui; mărturiseşte  înaintea tuturor celor vii ce a făcut El pentru tine. Dar ce a făcut El pentru tine, în această noapte? La toate rugăciunile ţia răspuns, dar tu nu ţi-ai dat seama. De ce? Nu ţi-ai lăsat inima și trupul să-L simtă pe Dumnezeu, doar pentru că mintea ta nu  a înţeles felul în care El ţi s-a făcut cunoscut. L-ai fi simţit  dacă ai fi avut iubire și credinţă puternice, în inimă și suflet,
 
pentru că cel care iubeşte și crede în El, cu adevărat, nu are cum să nu-L simtă, de vreme ce Dumnezeu este iubire. Dar tu ai avut îndoieli și, mai mult decât atât, ai îndrăznit chiar să ceri semne de la Dumnezeu, ispitindu-L. Le-ai primit pe toate, băiatule, dar, chiar şi așa, tu nu le-ai înțeles. Iubirea de  oameni a lui Dumnezeu, însă, este mare. Priveşte către icoana  Sfintei Treimi”. Tânărul, vizibil uimit de cuvintele Sfântului
  Înger, se uită către icoană. O voce blândă şi-a făcut simţită  prezenţa, rezonând din spatele icoanei, care era total învăluită  într-un nor de lumină albă-aurie: „Fiule, îi zise vocea, nu te teme, Eu ştiu demult că inima ta geme. Eu sunt Dumnezeu,  Alfa și Omega, Începutul și Sfârșitul, Cel dintâi și Cel de pe  urmă; Eu exist! Nu te-am uitat, nu te-am părăsit. Să nu crezi  că aş putea să te uit vreodată, că aș putea să te părăsesc. Lângă 

tine stă mereu unul dintre îngerii Mei, la fiecare pas al tău. Să  nu te simţi singur niciodată, ai toată dragostea Mea”. Pe băiat  îl bufni plânsul. Dumnezeu continuă să-i vorbească: „ Fără  credinţă, dar, nu este cu putinţă să fii plăcut Mie, căci cine se  apropie de Mine trebuie să creadă că Eu exist şi că Mă fac  răsplătitor celui care Mă caută „. Dar ce este credința, Doamne, întrebă băiatul, căci eu am trăit tot timpul cu  senzația că am credință în Tine?! „ Credinţa este  încredinţarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute. Altfel spus este încrederea sau crezarea în ceva  nevăzut ca și cum ar fi văzut, şi dorirea şi sperarea celor aşteptate ca şi cum ar fi de faţă, ca și cum ar fi primite. Oh, fiule, credința ta în Mine a fost prea mică și nestatornică. Te-ai îndoit de existența Mea. Să știi că dacă aş fi dorit, Eu aş fi putut pur şi simplu să apar în faţa ta, în trecut, pentru a  demonstra că exist, însă dacă aş fi făcut acest lucru, tu nu ai  mai fi avut nevoie de credinţă. Fericiți sunt cei ce nu au primit  nicio dovadă a existenţei Mele, dar au crezut în Mine! 

 Fiule, există o mulţime de dovezi cu privire la existenţa Mea.  Biblia, Cuvântul Meu, spune: „ Cerurile spun slava lui  Dumnezeu şi facerea mâinilor Lui o vesteşte tăria. Ziua zilei  spune cuvânt, şi noaptea nopţii vesteşte ştiinţă „ (Psalmul 19:1,2). Aşadar, minunăţiile naturii demonstrează existenţa Mea, tocmai de aceea Eu ţi-am trimis pasărea, albina, fulgerul...; semnele de la Mine. Prin ele M-am revelat ție, dar tu nu te-ai așteptat la o altfel de revelație, tocmai de aceea nici  nu le-ai luat în seamă. Nu Mă poți vedea, înțelege, fiule,pentru că Eu locuiesc în lumină neapropiată. Pe Mine nu M-a  văzut niciun om, niciodată, nici nu M-a înțeles. A încerca să
Mă vezi, să Mă înțelegi, să Mă atingi, îți este și îți va fi  întotdeauna cu neputință. Acum știi că Eu exist, însă.
Credința ta prea mică în Mine s-a transformat în convingere.  Cunoaşte-Mă și vorbește despre Mine prin antinomie, pe cale  apofatică și pe cale catafatică. Calea apofatică înseamnă să Mă  cunoşti prin negaţie, evitând să gândești și să spui ceva despre  Mine, din toate ce nu pot fi gândite și spuse. Eu sunt necuprins, nemărginit, necunoscut pe calea raţiunii, căile Mele sunt necercetate şi nepătrunse. Calea catafatică înseamnă să recunoști și să susții existenţa Mea prin afirmaţii: Dumnezeu  este bun, atotputernic, înţelept, milostiv și așa mai departe.
 Eu, Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov, adică Cel viu, Singurul, dar în trei ipostasuri: Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh, Care lucrez în creaţia Mea, Eu, Care M-am revelat lui Moise, în rugul aprins, Mă fac cunoscut prin opera Mea, prin tot ce  există şi am creat numai de natură pozitivă, căci nu Eu am  creat răul, dar sunt de necunoscut în fiinţa Mea. Prin opera Mea, Eu pot fi numit creator, dar prin fiinţa Mea nu am nume grăit, pentru că sunt de negrăit. Apropie-te  întotdeauna de Mine, în mister divin, fiind mulţumit să Mă întâlnești şi să realizezi, în acelaşi timp, neputinţa minţii umane de a Mă înţelege. Te iubesc!”. 

Vocea şi norul de lumină aurie dispărură. Îngerul Rafael a zâmbit, a stins ultima lumânare aprinsă, cea de-a șaptea, şi, îndată, visul băiatului a luat sfârșit.
 Era dimineaţă! Trezit din somn, tânărul şi-a adus aminte de visul pe care l-a avut și se simţea pe deplin fericit că Dumnezeu i-a vorbit. Cuprins de o iubire de nedescris, s-a dat jos din pat, s-a spălat pe faţă, s-a îmbrăcat şi a început să facă metanii în faţa altarului, în semn de recunoștință. Era convins de existența Celui pe Care l-a căutat mult timp și pe Care l-a  întâlnit tot de atâtea ori, însă fără să realizeze. În timpul celei de-a treia metanii a observat Biblia deschisă, deşi tot timpul era închisă, pentru că așa obișnuia să o lase. S-a oprit, şi a
început să citească: „De atunci a început Iisus să propovăduiască şi să spună: Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat
împărăţia cerurilor. Iar Eu zic vouă: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc, ca să fiţi fiii Tatălui vostru Celui din ceruri, că El face să răsară soarele şi peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi. Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este. Nu vă adunaţi comori
pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură. Ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură. Căci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta. Nu oricine Îmi  zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri” (Matei 4:17; 5:44,45,48; 6:19-21; 7:21). Emo țiile l-au invadat. O lacrimă i s-a scurs
din ochiul drept, gâdilându-i și umezindu-i pielea uscată. A închis gentil Biblia, a pus-o pe altar, şi a deschis
fereastra, ca să admire frumuseţea dimineţii. O adiere de vânt l-a mângâiat. A închis fereastra şi, din nou, a observat Biblia  deschisă. A luat-o în braţe şi a început să citească: „”Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toată puterea ta". Aceasta este cea dintâi poruncă. Iar a doua e aceasta: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”. Mai mare decât acestea nu
este altă poruncă” (Marcu 12:30,31). Uluit de ce a citit, a închis Biblia, a pus-o pe altar şi a plecat afară, contemplând la cele citite. Ajuns afară un gând îi tot reverbera insistent în minte: „întoarce-te în camera ta, degrabă, întoarce-te”. S-a întors şi a observat pentru a treia oară consecutiv Biblia deschisă. S-a pus în genunchi, fiind oarecum speriat de ce i se întâmpla, şi a început să citească: „Atunci Iisus a zis ucenicilor
Săi: Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Că cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde; iar cine îşi va pierde sufletul pentru Mine  îl va afla. Pentru că ce-i va folosi omului, dacă va câştiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său? Căci Fiul Omului va să vină întru slava Tatălui Său, cu îngerii Săi; şi atunci va răsplăti fiecăruia după faptele sale „ (Matei 16:24-27). Un fior cald l-a traversat din cap până în picioare. Atunci a înţeles că
Dumnezeu a făcut în a a fel, î ș ncât Biblia să se deschidă în numele Sfintei Treimi, ca el să citească unele dintre cele mai importante versete, cu scopul de a-și da seama ce să facă mai departe cu viaţa lui.
Emoţionat fiind, negăsindu-şi cuvinte de slavă, ca să-L laude pe Dumnezeu, a închis Biblia şi a deschis-o la întâmplare, pe la sfârşit, sperând că va găsi acolo cuvintele prin care să-și poată arăta recunoștința față de nemăsurata bunătate a lui Dumnezeu; şi le-a găsit, cu îngăduița Lui: „Vrednic eşti, Doamne şi Dumnezeul nostru, să primeşti slava şi cinstea şi puterea, căci Tu ai zidit toate lucrurile şi prin voinţa Ta ele erau şi s-au făcut” (Apocalipsa 4:11).
Din acel moment băiatul și-a predat inima în mâinile lui Dumnezeu și, ducând o viață bineplăcută Lui, s-a mântuit ajungând în Raiul în care ceata sfinţilor îngeri şi a arhanghelilor, cu toate cereştile puteri, Îl laudă pe Dumnezeu, zicând: Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot, plin este cerul şi pământul de slava Ta ".

  

LEGENDA CELOR 8 MINUTE

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Legenda spune ca o femeie saraca cu un copil in brate, trecand pe langa o pestera a auzit o voce misterioasa care i-a spus:

Intra si ia tot ceea ce iti doresti, dar sa nu uiti ceea ce-i mai important. Aminteste-ti ca dupa ce vei iesi poarta se va inchide pentru totdeauna. Asa ca profita de aceasta oportunitate, dar nu uita ce-i mai important.

Femeia a intrat in pestera si a gasit multe bogatii. Fascinata de aur si bijuterii, a asezat copilul pe o stanca si a inceput sa stranga de zor tot ce putea duce.

Vocea misterioasa i-a vorbit din nou: “ Ai doar 8 minute!”

Cand au trecut cele 8 minute, femeia, incarcata cu aur si pietre pretioase, a fugit afara din pestera si poarta s-a inchis.

Atunci si-a amintit ca a uitat copilul inauntru, iar poarta s-a inchis pentru totdeauna.

Bogatia a durat putin, iar disperarea pentru totdeauna.

La fel se intampla de multe ori si cu noi. Avem aproximativ 80 de ani pentru a trai in aceasta lume si o voce ne aminteste mereu:” Nu uita ce e cel mai important!”

Si cele mai importante sunt valorile spirituale, familia si copii, viata, educatia, bunul simt, reputatia, dragostea, adevarul si demnitatea de om.

In schimb castigurile, bogatia, placerile materiale ne fascineaza intr-atat incat uitam de ceea ce e mai important.

Asa ne risipim timpul si dam la o parte esentialul: “ Bogatia sufletului.”
Sa nu uitam niciodata ca viata in aceasta lume trece repede si ca moartea vine cand ne asteptam mai putin. Iar cand poarta vietii se inchide pentru noi, nu ne mai folosesc la nimic regretele.

Traim intr-o lume de probleme, nelinistiti, si toate numai pentru ca am uitat ce e cel mai important: “Bogatia sufletului!

Ce spune Biblia despre îngeri?

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Întrebare: Ce spune Biblia despre îngeri?

Răspuns: Îngerii sunt fiinţe spirituale cu inteligenţă, emoţii şi voinţă. Acest lucru este valabil atât pentru îngerii buni cât şi pentru cei răi. Îngerii au inteligenţă (Matei 8:29; 2 Corinteni 11:3; 1 Petru 1:12), au emoţii şi sentimente (Luca 2:13; Iacov 2:19; Apocalipsa 12:17), şi voinţă (Luca 8:28-31: 2 Timotei 2:26; Iuda 6). Îngerii sunt fiinţe spirituale (Evrei 1:14), însă nu au trup fizic, pământesc. Faptul că nu au trup pământesc nu le afectează personalitatea individuală.

Nivelul de cunoaştere pe care îl au îngerii este limitat de faptul că sunt fiinţe create. Aceasta înseamnă că ei nu pot şti toate lucrurile pe care le cunoaşte Dumnezeu (Matei 24:36). Totuşi, se pare că ei cunosc mai multe lucruri decât oamenii. Acest lucru poate avea 3 cauze. (1) Îngerii au fost creaţi a face parte dintr-un gen de creaturi superioare oamenilor, aşa încât au o înţelepciune şi cunoaştere superioare. (2) Îngerii studiază Biblia şi lumea mult mai aprofundat decât o fac oamenii şi în consecinţă le înţeleg mult mai bine (Iacov 2:19; Apocalipsa 12:12). (3) Îngerii au avansat în cunoaştere chiar şi prin observarea îndelungă a activităţilor şi comportamentelor oamenilor. Spre deosebire de oameni, îngerii nu au nevoie să studieze trecutul; ei l-au experimentat. În acest fel, ei ştiu cum au acţionat alţii în diferite situaţii şi astfel pot prezice cu un grad superior de acurateţe modul cum noi vom acţiona în circumstanţe similare.

Cu toate că au voinţă, îngerii sunt supuşi voinţei lui Dumnezeu, ca şi celelalte fiinţe create. Îngerii buni sunt trimişi de Dumnezeu să îi ajute pe cei credincioşi (Evrei 1:14). Iată câteva dintre activităţile pe care le fac îngerii buni, aşa cum sunt prezentate în Biblie:

A. Ei Îl laudă pe Dumnezeu (Psalmul 148:1,2; Isaia 6:3).
B. Se închină lui Dumnezeu (Evrei 1:6; Apocalipsa 5:8-13).
C. Ei sunt încântaţi de lucrările lui Dumnezeu (Iov 38:6-7).
D. Ei Îl slujesc pe Dumnezeu (Psalmul 103:20; Apocalipsa 22:9).
E. Ei vin înaintea lui Dumnezeu (Iov 1:6; 2:1).
F. Ei sunt cei de care Dumnezeu se foloseşte pentru punerea în aplicare a judecăţilor lui Dumnezeu (Apocalipsa 7:1; 8:2).
G. Aduc cu ei răspunsuri la unele rugăciuni (Faptele Apostolilor 12:5-10).
H. Ajută la întoarcerea oamenilor către Hristos (Faptele Apostolilor 8:26; 10:3).
I. Ei văd felul cum creştinii se organizează, slujesc şi suferă (1 Corinteni 4:9; 11:10; Efeseni 3:10; 1 Petru 1:12).
J. Ei aduc încurajare în vremuri cu pericole (Faptele Apostolilor 27:23,24).
K. Ei au grijă de cei drepţi la momentul morţii (Luca 16:22).

Îngerii sunt fiinţe total diferite de oameni. Oamenii nu se pot transforma în îngeri după moarte. Nici îngerii nu vor deveni niciodată oameni, şi nici în trecut nu s-a întâmplat acest lucru. Dumnezeu a creat îngerii, la fel cum i-a creat pe oameni. Biblia nu spune nicaieri că îngerii au fost creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, după cum spune despre oameni (Geneza 1:26). Îngerii sunt fiinţe spirituale care pot lua o formă fizică, până la un anumit nivel. Oamenii sunt în principal fiinţe fizice, cu trup, însă ei au şi suflet. Cel mai important lucru pe care îl putem învăţa de la îngeri este supunerea lor totală, lipsită de orice formă de opoziţie, faţă de Dumnezeu şi poruncile Sale.
sursa
http://www.gotquestions.org/Romana/ingeri-Biblia.html

PILDA CU SORICELUL CEL VITEAZ

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Un soricel de casă, de rasă, bine crescut si plăcut la vedere, alergând mereu disperat din calea pisicii, se pomeni într-o bună zi în pivnita unei case de oameni înstăriti.

Din pricina întunericului, căzu într-o băltoacă ciudată.

Era o baltă de palincă, din cea mai de soi, scursă de sub cepul prost asezat al unui butoias făcut din lemn de stejar.

La început, soricelul nostru gustă timid din acea licoare curiosă.

Îi plăcu savoarea ei. Avea un gust puternic si bine definit, aluneca pe gâtlej asemeni focului.

Când ,,bău” tot ce era în baltă, Soricelul nostru se îndreptă de spate, se bătu cu pumnii în piept, îsi luă o înfătisare feroce si strigă:

-Unde-i pisica?

În vremea noastră prea multă lume are curaj doar cât un soarece.

Cu ce biruim pe diavol

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Sfântul Macarie, cel trăitor în pustie, se întâlni într-o zi cu diavolul.
Şi i-a spus el lui:
- "Multe rabd eu, Macarie, de la tine, şi nu pot să te biruiesc. Toate câte faci tu, fac şi eu. Posteşti şi tu, postesc şi eu; privighezi tu, nici eu nu dorm de loc. Dar una este cu care tu mă biruieşti pe mine."  Şi Macarie l-a întrebat:
- "Ce este aceea?"
Diavolul i-a răspuns:
- "Smerenia ta!"

Tocmai fiindcă ai uitat...

Într-o noapte, un creştin neînsemnat şi smerit: a visat că, intrase în Paradis - şi că un înger îl ducea de mână.
Spăimântat, omul a zis:
- "Nu sunt vrednic să păşesc aici - căci n-am făcut nimic, ca să merit aceasta!"
Dar îngerul i-a spus:
- "Nu, aici se ştie ce-ai făcut"
- "N-am făcut nimic - şi nu sunt vrednic.”
Îngerul i-a zis:
- „Ai ajutat în ziua aceea pe fraţii tăi lipsiţi.”
- "Nu-mi aduc aminte.”
- „Ai păşit în casa văduvei şi-ai purtat darul milei.”
- "Nu-mi aduc aminte.”
- „Ai cercetat pe cei în suferinţă.”
- "Nu-mi aduc aminte.”
- "Nu te-ai trufit, n-ai bârfit, n-ai ridicat glas de pâră asupra fraţilor tăi.”
- "Nu-mi aduc aminte.”
Dar îngerul i-a spus:
- "Fii liniştit. Tocmai fiindcă ai uitat tu, ţinem noi minte. Iar pentru tot ce-ai făcut, se cade acum să stai aici cu noi.”

Sărmanul Ion

Era un om sărac, Ion, care, cu toate că era împovărat de copii şi de nevoi, nu cârtea niciodată împotriva lui Dumnezeu, ci mergea întotdeauna la biserică şi rugându-se, zicea: "lată pe nevrednicul Ion, înaintea Ta, Doamne!”
Dumnezeu părea că nu-l aude, şi sarcina din spinarea lui Ion se făcea şi mai grea.
Şi cu cât Dumnezeu era mai surd la strigarea lui, Ion se făcea si mai mititel.
Şi iată că Ion muri - şi ajungând la poarta cetăţii veşnice, căzu în genunchi, şi asemenea cum făcea în biserică, zise şi acum: "Iată pe nevrednicul Ion, înaintea Ta, Doamne!"
Atunci, poarta cerească se deschise, se arătară îngerii şi luând între ei pe Ion, îl duseră la picioarele Celui Veşnic.
Şi Dumnezeu îi zise: "lată-mă înaintea lui Ion pentru totdeauna!”

NU STIAM CA SI EU TE-AM RASTIGNIT

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

1. NU STIAM CA SI EU TE-AM RASTIGNIT,

NU CREDEAM CA SI EU TE-AS FI LOVIT,

O, DOAMNE, NU, NU EU SUNT VINOVAT,

PUNE-MI DOAMNE,

SPUNE-MI DOAMNE CA NU-I ADEVARAT!..

2. NU STIAM CA POT FI PILAT SI EU...

NU STIAM CA MA LUPT CU DUMNEZEU...

O, DOAMNE, NU, NU EU TE-AM CONDAMNAT,

SPUNE-MI DOAMNE,

SPUNE-MI TOTUSI CA NU-I ADEVARAT!

3. NU STIAM CA-S SI EU SOLDAT ROMAN,

CA POT FI SUB COMANDA LUI SATAN!

O, DOAMNE, NU, NU EU TE-AM DEZBRACAT

TOTUSI DOAMNE,

SIMT CA SUFLETUL MEU E SFISIAT...

4. NU STIAM CA POT FI UN TRADATOR,

CA PACATU-I ASA INGROZITOR!

O, DOAMNE, EU, CHIAR EU TE-AM LEPADAT,

EU SUNT DOAMNE,

SPUNE-MI DOAMNE, CIT SUNT DE VINOVAT!

5. AZI CIND STIU CA SUNT PRIMUL PACATOS,

MA AGAT DE IUBIREA TA, HRISTOS!

O, DOAMNE, DA, CIT E DE-ADEVARAT,

SPUNE-MI DOAMNE,

SPUNE-MI DOAMNE CA SUNT SI EU IERTAT!

***RUGĂCIUNEA SFÂNTULUI IOAN GURĂ DE AUR***

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...



„Mulţumim ţie Doamne, pentru toate binefacerile Tale, care din ziua dintâi şi până în ceasul acesta ai făcut cu noi nevrednicii. Îţi mulţumim pentru cele care le ştim şi care nu le ştim, pentru cele arătate şi cele nearătate, pentru cele cu fapta şi cu cuvântul, pentru cele de voie şi fără de voie, şi pentru toate cele făcute cu noi nevrednicii. Îţi mulţumim pentru necazuri şi pentru linişte, pentru gheena şi pentru pedeapsa de acolo, pentru Împărăţia cerurilor.

Te rugăm, păzeşte sufletul nostru ca să fie sfânt, având cugetul curat şi vrednic de filantropia Ta. Tu, care ne-ai iubit pe noi într-atât, încât ai dat şi pe Fiul Tău Cel Unul Născut pentru noi, învredniceşte-ne a ne face vrednici de iubirea Ta.

Dă-ne înţelepciunea întru cuvântul Tău şi întru frica Ta.

Unule Născut Hristoase, însuflă-ne puterea cea de la tine.

Tu Dumnezeule care ai dat pre Fiul Tău Cel Unul Născut pentru noi, şi ai trimis pe Duhul Tău cel Sfânt, spre iertarea păcatelor noastre, iartă-ne nouă orice am greşit, cu voie, sau fără de voie, şi nu ne socoti păcatele noastre.

Pomeneşte Doamne, pe toţi care cheamă în ajutor numele Tău cel sfânt întru adevăr.

Pomeneşte pre toţi care ne-au făcut nouă bine, sau ne-au voit rele, căci toţi suntem oameni.”

Să înveţi conştient"

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Răspuns unei alte persoane care avea dificultăţi să ierte pe cineva care îl rănise:

- ...Să înveţi bine „Tatăl nostru". Mă auzi?

- „Tatal  nostru" îI ştiu părinte pe din afară de când eram copil.

- Îl ştii pe din afară dar nu pe şi pe dinăuntru.

- Ce vreţi să spuneţi?

- Nu i-ai pătruns incă sensul. reciţi mecanic. Dacă il ştiai pe dinlăuntru îl iertai cu multă bunăvoinţă pe aproapele tău, întrucât altfel nu împlineşti nici tu condiţia ca Dumnezeu să-ţi ierte păcatele tale. „şi ne iartă datoriile noastre, precum şi noi iertăm datornicilor noştri” - aceasta înseamnă aşadar.

- Aşadar să înveţi „Tatăl nostru” pe dinăuntru. De acord?

(Fragmente din cartea "Anecdote duhovniceşti")


Un frate l-a intrebat pe avva Pimen: "Daca vad o greseala a fratelui meu, e bine s-o trec cu vederea?“. Batranul zice: "De fiecare data cand noi trecem cu vederea o greseala a fratelui nostru, si Dumnezeu ne trece cu vederea o greseala a noastra; si de fiecare data cand noi o dam in vileag pe-a fratelui, si Dumnezeu o da in vileag pe-a noastra“.

Sfarsitul predicii de pe munte

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...


Sfarsitul predicii de pe munte. Judecata semenilor. Puterea rugaciunii. Calea mantuirii si a pierzarii. Ferirea de prooroci mincinosi.
1. Nu judecati, ca sa nu fiti judecati.
2. Caci cu judecata cu care judecati, veti fi judecati, si cu masura cu care masurati, vi se va masura.
3. De ce vezi paiul din ochiul fratelui tau, si barna din ochiul tau nu o iei in seama?
4. Sau cum vei zice fratelui tau: Lasa sa scot paiul din ochiul tau si iata barna este in ochiul tau?
5. Fatarnice, scoate intai barna din ochiul tau si atunci vei vedea sa scoti paiul din ochiul fratelui tau.
6. Nu dati cele sfinte cainilor, nici nu aruncati margaritarele voastre inaintea porcilor, ca nu cumva sa le calce in picioare si, intorcandu-se, sa va sfasie pe voi.
7. Cereti si vi se va da; cautati si veti afla; bateti si vi se va deschide.
8. Ca oricine cere ia, cel care cauta afla, si celui ce bate i se va deschide.
9. Sau cine este omul acela intre voi care, de va cere fiul sau paine, oare el ii va da piatra?
10. Sau de-i va cere peste, oare el ii va da sarpe?
11. Deci, daca voi, rai fiind, stiti sa dati daruri bune fiilor vostri, cu cat mai mult Tatal vostru Cel din ceruri va da cele bune celor care cer de la El?
12. Ci toate cate voiti sa va faca voua oamenii, asemenea si voi faceti lor, ca aceasta este Legea si proorocii.
13. Intrati prin poarta cea stramta, ca larga este poarta si lata este calea care duce la pieire si multi sunt cei care o afla.
14. Si stramta este poarta si ingusta este calea care duce la viata si putini sunt care o afla.
15. Feriti-va de proorocii mincinosi, care vin la voi in haine de oi, iar pe dinauntru sunt lupi rapitori.
16. Dupa roadele lor ii veti cunoaste. Au doara culeg oamenii struguri din spini sau smochine din maracini?
17. Asa ca orice pom bun face roade bune, iar pomul rau face roade rele.
18. Nu poate pom bun sa faca roade rele, nici pom rau sa faca roade bune.
19. Iar orice pom care nu face roada buna se taie si se arunca in foc.
20. De aceea, dupa roadele lor ii veti cunoaste.
21. Nu oricine Imi zice: Doamne, Doamne, va intra in imparatia cerurilor, ci cel ce face voia Tatalui Meu Celui din ceruri.
22. Multi Imi vor zice in ziua aceea: Doamne, Doamne, au nu in numele Tau am proorocit si nu in numele Tau am scos demoni si nu in numele Tau minuni multe am facut?
23. Si atunci voi marturisi lor: Niciodata nu v-am cunoscut pe voi. Departati-va de la Mine cei ce lucrati faradelegea.
24. De aceea, oricine aude aceste cuvinte ale Mele si la indeplineste asemana-se-va barbatului intelept care a cladit casa lui pe stanca.
25. A cazut ploaia, au venit raurile mari, au suflat vanturile si au batut in casa aceea, dar ea n-a cazut, fiindca era intemeiata pe stanca.
26. Iar oricine aude aceste cuvinte ale Mele si nu le indeplineste, asemana-se-va barbatului nechibzuit care si-a cladit casa pe nisip.
27. Si a cazut ploaia si au venit raurile mari si au suflat vanturile si au izbit casa aceea, si a cazut. Si caderea ei a fost mare.
28. Iar cand Iisus a sfarsit cuvintele acestea, multimile erau uimite de invatatura Lui.
29. Ca ii invata pe ei ca unul care are putere, iar nu cum ii invatau carturarii lor.
(Matei, cap.7)

TANARUL SUPARAT

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Un tânăr era foarte supărat că nu are mai mulţi bani, că nu-şi poate cumpăra tot ce-şi dorea. Se plimba trist pe stradă, neştiind cum să iasă din această situaţie. Dar, cum mergea el aşa, s-a lovit deodată de cineva. Mare i-a fost mirarea să vadă că, din neatenţie, a dat peste un om sărman, fără vedere. Încerca bietul om să se ajute cu un baston şi să găsească drumul spre casă. Tânărul nostru l-a ajutat, conducându-l de braţ.
Văzând cât sunt alţii de necăjiţi, tânărul nu s-a mai gândit, de atunci, decât la un lucru: cât de bogat este el. Nu avea bani pentru tot ce şi-ar fi dorit, dar avea comoara cea mai mare din lume, pe care banii nu o pot cumpăra: sănătatea cu tot ce izvorăşte din ea, putere de muncă, bucurie şi voie bună.
Acum îşi dădea seama că sunt oameni care au rămas ologi în urma unor accidente. Dar picioarele sale îl puteau duce oriunde. Alţii au rămas orbi. El putea să vadă, însă, clipă de clipă, toate frumuseţile din jurul său.
Există şi unii oameni care, din păcate, sunt orbi şi ologi sufleteşte, pentru că sufletul lor s-a golit de bucurie, de speranţă şi dragoste. Aceştia sunt cu adevărat nefericiţi.
Cu cât vei fi mai binevoitor, cu atât sufletul tău va avea mai multă linişte. Cel rău şi zgârcit nu dă niciodată nimic, nici măcar un pahar cu apă sau un sfat, chiar dacă aceste lucruri nu l-ar costa nimic. Un astfel de om mai este cu ceva de folos celorlalţi?
Dacă ne vom uita în jurul nostru vom vedea că nimic nu trăieşte doar pentru sine. Până şi un copac obişnuit. Chiar dacă nu ne oferă fructe, ne dă cel puţin posibilitatea să ne odihnim un minut la umbra lui.

ASCULTAREA

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Cele trei cuvinte

Odată, un călugăr pios, care dorea să-şi îmbunătăţească necontenit viaţa duhovnicească, căzu în adâncă rugăciune şi ceru lui Dumnezeu să-i dea cuvânt de poruncă:
- "Doamne, spune-mi ce trebuie să fac, pentru a-Ţi împlini mai desăvârşit voia?"
Avu atunci călugărul o vedenie în vis, aşa. Văzu pe peretele chiliei lui în lumină de aur aceste trei cuvinte:
"Crede, împlineşte, foloseşte".
A doua zi, călugărul stătu la cugetare asupra acestor trei cuvinte prin care Dumnezeu îi răspundea la chemare.
Dar nu putea înţelege totul.
Atunci, în altă noapte, glasul lui Dumnezeu se făcu auzit duhului călugărului.
Zise aşa: Crede tot ceea ce ţi-am făcut cunoscut, împlineşte toate poruncile ce ţi-am dat şi foloseşte toate mijloacele de sfinţire pe care le-am statornicit pentru mântuirea ta.
Şi de-atunci, călugărul acela duse o viaţă intru totul plăcută lui Dumnezeu.

Cuget neînţelept

Un preot trecea, într-o zi, pe un drum de ţarină.
Un sătean necredincios îşi bătea boii - şi zbiera tot felul de înjurături.
Preotul îi zise:
- ?De ce te osândeşti la pedeapsa veşnică?"
Omul necredincios îi răspunse:
- "Eu nu pot crede, părinte, în acestea... Căci dacă Dumnezeu a hotărât să mă scape, ori ce-aş face rău, voi fi mântuit. Şi, dimpotrivă, dacă a hotărât să fiu osândit, - orice aş face bun, degeaba este ... "
Atunci preotul îi zise:
- "Dacă este aşa cum zici, - atunci de ce te mai duci la câmp să ari şi să sameni? .. "
Omul rămase în tăcere. Părintele zise:
- "Dacă ar fi adevărat ce ai spus, atunci oricât ai ara, şi ai sămăna, dacă Dumnezeu a hotărât să nu se facă, degeaba-i munca ta, - şi, dimpotrivă, dacă Dumnezeu a hotărât să se facă, atunci nu mai e nevoie să ari şi să sameni".
Omul rămase iar fără răspuns, şi părintele grăi:
- "Nu, prietene... Dumnezeu îţi dă roadă numai dacă tu vei munci pământul - şi tot aşa, El nu-ţi va da mântuirea decât dacă îi ţii în seamă poruncile - şi nu duci o viaţă ticăloasă ... "
De atunci, omul acela s-a înţelepţit...

Cum pazim pacea inimii ?

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Avva Pimen a povestit ca, odata, un frate l-a intrebat pe avva Simon:

- Daca ies din chilie si dau peste un frate care se distreaza, si ma distrez si eu cu dansul; apoi dau peste unul care rade, si rad si eu cu dansul, cand intru iar in chilie, nu-mi mai gasesc pacea dinainte.

Batranul ii zice:

- Cum, dupa ce iesi din chilie si dai peste unul care rade, si razi si tu cu el, dai peste unii care sporovaiesc si sporovaiesti si tu, cand te intorci in chilie ai vrea sa fii cum erai mai inainte?

Fratele intreaba:

- Si atunci?

Batranul ii zice:

- Inauntru pazeste-te, afara pazeste-te !

DIAVOLUL IUBESTE BARFA

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Avva Casian mai povestea despre un alt batran din pustie ca l-a rugat pe Dumnezeu sa i se dea har, in asa fel incat sa nu dormiteze niciodata cand are loc vreo convorbire duhovniceasca; si, dimpotriva, daca cineva se apuca sa barfeasca ori sa spuna fleacuri, sa adoarma pe loc, pentru ca urechile sale sa nu guste un asemenea venin. Zicea: "Diavolul atata la vorbarie goala si lupta impotriva invataturilor duhovnicesti“, dand urmatorul exemplu: "Odata, cand spuneam unor frati lucruri folositoare, acestia au cazut intr-un somn atat de adanc, incat nici genele nu si le miscau. Vrand sa arat ca la mijloc este lucrarea demonului, am inceput sa povestesc fleacuri, indata fratii s-au inveselit si s-au trezit. Eu am suspinat si le-am zis: "Cat timp am vorbit despre lucruri ceresti, ochii vostri, ai tuturor, au fost cuprinsi de somn, dar indata ce am inceput sa spun fleacuri, toti v-ati trezit cu mare graba". Recunoasteti, asadar, fratilor, lucrarea demonului si fiti atenti si paziti-va sa nu mai adormiti cand faceti sau ascultati ceva duhovnicesc“.

Cîntecul păsării

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Povestea vorbeşte de: grădina secretă, tentaţia absolutului, refuzul realităţii, ,,glasul păsărilor".

Odată un călugăr a ieşit din mânăstire şi a mers în pădure pentru a tăia lemne. Acolo auzi o pasăre cântând minunat. Se aşeză să asculte viersul fermecat al păsării...Ascultă multă vreme până îşi simte sufletul mângâiat. Apoi terminându-şi treaba, se întoarce la mânăstire...

Dar portarul nu mai era acelaşi. Era un străin, care nu-l recunoscu şi nu-l lăsă să intre. Ceru să-l vadă pe stareţ. Când apăru stareţul, văzu, că era tot un străin. În zadar stărui să le spună că aparţine mânăstirii, că plecase cu câteva ceasuri în urmă, în pădure să taie lemne...

În cele din urmă cineva îşi aminti de povestea, care se spunea prin mânăstire, despre un călugăr, care trăise acolo cu sute de ani în urmă, dar care dispăruse fără urmă şi nimeni nu-l mai văzuse şi nu mai auzise de el.

Cîntecul dumnezeiesc al păsării, ce-i păruse călugărului, că durase câteva ceasuri, durase sute de ani după numărătoarea oamenilor...

Spunem povestea: căutătorului de absolut
celui ce refuză realitatea
omului refugiat în imaginar
aceluia care se teme să trăiască

PĂCATUL BLESTEMULUI ÎN CASĂ

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Există un obicei foarte rău la unii părinti de a-si blestema copiii atunci când îi supără. Tot timpul le-am recomandat părintilor ca atunci când copiii nu sunt cuminti, să-i bată, însă niciodatâ să nu-i blesteme. Deoarece blestemul, înjurătura, când sunt făcute de părinte asupra copilului pe care l-a născut, au urmări negative asupra lui. Copilul care a fost blestemat de tatăl sau mama lui si părintii respectivi nu s-au spovedit de acest păcat, deci nu au primit dezlegare de el, foarte usor este atins de blestem. Din această cauză pot veni boli, necazuri, suferinte, esecuri în viată peste copiii respectivi. Blestemele sunt foarte rele în casă, atât când sunt rostite de părinti asupra copiilor, cât si invers, de copii asupra părintilor. Multi copii nu se căsătoresc sau celor care se căsătoresc nu le merge bine în căsnicie din cauza blestemelor părintilor. Remediul cel mai eficient împotriva acestor blesteme transmisibile este Taina Sfintei Spovedanii facută atât de părinti, cât si de copii; după aceea un rol foarte important îl are citirea rugăciunii celei mari de dezlegare asupra întregii familii. Adică să meargă împreună, părintii cu copiii, la preot pentru a le citi acea rugăciune de dezlegare. Foarte grav este când părintii mor fară să le fi citit în viată rugăciunea respectivă. Acele înjurături si blesteme asupra copiilor lor, dacă nu sunt dezlegate de către preot, când sunt în viată părintii, pot produce foarte mari necazuri asupra copiilor. Dincolo de mormânt nu mai poate face nimeni acea dezlegare. Să ne ferim a rosti orice cuvânt rău asupra copiilor nostri pentru a nu se repercuta asupra lor si a nu le produce mari necazuri în viată. De asemenea, copiii niciodată să nu-si blesteme sau să-si înjure părintii care i-au născut. Nu mai vorbesc de acei copii care ajung chiar să-si lovească părintii, pe cei care i-au născut. Spun Sfintii Părinti că acelui copil care si-a lovit părintele, mâna respectivă nu-i mai putrezeste. Este ceva înfricosător! Pentru orice cuvânt iesit din gura noastră vom da răspuns în ziua Judecătii, înaintea lui Dumnezeu.

SFANTUL ANTONIE

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...



""" La douazeci si cinci de ani, sfantul Antonie traia din mormant in mormant. Cand il descopereau intr-un mormant, cand dadeau oamenii de el, a doua zi nu mai era acolo, mutandu-se in alta parte, ca sa nu fie laudat pentru aceasta vrednicie tinereasca a lui."""

Intr-o noapte diavolul a venit la el si l-a batut cumplit, in asa masura incat zacea jos ca mort, plin de rani. A doua zi, cand a venit din sat cel ce-i aducea paine, l-a gasit zacand ca un mort. L-a luat in spate si l-a dus la biserica din satul lui si l-a lasat acolo in biserica, iar el a inceput sa planga si sa spuna prin sat ca Antonie e aproape mort. Au venit oamenii la el acolo, in biserica, sa-l vegheze si au adormit.

Dar sfantul Antonie, chiar si in aceasta stare de durere cumplita, se ruga — era foarte interiorizat. In timp ce toti ceilalti dormeau, el a deschis ochii si l-a chemat incet pe cel care-i aducea painea. I-a facut semn si l-a rugat sa-l duca inapoi, in mormantul unde-l gasise. Acela l-a luat din nou in spate si l-a dus in pustie. Sfantul Antonie statea intins pe spate si ranile il dureau foarte mult, dar radea de diavoli si le zicea: „Iata, Antonie este aici. Daca ati fi puternici, m-ati omori, dar nu ma omorati pentru ca ma apara puterea lui Dumnezeu”. A urmat o alta navala cumplita de duhuri necurate care ii apareau sub forma unor chipuri inspaimantatoare — de lei, tauri, serpi, leoparzi si alte jivine urate care se repezeau asupra lui suierand si urland si mugind, dar el, intarit de ajutorul lui Dumnezeu, le zicea: „Daca ati fi cu adevarat puternici, ati fi venit numai unul. Dar pentru ca v-a slabanogit pe voi Domnul, de aceea veniti atat de multi ca sa ma chinuiti”. El gemea de durerea trupului, dar era foarte treaz cu mintea si se ruga cat putea. Deodata, o raza de lumina cereasca a coborat asupra lui si in aceeasi clipa toti diavolii s-au facut nevazuti. Si Iisus i Se arata cu o blandete nespusa, iar Antonie Il intreaba: „Unde erai? Unde ai fost, Doamne, atata vreme cat m-au chinuit dusmanii mantuirii mele?” Iisus ii raspunde: „Aici eram, Antonie, si priveam la nevointele tale. Si pentru ca te-ai impotrivit cu statornicie vrajmasilor tai, de acum inainte iti voi da multa putere asupra acestor duhuri si voi face ca numele tau sa fie vestit in toata lumea”.

De atunci, diavolul a fost aruncat afara din inima lui Antonie. Biruind toate aceste trei feluri de ispitiri (lupta gandurilor, poftele trupesti si infricosarile diavolesti), sfantul Antonie s-a facut mai iscusit in lupta cu sine insusi si, crescand in el ravna, s-a retras si mai in adancul pustiei, dincolo de Nil, intr-o pestera aflata intr-o veche cetate parasita, pe inaltimea unui munte. Aici a trait aproape douazeci de ani, in cea mai aspra pustnicie. Ziua imbina rugaciunea cu lucrul mainilor — lucra cosnite si rogojini – iar de cu seara se odihnea putin. La miezul noptii se scula la rugaciune, stand cu mainile ridicate pana la rasaritul soarelui. De multe ori ii spunea soarelui: „De ce vii sa-mi tulburi linistea? O, soare, de ce-mi rasari acum? Ce sa fac eu cu lumina ta, cata vreme cu am in minte pe Soarele Hristos?” Caci rugaciunea era pentru el si lumina si hrana si plinatate a bucuriilor. Dar si acolo, in munte, lumea a aflat despre el si au inceput sa vina la el. Veneau si multi filozofi sa-l intrebe diferite lucruri, dar Antonie nu invatase carte. Pentru ca in Egiptul acesta fierbinte si in timpul acesta cand paganismul se intalnea cu crestinismul, stricaciunea tinerilor era foarte mare, si tanarul Antonie, vazand patimile care navaleau peste tineri, a renuntat sa mai invete carte. Dar Dumnezeu i-a dat o deosebita intelepciune, si era lucru de mirare cat era de patrunzator si ascutit la minte. El nu cunostea decat limba lui de acasa, iar in limba egipteana vorbea prin talmaci. Cand veneau la el filozofii din Egipt, el le spunea un lucru foarte simplu: „Daca ati socotit ca sunt prost, de ce ati venit la mine? Iar daca ma socotiti intelept, faceti si voi ceea ce am facut eu” – adica le recomanda aceste nevointe pentru Dumnezeu, spunandu-le: „Cel cu mintea sanatoasa nu are nevoie de carte”.