Semnul Sfintei Cruci·

"Fă semnul cinstitei cruci la orice trebuinţă, când mănânci, când bei, când te aşezi, când te scoli, când vorbeşti sau când umbli şi nu începe lucrul tău fără semnul crucii: în casă, la drum, ziua şi noaptea, în orice loc sau timp.

Să nu faci cinstitul semn întru batjocură şi cu păcat, crucea să fie dreaptă şi adevărată. Cele trei degete mari - aşează-le întâi la frunte - care reprezintă cerul, cerem Tatălui din ceruri Înţelepciunea - să sfinţească neputincioasa noastră minte şi s-o izbăvească de gândurile rele; pogorârea la pântece - care reprezintă pământul, ne rugăm Fiului - care S-a pogorât pe pământ pentru mântuirea noastră, să ne scape de lăcomie, de beţii şi de desfrânare; înălţând dreapta către umeri, chemăm pe Duhul Sfânt, care plineşte lucrarea mântuirii şi toate le sfinţeşte, să întărească şi să sfinţească puterile noastre spre săvârşirea faptelor bune, iar când zicem "amin", făgăduim înaintea lui Dumnezeu să ne facem vrednici de semnul crucii (Altarul pe care S-a jertfit Mântuitorul), pentru că vorba "amin" înseamnă "aşa să fie". (Sf. Chiril al Ierusalimului)

O pildă de dragoste

Doi bărbaţi bolnavi, imobilizaţi la pat, împărţeau aceeaşi cameră de spital. Unuia dintre ei i se permitea să stea zilnic rezemat pe o pernă, câte o oră, pentru a ajuta drenarea fluidului din plămâni. Patul său era poziţionat în dreptul singurei ferestre din cameră.

Celălalt bărbat era imobilizat în poziţie culcată şi îi era inaccesibilă priveliştea pe care o putea oferi unica fereastră. Cei doi nu aveau altceva de făcut decât să stea de vorbă. Şi vorbeau toată ziua: despre credinţă, despre soţiile lor, despre carierele lor, despre serviciul militar şi despre locurile în care îşi petreceau vacanţa. În fiecare dupăamiază, cel căruia i se permitea să stea rezemat, îi descria celuilalt ce vede afară.

Omul ce nu putea privi pe fereastră era tare fericit pentru ora aceea din zi când i se descria, de către colegul său, amănunţit, ce se întâmplă în afara spitalului. Nădejdea sa de însănătoşire creştea şi căpăta speranţă datorită acestei descrieri. Fereastra pare-se că dădea spre un parc cu un lac minunat. O mulţime de raţe sălbatice şi lebede îşi găsiseră cămin în acel lac iar copiii se jucau lansând pe apă bărcuţe în miniatură. Tineri şi bătrâni se plimbau voioşi, admirând florile în toate culorile curcubeului ce creşteau din belşug în parc.

 Copacii seculari mărgineau aleile iar pe cer se vedeau păsări în feeria zborului. Omul de la fereastră povestea cu voce domoală şi cu detalii minuţioase tot ce vedea. Celălalt se lăsa purtat de povestire, închizând ochii şi imaginându-şi toate scenele. Într-o după-amiază călduţă, omul de la fereastră povesti despre parada care tocmai trecea prin parc.

Deşi vecinul de cameră nu putea auzi muzica, reuşea să-şi imagineze costumele, carele alegorice şi caii împodobiţi. Altădată povesti de o procesiune religioasă ce o vedea pornind de la biserica din apropiere. Zilele treceau, iar omul ce nu putea privi pe fereastră începu să fie invidios pe şansa celuilalt de a se bucura de priveliştea de afară.

Aprecia efortul celui de la fereastră de a-i descrie în detaliu ce se întâmpla afară, dar şi-ar fi dorit să fie el cel care putea admira priveliştea. Într-o dimineaţă, infirmiera ce îi avea în grijă constată că bolnavul de la fereastră murise liniştit în somn. Cu tristeţe, chemă brancardierii să ia trupul neînsufleţit.

 Curând după aceea, bolnavul ce tânjise după patul de lângă geam se transferă în locul care şi-l dorise atâta. Încet şi cu mare greutate bolnavul nostru reuşi să se proptească într-un cot şi să arunce o privire afară. În locul parcului nu era decât un zid gol!
Sună infirmiera şi o întrebă: Cum se face că omul acela, colegul meu de cameră, vedea un parc cu un lac şi îmi descria totul atât de fidel? Cum putea să-mi spună despre frumuseţe şi dragoste când, de fapt, el nu putea vedea decât un zid vechi din cărămidă?

 Sora îi răspunse surprinsă: Vai! Nu ştiaţi că vechiul dumneavoastră coleg de cameră era orb? Nu putea să vadă nici măcar zidul, darămite altceva. Apoi adăugă: Poate că voia să vă încurajeze? Ai auzit o poveste mai emoţionantă decât aceasta?

 Ai simţit vreodată ceva asemănător sentimentelor pe care această povestire le invocă?
 Dacă trăieşti fiind preocupat obsesiv de ceea ce au alţii şi tu nu ai, cu siguranţă vei rata bucuria de a primi ceea ce alţii încearcă să îţi dăruiască.
 Ai fost vreodată dezamăgit pentru ceva, care ai crezut că va fi minunat, dar care s-a dovedit ulterior a fi mult mai puţin de atât? Ai primit vreodată încurajări fără rezerve şi nu ai apreciat la acel moment importanţa lor?
Ai simţit vreodată invidie cruntă faţă de o persoană căreia ai fi vrut să îi iei locul? Sunt conştiinţa ta, răspunde-mi!

Vasul defect

O bătrână nevoiaşă dintr-un sat uitat, de munte,
Care vieţuia în pace în căsuţa de sub punte,
Îşi căra, cu trudă, apa, ce-i era de trebuinţă,
De departe, dintr-o vale, cu o biată cobiliţă.
Ea avea pe bătătură două vase bătrâioare,
Şi cu ele, bunicuţa, atârnându-le-n spinare,
Aducea, pe potecuţă, apă, zilnic, fericită,
Şi nu se plângea vreodată că e tare ostenită.
Dintre cele două vase, unul nu era perfect,
Căci avea o crăpătură, un vădit şi clar defect.
Şi, umplut fiind cu apă, când venea pe potecuţă,
Jumătate din aceasta, se scurgea prin poieniţă.
Pentru-a sa meteahnă, dânsul, se simţea neînsemnat
Şi era întotdeauna trist şi decepţionat,

Fiindcă treaba-ncredinţată, când era cărat în spate,
De bătrâna lui stăpână, o-mplinea pe jumătate.
Celălalt vas al bătrânei, nu era deloc defect,
Nu avea nicio fisură, şi avea un bun aspect.
Pentru asta vasul nostru era tare îngâmfat,
Socotindu-se destoinic şi râdea de cel crăpat.
Ani şi ani a dus bătrâna apă de izvor, în spate,
Către casa ei din munte…, doar un vas şi jumătate.
Într-o zi, fiind pe cale, vasul şubred şi crăpat,
Obsedat de-a lui meteahnă, zise tare ruşinat:
Să mă ierţi, te rog, stăpână că-ţi produc atât necaz,
Iar tu maică, fiind bună, nu îmi baţi al meu obraz,
Căci de ani, întotdeauna, apa ce-o aduci din vale,
Eu am risipit-o, zilnic, prin al meu defect, pe cale.
Dumneata, stăpână bună, nu mi-ai zis că sunt netrebnic,
Ci-mi acorzi aceeaşi cinste ca şi fratelui meu vrednic.
M-aşteptam demult stăpână să m-arunci peste vâlcele,
Să ajung hârb în gunoaie, să fiu oale şi ulcele.
Zâmbitoare, bătrânica, zise vasului crăpat:
Ia priveşte partea-n care, eu, pe tine te-am purtat!
Nu observi că este plină de flori vii şi colorate?
Ceea ce nu vezi pe cale, de priveşti cealaltă parte.
Eu, ştiind a ta meteahnă, că eşti şubred şi crăpat,
O grămadă de seminţe de garoafe-am semănat;
Şi zambile, şi lalele, şi crini albi şi micşunele…
Şi-mi împodobesc căsuţa cu aceste floricele!
Ba mai mult, o altă parte din flori, eu, o vând la piaţă
Şi cu preţul de pe ele mă hrănesc şi sunt în viaţă.
Asta pentru că, pe cale, când ne-ntoarcem de la apă,
Zilnic, tu le uzi pe ele, ca o mamă filantroapă.
De n-aveai această hibă, dacă nu erai aşa,
Nu ar mai fi fost atâta frumuseţe-n casa mea.
Nimeni nu e vas netrebnic, asta este o ispită!
Totul e să-ţi faci lucrarea care-ţi este rânduită.
Cine ştie, frăţioare, ce flori uzi tu pe cărare?
Mai ales când crezi, dar sincer, că nu eşti vas de onoare.

Hristos purtand cercel, o icoana unicat

    Manastirea Maicii Domnului din Araka, situata in Cipru, adaposteste doua fresce in care Pruncul Iisus Hristos este reprezentat ca purtand cercel. Aceste reprezentari iconografice inedite, ce ies din tiparele erminiei picturii bisericesti, dau marturie despre o veche traditie laica existenta in societatea bizantina. Acesta este motivul pentru care reprezentarile nu sunt considerate o blasfemie, ci numai o inovatie introdusa de mesterul zugrav care a pictat biserica manastirii.

         Biserica Maicii Domnului din Araka dateaza din secolul al XII-lea si este in prezent monument UNESCO. In acest locas de cult se pastreaza unele dintre cele mai renumite fresce realizate in stilul comnenian tarziu (1192) intalnit in intreaga Grecie, Balcani si Rusia. Impreuna cu bisericile Asinou si Sfantul Nicolae din Stegis, Biserica Maicii Domnului din Araka se numara printre cele mai importante biserici bizantine din Cipru.

Pe zidul de sud al bisericii se gaseste o fresca de mari dimensiuni a Maicii Domnului Arakiotissa in care, de o parte si de alta a Maicii Domnului cu Pruncul, sunt reprezentati ingeri rugandu-se ce poarta in maini insemnele Patimilor - crucea, buretele si sulita. Specialistii vad in aceasta fresca o reprezentare timpurie a icoanei Maica Domnului a Patimii. In spatele Nascatoarei de Dumnezeu se afla un tron impunator precum si o serie de inscriptii si rugaciuni inscrise pe zid.



Chipul Maicii Domnului este marcat de tristete. Culorile alese de zugrav sunt in mod voit intunecate. Maica Domnului, ca reprezentant al intregului neam omenesc, priveste spre Prunc, anticipand Jertfa cea mantuitoare.

Atunci cand privim cu atentie icoana, iese in evidenta un detaliu. In urechea lui Hristos este reprezentat un cercel. Tot astfel apare Pruncul Hristos reprezentat in fresca ce infatiseaza Intampinarea Domnului.


Pe ce se intemeiaza insa aceasta inovatie?

Cercelul era numit in Bizant "scholarikion” si era purtat de cadetii din Constantinopol ca insemn distinctiv, ca unii ce intentionau sa devina membri ai garzii imperiale. Deoarece cadetii erau numiti "scholari”, cerceii au fost numiti "scolarikia”.

Asa ne putem explica de ce si Sfantul Mare Mucenic Gheorghe apare reprezentat ca purtand cercel, intr-o fresca a Bisericii din Platania. Zugravul a introdus in icoana aceasta inovatie prin prisma traditiei existente in vremea sa la curtea bizantina.

Tot ca semn distinctiv apare cercelul intr-o straveche datina greceasca. In satele din Grecia, familiile instarite care aveau un singur copil de parte barbateasca, obisnuiau sa-i puna acestuia un cercel de aur in urechea dreapta. Cei care vedeau cercelul, cunoasteau astfel ca acel baiat nu are frati, incercand sa-i acorde o mai mare atentie, o purtare de grija aparte, ca unele ce ar putea plini lipsa lor. Se considera ca acesti copii aveau nevoie de o mai mare purtare de grija din moment ce erau singuri la parinti. Cand tanarul isi gasea o sotie, la casatorie cercelul era scos, pentru ca nu mai era singur.
Si la noi in tara stiu ca exista aceasta traditie in Maramures.Am un prieten ce purta cercel,era pe vremea cealalta,nu acum cand cercelul se gaseste la mai toti fara nicio conotatie straveche.
Asadar, in reprezentarea iconografica din Biserica Maicii Domnului din Araka, cercelul este purtat de Pruncul Hristos, ca semn distinctiv, pentru ca este Unul-Nascut si Cuvantul lui Dumnezeu si unicul fiu al Maicii Domnului.

   Aceste exceptii, ce nu au fost incluse in erminia picturii bisericesti, pot fi privite ca inovatii ce au caracter local.

Ele nu trebuie sa constituie pentru omul contemporan un prilej de sminteala, pentru ca nu au fost reprezentate spre batjocura. In acelasi timp, ele nu reprezinta nicidecum un temei in baza caruia Biserica ne-ar recomanda purtarea cerceilor.

Ce trebuie sa faca orice crestin zilnic pentru mantuire ?

din... Călăuză Ortodoxă 

Primul lucru: Dimineaţa cînd te scoli, trebuie să te speli pe ochi.
Al doilea: Faci trei închinăciuni zicînd: “Prea Sfîntă Treime, Dumnezeul nostru, slavă Ţie”, “Prea Sfîntă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-mă!”.
Al treilea lucru: Rugăciune cît timp poţi: 1 minut, 1 oră.
Al patrulea lucru: Masa, după mîncare rugăciunea de mulţumire.
Al cincilea: La servici sau la scoală sau alte probleme, de la orele 7-15, şi în timpul lucrului, rugăciunea scurtă: “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mă pe mine, păcătosul !” cît de des. Cine trece pe lîngă Biserică se închină, iar de ai timp mergi şi faci o rugăciune, aprinzi o lumînare, cînd vii de la servici, la fel.

La orele 16 masa cu rugăciune înainte şi după mîncare, odihnă un ceas sau alt lucru de nu eşti obosit. Pe la orele 22 înainte de culcare, rugăciune: Acatiste, Paraclise şi culcarea.

Duminica dimineaţa la orele 7 rugăciune, la orele 10 la Biserică la Sfînta Liturghie, apoi după ce iei anafora, vii acasă mănînci, te odihnesti puţin, citeşti cărţi religioase, la orele 17 la Vecernie la Biserică la catehizaţie, unde se fac şi cîntări, iar la orele 20 acasă masa, rugăciune, culcare.

Cele 4 posturi se posteste tot anul, Miercurea şi Vinerea, şi Spovedanie şi Impărtăşanie în aceste posturi.

La diverse nevoi omeneşti se fac urmatoarele slujbe: Cea mai puternică slujbă, la orice nevoie omenească, este Sfînta Liturghie, cu scoaterea de părticele din prescura la Proscomidie.

Pentru cei ce sunt certaţi şi nu vor să se împace, se face Acatistul Sfîntului Fanurie cu post.

Pentru căsătorie, necaz, boală, deznădejde se face urmatoarea rînduială:
1. Se spovedeşte din copilărie pînă la zi cel bolnav, după ce a postit timp de 5 zile;
2. Împărtăşanie, de nu este oprit de canoane;
3. Miercuri şi Vineri mîncare odată în zi, de post, după orele 16;
4. 40 de Sfinte Liturghii, cu scoaterea de părticele de la Proscomidie pentru cel în cauză;
5. Citirea Psaltirii timp de 40 de zile;
6. La Miezul nopţii, de 33 de ori “Tatăl nostru”, după fiecare cîte o metanie;
7. Dimineaţa Acatistul Maicii Domnului, iar seara, Paraclisul Maicii Domnului;
8. Rugăciunea continuă: “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul !”;
9. Taina Sfîntului Maslu cu 3 sau 7 Preoţi.
Rînduiala acesta se face timp de 40 de zile, atît de cel în cauză, cît şi de cei din casă şi toate neamurile, dînd milostenie la săraci după putere.

Pentru Bolnavi psihici şi alte boli greu de vindecat se face aşa:
1. 5 zile de post, Spovedanie generală, Sfînta Împărtăşanie;
2. Miercuri şi Vineri, mîncare odată în zi, după orele 16;
3. Acatistul ACOPERĂMÎINTUL MAICII DOMNULUI timp de 40 de zile, căci spune în el: “Bucură-Te Ceea ce iei în atotputernicile Tale mîini pe cei părăsiţi de doctori !”
4. Rugăciunea: “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluişete-mă pe mine, păcătosul !” o zice atît bolnavul, cît şi cei ce-l ajută, de nu poate bolnavul, fac pentru el rînduiala cei sănătoşi.
5. De 7 ori rînduiala Sfîntului Maslu;
6. Milostenie la săraci, după putere.

Pentru cei pătimaşi: beţie, curvie, ucidere şi alte patimi, nu-i pomenim la Sfînta Liturghie, dar facem Psaltirea, care-i ajută să scape din aceste păcate.

Pentru MORŢI: din ziua morţii trebuie puşi la Liturghie timp de 40 de zile, este vremea cînd sufletul merge prin Rai şi prin Iad, iar a 40-a zi se duce la Tronul lui Hristos, la Judecata Particulară. Liturghiile îi ajută foarte mult, 40 Liturghii = 1 Sărindar. PARASTASELE îi ajută mult, la 3 zile, la 40 de zile, la 6 luni, la 1 an şi aşa mai departe şi MILOSTENIA din cea avut mortul îi ajută foarte mult, s-o facă şi din ceea ce au cei ai casei.

Ce rugăciuni vom face în fiecare zi ?
Rugăciunile dimineţii şi ale serii în primul rînd. Apoi, în fiecare dimineaţă se zice unul din Acatistele Maicii Domnului, zilnic, seara vom face Paraclisul Maicii Domnului. Cele mai lungi mîini sunt cele ce ajung pînă la cer – RUGĂCIUNEA;

Luni: Acatistul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril, Canon către Îngerul păzitor, Canon de rugăciune către Puterile Cereşti.
Marţi: Acatistul Sfîntului Ioan Botezătorul şi al Sfîntului Antonie cel Mare.
Miercuri: Acatist către Maica Domnului unul din cele 3.
Joi: Acatistul Sfîntului Apostol Petru şi Pavel şi al Sfîntului Nicolae.
Vineri: Acatistul Sfintei Cruci.
Sîmbătă: Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos
Duminică: Acatistul Sfintei Treimi.

În fiecare zi se ţine această rînduială, iar de va cădea în acea zi şi un sfînt ce are Acatistul său, se face pe lînga Acatistul zilei şi Acatistul sfîntului zilei.

De la Sfintele Paşti pînă la Înălţarea Domnului se face Acatistul Sfintei Învieri zilnic, pe lîngă Acatistele zilelor respective. De la Înălţare la Rusalii se face zilnic Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos. În postul Adormirii se face zilnic Acatistul Adormirii Maicii Domnului şi la fel în fiecare post, al cărui sfînt este postul, al aceluia se face zilnic Acatistul. Creştinii, de nu vor ţinea cele 4 posturi de peste an şi Miercurile şi Vinerile, nu sunt creştini. De nu ţinem acest post Apostolic, alt post este zadarnic. Miercurile şi Vinerile de peste an sunt zile de post, cine poate mănîncă numai odată pe zi, cine vrea, fără ulei, cei bolnavi mănîncă de 3 ori pe zi de post. Lunea se ţine post pentru sănătate şi pentru Îngerul păzitor.

Postul RĂSTIGNIRII, ţine din Joia cea mare pînă în ziua de Paşti, cînd nu se mănîncă nimic, iar în ziua de Paşti te Spovedeşti şi Împărtăşeşti. Prima săptămînă din Postul Paştilor, Luni şi Marţi nu se mănîncă nimic, iar Miercuri Spovedanie şi Impartasanie, la fel şi în Săptămîna Patimilor. Sînt călugări ce nu mănîncă nimic de la Florii la Paşti. Pentru bolnavi gravi se ţine Postul lui Hristos de 10 zile, de la Înălţare la Rusalii. Orice post se începe cu Spovedanie şi Împărtăşanie şi se termină tot cu aceasta. Nu se posteşte Marţea şi Sîmbăta, numai în cele 4 posturi. Cine ţine alte posturi şi nu le ţine pe acestea rînduite de Sfinţii Apostoli şi biserică posteste în zadar.

de Arhimandrit CLEOPA ILIE

Cine-i drept inaintea lui Dumnezeu?

Demult, un om l-a intrebat pe un batran calugar:

- Parinte, cine-i drept inaintea lui Dumnezeu ? Am auzit povestindu-se despre o mare minune: un om care putea sa zboare, sa se inalte singur in vazduh. Este acesta semn ca-i drept inaintea lui Dumnezeu, asemenea sfintilor?

- Nu, fiule, nici vorba!

- Dar am auzit povestindu-se si despre un om ce putea sa mearga pe apa. Este acesta drept inaintea lui Dumnezeu?

- Nici acesta?

- Dar atunci, cine este drept?

- Este cel ce-si duce viata linistit, in credinta si in frica de Dumnezeu. Daca Dumnezeu ar fi vrut ca noi sa zburam, atunci ne-ar fi dat aripi. Rostul nostru este de a fi buni crestini. Pentru a fi sfant nu trebuie sa te inalti in vazduh cu trupul; doar sufletul sa ti se inalte spre cer prin rugaciuni si fapte bune. Nici nu trebuie sa mergi pe ape; dar sufletul tau sa ramana mereu deasupra pacatelor si sa nu se afunde in ele. Doar asa, cu un suflet curat poti avea o viata curata. Doar asa, te poti chema bun crestin si poti spera in mantuire. Cel cu inima curata se va cunoaste, astfel, dupa viata sa linistita si dupa traiul cumpatat. Acela este om drept si inaintea oamenilor, si inaintea lui Dumnezeu.

"Ii cinstim pe sfinti, imitandu-i."

Regele dorinţelor (dacă aveţi copii, să le citiţi neapărat !)

Hristos in scoala Ortodoxia pentru copii

  - Cumpără-mi, cumpără-mi, te rog! Vreau jucăria asta!– îşi sâcâia mama un copilaş mofturos, ce nu-şi putea lua privirea de la o vitrină de magazin.

Mama răbdă cât răbdă nazurile copilului, până nu mai rezistă şi-n cele din urmă îi cumpără jucăria. S-au întors acasă cu o jucărie nouă. Copilaşul s-a jucat cu ea, iar când s-a plictisit, a aruncat-o într-un colţ, unde se înălţa un adevărat munte de jucării obţinute prin „cumpără-mi, cumpără-mi, te rog".

În acelaşi timp, pe stradă mergea Ana cu bunicuţa sa. La un moment dat fetiţa văzu în vitrina unui magazin ceva interesant şi o rugă pe bunică să-i cumpere, însă bătrâna îi explică liniştit:
- Acum nu avem bani. Ne ajunge numai pentru lapte.
Ana era o fetiţă înţeleaptă. Ea se gândi puţin şi-i spuse:
- Ei bine, altă dată.
Mai târziu ea uită de dorinţă, dar că au puţini bani ea a ţinut minte. Şi dacă îi va fi poftă de ceva singură îşi va spune: „Altă dată, altă dată". E încă micuţă, dar îşi controlează dorinţele.

În acest context mi-am amintit de o întâmplare, citită pe undeva despre regele Fridrih. Odată, acesta obosit de treburile de stat, a ieşit la plimbare. Pe aleea întunecată s-a ciocnit de un orb:
- Cine eşti? – l-a întrebat Fridrih.
- Eu? Rege! – i-a răspuns orbul.
- Rege? – s-a mirat monarhul. Şi cu cine conduci?
- Cu sine! – a zis orbul şi trecu pe alături.

Fridrih a rămas pe gânduri. Poate într-adevăr e mai uşor să conduci cu un stat decât cu sine, cu propriile dorinţe?
Anei însă nu i-a fost greu deloc. Atunci când vedea în vitrină o jucărie frumoasă sau o ciocolată, lăsa mânuţa în jos şi îşi spunea: „Mai târziu, mai târziu". Oare nu-i regină şi ea?

Adaptare după "Vreau să fiu rege" de "Boris Ganago

copilortodox.wordpress.com

Legenda oualor rosii !

Se spune că în vremea când Iisus era răstignit pe cruce, şi suferea pentru păcatele noastre, în Cetatea Ierusalim a venit o femeie care a adus cuiva un coş plin cu ouă. Trecând ea prin acel oraş a auzit că Domnul nostru Iisus Hristos a fost condamnat la moarte şi a fost dus să fie răstignit pe dealul Golgota.
Când femeia a auzit vestea aceea cutremurătoare, inima ei a fost cuprinsă de o mare durere. Ea era cu atât mai supărată pentru că Iisus l-a vindecat odată pe fiul ei, care era bolnav de moarte.
Aşa cum era, cu coşul plin de ouă, a fugit repede la dealul Golgota, unde Iisus era bătut în cuie pe cruce şi nişte soldaţi îl păzeau. Din mâinile şi picioarele Lui sfinte curgeau stropi mari de sânge.
Femeia şi-a aşezat coşul ei cu ouă acolo jos, lângă crucea Domnului, şi a început să se roage plângând de durere:
- Doamne Sfinte, Tu, care ai făcut numai bine, ai salvat oameni de la moarte, ai înviat morţii şi ne-ai învăţat să credem în Dumnezeu, acum eşti răstignit pe cruce ca cel mai mare duşman. Te rugăm, iartă-ne pe noi, păcătoşii, şi lasă-ne un semn, să ne aducem aminte de suferinţa pe care ai îndurat-o pentru noi.
Când s-a ridicat femeia de jos, ouăle din coşul ei erau toate roşii de la sângele care picurase pe ele din rănile Lui Iisus. Femeia n-a mai mers acasă, ci a rămas în oraşul Ierusalim. După trei zile de la răstignire, acea femeie împreună cu alte femei au mers la mormântul Domnului, dar acesta era gol şi atunci s-au bucurat mult, spunând: Hristos a înviat!
Plină de bucurie, femeia spunea tuturor despre ouăle roşii din coşul ei, care erau semnul suferinţelor Lui Iisus pe cruce. Cu ochii strălucind de bucurie împărţea tuturor câte un ou roşu, spunându-le: Hristos a înviat!
De atunci, în fiecare an, în Vinerea Mare, femeia aceea credincioasă îşi pregătea câte un coş cu ouă roşii în amintirea Răstignirii şi Învierii Domnului. Le împărţea copiilor şi săracilor, povestindu-le despre suferinţele lui Iisus pentru mântuirea noastră, a oamenilor. Apoi îi punea să ciocnească în amintirea Învierii Domnului, spunându-le: Hristos a înviat!, şi primind răspunsul: Adevărat a înviat!
De la femeia aceea a rămas obiceiul să fie vopsite ouă roşii de Paşti şi să fie dăruite în amintirea Patimilor şi Învierii Domnului.

Izvorul Tămăduirii

POZE FĂCUTE AZI LA BISERICA DIN TIMISOARA...CALEA LIPOVEI..

In Vinerea Luminata, Ortodoxia sarbatoreste Izvorul Tamaduirii, un mare praznic ce dateaza din a doua jumatate a primului mileniu crestin, care face referire la o vindecare miraculoasa a unui orb ce si-a recapatat vederea dupa ce si-a udat fata cu apa unui izvor situat intr-o padure din apropierea Constantinopolului. Biserica zidita din ordin imparatesc pe locul unde era situat acel izvor a primit hramul “Izvorul Tamaduirii”.

Praznicul duce cu gandul si cu inima mai ales spre Maica Domnului, Cea Care s-a dovedit izvor al dumnezeirii, prin nasterea Mantuitorului. In aceasta zi, in toate bisericile si manastirile se face “agheasma mica”, sfintirea apei, ca la Boboteaza, dar dupa randuiala Saptamanii Luminate.

Vindecare miraculoasa

Inainte de a urca pe tron, imparatul Leon cel Mare, ca simplu soldat, s-a nimerit sa treaca printr-o padure si a intalnit un orb batran, care isi cauta drumul. Acest batran orb, insa, era un om luminat de Dumnezeu si neincetat predica crestinilor ca, in padurile imperiale se afla izvoare si lacuri ce sunt ocrotite de Maica Domnului, aparatoarea sihastrilor din acele locuri. Tradiţia spune că cei doi, afundaţi în discuţiile lor teologice, despre marele praznic al Învierii Domnului, s-au rătăcit în acele sălbatice împrejurimi împădurite. Bătrînul i-a cerut lui Leon apă de băut, dar negăsind, s-a întristat. Atunci, un glas de sus i-a spus: “Nu este nevoie să te osteneşti Leon, căci apa este aproape. Pătrunde, Leone împărate, mai adînc în pădurea acesta! şi luînd cu mîinile apă tulbure potoleşte setea orbului şi apoi udă cu ea ochii cei nevăzători şi se va cunoaşte de îndată cine sînt Eu”. Minunea s-a petrecut în clipa în care tînărul a făcut întocmai cum i s-a relevat de sus, şi a descoperit într-o poiană un izvor miraculos cu “apă dumnezeiască”. După ce şi-au potolit setea, Leon i-a atins cu apă ochii orbului, care şi-a recăpătat lumina. “Maica Domnului, eşti aici! Te-am găsit!”, a strigat bătrînul cu lacrimi în ochi. Copleşit de minune, Leon a căzut în genunchi şi a rostit: “Am văzut lumina cea adevărată, pe Maica Preacurată… Aici este Izvorul Tămăduirii… fîntîna dătătoare de sănătate”. Bătrînul înţelept i-a prezis lui Leon că, nu după multă vreme, va ajunge împărat. Prima grijă a noului împărat a fost să ridice o biserică în cinstea Maicii Domnului, lîngă izvorul dătător de tămăduiri, cu apă miraculoasă. Minunile n-au încetat să se petreacă, în acel dumnezeiesc loc. Împăratul Iustinian, al Bizanţului, s-a vindecat şi el de suferinţă, la acel izvor, fapt pentru care a ridicat, în secolul VI, o biserică impunătoare pe locul celei vechi, care va fi refăcută şi înzestrată cu odoare de preţ de către succesorii săi: Vasile Macedoneanul şi fiul acestuia, Leon cel Înţelept.

Secolele au trecut unul dupa altul si, in ciuda vitregiilor istoriei, Izvorul Tamaduirii de la Constantinopol nu a secat niciodata, aducand celor credinciosi bucurie si vindecare sufleteasca si trupeasca.

Izvorul Tămăduirii, praznicul acesta mariologic, întotdeauna în Vinerea Luminată nu ne scoate însă din fiorul hristologic al acestor zile, pentru că, la fel ca în slujba sfinţirii mici a apei, Maica Domnului ne centrează privirea spre Hristos, spre Fiul Ei, ca Una care este “luminat şi sfînt locaş al Stăpînului”. În întreaga slujbă de astăzi am auzit din plin că harul mîntuirii, că harul vindecării ne vine prin Maica lui Dumnezeu şi că Ea este pentru noi un izvor pururea viu de dragoste şi de ajutor.

Izvorul Tămăduirii

Bucură-te, Izvorule al bucuriei celei neîncetate;
Bucură-te, şuvoi al frumuseţii celei negrăite!
Bucură-te, izgonitoare a tuturor bolilor;
Bucură-te, nimicitoare a feluritelor patimi!
Bucură-te, rîul prea limpede, care tămăduieşti pe cei credincioşi;
Bucură-te, apă prea plăcută celor bolnavi de tot felul!

poze facute in 2013...cu Bella si Christian

PILDA CU SORICELUL CEL VITEAZ

Un soricel de casă, de rasă, bine crescut si plăcut la vedere, alergând mereu disperat din calea pisicii, se pomeni într-o bună zi în pivnita unei case de oameni înstăriti.

Din pricina întunericului, căzu într-o băltoacă ciudată.

Era o baltă de palincă, din cea mai de soi, scursă de sub cepul prost asezat al unui butoias făcut din lemn de stejar.

La început, soricelul nostru gustă timid din acea licoare curiosă.

Îi plăcu savoarea ei. Avea un gust puternic si bine definit, aluneca pe gâtlej asemeni focului.

Când ,,bău” tot ce era în baltă, soricelul nostru se îndreptă de spate, se bătu cu pumnii în piept, îsi luă o înfătisare feroce si strigă:

-Unde-i pisica?

În vremea noastră prea multă lume are curaj doar cât un soarece.

Tradiţii pentru spor şi sănătate de Florii: Intrarea Domnului în Ierusalim

        În ajunul sărbătorii se adună multe ramuri înmugurite de salcie şi se duc la biserică, pentru a fi binecuvântate
Liliana Ivan

Primul dintre praznicele împărăteşti cu dată schimbătoare, din cursul anului bisericesc, este dedicat Intrării triumfale a Domnului în Ierusalim, înainte de săptămâna Patimilor.

Anul acesta, sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim, cunoscută în popor şi sub numele de Duminica Floriilor, a Stâlparilor sau a Vlăstarilor, este prăznuită la 8 aprilie, cu o săptămână înainte de Sfintele Paşti. Praznicul Intrării Domnului în Ierusalim este un moment cu totul special, unicul din viaţa pământeană a lui Iisus, când El a acceptat să fie aclamat ca împărat.

Întors din cetatea Efraim, Iisus a hotărât să meargă în oraşul sfânt. Potrivit profeţiilor din Vechiul Testament, Iisus şi-a pregătit singur intrarea în Ierusalim, pentru a fi recunoscut după Lege că El este Mesia, Mântuitorul lumii. Mulţimea L-a întâmpinat cu ramuri verzi de finic şi de măslin, aclamându-L cu entuziasm: „Osana! Bine este cuvântat Cel ce vine în numele Domnului!"

Despre semnificaţia sărbătorii stau mărturie numeroase menţiuni, primele dintre acestea datând din secolul al IV-lea: sunt vestite două predici rostite de Sfântul Epifanie referitoare la importanţa evenimentului religios. De asemenea, Sfânta Egeria, o pelerină apuseană, menţionează în însemnările ei de călătorie felul în care creştinii sărbătoreau în secolul al IV-lea Intrarea Domnului în Ierusalim; atunci se continua tradiţia ca ramurile de salcie binecuvântate în bisericile creştine să fie împărţite credincioşilor, participanţi la slujba religioasă.

În cinstea praznicului de Florii, trebuie să amintim şi predicile rostite în timp, de părinţii Bisericii Creştine, între care, la loc de cinste, trebuie să-i amintim pe Sfântul Ioan Gură de Aur, pe Sfântul Chiril al Alexandriei şi pe Sfântul Ambrozie. Ramurile de finic şi de măslin, cu care mulţimile l-au întâmpinat pe Iisus la intrarea Sa în Ierusalim, ramuri sfinţite pe care noi le primim în Duminica Floriilor în Biserică, sunt simbolul biruinţei vieţii împotriva morţii. Pentru că Duminica Floriilor sau Duminica Stâlparilor este precedată de Sâmbăta lui Lazăr, care aminteşte de minunea învierii lui Lazăr, făcută de Iisus Hristos.

Între cele două evenimente religioase există o firească legătură: Iisus a fost primit cu fast în Ierusalim ca împărat smerit, împlinind o proorocire din Vechiul Testament, şi datorită minunii făcute prin învierea din morţi a dreptului Lazăr. Intrarea Domnului Iisus în Ierusalim anticipează şi propria biruinţă asupra apropiatei sale morţi.

De Florii, aducem în actualitatea noastră evenimentul la care a participat Iisus Hristos în vremea propovăduirii sale pe pământ. Îl întâmpinăm pe Iisus, venit la noi călare pe mânzul asinei, cu ramuri înverzite şi cu inima deschisă şi primitoare. Iisus se îndreaptă în această zi nu numai spre Templul din Ierusalim, unde a făcut minuni, El vine şi în Ierusalimul din sufletul nostru şi aşteptăm să aducă pacea de care fiecare dintre noi are nevoie.

                                                  Tradiţii pentru spor şi sănătate

         În funcţie de zona geografică, tradiţiile privind Sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim sunt diversificate.

Potrivit tradiţiei milenare, în ajunul sărbătorii se adună multe ramuri înmugurite de salcie şi se duc la biserică, pentru a fi binecuvântate de preot. În ziua praznicului, după sfinţirea acestora, credincioşii duc acasă ramurile pentru a le ocroti gospodăria.

De la Florii, începe ultima săptămână a Postului Paştelui, numită şi Săptămâna Pătimirilor lui Iisus Hristos. În această etapă, credincioşii retrăiesc evenimentele petrecute de Iisus după Intrarea Sa în Ierusalim, de la răstignirea Sa pe cruce şi până la Înviere.

Tradiţia spune că un credincios care se împărtăşeşte de Florii are şansa să i se împlinească orice dorinţă. Acesta trebuie să-şi pună în gând o dorinţă, când se apropie de preot, să primească sfânta împărtăşanie.

Fiind o zi de serbare a vegetaţiei, ziua Floriilor are ca simbol ramurile de salcie. În Muntenia, în ziua de Florii oamenii nu se spală pe cap, pentru că este duminica în care înfloresc pomii, şi din acest motiv cei care nu respectă tradiţia vor încărunţi.

Acum este dezlegare la peşte; de aceea, toate preparatele din peşte au putere de vindecare asupra celor care le prepară şi apoi le mănâncă.

Este bine ca fetele care nu sunt căsătorite să scoată zestrea afară, la soare şi s-o împodobească cu flori. Este un obicei prin care, în ziua de Florii, tinerele se roagă Mântuitorului Iisus să le aducă ursitul mai repede.

Un alt obicei practicat în mediul rural spune că sătenii se încing cu ramurile de salcie peste mijloc. În timp, cine respectă această tradiţie este apărat de boli şi de pagubă.

În memoria lui Lăzărel, un copil care a murit de dorul plăcintelor, în multe gospodării din toată ţara, mamele fac plăcinte cu mere, pe care le împart copiilor cu vârste cuprinse între 6 şi 12 ani. În acest mod, ele nu vor să pătimească ca mama lui Lăzărel, un copil care a dorit să mănânce plăcinte, iar mama lui nu i-a împlinit dorinţa. Atunci, de supărare, Lăzărel a plecat cu oile la păscut; s-a urcat într-un copac să adune mai multe frunze pentru oiţele lui, dar creanga pe care s-a aşezat s-a rupt, iar Lăzărel a murit.

                        Astăzi se sărbătoresc cei care poartă nume de flori.

Vremea din ziua de Florii se poate repeta în ziua de Paşti.

Din această zi, urzicile înfloresc şi nu mai sunt comestibile.

În vreme de furtună, se pun pe foc muguri din salciile sfinţite la slujba de Florii, pentru a alunga furtuna şi grindina.

În ziua de Florii se curăţă mormintele şi se împodobesc cu ramuri de salcie.

Vitelor li se pun în mâncare mâţişori de salcie, pentru a fi sănătoase tot anul şi pentru a face viţei sănătoşi.

Pentru sănătatea familiei, se aerisesc hainele, se termină curăţenia casei şi se stropeşte toată gospodăria cu agheasmă.

Pe ramurile pomilor fructiferi, pe butucii viţei de vie, pe stupi şi la ferestre se agaţă ramuri de salcie, pentru ca toţi membrii familiei să se bucure de prosperitate şi de sănătate. De asemenea, pe ogoare şi în grădini, se îngroapă mugurii salciei sub prima brazdă, tot pentru efectul lor miraculos, care atrage belşugul.

În timpuri îndepărtate, denumirea populară a sărbătorii provenea de la zeiţa romană a florilor - Flora. În zilele noastre, Sărbătoarea Floriilor este dedicată Intrării Mântuitorului Iisus în Ierusalim.

DIN ZIARUL CLIK

Manastirea Musunoaiele (de calugari)

In vizita mea in judetul Vrancea am ajuns si la manastirea MUSUNOAIELE...unde am ramas profund impresionata de cati trandafiri am vazut acolo..era o adevarata gradina a raiului pe pamant...aici va detailez despre manastire ..

si va postez si cateva poze facute cu telefonul mobil..va sfatuiesc sa mergeti sa vizitati acest colt de rai..

Este situata pe soseaua Focsani-Panciu, la circa 40 km N de Focsani. Din marginea comunei Movilita, inainte de trecerea podului peste albia paraului Zabrauti (secat vara), langa intreprinderea Vinalcool ramificatie stanga 5 km pana in Fitionesti – 22 km pana la manastire. Sunt si autobuze din Panciu la Fitionesti. Pana la Panciu poate fi folosit trenul din Marasesti. Din Fitionesti circa 18 km se poate merge pe un drum forestier carosabil prin padure pana la manastirea Musunoaiele. Din manastirea Trotosanu se intra in sat pe primul drum la dreapta printre vii, in satul Ghionicesti, apoi Holbanesti si foarte aproape Fitionesti. Se poate veni si dinspre apus din satul Pralea, distanta de 6-7 km, iar in satul Pralea se poate veni cu autobuze de Onesti care circula de mai multe ori pe zi. Mai poate fi folosit trenul de Adjud-Tg. Ocna pana la statia Caiuti si apoi 10 km pana in satul Pralea (apartine de Caiuti).

Să dea Dumnezeu să fiu gata

Gata de slujire, gata de suferință, gata să-și dea viața, iată pentru ce se pregătea Apostolul Pavel! Să dea Dumnezeu să ne arătăm și noi pregătiți pentru toate acestea, după voia lui Dumnezeu. Apostolul nu avea ezitări, nu cerea sfatul nimănui, nu umbla să obțină aprobări, nu cădea la învoială cu propria-i conștiință, nu se arăta nehotărât pe ce drum să meargă. Viața i se înfățișa ca o perpetuă nevoință, la care răspundea fără șovăire: ”Sunt gata!”

Să intri în inima lumii păgâne, să te angajezi de unul singur într-o luptă corp la corp cu păgânătatea, nu era o treabă ușoară! Dar n-a stat în cumpănă nicio clipă în fața acestei nevoințe, spunând ”din partea-mi sunt gata să vă vestesc Evanghelia și vouă, celor din Roma” (Romani 1, 15), gata să ducă la îndeplinire totul, pentru a face voia lui Dumnezeu.

Ierusalimul era atunci locul unde cei ce urmau lui Hristos erau supuși la chinuri și totuși, înfruntând primejdia, Pavel se arăta gata ”să moară în Ierusalim, pentru numele Domnului Iisus” (Faptele Apostolilor 21, 13). Iar atunci când s-a aflat față-n față cu moartea s-a arătat gata să-și pună viața chezășie pentru convingerile sale. Suprema trăsătură de caracter a Apostolului Pavel este tocmai aceasta: hotărârea de a merge în întâmpinarea datoriei sale, cu prețul oricărei suferințe și chiar cu prețul vieții.

Să dea Dumnezeu să avem parte de o asemenea hotărâre! Să-mi dea Dumnezeu și mie a tinde cu bucurie să Te urmez, Doamne, oriunde, să îndeplinesc neobosit, voia Ta, cu neslăbită râvnă. Să-Ți fiu ascultător, chiar dacă mă voi afla în situația de a mă despărți de munca mea de acum, sau voi ajunge să nu mai fiu în stare de nimic. Iar când îmi va bate ceasul morții, fă să pot fi gata să las tot ce-mi este scump în mâinile Tale, să năzuiesc din toată inima spre Tine, să-mi încredințez sufletul iubirii Tale! Amin.

(Fragment din cartea ” Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu) 

MARGARITARE DUHOVNICESTI

Când te scoli dimineaţa din somn, gândeşte-te că Dumnezeu îţi dă ziua pe care n-ai fi putut să ţi-o dai singur, şi pune deoparte prima oră sau măcar un sfert de oră din ziua care ţi s-a dat şi adu-o drept jertfă lui Dumnezeu într-o rugăciune de mulţumire şi de cerere bună. Cu cât vei face mai cu osârdie acest lucru cu atât mai mult îţi vei sfinţi ziua, cu atât mai puternic te vei îngrădi în faţa ispitelor pe care le în decursul zilei.

Tot aşa , când mergi la somn gândeşte-te că Dumnezeu îti dă odihnă de ostelile tale. Consacră lui Dumnezeu o curată şi smerită rugăciune. Buna ei mireasmă îţi va apropia pe îngerul tău spre paza ta.

Rugăciunea de dimineaţă pentru om este întocmai ca roua de dimineaţă pe plante. Cine se roagă lui Dumnezeu de dimineaţă, cu o cuvenită luare aminte, e mai fericit şi mai liniştit tot restul zilei aceleia. Mintea se ocupă toată ziua cu ceea ce o preocupă de dimineaţă, ca o piatră de moara, care macină în restul zilei grău sau neghină.

Să ne străduim să punem întotdeauna de dimineaţă grâu pentru ca vrăşmaşul să nu toarne neghină. Să petrecem ziua ce începe aşa fel încât ea să ne poată duce câtre ziua veşnică, iar nu către noaptea veşnică.

Sileşte-te ca şi în mijlocul ocupaţiilor să găseşti măcar câteva minute pentru ca să te întorci cu gândul şi cu rugăciunea plină de evlavie către Acela care binecuvântează munca cinstită şi dă izbândă lucrului bun.

Roagă-te şi lucrează! Tu nu eşti creat pentru pământ, ci pentru cer. După ostenelile şi grijile vieţii, ridică-te sus cu mintea şi cu inima, revarsă-ţi înaintea lui Dumnezeu sufletul în rugăciuni şi mulţumiri. Roagă-te! Aceasta este datoria ta, slava ta, fericirea ta. De la muncă treci la rugăciune, de la rugăciune la muncă! Roagă-te şi munceşte!

Începe şi sfârşeşte-ţi ziua cu Dumnezeu. Când mergi către somn adu-şi aminte de moarte al cărui chip şi tindă este somnul. Adu-ţi aminte de cele trecute şi nădăjduieşte în Domnul pentru cele viitoare. Foloseşte spre bine pe cele prezente.

PR. ARSENIE BOCA

MANDRIE , HABOTNICIE , ATITUDINI

de Porfirie Bairaktaris

Psihologia si psihiatria dacă nu se întâlnesc cu crestinismul autentic au mari sanse să dea gres. În contextul lumii de astăzi oamenii apelează la fel de fel de mijloace de vindecare psihică neglijând cu desăvârsire pe Dumnezeu si cunoasterea de sine.

Asprimea sufletească a celor care par virtuosi sau a celor care habotnicesc pe tărâmul crestinismului sunt aceia care n-au înseles ce vrea Hristos de la ei. Adevăratul crestinism se recunoaste cu usurintă în sufletul aceluia care iubeste pe semeni si reuseste să facă fată vrăjmasilor lui compătimindu-i si iubindu-i. Părintele Porfirie Bairaktaris cu usurintă radiografiază realitatea care ne înconjoară si ne oferă câteva repere spre a ne suscita interesul:

Mi-a zis Bătrânul într-o zi:

-Crestinul trebuie să se ferească de habotnicie bolnavă, adică atât de sentimentul superioritătii pentru virtutile sale, cât si de cel al inferioritătii pentru păcătosenia Lui. Una este complexul de inferioritate si cu totul altceva, melancolia.
A venit odată la mine un medic psihiatru si început să condamne crestinismul pentru că, zicea el, creează complexe de vinovătie si melancolie. I-am răspuns:

,,Sunt de acord că unii crestini, din pricina greselilor prorprii sau ale altora, sunt prinsi în capcana complexului de vinovătie, dar si tu trebuie să fii de acord că cei din lume cad adesea într-o boală si mai gravă – mândria. Constiinta religiasă a vinovătiei, alături de Hristos, dispare, în cele din urmă, prin pocăintă si spovedanie, pe când mândria celor ce trăiesc departe de Hristos nu dispare nicidecum”.

CESCUTA...(povestioara)

O familie a plecat intr-o excursie in Anglia pentru a cumpara ceva dintr-un frumos magazin de antichitati, pentru celebrarea celei de a 25-a aniversari de la casatorie.
Amandurura le placeau antichitatile si produsele din argila, ceramice, in special cestile de ceai.
Au observat o ceasca exceptionala si au intrebat:”Putem sa vedem cescuta aceea? Nu am vazut niciodata ceva atat de frumos.”
In timp ce doamna le oferea ceea ce cerusera, cescuta de ceai a inceput sa vorbeasca: “Voi nu puteti sa intelegeti. Nu am fost de la inceput o cescuta de ceai. Candva am fost doar un bulgare de argila rosie. Stapanul m-a luat si m-a rulat, m-a batut tare, m-a framantat in repetate randuri iar eu am strigat: “Nu face asta!”,“Nu-mi place!” “Lasa-ma in pace,” dar el a zambit doar si a spus cu blandete:“Inca nu!”
Apoi, ah! Am fost asezata pe o roata si am fost invartita, invartita, invartita. ”Opreste!” Ametesc! O sa-mi fie rau!” am strigat. Dar stapanul doar a dat din cap si a spus, linistit:”Inca nu.” M-a invartit, m-a framantat si m-a lovit si m-a modelat pana a obtinut forma care i-a convenit si apoi m-a bagat in cuptor. Niciodata nu am simtit atata caldura. Am strigat, am batut si am izbit usa .. “Ajutor! Scoate-ma de aici!” Puteam sa-l vad printr-o deschizatura si puteam citi pe buzele sale in timp ce clatina din cap dintr-o parte in alta:”Inca nu.” Cand ma gandeam ca nu voi mai rezista inca un minut, usa s-a deschis. Cu atentie m-a scos afara si m-a pus pe raft... am inceput sa ma racoresc. O, ma simteam atat de bine!” Ei, asa este mult mai bine” m-am gandit. Dar, dupa ce m-am racorit, m-a luat, m-a periat si m-a colorat peste tot… mirosurile erau oribile. Am crezut ca ma sufoc. “O, te rog, inceteaza, inceteaza, am strigat!” EL doar a dat din cap si a spus: “Inca nu!”
Apoi, deodata m-a pus din nou in cuptor. Numai ca acum nu a mai fost ca prima data. Era de doua ori mai fierbinte si simteam ca ma voi sufoca. L-am rugat. Am, insistat. Am strigat. am plans, eram convinsa ca nu voi scapa. Eram gata sa renunt. Chiar atunci usa s-a deschis si EL m-a scos afara si, din nou, m-a asezat pe raft, unde m-am racorit si am asteptat si am asteptat intrebandu-ma:”Oare ce are de gand sa-mi mai faca?”
O ora mai tarziu mi-a dat o oglinda si a spus:”Uita-te la tine.” Si m-am uitat. Aceea nu sunt eu; aceea nu pot fi eu. Este frumoasa. Sunt frumoasa!!!
El a vorbit bland: “ Vreau sa tii minte, stiu ca a durut cand ai fost rulata, framantata, lovita, invartita, dar, daca te-as fi lasat singura, te-ai fi uscat. Stiu ca ai ametit cand te-am invartit pe roata, dar, daca m-as fi oprit, te-ai fi desfacut bucatele, te-ai fi faramitat. Stiu ca a durut si ca a fost foarte cald in cuptor si neplacut, dar a trebuit sa te pun acolo, altfel te-ai fi crapat. Stiu ca mirosurile nu ti-au facut bine cand te-am periat si te-am colorat peste tot, dar, daca nu as fi facut asta, niciodata nu te-ai fi calit cu adevarat. Nu ai fi avut stralucire in viata. Daca nu te-as fi bagat pentru a doua oara in cuptor, nu ai fi supravietuit prea mult fiindca acea intarire nu ar fi tinut. Acum esti un produs finit. Acum esti ceea ce am avut in minte prima data cand am inceput sa lucrez cu tine.”

Morala este aceasta:
Dumnezeu stie ce face cu fiecare dintre noi. EL este OLARUL, iar noi suntem argila LUI. EL ne va modela, ne va face si ne va expune la presiunile necesare pentru a fi lucrari perfecte care sa implineasca buna, placuta sfanta SA voie.

Daca viata pare grea si esti lovit, batut si impins aproape fara mila; cand lumea ti pare ca se invarteste necontrolat; cand simti ca esti intr-o suferinta ingrozitoare, cand viata pare cumplita, fa-ti un ceai si bea-l din cea mai draguta ceasca, aseaza-te si gandeste-te la cele citite aici si apoi discuta putin cu OLARUL.

"Asta imi este toata misiunea si rostul pe pamant, pentru care m-a inzestrat cu daruri – desi eu sunt nevrednic. Pentru asta sunt solicitat în toate partile, ca sa propovaduiesc iubirea lui Dumnezeu si sfintirea oamenilor prin iubire. De alte ganduri si rosturi sunt strain."
Pr.Arsenie Boca 
 

DIVERSE ÎNVĂTĂTURI CORECTE SI ÎNVĂTĂTURI GRESITE

---Cine sunt urmasii Apostolilor?

Urmasii Apostolilor sunt: arhiereii, preotii si diaconii. Acestia sunt autoritatea bisericeasca, pe care i-a lasat Domnul Hristos sa conduca Biserica pana la sfarsitul  veacurilor. Numai acestia se pot numi Apostoli, purtatori ai Duhului Sfant si propovaduitori ai Evangheliei.

Fiecare treapta din Taina aceasta a Preotiei are rolul ei. Prima treapta este diaconia si are si rolul de propovaduire, dupa cum au avut si cei sapte diaconi de la inceputul crestinismului; si ei se numesc apostoli, pentru ca si ei au primit Duhul Sfant prin punerea mainilor arhieresti. Apoi preotia si arhieria.

---Prescurile, cine poate sa le faca si in ce conditii le fac?

Desi nu este precizat nicaieri in mod clar, prescurile este bine sa le faca femei mai in varsta si vaduve, si daca nu se gaseste poate sa le faca si una tanara, dar sa fie spovedita si impartasita. Aluatul se face din faina apa, drojdie si sare, altceva nimic pentru prescurile de la altar. NU se unge tava in care se coc cu ulei. Pentru artosul de la litie, din ajunul sarbatorilor, se poate adauga untdelemn, anason, chimen zahar, iar in zilele de dulce se poate face ca si cozonacul.  

---Cei ce au purtat baiere sau alte obiecte descantate, ce pot face pentru ispasirea acestor pacate?

In primul rand sa se faca spovedanie buna, ascultand sfaturile preotului.

---Ce este deochiul? Se descanta? Ce rugaciuni se fac?

Deochiul este o ispita de la diavolul, prin care el nadajduieste sa-l faca pe om sa greseasca cu ceva inaintea lui Dumnezeu, adica sa-l faca sa apeleze la descantece. In cazul acesta nu este bine sa se descante (descantecele sunt practici vrajitoresti), ci sa se spuna rugaciunea Tatal nostru. Daca deochiul se repeta, trebuie sa mergem la preot si sa-i cerem sa ne citeasca rugaciunea speciala.

---Florile din Vinerea Mare, florile de la Sfintele Moaste, de la hramuri, salcia de la Florii, frunzele de nuc de la Rusalii cand se usuca, ce facem cu ele ?

 Acestea se ard pe o vatra curata.

---Cand si daca se cere scoaterea particelelor si ce reprezinta?

Particelele se scot pentru anumite probleme: necazuri, boala, castigarea celor de trebuinta si folos, dar si pentru multumire. Desi in cartea de slujbe (Liturghier) se spune ca particelele nu se dau credinciosilor, parintele Ilarion Argatu dadea credinciosilor aceste particele, dar le spunea ca se pot manca doar dupa ce au postit minimum 24 de ore.

---La metanii se saruta pamantul sau se face semnul Sfintei Cruci cu degetele pe pamant?

La metanii nu se saruta pamantul si nici nu se face semnul Sfintei Cruci cu degetele pe pamant. Este un obicei fara rost, scornit de babe care nu cunosc credinta. In schimb se atinge pamantul cu fruntea.

---Putem sa ne cumparam singuri icoane? Ne putem inchina si la icoane nesfintite, sa le tinem ca tablouri? Cum procedam cu icoanele catolice?

E bine ca fiecare crestin sa aiba ambitia sa cumpere singur icoanele sau macar una sa fie cumparata de el, sa le tina la rasarit, chiar daca nu sunt sfintite; iar cand se face o sfestanie roaga preotul sa sfinteasca si icoanele. Iar cele catolice, care sunt tablouri, le putem pune pe peretii ceilalti.

---Ce se intelege prin desfranare trupeasca, dar sufleteasca? Ce inseamna desfranare, preadesfranare, onanie, sodomie, gomorie, malahie, zoofilie ?

Desfranarea si curvia sunt acelasi pacat. Curvia este atunci cand omul nu-si infraneaza trupul si inainte de cununia la biserica cade in pacatul acesta. Preacurvia se numeste atunci cand unul dintre cei doi e casatorit, sau amandoi care fac pacatul sunt casatoriti fiecare cu altcineva. Onanie vine de la o persoana din Vechiul Testament care se chema Onan. Acesta isi varsa samanta afara, ca sa nu faca copii. Pacatul acesta este foarte practicat in ziua de astazi, cu ajutorul prezervativului sau fără. Trebuie stiut ca fara voia omului se intampla periodic ca in somn bărba?ii (mai ales cei necăsători?i) sa aiba scurgere, fie printr-un vis, fie ca au baut lichide multe sau au privit reviste sau filme erotice. Cand se intampla spontan, fara interventia omului, nu se socoteste pacat; se face pocainta, se zice Psalmul 50, se fac metanii si se curateste de pacat. Dar cand intervine omul sa provoace acest pacat se numeste malahie sau masturbare si aceasta se canoniseste: 40 de zile nu are voie sa se impartaseasca si sa faca pocainta cu metanii în aceste zile. Pacatele sodomiei si gomoriei se faceau in cele doua cetati pe care le-a ars Dumnezeu cu foc, Sodoma si Gomora. Oamenii traiau unii cu altii, barbat cu barbat, femeie cu femeie, sau barbat cu femeie întrebuin?ând dosul sau gura. Unii se amestecau cu animalele de tot felul (zoofilie). Desfranare sufleteasca facem atunci cand am parasit pe Dumnezeu si ne lipim sufletul de lume si de politica.

---In cazuri de nedreptatire, putem apela la tribunal, la judecata ? 

E bine sa se evite lucrurile acestea, pentru ca se ajunge la cheltuiala si la mai multe pacate, dar daca sunt cazuri grave trebuie descurcate de autoritati.

---Daca un sectar ne ofera o Biblie sau alte carti de-ale lor, le primim ?

Nu le primim.

---CE ESTE ACEEA ÎNCHINĂCIUNE?

        Daca dupa ce am facut semnul crucii ne plecam trupul inainte, pana ce mana ajunge la pamant, am savarsit o inchinaciune sau metanie mica.

---CE SUNT ACELEA METANII (MĂTĂNII)?

        Daca dupa ce am facut semnul crucii cadem in genunchi, plecandu-ne apoi capul pana la pamant, am savarsit o metanie mare. Acest gest este semnul supunerii noastre totale catre Dumnezeu, semnul infrangerii mandriei cugetului nostru si al caintei pentru pacatele noastre.

    ---CE ESTE SFINTIREA CASEI? CAND SE FACE ACEASTA?

        Sfintirea casei se face atunci cand cineva se muta intr-o casa, fie ca e constructie noua sau nu. Se face intai slujba Agheasmei celei mici (Sfestania). Pentru sfintirea casei este nevoie de un pahar sau 1 litru de ulei si un bat de chibrit infasurat la un capat cu vata sau un bat din acela pentru urechi. Cu ele preotul face semnul Sfintei Cruci pe peretii camerelor. Din uleiul ramas puteti pune atat in mancare, cat si in candela. Nu este necesara faina la acesta slujba.

---IN ZILELE DE VINERI PUTEM SPALA?

        In aceste zile putem spala. Obligatoriu este in aceste zile postul, atat cel de mancare, cat si cel trupesc, adica nu trebuie sa se impreuneze sotii. Sa nu spalam si sa nu coasem sau sa nu lucram in zilele de miercuri si vineri face parte din capitolul "de la babe citire". Este bine sa nu va luati dupa ce zice unul si altul, ci doar dupa ceea ce gasiti scris in carti.

---Dacă ai avorturi şi vrei să ţi se ierte, să te împărtăşească preotul peste un mormânt proaspăt prin urechile unei foarfeci ruginite.
Preoţii nu fac aşa ceva niciodată, căci nici nu este Sfântă Taină, ci vrăjitorie curată. Sfânta Împărtăşanie nu se dă prin urechi de foarfeci ruginite, sau peste morminte, ci în Sfânta Biserică, eventual la patul bolnavului.

---Când te muţi la casă nouă, dacă nu ai cocoş nu este bine. Trebuie să-ţi cumperi cocoş pentru că acesta când cântă alungă dracii din curte.

Nu-i adevărat. Cocoşul este cu treaba lui şi dracii cu treaba lor. Ce poate fi mai important pentru o casă nouă decât binecuvântarea lui Dumnezeu, sfeştania, care trebuie făcută cel puţin o dată pe an. Dar cei care se mută într-un apartament nou, unde vor tine cocosul?

---Să nu te uiţi noaptea în oglindă.

Uitatul în oglindă nu are nici în clin nici în mânecă cu problemele şi necazurile din viaţă. Nu ni se schimbă viaţa datorită unui gest nevinovat. Nu ne merge rău de la un astfel de gest, ci din pricina păcatelor noastre ne merge rău uneori. Mântuirea noastră depinde de faptele făcute faţă de Dumnezeu şi semenii noştri, fapte după care vom fi judecaţi.

---Este păcat mare să pierzi metaniile de la mână.

Metaniile în sine nu au nici o valoare sau putere spirituală. Ele sunt obiecte care ne amintesc de rugăciunea: "Doamne lisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul(a)". Dacă le-am pierdut, nu-i nimic; să nu ne pierdem credinţa sau sufletul, pentru că Iisus spunea: "Ce poate da omul în schimb pentru sufletul său?" (Matei 8;34-38).

---Dacă-ţi cade un fir de păr din cap nu trebuie aruncat deoarece Mântuitorul a spus că toate firele de păr din cap sunt numărate şi ca atare trebuie puse în sicriu sub cap pentru că Mântuitorul ne va întreba de ele la ziua judecăţii.

Iisus spunea: "Iar dacă ochiul tău te sminteşte, scoate-l şi aruncă-l că e mai de folos să ajungi fără un ochi în rai, decât cu amândoi în iad" (Matei 18;8-9). La judecata de apoi, Iisus nu ne va întreba de firele de păr, ci de faptele noastre bune sau rele. De fapt, nu ne va întreba nimic, căci: "Sfinţii vor judeca lumea" (1 Corinteni 6;2), ne vor alege după faptele noastre, cum despart păstorii caprele de oi. Nu pierdeţi timpul adunând firele de păr, mai bine adunaţi fapte bune.

---Lumânările trebuie tămâiate înainte de a fi aprinse.

Lumânarea este un simbol şi o jertfă, (simbolizează lumina dumnezeiască pe care o dorim şi în viaţa aceasta, şi în viaţa viitoare şi este şi o jertfă adusă lui Dumnezeu). Se tămâie icoanele, se tămâie prin casă, dar n-am mai pomenit să tămâiem lumânările.

---Copiii până la vârsta de doi ani nu au voie sa vadă animalele ca să nu se facă animale.

Omul s-a născut om şi om va muri. Copiii de la ţară se nasc şi cresc între animale şi nu păţesc nimic. Însuşi Iisus s-a născut în peşteră înconjurat de animale, a călătorit cu asinul şi nu s-a întâmplat nimic rău. Ori credeţi că-L ţinea Fecioara Maria legat la ochi !?! (Luca 2;6-12; Matei 2;13-15).

---Femeia gravida să nu se uite la pisică deoarece va naşte copilul păros.

Zicala românească "Ce semeni aceea răsare" este adevărată. După ce ai semănat poţi da cu orice, nu va ieşi din grâu secară sau invers. Starea sufletească a femeii se va întipări în sufletul noului născut. Fiţi buni şi veţi avea copii buni!

---În Săptămâna Patimilor nu avem voie să spălăm.

Dacă am putea să priveghem toată săptămâna ar fi foarte bine. Dar, pentru că trebuie să mâncăm, trebuie să şi muncim, ne şi murdărim, deci trebuie să spălăm chiar şi în această săptămână.

---Dacă ai făcut avort sau desfrânare, numai după 25 de ani de la săvârşirea păcatului mai ai voie să mergi la mănăstire.

După săvârşirea unui asemenea păcat, mergi cât mai repede la un preot duhovnic şi după spovedanie el îţi va da un canon după gravitatea păcatului, fiindcă nu toţi bolnavii se vindecă luând acelaşi medicament. Este o minciună sfruntată că nu mai ai voie să mergi la mănăstire, fiindcă aşa cum spitalul este pentru bolnavi, tot aşa Bisericile şi Sfintele Mănăstiri sunt pentru pocăinţa celor păcătoşi. Dacă mergeţi la mănăstire, Dumnezeu "vă va număra paşii", adică va fi multă bucurie în cer şi în sufletul dumneavoastră.

---Să nu duci gunoiul din casa lunea şi nici după ce se Iasă întunericul.

Pe vremea Mântuitorului zilele nu aveau nume, ci se numărau (întâia, a doua, a treia, etc). Într-o singură zi era oprită munca, în ziua Domnului. Anumite persoane au adăugat unele restricţii, pentru că nu aveau dumnealor chef să facă acea lucrare lunea sau mai pe înserat.

---N-ai voie să-i zici unui animal "săracul de el" că apoi pe lumea cealaltă îl mănânci.

Mai bine l-am mânca pe lumea aceasta, pentru că acolo sufletul nu mai mănâncă şi nu mai bea.

---Dacă tai unghiile unui bătrân şi le laşi în casă înseamnă că laşi sărăcie.

O, nu, nu-i adevărat, nu laşi în casă sărăcie, ci eventual mizerie.

---Daca bate grindina trebuie să băgăm talismanul sub streaşină şi acesta va sparge grindina. Dacă vine un cutremur trebuie să băgăm talismanul sub streaşină.

Talisman, prin definiţie, înseamnă un obiect sau o carte considerat de către superstiţioşi ca fiind înzestrat cu o forţă magică, supranaturală şi având puterea de a da ajutor celor care îl poartă. Oare poate avea o carte puterea lui Dumnezeu? Oare ne-a botezat talismanul, ne-a cununat talismanul, ne iartă păcatele talismanul, ne împărtăşeşte talismanul? Nu, ci doar Hristos, prin preot în Duhul Sfânt. Talismanul este o carte ca oricare alta, fără nici o putere. Mai sfântă este Biblia, şi tot se cutremură casele în care ea se află. Se dă prea multă importanţă unei cărţi lipsită de orice adevăr.

---În candela se pune ulei numai dintr-o sticlă neîncepută.

În candelă se pune ulei curat din orice sticlă, începută sau neîncepută, după cum în Sfânta Biserică punem din aceeaşi sticlă până o terminăm. Nu uleiul contează.

---Este păcat să dai flori duminica.

Dacă suntem invitaţi la o nuntă duminica şi ducem un buchet de flori tinerilor căsătoriţi, păcătuim oare? Dacă mergem Duminica în vizită la o familie, cu un buchet de flori în mână, păcătuim oare? Dacă ducem Duminica la Sf. Liturghie flori pentru a fi puse în biserică, păcătuim oare? Categoric nu. Aceasta e curată superstiţie.

---Când îţi iese preotul în cale îţi merge rău.

Dacă-ţi iese doctorul în cale te şi îmbolnăveşti? Dacă-ţi iese frizerul în cale îţi cade părul din cap? Dacă-ţi iese mecanicul în cale ţi se strică maşina? Şi atunci când îţi iese preotul în cale cum o să-ţi meargă rău? Roagă-te lui Dumnezeu să nu te întâlneşti cu diavolul. Dacă îţi iese preotul în cale bucură-te că ai ocazia să-l întrebi ceva sau să-i mărturiseşti ceva. De fapt celor buni şi înţelepţi poate să le iasă şi Satana în cale că tot bine le merge, iar celor răi poate să le iasă şi Dumnezeu în cale că tot rău le merge.

---Când îţi taie pisica drumul îţi merge rău (trebuie să faci nu ştiu câţi paşi înapoi).

Pisica e un biet animal fără raţiune şi care traversează drumul pentru că se întoarce probabil de la vânătoarea de şoareci. Nu ştie că întâlneşte un superstiţios, că s-ar întoarce din cale! Aşa că mai de grabă se întoarce superstiţiosul (să nu supere pisica), neştiind că animalele nu au putere spirituală, nu sunt duhuri şi nu pot influenţa viaţa oamenilor.

---La masă (în timp ce mănânci), nu ai voie să citeşti pentru că îţi mănânci minţile.

Nu este adevărat, însă putem spune că fiecare lucru trebuie să-l faci la timpul lui. Cel înţelept va citi atunci când este vremea cititului, iar mesei îi va acorda atenţia cuvenita pentru o dieta sănătoasa. Cel fără de minte va face mai multe lucruri deodată: citeşte, mănâncă, se leagănă pe scaun, priveşte la televizorul instalat la bucătărie, este atent şi la discuţiile altora... şi de fapt nu face nimic, adică "şi-a mâncat minţile".

---Să porţi mereu ceva pe dos (maioul, şosetele, cămaşa) ca să nu se lipească farmecele de tine.

Farmecele sunt lucrarea vrăjitoarelor. Ele există, dar citind din Vechiul Testament Cartea lui Iov, putem înţelege că Satana poate face rău, însă numai cu îngăduială şi numai cât îi îngăduie Dumnezeu: "Atunci Domnul a zis către Satan: "Iată, tot ce are el (Iov) este în puterea ta; numai asupra lui să nu întinzi mâna ta. Şi Satan a pierit din faţa lui Dumnezeu"(Iov 1;12). Deci farmecele sunt lucruri ale lui Satan şi ele nu se vor apropia niciodată de omul cel bun şi corect, iar de cel ce face rău se vor lipi chiar de ar avea toate hainele îmbrăcate pe dos, aşa cum rezultă şi din cuvintele Sfântului Apostol Pavel în Epistola către Romani: "Fiţi înţelepţi spre bine (faceţi numai bine) şi nevinovaţi la rău (să nu faceţi nimănui nici un rău). Iar Dumnezeul păcii va zdrobi repede sub picioarele voastre pe Satana" (adică, nu-i va îngădui diavolului să vă facă rău, chiar dacă cineva vă face farmece) (Romani 16;19).

---Nu este bine să-i cumperi copilului haine înainte de a se naşte.

Este o superstiţie şi se spunea aşa fiindcă nu se putea şti ce va fi copilul: parte bărbătească sau parte femeiască.

---Nu trebuie să te întorci din drum că nu-ţi merge bine.

Prima calitate a memoriei este uitarea, şi de fapt este un dar deosebit pe care îl avem de la Dumnezeu. Dacă n-am uita, n-am putea să primi noi informaţii în creierul nostru. De foarte multe ori uitarea este o binecuvântare, ca în cazul în care ne moare cineva drag. Dacă plecând la piaţă ai uitat portofelul cu bani, trebuie să te întorci să-l iei, altfel nu vei putea cumpăra nimic. Numai că întorcându-te să-l iei, să umbli cu grijă, căci dacă răscoleşti toate plin de nervi sigur vei păţi multe necazuri.

Într-o zi de duminică am plecat spre biserică. Pe drum mi-am amintit că am uitat ceva. M-am întors şi am luat. Apoi din nou, în acelaşi loc mi-am dat seama că mai uitasem ceva. M-am întors iarăşi din drum. Crezând acum că am luat totul, culmea, în acelaşi loc mi-am adus aminte că uitasem încă ceva. M-am întors din nou şi ce credeţi? În casă mirosea a ars. Când mă uit mai bine, uitasem fierul de călcat în priză. Deci, uitarea nu a fost un ghinion, ci binecuvântare, lucrarea lui Dumnezeu care mi-a ajutat să nu găsesc la întoarcere casa făcută scrum.

---Vinerea să nu tai via.

Se spune ca Iisus este "strugurele cel copt din care curge vinul care mântuieşte lumea". Vinerea a fost ziua în care Dumnezeu Iisus Hristos S-a adus pe Sine jertfă în faţa lui Dumnezeu Tatăl şi Şi-a vărsat scumpul Său sânge prin jertfa de pe cruce, spălând păcatele neamului omenesc. Dar să nu amestecăm cele lumeşti cu cele sfinte. Vinerea (dacă nu este cruce roşie în calendar) este o zi obişnuită de lucru şi nu-i nici un păcat să tai via.

---Până la Dumnezeu te omoară (sau te mănâncă) sfinţii.

Aceasta este o vorbă nu numai greşită, dar chiar dăunează Sfintei noastre credinţe. Se bazează această zicală pe versetul: "Au nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea?" (1 Corinteni 6;2). Dar după cum se observă sfinţii vor judeca lumea, însă n-au omorât şi nici nu vor omorî pe nimeni, ba dimpotrivă se roagă, mijlocesc la Dumnezeu neîncetat pentru mântuirea noastră, fiind "casnici ai lui Dumnezeu".

---Dacă ai un singur brad în curte, să-l tai ca să nu rămâi singur.

Altă păcăleală. Într-o zi vei rămâne singur sau va rămâne singură, cum o vrea Dumnezeu. Bradul din curte sa nu-l tai, pentru că plantele şi mai ales arborii nu ne pot influenţa viaţa decât în măsura în care le folosim în tratamente naturale (seminţele, coaja, rădăcinile, etc). Cum poate acest brad sa ne aducă rău în familie, când Iisus spune: "Nici un fir din părul capului vostru nu va cădea fără ştirea lui Dumnezeu". BRADUL ÎN POPOR ESTE SIMBOLUL VIEŢII VEŞNICE.

---Dacă omori un şobolan, 7 ani ai ghinion.

Conform cu versetul biblic: "Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l stăpâniţi; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele ce se mişcă pe pământ şi peste tot pământul" (Facere 1;28), omul este stăpân peste toate vietăţile pământului. Toţi cei cu suflet bun nu vor ucide prea uşor sau chiar deloc nici măcar o furnică, iar cei răi vor face aceasta din plăcere. Nu este bine! Dar dăunătorii îi putem omorî fără a avea pedeapsă (cât despre cei 7 ani de ghinion, nici vorbă să fie adevărat, nu este nici o legătură între şobolan şi ghinion).

---Ce se face cu anafora uscata, mucegaita?

Anafora, Sfântul Pasti (pasca) sau alte sfintenii care au rămas ori au mucegăit, se ard; cenusa se arunca la un loc curat sau pe apa curgatoare. Mai putem sa ingropam acestea, cu atentie insa ca sa nu poată fi dezgropate de animale. Nu se face altceva cu ele. Nu se arunca la chiuveta deoarece ajung in loc necurat (canalizarea).

--- Cand si cum se ia anafora?

Anafora se ia in fiecare zi dimineata, numai pe nemancate. In duminici si sarbatori este bine sa mergem la biserica nemancati si anafura sa o luam la sfarsitul slujbei. In cazul in care suntem bolnavi si nu putem sta nemancati la Sf. Liturghie, putem lua anafora acasa si in duminici si sarbatori, dupa care mancam si mergem mancati la biserica. Aceasta insa trebuie sa fie o exceptie.

---Putem sa mancam anafora acasa cu supa sau alta mancare ca si cum ar fi in loc de paine?

Nu, nu e bine sa amestecam anafora cu mancarea. Anafora se ia inainte de a manca sau bea ceva.

---Nu este bine să iei anafura acasă, este mare păcat.

Anafura este o pâine binecuvântată în timpul Sfintei Liturghii, iar agheasma este apă sfinţită. De aceea se mănâncă întâi anafura şi apoi se bea agheasma. Dacă agheasma o luăm acasă şi nu este păcat, cu atât mai mult putem lua anafura.

---Se poate aprinde o singură lumânare pentru mai multe persoane sau doar o singură lumânare şi o singură persoană?

Nu este menţionat clar în nici una din cărţile de cult, dar cred că cel mai bine e lumânarea şi persoana.

--- Ce este otpustul?

Otpustul este partea de incheiere a oricarei slujbe. E de 2 feluri: mic si mare. Ceea ce este scris in unele carti la sfarsitul acatistelor de exemplu, este valabil atunci cand acatistul este citit in biserica de catre preot. Cand citim acasa, nu e nevoie sa facem otpustul.

Mai putem sa zicem in incheierea rugaciunii asa: „Pentru rugaciunile Sfintilor Parintilor nostri, Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieste-ne si ne mantuieste pe noi, amin!” (de altfel acestea sunt cuvintele asa-numitului otpust mic). Nu este insa obligatoriu sa zicem, dar este bine.

LUMANAREA

E ora rugăciunii. M-aţi aprins şi vă uitaţi gânditori la mine… Parcă aţi vrea să vă spun ceva. Ce să vă spun  Simţiţi bucurie în suflet ?

În mod sigur eu mă bucur, pentru că am un sens numai când ard. Nu sunt tristă, chiar dacă arzând devin mai mică. De fapt eu am doar două posibilităţi:

Prima, e să rămân întreagă. Asta ar însemna să rămân rece, să nu fiu

aprinsă şi atunci nu mă micşorez, dar nici nu-mi împlinesc rostul meu.

A doua, ar fi să răspândesc lumină şi căldură şi prin asta să mă jertfesc, să mă dăruiesc chiar pe mine însumi… Asta e mult mai frumos decât sa rămân rece şi fără rost.

Si voi oamenii sunteţi la fel. Când trăiţi numai pentru voi, sunteţi lumânarea neaprinsă, care nu şi-a împlinit rostul. Dar dacă dăruiţi lumina şi căldura, atunci aveţi un sens. Pentru asta trebuie să vă jertfiţi, să daţi ceva: dragostea, adevărul, bucuria, încrederea şi toate sentimentele nobile pe care le purtaţi în inimă. Să nu vă temeţi că deveniţi mai mici… Asta e o iluzie. Înlăuntrul vostru e mereu lumină. Gândiţi-vă, cu pace în suflet, că sunteţi ca o lumânare aprinsă.

Eu sunt numai o simplă lumânare aprinsă. Singură luminez mai puţin. Dar când suntem mai multe împreună, lumina şi căldura sunt mult mai puternice.

Şi la voi oamenii e tot aşa, împreună luminaţi mai mult…

 

MANGAIE-NE, DOAMNE!

Mangaie-ne, Doamne, tu, cununa vietii,
Sfinte, miluieste-ne pe noi,
Vino si ne unge zorii diminetii
Cu Lumina vietii de apoi –
…
Iarta-ne tot raul, da-ne bunatate,
Bunule de suflete Pastor,
Tu esti Viata care viata ne imparte,
Vindeca-ne ranile ce dor –
….
Bunule Parinte, Fiu al celor Sfinte,
Reazama-ne crucea capatai,
Mila da-ne noua, suflet de Parinte,
Si credinta-n Tine, mai intai –
…
Uite, Doamne, cina ce-a jertfit Lumina
Pentru lacomia de arginti,
Mielule pe cruce, n-ai stiut ce-i vina,
Iarta-ne parintii de parinti –
…
Leaga-ne, Prea Sfinte, lacrima de minte,
Inima trezeste-ne-o din somn,
Sa iti fim copiii, tu ne fi Parinte,
Si iubirii, Blandul Nostru Domn –
…
Doamne, o minune, da-ne, rugaciunea
Si rabdarea-n numele Tau Sfant,
Inima cea franta sa iti bea minunea
Fapta sa-ti aduca la Cuvant –
…
Doamne Prea Puternic, suflete cucernic,
Tine-ne ispitele in frau,
Pasii de Lumina sa-ti urmam, si Sfetnic
Vesnic fi in fiii tai de grau –
…
Doamne, ne invata, sa-ti urmam povata,
Scalda-ne in sfantul tau Botez,
Dragostea si mila, Calea Ta si Viata
Sa ne fie dragoste si crez
…
Iti cantam Lumina ce ne spala vina,
Bunule si Sfant Mantuitor,
Mangaie-ne, Doamne, cand ne doare tina,
Si ne e de Tine-atat de dor
…
Suflete, slaveste, Domnul se gateste
Sa iti vina-acum in ajutor,
Suflete mareste si pe romaneste,
Sfintii care vin din viitor
…
Suflete, primeste Domnul Tau, cereste,
Bea din cupa lacrimilor lui,
Rugaciunea-ti fie paine, vin si creste
Slava Tatalui si Fiului
…
Fratilor, din Tata, noi venim in tata,
Si plecam la Domnul intr-un gand,
Sa –si infese turma, pe Lumina, roata
Sa-i mangaie sufletul plapand
…
Fratilor, sa plangem, lacrima cantare
Fie Dumnezeului de Sus,
Slabi de suntem, Doamne, lacrima-nchinare
Fie-Ti, Dumnezeule Iisus(Liviu-Florian JIANU)