Rugăciune la revărsatul zorilor

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

Doamne Cel Veșnic și Facatorule a toate,
Care în bunătatea Ta cea nepătrunsă m-ai chemat în această viață,
Care ai revărsat peste mine harul Botezului și pecetea Duhului Sfânt.
Care ai sădit în mine dorința de a Te cauta pe Tine,
Singurul, adevăratul Dumnezeu, ascultă rugaciunea mea.
N-am viață, nici lumină, nici bucurie, nici înțelepciune, nici tărie fără numai în Tine, DumnezeuleDin pricina fărădelegilor mele nu îndrăznesc să-mi ridic ochii mei spre Tine.
Dar Tu ai spus ucenicilor Tăi:
"Tot ce veți cere în rugăciune cu credință, veți primi" și "Orice veți cere în numele Meu, voi face vouă".
De aceea, îndrăznind să Te chem:
Păzește-mă de orice prihană a trupului și a duhului.Învață-mă să mă rog cum se cuvine.
Binecuvintează această zi pe care ai dat-o slugii Tale nevrednice. Cu puterea binecuvântării Tale fă-mă în stare să grăiesc și să lucrez în toată vremea spre slava Ta, cu duh curat, cu smerenie, răbdare, dragoste, blândețe, pace, curaj și înțelepciune, dându-mi de-a pururi seama de prezența Ta.
Doamne, Dumnezeule, în necuprinsa Ta bunătate, arată-mi calea voii Tale, și dă-mi să umblu în fața Ta fără păcat.
Tu, Doamne, Tu stii cele de care am nevoie.
Cunosti orbirea si nestiinta mea,cunosti neputinta si stricaciunea sufletului meu, dar nici durerea si intristarea mea nu-ti sunt ascunse tie. 
De aceea, Te rog,asculta rugaciunea mea si prin Duhul Tau Cel Sfant invata-ma calea pe care sa merg;
Har atunci cand vointa mea ticaloasa ma va conduce pe alte carari; nu ma cruta,Doamne,ci sileste-ma sa ma intorc la tine.
Prin puterea iubirii Tale, fa-ma sa ma tin cu tarie de ceea ce este bine.
Pazeste-ma de tot cuvantul sau fapta care strica sufletul; de orice porniri care nu gasesc buna placere inaintea Ta,si-l ranesc pe semenul meu.
Invata-ma ce trebuie sa spun si cum trebuie sa vorbesc.Daca e voia Ta sa nu raspund, fa-ma sa tac in duh de pace,,sa nu intristez,nici sa-i ranesc pe semenii mei.
Aseaza-ma in calea poruncilor Tale si pana la ultima mea suflare sa nu ma lasi sa ratacesc departe de lumina indreptarilor Tale,ca poruncile Tale sa fie singura lege a fiintei mele pe acest pamant in veci.
Doamne, rogu-te,ai mila de mine.Pazeste-ma in intristarea si nenorocirea mea, si nu ascunde calea mantuirii de la mine.
In nebunia mea, Dumnezeule,cer de la Tine lucruri multe si mari.Dar imi aduc pururi aminte de rautatea mea,de ticalosia si josnicia mea. 
Miluieste-ma!
Nu ma departa de la Fata Ta din pricina nevredniciei mele.Ci sporeste in mine constiinta acestei nevrednicii si da-mi mie,celui mai rau dintre oameni,sa Te iubesc pe Tine asa cum ai poruncit:din toata inima mea si din tot sufletul meu si din tot cugetul meu si cu toata taria mea: din toata fiinta mea.
Da,Doamne, prin Duhul Tau Cel Sfant, invata-ma dreapta judecata si cunostinta.Da-mi sa cunosc adevarul Tau inainte de a intra in mormant.
Tine-ma in viata in aceasta lume ca sa-ti pot aduce pocainta dupa vrednicie.Nu ma lua la jumatatea zilelor mele,da-mi de veste dinainte,ca sa-mi pot pregati sufletul sa vina inaintea Ta.
Fii cu mine,Doamne, in acel ceas infricosator si da-mi bucuria mantuirii Tale.Curateste-ma de toate gandurile tainice,de toata rautatea ascunsa intru mine.Si da-mi raspuns bun la scaunul Tau de judecata.

AMIN

MAI TARE CA OTELUL SI MAI SLAB DECAT STICLA

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

   Omul este un amestec intre maretie si ticalosie, intre sfintenie si demonizare. MARETIA OMENEASCA este cu adevarat mare, cand omul isi simte ticalosia lui. Omul este in acelasi timp, mai tare ca otelul si mai slab decat sticla. Depinde de Harul Duhului Sfant, sa ia de la sticla transparenta si de la otel rezistenta. Doamne, eu ca un om pacatuit, dar Tu, ca un Dumnezeu, iarta-ma vazand neputinta sufletului meu!!! Sfantul Isaac Sirul zice: "Daca nu ne minunam de Dumnezeu, inca nu L-am cunoscut". Iar dupa cuvantul Sfantului Paisie Olaru: "Fara Dumnezeu nimic nu suntem, nimic nu putem, nimic nu avem, tarana suntem si in tarana ne vom intoarce". Asadar, NIHIL SINE DEO, adica NIMIC FARA DUMNEZEU!, dupa cuvantul lui Dumnezeu: "Fara Mine, nimic nu puteti face" (Ioan 15:5). Amin si Aliluia!
                          Preot Ioan.                      

Biserica Ortodoxă

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

Nu căutaţi har în nici o altă credinţă, căci adevărul se află numai în Biserica Ortodoxă despre care Hristos a spus: …voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui (Matei 16, 18).

Să ne rugăm Domnului Dumnezeu pentru a trimite pacea şi mântuirea întregii lumi, pentru buna sporire a sfintelor noastre biserici şi pentru unirea tuturor [drept-credincioşilor] într-o singură turmă.

Nu vă deznădăjduiţi în necazuri şi nu vă clătinaţi în ispite. Fiţi fii credincioşi ai Bisericii Ortodoxe.Duceţi o viaţă creştină, înfrânându-vă de la tot ce poate întina sau lăsa vreo urmă rea în om. Trăiţi în pace şi armonie, fără a vă ocupa cu judecarea păcatelor şi neputinţelor altora. Iertaţi-vă unii altora greşelile, ca şi Tatăl Cel din Ceruri să ne ierte pe noi. Creşteţi copiii voştri întru evlavie. Şi, mai presus de toate, rugaţi-vă stăruitor ca Domnul să le îndrepteze pe toate spre ce este mai bine şi să ne dea ceea ce este de folos în această viaţă, dar mai ales în viaţa ce va să vină.

Noi minuni ale Sfântului Ioan de San Francisco. Despre sfârșitul lumii, Editura Egumenița, 2004

Puterea rugăciunii - cu Preot Ioan

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

MARE ATENTIE, MARE!

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

Bucuria mea, iti trimit "IMNUL IUBIRII". Te rog mult sa-l citesti cu mare atentie si o sa constati ca in suflet avem doar PATIMI, iar VIRTUTI nu avem deloc (poate urme slabe de virtuti). Si atunci, cred ca trebuie cel putin sa ne smerim si sa recunoastem ca suntem departe de a implini porunca iubirii, fiindca NU IUBIM PE VRAJMASII NOSTRI! Ce sa mai vorbim de iubire de vrajmasi, cand nu putem ierta nici macar o jignire, o privire urata, o nedreptate... Iisus Hristos nu ne-a recomandat, nu ne-a sfatuit, ci ne-a poruncit: "SA IUBITI PE VRAJMASII VOSTRI!" (Matei 5:44).
 Si daca este porunca dumnezeiasca, trebuie implinita ca sa ne putem mantui sufletele noastre. Amin si Aliluia!
                                                                                                                                    Preot Ioan.

                                                               IMNUL IUBIRII


"De as grai in limbile oamenilor si ale ingerilor, iar dragoste nu am, facutu-m-am arama sunatoare si chimval rasunator. Si de as avea darul proorociei si tainele toate le-as cunoaste si orice stiinta, si de as avea atata credinta incat sa mut si muntii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Si de as imparti toata avutia mea si de as da trupul meu sa fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseste. Dragostea indelung rabda; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieste, nu se lauda, nu se trufeste. Dragostea nu se poarta cu necuviinta, nu cauta ale sale, nu se aprinde de manie, nu gandeste raul. Nu se bucura de nedreptate ci de adevar. Toate le sufera, toate le crede, toate le rabda. Dragostea nu cade niciodata...
Si acum raman acestea trei: CREDINTA, NADEJDEA si DRAGOSTEA. Iar mai mare dintre acestea este DRAGOSTEA" (1 Corinteni 1-13).
                                                                                                                                   Preot Ioan.

CRUCEA NOASTRĂ, CEA DE TOATE ZILELE

CRUCEA NOASTRĂ, CEA DE TOATE ZILELE

A sosit din nou, sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci, sărbătoarea de hram a Bisericii noastre. Şi ca în fiecare an, cu această ocazie, mă gândesc la crucea pe care a purtat-o Iisus pentru mântuirea noastră, şi la crucea pe care suntem şi noi invitaţi să o purtăm zi de zi, asemeni Mântuitorului:

„Dacă cineva vrea să vină după mine, să renunţe la sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să mă urmeze. Căci cine vrea să-şi salveze viaţa o va pierde, cine însă îşi va pierde viaţa pentru mine acela o va salva”(Lc 23, 24).

Crucea este într-adevăr o taină, însă o ştie foarte bine numai cel care îşi uneşte durerea cu cea a lui Iisus Cristos! În această taină se intră cu inima neîmpărţită şi fără faldurile amorului propriu.

„Cine se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în acest neam desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului se va ruşina de el, când va veni în slava Tatălui Său cu sfinţii îngeri” (Lc 9, 26).

Nu contează cât avem de oferit, ci cât suntem de goliţi interior astfel încât să putem primi desăvârşirea, adică să-L lăsăm pe Cristos să-şi trăiască viaţa Sa în noi! Ascultarea noastră va fi reînnoirea supunerii depline a Mântuitorului în faţa Tatălui.

Cristos a întins de multe ori mâinile spre vindecare, dar a adus mântuirea, întinzându-le pe cruce. Pentru farisei sau lume lucrul acesta era culmea eşecului, dar măsura victoriei este Isus Cel Răstignit, spusă şi astăzi celor care cred că învingerile autentice nu sunt cele întâmpinate de ropotul de aplauze al mulţimilor. Adevărata bucurie nu vine din măriri, ci de la sentimentul sărăciei interioare, de la a nu avea, a nu putea face nimic, de la conştiinţa simplităţii spre a putea primi o veste bună – evanghelia. Atunci resturile vieţii, aparent fără expresie, nu numai că nu vor fi inutile, ci vor constitui comoara din care se hrăneşte fără încetare lucrarea mântuirii. Ceea ce oferă preţul şi valoarea reuşitei vieţii este atitudinea cu care se primeşte înfruntarea. Maica Tereza de Calcutta spunea:

„Dăruieşte-ne Doamne harul de a trăi în clipa prezentă voinţa Ta, de a surâde chiar şi atunci când povara ni se pare grea şi ne simţim inima distrusă. Fă să rămânem iubitori şi smeriţi în umiliri şi greutăţi. Mai ales, ajută-ne Doamne, să putem accepta suferinţa fără regrete, pentru că din voinţa Ta şi din acceptarea noastră ni se împlineşte chemarea la sfinţenie întru împărăţia Ta.”


Ne rugăm adesea, şi cu o fervoare deosebită, pentru sănătatea noastră sau a celor din jur, pentru ca Bunul Dumnezeu să ne uşureze povara de pe umeri. Dar de câte ori ne aducem aminte să adăugăm şi rugăciunea pe care Isus a adresat-o Tatălui în Grădina Getsemani, cu sudori de sânge?:

„Tată, dacă vrei, îndepărtează potirul acesta de la mine, dar nu voinţa mea, ci a Ta să se facă!” (Lc 22, 42).

Uităm că prin povara crucii care ne este dată s-o purtăm, obţinem mântuirea! Şi de asemenea, uităm că Isus nu a pus niciodată pe umerii noştri, o cruce care să depăşească puterile noastre! Isus ne asigură:

„Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi eu vă voi da odihnă. Luaţi asupra voastră jugul meu şi învăţaţi de la mine că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi alinare pentru sufletele voastre. Căci jugul meu este lesne de purtat, iar povara mea este uşoară.” (Mt 11, 28-30)

Cerând uşurarea poverii crucii proprii, riscăm să nu putem aduna suficiente merite pentru ca să putem fi primiţi în împărăţia cerurilor. Riscăm să irosim meritele pe care le-am fi putut aduna, în această viaţă, dacă am fi acceptat să ne ducem crucea cu răbdare. Să-L rugăm pe Cel care ne-a arătat până la ce nivel de ascultare a voinţei lui Dumnezeu ar trebui să ridicăm slujirea noastră faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele, ca să ne ajute să imităm în viaţa noastră de zi cu zi slujirea pe care El a avut-o faţă de Tatăl, până la sacrificiul de sine, până la moartea pe cruce!


Dănuţa Peculea

DE LA APUS LA RĂSĂRIT

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

În căutarea-mi, Doamne, primit-am al Tău dar
Când lumea îmi dă durere, tristeţe şi amar,
Căci fiară sunt eu, Doamne, ca ei am devenit,
Prins, parcă, în capcana răului fară chip,
Şi rob e prins în mine, al Tău Copil Stăpâne,
Ca într-o încleştare de gheare întunecate,
Iar eu mă adăp cu sânge, cu patimi şi desfrâie,
Lumina ce e în Dânsul, să iasă ea nu poate.

E pur, e bun, e dulce, El este Tot şi Toate,
El este Începutul, e Adevăr, Dreptate,
Toate aceste lacrimi de pe obrajii fiarei
Trezită din minciună îi spală şi pe ei.
Din răcnetul durerii nu ies prea multe vorbe,
Căci ea în chinuri zbiară dorind să-L scoată afară,
În liniştea-i strigată se aud trecute fapte,
Şi de toate acestea frica o înfioară.

Om cu chip de monstru ce mult tu ai greşit,
Acum că eşti chemat tu să te faci ieşit
Din vraja ce cu trupu-ţi pe Domnul înrobeşte,
De ani şi luni de zile tu nu auzi ce îţi grăieşte.
Acesta e momentul de revenire în lume,
Hai leapădă degrabă tot ce este lumesc!
Păcatele îţi spală, şi griji, şi al tău nume!
Pe Fiul Îl aşteaptă tot neamul omenesc.
O, Doamne, iartă-mi mie acum toată greşeala!
Îngenuncheat Te strig: Spăla-mă-vei de toate!
Văzut-am cum e omul, acum, în vremea asta,
Spurcatu-m-am şi eu, uitat-am cum e Casa.
Mult rău este în lume , nu cum ai vrut Tu, Tată,
În şase mii de ani nimic nu învăţară,
Deschide-mi calea, Doamne, întoarce a vieţii roată,
Să pot să îi strig pe cei ce vor să iasă afară.

El ne vesteşte Apusul ce e scris în Cartea Sfântă,
Pe Care nu Îl crezură şi inima-I e frântă,
Vrut-a să facă pace şi a fost alungat,
Rugându-L iar pe Tatăl Cel Care ne-a creat.
O ultimă încercare de a întoarce paşii lor,
Oamenii vor şti sigur că în lume e pierzanie,
Şi acum cei care văd că aici nu este viitor,
Pe Dumnezeu sa-L roage ca să le dea iertare.

Apusul e fierbinte, cu flăcari se aprinde,
Ai milă fară margini de cei ce vin spre Tine,
Te roagă, Îţi cer iertare, să îi salvezi din chinuri,
Deschide ale Tale braţe şi dă-le viată pururi.
Tu judecă-i pe toţi şi fă-le a lor răsplată,
Nu în Iadul cu tristeţe, durere, suferinţă,
Cei ce se întorc spre Tine, Tu iartă-i, Te rog Tată,
Să vină în Rai cu Tine în viaţa fără sfârşit,
Dragoste, fericire, pace la Răsărit...

Horatiu Stoica

Sfanta Treime

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

Un om simplu călătorea pe un drum de ţară, în tovărăşia unui preot.
Vorbind ei de una de alta, omul şi-a arătat o nedumerire:
- Cuvioase părinte, nu pot înţelege cum de în Sfânta Treime sunt trei Persoane care formează Una singură. Cum de Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt trei persoane unite, nedespărţite, dar fără a se amesteca una cu cealaltă?
- Fiul meu, îi răspunse cu răbdare preotul, sunt şi lucruri mai presus de gândirea noastră păcătoasă, însă ceea ce spui nu este atât de greu de priceput. Să privim, de exemplu, soarele! Să zicem că sfera de foc, ce dăinuieşte acolo de veacuri, este Tatăl. Apoi, să spunem că lumina care ne vine de la soare este Fiul, lisus Hristos, Ce a venit să ne lumineze viaţa şi să ne scape de păcate. Apoi, căldura, care vine tot de la soare pentru a ne încălzi, să zicem că ar fi Sfântul Duh, Care, cu dragostea Sa, ne încălzeşte mereu sufletele îngheţate de răutate. Vezi tu, fiul meu, soarele cu lumina şi cu căldura lui nu sunt unul şi acelaşi lucru şi, cu toate acestea, cele trei rămân diferite când vorbim despre fiecare? La fel şi în Sfânta Treime, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt Unul şi Acelaşi Dumnezeu, Căruia noi, credincioşii, ne închinăm.
Omul, ca şi toate celelalte vietăţi şi lucruri, este creat de Dumnezeu din iubirea sa infinită. Dar omul este doar o creatură şi înţelepciunea sau puterile sale nici nu pot fi comparate cu cele ale Domnului, însă oamenii mândri păcătuiesc îndrăznind să creadă că nimic nu este mai presus de ei şi că toate, mai devreme sau mai târziu, le sunt accesibile. Omul credincios ştie însă, că nu mintea şi nici puterea, ci doar iubirea le poate cuprinde pe toate.
"Nădejdea mea este Tatăl, Scăparea mea este Fiul, Acoperământul meu este
Duhul Sfânt. Treime Sfântă, mărire Ţie! " (Sfântul Ioanichie)

LA CINE SA ALERG IISUSE?

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

   La cine sa alerg Iisuse?
Vin iar la umbra Crucii Tale,
 Durerile-mi raman nespuse,
 Doar tu-mi cunosti amara jale!

   Trecut-au ani de suferinta,
 Trecut-au ierni si mi-e tot frig,
Ma lupt cazând in neputinta,
 Si doar la Tine stiu sa strig.

   As plange-ntruna, dar n-am lacrimi,
 Le-am pus zagaz si nu mai curg,
 Privesc la ale Tale patimi,
 Si spre al vietii mele-amurg!

   Si ma intreb de pot a duce,
La fel si eu, Golgota mea,
De pasii mei vor sti sa urce,
Sau de vor sti, nu vor putea!

   Tu ai cazut pe drumul Crucii,
Ca eu sa ma ridic din moarte,
Eu imbracat in haina rugii,
Voi duce crucea-mi mai departe!

                      Preot Ioan.            

Necazurile

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...



Biserica Ortodoxa nu a indemnat niciodata la cautarea suferintei si a necazurilor, ca si cum aceasta ar putea oferi mantuirea prin ele insele, ci ea propovaduieste mai ales bucuria, iubirea si fericirea vesnica. Pentru dobandirea odihnei insa, trebuie sa rabdam toate incercarile vietii.

Necazurile si suferintele din viata noastra sunt urmari ale pacatelor, dar si piedici ale acestora; suferim de pe urma pacatelor, iar in urma necazurilor, ajungem sa fugim de pacate si sa imbratisam virtutile. Prin necazuri si boli trupesti ni se tamaduiesc ranile sufletesti, precum spune Sfantul Isaac Sirul: "Acela care fuge de ispite sau de incercari, fuge, de fapt, de virtute".

Necazurile

Cata vreme omul vede in suferinta numai o apropiere de moarte, el nu va putea sa o rabde in liniste. Necazurile capata un rost si devin o adevarata "scoala a vietii" abia dupa ce omul ajunge sa isi dea seama de cauza lor, care este, simultan, pacatul si iubirea lui Dumnezeu: pentru pacatele noastre avem parte de necazuri si din iubirea lui Dumnezeu, care "nu voieste moartea pacatosului, ci sa se intoarca si sa fie viu" (Iezechiel 18, 23).

Lipsa suferintei si a necazurilor l-au impins adesea pe om in patimi de necinste, uitand complet de existenta lui Dumnezeu si de nevoile aproapelui. Neavand nici o suferinta, bogatul caruia i-a rodit tarina, isi spunea intru sine: "Suflete, ai multe bunatati stranse pentru multi ani; odihneste-te, mananca, bea, veseleste-te" (Luca 12, 19); in planurile lui de viitor nu incapea nici Dumnezeu, nici aproapele.

Necazurile trebuie vazute in lumina iubirii lui Dumnezeu, care face tot ce poate spre a-l castiga pe om din robia duhurilor necurate. "Fiul meu, nu dispretui certarea Domnului, nici nu te descuraja, cand esti mustrat de El. Caci, pe cine il iubeste, Domnul il cearta si biciuieste pe tot fiul pe care il primeste. Rabdati, spre inteleptire, Dumnezeu se poarta cu voi ca fata de fii. Caci, care este fiul pe care tatal sau nu-l pedepseste?" (Evrei 12, 5-7).

In baza unei pedagogii dumnezeiesti, necazurile (incercarile) sunt necesare tuturor oamenilor. Astfel, nu doar cei pacatosi au parte de necazuri, ci si cei care duc o viata duhovniceasca, acestia din urma avandu-le din alte motive decat cei dintai: unii pentru a fi paziti de mandrie, altii pentru a spori si mai mult in sfintenie, iar altii pentru a-l rusina pe diavol, cum a fost in cazul dreptului Iov.

Rabdarea cu intelepciune a necazurilor ne apropie si mai mult de Dumnezeu, suferinta avand in acest caz o valoare rascumparatoare. In vremea necazurilor intelegem mai bine neputinta proprie si nevoia de ajutorul lui Dumnezeu, singurul care poate alunga de la noi toata durerea si intristarea. In momentele grele ale vietii, chiar si nevrand, avem sanse mai mari sa ne intalnim cu Dumnezeu.

Odata cu intruparea Fiului lui Dumnezeu, necazurile, suferinta si moartea si-au pierdut puterea, cel care nadajduieste in mila lui Dumnezeu putand foarte usor sa depaseasca toate supararile vietii acesteia trecatoare: "Caci necazul nostru de acum, usor si trecator, ne aduce noua, mai presus de orice masura, slava vesnica covarşitoare, neprivind noi la cele ce se vad, ci la cele ce nu se vad, fiindca cele ce se vad sunt trecatoare, iar cele ce nu se vad sunt vesnice" (II Corinteni 4, 17-18).

Cel cu adevarat credincios, care Il cunoaste si Il iubeste pe Dumnezeu, nu va putea fi doborat de nici un necaz, dupa cum marturiseste Sfantul Apostol Pavel, zicand: "Cine ne va desparti pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul, sau stramtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de imbracaminte, sau primejdia, sau sabia? Precum este scris: Pentru Tine suntem omorati toata ziua, socotiti am fost ca niste oi de junghiere. Dar in toate acestea suntem mai mult decat biruitori, prin Acela Care ne-a iubit" (Romani 8, 35-37).

Numai privind spre Iisus Hristos vom puteam birui necazurile, facandu-le pe acestea scara catre cer: "De aceea si noi, avand imprejurul nostru atata nor de marturii, sa lepadam orice povara si pacatul ce grabnic ne impresoara si sa alergam cu staruinta in lupta care ne sta inainte. Cu ochii atintiti asupra lui Iisus, incepatorul si plinitorul credintei, Care, pentru bucuria pusa inainte-I, a suferit crucea, n-a tinut seama de ocara ei si a sezut de-a dreapta tronului lui Dumnezeu. Luati aminte, dar, la Cel ce a rabdat de la pacatosi, asupra Sa, o atat de mare impotrivire, ca sa nu va lasati osteniti, slabind in sufletele voastre" (Evrei 12, 1-3).

Teodor Danalache

Catisma a patra din Psaltirea Proorocului David

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE!BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

AXION LA ÎNTÂMPINAREA DOMNULUI

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

TROPAR

Bucură-Te, Maica Luminii, că lumii ai dăruit pe Soarele dreptăţii,
 De razele Căruia îndulcindu-se şi Simeon a slobozit glasul Vieţii :
Acum liberează pe robul Tău Stăpâne, Cel ce ai adus tuturor darul mântuirii,
Ca Ceea Ce fără durere L-ai născut, roagă-L să ne slobozească din durerile pătimirii.

  CONDAC

În mâinile Tale ai purtat Focul Cel veşnic luminător,
Şi cu Acesta ai aprins gândurile noastre în chip înţelegător,
Pentru aceasta, Maica Pururea Fecioară, deschide uşile inimii noastre,
Ca să primim ca-ntr-un templu pe Soarele gândurilor luminoase.

  ICOS

Pe Norul Cel Dumnezeiesc pe braţele Tale L-ai purtat,
Ca Acesta, cu mâna Sa, să şteargă al lui Adam păcat,
Ca în nişte mâini să purtăm în nevrednicile gânduri pe Hristos,
Şi să strigăm împreună cu Simeon: Tu eşti Soarele Cel Prealuminos !

AXION LA ÎNTÂMPINAREA DOMNULUI

Bucură-Te, Ceea Ce ai purtat în braţe pe Izvorul mântuirii,
Pe Care Simeon ţinându-L în mâini, L-a arătat Foc al sfinţirii,
Ca Ceea Ce Te-ai arătat Cer sfinţit de razele Cuvântului,
Trimite nouă razele milei Tale, ca nişte podoabe ale gândului :
Primeşte Simeoane, pe Soarele Ce din pântecele Meu a răsărit,
Cuprinde în braţele Tale pe Cel Ce cu gândul Său toate a sfinţit,
Acesta va mântui pe Israel de întunericul păcatelor osânditoare,
Pe Acesta Îl măresc serafimii şi inima Mea află îngerească tresăltare.


  CANONUL ÎNTÂMPINĂRII DOMNULUI

I.

Veniţi să vedem în oglinda inimii taina cea minunată,
Veniţi să vedem pe Hristos purtat pe braţe de Maică,
Veniţi toţi împreună cu Simeon să slăvim pe Cel cântat de serafimi,
Veniţi să ne acoperim cu aripile smereniei, lăudându-L cu cinstiţii heruvimi.

Veniţi cu dragoste să întâmpinăm pe Izvorul doririi,
Pe Cel Ce la templu a fost adus de Maica milostivirii,
Tu eşti Hristoase, Dumnezeule, Îndulcirea inimilor necăjite,
Pe Tine Te chemăm în ajutor, ca să ne izbăvim de păcate multe.

Iisuse, Mângâierea sufletelor întristate,
Pace aşternute întru cămările inimilor curate,
Izvor de îndurări nenumărate,
Ridicarea lui Adam din moarte.

Slavă...

HRANA PENTRU SUFLET: Sfanta Cruce

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...             SFANTA CRUCE - JERTFELNIC... BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...



    SFANTA CRUCE - JERTFELNICUL JERTFEI CELEI INFRICOSATOARE

   Iubiti credinciosi, este adevarat ca crucea a fost unealta groaznica de tortura, dar sa luam aminte ca Domnul nostru Iisus Hristos a iubit crucea si este evident ca nimeni n-ar fi putut sa-L rastigneasca pe Hristos, daca El n-ar fi vrut-o! Pe Sfanta Cruce, pe acest "Altar", a ispasit pacatele intregului neam omenesc. Sfanta Cruce arata rusinea noastra (pacatele) iar din partea lui Dumnezeu arata iubirea nemarginita pentru noi oamenii. Deci, Crucea o cinstim pentru ca a devenit "Altarul de mare Sfintenie", sau altfel spus: "JERTFELNICUL JERTFEI CELEI INFRICOSATOARE". In concluzie, Crucea este cinstita pentru ca prin ea s-a infaptuit MANTUIRE UNIVERSALA a oamenilor. Hristos, "PASTELE NOSTRU", cum zice Sfantul Apostol Pavel s-a jertfit pe Crucea inaltata pe Golgota si nu in templul iudeilor, pentru ca acestia sa nu-si insuseasca Jertfa, sa nu creada ca numai pentru acel neam a fost adusa, ci sa stim ca este o Jertfa universala - pentru intreaga fire omeneasca.


                                         DIN ISTORICUL SFINTEI CRUCI



        Crucea, este cel dintai obiect Sfant al religiei noastre, pe care adevaratii crestinii ortodocsi o venereaza. Crucea a fost sfintita prin Sangele dumnezeiesc curs pe ea si devenit instrument de mantuire si obiect de cinstire. Crucea se ridica la hotarul dintre Vechiul si Noul Testament, a legii si harului sau dintre cele doua lumi, a trupului si a duhului. Putem vorbi de o cruce atat in sens material cat si in sens spiritual. Din pricina imprejurarilor vitrege, Sfanta Cruce pe care s-a rastignit Dumnezeul nostru Iisus Hristos, a ramas pentru un timp sub temeliile templului pagan, prin a carui zidire imparatul Adrian cauta sa acopere urmele materiale ale Rastignirii si Invierii lui Hristos. Prin toate jertfele din Vechiul Testament, oamenii cautau sa-si ispaseasca pacatele lor. Dar trebuia o jertfa egala cu viata lor, chiar mai mare decat viata lor. Aceasta Jertfa Sfanta a adus-o Fiul lui Dumnezeu, ca om, rascumparand pe oameni de toate pacatele prin scump Sangele Sau.



urmarea aici:



HRANA PENTRU SUFLET: Sfanta Cruce:

CERE SI-TI VOI DA !

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

Nici un spor in casă,
Tu nu vei avea,
Fără osteneala,
De a te ruga.

 Caută să afli,
 Cere, si-ti voi da,
 Bate cu credinta,
 Si-ti voi descuia.

Ai un of pe care,
Nu-l spui nimănui?
 De ce uiti ca,
 Eu sunt Maica Domnului?

Ca să ai iar pace,
Roagă-te mai mult!
Si-ti promit, copile,
C-am să te ascult!
 
Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeule, pentru rugaciunile Prea Sfintei Maicii Tale si pentru ale tuturor Sfintilor Tai, miluieste-mă pe mine, păcătosul robul Tău.
   Maica Prea Sfantă, Prea Curată si Pururea Fecioară Maria, roagă-te Fiului tău si Dumnezeului nostru si pentru noi păcătosii, acum, in ceasul mortii si in ceasul judecătii noastre.
   

RUGĂCIUNE

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

 Multumim Tie, Doamne, Dumnezeul nostru, Care ne-ai ridicat pe noi din asternuturile noastre si ai pus cuvant de laudă in gura noastră, ca să ne inchinăm si să chemăm numele Tău cel Sfant; si ne rugăm indurărilor Tale, pe care pururea le ai pentru viata noastră; trimite si acum ajutorul Tău peste cei care stau inaintea fetei slavei Tale celei Sfinte si nădăjduiesc in mila Ta cea multă. Si le da lor, intotdeauna, cu frică si cu dragoste să slujească, laude să aducă, să cante si să se inchine bunătătii Tale celei negrăite. Ca Tie ti se cuvine toată slava, cinstea si inchinăciunea, Tatălui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

O Clipă

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

Te rog să-mi spui când să te-aștept,
Să-ți pregătesc ceva ca să mănânci,
De ieri simt o durere surdă-n piept,
Dar dacă vii, îmi trece, să nu plângi. 

Te-aștept copile să cosim pe lângă casă
Că au crescut înalți ciulini în grădină,
Eu nu am bani să chem pe cineva la coasă
A-ntarziat poștașul cu pensia de-o luna. 

Mi-ai spus că ai să vii duminica trecută
Dar n-ai venit copile ,ce-ai pățit ?
Te-ai supărat că ți-am trimis făina necernuta ?
Dar iartă-mă copile că sita mea a ruginit.

Sau poate ai prea multe griji copile,
Mi-ai scris ce grea e viața la oraș,
Dar vino Ionica, mai am puține zile
Și-aș vrea să-ți spun măcar un bun rămas. 

Și să te rog să mă îngropi în cimitirul de pe deal,
Nu-ți face griji de bani de parastas,
Ți i-am lăsat lângă icoana de la geam
Pe care-am plâns în fiecare ceas.

 Autor...Dorin Dumitriu 29-05-2015

VINO Rugăciune - cu Preot Ioan

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

BINECUVANTARE PENTRU SUFLETUL TĂU

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

   "Iubi-Te-voi Doamne, vartutea mea.
Domnul este intarirea mea si scaparea mea si izbavitorul meu,
Dumnezeul meu, ajutorul meu si voi nadajdui spre Dansul.
Aparatorul meu si puterea mantuirii mele si sprijinitorul meu.
 Laudand voi chema pe Domnul şi de vrajmasii mei ma voi izbavi" (Psalm 17).

"Domnul este luminarea mea si mantuirea mea, de cine ma voi teme?
 Domnul este aparatorul vietii mele, de cine ma voi infricosa?" (Psalm 26).

   "Aceasta este ziua pe care a facut-o Domnul, sa ne bucuram si sa bucuram intru ea.
O, Doamne, mantuieste! O, Doamne, sporeste! (Psalm 117).

   Suflete al meu, pocăiește-te mai inainte de iesirea ta, ca Judecatorul Iisus Hristos este nemitarnic si este infricosator pentru cei ce au pacatuit si nu s-au spovedit. Striga dar, catre Domnul cu inima infranta: Gresit-am cu stiinta si cu nestiinta, Indurate, pentru rugaciunile Prea Sfintei Maicii Tale, milostiveste-te, miluieste-ma si ma mantuieste!
   Dumnezeu si Maica Domnului sa te binecuvanteze. Pace sufletului tau.
                      Preot Ioan.

EL E ALFA SI OMEGA

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

   Glas de trambita rasuna peste omenirea surda,
Dar putini sunt azi aceia care pot sa o auda,
Ingerul cel mai puternic, trambiteaza cu glas mare,
Striga-n urma noastra, Domnul si e ultima strigare!

   Omul nu vrea sa auda trambitarea ingereasca,
Nici sa mearga prin lumina pe Cararea-mparateasca,
Plange ingerul si cere pentru om milostivire,
 Raul hohotind de-a stanga a cuprins intreaga fire!

   Biet sarman si fara minte, om al veacului apus,
Care si-a uitat menirea si pe Domnul Sfant Iisus,
Care a uitat pe-Acela ce a zis si s-au facut,
Toate cate sunt in ceruri, toate cate-s pe pamant,

Doar gandind la maretia Facatorului Atoate,
Te cutremura si cere-i izbavire de pacate!
 El e Alfa si Omega, Cel ce-a fost si Cel ce este,
Cel ce va veni curand, fara mila, fara veste!

   Cu marire si cu slava, nu scuipat pe Sfanta Cruce,
 Si popoarele lui Iuda nu vor birui, vor plange,
Glasul Lui vuind ca glasul apelor involburate,
Va razbi precum un tunet, morti se vor scula din moarte!

   Sa lucram cat mai e vreme, cat mai e in noi lumina,
Sa mai semanam Cuvantul in a inimii gradina,
 Ne mai rabda inca, Domnul, pana unde? Pan cand?
Mila Lui inca mai tine, Sfanta Jertfa pe pamant.

   Mielul Sfant incă se pune Jertfa pentru omenire,
 In Potirul Sfant se-mparte, sa-ti dea tie nemurire,
Si tot ceru-n rand cu Sfintii si in glas cu bucurie,
Inca se unesc cu omul intr-o Sfanta Liturghie!

                                                 Preot Ioan.

DACĂ AM AVEA IUBIRE

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

                                          DACA AM AVEA IUBIRE...

   Daca am avea iubire, toate le-am rabda usor,
N-am lovi nici prin cuvinte, nici prin fapte care dor,
Nu ne-am tulbura cu duhul, n-am raspunde manios,
 Daca am vedea in oameni, chipul Domnului Hristos!

   Daca am avea iubire, ar inmuguri surasul,
Ce ar sterge de pe gene si tristetea dar si plansul,
 Daca am avea iubire, n-am trai doar pentru noi,
Am intinde-un colt de paine si o haina celor goi!

   Daca am avea iubire, sufletul ni s-ar sfinti,
Am fi ingeri de lumina ce pasesc spre vesnicii,
Am aduce bucurie si un strop de pace-n toate,
Si-am tamadui cu-n zambet, sufletele intristate.

   Daca am avea iubire, cea lasata de Hristos,
Am vedea in cei din jur, numai ce este frumos,
Dumnezeu a pus in oameni, un talant sau chiar mai mult,
Dar robiti de patimi multe, l-am ascuns sau l-am pierdut!

   Daca am avea iubire, am fi buni samarineni,
Si am ridica pe umeri, toti bolnavi-acestei vremi,
Am primii in casa noastra pe toti Lazarii sarmani,
Nu ne-am strange-n punga noastra spre osanda, gologani!

   Dar nu mai avem iubire, alergam vanand pacate,
Ne oprim pentru o clipa si-apoi mergem mai departe.
 Si uitam ca timpul nostru intr-o zi se va sfarsi,
Si in viata viitoare, ce am dat, vom dobandi.

ROMANUL ASTĂZI

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

ÎNTR-UN COLȚ DE IAD

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

de Preot Sorin Croitoru 

Într-un colț de iad un suflet,
Chinuindu-se în smoală,
Și-amintea cu întristare
Viața de iubire goală

Ce-o trăise într-o vreme
Ce-i părea de mult sfârșită,
Ba, atât de-'ndepărtată,
Că-i părea nicicând trăită..

Se-'ntreba sărmanul suflet
Cu nespusă-amărăciune,
Cum putuse să aleagă
Calea fără-'nțelepciune,

Calea fără pocăință,
Calea largă a pierzării,
Și îl chinuia amarnic
Insistența întrebării..

(Eu socot că ăsta este
Viermele cel rău de care
Ne grăia Hristos în pilde
Spre a noastră-avertizare).

Și se mai gândea săracul,
Bietul suflet cel în chinuri:
"Singur mi-am ales această
Veșnicie în suspinuri..

Amăgit fiind de demoni,
Am iubit mai mult plăcerea,
Iar acum cu multă ură,
Ei îmi adâncesc durerea!

Tot ce am avut în viață,
Am ținut doar pentru mine;
De-aș fi miluit săracii,
Mi-ar fi fost atât de bine..

N-am știut ce-i pocăința,
Într-o viață de cădere..
Acum nu-mi mai folosește
Plânsul, în a mea durere..

Am urât o viață-'ntreagă
Preoții ce mă-'nvățară;
O.. de-aș mai avea o viață,
Ca să mă învețe iară!..

Vai,.. atâta bunătate
Mi-arăta Dumnezeirea..
Însă eu ca mulțumire,
Nu mai terminam hulirea!

Tot ce-a fost mai sfânt în viață,
Am privit cu ironie.
Cum voi mai trăi de-acuma
Fără Har o veșnicie?..

Cei ce zac în locul ăsta
N-au Lumină ca să vază.
Dintr-a Domnului lumină,
Nu primesc măcar o rază!..

Totul este întuneric,
Întristare și durere,
Nu-i o clipă de odihnă,
Vai de sufletul ce piere!"..

Iată cum sărmanul suflet
Plânge într-un colț de iad..
Dumnezeu Cel Veșnic știe
Câte suflete mai cad..

Să ne folosim, prieteni,
Timpul pentru pocăință,
Căci infernul tot există,
Chiar de-avem sau nu, credință!

Fiindcă răposații noștri
Poate sunt la chinuire,
Să le pregătim colivă
Și să facem pomenire..

Și văzându-ne iubirea,
Poate Domnul, cine-știe,
Îi va milui pe dânșii
Și pe noi în veșnicie..
amin

DORUL DE TINE..

de Preot Sorin Croitoru

Multe lacrimi varsă omul într-o viață de creștin..
Unele mai cu dulceață, altele cu-amar și chin,
Dintre toate-acestea însă, plânsul mai chinuitor
Este plânsul după Domnul, este plânsul cel de dor..


Plânsul omului ce-'n viață a pierdut și-i supărat
Se alină, însă plânsul cel de dor nu-i mângâiat!
Plânge mama după fiică, tatăl, dup'-al său fecior,
Dar eu plâng fără odihnă de dumnezeiescul dor..

Vino Doamne și oprește plânsul meu nepotolit,
Căci mai mare Ți-e pedeapsa decât fapta ce-am greșit..
Ceartă-mă în alte feluri, bate-mă cu biciul Tău,
Dar nu mă lipsi de Tine, că acesta-i mare rău!

Findcă dragostea de Tine este foc mistuitor,
Este fier topit ce curge: arde inima de dor!
Ce mă pedepsești, Hristoase, cu pedeapsa cea mai rea?
Focul Tău ce-mi arde-'n oase, pustiește viața mea!

Eu nu plâng din amăgirea unor pofte ne-'mplinite;
Lacrima ce-mi varsă ochiul e a inimii rănite..
Taina arătării Tale, ce o am în amintire,
Smulge lacrimi de tristețe care-mi cad fără oprire..

Numai Tu, Iisuse Sfinte, poți să faci să nu mai cadă:
Nu-mi încețoșa privirea, lasă-mi mintea să Te vadă,
Să se bucure, săraca, și să uite de durere,
Ca și Sfinții Tăi Apostoli după Sfânta Înviere!

Fă-Ți din nou Împărăție înăuntrul celui care
Te întâmpină cântându-Ți și ținând în mâini stâlpare:
Binecuvântat ești Doamne, Ziditor, Stăpân și Frate,
Vino cu a Ta putere să mă aperi de păcate!
amin

CATEVA PROOROCII DESPRE SFARSITUL LUMII

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

Sfarsitul lumii va fi aproape:

 ▪Atunci cand stiinta va fi mai inalta decat credinta si oamenii vor vorbi dintr-o tara in alta cu ghiocul (adica cu celularul).
▪Atunci cand vor fi masini mai multe decat oameni
.▪Atunci cand vor fi case pana la cer (adica zgarie nori).
 ▪Atunci cand va disparea iubirea, atunci va veni sfarsitul lumii (Parintele Ioanichie Balan).
▪Atunci cand vor arata femeile ca barbatii (in pantaloni sau colanti si tunse scurt) si barbatii ca femeile (cercei in urechi, batic in cap, parul prins in coada, cu parul vopsit in cap) (Sfantul Cosma Etolianul).
▪Atunci cand nu va mai fi carare de la vecin la vecin (Parintele Proclu Nicau).
 ▪Atunci cand il vor scoate pe Lenin din Mausoleu si-l vor pune in pamant.
 ▪Atunci cand vor pune pe Biserici acoperisuri aurite (tabla eloxata, galbena).
▪Atunci cand se vor intoarce evreii la credinta (scrieti pe You Tube: "Evrei mesianici" si veti vedea).
▪Atunci cand va fi dracul in casa, adica televizorul (televizorul nu este un drac, dar are lucrare draceasca aratand: crime, sex, vampiri...) si coarnele pe casa (adica antenele).

 Apoi, o sa-i ia coarnele (antene nu mai sunt pe blocuri si pe case) si o sa-i puna coada (antena prin cablu). Mai tarziu se vor folosi de o antena diabolica (adica parabolica)...

                      Preot Ioan.

CA SI IN OGLINDĂ

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

- povesti cu talc -
Într-o buna zi, împaratul trimise dupa unul dintre vasalii sai.
În tinutul sau, acesta era cunoscut pentru cruzimea si zgârcenia lui, supusii sai traind stapâniti de frica.
Împaratul îi spuse:
"- Vreau sa pornesti la drum si sa-mi gasesti un om cu adevarat bun."
Acesta îi raspunse:
"- Prea bine, stapâne" si supus, îsi începu cautarea.
Întâlni multi oameni, vorbi cu ei, si dupa multa vreme se întoarse la împarat si-i spuse:
"- Stapâne, am facut precum mi-ai poruncit, cautând prin toata lumea un om cu adevarat bun. Dar nu-i de gasit. Toti sunt egoisti si rai. Nicaieri nu se gaseste omul pe care-l cauti."
Împaratul îl lasa sa plece si trimise dupa un alt vasal, cunoscut pentru generozitatea si bunatatea sa si foarte iubit de catre supusi. Împaratul îi spuse:
"- Prietene, as vrea sa pornesti la drum si sa-mi cauti un om rau cu adevarat."
Si acesta asculta si în calatoriile sale întâlni si vorbi cu multa lume. Dupa o buna bucata de vreme, se întoarse la împarat si-i spuse:
"- Stapâne, n-am izbutit. Sunt oameni necugetati, corupti, carora nu le pasa de nimeni si de nimic, dar nicaieri n-am putut gasi un om rau cu adevarat. În ciuda scaderii lor, toti au un suflet bun."

R U G Ă C I U N E

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...



Dumnezeul meu, Dorirea mea,
Tu esti al meu, eu sunt a Ta,
Tu esti al dragostei izvor,
Tu esti al meu si-al tuturor!

Iisuse Bland, Iisuse-al meu,
Tu esti si Fiu si Dumnezeu,
Tu esti Cel mai presus de Fire,
Tu esti si Taina si Iubire!

Iubirea mea se pleaca Tie,
Apoi e-avanta spre Tarie,
Se-aseaza-n chip de alba floare,
La Scaunul maririi Tale!

Parinte drag, Parinte Sfant,
Imi esti si Hrana si Cuvant,
Imi esti Odihna si Putere,
Imi esti Eterna Mangaiere.

Aseaza-ma in palma Ta,
Acum si-n Veci si Pururea,
Sadeste-ma ca pe o floare,
In Tarina Gradinii Tale!

Acolo unde ai sadit,
Pe toti acei ce Ti-au slujit,
Si Ti-au adus rodire dulce,
Chiar si talharul de pe cruce!

Iisuse drag, Iisuse-al meu,
Tot ca talharul vin si eu,
Nu am nimic sa iti pot da,
Ar fi de-ajuns doar dragostea?

Primeste-ma, Stapanul meu,
Ca desfranata vin si eu,
Si n-am nici mir, dar port o cruce,
De vin cu ea, oare-ar ajunge?

Ar fi de-ajuns a o purta?
Ar fi de-ajuns iubirea mea?
Parinte, Sfinte Dumnezeu,
Sadeste-ma-n Ogorul Tau.

Chiar de-i tarziu, ma-ntorc cu dor,
Ca fiul cel risipitor,
Si bat sfios la Usa Ta,
Pe care am iesit candva.

Ma-ntorc sarac si umilit,
Infometat si zdrentuit,
Dar tot am mai pastrat ceva :
UN DIAMANT... IUBIREA MEA!

   Preot Ioan.

Orbirea credinţei:

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

         Atunci când omul nu vrea să creadă, el este orb faţă de cele mai limpezi dovezi şi fapte.
Există o poveste veche despre un preot care a încercat să îl convingă pe un necredincios că minunile sunt posibile.
- Închipuiţi-vă - a zis el - că aţi căzut din clopotniţă şi aţi rămas în viaţă...Eu cunosc un asemenea caz. Oare aceasta nu-i o minune?
- Nu, e o întâmplare! a replicat necredinciosul.
- Bine, să zicem că aşa este... Dar dacă a doua oară se întâmplă acelaşi lucru, şi iar aţi rămas în viaţă, nici atunci nu recunoaşteţi că e minune?
- Nu, e o fericire! a zis necredinciosul.
- Dar dacă aţi căzut şi a treia oară şi aţi rămas iarăşi nevătămat, ce o să mai spuneţi?
- O să spun... o să spun că este un obicei! a găsit replică necredinciosul.
I-a fost mai uşor să admită că omul se poate obişnui să zboare de pe clopotniţă decât să recunoască posibilitatea minunii. Aşa sunt toţi raţionaliştii contemporani, şi mai ales cei care se ocupă cu falsificarea istoriei evanghelice: Lev Tolstoi, Renan, Strauss şi aşa mai departe. Recunoscând dinainte că nu există minuni şi nici nu pot exista, ca şi cum acesta ar fi un adevăr evident şi incontestabil, aceştia ori elimină din Evanghelie toate locurile unde se vorbeşte despre minunile Mântuitorului, ori le rescriu în aşa fel încât să înlăture toate elementele de miraculos.
Şi nimic - nici autoritatea Apostolilor, nici martorii oculari, nici tradiţia bisericească păstrată cu multă grijă - nu-i poate convinge de contrarul şi nu le poate destrăma orbirea. De unde vine această orbire? În acea mărturie a Proorocului Isaia la care face trimitere Domnul Iisus Hristos ( Isaia 6, 9-10), după cum am văzut mai sus, El arată pricina acestui fenomen: '' Inima acestui popor s-a învârtoşat, şi cu urechile greu aude, şi ochii lui s-au închis, ca nu cumva să vadă cu ochii, şi să audă cu urechile, şi cu inima să înţeleagă, şi să se întoarcă, şi Eu să-i tămăduiesc pe ei'' ( Matei 13, 15).
Aşadar, Domnul arată două pricini ale orbirii credinţei:

1. Învârtoşarea şi stricarea inimii.
2. Lipsa conştientă a dorinţei de a cere ajutor de la Dumnezeu.

              Într-adevăr, de obicei oamenii sunt necredincioşi nu pentru că socot insuficiente şi prea puţin convingătoare temeiurile credinţei, ci pentru că îşi închid ochii ca nu cumva să vadă cu ochii şi să audă cu urechile, adică pur şi simplu nu vor să vadă dreptatea . Iar de dreptatea lui Hristos nu vor să ştie, înctrucât aceasta împiedică viaţa lor pătimaşă şi vicioasă, cerând de la ei curăţie şi sfinţenie şi dându-le în vileag inima învârtoşată, pătată de păcat. O asemenea inimă va respinge şi va urî întotdeauna dreptatea care o mustră, aşa cum împărăteasa Eudoxia l-a urât şi l-a prigonit pe Sfântul Ioan Gură de Aur, aşa cum fariseii L-au urât pe Domnul - iar respingând dreptatea, inima învârtoşată Îl respinge în acelaşi timp şi pe Dumnezeu, izvorul a toată dreptatea, şi nu mai poate, nici nu vrea, să se întoarcă spre El.
Pe de altă parte, nici Domnul nu Se poate descoperi unui asemenea om în inima lui stricată şi în sufletul lui întunecat, de unde a fost izgonită lumina credinţei, fiindcă nu sunt îndeplinite condiţiile indispensabile pentru aceasta. '' Dumnezeu lumină este, şi întuneric nu este întru Dânsul'' - iar dacă aşa stau lucrurile, cum poate El să Se descopere în inima întunecată şi stricată, fiindcă ce împărtăşire are lumina cu întunericul? Doar '' cei curaţi cu inima Îl vor vedea pe Dumnezeu''. Pe lângă asta, Domnul nu sileşte niciodată voinţa omului şi-i întinde mâna de ajutor numai venind în întâmpinarea propriilor lui năzuinţe, dacă el însuşi doreşte acest lucru.
Şi atunci, ce să facă omul care suferă de orbirea credinţei? Unde va găsi vindecare? Acolo unde a găsit-o şi orbul din Evanghelie: în harica atingere a Domnului. Dar pentru a primi această atingere tămăduitoare trebuie să vină la Hristos aşa cum a venit orbul, cerând ajutor ( Matei 8, 22). Trebuie neapărat să se întoarcă spre Dumnezeu, să apeleze la El. Asta în primul rând. Rugăciunea fierbinte, nădejdea inimii în ajutorul lui Dumnezeu, contemplarea lăuntrică a chipului smerit, plin de dragoste, al lui Hristos: iată primii paşi care îl ajută pe om să îşi recapete vederea duhovnicească!
Al doilea lucru ce trebuie făcut reiese limpede din reflecţiile de mai sus: trebuie neapărat să se îngrijească de curăţirea inimii, iar la aceasta ajută viaţa potrivită cu poruncile lui Dumnezeu, lepădarea după putere de lume şi silirea de sine spre tot lucrul bun. Trebuie neapărat să înceapă să trăiască aşa cum o cere Evanghelia.
Mi se va replica: '' Dar întoarcerea către Dumnezeu şi viaţa potrivită cu poruncile Lui presupun deja credinţă: ori, tocmai credinţa lipseşte. Problema este tocmai aceasta: cum să aprind credinţa? Iar de vreme ce eu nu cred în Dumnezeu, cum pot să mă întorc spre El şi să recunosc voia Lui drept lege a vieţii mele? Sfatul dumneavoastră cuprinde o contradicţie lăuntrică''.
Sunt nevoit să ripostez: nu-i adevărat! A trăi aşa cum cere credinţa poţi, la început, şi fără să ai credinţă. Vă amintiţi legea pe care am dedus-o cu privire la zămislirea şi întărirea credinţei? Faptele şi acţiunea au mai mare însemnătate pentru dezvoltarea credinţei decât cuvintele. Aşadar, este indispensabil să ne cufundăm cât mai curând şi cât mai hotărât în domeniul faptelor şi experienţelor personale în loc să pierdem timpul cu filosofări şi dispute lipsite de scop şi lipsite de rezultat. Experienţa personală de viaţă, interpretată cu bună credinţă, vă va da infinit mai mult decât toate reflecţiile teoretice şi vorbele goale. Chiar fără să aveţi credinţă, dacă veţi trăi aşa cum o cere credinţa veţi simţi curând dreptatea legilor acestei vieţi, şi această dreptate, trăită şi verificată de voi personal, vă va convinge mai mult decât orice altceva. Uitaţi-vă prin ce mijloace deşteaptă Domnul credinţa în oamenii care Îi cer ajutorul. Înainte ca aceştia să primească de la El vindecare şi să se convingă că ea se săvârşeşte asupra lor cu adevărat, Domnul cere de la ei gesturi ce presupun că vindecarea s-a săvârşit deja şi că sunt sănătoşi cu desăvârşire. De la cel cu mâna uscată cere să întindă mâna bolnavă ca şi cum ar fi fost sănătoasă( vezi Matei 3, 5); paralizatului îi spune: '' Ridică-te, ia patul tău şi umblă'' ( Marcu 2, 11); orbului îi porunceşte să privească ( vezi Marcu 8, 25).
Peste tot bolnavul începe prin a săvârşi un gest potrivit credinţei, şi în acelaşi timp apare credinţa însăşi, care provoacă urmarea reală: vindecarea. Această urmare, ca fapt incontestabil şi evident, care justifică credinţa, o întăreşte pe aceasta în mintea omului, dându-i forţa unei convingeri temeinice, lipsite de îndoieli. La fel se întâmplă şi în viaţa noastră. Procedaţi potrivit credinţei, împlinind voia lui Dumnezeu, şi veţi vedea că rezultatele acţiunilor voastre vă vor îndreptăţi credinţa şi vor dovedi originea dumnezeiască a legilor ei.
''Învăţătura Mea nu este a Mea, ci a Celui ce M-a trimis'', spune Iisus Hristos. '' De vrea cineva să facă voia Lui, va cunoaşte despre învăţătura aceasta dacă este de la Dumnezeu sau dacă Eu vorbesc de la Mine Însumi'' ( Ioan 7, 17).
Aşadar, iată sfatul care poate fi dat oamenilor ce suferă de orbirea credinţei: neavând credinţă, să trăiască potrivit credinţei.
( Vasile al Kineşmei)

TREAPTA SPRE ÎNVIERE

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

de Preot Sorin Croitoru

În viața asta ce-i nedreaptă
Mulți au murit de-un dor prea mare,
Pierzând persoanele iubite
Și negăsindu-și alinare.

Știind această realitate,
Că moartea e o tragedie,
Venit-a Dumnezeu din ceruri
Să ne aducă bucurie.

De când i-a mântuit pe oameni
Vărsându-ȘI sângele pe Cruce,
Acel ce Îi primește Jertfa,
Murind, în Raiul Său se duce.

Deci lupta noastră, dragi prieteni,
Aceasta trebuie să fie:
Să dobândim credință tare
În Dumnezeu și-'n veșnicie.

În moartea celor dragi, creștinul
Nu e lipsit de mângâiere,
Căci moartea nu-i decât o treaptă
Spre minunata Înviere!

Deci vă întreb: ce rost mai are
Să stăm în brațele tristeții,
Când și acum și după moarte
Ne-așteaptă bucuria vieții?

În fiecare zi ce trece
Să fie viața noastră plină
De așteptarea Învierii
Și-a vieții care o să vină!

Pe cei ce au trecut prin vămi
Și au intrat în veșnicie,
În loc să-i plângem cu amar,
Să-i fericim cu bucurie!

Ei au ajuns deja, noi nu..
Deci dacă vrem ca să-i urmăm,
Pe scara cea cu multe trepte
A pocăinței, să urcăm!

Iar când cu harul lui Hristos
Vom dobândi și noi cununa,
Din multele tristeți de-acum
Nu vom mai pătimi nici una!
amin

SAMARINEANUL MILOSTIV

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

de Preot Sorin Croitoru

L-a îngrijit pe cel rănit.
Samarineanul e Hristos,
Rănitul, eu, cel păcătos
Și tu, care citești acum.

Răniți de-atâtea ori pe drum
De pofte care sfinte nu-s,
De câte ori Mântuitorul
Pe rană, harul Său ne-a pus?..

Periculos e drumul vieții,
De hoți și de tâlhari preaplin,
De câte ori ne spală Domnul
Cu untdelemn de-al Său și vin?..

În Taina Sfintei Spovedanii
Ne unge iar cu Duhul Sfânt,
Iar din Potirul Liturghiei
Ne dă ca să sorbim un Vin
Cum nu e altul pe pământ!

amin

In Muntele Athos - cu Preot Ioan

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE!BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

De ce?

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

"De ce ne naştem oare, oricum plecăm din viaţă
De ce ni-s numărate şi orele ce trec?
Prea multe feţe aspre ascunde-a noastră faţă
Şi măsurat ni-i timpul necredincios şi sec.

De ce regret trecutul, oricum nu este cale
Să mă abat din drumul cuprins între porunci
Căci scris mi-a fost pe frunte s-o iau direct la vale
Deşi tot urc spre vârfuri luptând chiar şi pe brânci

Din tot ce-am luat cu mine nimic n-are valoare
Iluzii şi speranţe s-au rătăcit pe drum
Şi dacă spus-au unii că fericirea doare
De ce aveau dreptate şi încă au şi-acum?

Să nu te chinui astăzi să înţelegi cuvinte
Căci de înveţi prea multe, vei vrea să ai un rost
Dar vântul veşniciei îţi va aduce-aminte
Că moarte-i după viaţă...

Sursa mail 

Tie se cuvine Slavă...

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

de Preot Sorin Croitoru

De-aș fi orb și n-aș putea
Să îi văd lumii culoarea,
Tot m-aș minuna de Tine,
Ascultând pe țărmuri marea..

Și din vuietul de valuri,
Sau din briza ei ce cântă,
Aș pricepe cum Ți-e slava
Și-aș striga în gura mare
Slava Ta, Treime Sfântă!

De-aș fi surd și n-aș putea
S-aud cântecul naturii,
În tăcerea mea eternă
Te-aș slăvi, vorbind cu ochii,
Nu cu sunetele gurii!

Îmbătat fiind de soare
Sau vrăjit fiind de lună,
Fascinat fiind de stele,
Ce sunt cerului cunună,

Te-aș slăvi, Treime Sfântă,
Nu cu gura,.. în tăcere
Și-a mea inimă Ți-aș face-o
Un altar de tămâiere!

Dar Tu mi le-ai dat pe toate,
Chiar de nu le-am meritat:
Pot să văd culoarea lumii
Și s-aud al ei cântat,

Iar această colorată,
Delicată melodie,
Îmi mărturisește slava
Ce Ți se cuvine Ție!
amin

Sorin Croitoru