IISUS PLÂNGE PENTRU PĂCATELE NOASTRE

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

Pozele sunt facute de miercuri seara, de un preot calugar, care slujeste sus pe Golgota, a vazut si a fotografiat imaginea Mantuitorului de pe Sfanta Cruce din Biserica Sfantului Mormint, sus pe Golgota, care A PLINS ...  Tot timpul Iisus Hristos are ochii inchisi, asa cum se vede in prima imagine. In cea de-a doua, Mantuitorul Iisus are OCHII DESCHISI. IN IMAGINEA A TREIA SE VEDE CA A PLINS SI APOI IN IMAGINEA A PATRA... I-A INCHIS ..

Doamne, iarta-ne pe toti si sa nu intri la judecata cu noi, ca vei cauta la faradelegi, Doamne, Doamne, cine va putea suferi??? Iisuse, Iisuse, iarta-ne, Iisuse! Maica Domnului, roaga-te Fiului tau si Dumnezeului nostru sa ne mantuiasca sufletele noastre. Amin si Aliluia.
                      Preot Ioan.

De ce unii răi sunt pedepsiţi din lumea aceasta, şi de ce nu toţi?

Zice-va cineva: Iată acela, bogatul, care săvârşeşte asuprirea, hrăpirea, nedreptatea – care în fiecare zi doseşte din cele ale săracilor, şi nu are nimic a suferi.

Şi iată altul, care-şi petrece vremea în bunătate, în cumpătare, în dreptate, şi care-i împodobit cu toate florile virtuţii, şi cu toate acestea se zbate în sărăcie, în boli şi în alte necazuri. Aşadar, acestea vă scandalizează? Da. Atunci, dacă vedeţi mulţi din cei ce săvârşesc hărăpire, loviţi de pedepse – şi pe alţii sau chiar pe unii din cei ce trăiesc în virtute bucurându-se de îndestulările pământeşti, de ce nu întoarceţi judecata şi nu daţi dreptate Domnului?

Pentru că tocmai aceasta este ce mă scandalizează mai mult.

De ce dintre doi oameni răi, unul e pedepsit, iar pe celălalt îl ocoleşte pedeapsa? Şi dintre doi oameni buni, de ce unul e îndestulat, iar celălalt trăieşte în încercări?

Aceasta este tocmai o prea înaltă arătare a dumnezeieştii înţelepciuni. Dacă Dumnezeu ar pedepsi aici pe pământ, pe toţi cei răi şi ar cinsti pe toţi cei buni, zadarnică ar mai fi ziua judecăţii.

Dacă, dimpotrivă, n-ar pedepsi pe nici un păcătos şi n-ar da cinstire nici unui drept, răii ar ajunge mai răi şi încă foarte răi, şi acei cărora le place a huli pe Dumnezeu încă şi mai mult L-ar huli, şi ar zice că înţelepciunea este cu totul lipsă de la cârma acestei lumi. Aşa că, dacă acum, când răii sunt câteodată pedepsiţi, iar bunii câteodată răsplătiţi, ce s-ar zice dacă nimic din acestea nu s-ar petrece? Ce cuvinte nu s-ar rosti?

Pentru aceasta Dumnezeu pedepseşte pe unii răi şi nu pe toţi – şi cinsteşte pe unii buni, dar nu pe toţi. El nu pedepseşte pe toţi păcătoşii, ca să vă încredinţeze că este înviere.

Pedepseşte pe anumiţi, ca să sensibilizeze, prin teama pe care le-o strecoară în suflet, pe indiferenţi. Asemenea, El cinsteşte pe unii buni, ca să atragă, prin dulceaţa acestei cinstiri şi pe alţii la dragostea de virtute; dar nu-i cinsteşte pe toţi, ca să vă facă să înţelegeţi că este o altă vreme când toţi îşi vor primi răsplata. Dacă ar fi toţi răsplătiţi, aici, după virtutea lor, greu s-ar mai putea crede în înviere, şi, dacă nimeni n-ar fi răsplătit după virtutea lui, apoi mulţimea omenească încă şi mai indiferentă s-ar face.

Iată pentru ce Dumnezeu pedepseşte pe unii şi nu pedepseşte pe alţii. El slujeşte astfel şi celor pe care-i pedepseşte, spălând răutatea unora şi făcând pe alţii mai înţelepţi prin pedepsirea acelora…

Sf Ioan Gură de Aur

Mulțumesc

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

Doamne vreau să-Ți mulțumesc
Că-mi trimiți mereu lumină,
Eu sunt un om păcătos 
Și adesea cad în tină!

Nu-ndrăznesc a privi cerul
Cu sfioasa-mi bucurie...
Când Te simt că vii în taină
Chiar la Sfânta Liturghie!

Nu cutez să ridic fruntea,
Dar simt flacăra ce arde
Și iubirea nesfârșită
Curge-n trupul meu de carne!

Nu știu Domne să mă rog,
Că mă strâng atâtea sfori
Dar pe scara nevăzută...
Tu la mine te cobori!

Sunt un om plin de păcate
Și mă vezi dintre atâți,
Când mă pierd de lângă turmă,
Tu mă-ntorci și mă ajuți...

Dă-mi te rog mereu căință
Și -un șuvoi de lacrimi calde
Să îți spăl piciorul sfânt,
Să-l ating? Simt că mă arde!

Părul meu să steargă urma
Ce-i mânjită de păcat
Să aud precum tâlharul,
Azi de toate te-am IERTAT!

03 aprilie 2015

http://confluente.ro/camelia_cristea_1428084690.html

foto sursa internet

Dragostea

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

SĂ-I MULTUMIM DOMNULUI

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

 Cu vrednicie si cu dreptate este a ne inchina Tatălui si Fiului si Sfântului Duh, Treimei celei de o fiintă si nedespărtite.
   Cu vrednicie si cu dreptate este a-Ti canta Tie, pe Tine a te binecuvânta, pe Tine a te lăuda, Tie a-Ti multumi, Tie a ne inchina, in tot locul stăpânirii Tale; căci Tu esti Dumnezeu negrăit si necuprins cu gândul, nevăzut, neajuns, pururea fiind si acelasi fiind: Tu Unul Nascut Fiul Tău si Duhul Tău cel Sfant. Tu din nefiintă la fiintă ne-ai adus pe noi si, căzând noi, iarăsi ne-ai ridicat si nu Te-ai depărtat, toate făcându-le până ce ne-ai suit la Cer si ne-ai dat  Impărătia ta ce va să fie. Pentru toate acestea, multumim Tie si Unuia Născut Fiul Tău si Duhului Tău celui Sfânt, pentru toate pe care le stim si pe care nu le stim; pentru binefacerile Tale cele arătate si cele nearătate, ce ni s-au facut nouă. Amin.

Preot Ioan

CURAJUL DE A FI CREȘTIN

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

de Preot Sorin Croitoru

Îți trebuie curaj de vrei să fii creștin,
Căci Însuși Domnul nostru zicea că-i drum de chin,
Tot El spunea că-'n Rai nu-i loc pentru fricoși,
Ci "locul cel de veci" e-un loc de curajoși!

Curajul de a zice: "Iisuse, am greșit!",
Curajul de a plânge în colțul tău smerit,
Curajul de a face, curajul de a cere,
Curajul de-a răbda în foame și durere.

Curajul de-a avea mărețe idealuri,
Curajul de-a pluti pe ale vieții valuri,
Curajul de a merge și singur înainte,
Curajul de-a nu crede în tot ce-ți vine-'n minte,

Curajul de-a ierta, chiar dacă "n-ai pe cine",
Curajul de a face pe lângă rău, și bine,
Curajul de a spune: "Nu merit nici ce am!",
Curajul de a-i pune acestui trup un ham,

Curajul de-a-'nfrâna pornirile trupești,
Curajul de-a respinge iubirile prostești,
Curajul de a-ți spune cu hotărâre: "Nu!",
De-a accepta că lumii nu-i ești buricul tu!

Curajul de-a-'mpărți din codrul tău de pâine,
Știind că Tatăl nostru te va hrăni și mâine,
Curajul de a spune când altul nu mai poate,
Căci îl zdrobește crucea: "Tu nu ești singur, frate!",

(Și o să vezi, creștine, că vei putea să duci
De vei avea curajul, deodată.. două cruci!),
Curajul de a râde, curajul de a plânge,
Curajul de-a-L iubi pe Domnul pân' la sânge,

Curajul ca-'n pustiul de ură și-'mpietrire
Tu să rămâi o oază de pace și iubire,
Curajul ca în marea de neagră neștiință,
Ca farul cel de noapte să răspândești credință!

Curajul de-a iubi când mulți nu mai iubesc,
Curajul de-a fi înger când mulți se îndrăcesc,
Curajul de-a fi tare, când mulți de frică pier,
Curajul de-a privi în liniște spre cer!

A fi al lui Hristos când nimeni nu mai crede,
Curajul de-a vedea când nimeni nu mai vede,
A fi curat în viață când lumea e murdară,
A fi un Rai în tine, chiar de-i un iad afară!

Curajul de-a-'nțelege Divina Rațiune
În binele din lume, în lucrurile bune,
În Universul mare, cu legile-i nescrise,
În pâinea ce hrănește atâtea guri deschise..

Această viață scurtă ni-i dată ca să fie
O luptă curajoasă în drum spre veșnicie.
La Dumnezeu în ceruri cununile-'s gătite:
De Însuși Creatorul au fost împodobite!

Cel ce a zis: "Să fie!", și toate s-au făcut,
Iar pe Adam și Eva i-a plăsmuit din lut,
Acela ne așteaptă cu bunătăți cerești
În Raiul desfătării, cu cetele-'ngerești!
amin

POCAINTA IMPĂRATULUI MANASE

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

Manase, imparatul evreilor, din Vechiul testament a facut atatea pacate inaintea lui Dumnezeu cum nu a mai facut nimeni asemenea lui. Timp de 52 de ani a facut cu sila un popor intreg sa se inchine la idoli si diavoli, silindu-l sa se lepede de Dumnezeu. Si s-au departat de Dumnezeu si el si copiii lui si toata familia.
Iar pe cei ce nu voiau sa se inchine la idoli si sa aduca juertfa dracilor, ii omora cu cele mai crancene chinuri.
Deci, acest imparat a facut atatea pacate, incat nu se poate spune. Dar, Preasfantul Dumnezeu, ca sa-Si arate adancul milostivirii Lui, si mila Lui care nu are margini, l-a adus pe Manase la pocainta prin judecatile Sale. Cum ?
Acest imparat, desi era asa de rau, se tragea din neam bun. Tatal sau, Iezechia, imparat placut lui Dumnezeu a trait in timpul Proorocului Isaia.
Cred ca el s-a rugat lui Dumnezeu, sa-l intoarca pe fiul sau, care se indepartase de Facatorul cerului si al pamantului. Si cum l-a intors Dumnezeu ?
Vazand Dumnezeu rautatea si necredinta lui Manase si atata intunecare la minte, incat nu numai el s-a indepartat de Dumnezeu, ci si un popor intreg a fost adus in calea pierzarii, silit sa se lepede de Dumnezeu, atunci El, Care stie cum sa aduca pe fiecare la pocainta, i-a pus zabala si frau, cum spune in Psaltire : Cu zabala si cu frau, falcile lor vei strange, ale celor ce nu voiesc sa se apropie de Tine.
Asa a patit si acel imparat. Ca daca il lasa Dumnezeu asa, niciodata nu se pocaia. Dar a trimis Dumnezeu pe boierii imparatului Asud din Babilon cu mare ostire si au robit Ierusalimul, luand pe imparatul Manase rob. L-au legat si l-au pus intr-o cusca in care nu putea sta in picioare. Era legat ca un belciug, cu capul la picioare, cu doua lanturi de arama. Si l-au bagat in cusca aceea, in care nu putea sa ridice capul, decat sa stea numai asa, legat in forma de belciug rotund.
Imparatul Asud a crezut ca va trai o saptamana sau cateva zile si ii dadea mancare de doua ori pe saptamana, numai paine de tarate si apa.
Imparatul Babilonului tot intreba pe slugile lui :
- Nu a murit imparatul Manase ?
Iar ei raspundeau :
- N-a murit, Maria Ta. Este inca viu si se misca in cusca aceea ! Mare lucru !
Si a trait imparatul in acea cusca, legat cu lanturi, nu o saptamana, nu o luna, nu zece luni, ci sapte ani si ceva.
Si era infricosata minune sa vezi legat un om cu capul la picioare, sa-i dai putina apa si paine de tarata de doua ori pe saptamana si inca sa mai supravietuiasca.
Acest imparat de la care Dumnezeu nu a voit sa ia scanteia de viata din el, dupa atatea chinuri si necaz si canon ce avea acolo in aceste scarbe mari, ramasese numai pielea si oasele. Ganditi-va ce era acolo. Atunci el si-a adus aminte de Dumnezeu si a zis : " M-a adus Dumnezeu in acest chin si canon, pentru ca L-am maniat si m-am intors de la El si am silit si poporul lui Dumnezeu sa jertfeasca la idoli !"
Se gandea in inima lui : " Daca m-a tinut Dumnezeu cu zile pana acum, oare ce vrea El de la mine ? Sigur ca vrea mantuirea mea !"
Atunci, din adancul inimii, a inceput sa suspine, sa verse lacrimi si cu vapaie de foc se ruga lui Dumnezeu : "Doamne, Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac si al lui Iacov, Dumnezeul cerului si al pamantului ! Doamne, Dumnezeule, daca Tu ai facut mila cu mine sa nu mor eu atatia ani si sa stau in lanturile acestea grele si sa mai fie viata in mine, se vede ca Tu astepti sa ma intorc la Tine.
Deci, Doamne, Dumnezeul meu, nu pot pleca genunchii mei, nu pot sa plec fruntea la pamant pentru ca sunt impilat de lanturi grele de fier si de arama, care ma trag si ma tin ca un belciug, cu capul la picioare si nu pot sa ma rog Tie.
Nu pot sa fac metanii, nu pot sa cad cu fata la pamant, pentru ca sunt asa legat. Ci, te rog, Doamne, Dumnezeule si imi plec genunchii inimii mele; adu-ti aminte, Doamne, ca daca Tu vei face mila cu cei drepti, nu-i nici o minune. Tu nu ai pus pocainta lui Avraam, lui Isaac, lui Iacov si semintiei lui celei drepte, ci ai pus pocainta asupra pacatosilor.
Deci, Doamne, Dumnezeule, daca ai sa faci mila cu mine, daca ai sa cauti Tu in inimi, daca ai sa ma ierti pe mine pentru pacatele care covarsesc nisipul de pe malul marii, atunci are sa se cunoasca, Doamne, cat de negraita este mila Ta si cat de neajunsa de minte bunatatea Ta ... "
Asa rugandu-se el din adancul inimiilui si varsand siroaie de lacrimi cu durere mare in acel chin in care era, Preasfantul Dumnezeu si-a adus aminte de dansul si a dat in gand acelui imparat, pe nume Asud, sa-i dezlege acele lanturi si sa-l scoata din cusca, din acea carcera.
Cand l-a scos, din cauza ca a stat legat cu lanturi de picioare, l-au dat de-a dura si mergea ca un cerc. Oasele se facusera rotunde si nu se putea intinde deloc. Ganditi-va ce jale era acolo sa vezi un om facut in forma de cerc, numai pielea si oasele, si sa-ti fie mila de el. Ganditi-va ce jale era acolo !
Si au inceput a plange paganii din Babilon, zicand : " Mai exista viata in omul acesta ? Este fiinta de om acesta ? "
Atunci l-au lasat liber si au inceput sa-l hraneasca cate putin, sa-l ingrijeasca, si in timp de cateva luni s-a ridicat pe picioare. Si nu numai ca s-a ridicat si s-a facut sanatos, dar imparatul Babilonului a spus : " Dumnezeul lui, Caruia se inchina, l-a iertat pentru asa de mare pocainta ". Si l-a trimis inapoi imparat la Ierusalim !
Manase a venit iar imparat si a adus pe poporul lui la inchinarea lui Dumnezeu, facand fapte bune, pe cat a putut pana la sfarsitul vietii si apoi a scris rugaciunea aceea mare, pe care o zicem la Pavecernita Mare, numita rugaciunea lui Manase, imparatul iudeilor.
Ati vazut intelepciunea lui Dumnezeu ? Ati auzit ce face Dumnezeu ? Dintr-un imparat pagan, ale carui pacate covarsisera stelele cerului si nisipul marii, a facut iarasi imparat si sfant, pentru ca s-a pocait din adancul inimii, a varsat lacrimi de foc si a fost chinuit atatia ani, cu atata post si cu atata chinuire si durere ! Totusi el nu si-a pierdut nadejdea in mila lui Dumnezeu.
Parintele Cleopa

TE RĂSTIGNESC MEREU..

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

                                                          de Preot Sorin Croitoru

Stăpâne, Doamne-al meu Cel bun,
Îngenuncheat și umilit,
La ceas adânc de noapte-Ți spun:
Mai iartă-mă de Ți-am greșit!

Să nu ții seama de căderi
Deși prin ele Te-am jignit,
Din nou Ți-am provocat dureri
Când iarăși coasta Ți-am rănit!

Citesc de răstignirea Ta
Și ochii mi se umezesc,
Apoi cu viața mea cea rea
Chiar eu, chiar eu Te răstignesc!

Păcatul meu Îți este cui
Ce iar Îți lasă-'n mână semn:
Din vina mea din nou Te sui
Pe Cruce, arma Ta de lemn..

Degeaba plâng apoi și-Ți cer,
Îți cer iertare ne'ncetat,
Eu doar durere Îți ofer
Când săvârșesc al meu păcat!

Mă doare mult când mă trezesc
Din dezmierdări, ca dintr-un vis:
Când înțeleg că Te rănesc,
Regretul mi-e de nedescris..

Ajută-mă să nu mai cad,
Să nu mai plâng că Te-am rănit,
Căci întristarea e un iad
În care ard cei ce-au greșit.

Iisuse bun, Iisuse blând,
Să mă-'ntărești cu harul Tău,
La ceas de noapte, suspinând,
Te rog: păzește-mă de rău!
amin

CUVANT DESPRE VESNICIE

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

A trait protoparintele nostru Adam 930 de ani si inainte de a muri a venit Sfantul Arhanghel Uriil si l-a intrebat: "Adame, Adame, cum ti s-a parut viata?" Iar Adam a raspuns: "Sfinte Arhanghele, mi s-a parut ca a fost CA SI CAND AI INTRA PE O USA SI AI IESI PE ALTA!"

Iubiti credinciosi, ati auzit ce spunea Adam care a trait 930 de ani, iar noi traim 60-70-80 de ani, unii chiar mult mai putin si nici nu ne gandim la MOARTE si la VESNICIE.

                                                                                       
                   CE VEI FACE TU ATUNCEA,  DACĂ N-AI PE DUMNEZEU?

"Nu va fi belsug de-a pururi si nici mesele-ncărcate,
 Vor veni si ani de lipsuri si de vremi intunecate;
Nu vor fi mereu părintii să muncească si să-ti strangă,
 Vine-o zi ca-n casa goală, singuri ochii tăi să plângă;

Nu va fi tot libertate si senin si sărbătoare,
Vor veni si zile aspre cu furtuni şi cu incercare;
Nu vor fi mereu tot altii ca să poarte grijă-n toate,
 In curand vei geme singur, sub intreaga greutate;

Nu vei fi tot impreună cu multimi si cu cantare,
 Vin  si despărtiri pe lume, sunt si pribegiri amare;
Nu vei fi mereu tot tanar si nici sănătos si bine,
Ce vei face-atuncea, dacă n-ai pe Dumnezeu cu tine?"


Daca un om isi pierde o oaie, o cauta cu ingrijorare; daca isi pierde boul, merge dupa el neintarziat; daca isi pierde magarul il cauta fiindca nu mai are liniste. ISI PIERDE OMUL SUFLETUL SAU si iata, mananca, bea si doarme linistit  cu capul pe "PERNA NEPASARII" de parca ar trai o vesnicie.
 Numai ca intr-o zi "VA LUA FOC" aceasta perna, insa, pentru unii oameni va fi "UN VESNIC PREA TARZIU"! De aceea, sa traim ca si cand AM MURI MAINE (sa fim mereu pregatiti) si sa muncim ca si cand AM TRAI O VESNICIE (cu constinciozitate).

                                                                        T I M P U L 

Stareţul Gavriil Aghioritul- Sfanta Manastire Cutlumus spune asa: "Unul dintre bunurile cele mai pretioase pe care Dumnezeu le-a daruit omului este timpul. Timpul se aseamana cu un adevarat razboi de tesut, ale carui ite sunt zilele si ale carui noduri sunt secundele. Daca ne pierdem averea, este posibil s-o refacem, daca ne pierdem sanatatea, cu ajutorul lui Dumnezeu si al medicilor este posibil s-o aflam, dar timpul pe care l-am pierdut, acela s-a dus pentru totdeauna. Aşa cum orice bobita de aur este pretioasa, la fel si orice clipa. Timpul este sfatuitorul cel mai intelept si invatatorul cel mai iscusit. Cel care il cheltuieste in zadar nu stie valoarea vietii".

 Asadar:

"Toata viata noastra lui Hristos Dumnezeu sa o dam!" Dumnezeu si Maica Domnului sa te binecuvanteze. Amin! 

                                                  O,  T I M P   P I E R D U T

   O, timp pierdut in desfătări,
 Si in plăceri desarte,
 Cat mi-as dori să te mai am,
 Acum in prag de moarte.

   Cand candela-mi se stinge-ncet,
In viata mea tarzie,
Si sufletu-mi păseste gol,
 Din lume-n vesnicie.

 O, timpul meu si viata mea,
 In fată-mi stati pierdute,
Nesimtitor am fost cu voi,
 Odoarelor vandute.

   Pe efemere desfătari,
 Si osteneli desarte,
 Pe ticăloasele cărări,
Pierdute in păcate.

   O, timpul meu nepretuit,
De sufletu-mi zburdalnic,
 Nu pot să te mai stăpanesc,
Si-acum te plang amarnic.

   Ieri eram sigur că trăiesc,
O viată, lungă viată,
 Iar azi in pragul vesniciei,
Osanda-mi stă in fată!
             
                        Preot Ioan.

Cum trebuie să viețuiască creștinul în aceste timpuri

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

​         Sf. Ioan Gură de Aur spune: „Aici pe pământ e de ajuns să ai numai o groapă şi să o întăreşti; de locuinţă nici nu-i nevoie. Ai auzit ce viaţă duc sciţii! Trăiesc tot timpul în căruţă. Ai auzit ce viaţă duc popoarele nomade! Aşa ar trebui să trăiască creştinii. Să trăiască întocmai ca niste călători pe pământ, războindu-se cu diavolul, dezlegând pe cei ţinuţi robi de el; să se scape de toate grijile lumeşti. Pentru ce-ţi faci casă, omule? Ca să te legi şi cu mai multe lanţuri? Pentru ce ascunzi aurul în pământ? Ca să chemi pe vrăjmaş împotriva ta? Pentru ce împrejmuieşti cu ziduri? Ca să-ţi faci închisoare? Dar, dacă ţi se par a fi grele acestea, să mergem la colibele sfinţilor acelora [la monahi], ca să vedem cu fapta cât sunt de uşoare toate. Ei îşi fac colibe. Dacă trebuie să le părăsească, le părăsesc cum părăsesc ostaşii taberele când se termină războiul. Aşa trăiesc sfinţii aceştia![…], sub ei au numai iarbă, aşa cum a avut Hristos în pustie când a hrănit mulţimile. Mulţi nu-şi fac nici acoperiş, ci în loc de acoperiş au cerul; în loc de lumina opaiţului au luna; n-au nevoie nici de ulei, nici de opaiţ, că luna le dă de sus o lumină vrednică de ei.[…] Cu lăsarea serii nu se lasă şi în sufletul lor tristeţea, aşa cum li se întâmplă multor oameni care se gândesc la grijile pricinuite de necazurile zilnice. După cină nu-i cuprinde teama de tâlhari, nu încuie uşile, nu trag zăvoarele, nici nu se tem de altele de care se tem oamenii: să stingă cu grijă luminile şi focurile, ca nu cumva o scânteie să le aprindă casa. Convorbirile lor sunt la fel de liniştite şi de potolite. Nu vorbesc ca noi de lucruri care nu-i privesc. Nu spun: <<Cutare a ajuns mare dregător; cutare şi-a pierdut slujba; cutare a murit; cutare a dobândit o moştenire>> şi altele de acest fel. Nu! Ei vorbesc totdeauna de cele viitoare şi filozofează. Şi, ca şi cum ar locui în altă lume, ca şi cum s-ar fi mutat în cer, ca şi cum ar trăi acolo, aşa vorbesc despre toate cele de acolo, despre sânurile lui Avraam, despre cununile sfinţilor, despre vieţuirea împreună cu Hristos; despre cele din lumea aceasta nici pomenire, nici cuvânt; ci, după cum pe noi nu ne interesează ce fac furnicile în muşuroaiele lor, tot aşa nici pe ei nu-i interesează ce facem noi, ci-i interesează Împăratul cel de sus, războiul ce-l au de dus, uneltirile diavolului, faptele mari pe care sfinţii le-au săvârşit.”[…] (Omilii la Matei)

Sf. Nil Ascetul: „Căci cu ce se alege viaţa noastră din toată osteneala deşartă în jurul acestora [a grijilor lumeşti]? Nu toată zdroaba omului merge în gura lui? – cum zice Ecclesiastul (Ecc 6, 7). Dar hrana şi veştmintele sunt destul pentru susţinerea păcătosului acestuia de trup (1 Tim 6, 😎.

                De ce, aşadar, lucrăm la nesfârşit şi alergăm după vânt, cum zice Solomon (Ecc 5, 15; 6, 9), împiedicând, din pricina sârguinţei pentru cele materiale, sufletul să se bucure de bunurile dumnezeieşti şi îngrijind şi încălzind trupul mai mult decât se cade? Îl hrănim ca să ne facem un duşman vecin cu noi, ca să nu fie în lupta lui cu sufletul numai egal, ci, din pricina marii lui puteri, să fie mai tare în războiul lui împotriva sufletului, neîngăduind ca acesta să fie cinstit şi încununat. Căci în ce constă trebuinţa trupului, pe care, luând-o ca motiv mincinos, întindem pofta până la greutăţi nebuneşti? Ea constă, desigur, în pâine şi apă. Dar nu ne dau izvoarele apă din belşug? Iar pâinea nu e atât de uşor de câştigat de cei ce au mâini? Şi ne-o putem agonisi prin astfel de lucrări, prin care trebuinţa trupului se împacă, fără să fim împrăştiaţi, decât foarte puţin sau deloc. Dar ne dă oare mai multă grijă îmbrăcămintea? Nici aceasta, dacă nu avem în vedere moliciunea venită din obişnuinţă, ci numai trebuinţa. Ce haine din pânză de paianjen, ce vison, sau porfiră, sau mătase a purtat primul om? Nu i-a întocmit Făcătorul o haină din piei şi nu i-a poruncit să se hrănească doar cu ierburi? Punând aceste hotare trebuinţei trupului, a oprit şi osândit de departe urâciunea vieţuirii de acum a omului. Nu mai spun că şi acum va hrăni pe cei ce vieţuiesc Cel ce hrăneşte păsările cerului şi le îmbracă, Cel ce împodobeşte crinii câmpului cu atâta frumuseţe, fiindcă nu e cu putinţă să-i convingem pe cei ce s-au depărtat aşa de mult de la această credinţă. Căci cine nu va da cu bucurie cele de trebuinţă aceluia care vieţuieşte întru virtute?” (Filocalia I)
      Sf. Ioan Gură de Aur: „Viaţa creştinului trebuie a fi încărcată de sânge, de sânge însă, nu ca să se verse sângele străin, ci a fi cineva gata de a-şi vărsa sângele său. Cu atâta bunavoinţă deci noi să vărsăm sângele nostru, când aceasta o facem pentru Hristos, cu câtă bunăvoinţă ar vărsa cineva apă, (căci apă este sângele care circulă primprejurul trupului), şi cu atâta uşurinţă ne dezbrăcăm de trup, cu câtă uşurinţă ne dezbrăcăm de haine. Aceasta se întâmplă însă, dacă nu suntem legaţi cu averi, cu case; dacă nu atârnăm de dragostea celor de faţă.” Iar într-un alt loc spune: „Şi după cum copiii sunt aspru bătuţi când nu-şi fac lecţiile şi se iau cu joaca, tot aşa şi noi vom primi cea mai cruntă pedeapsă dacă acum ne cheltuim toată râvna cu clădiri de case şi acareturi, iar la înfricoşătoarea judecată nu vom putea sa arătăm, prin fapte, lecţiile cele duhovniceşti. Nimeni nu va fi exceptat: tată, frate, oricine. Toate casele şi acareturile noastre vor pieri, dar osânda, strânsă de pe urma lor, rămâne veşnic, e nemuritoare. Aşa se întâmplă şi cu copiii: când tatăl le strică jucăriile, pentru că sunt leneşi şi nu-şi caută de carte, copiii plâng necontenit!”

(Lumina Sf. Scripturi – Antologie tematică din opera Sf. Ioan Gură de Aur, vol. I)

CÂND N-AM PUTERI

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

Când n-am puteri să-mi birui
al inimii amar,
Iisuse,-adu-mi aminte
de-amarul Tău Calvar!

Doamne,-ndreaptă-mi inima
spre răbdarea Ta,
ca să-mi pot şi eu purta
crucea mea!

Când n-am puteri să-mi mustru
cuvântul meu greşit,
Iisuse,-adu-mi aminte
ce scump l-ai ispăşit.

Când n-am suspin să-mi ardă
a vieţii slăbiciuni,
Iisuse,-adu-mi aminte
de-a Tale rugăciuni.

Când n-am curaj să sufăr
loviri de la duşmani,
Iisuse,-adu-mi aminte
de Tine-n Ghetsimani.

Când n-am tăria jertfei
de-a duce şi-a tăcea,
Iisuse,-adu-mi aminte
c-aşa pot învia!

(Traian Dorz)

Să ştii să suferi

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

Să ştii să suferi cu tărie sfântă
Torturi, anchete, lanţuri şi blesteme,
De vrei s-auzi cum cerurile cântă
În inima ce-ţi sângeră şi geme.

Să ştii să uiţi jignirile nedrepte
Şi condamnarea judecăţii crunte,
De vrei să urci incandescente trepte
Şi aurori să-ţi fluture pe frunte.

Să ştii să rabzi când te loveşte bruta
Şi în adânc te macină mânia,
De vrei să-ţi fie liberă ţinuta
Şi fără de prihană bucuria.

Să ştii să ierţi, cum iartă doar Iubirea
Ce izvorăşte din Golgota vieţii,
De vrei să cucereşti nemărginirea,
Purificându-ţi lacrima tristeţii.

Să ştii să te ridici deasupra urii,
De vrei să înfrângi prăpăstii şi jivine
Punând de-a pururi stavilă naturii
Şi steaguri de lumini având cu tine

De ce stropim cu apa sfintita?

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

      Stropirea cu apa sfintita este foarte des si in multe ocazii folosita de catre preot. De fapt, apa, ca element fundamental al creatiei, fiindca se foloseste la spalarea si curatirea fizica a trupului uman sau a celorlalte corpuri materiale, este asociata si lucrarii de curatire spirituala, de spalare a urmelor lasate de pacatele si faradelegile oamenilor. Apa sfintita de preot poarta in ea puterea curatitoare si sfintitoare a harului dumnezeiesc. 
          Cand face sfintirea apei, preotul se roaga pentru ca "apa aceasta sa se sfinteasca cu puterea, cu lucrarea si cu pogorarea Sfantului Duh", "pentru ca sa se pogoare peste ea lucrarea cea curatitoare a Treimii celei mai presus de fire", "pentru ca sa fie tamaduitoare sufletelor si trupurilor si izgonitoare a toata puterea cea potrivnica" si pentru ca prin gustarea si stropirea cu apa sfintita sa ne trimita Dumnezeu "binecuvantarea Sa, care spala intinaciunea patimilor".
Nu Dumnezeu are nevoie de apa sau de alte elemente materiale pentru a-Si trimite binecuvantarea si sfintenia Sa, ci omul are nevoie de ea pentru a primi lucrarea lui Dumnezeu.
Pentru ca este trup si suflet, pentru ca are o constitutie psihosomatica cum spuneam, omul are nevoie de aceasta ingemanare a spiritualului cu materialul, are nevoie de semne materiale care sa indice prezenta si lucrarea harului dumnezeiesc. Din acelasi motiv omul isi exprima multumirea sa, cererea sa, dragostea prin semne materiale.Unei persoane pe care o iubim nu ne multumim numai sa-i spunem acest lucru, ci facem dovada iubirii noastre prin daruri, prin semne care poarta incarcatura si masura iubirii noastre.
De aceea Dumnezeu a randuit ca omul sa se impartaseasca de harul si puterea dumnezeiasca, de Dumnezeu Insusi prin intermediul unor elemente componente ale lumii noastre materiale. 
Astfel, ne impartasim de Trupul si Sangele lui Hristos prin painea si vinul euharistic, primim lucrarea harului Sfantului Duh prin gustarea sau stropirea cu apa sfintita sau prin undelemn sfintit s.a.m.d. 

ÎNDEMNURI PĂRINTEȘTI

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

de Preot Sorin Croitoru 
Când diavolul ți-a injectat
Dorința ca să faci păcat,
Creștine,
Ascultă-mă acum pe mine:
Să faci, să faci război cu tine
Căci da,
Păcatul e-'n ființa ta
Și vai..
De-l faci, nu vei intra în Rai!

Să nu te cruți deloc creștine,
Să strigi cât sufletul te ține
Spre Dumnezeu,
Căci El
N-a părăsit nicicând pe cel
Ce L-a chemat,
L-a izbăvit de crunt păcat.

Istoria, să știți, e tristă,
Căci azi abia de mai există
Câte-un creștin
Ce vede pofta ca pe-un chin,
Și banu'-l vede ca blestem..
Creștinii gem
De pofta lui,
În loc să-și pună pofta-'n cui,
Iar pentru trup,
În două de năduf se rup
Să-i împlinească
Dorința cea dobitocească!

O, lumea doarme,
Somn ușor!
Toți se trezesc atunci când mor,
Dar e târziu,
Aceasta de la sfinți o știu,
Căci au luptat cu duhul rău:
De frica lui,
În viață n-au umblat haihui
După plăceri,
Și au scăpat (cum meritau)
De ale iadului dureri.

Vă-'ndemn acum pe voi, creștini
Care citiți:
Atenți să fiți!
Că unde e stomacul plin,
E risc de chin.
La ăla veșnic mă refer,
Când nu mai ai un loc în Cer
Și-'n loc de Rai,
Te duci la vai..
Atenție la portofel:
Nici gol nu-i bun,
Dar nici prea plin,
Căci iarăși este risc de chin!
Și mai ales,
Să nu uitați de Dumnezeu,
Ci să-L slăviți mereu, mereu!
Cu mintea orientată-'n sus,
Spre Dumnezeu și spre Iisus
(Cum zice Sfânta Liturghie)
V-așteaptă lunga veșnicie!
Amin

Și vă trimit al meu suspin..

Bucurii rele-pacatoase

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

 

"Se despatimeste omul de toata desertaciunea bucuriilor lucrurilor lumesti de dragul carora savarseste multe pacate. Insa nu este numai atata. Vine dupa putin timp si condamnarea de la Dumnezeu, precum zice si Sfanta Scriptura: "Cel ce se desfata cu raul va fi osandit" (Intelepciunea lui Iisus Sirah 19, 5)

Bucurii rele-pacatoase

Sunt si bucurii pacatoase, care ne amagesc, care nu sunt curate si care sunt aducatoare de moarte sufleteasca si trupeasca.

De astfel de bucurii ne indeamna biserica sa fugim, sa le inlaturam, fiindca nu sunt bune pentru om, pentru ca izvorasc din pacate si duc la moartea cea vesnica". Astfel de bucurii nu sunt binecuvantate de Dumnezeu, de exemplu cand se bucura cineva din patimile pe care si le implineste: desfranare. ura, razbunare etc. Sau cat de intunecat este sufletul care se bucura de raul semenului sau.

Incheiem aceste invataturi cu gandul ca va ramane in suflet dorinta de a implini datoria ca sa aveti bucuria crestina, dorinta de a inmulti binele ca sa va faceti cat mai buni, pentru ca ceea ce faci te si face, si bunatatea sigur aduce bucurie. Sfarsesc acestea cu gandul ca va veti sili sa impliniti tot ce stiti ca implinit aduce in suflet bucuria, si speram sa fim fiecare dintre noi lucratori de bucurie. Asa zice Sfantul Apostol Pavel: "... suntem lucratori ai bucuriei voastre;" (II Corinteni 1, 24).

 Ca sa fim lucratori de bucurie trebuie sa facem ceva pentru binele altora si cand facem ceva pentru binele altora facem si pentru binele nostru, pentru ca nu se poate sa faci ceva bun pentru altul si sa nu-ti ramana si tie. Sfantul Atanasie cel Mare spune ca "cel care unge pe altul cu aromate, el mai intai miroase frumos", adica el este cel dintai beneficiar al miresmelor pe care le indreapta catre altul. Asa este si cu bucuria crestina, daca ne putem face lucratori de bucurie, vom putea avea si noi bucurie din bucuria altora, iar viata noastra intreaga va fi o praznuire duhovniceasca.

MESAJ

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

Închide mereu ochii şi ascultă în jurul tău,
Tot ce auzi pentru tine e limbaj,
Încearcă să distingi binele de rău,
Sunt sunete pe portativ, e un mesaj.

Un val de gânduri îţi va trece prin minte,
Să nu te opreşti la niciunul din ele,
Pot fi imagini, sunete sau cuvinte,
Unele murdăresc, altele vor să spele.

Totul lucrează ca tu să te îndrepţi
În sensul bun cu acele de ceas,
Oprind acum raţiunea mai multe poţi să înveţi,
Să mergi cu sufletul în timpul ce a rămas.

Aceste litere de pe ecran sau pe hârtie,
Nu căuta procesul logic la ce îţi spun,
Tot El mi le aşează în poezie,
Nu mintea ta, ci sufletul va lua ce-i bun.

DOMNUL ESTE AJUTORUL TĂU

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

Să vă fie ZIUA,
Ca O SARBĂTOARE,
 Iar IN SUFLET, Insusi,
 DOMNUL SĂ COBOARE,

 Să v-aducă PACE,
 Să v-aducă HAR,
Să vă fie SPRIJIN,
Să vă fie FAR,

Să vă fie HRANA,
 Să vă fie MIR,
Să vă dea din nou,
SUFLET DE COPIL,

 Si să vă soptească
 Cu a Sa iubire:
,,Eu sunt langă Tine,
Cheamă-Mă copile !

"Domnul este ajutorul meu, si nu mă teme de ce-mi va face mie omul. Nu mă voi teme de rău, pentru că Tu cu mine esti. Că Tu esti Dumnezeule, intărirea mea, Stăpanitor tare, Domn al păcii, Tata al veacului ce va sa fie, si Impărătia Ta este Imparatie vesnica. Ca a Ta, a Unuia, este Imparatia si puterea si slava, impreună cu Tatăl si cu Duhul Sfant, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

                                                                                                                               Preot Ioan.                    

R U G Ă C I U N I

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

                                                Slavă Tie, Dumnezeul nostru, slavă Tie.
   Binecuvantat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
 
Impărate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevărului, care pretutindenea esti si toate le implinesti; Vistierul bunătătilor si dătătorule de viată, vino si te sălăsluieste intru noi si ne curăteste pe noi de toată intinăciunea si mantuieste Bunule, sufletele noastre.
 
 Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fară de moarte, miluieste-ne pe noi (de 3 ori).
   
Tatăl nostru, Care esti in ceruri, sfintească-se numele Tău, vie impăratia Ta, facă-se voia Ta, precum in cer asa si pe pămant. Painea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi, si ne iartă nouă gresealele noastre, precum si noi iertăm gresitilor nostri. Si nu ne duce pe noi in ispită, ci ne izbaveste de cel rău. Ca a Ta este impărătia si puterea si slava, a Tatălui si a Fiului si a Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

   Binecuvantarea Domnului să fie peste tine cu al sau Har si cu a Sa iubire de oameni, totdeauna, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
 

                                                                                                                                    Preot Ioan.

Călugărul si ingerul

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

    La un calugar seara, cand voia sa se culce, intra un inger la el in chilie, atat de stralucitor incat ii lua ochii. Si cand intra el, venea si cu mireasma buna, ca sa zica ca este de la Duhul Sfant. Nu-l indemna la rau, ci atat ii spunea :
 ” Scoala-te, robul lui Dumnezeu, la rugaciunea si pravila ta !” Iar el spunea :
” Eu mi-am facut rugaciunea “.
Dar ingerul spunea :
 ” Nu. Mai roaga-te “.
 ” Eu mi-am facut pravila “.
Iar el spunea : ” Nu stii ce spune Apostolul Pavel : Neincetat va rugati ? ”
Si cand voia sa se culce, iar il scula. Omul, daca nu doarme, se tulbura. Nu-l lasa ingerul sa se odihneasca. Si l-a sculat asa timp de vreo trei luni. Iar calugarul zicea : ” Cum sa nu ma rog, daca vine ingerul Domnului, ca asa zice Sfantul Apostol Pavel !”Tulburandu-se el asa, a slabit si s-a imbolnavit. Si se intalneste cu un sihastru batran, ca in pustia Egiptului erau mii de pustnici, ucenici ai Sfantului Antonie cel Mare. Batranul il vede asa slab si tulburat si-i zice :
- Ce ai frate ? Cum o mai duci ?
- Parinte, bine o duc.Era un cuvant de mandrie. Insa omul trebuie sa zica cu smerenie ca nu face nimic bun.
- Cum bine ? zice parintele.
- Parinte, cu ajutorul lui Dumnezeu, de trei luni ma scoala ingerul la rugaciune !
- Si cum te scoala ?
- Cand ma culc, el vine langa mine, ma scoala la rugaciune si se roaga si el cu mine !
- Ia aminte, frate, ca acela nu este ingerul Domnului. Acela este satana, care te pandeste pe tine !
- Dar cum, parinte ? Eu vad ca de cand ma scol sunt bolnav si tulburat si niciodata n-am umilinta ca ma impietresc la inima …
- Uite asa sa faci. Cand va veni sa te scoale la rugaciune, sa zici : ” Eu nu vreau sa ma scol acum, ci cand va veni vremea, la miezul noptii. Atunci o sa ma scol. Nu ma scula tu pe mine “.Daca iti va spune ca este ingerul Domnului, sa-i spui : ” Eu sunt un om pacatos si nu-s vrednic sa ma scoale pe mine ingerii !” Diavolul, cand aude de smerenie, fuge. El nu vrea sa spui ca esti om pacatos niciodata, ca el a cazut din mandrie. deci, asa sa-i spui : ” Eu sunt un om pacatos, nevrednic sa ma scoale ingerii. Cand voi vrea ma voi scula,; cand nu, voi dormi. Tu sa nu mai vii la mine !”Si s-a dus calugarul seara acasa si cum a ajuns, s-a culcat. Si a venit ingerul acela si i-a zis :
- Scoala-te, robul lui Dumnezeu, la rugaciunea si pravila ta !
- Nu ma scol !
- Pai de ce ?
- cand voi vrea eu o sa ma scol, nu cand vei vrea tu !
- Blestematule calugar, te-ai dus la batranul acela, care este un calugar mincinos si fatarnic. El te-a invatat sa nu mai asculti de mine ! Dar calugarul acela este iubitor de argint. Ca a venit la el un om sarac si i-a cerut un ban, iar el a zis ca n-are. Si totusi are trei arginti pe un geam. Are trei bani si-i tine intr-o carte pe geam. Si a zis catre sarac ca n-are bani.Apoi s-a facut nevazut. Dar calugarul a zis:
- Blestematule diavole, eu vad acum ca esti tatal minciunii !Apoi batranul s-a intalnit cu calugarul. El era inaintevazator. Si i-a zis calugarului : ” Nu-i asa ca ti-a zis ca am trei bani pe geam ? Am, dar a venit un betivan, care face numai rau; l-am vazut beat si stiam ca o sa vina o femeie saraca a doua zi si am tinut banii sa-i dau la acea necajita, nu la betivan. Dar tu ia aminte, frate, ca eu stiu ce ti-a spus despre mine, ca sunt iubitor de argint, fatarnic si mincinos. Deci sa nu-l mai asculti ca te duce la pieire, macar ca te scoala la rugaciune “.Din ziua aceea n-a mai venit ingerul iadului, ca a vazut ca s-a suparat calugarul pe dansul.

Parintele Cleopa

CĂUTAȚI CREDINȚA!

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

de Preot Sorin Croitoru

Căutați credința ce deschide porți,
Căutați credința ce învie morți.
Numai ea ridică mințile la Cer,
Dacă ea lipsește, sufletele pier..

Căutați credința ce aduce har,
Fără ea necazul este în zadar.
Fără ea durerea nu e cu folos,
Fără ea, în viață pierdem ce-i frumos!

Viața în credință se va face Rai:
Vor veni din ceruri îngeri în alai.
Vor privi cu grijă sfinții cei de Sus
Spre acei ce-'n viață cred în Domn Iisus!

Căutați credința ce se face scut,
Căci vrăjmașii negri dinții își ascut..
Unde nu-i credință, groaznic vor mușca,
Răni ucigătoare ei vor provoca!

Soarele se-ascunde deseori în nori,
Iar credința tare, moare uneori.
Fără soare cerul este mohorât,
Fără de credință, traiul e urât!

Mă aflam la poarta Raiului (în vis).
Am pierdut credința și poarta s-a închis..
Am strigat: "Iisuse, vreau să intru-acum"!
Însă-atuncea Raiul dispăru în fum..

Și mi-am zis: credința s-o păstrezi de-o ai,
Căci ea luminează calea cea spre Rai,
Fără ea se pierde mintea pe poteci,
Fericit e omul ce n-o pierde-'n veci!
amin

Nu înmulțiți păcatele în biserică

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

În biserică se bârfește, mai bine stau acasă, zic unii. Dacă ar fi să mă iau după bârfele din biserică, mai bine aș sta acasă…

Din păcate, cei ce intră în biserică nu înțeleg că trebuie să-și lase apucăturile lumești la intrarea ei. Pur și simplu unii aduc lumea în biserică. De aceea se roagă preotul în Altar, iar strana cântă înaintea ieșirii cu cinstitele daruri: „Toată grija cea lumească acum să o lepădăm, ca pe Împăratul tuturor primim, pe Cel nevăzut înconjurat de cete îngerești.„! Mai apoi, iese preotul cu crucea în mână și dă semnalul credincioșilor că va începe lucrare mare, cerească, dumnezeiască, de aceea mințile trebuie să se ridice la Cer. Ridicând crucea sus, deasupra capului, privind spre bolta bisericii („cerul”), preotul strigă cu voce autoritară: „Sus să avem inimile”! Adică acolo, la Tronul Dumnezeirii. Biserica toată răspunde în cor: „Avem către Domnul”!

Păi spuneți-mi dumneavoastră, că eu sunt mai greu de cap, unde este locul bârfei la Sfânta Liturghie? Unde se găsește acea pauză în slujbă, ca la cinema, când mergem să cumpărăm pop corn, ca să mai vorbim și să mai bârfim puțin? Eu nu am găsit pauza asta. Iubiții mei și-ai lui Hristos, Sfânta Liturghie este lucrare cerească. Îngeri, sfinți, Precista, Sfânta Treime, toți participă la ea. Vă rog, faceți eforturi ca să fiți atenți, și încet, încet, Dumnezeu vă va deschide ochii duhovnicești ca să o înțelegeți..Nu înmulțiți păcatele în biserică. Lepădați apucăturile lumești în afara sfintei biserici, căci nu-i loc pentru acestea în interiorul ei. Domnul să vă ajute.

Preot Sorin Croitoru

Sfântul Ioan Gură de Aur

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

Sfântul Ioan Gură de Aur este sărbătorit de trei ori în anul bisericesc. Beneficiază de încă două date de sărbătoare, pe 27 ianuarie și pe 13 noiembrie, pe lângă cea a sărbătorii Sfinților Trei Ierarhi, pe 30 ianuarie. Sfântul Ioan Gură de Aur este un simbol al credinței și maestru al vorbelor.
Sfântul Ioan Gură de Aur s-a născut între anii 344 - 354, în Antiohia, într-o familie de creștini evlavioși, potrivit crestinortodox.ro. Tatăl său, Secundus, era unul dintre generalii Orientului (magister militum Orientis), iar mama sa, Antuza, provenea din una dintre cele mai ilustre familii ale Antiohiei. Ioan a avut nefericirea de a rămâne încă din copilărie fără tată, astfel că mama sa, rămasă văduvă la vârsta de doar douăzeci de ani, îl va crește și-i va oferi condițiile necesare pentru educația fiului său de una singură.

Averea rămasă de la părinți și de la soț îi va permite Antuzei să-i ofere o educație aleasă, atât clasică, cât și creștină, predată de cei mai renumiți profesori ai vremii. Așa se face că Ioan l-a avut profesor pe cel mai vestit orator al vremii, Libaniu, și pe Andragatie filosoful. Educația creștină a primit-o mai întâi în familie, de la mama sa, iar mai apoi de la Meletie, episcopul Antiohiei, care l-a și botezat, de la Diodor, starețul unei mănăstiri din Antiohia și profesor la școala teologică, și de la ascetul Carterie. Pentru puțină vreme, Ioan a fost avocat.
După moartea mamei sale, prin anul 374, Ioan se retrage, împreună cu prietenul său Vasile, în munții din apropiere, devenind monah și punându-se sub ascultarea unui bătrân sihastru sirian. După patru ani petrecuți lângă acest ascet, se retrage vreme de doi ani într-o peșteră, unde a trăit de unul singur, supunându-și trupul la o aspră asceză. În anul 381, episcopul Meletie, aflând de starea șubredă a sănătății sale, îl va chema la Antiohia, unde îl va hirotoni diacon. În anul 386, urmașul lui Meletie, episcopul Flavian, îl va hirotoni preot. Vreme de doisprezece ani, Ioan va predica în Antiohia în fiecare duminică și sărbătoare, iar în post, chiar în fiecare zi, apărând dreapta credință în fața unor erezii și curente anticreștine la acea vreme (pâgânismul, maniheismul, gnosticismul, arianismul, iudaismul) care, prin adepții lor, încercau atragerea a cât mai mulți adepți.
După moartea arhiepiscopului Nectarie al Constantinopolului, în 397, Sfântul Ioan Gură de Aur devine, datorită influenței lui Eutropiu, primul-ministru al împăratului Arcadiu, și împotriva voinței arhiepiscopului Teofil al Alexandriei, arhiepiscop al Constantinopolului (februarie 398). Ca arhiepiscop al cetății imperiale, Sfântul Ioan oferea bani celor săraci și văduvelor, construia spitale pentru bolnavi, case de adăpost pentru bătrâni și săraci.
A predicat și a scris un număr impresionant de comentarii la Sfânta Scriptură. A dezvoltat o operă misionară și filantropică impresionantă, rămânând pentru generațiile următoare un model de slujitor al lui Hristos. Din cauza mai multor nedreptăți comise de Eudoxia, care, după căderea lui Eutropiu, ajunsese suverană absolută în Imperiul Bizantin, Sfântul Ioan Gură de Aur a acuzat, în cuvântările sale, starea de decadență a elitelor imperiale, atrăgându-și adversitatea mai-marilor bizantini, în primul rând a împărătesei Eudoxia. Aceasta va reuși trimiterea în exil a sfântului în anul 403, când, un sinod convocat de arhiepiscopul Teofil al Alexandriei, îl va caterisi pe Ioan. Ajuns până în Bitinia, Sfântul Ioan Gură de Aur este readus la Constantinopol, unde poporul îl primește cu mare bucurie.
Hramul Catedralei Mântuirii Neamului

După readucerea sa la Constantinopol, legăturile reci pe care le avea cu suita imperială și criticile aspre pe care patriarhul Ioan le-a adus Eudoxiei a făcut ca, spre sfârșitul anului 403 și începutul anului 404, să fie exilat din nou. După o călătorie de 77 de zile, Ioan va ajunge la Cucuz, în Armenia. De aici, Ioan scria numeroase epistole de încurajare a păstoriților săi, ceea ce a făcut pe oponenții lui să se teamă de iminenta sa întoarcere la Constantinopol. Aceștia au reușit să obțină din partea împăratului mutarea arhiepiscopului într-un loc mai îndepărtat de capitala imperiului, Pityus, un orășel pe malul răsăritean al Mării Negre. În drum spre această localitate, într-un sat alături de Comana, istovit de călătorie, Sfântul Ioan Gură de Aur își dă duhul în mâinile lui Dumnezeu, cu aceste cuvinte pe buze: 'Slavă lui Dumnezeu pentru toate'.
Unul dintre hramurile Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului este închinat Sfântului Ioan Gură de Aur. În sfântul lăcaș se află și un fragment din moaștele sale.
Neîntrecut predicator

Ca predicator, Sfântul Ioan Gură de Aur a fost considerat cel dintâi. Făcând o paralelă între Hrisostom şi Augustin, teologul Bardenhewer spunea: „Augustin vorbea scurt, prefera silogismul; Hrisostom foarte lung, adesea câte două ore fără să producă oboseală ascultătorilor, ci dimpotrivă. Augustin se adresa mai mult minţii, Hrisostom sufletului întreg, pe care voia să-l vadă mişcat la fapte creştine. Augustin urma în cuvântarea sa o cale severă, logică, rece, abstractă, de multe ori chiar greoaie, Sf. Ioan însă vorbea cald, cursiv, figurat, se inspira de la auditoriul său sau de la împrejurări; ţinea continuu încordată atenţia ascultătorilor prin exemplele vii şi plastice de care se servea, prin figurile de stil, care niciodată nu erau exagerate. Predica lui era un fel de exegeză.
Găsim la el unele interpretări de o rară frumuseţe. Despre corabia lui Noe, spune el undeva: Aceasta avea un sens tainic, era prototip al celor viitoare; căci prin corabie era preînchipuită Biserica; prin Noe, Hristos; prin porumbel, Sfântul Duh, prin frunza de măslin, dragostea lui Dumnezeu pentru oameni (Geschihte der Altkirchlichen Literatur, 1923, p. 355).
Cuvântul a fost vocaţia şi dorinţa sa arzătoare şi cea mai pură măreţie. Contemporanilor săi le plăcea deja să spună: Şi din gura sa ieşeau cuvinte mai dulci ca mierea. Toate secolele creştine au confirmat acest elogiu. A fost numit Homer al oratorilor. El cunoştea regulile artei oratorice încât nici un scriitor grec creştin nu i s-ar fi putut compara, iar aceste reguli le aplica cu cea mai mare libertate. Cu toate aceste elogii, este prea puţin cunoscut, şi cu siguranţă prea puţin cercetat, chiar şi de cei care consideră numele său un simbol.
Pe când alţii sunt doar slujitori ai regulilor şcolare, Sfântul Ioan Hrisostom aplică aceste reguli oarecum fără să se gândească, fără vreun artificiu şi cu un simţ perfect al măsurii.
Contemporanii săi, şi alături de aceştia, generaţiile următoare, nu conteneau să-l proclame cel mai mare dintre oratorii Bisericii greceşti. Papa Pius X l-a decretat patron al predicatorilor creştini (Berthold Altaner, Patrologia, ed. Marietti, 1977, p. 334), iar numele său stă şi astăzi pe buzele tuturor.
Predica şi îngrijirea sufletului deveniră, pentru Sfântul Ioan, scopul principal al vieţii sale; în fapt, au fost transmise urmaşilor mai mult de 700 de predici autentice, rod al celor 12 ani de misiune în Antiohia şi al celor 6 ani de episcopat (până la exilarea sa) în Constantinopol.
Predicile sale erau practice. Predica pe subiecte sau teme apăsătoare - păcat, căinţă, credinţă, lucrarea pentru mântuire a lui Hristos. Multe dintre ele explică Sfânta Scriptură, sursă inepuizabilă de învăţături morale şi pretext de îndemnuri la sfinţenie.
Predicile sale, care durau deseori chiar şi două ore, nu plictisesc, nici nu obosesc întrucât sunt însufleţite de imagini şi comparaţii; acestea sunt, de asemenea, corelate, în exordii şi concluzii, cu evenimente contemporane şi, uneori, îmbogăţite de digresiuni în jurul unor argumente de mare interes.
Liturghia Sfantului Ioan Gura de Aur

In timpul Sfantului Ioan Gura de Aur nu exista un formular fix, asa cum exista in prezent, pentru savarsirea Sfintei Liturghii. Sfantul Ioan a adunat intr-un formular actele cultice si rugaciunile si a dat nastere Liturghiei care ii poarta numele si care este cel mai des folosita.
Amintim ca Sfantul Ioan este pomenit de trei ori pe an: 13 noiembrie, 27 si 30 ianuarie.
Troparul Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur

Din gura ta ca o lumină de foc stră­lu­cind harul, lumea a luminat. Vistie­riile neiubirii de argint lumii a câștigat. Înălțimea gândului smerit nouă ne-a arătat. Iar prin cuvintele tale învățându-ne, Părinte Ioane Gură de Aur, roagă pe Cuvântul, Hristos Dum­nezeu, să mântuiască sufletele noastre.
Condacul Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur

Din ceruri ai luat Dumnezeiescul har şi cu buzele tale pe toţi înveţi să se închine în Treime Unuia Dumnezeu, Sfinte Ioan Gură de Aur, preafericite cuvioase, după vrednicie te lăudăm pe tine, că eşti îndreptător, ca cel ce arăţi cele Dumnezeieşti.

DOAMNE IARTĂ-MĂ!

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

Cu "Doamne iartă-mă!" începe mântuirea,
Căci nimeni nu e fără de păcat.
Greșim de când s-a încheiat Zidirea,
Căderea ne desfigurează firea
Și chipul luminos ce ni s-a dat..

În "Doamne iartă-mă!" e cheia nemuririi,
Primirea fiilor risipitori,
Redobândirea frumuseții firii,
Înfingerea pumnalului iubirii
În inimi nu de slugi, ci de feciori!

Când lacrima din ochi ajunge-'n gură
Și "Doamne iartă-mă!" primește gust sărat,
Iar inima transpiră de căldură,
Abia atunci dispare orice ură
Și poftă necurată de păcat.

Când sufletul devine rugăciune
Rostind un "Doamne iartă-mă!" curat,
Începi să-'ntrezărești limanuri bune,
Căci simți cum dintr-o dată, prin minune,
Tu poți să ierți și poți să fii iertat!

O, Doamne, Care-ai plâns pieirea
Orașului cel sfânt Ierusalim,
Apoi la Lazăr iar Ți-ai plâns zidirea
Că și-a îmbolnăvit de moarte firea,
Tu ne primești mereu când ne smerim..

Cu inimi vinovate, umilite,
Prea pline de-al păcatului venin,
Necunoscând cărări bătătorite
De Sfinții ce au biruit ispite,
Îți spunem: "Doamne iartă-ne!", AMIN

Preot Sorin Croitoru

Socrii

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

Au venit la mine cineva şi mi-au spus: „Părinte, niciodată ginerele nu ne-o zis tată şi mamă.” Şi-atunci, eu mi-am făcut o întrebare la spovedit. Când vin la mine la spovedit oamenii îi întreb: Îţi trăiesc părinţii? „Da.” Îţi trăiesc socrii? „Da.” Le zici tată şi mamă? „Nu.” Du-te şi le zi tată şi mamă, şi-apoi vii la mine.
Fără condiţia aceasta eu nu dau dezlegare de păcate! De ce? Pentru că nu se împlineşte o rânduială a lui Dumnezeu şio rânduială a poporului nostru. Dacă poţi să-i desconsideri pe socrii tăi şi să nu le zici tată şi mamă, ci să le zici pe nume, sau să ocoleşti, să nu le spui nicicum, înseamnă că nici pe soţia ta nu o iubeşti, sau soţia nu-şi iubeşte soţul şi nu cuprinde în iubire pe toţi ai lui sau pe toţi ai ei.

Fragment din
„Veniţi de luaţi bucurie”de Teofil Părăian 

Rugăciune pentru România

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Cel care ai venit în lume să ne mântuieşti pe toţi, cu sufletele pline de evlavie, Ţie astfel ne rugăm:
Îndură-te, Doamne, de ţara noastră şi neamul nostru şi ajută să-şi găsească calea cea dreaptă. Coboară Duhul Tău cel Mângâietor să ne curăţească întinăciunea şi să ne întoarcă inimile la blândeţea şi frica de Tine, Doamne. Luminează, Doamne, minţile noastre, care din pricina amărăciunilor şi umilinţelor, nu văd calea cea dreaptă. Încălzeşte, Doamne, inimile noastre care, învrăjbite de diavol, au uitat să-şi iubească aproapele şi să ierte vrăjmaşilor.
Slobozeşte, Doamne, neamul nostru din jugul minciunii, urii, pizmei si egoismului.
Învaţă-ne, Doamne, să ne rabdam unii pe alţii aşa cum Tu ne rabzi pe noi toţi.
Stinge pofta celor care pentru binele lor îşi asupresc semenii.
Încălzeşte-le, Doamne, inimile, tămăduieşte-le rănile şi îmbrăţişează-i în neţărmurita Ta dragoste. Odihneşte, Dumnezeule, sufletele celor care şi-au dat bunul cel mai de preţ pentru credinţă şi dreptate.
Cu capetele plecate
genunchii îndoiţi şi inimile frânte, ridicăm această rugăciune către Tine, Doamne, Bunule, şi Ţie îţi strigăm: Auzi-ne, Doamne, şi trimite Mila Ta peste neamul nostru românesc.
Că numai a ta este puterea şi mărirea şi numai Tu vei întoarce râurile neamului nostru la matca străbună, ca să se laude numele Tău în veac, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, 
                                                                                                                                     Amin
Pr. Adrian Singurov, 

TU OM FRUMOS.

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

Tu, om frumos căzut din Rai, in lumea cea straină, 

Opreste-te o clipă, stai, priveste spre Lumină... 

Un Soare Bland a răsărit si care nu apune, 

Opreste-te o clipă stai, desparte-te de lume...

 Clădesti, inalti, zidesti palate ce fi-vor o ruină, 

Iubesti doar trupul care maine va fi pămant si tină. 

Priveste-n casa sufletului tău, si vezi că iti lipseste, 

Ceva ce nu poti sti acum, dar sufletul tanjeste. 

Crezi, că de esti bogat si ai, averi nenumărate,

 N-ai sa plătesti si tu candva, tributul către moarte? 

Crezi c-ai să poti să o opresti cu bani sau giuvaere, 

Sau crezi că tu, fiind bogat, făptura ta nu piere? 

E viata noastră efemeră si trecătoare-i lumea, 

In suflet să-ți aduni comori, aici este minunea.

 Aici ar trebui să aduni, averi nenumărate, 

Ca să plătesti acele vămi ce azi ti se par departe. 

Sunt unii care iti soptesc:,,Trăieste-ti aici viata !

 Si nu gusta amarul ei, culege-i doar dulceata!",

 Dar gustul care, poate acum, iti pare a fi dulce, 

E doar otrava care maine, usor spre iad te duce.

 Tu, om frumos, esti plamădit de Mana cea Divină, 

Tu esti făcut din lutul sfant, in Cerul de Lumină, 

Trimis ai fost să te sfintesti in lacrimi si durere, 

Cum Insusi Fiul Prea Inalt, n-a fost crutat de ele.

Preot Ioan.