luni, 27 ianuarie 2025

S-a dus ziua cea de ieri, azi.., e pe sfârșite,

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“




S-a dus ziua cea de ieri, azi.., e pe sfârșite,
Trăim totul doar în grabă cu minți zăpăcite.
Parcă suntem, parcă nu, parcă-am fi în vis,
Ba se-aprinde-o lumânare, ba deja.., s-a stins.

Ieri stăteam într-o căscioară..,cu masa întinsă ,
Astăzi lacăt pus la poartă, și lumina stinsă.
Ieri ningeau flori de cireș.., peste-a noastre chipuri,
Astăzi risipim din zile doar pentru nimicuri.

Ieri din iarbă culegeam roua și mirosul,
Astăzi parcă nu mai știm ce este frumosul.
Ieri aveam doar busuoic prins la păritare,
Astăzi unii nu-l mai au nici în casa mare.

Ieri se avânta în horă satul cu mahale,
Astăzi hora de se joacă, numai este mare.
Ieri aveam doar mici cărări cu țărani la poartă,
Astăzi drumuri pietruite, dar lumea-i plecată.

Ieri nu prea aveam de toate, nici averi ,nici țoale,
Astăzi unii au doar lux în palate goale.
Ieri crescut-au câte zece și-mpărțeau o turtă,
Azi din fală și mândrie nici nu vor s-audă.

Nu mai prețuim nici timpul, ni se duc și anii,
Devenim tot mai săraci, chiar de-avem toți banii.
Singuratici existăm și dorim mai mult,
Până ni se bate-un clopot și ne-astupă-n lut.

Ne-ntrebăm ca rătăciții.., de ce-i răutate?
Și găsim pe Dumnezeu vinovat în toate.
Ne mirăm că este ură și că sunt războaie,
Dar uităm c-avem o cruce... și că suntem... oameni ...

Prea uităm că totul trece, totul se termină,
În movila de pământ și cu o pomină...
Apoi iarba te-nvelește și te faci câmpie,
Iar din tot ce-a fost cândva.., suflet doar rămâne....

R.M.(Mihai Racoviță).

duminică, 26 ianuarie 2025

VAMEȘI MULȚI ȘI DESFRÂNATE

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“


de Preot Sorin Croitoru

Vameși mulți și desfrânate
În Mesia au crezut,
Iar arhierei și preoți
Din credință au căzut

Căci degeaba de altare
Te apropii să slujești,
Dacă Domnului din ceruri
Propriul EU nu I-l jertfești!

Vameși mulți și desfrânate
Pe Mesia L-au primit,
Iar învățătorii Legii
Ispitindu-L, L-au hulit

Căci degeaba stai cu legea
Toată ziua-n mâna ta,
Dacă undeva în suflet
Crezi că ești deasupra sa!

Vameși mulți și desfrânate
Pe Mesia L-au urmat,
Însă unul din apostoli
Fără frică L-a trădat

Căci degeaba stai cu Domnul
Și asculți cuvântul Său,
Dacă-n inima-ți murdară
Crești neghina celui rău!

Și acum mă-ndrept spre tine,
Spune-mi, spune-mi, dragul meu,
Ca și vameșii aceia
L-ai primit pe Dumnezeu?..

L-ai slăvit ca desfrânata
Și ai plâns și tu ca ea,
Obligându-L prin căință
Ca iertare să îți dea?..

Lesne e prin pocăință
Să te-apropii de Hristos
Precum vameșii aceia
Și tâlharul păcătos,

Dar la fel de lesne este
Dacă pocăință n-ai,
Precum Iuda și Caiafa
Să-ți pierzi partea ta la Rai!

Fugi mereu de falsitate,
Ține-te cât mai smerit
Și-o să te-ntâlnești cu sfinții
Ce din veac s-au mântuit.

Domn și Dumnezeu să-ți fie
Iisus Cel înviat,
Și vei fi în veșnicie
Ca un fiu de împărat!

Despre mine

Fotografia mea
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!

Arhivă blog

https://www.diigo.com/

Postări populare

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXĂ

BIBLIA ORTODOXA AUDIO