sâmbătă, 23 septembrie 2023

În biserica

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

                 

de George Cosbuc

O, prinde-mă de mână, iubito, şi mă du
Aproape, să ne fie vecin iconostasul,
Sub bolţi între columne molatic sune-ţi pasul,
Şi eu voi fi cucernic cât eşti de blândă tu.

Atâta sunt de rece, mă-nfior să o spun.
O, dacă ştii tu, Fanny, că-mi eşti atât de dragă,
Tu poţi să mă cutremuri în firea mea întreagă,
Din cât sunt rău, iubito, o, vino, fă-mă bun!
Eşti tare, cât să-mi spulberi a sufletului mumii
Cu cel mai gingaş tremur al ochilor azuri,
Tu risipeşti c-un zâmbet a mele-nvăţături,
O, vino şi-mi răstoarnă pe toţi savanţii lumii!

Credinţele-mprăştiate le voi uni mănunchi,
Din patima iubirii mă voi renaşte iară,
Ca-n sufletul meu veşted speranţa să răsară,
Voi sta cu tine, dragă, alăturea-n genunchi
În faţa sfintei mame, sub bolţile-ncrustate
D-albastrul zugrăvelii; şi-o cruce sărutând,
Mă vei vedea, iubito, pe piatra goală stând,
La candela eternă cu mâini împreunate.

Şi eu voi prinde ruga din piul tău respir,
Precum din gura mamei copilul ia cuvinte
Să zică tot aceea ce zice ea nainte;
Pristol îmi vor fi ochii şi gura ta potir.
Atât de ideală, blândeţa ta mă-mbete

Să simt în ea căldura vangheliei lui Hrist,
Şi crede-te-voi înger, cum ştii să zâmbeşti trist
Şi-ţi scuturi alba frunte sub Dunărea de plete.
Vorbeşte-mi de speranţă, de rai şi Dumnezeu,
De tot ce nu-mi încape în inima pustie:
Ce n-am crezut d-a pururi, eu îţi voi crede ţie,
Şi face-mi-voi o dogmă din tot cuvântul tău.
Mă va-nspira de nobil al ochilor tăi plimbet
Şi-atâta poezie din ochi am să culeg;
Zâmbindu-ţi inocenţa din sufletul întreg,
Eu voi cunoaşte raiul din fiecare zâmbet.

Voieşte numai, dragă, şi-atât de bun voi fi!
Eu nu iubesc pe nime, sunt lut sălbatic, Fanny,
Dar cere-mi tu, şi vecinic îmi voi iubi duşmanii,
De-mi zici să iubesc pietre, eu pietre voi iubi.
Tu poţi să mă cutremuri în firea mea întreagă!
Din cât sunt rău o, vino, cuprinde-mă-n sublim,
Fă tot ce vrei din mine! De-mi pari un cheruvim,
Îmi fac din tine idol şi-atât îmi eşti de dragă!

Oh, prinde-mă de mână, iubito, şi mă du
Aproape, să ne fie vecin iconostasul,
Sub bolţi între columne molatic sune-ţi pasul,
Şi eu voi fi cucernic cât eşti de blândă tu.

vineri, 22 septembrie 2023

A MURIT LINISTEA LUMII

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“


A murit liniștea lumii , au ucis-o definitiv tiranii
Groază au adus pe pământ , cum aduceau vandalii
Ochii oamenilor nu știu de-acum decât să plângă
Și-n suflet oftează , când văd că totul vor ca să distrugă

Timpul va trece ,vremea se va duce , dar nu și uitarea
Nici durerea trăită de cei cărora li s-a închis zarea
Fiecare om al planetei este mistuit de o flacără nebună
Care arde iubirea , o face scrum și o aruncă în furtună

Pe pământ este mult rău , deși putea să fie bine
Dacă fiecăruia i s-ar da , cu iubire , ce i se cuvine
Este prea multă amenințare , este prea mult greu
Și de ele nu ne mai scapă , decât Bunul Dumnezeu

O fi viața noastră pe acest pământ , scurtă și trecătoare
Dar toți suntem oameni ,toți avem dreptul la lumina de la soare
Visurile din ochii celor mulți , sunt acum pline de fum
Că nu mai știu ce să facă ,să stea pe loc , sau să plece pe drum

Tot ce i se întâmplă omenirii , este fără voie și din senin
Pentru că tiranii lumii , zilnic iau hotărâri pline de venin
În loc de liniște și pace și viață binecuvântată cu de toate
Aduc peste ea bombe sofisticate care , seamănă moarte.

16 sept.2022
Preot Ion Predescu
Rm. Vâlcea - România

Despre mine

Fotografia mea
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!

Arhivă blog

https://www.diigo.com/

Postări populare

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXĂ

BIBLIA ORTODOXA AUDIO