marți, 19 septembrie 2023

Nu vă temeți , căci cu noi este Dumnezeu !

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“Dragi creştini !
------------------------



Să ascultăm şi de medici , căci au cu adevărat dreptate ! Am vorbit astăzi cu un prieten bun , care este un medic cu experiență mare !

 Dacă medicii nu cunosc încă totul despre mutația şi progresarea acestui virus , păi noi cei de rând nici atâta ! Dar ne purtăm de parcă suntem mai deştepți ca ei ! Tot medicii au făcut alerta către Guvern ! 

Şi nu merge vorba de goană asupra bisericii cum mulți creştini spun printre care eram şi eu , ci de unica metodă de stopare a progresului geometric a acestui virus ! 

Dânsul mi-a dat o întrebare : De ce cu alte boli mult mai simple , ne adresăm la medici şi ascultăm de ei , dar în acest caz ne împotrivim , cu atât mai mult că şi Preoții apelează foarte des la ei cu boli diferite !

 M-a mai întrebat : dacă noi ne socotim mai credincioşi ca medicii , care şi ei la rândul lor sunt ortodoxi , atunci de ce mai apelăm la ei ? Eu mi-am cerut iertare de la el pentru toți acei creştini care din păcate nu-şi dau seama că credința noastră nu este mai mare decât credința Sfântului Ioan Gură de Aur , care a murit de boală fiind în prigoană ! La fel şi Sf.Vasile Cel Mare a fost răpus de boală , şi mulți alți Sfinți ! Erau şi pe timpuri boli grele:- ,,tif"- holeră"- ciumă" ! 

Mi-e ruşine în fața lui Dumnezeu , căci credința mea şi rugăciunile mele, sunt atât de slabe şi neînsemnate față de a Sfinților Săi , dar eu mă rățoiesc de parcă cine ştie cine sunt ! Mai îndemnam şi pe alții : Nu vă temeți , căci cu noi este Dumnezeu ! De parcă asta ar fi dovadă de Credință ! Credința lipsită de înțelepciune şi de dreapta judecată nu este de la Dumnezeu ! 

Ce ne-ar spune oare astăzi Sf.Luca al Crimeei , caruia noi ne adresăm în rugăciunile noastre, pentru vindecarea bolilor !?

 Cred că ne-ar răspunde astfel: - ,,Dumnezeu va dat astăzi medici şi mai buni ca mine ! De ce nu ascultați de ei ?"

- Sfântul Luca a fost un medic dat de la Bunul Dumnezeu , la fel cum şi mulți alți medici din trecut , şi din zilele noastre , care au riscat şi riscă , cu sănătatea şi viața lor - pentru viețile noastre !

 A fost găsit cu ajutorul lui Dumnezeu şi leacul acelor boli molipsitoare din trecut , la fel şi azi cu ajutorul lui Dumnezeu va fi descoperit şi leacul acestei boli ! Dă Doamne !
Să ne rugăm fraților cu toți şi pentru medicii din toată lumea , căci şi ei sunt dați de Dumnezeu , pentru făurirea Bisericii Sale !

Psalmul păcătosului

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“


Doamne Iisuse Hristoase , Mîntuitorul sufletelor noastre , iartă-mă Te rog, căci am greșit amarnic în fața Ta !
Sufletul care Mi L-ai dat la naștere - Sufletul cel fara de preț - l-am disprețuit , Doamne !
Duhul Tău Cel Sfînt - Cămașa cea albă cu care M-ai îmbrăcat la Sfîntul botez - am murdărit-o de tot ! Cum să mă arăt în fața Ta, Doamne !?
Cum să mă înfățișez la Cina Cea de Taină !? Sfintele Tale Daruri – cum să le primesc !?
Ajută-mă Te rog Doamne ! Doar numai mila Ta poate să mă curățe, de toată necurățenia !
Fie-Ți milă de mine , căci sînt un mare păcătos ! Iartă-mă, căci am rătăcit departe de Tine !
De multe ori m-am plâns pe crucea mea, că este grea ! Rușine să-mi fie mie !
Сruce grea ai avut Tu Doamne, cruce grea au avut Sfinții Tăi care au pătimit ca și Tine !
Eu mă plâng pe crucea mea care este atît de usoară !!!
Iartă-mă Te rog și lasă-mă să-mi duc crucea mai departe ! Ajută-mă doar la neputință, așa cum Te-a ajutat și pe Tine, Simon din Cirene !
Da-mi o mâină de ajutor cînd cad , căci Tu ești primul care mă vezi cazînd !
Cad in fața Ta, Doamne , doborît de povara păcatelor mele ! Păcate săvîrșite din copilăria mea și pînă acum !
Tu ai ridicat păcatele lumii , iar eu le-am făcut din nou pe toate ! Sutaşul Ţi-a străpuns coasta , iar eu Ţi-am străpuns inima cu păcatele mele ! Mai bine mă năşteam orb, Doamne ! Iartă-mă că zic aşa - căci nu am făcut nimic bun in fața Ta ! Numai necazuri Ți-am adăugat la rănile Tale !
Iartă-mă Doamne pentru faptele mele, pentru vorbele mele, pentru gîndurile mele necurate!
Nu mă lăsa Doamne să mor în păcate !
Dă-mi Te rog o mâină de ajutor căci am cazut în groapa pregătită mortului , dar sufletul încă este în mine ! Păcatele m-au acoperit din greu şi mi se oprește suflarea !
Scoate-mă Te rog din acest întuneric ! Scoate-mă la lumină şi acoperă-mă cu Harul Tău ! Înoeşte Duhul Tău în mine , căci l-am stins făcînd fărădelege !
Șterge Doamne toate păcatele mele şi uită fărădelegile mele, așa cum am uitat eu binele pe care l-am făcut ! Numai cele rele stau în faţa mea și nu-mi pot aduce aminte nici de un lucru bun !
Cum ai pironit pe Cruce zapisul cu porunci care stătea împotriva noastră – pironește și păcatele mele care stau ca un zid între mine și Tine ! Arde-le , fă-le scrum , iar pe mine Te rog mîntuiește-mă !
Ajută-mă să urmez lumina inimii , căci lumina ochilor mă duce la pierzare !
Intră Doamne in inima mea și învaţă-mă să mă rog ! Învață-mă să mă rog așa cum Te rugai Tu înainte de moarte ! Trezeşte-mă din nou la viaţă , cu lumina învierii Tale !
Trezește- mă la viaţa cea străină firii pămînteşti !
Nu mă părăsi Doamne , ajută-mă căci sînt în fața Ta, ca un copil neputincios !
Dă-mi voie să mă țin de Tine , ca să nu mă rătăcesc din nou prin lume !
Învață-mă să merg pe calea cea dreaptă și să urmez poruncile Tale !
Învață-mă să Te iubesc Doamne , așa cum Tu ne iubești !
Îmbracă-mă Doamne, cu Dragostea Ta cea curată !

Mulțumesc Ție Doamne pentru toate și Te rog , nu mă lăsa să mor în păcate !
---------------------------------
Ion Ungureanu -Păcătosul


Despre mine

Fotografia mea
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!

Arhivă blog

https://www.diigo.com/

Postări populare

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXĂ

BIBLIA ORTODOXA AUDIO