· "De ce se indracesc oamenii?

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

                                                                                                                                  Teodor Ciurariu

     Omul traieste intr-un mediu social. Gandurile, dorintele, faptele, viziunea asupra lumii ii sunt definite intr-o masura uriasa de influenta mediului care il inconjoara. Ştiti ca, daca un om sanatos se afla multa vreme langa un bolnav de tuberculoza si respira acelasi aer cu acesta, se molipseste si el. La fel ne molipsim si de la bolnavii de gripa. Asa se intampla si in viata duhovniceasca. Daca omul traieste in atmosfera multimii duhurilor rautatii care sunt sub ceruri, in mijlocul smintelilor, al unor exemple grave de necredinta si de dezmat, intr-o atmosfera de patimi omenesti neinfranate, daca traieste intr-o atmosfera de prostie si de vulgaritate, aceasta atmosfera nu are cum sa nu-i molipseasca sufletul. El respira zi de zi acest aer otravit, unde misuna duhurile rautatii care sunt sub ceruri. Şi se molipseste nefericitul suflet, si se face el insusi locuinta a dracilor.
Şi atunci, ce sa facem? Unde sa fugim de aceasta atmosfera apasatoare, incarcata cu primejdii de moarte? Unde este scaparea noastra? Unde este pavaza noastra in fata dracilor, a duhurilor rautatii care sunt sub ceruri? La toate intrebarile grele sa cautati totdeauna raspuns in Sfanta Scriptura.
Uitati-va in psalmul 61, si acolo veti afla raspunsul:
De la Dumnezeu vine rabdarea mea, ca El este Dumnezeul meu si Mantuitorul meu, Sprijinitorul meu… in Dumnezeu este mantuirea mea si slava mea; Dumnezeu este ajutorul meu si nadejdea mea este in Dumnezeu.
Iata unde este scaparea noastra, iata unde e antidotul otravii ce intra in noi din mediul care ne inconjoara“.

Sf. Luca al Crimeii

Profeția unui pustnic din toamna anului 2020: "În trei ani de zile, vine războiul cel mare."

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

"Părintele are mai bine de 80 de ani. E bătrân cât Munții Vrancei, glumește el. A spovedit vreo cinci generații, a slujit mii de Liturghii. Cel mai tare iubește liniștea pădurii. Uite, codrul se roagă la Maica Domnului. Tac. Ascult infinita isihie a verdelui sfânt. Tăcerea rugătoare îți intră în creier, se pătrunde în tainițele minții. Simți că plutești. Inima bate mai rar. Ochii se umplu de roua dimineții.

După un soroc de rugăciune, preț de-un Paraclisul Maicii Domnului, bătrânul suspină.
Nu mai primește pelerini, spovedește doar câțiva preoți. A obosit și el de-atâtea păcate pe care le-a ascultat și le-a spălat.

- Părinte, ce ne facem cu lumea asta? Se duce la vale într-un ritm amețitor.

- Drăguță, zice sihastrul, lumea e născută să moară, și noi să murim lumii. Trebuie să învățăm încet încet să ne desprindem de ea, altfel tare-o să ne mai doară când plecăm.

Departe se aude o drujbă și strigătele unor țapinari. Și o talangăde la o vacă neagră bate a vecernie.

- Da, părinte, da avem copii, ce ne facem cu viitorul ăsta sumbru?

- Ehei, viitorul nostru îi în ceri. Dar dacă tot vrei o soluție, uite, îți zic.
În trei ani de zile, vine războiul cel mare. (Talanga se aude mai tare). Caută-ți în munți, cât mai departe de drumuri mari și de trecători, o căsuță. Acolo să îți faci matale un altar de rugăciune. Că Liturghia mamă nu trebuie să înceteze, altfel se îndrăcește lumea toată.
Și acolo o să slujești pănă când Măicuța Domnului o rândui să te ia la ea.

Mă uit la bătrân. Cât o grăit, degetele s-o mișcat mereu pe metanii. Vorbește și se roagă.
Mă blagoslovește.
Dumnezeu să aibă inimă de mamă cu noi."

Preluat de pe pagina părintelui Ioan Istrati