O lume fără Dumnezeu, este un iad veșnic!

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Preot Alexandru Lungu

Mă uimesc creștinii care consideră că poți avea o legătură cu Dumnezeu fără a fi legat de un duhovnic. Nu spovedanie, nu Liturghie, nu Împărtășanie, nu întâlnirea vie cu preotul din parohie sau vecinătatea cartierului. Dar se încredințează sufletește unor necunoscuți pe Facebook, cer sfaturi și Acatiste pe pagini create de cine știe ce persoane dubioase. Au mai multă nădejde în practici alternative, yoga, meditație și întâlniri cu fel și fel de guru.

Nu Îl cunosc pe Hristos cât au fost ortodocși, dar îi lovește luminarea după ce se convertesc la diferite confesiuni sau își schimbă religia. Însă ei toată viața au ajuns pe la Sfânta Biserică doar în câteva momente și atunci mai mult din obligație, cununii sau botezuri, însă și atunci tot prin curtea Bisericilor stau și mai important sunt pozele de la final și nu participarea la Taină.

Ajung târziu în viață și prin preajma Lui, după ce își irosesc anii tinereții și întâmpină adevărate probleme, condamnându-L pe Hristos cât este de nedrept. Ei fiind oameni care nu au avut nici măcar odată curiozitatea să-L întâlnească în anii tinereții.

Întâlnirea cu Dumnezeu este necesară să fie din proprie inițiativă, însă odată ce noi ca părinți nu le insuflăm dorul de Rai și tot ce ne interesează este a crește oameni doar pentru această existență, neglijând total dimensiunea veșniciei, să nu ne mirăm de societatea zilei de mâine. Consumerism, violență, trădare, înșelare, crime și desfrânare.


O lume fără Dumnezeu, este un iad veșnic!

Ce înseamnă a judeca și cînd judecata este un păcat?

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Mai nou, orice replică în contradinctoriu este întîmpinată cu reproșul: "De ce judeci!" Este adevărat că judecata aparține lui Hristos și oricine judecă pe aproapele său săvîrșește păcatul lui antihrist, căci se pune pe sine în locul lui Hristos. Dar tot Hristos ne-a spus că fiecare om va ieși judecat sau îndreptat din propriile cuvinte. 

Așadar, singura judecată care se face încă de pe pămînt este judecata cuvintelor. Adică noi știm, chiar în clipa în care cineva rostește un cuvînt strîmb, că acel cuvînt este sentința sa pe care Însuși Hristos a pecetluit-o. 

Toate păcatele erau iertate de Hristos, a iertat adulterul femeii și cămătăriile vameșilor, a iertat uciderile tîlharului, dar nu a iertat hula împotriva Duhului Sfînt ce se face cu gura. 

Orice cuvînt strîmb împotriva adevărului este o hulă împotriva Duhului Sfînt, căci Duhul Sfînt este Duhul Adevărului. Iată de ce Sfinții Părinți au condamnat ferm ereziile, dar au pus chip de pocăință tuturor păcatelor, avînd pentru aceasta împuternicirea lui Hristos. 

Urmînd învățătura lui Hristos și noi iertăm și ne păzim de orice judecată a păcatelor străine, dar mărturisim cu fermitate că nimeni nu poate fi drept dacă cuvintele sale sînt strîmbe, nu poate fi bun dacă cuvintele sale sînt rele. Căci fiecare iese judecat din propriile lui cuvinte, un principiu care se păstrează și în judecata omenească, unde primul drept este "dreptul de a nu spune nimic".