"MÂINE DIN NOU SFÂNTA LITURGHIE DAR LUAȚI AMINTE FRATILOR;

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“...

NU VORBIŢI ÎN BISERICĂ!!!... că nici sfinții și nici Îngerii nu vorbesc, aici e taină se coboară Maica Domnului cu tot Soborul Său de Sfinți "... (Părintele Vichentie Mălău)

..."FRAŢILOR , VORBIREA ŞI GLUMELE ÎN BISERICĂ SE ASEAMĂNĂ CU RÂSUL LA MORMÂNT”... (Părintele Nicodim Măndiță)... așa este de mare acest păcat, încât trebuie spovedit.

...Vorbirea, glumele şi râsul în biserică sunt păcate contra Sfântului Duh, aici Sfinții Îngeri, care sunt de față, scriu numele tuturor celor care intră în Biserică și fac rugăciuni pentru ei. Harul Sfântului Duh este în chip nevăzut în Biserică. El este pururea prezent, dar mai ales în vremea săvârșirii Sfintei Liturghii. pentru aceea nu este bine sa vorbim în timpul Sfintei Liturghii, adică luptăm contra puterii dumnezeieşti, căci prin acestea se dispreţuieşte sfinţenia bisericii şi se dă prilej de sminteală publicului. Ba, ceva mai mult, aceste urâciuni au devenit astăzi un obicei nedespărţit de biserică şi de credincioşii săi.

Noi, toţi creştinii – păstori şi păstoriţi - ne adunăm aici, în Sfânta Biserică, să ne curăţim de păcate, să ne luminăm ca îngerii, nu să ne întunecăm ca dracii.

Să ne întâlnim cu Hristos aici, în casa Lui, să ne rugăm Lui pentru iertarea păcatelor săvârşite, pentru a ne ajuta în viitor, iar nu pentru a ne întâlni aici unii cu alţii, pentru a vorbi, a râde şi a face felurite neorânduieli, bucurând pe draci. Cei care fac aceasta mai adaugă încă altă pedeapsă și listă de păcate peste păcatele cu care au venit”

Și încă ceva;

"Să nu plecați din biserică mai înainte de a se termina Liturghia, pentru că veți pierde harul ce-l primiți."

(Sfântul Varsanufie)

https://www.facebook.com/teodorescum1

Eu n-am întâlnit vreun bătrân la țară care să fi suferit de depresie.

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

De muncit, munceau mai mult ca noi. Lucrul începea de obicei înainte de zorii zilei, dar când omul simțea că-i obosit, trăgea sub umbra unui nuc bătrân atât cât era nevoie. 

Griji aveau și ei destule. Câte 8-12 copii, de-ajungeau să se crească unul pe altul. Femeile nu nășteau în clinici private, cu 4 doctori de specializări diferite, ci – în cazul în care nu le sosea ceasul pe la adunat de fân – cu moașa satului. Altfel se descurcau și singure. 

Veneau și necazuri. Vreun animal mare care se-mbolnăvea, ori un ogor care nu-și mai dădea roada din lipsă de ploaie și de arșiță.

Nu-și programau nunțile cu ani înainte, că „sala” era mereu disponibilă. Și nici de meniuri nu se-ngrijeau prea mult, că fiecare mânca ce-și aducea de-acasă și din prisos servea și pe ceilalți. Apoi n-auzeai să divorțeze careva, iar de în mod extraordinar se-ntâmpla, era rușinea satului.

Ca să ajungă în oraș la un doctor, uneori făceau câte 2-3 zile în căruță. Unii, mai bolnavi, nu mai ajungeau. 

Dar cum să existe depresie când totul era pus în grija Lui Dumnezeu? 

Omul făcea rugăciune când săpa fântâna, apoi când pica ceva spurcat în ea, chema preotul să binecuvânteze locul și să le-alunge nălucirea. 

Nu se-așeza la masă ca un hoț, fără să mulțumească Tatălui Ceresc și-ncresta pe coaja pâinii semnul crucii înainte s-o frângă. 

De sădea vie, îl chema pe Dumnezeu. Când era vremea s-o culeagă, ducea pârgă din struguri și alte poame la biserică. 

Se-mbăia bine sâmbătă seara ca a doua zi să fie curat înaintea Lui și cele mai bune haine erau doar „de biserică”.

Astăzi, în dorința de a le face toate singuri, stăm la cozi pentru o rețetă verde. 

Dar ce imagine tristă! Să râzi de cei care invocă Cerul, apoi să fugi să-ți stăpânești plânsul cu o pastilă...

Preot Bogdan Chiorean