“FERICIREA, ARE UN SINGUR NUME: IISUS HRISTOS

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire

Bucuria mea, Iisus Hristos, este Dumnezeul nostru Cel Adevarat si Mantuitorul sufletelor noastre. Desi, poate, ca este necunoscut de unii, sau neinteles de altii, El este Fericirea in sine, asa cum n-a mai fost si nu va mai fi vreodata. El este tot ce isi poate dori omul. Mai mult decat atat, nimeni nu poate cere, si, absolut nimeni nu poate primi. El este TOT (Apocalipsa 1: 8-9).

Daca inima omeneasca este insetata de vesnicie, atunci, Iisus Hristos ESTE VESNICIA (Evrei 13:8). Daca inima omeneasca este insetata de adevar, atunci, Iisus Hristos este ADEVARUL (Ioan 14:6). Daca sufletul omului suspina dupa lumina, atunci, Iisus Hristos ESTE LUMINA LUMII (Ioan 8:12). Si daca pur și simplu, omul vrea fie doar fericit, atunci nu are decat sa-i ceara lui Hristos si Hristos ii ofera omului fericirea, fara sa-i ceara ceva in schimb si fara sa-l traga la raspundere pentru ce-a facut, pana sa-l intalneasca. 

Tot omul vrea sa fie fericit. Chiar si cand alearga in directia opusă lui Hristos de fapt tot pe El îl caută, tot pe El il striga, tot de El ii este dor, fiindca, Fericirea (prin Mantuire), este sensul vietii lui. Inima omului este o camara in care trebuie sa intre Iisus Hristos. Si in acel moment el gusta fericirea si nu mai cauta nimic. Inima omului este fericita. Iubeste si este iubita.

 Are imparatia lui Dumnezeu in inima si tot pamantul. Are Raiul in ea, uita pacatul. Are pe Hristos cu sine si se uita pe sine. Insa multi se hranesc cu nefericire un timp, chiar o viata intreaga, desi, fericirea este mereu in umbra lor, mereu gata sa umple sufletele lor. “Fericiti toti cei ce se tem de Domnul, care umbla in caile Lui” (Psalmul 127:1). 

                                                                                                                   Amin si Aliluia!
                                                                                                                         Preot Ioan .

Mulţumim Ţie, Doamne Dumnezeul nostru...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“



Mulţumim Ţie, Doamne Dumnezeul nostru, Bunule şi Iubitorule de oameni, doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, Cel ce porţi fără durere neputinţele noastre, cu a Cărui rană toţi ne‑am vindecat; Păstorule cel bun, Care ai venit spre căutarea oii celei pierdute; Cel ce dai mângâiere celor slabi la suflet şi viaţă celor zdrobiţi; Care ai tămăduit izvorul celei ce era în curgerea sângelui de doisprezece ani; Cel ce pe fiica cananeiencei ai izbăvit‑o de demonul cel cumplit; Care ai iertat datoria celor doi datornici şi ai dăruit iertare femeii celei păcătoase; 

Cel ce ai dăruit vindecare slăbănogului împreună cu iertarea păcatelor lui; Care cu cuvântul ai îndreptat pe vameşul şi ai primit pe tâlharul prin mărturisirea lui cea mai de pe urmă; Cel ce ai ridicat păcatele lumii şi pe Cruce le‑ai pironit; Ţie ne rugăm şi cu umilinţă la Tine cădem: în bunătatea Ta, Însuţi slăbeşte, lasă, iartă, Dumnezeule, fărădelegile şi păcatele robului Tău  şi greşealele lui cele de voie şi cele fără de voie, cele cu ştiinţă şi cu neştiinţă, cele prin călcarea de poruncă şi prin neascultare, cele din timpul nopţii şi cele din timpul zilei; şi de este sub blestem preoţesc, sau al tatălui său, sau al mamei sale, sau cu ochii a poftit, sau cu mirosul s‑a desfrânat, sau cu pipăitul s‑a pornit spre desfrânare, sau cu gustul s‑a dezmierdat, sau cu vreo aprindere oarecare trupească sau sufletească s‑a despărţit de a Ta voie şi sfinţire, orice a greşit şi el şi noi, ca un bun şi iubitor de oameni Dumnezeu, Care nu ţii minte răul, iartă. Şi nu lăsa pe acesta şi pe noi să cădem în viaţa cea întinată, nici pe căile pierzării să alergăm. Aşa, Stăpâne Doamne, ascultă‑mă pe mine păcătosul în ceasul acesta, pentru robul Tău 

. Treci cu vederea, ca un Dumnezeu, Care nu ţii minte răul, toate păcatele lui. Izbăveşte‑l pe el de chinul cel de veci. Gura lui o umple de lauda Ta. Buzele lui le deschide spre slăvirea numelui Tău. Mâinile lui le întinde spre lucrarea poruncilor Tale. Picioarele lui îndreptează‑le spre vestirea Evangheliei Tale. Toate mădularele şi gândirea lui, întăreşte‑le cu harul Tău. 

Că Tu eşti Dumnezeul nostru, Care prin Sfinţii Tăi Apostoli ne‑ai poruncit nouă, zicând: orice veţi lega pe pământ vor fi legate şi în ceruri şi oricâte veţi dezlega pe pământ vor fi dezlegate şi în ceruri. Şi iarăşi: cărora veţi ierta păcatele, se vor ierta lor şi cărora le veţi ţine, ţinute vor fi. Şi precum ai ascultat pe Iezechia în întristarea sufletului său la ceasul morţii şi nu i‑ai trecut rugăciunea lui, aşa auzi‑mă în ceasul acesta şi pe mine smeritul şi păcătosul şi nevrednicul robul Tău care mă rog Ţie; căci Tu eşti, Doamne Iisuse Hristoase, Cel care ai poruncit să iertăm de şaptezeci de ori câte şapte celor ce cad în păcate, şi în bunătatea Ta şi în iubirea Ta de oameni, Îţi pare rău de faptele noastre cele rele şi Te bucuri de întoarcerea celor rătăciţi. 

Că precum este slava Ta, aşa este şi mila Ta, şi Ţie slavă înălţăm, împreună şi Celui fără de început al Tatălui Părinte şi Preasfântului şi bunului şi de‑viaţă‑făcătorului Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.