Despre rugăciune .

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Trebuie să învăţăm să ne rugăm. Nu să citim, să ne rugăm. Diferenţa este mare. Trebuie să ne rugăm cu simplitate şi firesc. Ca şi cum am rosti ceva. Să nu lăsăm niciodată ca citirea noastră să devină mecanică. Iar asta se va reuşi numai cu osteneală. Multă osteneală. Muncă continuă şi neîntreruptă. Muncă cu răbdare. Muncă înăuntrul nostru.

Să zici: Învaţă-mă, Doamne, să mă rog! Nu ştiu să mă rog!. Acest suspin şi plâns trebuie să iasă dinăuntrul nostru ani de-a rândul. Şi Domnul ne va vizita. Va veni deodată. Ne va deschide mintea şi vom descoperi taina, cum trebuie să ne rugăm şi ce este rugăciunea.

Uneori această taină ni se descoperă în timpul Liturghiei, când ne împărtăşim cu Sfintele Taine. Alteori acasă. Ni se descoperă după suspinul neîncetat şi stăruitor: Învaţă-mă, Doamne, să mă rog! Învaţă-mă cum să mă rog! Ştiu numai să citesc. Să mă rog nu ştiu.

Şi Domnul ne va învăţa şi ce este rugăciunea şi cum trebuie să ne rugăm. Dar atunci va trebui să păzeşti lăuntrul tău de orice păcat de moarte şi de orice neatenţie. Şi să te rogi ca Domnul să nu-ţi ia harul, această dobândă mare, această sfinţire a voinţei şi a inimii.

CÂND DOAMNE...?

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Suntem loviți de-o molimă ciudată
Ce n-are leacuri în spitale,
Țara-i vândută bucată cu bucată
De trădătorii josnici și de haimanale.

 
Ne vând copii și pădurea seculara
Și am ajuns ca vai de noi,
Românii-s slugi în propria lor țară
Împovărați de dări și de nevoi.

 
Iar legea nostră-i mult prea strâmbă
Că am ajuns iar vinovații de serviciu,
Și-ncolonati ca într-o lungă turmă
Ne îndreptăm smeriți spre locul de supliciu.

 
Când Doamne ne mai scapi de boală,
Când ne trezești din indolență ?
Nu sărăcia și foamea crudă ne omoară
Ci permanenta noastră somnolență.

 
Ne mor părinții singuri și uitați,
Copii lor s-au dus de mult în lume,
Și astăzi sunt simplii argați
Ce rătăcesc departe în țările străine.

 
Și după ani de muncă și de chin
Când se întorc să-și vadă mama,
Degeaba vin cu brațul plin,
Nu mai au cui să-mparta bunăstarea.

 
Părinții le-au plecat înlăcrimați,
S-au stins ca niște lumânări de ceară,
Ce-au ars lângă pereții afumați
În așteptarea lor în fiecare seară.

 
Ce cruntă molimă, cât de ciudată
De nici nu știi că ești bolnav,
Că de-ar durea măcar odată
Le-am pune sigur capetele-n ștreang.

 
autor...Dorin Dumitriu