DOUĂ MÂINI CU RĂNI DE CUI!

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

de Eliana Popa

Prea Curată Născătoare, Maica celor în durere,

În căușul palmei tale, strânge lacrimile mele!

Strânge multa mea durere și cu ea la Cer să urci,

De la Fiul Tău Prea Dulce, veste bună să-mi aduci!

Ieri pierdut eram pe Cale, rătăcit pe-un drum greșit,

Nu știam unde mă aflu, nici de unde am venit

Nu știam unde mi-e casa, nici nu cunoșteam Iubirea

Ce s-a Răstignit pe Cruce, să-mi aducă Mântuirea,

Nu stiam că locul ăsta, nu e locul meu pe veci!

Rătăceam prin întuneric... înotam în valuri reci.

Și când sufletu-mi, sărmanul, obosit, încet murea,

Am întins, Măicuță mâna la Milostivirea Ta!

Și-am simtit ca lângă mine s-a oprit un Călător,

Ce purta o Cruce-n spate și-avea lanțuri la picior

Și o frunte-nsângerată, de la rana unor spini

Împletiți într-o cununa, ce umbrea un chip senin.

Și-a întins cu duioșie, două mâini cu răni de cui,

Și m-a tras din valul morții și m-a strâns la pieptul Lui,

Și-un șuvoi de apă vie, am simțit că se revarsă,

Dintr-o rană mai adâncă, dintr-a Lui, străpunsă, coastă.

Mă inundă și pe mine și mă spală, și mă-nvie!

Și-mi sădește-n suflet pace și o sfântă bucurie,

Și m-așează și pe mine să pășesc în urma Lui,

Și Golgota vieții mele cu nădejde să o sui...

Și-am văzut că unde calcă și rămâne urma Sa,

Odrăslește și se-nalță floarea de ,,nu mă uita",

Și în locul unde cad picături din sfântul sânge,

Crini răsar și Îl îmbracă cu parfumul cel mai dulce!

Iar în urma Sa, Măicuța îi adună și-i așează

În cununi preaminunate pentru cei ce Îl urmează,

Pentru fiecare suflet ce pășește-n urma Lui

Pentru tine cel ce astăzi, drumul Crucii vrei sa-l sui!

BUCURIA DUHOVNICEASCA

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

   Bucuria mea, Sfantul Parinte, Porfirie Kavsokalivitul, spune asa: "Cu cat il iubesti pe Hristos, cu atat ti se pare ca nu-L iubesti si tanjesti in intregime, tot mai mult, sa-L iubesti”. 

Crestinul ortodox, “fierbinte” in credinta trebuie sa impleteasca rugaciunea cu postul.

 Despre post, Sfantul Parinte, Tihon de Zadonsk, zice asa: "Postitor adevarat este cel care isi pune paza gurii sale si se abtine de la flecareli, de la vorbe murdare, de la nebunii, clevetiri, osandiri, linguseli, minciuni si de la orice defaimare." 

Tot despre paza gurii ne sfatuieste si Sfantul Parinte, Paisie Olaru: “Pentru tot cuvantul desert vom da seama in ziua judecatii; iar un Sfant Printe a zis: “De cate ori am vorbit, m-am cait, dar niciodata nu mi-a parut rau ca am tacut!” 

 Mare este darul tacerii!  

 Prin tacere scapam de osanda, de clevetire, de vorba desarta si invatam a ne ruga. Parintii nostri vorbeau sapte vorbe pe zi, cum se spune, dar cu inima si cu buzele se rugau neincetat”.

 Crestinul ortodox trebuie sa aiba fata vesela-n necazuri si sa alunge supararea despre care Sfantul Parinte, Paisie Aghioritul, zice: “Cele mai multe boli incep de la suparare. Toti oamenii au cate un punct sensibil. Si de aceea o suparare pe unul il va lovi in stomac, pe altul in cap. Medicamentul cel mai bun pentru o boala este BUCURIA DUHOVNICEASCA, pentru ca ea imprastie Harul Duhului Sfant, in suflet. 

Bucuria duhovniceasca are cea mai mare putere tamaduitoare pentru toate bolile. Ea este alifia dumnezeiasca care inchide ranile, in timp ce mahnirea le irita”. 

Sa ne lasam in voia lui Dumnezeu si sa zicem cu bucurie duhovniceasca: FOARTE BINE, FOARTE BINE, DOMNUL STIE CE E BINE, PENTRU MINE, PENTRU A SUFLETULUI MANTUIRE! 

                                                                                                      Amin si Aliluia!

                                                                                                           Preot Ioan 🛎.