FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE!
BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...
(aranjament preot
Ioan)
O istorioară ne spune că atunci când au căzut îngerii din cer, un
înger n-a fost cu
Lucifer, dar nu a fost nici cu
îngerii care au rămas buni. Lucifer a fost trimis
neutru. După ce s-a făcut această alegere, cu
puterea şi cu viteza divină, el
şi-a dat seama că
a greşit, dar cerurile s-au închis şi el
a rămas pe
dinafară; şi s-a rugat să-l primească, şi nu l-a
primit în cer, dar
Dumnezeu i-a pus o condiţie: „Să-mi aduci ce-l mai
scump
lucru de pe pământ!“
Îngerii au căzut înainte de crearea omului, dar treceau miile de ani
şi el
ar fi rămas tot pe afară, aşa încât avea o bucurie, că totuşi i s-a ivit
o şansă.
Şi
s-a pogorât în adâncurile oceanelor şi a
adus cel mai scump
mărgăritar. Nici nu s-a uitat la
el Cerul. Nu l-a primit. Dar, când lupţi
duhovniceşte şi nu câştigi, ai câştigat necâştigarea: faptul că tu ştii că
nu ai câştigat, deja eşti
câştigat! Deci, eşti
deasupra luptei.
Când a văzut că nu l-a primit Cerul,
s-a deşteptat îngerul: „Stai!
Lui
Dumnezeu nu-i trebuie lucruri materiale!“
La un râu doi copii
se scăldau şi, în joaca lor, unul a căzut şi era
să se înece, iar celălalt
a sărit să-l salveze – s-au înecat
amândoi. Şi
îngerul a luat inima
copilului salvator şi s-a suit cu ea la cer. Şi Cerul
nu s-a deschis! Vezi
cât de învăţat era îngerul acum?
Mergând
el prin lume a văzut într-o pădure un bătrân care-şi
plângea
păcatele lângă un
copac. Dar îngerul îi vedea lacrimile ca
de
foc. Şi a luat o lacrimă din
aceea şi a fugit cu ea la cer.
Dumnezeu
l-a primit imediat!
Cel mai scump lucru de pe pământ este lacrima pocăinţei!