Ca tare păcătos mai sunt,
Am inima din piatră și nu din carne
Si ochii nu-i mai ridic din pământ.
M-a orbit atâta bogăție
Si un întuneric m-a înconjurat,
Fără ca vreodată să-ți mulțumesc
Ție Pentru toate câte Tu mereu mi-ai dat.
Plâng în locul meu icoane,
Si chiar călugări ascunși în mănăstiri
Nu știu ce mi se-ntâmplă Doamne...
E o luptă între cele doua a mele firi.
Asi vrea sa nu le mai am pe toate,
Sa fiu cu mintea limpede si-atat.
Sa-mi plâng într-una relele-mi păcate,
Sa-mi cer iertare Doamne și atât.
