Sărbătoarea de Florii anunţă intrarea în Săptămâna Mare, premergătoare Paştelui. Duminica Floriilor este strâns legată, în tradiţia populară, de Sâmbăta lui Lazăr, zi de pomenire a morţilor, în care fetiţele colindau pe la case cu Lăzărelul sau Lăzăriţa.
În tradiţia populară, în Sâmbăta lui Lazăr avea loc comemorarea lui Lazăr cel sărac. „Totul începe din Sâmbăta Floriilor cu acel colind al fetiţelor numit «Lăzărelul». Grupuri de fete merg îmbrăcate în costumaţie vegetală confecţionată din frunze de salcie şi colindă din casă în casă. «Lăzărelul» este amintit de fetele care merg pe la casele oamenilor şi colindă, iar la sfârşit, sunt răsplătite cu ouă“, a menţionat Victor Munteanu, şef de secţie la Muzeul Etnografic al Moldovei.
Colindul nu este foarte des întâlnit în Moldova, însă umblatul cu „Lăzărelul“ este un obicei răspândit în Muntenia şi în partea sudică a ţării. Unul din colindele cântate de fetele care umblau cu Lăzărelul era „Vin Floriile cu soare şi soarele cu Florii. Ce păcat de cel ce moare, fericiţi sunt cei ce-s vii!“. Acest obicei, întâlnit în ţara noastră în Muntenia şi Dobrogea este întâlnit într-o zonă mai vastă a sud-estului Europei.
Salcia sfinţită apără gospodăria
Salcia este nelipsită la sărbătoarea Floriilor, din satul tradiţional. Salcia este sfinţită la biserică, apoi este utilizată în gospodărie. „Se punea salcie la ferestrele caselor, apoi se punea la icoane, în nici un caz nu se arunca. De asemenea, mâţişorii care sunt la salcie în această perioadă erau foarte preţuiţi“, a precizat Victor Munteanu, şef de secţie la Muzeul Etnografic al Moldovei.
Aşa cum arată muzeograful, „salcia este folosită în special în două mari obiceiuri de primăvară, de Blagoveştenie sau Buna Vestire şi de Florii. Este o plantă care se află în splendoarea ei tocmai în această perioadă şi care substituie palmierii care nu se găsesc în spaţiul nostru geografic“, a arătat Victor Munteanu care a adăugat că astfel de substituiri se regăsesc şi în alte zone geografice.
De asemenea, „un obicei care ce s-a păstrat şi este des întâlnit este împodobirea gospodăriei cu crenguţe de salcie care se agaţă la poartă sau în alte locuri, iar după ce trec sărbătorile pascale ele se pun la icoană, unde se pătrează pe tot parcursul anului“, a arătat Victor Munteanu.
După ce ramurile de salcie erau sfinţite la biserică, mâţişorii erau împărţiţi la oameni. Salcia era nelipsită din pomana care se face la Moşii de Florii: „Erau duse la biserică şi ramuri de salcie dar şi de răchită care erau duse apoi în cimitir“, după cum a menţionat muzeograful, care a adăugat că „în Moldova, din crenguţele de Salcie sfânţită se făceau coroniţe care se agăţau după Paşte în pomii fructiferi, pentru belşug“.
Un obicei întâlnit de Florii este ca persoanele sau copiii care nu au participat la slujba de la biserică să fie lovite, acasă, cu ramurile de salcie, de către cei care au fost la slujbă în timp ce se spune „Nu te pălesc eu, ci te pălesc mâţişorii ca să nu uiţi că de azi într-o săptămână e Paştele“.
Ajutor pentru Maica Domnului
Sunt mai multe legende privind salcia şi utilizarea acesteia în procesiunea de Florii. Una dintre legende povesteşte cum Maica Domnului, grăbindu-se spre locul unde era Fiul ei răstignit, a ajuns la malul unei ape curgătoare vijelioase. Acolo, ea s-a rugat la toate plantele din jur să o ajute să treacă apa, însă nici una dintre ele nu s-a îndurat de lacrimile ei, cu excepţia salciei care şi-a aplecat o creangă şi a ajutat-o să treacă pe malul celălalt. În semn de mulţumire, Maica Domnului a hotărât ca ramurile de salcie să fie duse la biserică, în ziua de Florii.
Ramurile de salcie erau utilizate şi de apicultorii care înconjurau cu ele stupii, în timp ce ţăranii îngropau mâţişorii în brazdă, pentru a asigura o recoltă bogată. Mâţişorii erau folosiţi şi pentru a împodobi icoanele, uşile, ferestrele, intrările în grajduri sau în orice altă anexă gospodărească. De asemenea, se puneau la fântâni, pentru a asigura prospeţimea apei.
Plăcinte sau pâine, pomana din Sâmbăta Floriilor
Tot astăzi se fac multe copturi, Sâmbăta lui Lazăr fiind o zi de comemorare a morţilor, de pomenire, în care se merge la cimitir. „Se fac copturi, fie plăcinte, fie azimă, pe care femeile le dau de pomană în Sâmbăta Floriilor. În unele zone se face câte o pâine specială pentru fiecare membru al familiei“, a spus Victor Munteanu, care a adăugat că înainte, familiile erau formate din mai mulţi membri, şapte, opt persoane, astfel că era o treabă migăloasă pentru stăpâna casei să pregătească pentru fiecare câte o astfel de pâine: „Acestea se făceau diferit pentru fiecare membru al familiei, în funcţie de statutul pe care îl avea. Într-un fel arăta pâinea pentru tată, capul familiei, într-un fel pentru mamă, sau pentru mezinul familiei. De asemenea, într-un fel arăta pâinea pentru flăcăi şi într-un fel arăta pentru fiice“.
La Moşii de Florii, femeile fac şi plăcinte pe care le împart mai ales săracilor, fiind pomenit astfel şi Lazăr. De asemenea, plăcintele mai erau date mamelor cu copii mici. În unele zone, se face, în Sâmbăta Floriilor, şi parastasul lui Lazar, aici fiind inclus şi colindul fetelor care primesc ouă şi pe care apoi le vor folosi la înroşit pentru Paşte. În unele zone, colindul fetelor era numit mersul cu „Vaiul“.
În Maramureş, se face din grâu o pâinică numită „floare de grâu“ care este împărţită tuturor membrilor familiei, în speranţa că toţi cei care mănâncă din ea se vor revedea şi pe cealaltă lume.
„Nu eu te lovesc, te loveşte salcia“
Diverse obiceiuri populare care se întâlnesc în ziua de Florii au loc pretutindeni, în locurile unde trăiesc creştini. În Anglia sunt folosite, ca peste tot în spaţiul european, ramuri de salcie ca substitut pentru ramurile de palmier cu care a fost primit Iisus în Iersualim, de aceea englezii mai numesc salcia şi palmierul englezesc. Tot pentru a înlocui ramurile de palmier erau folosite narcisele numite şi crinii Postului Mare.
În zona Rinului inferior, exista obiceiul de a decora mormintele cu ramuri sfinţite în Duminica Florilor.
În Roma erau împărţite credincioşilor ramuri de măsin, în loc de palmier, în timp ce în Bavaria, precum în toată Europa nordică, erau împărţite ramurile de salcie cu mâţişori. Atunci când timpul rece nu permitea utilizarea ramurilor de salcie, acestea erau înlocuite cu ramuri care erau ţinute în casă în vase cu apă, la căldură. Deşi nu lipsesc de nicăieri, substitutele ramurilor de palmieri sunt diferite de la regiune la regiune, predominând, în mod special, salcia.
În Lituania sau Polonia, atunci când ramurile de salcie nu erau înverzite, erau confecţionate ramuri din flori uscate şi pictate în culori vii.
Un obicei des întâlnit în mai multe regiuni europene este cel al bătăii simbolice cu ramurile de salcie, după ce acestea erau sfinţite. Această bătaie nu reprezenta o pedeapsă, ci era făcută cu cea mai bună intenţie. „Nu te bat eu, ramura de salcie (palmier) te loveşte“ spun polonezii. La fel, ca la români, aceste ramuri sfinţite erau păstrate cu grijă pe tot parcursul anului, de obicei lângă icoane. La fel ca şi românii, polonezii înghiţeau mâţişorii de salcie pentru a nu se îmbolnăvi.
Printre nordici, lituanienii confecţionează ramurile pentru Florii şi din ramuri de ienupăr, care este verde tot timpul anului.
De asemenea, se mai folosesc ramuri de afini, vâsc sau ramuri de stejar, ferigă, la care se mai adaugă şi plante crescute în interior. Şi aici este întâlnit obiceiul bătăii cu ramurile de salcie sau ramurile care substituiau palmierii. Astfel, cei care nu puteau ajunge la biserică, în special din motive medicale, erau loviţi cu aceste crenguţe sfinţite pe cap, umeri, strigându-se în mod repetat: „Ieşi, boală, întoarce-te sănătate!“. Apoi se cânta: „Nu sunt eu cel ce te loveşte/ Ramura de salcie (palmier) te loveşte / Nu tu eşti în suferinţă / Ramura este cea care suferă / În curând va fi Paştele“.
Se mai spunea că, dacă erau plantate crenguţele de salcie, sfinţită pe cele două maluri ale râului, la sfârşitul lumii, când toate apele vor seca, în locul unde au crescut sălciile va fi apă bună de băut.
Finlandezii nu fac excepţie în ceea ce priveşte obiceiul de a-i lovi pe cei apropiaţi, în Duminica Floriilor, cu crenguţele de salcie pentru a le asigura astfel sănătatea, acest obicei fiind întâlnit în special la finlandezii din est, la cei ortodocşi. Cu Duminica Floriilor începe, în tradiţia finlandeză, Săptămâna tăcută, care se termină cu Duminica Paştelui. În Duminica Floriilor, rudele sau vecinii îşi fac vizite şi îşi oferă daruri printre care, la loc de cinste, sunt ouăle, dulciurile sau câte o monedă.
SURSA
ZIARUL LUMINA
