Gălăgia şi lumina

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...



Într-o predică, un vestitor al Evangheliei spunea:

„Zilele trecute, am chemat un electrician. Mi se deranjase soneria electrică.

Sosind  electricianul, i-am zis:

- Domnule, odată cu repararea soneriei, te rog să conectezi acolo şi  o lampă electrică de iluminat!

- O, aceasta nu se poate! - a răspuns electricianul. Puterea electrică de la sonerie este prea slabă pentru a face cu ea lumină. Curentul electric furnizat de transformatorul soneriei are putere să facă gălăgie cu clopoţelul, dar nu poate face şi lumină. Pentru a face lumină trebuie un curent mai mare decât pentru a face gălăgie.

Iar eu - zicea predicatorul - m-am gândit în mine că aşa e şi cu  lucrurile mântuirii şi cu vestirea mântuirii.

 E mai uşor a face «gălăgie» - a ţine predici strigătoare şi a spune vorbe mari, decât a «lumina» şi prin faptele noastre.“

Să nu uităm cuvintele Mântuitorului: „Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca, văzând oamenii faptele voastre cele bune, să-L mărească pe Tatăl din cer!“ (Matei 5, 16).

Nu numai auzind predici şi învăţături se îndreaptă oamenii, ci şi văzându-le coborâte în viaţa şi faptele noastre.

După ce şi-a risipit în păcate întreaga sa avere, un avocat din Italia a fost lovit şi de o boală grea. Îşi mai rupsese şi un picior, dar el, în loc să se îndrepte, Îl înjura pe Dumnezeu mereu.

Dar, avocatul acesta avea un servitor credincios, un adevărat creştin, care îl îngrijea cu multă atenţie şi dragoste.

Servitorul, văzând cum toţi prietenii pe care îi avea l-au părăsit, i-a spus:

- Domnule, un prieten al dumneavoastră vrea să vă viziteze!

- Ce prieten - a întrebat revoltat avocatul - nu vezi că toţi m-au părăsit? Nu mai am nici un prieten!

Atunci servitorul, scoţând crucea pe care o purta la pieptul său, îi spuse:
 Iată, Hristos, Cel de pe cruce, nu vrea să ajungi la osândă! El te iubeşte şi nu te-a părăsit.

Atunci avocatul, începând a plânge  cu  amar, a chemat preotul la sine, s-a spovedit şi s-a împărtăşit, iar puţinele zile pe care le-a mai avut de trăit după aceasta au fost cu totul deosebite faţă de viaţa pe care o trăise până atunci, viaţă trăită în necredinţă şi în desfătări.

Postări populare de pe acest blog

SĂ-MI SPUI TU, DOAMNE!

AICI -CANTARI BISERICESTI- LITURGICE

" Te caut, Doamne, nu Te simt, dar Te întâlnesc mereu "

DESPRE IUBIRE, MILĂ SI MILOSTENIE

CATEVA PROOROCII DESPRE SFARSITUL LUMII