POATE BISERICA SĂ BINECUVÂNTEZE PĂCATUL?

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

          Despre Domnul nostru Iisus Hristos spunea cândva Sfântul Ioan Botezătorul: “Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii”. Deci Fiul lui Dumnezeu a fost trimis pe pământ de către Tatăl Său să “ridice” păcatul oamenirii, să ne scape de păcat și să ne vindece de consecințele lui cele nefaste. “Plata păcatului este moartea”, zice Sfânta Scriptură. “Hristos a pironit pe cruce zapisul păcatelor noastre”, scrie Sfântul Apostol Pavel. Cred că am înțeles cu toții cât de grav este păcatul, din moment ce Dumnezeu “pe Unicul Său Fiu L-a trimis, ca tot cel ce crede în El să nu moară (din cauza păcatului, bineînțeles), ci să aibă viață veșnică “. Șarpele de aramă - Hristos, spre Care privește tot cel ce a fost mușcat de șarpele gânditor – diavolul și se însănătoșește.. Între Dumnezeu și Satana nu există nici o părtășie. “Prăpastie mare”, cum se zice în Pilda săracului Lazăr “. 

Domnul îi avertiza pe conaționalii Săi care Îl huleau că se aflau în stare de robie față de Satana, fiindu-i sclavi acestuia: “Cel ce face păcatul, ROB ESTE PĂCATULUI “, și în consecință diavolului. Ce este Sfânta Biserică, “pe care Hristos a câștigat-o cu scump Sângele Său “? Este tocmai acel spital duhovnicesc în care membrii ei se vindecă de păcat, eliberându-se prin lucrarea Duhului Sfânt din Sfintele ei Taine. Toți sunt acceptați în Sfânta Biserică, drepți și păcătoși, dar cu o singură condiție: să participe la viața ei sacramentală în scopul vindecării de păcat! Oare cum ar fi ca suferinzii de boli cronice să treacă pragul spitalelor doar ca turiști sau vizitatori, fără a căuta să se vindece de bolile lor?.. Cum s-ar putea numi un doctor care, deși cunoaște metodele și posedă mijloacele pentru a vindeca bolile grave ale pacienților, ar prefera totuși să-i privească nepăsător, bătându-i blând cu palma pe umeri?.. Pare neverosimil și inuman, nu-i așa? Ei bine, dragii mei, Întâi Stătătorul Bisericii Catolice asta a făcut cu o numeroasă categorie de bolnavi cronici: i-a batut blând pe spate, binecuvântându-le bolile cronice! 

Adică a dat un decret (bulă papală) prin care a binecuvântat uniunile homosexuale și le-a permis acestor cupluri să devină nași la botezul pruncilor. Prin acest act Papa a legiferat păcatul. Problema este că anumite păcate sunt atât de grave înaintea lui Dumnezeu, încât Sfânta Scriptură le numește “păcate strigătoare la cer”! De vreme ce păcatul este boală și amarnică înrobire a omului de către diavol, tu, slujitor al Bisericii care binecuvântezi pe păcătos împreună cu păcatul lui, ce faci? Îl încurajezi să meargă liniștit pe calea sa! Atunci tu ai două posibilități: ori suferi de aceleași boli ca păcătoșii pe care îi binecuvântezi, ori tu ești sănătos, dar ești complet indiferent față de starea jalnică a acestora. Poate Biserica să binecuvânteze păcatul? Nu!!

 Biserica este Împărăția lui Dumnezeu pe pământ, oază de sfințenie în mijlocul unei lumi pierdute în oceanul patimilor diavolești. Nu, Părinte al Bisericii Catolice, nu se poate așa ceva. “Dacă sarea își pierde gustul se aruncă în drum și este călcată în picioare de oameni “, zice Domnul. Poate chiar asta se dorește de fapt, ca Biserica să-și piardă “gustul”, adică sfințenia. Ca mai apoi să fie călcată în picioare de lume. Ca preot ortodox mă dezic de o astfel de atitudine și mărturisesc că toți păcătoșii sunt chemați în Biserica lui Hristos spre a se vindeca, spre a se curăța, spre a se elibera, spre a se lumina și spre a se mântui. Dar Biserica LUI HRISTOS nu va binecuvânta niciodată păcatul. Domnul să vă binecuvânteze.

 (Părintele Sorin Croitoru)

Dragostea creștină se împlinește atunci ierți pe cine nu merită să fie iertat și când iubești pe cel ce nu merită iubirea

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

.

                                       

Aceasta este lucrarea de jertfă a sfinților mucenici ce au urmat pilda lui Hristos.

"Dumnezeu Îşi arată dragostea Lui faţă de noi prin aceea că, pentru noi, Hristos a murit când noi eram încă păcătoşi." (Epistola către Romani)

Sfântul Sfințit Mucenic Elefterie, a cărui nume înseamnă "libertate" a ales să ofere această libertate a vieții lui pentru Biserică și pentru Hristos chiar din copilăria sa.

"La 15 ani a fost făcut diacon, la 18 ani preot iar la 20 de ani a fost uns episcop al Iliricului.

Pe mulți învăța și-i întorcea la credința lui Hristos și de aceea a trimis Adrian împăratul de l-au adus înaintea lui și mărturisind luminat pe Hristos, Dumnezeu adevărat, iar pe idoli defăimându-i, a fost dat la chinuri.

A poruncit să-l culce pe un pat de aramă și să-i dea foc, l-au pus, apoi, pe un grătar de fier înroșit în foc și iarăși l-au băgat într-o căldare plină cu untură și cu smoală în clocot; și cu puterea și cu darul lui Hristos a fost păzit de toate nevătămat.

Apoi, cu sfatul lui Coremon eparhul, l-au aruncat pe Sfântul Elefterie într-un cuptor de aramă ars în foc, în care a intrat mai întâi Coremon însuși, fiind luminat de Duhul Sfânt; și ieșind nevătămat și mărturisind că Hristos este Dumnezeu, i s-a tăiat capul; iar pe Sfântul Elefterie, ieșind neatins, a poruncit tiranul să-l arunce în temniță.


A fost legat apoi de un car tras de cai sălbatici și, fiind slobozit de îngeri, a fost dus într-un munte înalt; acolo trăia cu fiarele sălbatice, care se îmblânzeau la cuvintele lor. A botezat aici pe slujitorii trimiși să-l prindă, precum și pe alții, care au crezut în Hristos, ca la cinci sute de oameni.

L-au prins apoi și l-au dus iarăși în fața împăratului, care l-a dat să-l mănânce fiarele. Dar, scăpând nevătămat, împăratul a poruncit la doi slujitori de l-au străpuns cu sulițele: și, așa, și-a dat fericitul său suflet în mâna Ziditorului. Iar maica sa, Antia, îmbrățișând pe Sfântul mort și sărutându-l, a căzut peste dânsul și i s-a tăiat și ei capul cu sabia." (Viețile Sfinților)