Icoana

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

Ovidiu Florin

Toți mi-au spus să nu mai plâng,
Lacrimile să le strâng,
Că-s sătui și ei de greu,
De necaz aud mereu.

Și am strâns lacrimi, am strâns
Și-a rămas plânsul neplâns,
Negăsind pe cineva,
Să îi spun durerea mea.

Și plecând în depărtare,
Întâlnit-am pe cărare,
Un Om care sus stătea,
Răstignit pe-o cruce grea.

Și văzându-mă-ntristat,
De pe cruce m-a-ntrebat:
Ce te doare, fiul Meu?
Spune-acum necazul tău.

Atunci, în durerea mea,
Căzând jos la crucea Sa,
I-am dat plânsul cel neplâns,
Lacrimile ce le-am strâns.

Cât am plâns și am oftat,
Tot timpul m-a ascultat,
A luat greul meu la Sine,
Și a plâns și El cu mine.

După ce m-a alinat,
Mi-am șters ochii și-am plecat,
Înapoi la casa mea,
Fără să mai simt ceva.

Iar acasă am zărit,
În icoană răstignit,
Că Omul din drumul meu,
A fost Însuși Dumnezeu. 

MOARTEA

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

Pentru omul credincios, MOARTEA înseamnă lumină, odihnă, izbăvire, viaţă, liman pentru că ajunge la Izvorul său, la Cel Ce l-a creat şi după care a însetat toată viaţa, după cum grăieşte şi psaltistul David: „Însetat-a de Tine sufletul meu, suspinat-a după Tine trupul meu !” Moartea ne dă posibilitatea să ne întâlnim cu Dumnezeu. „Doresc să mor, ca să fiu împreună cu Hristos !” striga cu ardoare Sf. Ap. Pavel.

Oricâte bucurii ar simţi pe pământ, sufletul nu are niciodată odihnă, pentru că el nu este pământesc. El râvneşte după ceva care este mai presus de lumea aceasta iar odihna o va găsi numai în Hristos: „Ne-ai făcut pentru Tine, Doamne, şi neliniştit este sufletul nostru până ce se va odihni în Tine !” spunea şi Fericitul Augustin.

Moartea nu ia lumina de la cel credincios ci numai stinge lampa deoarece se ivesc zorile; cade cortina peste lumea cea mică şi se deschide pentru nemărginit, pentru lumea cea fără de sfârşit, a fericirii şi a slavei. Moartea este numai poarta dintre viaţa de aici şi cea veşnică.

Pentru omul necredincios, moartea reprezintă o teamă continuă, înseamnă sfârşitul tuturor lucrurilor, el nu vede mai departe de atât; pentrul el veşnicia nu există, căci dacă ar fi crezut în ea, nu s-ar fi temut de moarte.

Îngrozitoare trebuie să fie moartea necredincioşilor dar mai înfricoşătoare judecata acestora. Pentru unul ca acesta, moartea mai poate fi lumină? Cu siguranţă că nu…Pentru el este începutul suferinţei şi al chinurilor veşnice. Atunci va vedea că s-a înşelat amarnic, necrezând în viaţa veşnică.

Moartea încununează viaţa. Mai mult contează cum trăieşti decât cum mori. De cele mai multe ori, în felul cum mori se cuprinde şi felul în care ai trăit.

Creştine, cugetă acum mai în adânc şi te întreabă cu sinceritate: eşti tu pregătit să treci prin pragul morţii ? Eşti tu pregătit să te întâlneşti cu Hristos ? Dacă nu eşti pregătit să mori, cum vei putea să dai ochii cu Dumnezeu ? Moartea, reprezintă pentru tine lumină ??