MUSTRAREA DUHULUI MEU DE CĂTRE DOMNUL

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Sfântul Ioan Iacob Hozevitul

Făptură, chipul slavei mele,
Răbdat-am moarte pentru tine
Iar tu slujeşti la fapte rele
Făcându-ţi chipul de ruşine!

A tale fapte prea viclene
Îmi fac mai multă pătimire,
Decât acele patru pene
Ce m-au străpuns la răstignire.

Mai lesne, Eu, răbdam cununa
Cu spinii cei usturători,
Decât să văd cum – totdeauna -
Te-asemeni celor “râmători”!

Scuipări şi pălmuiri, tu Mie
Mai rele Îmi pricinuieşti,
Prin cea deşartă vorbărie
Şi glumele cele lumeşti.

În coastă mă loveşti tu zilnic
Cu suliţa păcatelor
Şi Mă supui cu “duh năsâlnic”
La “biciuirea spatelor”.

Îmi dai hlamidă purpurie
Îmbrăcăminte de ocară,
Prin ură şi necurăţie
- Ca jidovii odinioară -

Mai mult mă amărăşte ruga
Ce-o faci în cugetări deşarte,
Decât oţetul care, sluga
Cu fiere Mi l-au dat la moarte!

Cu trestie Mă baţi la faţă
Mai rău decât la Răstignire,
Prin limba ta pizmătăreaţă
Şi prin cuvinte de bârfire.

De mântuirea ta Eu – doară -
Mai mult am însetat atunci,
Decât la arşiţa amară,
La ale Răstignirii munci!

Evreii urâtori de bine,
O dată – doar – M-au răstignit,
Iar tu prin fapte de ruşine,
Mă răstigneşt necontenit!

În temniţa de la Pretoriu
N-aveam atâta strâmtorare,
Ca intru inima ta rece,
Vicleană şi nesimţitoare!

S-a lepădat de Mine Petru,
Dar toată viaţa s-a căit,
Iar tu “Botezul Pocăinţii”
De mii de ori l-ai necinstit.

Tâlharul credincios, pe Cruce
Cu fierbinţeală Mă chema,
Iar tu fiind în ispite
Cârteşti, în loc a mă chema.

Mironosiţele, la Patimi,
Cu bărbăţie M-au urmat,
Iar tu când prigonesc credinţa
Te-ascunzi, fiind împuţinat!

Cea curvă Mă uda cu lacrimi
Ştergându-Mă cu părul ei,
Îar tu mergând la spovedire
O faci numai din obicei!

Zahei, dorind ca să mă vadă,
Urcând în dud Mă aştepta,
Iar tu venind la “Sfânta Cină”
Te trândăveşti a priveghia.

El împătrit apoi întoarce
Celor ce i-a nedreptăţit,
Iar tu măcar canonul zilnic
A-l împlini nu te-ai silit!

Zicând să vie după Mine,
Feciorilor lui Zevedei,
Ei M-au urmat lăsându-şi luntrea
Şi pe părinţii singurei.

Iar tu, fiind chemat de Mine
Prin cinul cel monahicesc,
Îţi faci de lucru cu rudenii
Urmând năravului lumesc.

Gândeşte-te cum altă dată
Mironosiţele femei,
Prin lepădarea cea de sine
Urmau cu râvnă paşii Mei!

Când Veronica, cu năframa,
M-a şters la faţă de sudori,
Întipăritu-M-am pe pânză
Cu chipul Meu pătimitor.

La fel şi tu, ştergându-ţi tina
Cu lacrima din ochii tăi,
Atuncea, Eu voi scrie iară
În tine chipul cel dintâi.

Mă roagă Prea Curata Maică,
Să fiu spre tine răbdător
Iar tu de lucrul mântuirii
Mereu rămâi nepăsător!

Veninl cel dintru păcate
Prin care tu Mă necinsteşti
Măcar acum cu lacrimi calde,
Făptura Mea, să-l îndulceşti.

Iar dacă Sfânta umilinţă
La tine n-are încă spori
Să verşi măcar prin nevoinţă
Duhovniceştile sudori!

Iar dacă zaci în suferinţă
Sau trupul ai neputncios
Măcar oftează, cu credinţă
Ca vameşul cel păcătos!

Precum am ridicat de voie
Povara Crucii, oarecând,
Şi astăzi Eu ridic povara
Păcatelor de pe pamânt.

În urma Mea pe drumul Crucii,
Aleargă vameşi şi curvari
Şi mulţi ca Simon Chirineanul,
Ridică Crucea spre Calvar.

Mărturisindu-Mă pe Mine
Mulţimea cea de Mucenci,
Îmi scaldă urmele cu sânge
Pe drumul Crucii – până aici -

Cu sărutarea cea vicleană
A Iudei mă batjocoreşti,
Când Trupul Meu îl iei spre hrană
Iar ura nu o părăseşti!

În urma Mea, pe drumul Crucii
Aleargă mii de călători
Şi mulţi, ca Simon Chirineanul,
Ridică Crucea râvnitori.

Iar cuvioşii din pustie
Şi toţi creştinii râvnitori,
Îmi scaldă urmele cu lacrimi
Şi cu mulţime de sudori.

Pe calea strâmtă şi spinoasă
Înflăcăraţi de sfântul dor,
Aleargă mulţi tâlhari şi vameşi
Iar tu rămâi nepăsător.

Aleargă cei aprinşi la suflet
Cu dorul sfintei mântuiri
Şi cu suspinuri bat la uşa
Cereştilor milostiviri.

Făptură, vino cu credinţă
Că Eu te-aştept la Cruce iar
Să-ţi dau a Mea făgăduinţă
Ca celui credincios tâlhar.

RUGĂCIUNEA "TATĂL NOSTRU"

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

In Sfanta Scriptură, in Evanghelia după Matei (6:9), Iisus Hristos ii invată pe Sfintii Apostoli si pe toti cei ce cred in El: ,,Deci voi asa să vă rugati: ,,Tatăl nostru, Care esti in ceruri, Sfintească-se numele Tău, Vie Imparatia Ta; facă-se voia Ta, precum in cer si pe pămant. Painea noastră cea spre fiintă dă-ne-o nouă astăzi; Si ne iartă nouă gresalele noastre, precum si noi iertăm gresitilor nostri; Si nu ne duce pe noi in ispită, ci ne izbăveste de cel-rău. Ca a Ta este Impărătia si puterea si slava in veci. Amin"

1. Să nu spui: "TATĂL", dacă nu te comporti zilnic, ca un fiu. 
2. Sa nu spui: "NOSTRU", daca esti egoist.
3. Sa nu spui: "CARE ESTI IN CERURI", daca te preocupa doar lucrurile pamantesti. 
4. Sa nu spui: "SFINTEASCA-SE NUMELE TAU", daca nu-l respecti. 
5. Sa nu spui: "VIE IMPARATIA TA", daca o confunzi cu succesul material. 
6. Sa nu spui: " FACA-SE VOIA TA", daca nu o accepti cand e dureroasa.
7. Sa nu spui: "PAINEA NOASTRA CEA DE TOATE ZILELE, DA-NE-O NOUA ASTAZI", daca nu te gandesti si la cei infometati. 
8. Sa nu spui: "SI NE IARTA GRESELILE NOASTRE", daca nu uiti raul pe care ti l-a facut fratele tau. 9. Sa nu spui: "SI NU NE DUCE PE NOI IN ISPITA", daca continui sa mai pacatuiesti. 
10. Sa nu spui: "SI NE IZBAVESTE DE CEL VICLEAN", daca nu lupti impotriva pacatului".

            Omule, gandeste-te bine, ca: TARIA, FRUMUSETEA PODOABA si PUTEREA sunt 

DESERTĂCIUNI!

 Doar sufletul tau este nemuritor. Sa ai grija, sa-l mantuiesti! 

                                                                                                              Preot Ioan.

Parintele Teofil – Despre compromis

Interlocutor: – Într-o lume coruptă, cum este lumea noastră, le este permis creştinilor să facă unele compromisuri legate de viaţa socială?

Parintele Teofil: – Dragă, compromisurile, în general, nu sunt binecuvântate de Dumnezeu. Nu se pune problema compromisului, ci, cât poţi, trebuie să te fereşti de astfel de împrejurări; pentru că ce faci te şi face, şi-apoi, cu vremea, ajungi să fii gata mai mult de compromisuri decât de lucruri limpezi.

(arhim. Teofil Părăian – Din ospăţul credinţei)

http://www.sinaxa.net/abc/2012/09/parintele-te...

Din viaţa Sfântului Eftimie cel Mare

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE..

                                    O poveste înfricoşată 

 În Mânăstirea Sfântului Eftimie din Palestina era un călugăr de la Roma cu numele Emilian; acesta din tinereţile lui avea viaţă cu fapte bune, era curat la trup şi foarte cumsecade şi înţelept. Pe acest frate monah l-a pizmuit diavolul şi într-o duminică i-a dat mare război trupesc, şi nemaiputând răbda ispita, primea în mintea lui acele gânduri spurcate şi se învoia îndulcindu-se de ele. Şi când s-a dus noaptea în Biserică pentru a citi utrenia, Sfântul Eftimie s-a întâmplat să fie lângă acel frate care avea războiul trupesc şi simţea că ieşea mare putoare de la acel frate. Sfântul a înţeles ispita vrăjmaşului şi certându-l, duhul cel necurat, duşmanul omenirii l-a aruncat pe acel frate la pământ, muncindu-l. Şi el văitându-se şi plângând scotea spume din gură. Atunci Sfântul a poruncit să aducă lumină că era noapte şi întuneric, şi zise către ceilalţi părinţi: „Vedeţi fraţilor pe acesta care are fapte bune şi e curat din tinereţile lui, cum se tăvăleşte acum pe pământ la picioarele noastre, vedere jalnică şi de plâns, numai că a primit gândurile cele spurcate în mintea lui. Deci să ia seama bine fiecare şi să se împotrivească gândurilor celor spurcate, şi să le gonească din mintea lui, chiar de la început când nu au mare putere. Iar dacă le primim cu bună plăcere îndulcindu-ne, măcar că nu ne apropiem de trupul altuia, dar cu sufletul am curvit, după cum zice la Sfânta Evanghelie, şi ca cei prea curvari ne vom osândi în ziua aceea a judecăţii, când cele ascunse şi cele nepricepute se vor descoperi“. 1 Ascultaţi şi altă pildă înfricoşată: Mi-au spus nişte Părinţi din Egipt, că într-un oraş era unul care se părea că avea viaţă minunată şi plină de sfinţenie la arătare. Dar într- ascuns mult mânia pe Dumnezeu cu gândurile cele deşarte şi cu mişcările inimii, care se învoia cu gândurile cele necurate. Dar cu fapta niciodată nu a păcătuit, însă cu mintea de multe ori curvea. Odată s-a îmbolnăvit greu de moarte, şi toată lumea din oraş se întrista şi plângea, socotind că moartea lui e paguba tuturor. S-a întâmplat să fie în acea zi un Bătrân Sfânt care era cu Darul înainte văzător, şi văzând pe toţi trişti şi plângând s-a dus şi el în grabă să ia iertare şi blagoslovenie de la dânsul. Şi când a sosit acolo, vede Arhiereul cu toţi clericii lângă dânsul, ţinând lumânări aprinse în mâini, aşteptând să-şi dea sufletul. Grăbindu-se Sfântul l-a ajuns că încă mai sufla. Şi vede o minune înfricoşată şi de cei mulţi nevăzută, dar jalnică şi vrednică de plâns. Un uriaş înfricoşat care avea în mâini o furcă de foc cu trei dinţi, o înfigea în inima lui şi i-a smuls sufletul cu multă silă şi fără nici o milostivire. Şi a auzit glas de sus care zicea: „După cum acest suflet nu m-a odihnit nici o zi, aşa şi tu să nu te leneveşti, nici să încetezi străpungându-l pre el şi prea aspru să-l chinuieşti“. Acestea spunându-le la părinţi Sfântul Eftimie, îi învăţa să ia seama şi să-şi aducă aminte întotdeauna de ieşirea sufletului, să ia pildă de la Emilian şi de la alţii, ca să nu păţească şi dânşii tot la fel ca ei. Şi făcând rugăciune Sfântul Eftimie pentru cel bolnav, s-a umplut tot locul acela de o putoare nesuferită ca de pucioasă şi din fum s-a auzit glas zicând: „Eu sunt duhul curviei“. Le spunea şi aceasta, Sfântul, dacă cineva are gânduri nepotrivite şi murdare numaidecât să le mărturisească la cei mai cu multă practică ca să-i poată îndrepta.

BINECUVANTARE

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

Azi, il rog pe DUMNEZEU să-ti dea ochi cu care sa vezi numai ceea ce este frumos in oameni, adică partea cea bună din ei.
Azi, il rog pe DUMNEZEU să-ti dea o inima care să ierte si cele mai mici greseli.
Azi, il rog pe DUMNEZEU să-ti dea un suflet care să nu-si piardă niciodată credinta.
Azi, il rog pe DUMNEZEU să-ti dea multa bucurie si lumina in sufletul tău.
Azi, chiar de nu vei fi un FAR, ci doar o CANDELĂ, iti ajunge. Si chiar de nu vei fi nici macar o CANDELĂ, ci un opait mic, tot iti ajunge, fiindcă important este sa te străduiesti să aprinzi lumina in sufletele celor din jurul tău. Amin!

                                                                                        Preot Ioan.

RUGACIUNE si BINECUVANTARE

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

   Doamne, Indurate si Milostive, Indelung-rabdatorule si Mult-milostive, asculta rugaciunea mea si ia aminte la glasul cererii mele: Fa cu mine semn spre bine, ca sa umblu intru adevarul tau; veseleste inima mea ca sa ma tem de numele Tau cel Prea-Sfant, pentru ca mare esti Tu si lucruri minunate faci. Tu esti singurul Dumnezeu si nu este nimeni asemenea Tie, Doamne: Puternic in mila si Bun in tarie, spre a ajuta, a mangaia si a mantui pe toti cei ce nadajduiesc in numele Tau cel Sfant. Nadejdea mea este TATAL, scaparea mea este FIUL, acoperamantul meu DUHUL SFANT, Treime Sfanta, slava Tie!
Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara, bucura-te ceea ce esti plina de Har, Marie, Domnul este cu tine. Binecuvantata esti tu intre femei si binecuvantat este rodul pantecelui tau, ca ai nascut pe Mantuitorul sufletelor noastre. Miluieste-ne, Maica Luminii!
Dumnezeu si Maica Domnului sa te binecuvanteze in toata ziua de astazi si in tot lucrul tau. Amin si Aliluia!
                                                                                                                                                 Preot Ioan.

R U G Ă C I U N E

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

Domnul Dumnezeu, Preamilostivul, să te miluiască.
Domnul Iisus Hristos să-ti implinească toate cererile cele bune.
Domnul, Cel in toate puternic, să te izbavească de tot necazul si de toată boala.
Domnul să te invete pe tine. Domnul să te inteleptească.
 Domnul să-ti ajute. Domnul să te mantuiască. Domnul să te apere.
Domnul să te pazească. Domnul să te curete.
 Domnul să te umple de bucurie duhovnicească.
Domnul să-ti fie sprijinitor sufletului si trupului tău.
Domnul, ca un bun, milostiv si de oameni iubitor, să-ti dea iertare de păcate. Domnul Dumnezeu, Iisus Hristos, la ziua judecătii să te miluiască si să te binecuvanteze in toate zilele vietii tale.
Ca aceluia se cuvine toata slava, cinstea si inchinăciunea, impreună si Parintelui Celui fară de inceput si Preasfantului, bunului si de viată facatorului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin!

Omul nepocait este nespus de crud

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

 Omul nepocăit este nespus de crud cu sine însuşi Doamne! Nu când vreau eu, ci TU.
Nu cum vreau eu, ci CUM vrei TU. Amin.

O zi grea. Dificilă. La final, o astâmpărare... oare a oboselii...? A puţinei rugăciuni. Este oricum, numai cum vreau eu nu. Şi ce e mai important, e întotdeauna mai bine. Oare acest sacrificiu al nostru este într-adevăr un sacrificiu?
Iată-mă, la 30 de ani, reîntors la credinţă (reîntors sau, pur şi simplu, convertit?). Şi dincolo de asta - dacă mai poate fi ceva important dincolo de asta, iată-mă la 30 de ani epuizat psihic de boală. O numesc generic boală, dar ştiu că este alcoolismul tatălui combinat cu nevroza maternă, cu depresiile cronice. Boala psihică la mine se leagă puternic de mândrie, deci de ne-umilinţă, de ne-smerenie. Atâta timp nu am conştientizat că ne putem lăsa să fim distruşi de mândrie. Am crezut mereu că mândria este doar a abuzatorului activ, dar există o formă de rezistenţă şi îndârjire pasivă, total necreştină, la fel de ucigătoare, pe care am practicat-o şi încă o practic. Nimic nu este mai important decât pocăinţa.

 Părintele Paisie Aghioritul despre pocăinţă: „Dumnezeu este foarte aproape de noi, dar şi la mare înălţime. Pentru ca cineva să-L „îndoaie“ pe Dumnezeu, să-L facă să Se coboare şi să rămână cu El, trebuie să se smerească şi să se pocăiască. Atunci Preamilostivul Dumnezeu, văzând smerenia lui, îl înalţă până la ceruri şi-l iubeşte foarte mult. „Bucurie se face în cer pentru un păcătos care se pocăieşte“ (Luca 15:7), spune Evanghelia.

 Dumnezeu i-a dat minte omului ca să se gândească la greşeala sa, să se pocăiască şi să ceară iertare. Omul nepocăit este nespus de crud cu sine însuşi.
 Este şi foarte lipsit de minte, deoarece nu vrea să se pocăiască şi astfel să se slobozească din iadul cel mic în care trăieşte, care îl duce la cel mai mare şi rău, la cel veşnic. Astfel el se lipseşte şi de bucuriile paradisiace pământeşti, care se continuă în rai lângă Dumnezeu cu bucurii mult mai mari şi veşnice.
Cât timp omul se află departe de Dumnezeu, este în afară şi de sine. Vezi, în Evanghelie, că fiul risipitor „venindu-şi în sine, a spus: Merge-voi la tatăl meu”. Adică atunci când şi-a revenit, când s-a pocăit, atunci a zis: „Merge-voi la tatăl meu”. Cât timp trăise în păcat, era în afară de el, nu era raţional, deoarece păcatul este în afară de raţiune.
 - Părinte, Avva Alonie spune: „De va vrea omul, de dimineaţa până seara vine la măsura dumnezeiască“ (Pateric, Avva Alonie, 3, p.37). La ce se referă?
- Viaţa duhovnicească nu are trebuinţă de ani. Într-o secundă cineva se poate muta din iad în rai, dacă se pocăieşte. Omul este schimbător. Se poate face înger, dar se poate face şi diavol. Măi, măi, măi, ce putere are pocăinţa! Absoarbe harul dumnezeiesc. Un gând smerit să-şi aducă omul în minte şi s-a mântuit. Un gând de mândrie să-şi aducă şi s-a dus, s-a pierdut, dacă nu se pocăieşte şi îl află moartea aşa. Desigur, gândul smerit trebuie să fie însoţit şi de suspinul lăuntric, de zdrobirea lăuntrică. Pentru că gândul este gând, dar există şi inima. „Şi cu sufletul şi cu inima şi cu gândul”, spune cântăreţul. Mi se pare că Avva se referă la o stare mai permanentă. Este trebuinţă de un interval de timp ca să ajungă cineva într-o stare bună. Dacă greşesc şi mă pocăiesc, sunt iertat în aceeaşi clipă. Dacă am duh de nevoinţă, încet-încet pot consolida o stare, dar până atunci oscilez. - Părinte, un om în vârstă se poate ajuta duhovniceşte pe sine însuşi? - Da, căci mai ales atunci când cineva îmbătrâneşte, i se dă posibilitatea să se pocăiască, pentru că îl părăsesc iluziile. Mai întâi, deoarece odinioară, când a avut puteri trupeşti şi n-a

Omul nepocait este nespus de crud întâmpinat greutăţi, nu şi-a dat seama de slăbiciunile lui şi credea că se află într-o stare bună. Acum, când întâmpină greutatea şi se plânge, este ajutat să înţeleagă că nu este în regulă, că şchiopătează şi că trebuie să se pocăiască. Dacă pune în valoare duhovniceşte puţinii ani ai vieţii ce i-au mai rămas şi foloseşte şi experienţa ce a dobândit-o în numeroşii ani ai vieţii sale trecute, nu-l va lăsa Hristos, ci îl va milui.” Viaţa acum îmi pare altfel, neraţionalizată, neplanificată, e o deschidere continuă către prezent, care aduce mereu evenimente neaşteptate şi... atât de potrivite. E un fel de lăsare liberă, o curgere frumoasă, o dez-fixare, o dez-obdedare a sufletului meu. E o ieşire treptată şi timidă din frică. O creştere în dragoste. Contacte scurte cu aproapele meu, care se produc pe durerea mea, acolo, îl simt cum îmi atinge durerea şi mă retrag şi în scurtă vreme durerea dispare şi este înlocuită de o simplă bucurie de a fi. E ca un fel de dez-îngrijorare, o ne-ancorare în gândul celuilalt, şi îl simt pe celalalt rămânând temporar surprins, perplex, gata să intre în defensivitate, mă adulmecă, mă simte şi... nu e cazul. Doamne, nu mai e cazul pentru defensivitate. Dar eu rămân pe jumătate deschis, pe jumătate închis, pentru că mă doare atât de puternic această deschidere, aceste prime legături vii cu aproapele meu. E o suferinţă uriaşă îngrămădită între mine şi oameni, de fapt între mine şi percepţia mea despre oameni. Şi fără Domnul nu e posibil nimic, nici măcar o vagă bucurie de a fi alături de celălalt. Şi simt această suferinţă care crapă încet şi care e în mine, adânc în mine şi nu-mi mai doresc adesea altceva decât să fac loc acestui prezent- durere în conştiinţa mea. Dar nu pot forţa nimic şi nu mă grăbesc, pentru că aceasta este vindecarea mea. Şi nu eu lucrez această vindecare. Când mă doare mai tare atunci ştiu că acolo nimeni nu a pătruns de mulţi, mulţi ani, şi sunt atent, ascult şi mă ascult şi îi ascult pe ceilalţi. Şi rabd cu Dumnezeu durerea fără să o mai păcălesc. Dincolo de această suferinţă adâncă nu e decât iubire şi dăruire. Pentru că nu pot auzi cu adevărat durerea lui, a aproapelui, atâta timp cât fug de durerea mea.

http://www.sfintiiarhangheli.ro/node/

ALTARUL IUBIRII

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

    Cuprinde-mă, Doamne, cuprinde-mă-n Tine,
Si dă-mi nemurirea Iubirii Divine,
Si-aprinde-mi in suflet scanteie de Har,
Să-mi umple cămara, s-o facă altar!

   Altarul Iubirii, fă sufletul meu,
Si scrie in el doar numele Tău,
Si lasă-l să ardă in focul iubirii
Si lasă-l să fie părtas, nemuririi!

   Căci mare-i iubirea si mare-ndurarea,
A Celui ce tine pămantul si marea,
Si mare e Mila Acelui ce vine,
,,In taina la tine, in taina la mine"

   Trimite-mi un inger din Sfantul Alai,
S-aducă scanteia iubirii din Rai,
S-aprindă pămantul cu Focul de Sus,
 Căci Focul Iubirii e numai Iisus!
                        Preot Ioan.