Săculeţul cu pietre

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Un om, umblând odată pe ţărmul mării, a găsit un săculeţ cu pietre negre şi mărunte.
Mergând încet pe drum şi, neavând ce face, scotea pietre din săculeţ şi arunca în păsări cu ele. A mers şi a zvârlit toate pietrele afară de una, pe care a dus-o acasă.
Acolo, a arătat-o unui vecin, care, văzând-o, a întrebat cu mirare:
- "Unde-ai găsit-o? Piatra aceasta este de mare preţ." Aflând aceasta omul acela nepriceput, a plecat pe malul mării, să găsească pietrele aruncate, dar n-a mai găsit nimic.
Aşa facem si noi adesea cu zilele vieţii noastre. Fiecare an, fiecare lună, fiecare zi sau ceas al vieţii noastre, sunt atâtea comori pe care ni le dă Dumnezeu, ca să le folosim pentru mântuirea noastră şi ajutorarea semenilor, iar noi ades le mistuim pe lucruri deşarte. Iar vremea trece şi întoarcere n-are, aşa că pătimim şi noi ca acela care arunca zadarnic pietrele găsite pe malul mării.

DESPRE RUGACIUNE

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Dragii mei ..eu intotdeauna cand ma scol imi fac semnul crucii , multumesc lui Dumnezeu si Maicii Domnului pentru tot ...si tot timpul vorbesc cu Maica Domnului...de aceia e bine sa ai o icoana in casa ...de cate ori trec pe langa icoana , imi amintesc de Dumnezeu si de Maica lui...de sfinti ...
Cand am o treaba importanta de rezolvat merg la icoana si spun :Maicuta mea azi am nevoie de tine, ajuta-ma te rog sa rezolv ...si intotdeauna ma ajuta! Apoi nu uit sa-i multumesc ,si in primul rand o rog sa aibe grije de copii mei, de nepoti si de prietenii mei...Este bine sa te rogi si pentru straini, pentru bolnavi , pentru cei care au o problema ,chiar daca nu iti sant prieteni...Eu daca trece o salvare pe langa mine, imediat spun ,,Doamne ai grije si de acel bolnav care se afla in salvare...fi langa el si il apara"
Sau cand vad un cersetor , si ii dau un banut, sau nu pot sa-i dau, dar intotdeauna spun...Doamne ai mila de el ,si iti multumesc ca nu sant eu in locul lui.
Imi amintesc o pilda care mi-a placut foarte mult ...era un om foarte sarac,care avea pantofii rupti , si mergand el pe drum cartea si zicea..,,De ce Doamne m-ai lasat asa sarac ,sa nu pot sa imi cumpar o pereche de pantofi? "si mergand el asa a intalnit un cersetor care statea pe marginea drumului si care nu avea picioare..se tara pe jos..atunci si-a dat seama ca altii sant mai necajiti ca el...si a zis ,Multumesc Doamne ca mi-ai dat picioare ca de pantofi ma ingrijesc eu"
Vedeti dragii mei , noi niciodata , nu santem multumiti cu ce avem, uitam sa multumim , pentru ce avem ...
acum am  sa va arat cateva sfaturi despre rugaciune ale Sf. Teofan Zăvorâtul

Spune-i lui Dumnezeu toate nevoile vieţii tale, atât cele lăuntrice cât şi cele din afară, vorbindu-I ca un copil: „Vezi, Doamne, boala mea şi slăbiciunea mea! Ajută-mă şi vindecă-mă!”

Ce se poate face cu gândurile care fug în toate părţile în timpul cititului şi al rugăciunii? Nimeni nu scapă de asta. Nu este nici un păcat în asta, dar este nepotrivit. Este păcat atunci când cineva de bună voie încurajează gânduri străine, dar când ele aleargă involuntar, este vreun păcat? Greşeala vine atunci când omul a observat că gândurile îi rătăcesc şi nu le stăpâneşte. De îndată ce observi că gândurile o iau razna, înfrânează-le, aceasta trebuie să faci.

Pentru a potoli rătăcirea gândurilor în timpul rugăciunii, este necesar să faci eforturi pentru a te ruga cu inimă fierbinte. Ca să faci asta trebuie să-ţi încălzeşti sufletul înainte de rugăciune cu meditaţie adâncă şi închinăciuni. Învaţă să te rogi cu propria ta rugăciune. De exemplu, esenţa rugăciunii de seară este aceea de a mulţumi lui Dumnezeu pentru ziua aceea şi pentru tot ce ai primit în timpul zilei, bune şi rele. Pentru răul săvârşit, omul trebuie să se pocăiască şi să ceară iertare, promiţând să-şi repare greşelile în ziua următoare; apoi omul se roagă lui Dumnezeu pentru ocrotire în timpul somnului. Spune-I lui Dumnezeu toate acestea, aşa cum îţi trece prin mintea ta şi din toată inima ta. Esenţa rugăciunii de dimineaţă este de a-I mulţumi lui Dumnezeu pentru somn şi pentru trezire şi de a-I cere ajutor ca în timpul zilei să faci lucruri pentru slava Sa. Iarăşi, spune-I acestea din toată inima şi mintea ta. în timp ce te afli la rugăciune, atât dimineaţa cât şi seara, spune-I lui Dumnezeu toate nevoile vieţii tale, atât cele lăuntrice cât şi cele din afară, vorbindu-I ca un copil: „Vezi, Doamne, boala mea şi slăbiciunea mea! Ajută-mă şi vindecă-mă!” Toate acestea şi alte asemenea le poţi spune lui Dumnezeu cu propriile tale cuvinte, fără să mai deschizi cartea de rugăciuni. Poate că aşa va fi mai bine. Încearcă să faci aşa, şi dacă merge, poţi să laşi de tot cartea de rugăciune. Totuşi, dacă nu merge, atunci trebuie să te rogi cu cartea ta de rugăciuni, sau altfel, vei rămâne fără nici un fel de rugăciune ...

Nu citi niciodată o rugăciune în grabă. Încă ceva: încearcă să înveţi rugăciunile pe de rost. Aceasta te ajută foarte mult să spui rugăciunea fără tulburare. O rugăciune trebuie învăţată ca orice altceva, învaţă să te gândeşti la Dumnezeu nu numai atunci când te afli la rugăciune, ci şi în fiecare ceas şi în fiecare clipă, pentru că El este pretutindeni. Din toate astea, pacea va izvorî în inima ta, dându-ţi putere pentru problemele tale zilnice şi pentru rânduiala tuturor lucrurilor.

(Sf. Teofan Zăvorâtul, Viata duhovnicească, cum o putem dobândi, p.149-150)

PROFESOARA ATEE

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...



Preot Ioan

O tânără profesoară, cu vizibile tendinţe liberale, explica micuţilor ei elevi faptul ca ea este atee şi-i întreba dacă nu cumva sunt şi ei. Neştiind, de fapt, ce-i acela un ateu şi dorind să fie şi ei ca şi
profesoara lor, micuţii îşi ridicaseră mânuţele în aer. Dar iată şi o excepţie.
 O fetiţă pe nume Maria nu se luă după mulţime, şi nu ridica mâna. Profesoara, observând-o, o întrebă de ce s-a decis să fie diferită.
– Pentru că nu sunt atee. Profesoara o întrebă din nou:
– Dar tu ce eşti?
– Sunt creştin-ortodoxă. Puţin deranjată profesoara se înroşi.
O întrebă, totuşi, de ce este creştină.

– Ei bine am fost crescută să-L cunosc şi să-L iubesc pe Domnul Iisus Hristos. Bunicii au fost creştin-ortodocşi, mama este creştin ortodoxă, tata este creştin ortodox, fraţii mei sunt creştini ortodocşi, naşii mei sunt creştin ortodocşi  aşa cum de fapt este poporul român începând cu anul 40. d. Hr., când ne-a încreştinat Sfântul Apostol Andrei. 
Profesoara s-a înfuriat:
– Asta nu este un motiv, spuse ea în gura mare. Ce-ar fi dacă mama ta ar fi o idioată şi la fel şi tatăl tău? Ce ai fi tu atunci ?
Fetiţa tăcu puţin şi zâmbind finuţ îi zise:
– Atunci … aş fi atee!
(Sfântul Inochentie, Arhiepiscop al Odessei).

DESPRE ATEISM

             CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI

                                           DESPRE ATEISM

Moto: „Domnul din cer a privit peste fiii oamenilor, să vadă de este cel ce înţelege, sau cel ce caută pe Dumnezeu“ (Psalm 13:2).

                                                                                            Preot Ioan

                                                   

                              Iubiţi credincioşi,

Ateu este cel ce nu crede în Dumnezeul cel adevărat, Creator  şi Mântuitor şi în invăţătura Lui, revelată. Se face referire la ateism în „Noul Testament“, o singură dată, acolo unde Sfântul Apostol Pavel le spune efesenilor: „Eraţi, în vremea aceea, în afară de Hristos, înstrăinaţi de cetăţenia lui Israel şi străini de aşezămintele făgăduinţei, lipsiţi de nădejde şi fără de Dumnezeu în lume“ (Efeseni 2:12). Erau aşadar, efesenii ca toate neamurile păgâne care credeau în zei, fiinţe fictive şi se închinau la idoli, la chipurile lor cioplite, adică: „celor ce din fire nu sunt dumnezei“ (Galateni 4:8), necunoscând pe adevăratul Dumnezeu. Ei se numeau păgâni şi atei în raport cu poporul Israel cel vechi şi cu Noul Israel - Biserica sau poporul creştin. În ciuda mulţimii de zeităţi şi de idoli pe care-i adorau, efesenii sunt numiţi „atei“ sau „fără Dumnezeu“, pentru că necunoscând pe Dumnezeul Cel adevărat, erau în căutarea lui, cum se constată din inscripţia de pe un altar din Atena: „Dumnezeului necunoscut“ (Faptele Apostolilor 17:23).  De aceea spun comentatorii că ei nu cunoşteau pe adevăratul Dumnezeu, Care să le arate sensul vieţii şi Calea. Ei nu cunoşteau un Mântuitor, Care să-i răscumpere, un Dumnezeu Care să-i înfieze (Galateni 4:6-8) şi să-i ridice la slava din care au căzut. Prin urmare, înţelesul de ateu sau fără Dumnezeu, nu se referă numai la cei ce nu cred şi tăgăduiesc existenţa lui Dumnezeu: „Zis-a cel nebun în inima sa: Nu este Dumnezeu!“ (Psalm 13:1), ci se referă şi la idolatri.

Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Ar fi trebuit să nu avem nevoie de ajutorul Sfintelor Scripturi, ci să avem o viaţă atât de curată, încat Harul Duhului să fi ţinut locul Scripturilor în sufletele noastre. Şi după cum Sfintele Scripturi sunt scrise cu cerneală, tot aşa ar fi trebuit ca inimile noastre să fi fost scrise cu Duhul Sfânt“.

Sfântul Vasile cel Mare spune că: „lumea aceasta este o şcoală a sufletelor înzestrate cu raţiune şi un loc unde se poate învăţa cunoaşterea lui Dumnezeu“.

Psalmistul David  zice: „Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi facerea mâinilor Lui o vesteşte tăria“ (Psalm 18:1).

Părintele Dumitru Staniloae spune că: „Omul are în sufletul lui o raţiune şi o libertate, dar ele nu pot funcţiona în modul deplin decât în unire cu Dumnezeu, decât adăpându-se din apa vie a Duhului Dumnezeiesc“.

DESPRE TATUAJE

            CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI 

      

  Motto: „Iar dacă robul va zice: îmi iubesc stăpânul, să-i gău­rească urechea stăpânul şi-l va robi pe veci“ (Ieşirea 21: 5-6). „În trupul vostru să nu faceţi tăieturi pentru sufletele morţilor, nici să scrieţi pe voi cu împunsături de ac (tatuaje)“ (Levitic 19: 28).

Preot Ioan

                

                       Iubiţi credincioşi,

Tatuajul, străvechi mod de exprimare simbolică, este întâlnit în cea mai mare parte a lumii, excepţie făcând China. Fie că este o emblemă valorică, fie o marcă de infamie, el este un semn de apartenenţă la un anumit grup.

De multe ori în autobuz, în tramvai sau pe stradă aţi văzut pe braţul unui bărbat „desenată“ o femeie sub care stă scris un nume sub o inimă săgetată, sau orice altceva. Dar tatuaje nu-şi fac numai bărbaţii, ci şi femeile. Acum a devenit o modă  şi cei mai mulţi tineri sunt victime sigure ale modei. Dar, dacă mulţi se tatuează, trebuie să-i imiţi şi să-ţi faci şi tu neapărat cel puţin unul dacă nu mai multe ???

Primii purtători de tatuaje din România au fost puşcăriaşii. Procedeul folosit de ei diferea complet de orice metodă profesională cunoscută: cu ajutorul unui ac obişnuit se introducea pastă de pix sub

piele, după un contur desenat anterior. Acest mod de lucru, cu rezultate atât de urâte şi neigienice, a avut o influenţă nefastă asupra percepţiei românilor despre arta tatuajului.

Istoria tatuajului

Tatuarea nu este nicidecum o practică modernă. „Cel mai de temut“ - aceasta este traducerea aproximativă a cuvântului polinezian care definea tatuajul. Unii specialişti susţin că există anumite indicii care arată că tatuajul a apărut încă din preistorie. Omul din Neanderthal vopsea cu roşu sau cu ocru osemintele morţilor şi le inciza într-un desen regulat. Se presupune că şi viii foloseau aceeaşi metodă. S-au descoperit mumii egiptene şi libiene tatuate, mumii care aveau o vechime de câteva sute de ani înainte de Hristos. Potrivit cercetătorului Steve Gilbert: „Cel mai vechi tatuaj cunoscut, este un desen care îl reprezintă pe zeul Bes. În mitologia egipteană, Bes era zeul voluptăţii şi al petrecerilor“. Acest tatuaj aparţine unei femei care a trăit în timpul celei de-a 11-a dinastii a Egiptului antic (cca.2000 de ani î.d.Hr.).

Tehnica ornamentărilor corporale a fost semnalată de istorici în mai multe culturi ale lumii de la triburile maori, la eschimoşi, la vechii egipteni şi până la indieni.

Multe triburi de amerindieni obişnuiau să-şi tatueze corpul şi faţa. Tehnicile de tatuare erau diferite de la o zonă la alta. Amerindienii introduceau diverse culori în tăieturile pe care şi le făcuseră anterior. Aceeaşi metodă o foloseau şi triburile din Tunisia, Aiwu din Japonia, Ibo din Nigeria şi Chantal din Mexic. Eschimoşii făceau înţepături cu acul prin care era tras un fir de aţă îmbibat în pigment. În diverse zone ale Polineziei, Malaeziei şi Microneziei, pigmentul era introdus în piele lovind uşor un instrument care semăna cu un cârlig. În Europa, tatuajele a apărut în a doua jumătate a secolului XVIII, odată cu expediţiile căpitanului Cook. Dacă în antichitate sclavii erau însemnaţi pe frunte, mai târziu în perioada comerţului cu sclavi semnul apartenenţei era gravat cu fierul roşu pe piept. Fugarii erau marcaţi cu o floare de crin. Semnul a fost menţinut şi mai târziu, în Franţa. Cine nu îşi aminteşte de celebrul personaj al lui Dumas, Milady de Winter, cea care avea pe umărul drept semnul
„V“. Floarea de crin sau „V“-ul erau semnele de recunoaştere pentru hoţi, iar condamnaţii la galere aveau pe braţ tatuate literele „GAL“. Abolirea definitivă a înfierării nu s-a produs decât odată cu apariţia cazierului judiciar. Şi grecii îşi însemnau prizonierii cu o cucuvea. Câteva sute de ani mai târziu, naziştii aplică metoda tatuajului ca semn de recunoaştere a unei categorii de populaţie supuse unei pedepse de cele mai multe ori, nemeritate. Prizonierii din lagărele de concentrare naziste aveau marcat pe antebraţul stâng un număr matricol corespunzător celui din registrul de evidenţă al lagărului, precedat de litera „D“, dacă era vorba de un evreu. Pentru realizarea marcării se folosea un fel de tampon având numere şi litere formate din ace mici, care era înmuiat în cerneală.

Moarte şi renaştere

Despre tradiţia de sute de ani a tatuajelor s-ar putea scrie tomuri întregi. Ei vor să se simtă unici într-o lume standardizată şi pentru aceasta trebuie să-şi schimbe înfăţişarea. Cu mii de ani în urmă tatuajul indica o anumită poziţie socială sau juca un rol protector. În „Levitic (19:28) sau a treia carte a lui Moise“ se spune: „Pentru morţi să nu vă faceţi tăieturi pe trupurile voastre, nici semne cu împunsături (tatuaje) să nu faceţi pe voi. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru“. Ca şi machiajul, tatuajul este făcut pentru a atrage atenţia, a seduce sau a agresa privitorul, a-l preveni sau a-l ţine la distanţă. Spre deosebire însă de machiaj, care este numai o „podoabă“ efemeră, tatuajul este definitiv, încrustat în piele, şi presupune un aranjament definitiv şi total.

Celor doi regi ai Marii Britanii, Eduard al VII-lea şi George al V-lea li se datorează recunoaşterea şi aprecierea tatuajului ornamental japonez. Aceasta a devenit foarte la modă în vremea celor doi regi. Din acest motiv maeştrii japonezi au deschis saloane în porturi şi în marile oraşe: Londra, Hamburg; apoi la New York, San Francisco etc. Adevărate opere de artă, aceste tatuaje ornamentale japoneze fascinează prin ciudăţenia şi frumuseţea lor. 

Primul tatuaj electric s-a realizat în 1894 în SUA care a devenit în scurt timp centrul de influenţă al tatuajelor. Cei care le realizează încep să se perfecţioneze din ce în ce mai mult. În prezent, în occident, 

 există reviste dedicate în întregime acestui subiect şi chiar congrese ale fanilor tatuajului. Pentru formarea unui specialist sunt necesari 2-3 ani de şcoală de profil.

Interesant este că tot prin tatuare se poate face conturul buzelor, al sprâncenelor, sau al pleoapelor inferioare. Pot fi imitate şi diferite bijuterii. Virgil ne-a destăinuit care este procedeul exact de tatuare. Clientul trebuie să semneze un formular de accept, după care, pentru indecişi, urmează partea cea mai dificilă: alegerea desenului. Într-adevăr este foarte greu să te decizi pentru că ai în faţă sute, poate mii de desene în diverse reviste şi cataloage. Etapa următoare este „ştampilarea“, adică aplicarea pe piele a matriţei cu desenul cerut. Văzând aparatul cu ace m-am înfiorat. Pentru început se tatuează conturul  desenului, apoi sunt introduse culorile de la cele mai închise la cele mai deschise. Virgil mi-a explicat că vopselele folosite nu conţin chimicale toxice, pentru a nu dăuna organismului. Tot el a  afirmat cu foarte multă convingere că procedeul nu este deloc dureros. Senzaţia este doar de pişcătură datorită frecvenţei mari a acelor aparatului, care funcţionează ca o maşină de cusut fără aţă.

Pielea va rămâne roşie (în locul respectiv) câteva zile după care va dispare. Pentru ca tatuajul să nu se deformeze în timp, este important ca persoana respectivă să nu se îngraşe sau să slăbească cu mai mult de 10 kg. Cercetările din ultimii ani au dus la descoperirea unei bogate patologii a tatuajelor. Datorită lor apar diverse leziuni maligne şi benigne: veruci, granuloame, melanoame, maligne, etc. Acestea se datorează pigmentaţiilor de tatuaj care conţin oxid de fier.

De multe ori se întâmplă ca un „posesor“ de tatuaj să renunţe la el din diferite motive. Acest lucru este posibil prin tratamentul cu laser. Dar trebuie spus faptul că în locul respectiv va rămâne un semn destul de vizibil, ca după o arsură: „Tratamentul cu laser permite îndepărtarea tatuajului fără sechele majore, dar necesită şedinţe de tratament şi poate determina unele modificări pigmentare“, susţine Dr. Carmen Radu. Tehnica cu CO2 a îmbunătăţit tratamentul „clasic“ ca nefiind însoţit de modificări de ţesut sau cicatrice. Tatuajele negre beneficiază de ZAG laser, spre deosebire de cele în culori galben, albastru şi verde. Oricum, cine doreşte să scape de un tatuaj, trebuie să

ştie că nu este deloc simplu. Azi cu el şi mâine fără el, este posibil să fim martori la generalizarea acestui mod primitiv de manifestare a personalităţii.

Cu

 

toţii ştim azi că, Dumnezeu l-a creat pe om „după chipul şi asemănarea Sa“ (Facerea 1: 26). În ziua a şasea a creaţiei „a privit Dumnezeu toate câte a făcut şi iată erau foarte bune“ (Facerea 1:31). După cum bine se vede, inclusiv pe om l-a făcut Dumnezeu foarte bine, şi deci nu are nicio nevoie de tatuaje, de acele „însemne ale Satanei“, pe care unii oameni şi le fac, de parcă ar vrea să-i spună Creatorului „Tu nu m-ai făcut bine Doamne, iată ce-mi mai lipseşte - aceste tatuaje!“ (pe umăr, pe omoplat, pe pectorali, pe tot spatele, câte un belciug sau chiar mai mulţi în fiecare ureche, în arcadă, în cot, o bilă prin limbă, iar părul din cap vopsit în verde, roşu, ori galben ca curcubetele).

Cei mai mulţi dintre cei „tatuaţi“ şi „inelaţi“ se justifică foarte scurt: „Aşa este moda!“. Dar, Dumnezeu nu ne-a lăsat ca „dreptar“ pentru viaţă cele zece mode, ci, cele zece porunci dumnezeieşti (Ieşirea 20:1), cele nouă fericiri (Matei 5), precum şi cele nouă porunci bisericeşti.

Lucru sigur este că, şi tatuajele, şi crucea ne arată clar, de partea cui ne este sufletul, adică, dacă ne însemnăm cu dracii reprezentaţi prin tatuaje (capete de balauri, capete de morţi, sârmă ghimpată, lanţuri etc.), admitem stăpânirea Satanei asupra noastră, iar dacă la gât purtăm crucea, ne declarăm în mod evident sub stăpânirea şi ocrotirea lui Dumnezeu. Există un verset în Biblie care ne spune despre cruce că este simbolul puterii dumnezeieşti: „Căci propovăduirea crucii este nebunie pentru cei ce pier, iar pentru noi care ne mântuim este puterea lui Dumnezeu“ (1 Corinteni 1:18). La a doua venire a lui Iisus Hristos, mai întâi va apărea pe cer crucea: „Atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului (adică Sfânta Cruce) şi vor plânge toate neamurile (mai ales cei care au hulit-o tatuându-se) şi vor vedea pe Fiul Omului (Iisus Hristos) venind pe norii cerului, cu putere şi cu slavă multă“ (Matei 24:36).

În toamna anului 312 s-a produs schimbarea religiei Împăratului Sfânt Constantin cel Mare, care iniţial a fost păgân (cultul sincretist al soarelui - Solinvinctus, introdus în imperiu de împăratul Adrian). Şi iată cum s-a produs această mare, surprinzătoare şi incontestabilă convertire: după cum ne mărturisesc istoricii creştini, Eusebiu de Cezareea şi Lactanţiu în ajunul luptei cu Maxenţiu, la Pons Milvius (Podul Vulturului), împăratul Constantin a văzut pe cer ziua, în amiaza mare, O CRUCE LUMINOASĂ deasupra soarelui cu inscripţia „IN HOC SIGNO VINCES!“ (adică ÎNTRU ACEST SEMN VEI ÎNVINGE!), iar în timpul nopţii, i s-a arătat în somn Iisus Hristos cu semnul crucii, pe care-l văzuse ziua pe cer, cerându-i să-l pună pe steagurile soldaţilor, ca să le servească drept semn protector în lupte, acest semn fiind monogramul lui Hristos. Şi într-adevăr, împăratul a câştigat bătălia.Să se tatueze sunt atraşi oamenii care caută bizarul. Se pune însă întrebarea: „CE SUNT TATUAJELE??? FRUMUSEŢE SAU DESFIGURARE???“. DESIGUR DESFIGURARE! Unii îi numesc pe cei tatuaţi: „oameni cu pasiune pentru cerneală“. Dar se poate oare folosi pielea noastră pe post de pânză? Imaginaţia umană înfloreşte pe piele? Un om tatuat este stigmatizat şi chiar motivează unii că văd în tatuaje o declaraţie de individualitate. Deşi pare greu de crezut, aceste tatuaje pot crea dependenţă. Şi ca dovadă unii îşi adaugă mereu noi tatuaje ajungând până la 80% din suprafaţa corpului lor. Şi apoi spun aşa: „Trupul meu, treaba mea!“ Însă, nu-i chiar aşa, deoarece, chiar dacă ar fi o artă, ea nu trebuie făcută pe corpul nostru. Ne spune Moise: „Şi a privit Dumnezeu toate câte a făcut şi iată erau foarte bune“ (Facerea 1:31). Şi dacă toate, inclusiv omul şi corpul lui, erau foarte bune, de ce mai trebuie să mai adăugăm noi încă ceva: tatuaje, cercei prin nas, buric şi urechi, vopsea de păr, silicon în loc de sprâncene etc. Oare nepriceput era Creatorul sau este plină de mândrie creatura??? Iată cea mai mare dovadă că cele de mai sus sunt păcate:

„Sau nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi, pe care-L aveţi de la Dumnezeu şi că voi nu sunteţi ai voştri? Căci aţi fost cumpăraţi cu preţ! Slăviţi dar, pe Dumnezeu În trupul vostru şi în sufletul vostru care sunt ale lui Dumnezeu“ (1 Corinteni 6:20).

În acelaşi fel, şi noi creştinii ortodocşi, să punem la gâtul nostru şi la cel al copiilor noştri un lănţişor cu cruciuliţă, dacă vrem să avem protecţia Dumnezeu - Duhului Sfânt, fiindcă este bine ştiut că crucea şi arde pe draci. Să nu Îngăduim aplicarea tatuajelor pe pielea noastră şi nici pe cea a copiilor noştri, fiindcă deşi pe ambalajul unora scrie

„Temporary“ - adică se şterg după 5-6 zile, totuşi acest fapt este o lucrare pregătitoare din punct de vedere psihologic, pentru aplicarea mai târziu a tatuajelor definitive. Aceste tatuaje drăceşti, nu numai că sunt neplăcute lui Dumnezeu, dar mai şi costă între 40 RON şi câteva sute. Pe lângă faptul că la înfricoşata Judecată vom da aspră socoteală şi despre aceste tatuaje, mai există şi un alt mare pericol: tatuajele definitive se fac cu nişte ace care, nefiind sterilizate, prin înţepături în piele prezintă pericolul îmbolnăvirii de SIDA.

Şi apoi, dacă o tânără are un prieten care are tatuat pe piept un drac, când se iau în braţe din iubire, cine se află între cei doi? DIAVOLUL!!! Oare nu-i este greu când acelaşi timp cu prietenul să-l îmbrăţişeze şi pe Satana, deşi este numai tatuat??? Oare le va ajuta lor în viaţă Satana??? Nu le va ajuta el, ci Dumnezeu pe care-l strigăm noi ori de câte ori avem necazuri, nevoi, strâmtorări...

Într-o zi, am văzut un tânăr în jur de 20 de ani, care avea câte un cercel în fiecare ureche. Mi-au venit în cap cuvintele Sfântului Cosma al Etoliei care spunea:

„Atunci cÂnd bĂrbaŢii vor arĂta ca femeile Şi femeile ca bĂrbaŢii, sfÂrŞitul este aproape!“, şi atunci l-am întrebat: „Te rog frumos să-mi spui şi mie, ce semnifică cerceii pe care-i porţi în urechi?“ La care el mi-a spus că aşa este modern. Eu am insistat: „O fi modern, dar aşa cum crucea pe care eu o port la gât semnifică credinţa mea în puterea Sfintei Cruci, tot aşa şi cerceii din urechile tale trebuie să semnifice ceva“. La insistenţele mele mi-a mărturisit că acei cercei înseamnă 

EXTRAVAGANŢĂ şi NONCONFORMISM.
Este cât se poate de clar că extravaganţă, înseamnă mândrie, iar nonconformism înseamnă satanism. O doctoriţă îmi spunea că cercelul din urechea dreaptă la un bărbat este semn de recunoaştere pentru homosexuali, iar cel care are cercel în urechea stângă, este predispus la homosexualitate.

La prima vedere aceste tatuaje, ca şi cerceii din urechile bărbaţilor, par a fi un lucru de şagă, dar eu nu cred. De ce să copiem

tot ce este rău în occident, de ce să se feminizează bărbaţii şi se defeminizează femeile??? Dacă am vedea la televizor că unii îşi taie urechile ni le-am tăia şi noi? Dacă unii şi-ar tăia nasul ni l-am tăia şi noi? Unde ar mai fi eul, bărbăţia, feminitatea, prestanţa, verticalitatea noastră? Corect ar fi dacă am face ceea ce au făcut şi strămoşii noştri de aproape 2000 de ani încoace, adică: să ne însemnăm cu semnul crucii ori de câte ori avem un moment mai greu în viaţă, să ne rugăm dimineaţa, să ne rugăm seara, să spunem un „Tatăl nostru“ înainte de a mânca, să postim cel puţin miercurea şi vinerea, să nu lipsim Duminica din Biserică, să ne spovedim şi să ne împărtăşim cel puţin în cele patru posturi mari (Sfintele Paşti, Sfintii Apostoli Petru şi Pavel, Sfanta Maria şi Crăciun) şi sĂ  nu  fim atÂt  de  nepĂsĂtori  cu  mÂntuirea  noastrĂ,  cĂci  nu  conteazĂ decÂt unde pune  DumnE­zeu  sufletele  dupĂ  ce  murim! Gândeşte-te bine înainte de a începe să te tatuezi. Ca orice modă, îşi vor pierde „farmecul“ odată cu trecerea timpului. Există oare vreun articol de vestimentaţie, o cămaşă, o rochie, o pereche de pantofi, etc. care să-ţi placă atât de mult, încât să-ţi iei angajamentul că o să  o porţi toată viaţa ??? Stilurile, croielile şi culorile la modă acum se schimbă. Însă, spre deosebire de un articol de vestimentaţie, tatuajele sunt greu de îndepărtat. În plus, ceea ce crezi că este trăsnet astăzi, sau altfel spus: „tatuaj de tatuaj“, cu siguranţă nu-ţi va mai place la 25-30 de ani, ba, mai mult te vor chinui regretele că le-ai făcut. TATUAJELE AU IZ DE PĂGÂNISM, ŞI DE ÎNCHINARE FALSĂ!!! „Ce împărtăşire are lumina cu întunericul. Şi ce învoire este între Hristos şi diavolul, sau ce parte are un credincios cu un necredincios ? De aceea: Ieşiţi din mijlocul lor şi vă osebiţi, zice Domnul, şi de ce este necurat să nu vă atingeţi şi Eu vă voi primi pe voi“ (2 Corinteni 6:15-17).

În încheiere aş vrea să vă amintesc că:  IGNO­RANŢA,
UITA­REA şi NEŞTIINŢA sunt trei mari „uriaşi“, care ne duc în IAD, şi nu mică le va fi pedeapsa celor care se tatuează, celor care execută tatuajele, cât şi celor care comercializează aceste tatuaje, pe tot cuprinsul ţării (şi chiar şi pe litoralul Mării Negre), tatuaje (câteva) pe care le vi le prezentăm în imaginea de mai jos, pentru a lua aminte şi a ne cutremura de faptele şi de urmările faptelor noastre.

Pactul cu diavolul

Ritualurile sataniste presupun la iniţiere depunerea unui jurământ de slujire a lui Satan, de denigrare şi luptă împotriva lui Dumnezeu. Cinstirea lui

Satan se realizează, printre altele, prin consum excesiv de

alcool, droguri, prin jertfirea unor animale, practicarea sexului în grup şi invocarea diavolilor. Criteriul absolut care domină concepţia adepţilor este domnia răului asupra binelui. De aici predispoziţia lor accentuată spre fapte antisociale, agresivitate, anarhie, mergând până la sinucidere sau crimă, sacrificiul uman fiind forma supremă de cinstire şi slujire a lui Satan. După depunerea jurământului, un alt moment important îl reprezintă iniţierea, în cadrul căreia un adept mai vechi îl tatuează pe novice pe braţe cu anumite însemne specifice, ritualul încheindu-se prin sacrificiul grotesc al unui animal, îndeosebi câine sau pisică. Făcând o incizie în pieptul animalului, tinerii iniţiaţi îi smulg inima şi o storc deasupra unei icoane a Sfintei Treimi, recitând aşa-zisele rugăciuni din Biblia satanică. De asemenea tânărul care a depus jurământul trebuie să se lepede de Hristos de trei ori, după care urinează pe cruce. Mai concret, trebuie spus că orice persoană care îşi propune să adere la această organizaţie ocultă trebuie să încheie realmente un adevărat pact cu diavolul (Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2004).

Fac ce vreau cu trupul meu!

Pe la sfârşitul lunii iunie 2005, la TVR 2, moderatoarea Marina Almăşan a provocat o dezbatere pe tema tatuajului, o manifestare devenită tot mai frecventă la tinerii noştri „moderni“. Pe scenă erau mulţi tineri interesaţi de această dezbatere, iar în sală participau şi alţi spectatori de diferite vârste şi condiţii sociale. Mai era acolo, pe scenă, un bărbat între două vârste, tatuat „cât cuprinde“, lăudându-se că el este a treia generaţie „din tată-n fiu“, care e tatuat „de-a binelea“... Dacă majoritatea tinerilor subscriau la aceste tatuaje, la care se adăuga şi aplicarea de cercei şi „belciuge“ pe toate părţile corpului... au existat în public şi alte voci care au detestat, argumentat, asemenea practici deplasate, excentrice. Astfel, o doamnă profesoară mai în vârstă şi-a exprimat pe faţă dezaprobarea pentru aceste tatuaje, care nu pot fi acceptate decât de tineri iresponsabili, fără o judecată sănătoasă... Dintr-o dată, o tânără frumuşică, cochetă a sărit ca arsă. - Doamnă, nu vă supăraţi, chiar ne jigniţi, căci, iată eu, sunt studentă la drept, şi totuşi sunt de acord cu aceste tatuaje... în definitiv, în virtutea „drepturilor omului“, eu pot să fac ce vreau cu trupul meu! La care profesoara a replicat prompt. - Stimată domnişoară, presupun că imediat după absolvirea facultăţii, ca juristă, aţi vrea să vă angajaţi la o firmă serioasă, de prestigiu... Credeţi oare, că dacă aţi avea asemenea tatuaje pe faţă, exprimând deja ţinuta unei persoane neserioase, veţi putea fi angajată? Eu cred că nu, oricât de bine aţi fi pregătită din punct de vedere profesional!... Domnişoara a rămas cu răspunsul „în gât“, mută, perplexă, aplecându-şi capul şi înroşindu-i-se obrazul... În ce ne priveşte, fiind creştini, nu avem cum să subscriem la o asemenea cosmetică agresivă, tatuajul şi aplicarea de bijuterii, zorzoane, metalica la femei şi la bărbaţi, agăţate pe tot trupul, utilizată din ce în ce mai mult de către tineri, în numele modernităţii... Dar să vedem ce-i cu frumuseţea asta „suplimentară“ pe care vor să şi-o adauge aceşti tineri... Desigur, frumuseţea ţine de estetică, de gustul omului pentru frumos... Dar se uită faptul că la om nu este suficientă numai frumuseţea fizică, exterioară, ci ea este cu necesitate legată strâns de etică, de frumuseţea caracterului acestuia. Astfel dacă o anumită persoană nu a fost dotată genetic cu un aspect fizic deosebit, dar a fost dăruită cu alte virtuţi, cu inteligenţă, cu voinţă, cu bărbăţie etc. prin muncă, prin strădanie ea poate compensa adesea lipsa frumuseţii fizice... Ştie El, Creatorul, de ce ne-a făcut pe noi oameni diferiţi, dar cu diverşi talanţi compensatori: pentru a avea nevoie unii de alţii, pentru întrajutorare, pentru frumuseţea comuniunii, pentru farmecul părtăşiei noastre... Să nu fim înţeleşi greşit. E nevoie de o anumită igienă, de o anumită înfrumuseţare, o oarecare cosmetizare... „Când posteşti, spală-ţi faţa şi ungeţi capul...“ (Matei 6:17 - pentru discreţie faţă de oameni). Dar această înfrumuseţare de strictă necesitate (la care am adăuga un ras, un tuns, un pieptănat, un tăiat de unghii etc.) şi până la o cosmetizare excesivă, care cere cheltuieli mari de bani, uneori exagerate, pentru fel de fel de produse cosmetice, unele mai sofisticate ca altele, mergând până la tatuajele agresive mai sus menţionate, este o mare diferenţă (Extras din revista Credinţa Ortodoxă, anul 9, Nr. 9, septembrie 2005, Episcopia Alexandriei şi Teleormanului ).

OMUL ŞOPÂRLĂ

       

ÎNVIEREA

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

    Prin ziduri înnegrite, prin izul umezelii,
    Al morţii rece spirit se strecura-n tăcere;
    Un singur glas îngână cuvintele de miere,
    Închise în tratajul străvechii evanghelii.

    C-un muc în mâni moşneagul cu barba ca zăpada,
    Din cărţi cu file unse norodul îl învaţă,
    Că moartea e în luptă cu vecinica viaţă,
    Că de trei zile-nvînge, cumplit muncindu-şi prada.

    O muzică adaâncaă şi plină de blândeţe
    Pătrunde tânguioasă puternicile bolţi:
    "Pieirea, Doamne sfinte, căzu în orice colţ,
    Înveninând pre însuşi izvorul de vieţe,

    Nimica înainte-ţi e omul ca un fulg,
    Ş-acest nimic îţi cere o rază mângâioasă,
    În pâlcuri sunătoare de plânsete duioase
    A noastre rugi, Părinte, organelor se smulg".

    Apoi din nou tăcere, cutremur şi sfială
    Şi negrul întuneric se sperie de şoapte...
    Douăsprezece pasuri răsună... miez de noapte...
    Deodată-n negre ziduri lumina dă năvală.

    Un clocot lung de glasuri vui de bucurie...
    Colo-n altar se uită şi preoţi şi popor,
    Cum din mormânt răsare Christos învingător,
    Iar inimile toate s-unesc în armonie:

    "Cântari şi laude-nălţăm
    Noi, Ţie unuia,
    Primindu-l cu psalme şi ramuri,
    Plecaţi-vă neamuri,
    Cântând Aleluia!

    Hristos au inviat din morţi,
    Cu cetele sfinte,
    Cu moartea pre moarte călcând-o,
    Lumina ducând-o
    Celor din morminte!"

    Mihai Eminescu
       

Tatăl nostru

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Tatăl nostru care eşti
şi în ceruri veşniceşti,
numele Tău sfânt fie
acum şi-n veşnicie.

Vie-mpărăţia Ta,
facă-se voinţa Ta
aşa–n cer şi pe pământ.
precum numele Ţi-e sfânt.

Pâinea noastra spre a fi,
dă-ne-o nouă zi de zi.
De-am greşit, Tu, iartă-ne,
noi iertam pe-aproapele.

Ne fereşte, Dumnezeu,
de ispite şi cel rău.
Căci a Ta este puterea,
împărăţia şi vrerea,

lauda , slava, mereu,
căci doar Tu eşti Dumnezeu.

Amin.

Cocalarul şi vinul sfinţit

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Cocalarul şi vinul sfinţit

                                                                              de Bruno Ştefan

 Mădălin a fost pentru mine tipul clasic de cocalar de Bucureşti: un ins certat cu şcoala şi cu bunul simţ, care trăgea la fiare în sălile de sport pentru a-şi umfla muşchii, cu o ceafă groasă pe care straturile de grăsime se revărsau unele peste altele, plin de ghiuluri pe degete şi lanţuri de aur la gât, îndrăgostit nebuneşte de manele. Când făcea grătarele pe balcon scotea casetofonul pe geam şi-i dădea pe Adi Minune şi Vali Vijelie la maximum, înnebunnidu-i pe vecini cu muzica de mahala şi cu mirosul de mici.

Când m-am mutat în cartierul Militari, apartamentul mi-a fost spart de trei ori în jumătate de an, iar o vecină mi-a şoptit că banda lui Mădălin a fost implicată în cele trei spargeri. Cei mai mulţi vecini se temeau de el, căci pe unii i-a bătut şi i-a tăiat cu cuţitul. În ciuda sesizărilor la poliţie el era de neatins, iar reclamanţii se trezeau imediat cu maşinile sau apartamentele sparte, cu copiii maltrataţi ori nevestele hărţuite. Am înţeles că poliţia era neputincioasă în faţa lui abia la a treia sesizare, când poliţistul de proximitate m-a luat de-o parte şi mi-a spus să o las mai moale cu nemulţumirile dacă vreau să nu o păţesc mai rău. Mădălin era stăpânul zonei, peştele celor mai multe prostituate din cartier şi organizatorul celor mai multe activităţi comune: el repartiza locurile de parcare, el stabilea cine şi când are dreptul să joace fotbal pe terenul şcolii de vis-a-vis, el stabilea care este temperatura optimă în apartamente şi toate reparaţiile şi acţiunile de modernizare a blocurilor din jur depindeau în totalitate de voinţa lui.

După ce mi-a spart a treia oară apartamentul a trebuit în mod firesc să-mi cumpăr altă mobilă. Tocmai în momentul descărcării camionului cu mobilă să dau de Mădălin şi de oamenii din banda lui chiar în faţa blocului. Făcându-mă că nu ştiu că ei mi-au spart apartamentul şi că ei ştiu de sesizările mele la poliţie împotriva lor, i-am rugat să mă ajute să urc mobila pe scări pâna la etajul 6, promiţându-le că-i cinstesc pe măsură. Pe cei din banda lui i-a pufnit imediat râsul şi mă aşteptam să reverse asupra mea o serie de înjurături, dacă nu şi o ploaie de pumni şi lovituri. Dar Mădălin le-a spus serios, în mod neaşteptat: Haideţi băieţi să-l ajutăm pe dom' profesor.

Odată aranjată mobila în casă, am scos o damigeană de vin de la ţară şi nu m-am lăsat până nu i-am îmbătat. După ce vinul şi-a făcut efectul şi limbile s-au dezlegat, au recunoscut că mi-au spart apartamentul, dar mi-au promis că nu vor mai face acest lucru cu mine şi chiar mi-au spus că îmi vor da înapoi o serie din lucrurile mele pe care n-au putut să le vândă la talcioc. Tot bând şi povestind vrute şi nevrute, râzând cu ei şi arătându-mi simpatia faţă de stilul lor de viaţă, am ajuns după câteva ore să devenim apropiaţi. Abia ţinându-se pe picioare, Mădălin s-a ridicat solemn şi a decretat: Dom' profesor e de-acum fratele meu şi trebuie să spuneţi tuturor băieţilor că cine nu-l tratează ca pe fratele meu va avea de-a face cu pumnul lui Mădălin.

Simpatia lor faţă de mine nu a dispărut nici după ce aburii alcoolului s-au evaporat. Zilele următoare mi-au oferit cel mai bun loc de parcare din spatele blocului, lucru care m-a îndatorat şi m-a făcut să-i mai invit o dată la un pahar de vin. Promisiunea lor a rămas bătută în cuie şi deşi multe apartamente au mai spart în zonă şi chiar în blocul nostru, de apartamentul meu nu s-au mai atins niciodată şi chiar mi-au adus înapoi un costum, câteva cărţi şi două lenjerii furate în spargerile anterioare. Mă salutau zgomotos cum mă vedeau şi le răspundeam la fel, deşi mi-era jenă de vecinii care se uitau la mine cu severitate, bănuind că m-am băgat în banda lor.

De mai multe ori veneau la uşa mea şi-mi cereau ba o bormaşină, ba cricul de la autoturism, ba să vorbesc la câte-o şcoală cu directorul să nu-l exmatriculeze pe câte-un golan minor din gaşca lor. Mădălin a devenit celebru pe plan internaţional, apărându-i poza în cea mai cunoscută revistă americană de turism, pentru că s-a nimerit să bată la uşa mea tocmai când aveam invitat acasă pe directorul acelei reviste americane; povestindu-i cum l-am cunoscut şi cum m-am împrietenit cu hoţii, jurnalistul a fost impresionat de amestecul neobişnuit dintre „cei buni“ şi „cei răi“, dintre interlopi şi universitari, făcând din relaţia noastră subiectul unui interesant articol.

Cu vremea întâlnirile noastre s-au rărit, iar eu am început să lucrez mai intens la teza de doctorat despre puşcării. Într-una din vizitele mele de documentare la penitenciarul Rahova am dat nas în nas cu Mădălin. Fusese arestat pentru că spărsese casa liderului Partidului Social-Democrat din sectorul 6. Era deja şmecher - cel mai înalt grad în ierarhia informală a deţinuţilor şi unul din cei mai influenţi puşcăriaşi. Discuţiile cu el m-au lămurit asupra multor fenomene sociale care se petrec în închisori şi graţie lui deţinuţii şi gardienii au vorbit liberi despre o serie de subiecte tabu şi mi-au povestit numeroase cazuri neobişnuite, pe care le-am prezentat în câteva povestiri, articole şi studii de caz. Am reuşit să obţin de la conducerea administraţiei centrale a puşcăriilor autorizaţia să-l angajez în proiectele mele de cercetare, iar munca să-i fie recunoscută oficial şi scăzută din pedeapsă. Cu această autorizaţie am mers cu el ca asistent de cercetare în multe din închisorile patriei, iar ajutorul lui a fost atât de important încât teza mea de doctorat a fost una din cele mai bune lucrări susţinute în ultimii ani la Universitate, iar cartea
mi-a fost tradusă imediat în SUA, devenind vreme de 4 luni cea mai bine vândută carte de sociologie. Acest succes a contat decisiv la cererea lui de eliberare condiţionată, el reuşind să iasă din puşcărie cu 2 ani înainte de termen.

Eliberarea lui a fost un eveniment pe care gaşca trebuia să-l serbeze cu fast, spre timorarea vecinilor. În spatele blocului s-au întins mesele pline cu bucate, iar grătarele sfârâiau continuu pentru a asigura fripturile şi micii pentru toţi cocalarii zonei. însuşi Adi Minune şi Vali Vijelie au venit şi au cântat la această petrecere, iar versuri precum: „puşcărie, puşcărie / urâtă mi-ai fost tu mie“ ori „n-ai venit la vorbitor / curvo vezi că te omor“ au răsunat până târziu în noapte. Mădălin m-a pus în capul mesei alături de el şi le-a cerut maneliştilor să compună pe loc o serie de cântece pentru mine. „Dom' profesor eşti deştept / I-ai tras pe gabori în piept“ a fost refrenul cel mai cântat în acea seară ca omagiu adus mie - eliberatorul lui Mădălin.

În a doua seară m-am trezit cu el la uşa apartamentului meu. Venise să-mi vorbească despre planurile lui, despre loviturile pe care voia să le dea şi despre modurile în care vedea reorganizarea bandei lui de tâlhari. Era plin de optimism şi avea chef de băutură. Am scos din cămară un vin mănăstiresc adus de la Muntele Athos de un prieten. A băut bidonul de 2 litri pe nerăsuflate, mi-a mulţumit pentru ajutor şi a plecat să se culce. De-atunci nu l-am mai văzut. Fratele lui mi-a spus că a doua zi s-a dus la Biserică - lucru neobişnuit pentru el. S-a spovedit şi apoi a plecat la mănăstirea Neamţ să se călugărească.

Banda lui şi-a continuat activitatea la fel cum şi-o continuase şi în timpul detenţiei lui, dar mai puţin agresivă, mai puţin zgomotoasă. O parte din membrii ei au plecat după integrarea României în Uniunea Europeană în diverse ţări la furat. Cei rămaşi s-au băgat în politică şi i-am văzut în campaniile electorale alături de Traian Băsescu - idolul absolut al lui Mădălin şi al întregii bande. Între timp eu m-am mutat din acel bloc din cartierul Militari, iar amintirea lui Mădălin s-a şters tot mai mult din memoria mea, lăsând locul altor evenimente şi personaje mai actuale.

În săptămâna patimilor din acest an am fost la Muntele Athos împreună cu câţiva prieteni. La Izvorul Tămăduirii am întâlnit un pustnic român care vorbea câtorva pelerini cu înflăcărare despre Fecioara Maria. M-am apropiat să-l ascult şi eu. Călugărul care mă însoţea mi-a şoptit că cel care vorbeşte este pustnicul Varsanufie, un cucernic capabil să vadă în oameni trecutul, bolile sau dorinţele lor. Varsanufie a fost cel care l-a gonit pe Traian Băsescu afară din Muntele Athos anul trecut. Când a aterizat pe helioportul de la mănăstirea Marea Lavră, cei mai mulţi călugări români s-au apropiat să-l vadă, să-l audă şi să dea mâna cu  preşedintele României, mai ales că venise cu o donaţie importantă pentru cele mai multe schituri şi chilii româneşti. Dar Varsanufie i-a strigat să plece, căci a făcut un legământ cu necuratul şi are întotdeauna doi draci în spatele lui. Toţi călugării au făcut atunci câţiva paşi înapoi, iar stareţul Marii Lavre i-a spus lui Traian Băsescu că nu îl poate găzdui peste noapte dacă pustnicul a văzut aşa ceva în jurul lui.

L-am privit cu atenţie - era un om foarte slab, cu părul lung prins într-o coadă, cu o barbă pe care şi-o mângâia cu nişte degete foarte lungi şi subţiri. Se diferenţia de ceilalţi călugări şi preoţi întâniţi pe Muntele Sfânt prin corpul extrem de slab şi ochii foarte pătrunzători. S-a întors spre grupul nostru să ne cuprindă şi pe noi cu privirea. Se uita pe rând la fiecare dintre noi şi ne spunea câteva vorbe care ne amuţeau prin exactitatea lor: unuia i-a spus că degeaba a încearcat să aibă copii în ultimii 10 ani, căci dorinţa i se va împlini abia peste alţi 3 ani (ce e scris să apară peste 13 ani, atunci va apare şi orice-ai face nu vei reuşi să scurtezi termenul). Altuia i-a spus că va continua să-şi înşele nevasta cu secretara lui încă un an, după care se va potoli. Unui prieten i-a descris cu exactitate accidentul de maşină pe care l-a avut în urmă cu un an şi jumătate.

Când a ajuns în dreptul meu m-am aplecat cu smerenie să sărut mâna acelui călugăr sfinţit, aşa cum făcuseră şi cei dinaintea mea, dar el nu m-a lăsat. M-a privit în ochi şi m-a întrebat: Dom' profesor, nu mă recunoşti?

Abia după accentul cu care mi-a vorbit (diferit de cel cu care a vorbit celorlalţi pelerini) mi-am dat seama că Varsanufie este aceiaşi persoană cu Mădălin. Ceafa groasă şi tunsă scurt era acum înlocuită cu o ceafă subţire acoperită de un păr lung, degetele butucănoase pline de inele şi ghiuluri erau acum subţiri şi golaşe, lanţurile de aur de la gât erau înlocuite de un şnur de care avea agăţată o icoană despre care călugărul însoţitor mi-a spus că e o icoană a Fecioarei Maria venită pe mare direct lângă chilia lui, făcătoare de minuni, de care nu se dezlipeşte de câţiva ani.

Mădălin? - l-am întrebat nesigur. Varsanufie acum, mi-a răspuns.

M-a rugat să aştept să dea binecuvântarea tuturor pelerinilor. L-am urmărit cu o curiozitate sporită, nevenindu-mi să cred în transformarea unui cocalar în sfânt. După ce prietenii mei şi ceilalţi pelerini din grup s-au depărtat, am pornit să ne plimbăm amândoi pe munte, bucuros de revederea neaşteptată.

Stiam că ai să vii, mi-a spus el. Te-am chemat în toate rugăciunile mele să-ţi mulţumesc că mi-ai deschis ochii.

Despre ce vorbeşti? - l-am întrebat. Despre experienţa noastră prin puşcării?

Nu dom' profesor, ci despre schimbarea pe care ai făcut-o în mine după eliberare. Ţii minte că mi-ai dat să beau atunci o sticlă de vin mânăstiresc? N-am putut să dorm toată noaptea. Maica Domnului mi-a apărut în faţa ochilor şi mi-a spus să renunţ la stilul meu de viaţă şi să merg în calea Fiului Ei. M-a cutremurat atât de mult încât a doua zi m-am dus să mă spovedesc pentru prima oară în viaţă. Preotul mi-a spus că mă aştepta, că şi lui i-a apărut Fecioara Maria care i-a spus să-mi îndrepte paşii spre mânăstire. Am fost întâi la Neamţ, iar după ce am primit numele Varsanufie am venit pustnic aici. M-am mutat în chilia  pustnicului Visarion, care murise recent - o peşteră săpată în stâncă lângă mare. Într-o noapte, marea a devenit dintr-o dată agitată, iar o lumină puternică ieşea din ea până la cer. Am fugit la ţărm şi am văzut că lumina însoţea o icoană care se îndrepta spre mine. Am înnotat până la ea fără să mă tem de marea agitată şi am adus-o în chilia mea. A doua zi am pus-o în schitul Prodromu dar când am ajuns la mine în chilie ea era agăţată de-asupra patului. De-atunci o port mereu cu mine şi ea m-ajută să văd în oameni bolile şi nefericirile lor, minciunile şi greşelile vieţii lor.

Am stat ore întregi ascultându-l. Analfabetul de altă dată devenise acum un cucernic studios. Vorbea despre scrierile Sfinţilor Părinţi cu o siguranţă pe care n-am întâlnit-o nici la cei mai docţi profesori. Limbajul elevat, cuvintele alese cu grijă, smerenia şi bunătatea luase locul argoului de cartier, aroganţei şi violenţei din trecut. O schimbare atât de profundă nu am întâlnit până acum la nici un alt om.

La despărţire m-a rugat să duc ceva acasă. Mi-a dat 7 sticle de vin şi mi-a spus să dau câte una fiecărui membru al bandei lui: lui Jean Haiosu, lui Neluţu Schiopu, lui Fane de la etajul 4, lui Sile }menaru, lui Vasea de la parter, lui Gigi Bale Lungi şi lui Gelu Frumuşelu.

Ajuns în Bucureşti am mers direct în vechiul meu cartier la cocalarii din fosta lui bandă, lăsându-le câte o sticlă de vin cu rugămintea să o bea în prima zi de Paşti. M-au primit cu bucurie şi mi-au cerut mai multe informaţii despre vechiul lor camarad. Le-am povestit despre întâlnirea cu el şi despre schimbarea constatată, după care ne-am despărţit.

Ieri însă sora lui Sile Şmenaru m-a sunat să-mi spună că toţi 7 au plecat spre Athos. Dacă şi ei se vor călugări mă gândesc foarte serios să aduc câteva tone de vin de pe Muntele Sfânt şi să dau câte o sticlă fiecărui cocalar din România. Aş face ţara mai frumoasă, infracţionalitatea s-ar reduce, iar manelele ar dispărea. I-am expus acest plan unui important lider politic, apropiat al Preşedintelui Traian Băsescu.

Eşti nebun? - m-a întrebat el. Tu vrei să rămânem fără electorat? Scoate-ţi ideea asta din cap.

Maimuţa ofensată

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...
Maimuţa ofensată

Motto: «O de I-aţi auzi glasul (lui Dumnezeu) care zice: „Să nu vă
învârtoşaţi inimile voastre“ (Psalm 94:8); „Cunoaşteţi că Domnul, El este
Dumnezeul nostru; El ne-a făcut pe noi şi nu noi“» (Psalm 99:2).

Odată, o maimuţă din evul anecdotic, 

Venind la sfat pe-o creangă de arbore exotic, 

A zis: ATENŢIE! Sunt foarte ofensată... 

Circulă-n lume vorba deloc adevărată

Că omul ar descinde din buna noastră rasă... 

Însăşi ideea aceasta îmi pare odioasă. 

Aţi pomenit vreodată divorţuri printre noi, 

Copii lăsaţi pe drumuri sau imnuri de război? 

Cine-a văzut în hoardă la noi, bolnavi mintali, 

Drogaţi, lacomi de cărnuri şi homosexuali, 

Excroci, bandiţi, gherile sau vreo tutungerie? 

În neamul nostru nobil, nu vezi aşa prostie, 

Noi n-avem mafii crude în stirpea noastră aleasă, 

Nici terorişti, nici dogme, nici luptele de clasă, 

Cât am bătut eu jungla, scuzaţi, n-am observat 

În obştea de maimuţe, cocotier privat, 

Nici garduri şi nici paznici, nici pui murind de foame 

Sau omorâţi în taină de aşa zise „MAME“... 

Nu veţi vedea vreodată, cât soarele şi luna, 

O minte de maimuţă dospind în ea minciuna. 

Chiar de aş fi silită de vreun laborator, 

N-aş deveni port-bâtă şi nici informator. 

Şi iată încă una din lumea cea de jos: 

La noi nu se întâmplă război religios, 

Nici „sfinte“ inchiziţii, nici libertate-n lanţuri, 

Nici chefuri după care să ne culcăm în şanţuri 

Şi nici o îndoială ce duce la ateism, 

Nici ordini mondiale, nici materialism... 

E adevărat că omul a coborât ca soi, 

Dar, să fim rezonabili, n-a coborât din noi! 

Motto: «O de i-aţi auzi glasul (lui Dumnezeu) care zice: „Să nu vă

învârtoşaţi inimile voastre“ (Psalm 94:8); „Cunoaşteţi că Domnul, El este 

Dumnezeul nostru; El ne-a făcut pe noi şi nu noi“» (Psalm 99:2).