MAMA

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

                                               M A M A 

Mamele au o vârstă unică, nu există mame tinere, mame bătrâne, mame frumoase sau urâte : există doar mame (Alba de Cespeses). 
Dintre toate religiile cea mai frumoasă este mama (Grigore Vieru).
 Dragostea de mamă face ca toate celelalte sentimente să pălească (Honore de Balzac). 
Toată educaţia depinde de mama (Aristotel). 
O mamă bună preţuieşte cât o sută de profesori (J. F. Herbart).
 O mamă este o femeie, dar ea nu mai este femeia, ci mama (Alexandre Dumas). 
Ne iubim mamele atât de mult pentru că sunt singura aluzie palpabilă la neantul care am fost (G. Liiceanu).
 A fi tată e mult, a fi mamă e totul (Grigore Vieru). 
Ţine minte cum mama ta a fost o scoică pentru mărgăritarul fiinţei tale (Giami). 
Inima unei mame este un abis, în adâncul căruia se află pururi o iertare (Honore de Balzac).
 O mamă nu trebuie niciodată să fie judecată de fata ei (Honore de Balzac).
 Cântecele unei mame alină durerile unui copil căruia-i cresc dinţii (Honore de Balzac).
 Mama este numele lui Dumnezeu din sufletul şi de pe buzele copiilor mici (W. M. Thackeray). 
Până şi iubirea îşi are egoismul ei, numai dragostea de mamă nu-l are (Honore de Balzac).

O CANDELĂ APRINSĂ

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Informatii despre autor: Camelia Cristea



Învăluit în clipa de tăcere,
În sactuarul inimii stau izolat,
Primesc din cănd, în cănd o măngăiere,
Topaz, pe care lacrima mi-am încrustrat.

Aud ecouri, mult de prea departe,
Pe care vreau cu mintea măcar să le pătrund,
Dar sunt un fir plăpănd ce’n noapte,
În stele se îmbracă şi le simt arzănd !

Imi plec genunchii, obositi de vreme
Şi fruntea’n cununata de omăt
Şi-Ti spun Iisuse că ma’ntorc la Tine,
Stivit de patimi, de lume şi de tot.

Aş vrea să cer, dar nu ştiu, ce se cuvine.
Am tot cerut şi Tu, mereu mi-ai dat
Şi Te-ai oprit, de atatea ori la mine
Să duci poveri ce grele îmi erau,… şi mi le-ai luat !

Aş vrea în schimb să-Ţi dau şi eu ceva,
O candela ce’o ţin mereu aprinsă
E prea putin, în fata Ta…,
Ea arde, ca un fir plăpănd - e viaţa mea.

Camelia Cristea

ÎNVIEREA

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

    Prin ziduri înnegrite, prin izul umezelii,
    Al mortţii rece spirit se strecura-n tăcere;
    Un singur glas îngână cuvintele de miere,
    Închise în tratajul străvechii evanghelii.

    C-un muc în mâni moşneagul cu barba ca zăpada,
    Din cărţi cu file unse norodul îl învaţă,
    Că moartea e în luptă cu vecinica viaţă,
    Că de trei zile-nvînge, cumplit muncindu-şi prada.

    O muzică adâncă şi plină de blândeţe
    Pătrunde tânguioasă puternicile bolţi:
    "Pieirea, Doamne sfinte, căzu în orice colţ,
    Înveninând pre însuşi izvorul de vieţe,

    Nimica înainte-ţi e omul ca un fulg,
    Ş-acest nimic îţi cere o rază mângâioasă,
    În pâlcuri sunătoare de plânsete duioase
    A noastre rugi, Părinte, organelor se smulg".

    Apoi din nou tăcere, cutremur şi sfială
    Şi negrul întuneric se sperie de şoapte...
    Douăsprezece pasuri răsună... miez de noapte...
    Deodată-n negre ziduri lumina dă năvală.

    Un clocot lung de glasuri vui de bucurie...
    Colo-n altar se uită şi preoţi şi popor,
    Cum din mormânt răsare Hristos învingător,
    Iar inimile toate s-unesc în armonie:

    "Cântari şi laude-nălţăm
    Noi, Ţie unuia,
    Primindu-l cu psalme şi ramuri,
    Plecaţi-vă neamuri,
    Cântând Aleluia!

    Hristos au inviat din morţi,
    Cu cetele sfinte,
    Cu moartea pre moarte călcând-o,
    Lumina ducând-o
    Celor din morminte!"

    Mihai Eminescu
     

INTELEPTUL..PILDĂ

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Un rege avea un fiu destept si curajos. Ca sa-l pregateasca pentru a infrunta
viata, il trimise la un batran intelept.

-Lumineaza-ma: ce trebuie sa stiu in viata?

-Vorbele mele se vor pierde precum urmele pasilor tai pe nisip. Dar o sa-ti dau totusi cateva sfaturi. In drumul tau prin viata vei intalni trei porti. Citeste ce scrie pe fiecare dintre ele. O dorinta mai puternica decat tine te va impinge sa le urmezi. Nu incerca sa te intorci, caci vei fi condamnat sa retraiesti din nou si din nou ceea ce incerci sa eviti. Nu pot sa-ti spun mai
mult. Tu singur trebuie sa treci prin asta, cu inima si cu trupul. Acum du-te… Urmeaza drumul acesta drept din fata ta.

Batranul intelept disparu si tanarul porni pe drumul vietii.

Nu dupa mult timp, se gasi in fata unei porti mari, pe care se putea citi:“SCHIMBA LUMEA”.

“Asta era si intentia mea, gandi printul, caci chiar daca sunt lucruri care imi plac pe aceasta lume, altele nu-mi convin deloc.”

Atunci incepu prima sa lupta. Idealul sau, abilitatea si vigoarea sa il impinsera sa se confrunte cu lumea, sa intreprinda, sa cucereasca, sa modeleze realitatea dupa dorinta sa. El gasi placerea si betia cuceritorului, dar nu si alinarea inimii. Reusi sa schimbe cateva lucruri, dar multe altele ii rezistara. Anii trecura. Intr-o zi il intalni din nou pe batranul intelept, care-l intreba:

-Ce-ai invatat tu pe acest drum?

-Am invatat sa deosebesc ceea ce e in puterea mea de ceea ce imi scapa, ceea ce depinde de mine de ceea ce nu depinde de mine.

-Bine, zise batranul. Utilizeaza-ti fortele pentru ceea ce sta in puterea ta si uita ceea ce-ti scapa printre degete. Si disparu.

Putin dupa aceasta intalnire, printul se gasi in fata celei de-a doua porti pe care statea scris: “SCHIMBA-I PE CEILALTI”.

“Asta era si intentia mea, gandi el. Ceilalti sunt sursa de placere, bucurii si satisfactii, dar si de durere, necazuri si frustrari.” El se ridica deci contra a tot ce-l deranja sau nu-i placea la cei din jurul sau. Incerca sa le patrunda in caracter si sa le extirpeze defectele. Aceasta fu a doua lupta a sa. Intr-o zi, pe cand medita asupra utilitatii tentativelor sale de a-i schimba pe ceilalti, il intalni din nou pe batranul intelept, care-l intreba:

-Ce ai invatat tu, deci, pe acest drum?

-Am invatat ca nu ceilalti sunt cauza sau sursa bucuriilor sau necazurilor, a satisfactiilor sau infrangerilor mele. Ei sunt doar prilejul, ocazia care le scoate la lumina. In mine prind radacina toate aceste lucruri.

-Ai dreptate, spuse batranul. Prin ceea ce ceilalti trezesc in tine, ei te descopera in fata ta. Fii recunoscator celor care fac sa vibreze in tine bucuria si placerea, dar si celor care fac sa se nasca in tine suferinta sau frustrarea, caci prin ei viata iti arata ce mai ai inca de invatat si calea pe care trebuie s-o urmezi.

Nu dupa multa vreme, printul ajunse in fata unei porti pe care scria:” SCHIMBA-TE PE TINE INSUTI”.

“Daca eu sunt cauza problemelor mele, atunci inseamna ca asta imi ramane de facut, isi zise el si incepu lupta cu el insusi. El cauta sa patrunda in interiorul sau, sa-si combata imperfectiunile, sa-si inlature defectele, sa schimbe tot ce nu-i placea in el, tot ce nu corespundea idealului sau. Dupa cativa ani de lupta cu el insusi, dupa ce cunoscu cateva succese dar si esecuri
si rezistenta, printul il intalni iarasi pe batranul intelept, care-l intreba:

-Ce ai invatat tu pe acest drum?

-Am invatat ca exista in noi lucruri pe care le putem ameliora, dar si altele care ne rezista si pe care nu le putem invinge.

-Asa este, spuse batranul.

-Da, dar m-am saturat sa lupt impotriva a tot, a toti si chiar impotiva mea! Oare nu se termina niciodata? Imi vine sa renunt, sa ma dau batut si sa ma resemnez.

-Asta va fi ultima ta lectie, dar inainte de a merge mai departe, intoarce-te si contempla drumul parcurs, raspunse batranul si apoi disparu.

Privind inapoi, printul vazu in departare spatele celei de-a treia porti pe care statea scris: “ACCEPTA-TE PE TINE INSUTI”.

Printul se mira ca n-a vazut cele scrise atunci cand a patruns prima data prin acea poarta, dar in celalalt sens. “In lupta devenim orbi, isi spuse el.” Si mai vazu zacand pe jos, peste tot in jurul lui, tot ce a respins si a invins in lupta cu el insusi: defectele, umbrele, frica, limitele sale. Le recunoscu pe toate si invata sa le accepte si sa le iubeasca. Invata sa se iubeasca pe el insusi, fara sa se mai compare, sa se judece, sa se invinovateasca. Il intalni din nou pe batranul intelept, care-l intreba:

-Ce-ai invatat in plus pe acest drum?

-Am invatat ca urand sau detestand o parte din mine inseamna sa ma condamn sa nu fiu niciodata de acord cu mine insumi. Am invatat sa ma accept in totalitate, neconditionat.

-Bine, acesta este primul lucru pe care nu trebuie sa-l uiti in viata, acum poti merge mai departe.

Printul zari in departare cea de-a doua poarta, pe spatele careia scria “ACCEPTA-I PE CEILALTI”.

Si in jurul lui recunoscu toate persoanele pe care le-a intalnit in viata sa, pe cei pe care i-a iubit si pe cei pe care i-a urat, pe cei pe care i-a ajutat si pe cei pe care i-a infruntat. Dar spre surpriza sa, acum era incapabil sa le vada imperfectiunile, defectele, lucrurile care altadata il deranjau enorm si impotriva carora luptase. Batranul intelept aparu din nou si-l intreba:

-Ce-ai invatat mai mult decat prima data pe acest drum?

-Am invatat ca fiind in acord cu mine insumi, nu mai am nimic de reprosat celorlati si nici nu ma mai tem de ei. Am invatat sa-i accept si sa-i iubesc asa cum sunt.

-Bine, acesta este cel de al doilea lucru pe care trebuie sa-l tii minte. Continua drumul.

Printul zari prima poarta, prin care trecuse cu mult timp in urma, si vazu ceea ce era scris pe spatele ei: “ACCEPTA LUMEA”.

Privi in jurul sau si recunoscu acea lume pe care a dorit s-o cucereasca, s-o transforme, s-o schimbe. Fu izbit de lumina si frumusetea tuturor lucrurilor, de perfectiunea lor. Era totusi aceeasi lume de alta data. Oare lumea se schimbase, sau privirea sa? Atunci se ivi batranul, care-l intreba:

-Ce-ai invatat pe drumul acesta?

-Acum am invatat ca lumea este oglinda sufletului meu. Ca eu nu vad lumea, ci ma vad in ea. Cand sunt fericit, lumea mi se pare minunata, cand sunt necajit, lumea imi pare trista. Ea nu este nici vesela, nici trista. Ea exista, atat. Nu lumea ma necajea, ci starea mea de spirit si grijile pe care mi le faceam. Am invatat sa o accept fara sa o judec, fara nici o conditie.

-Acesta este cel de al treia lucru important pe care nu trebuie sa-l uiti. Acum esti impacat cu tine, cu ceilalti si cu lumea! Esti pregatit sa pornesti spre ultima incercare: trecerea de la linistea implinirii, la implinirea linistii, spuse el si disparu pentru totdeauna.

2014 - BOBOTEAZA

Cuvânt către creştinii ortodocşi – Marturisirea unui satanist POCĂIT

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

                    Marturisirea unui satanist POCĂIT 

                      (http://www.secretelefemeilor.ro/confesiunile-unui-satanist-pocait.html)

Viaţa bate filmul. Iar viaţa unora este dincolo de ceea ce ne putem imagina noi…

                                                      Racolarea

 Vă mărturisesc că m-am născut într-o familie înstărită. Am dus-o bine şi de când 
mă ştiu părinţii mei mi-au oferit tot ce îmi puteam dori. În urma cu 3 ani în cartierul nostru s-a mutat un tip deosebit
Cel puţin aşa părea. Un individ care impunea respect prin simpla sa prezenţă. Umbla cu o motocicletă Honda. Niciodată nu-l văzusem mergând cu viteză mică. Era mereu îmbrăcat în haine de piele şi avea o alură de dur. Dacă undeva era vreo încăierare se amesteca şi el, de partea celui mai slab, fireşte. Nu mai ştiu de unde, dar într-o zi, cineva i-a găsit o poreclp: «Baronul». Şi i se potrivea de minune. Într-o zi l-am întâlnit la o petrecere dată de

un amic comun. Am stat de vorbă cu el în noaptea aceea şi m-a impresionat. Îmi vorbea  delucruri de care nu auzisem niciodată. Îmi spunea că strămoşii noştri, dacii, erau un popor excepţional, că există «Binele şi Răul» dar că sunt relative, în funcţie de tabăra pe care ţi-o alegi, că Satan nu este personificarea răului şi că asta încearcă preoţii Bisericii să facă din el. Că în realitate Satan este unul dintre stăpânii Universului care-l ajută pe om să se cunoască pe sine însuşi şi să devină conştient de forţele care sunt puse în el încă din momentul Creaţiei. Că preoţii încearcă să ne stăpânească, să ne arunce în ignoranţă ca să nu fim conştienţi de ceea ce suntem în realitate. L-am întrebat de unde ştie atâtea şi mi-a promis că mă va lua cu el într-o zi să-mi arate...
                                «Ordinul Fiii lui Satan» 
Aşa m-am trezit într-o sâmbătă cu «Baronul» la mine la uşă. Am plecat cu maşina lui până într-unul din cartierele rezidenţiale ale Bucureştiului, unde am intrat în curtea unei vile foarte mari. De la intrare am fost impresionat de o adevărată desfăşurare de forţe: oameni de securitate cu câini antrenaţi, maşini de teren.

O atmosferă de disciplină cum nu văzusem decât în filme. După ce a coborât din maşină, Baronul şi-a pus un fel de pelerină neagră, tivită cu o margine roşie, iar pe pelerină era făcută o cruce întoarsă cu braţele în jos. Dar el mi-a explicat ca, în realitate, crucea întoarsă este cea a creştinilor şi că, semnul lui Satan reprezintă în realitate o sabie, în poziţia ei normală, simbolizând lupta neobosită a lui pentru a-şi proteja supuşii. 

În partea din faţă a pelerinei, Baronul mai avea brodat un semn ciudat. Mi-a explicat că semnul acela arată gradul lui, că toţi cei de acolo se supuneau celor mai mari în grad şi că nimeni nu făcea de capul lui nimic. Sincer, structura asta militarizată mi-a inspirat încredere. În interior era o muzică potrivită momentului, care parcă te  înălţa, te făcea să te simţi mai mare şi mai puternic, în stare să faci lucruri extraordinare. La un moment dat a intrat un individ cu părul grizonat, tuns scurt, cu o ţinută impunătoare. Purta o pelerină de culoare vişinie şi avea aceeaşi cruce pe spate – simbolul sabiei.
Era unul din maeştrii ordinului în care tocmai intrasem. A început să vorbească. Pe măsură ce vorbea, simţeam în mine un simţământ ciudat. 
Ne-a spus că strămoşii noştri, dacii, se închinau adevăratului stăpân al acestui pământ, că în urmă cu peste 2000 de ani, ei purtau pe mâna dreaptă sau pe frunte simbolul 666, simbol care a fost denaturat până la ora actuală şi care reprezenta anul celor mai importante reforme politice şi religioase (???). Ne-a spus că de la noi, de pe teritoriul României Mari, au plecat toate popoarele care au civilizat lumea antică. Şi că din cauza asta azi, stăpânii marilor imperii economice nu vor ca noi să fim conştienţi de valoarea noastră ca naţiune. Mă simţeam altul. Parcă dintr-o dată mi se luase o perdea de ceaţă de pe ochi. Undeva, în mine, clocoteam. Simţeam un val de ură urcând din mine. Aveam nevoie de un ţel în viaţă şi îl găsisem: să le arăt românilor cine eram noi, în realitate. Apoi a

      vorbit despre Biblie. A arătat latura violentă a Dumnezeului din Biblie, a Dumnezeului care nu ierta greşelile făcute. Pe de altă parte, a subliniat caracterul indulgent al lui Satan care recunoaşte că omul este supus greşelilor şi că merită o şansă în plus. Ba, mai mult, Satan oferă supuşilor săi o serie de alte vieţi, menite al ajuta să-şi îndrepte greşelile, pe când Dumnezeul Bisericii creştin-ortodoxe, dă o singură viaţa iar la sfârşit pedepseşte. Încet, încet, simţeam că are dreptate. Şi îmi doream să aflu cât mai multe despre Satan, cel care se luptă pentru drepturile noastre,  ale oamenilor. Am plecat de la întâlnire foarte entuziasmat. Acasă mi-am făcut în camera mea                                        un altar la care mă închinam în fiecare noapte lui Satan. De ce noaptea??? Pentru că însăşi Biblia spune că din Întuneric s-a făcut Lumina. Însemna că Întunericul cuprindea Lumina în el (???). De fiecare dată când pronunţan numele, Satan, simţeam cum mă cuprind fiori reci.    
                                                             Sacrificiul
 Paştele anului 1999 a fost deosebit pentru noi, ca organizaţie a lui Satan. Am petrecut-o toţi într-o zonă de munte, unde se spunea că se coborau sacerdoţii dacilor ca să primească porunci de la stăpânul tenebrelor, de la Zamolxis. Am aniversat victoria celor rămaşi credincioşi lui Satan, în cumplitul an 1, când forţele adverse,

conduse de Iisus, au încercat să preia conducerea Pământului. Pentru că a îndrăznit să se răscoale împotriva stăpânului de drept, Iisus a fost răstignit, iar Apostolii lui împrăştiaţi. Însuşi marele stăpân fusese prezent la crucificare, în norii care au întunecat cerul în acele momente. Şi tot el lovise templul iudeilor. Aşa ni se spunea. Şi ni se mai spunea că cei care îl vor urma pe Satan vor fi mereu protejaţi de necazuri, de boli şi de sărăcie. De ce să nu recunosc, toate astea se întâmplau. Aveam parte numai de noroc, de unde nici nu mă aşteptam. Şi nici cu banii nu stăteam prost. Doar că, la un moment dat, s-a întâmplat ceva... Eram într-un cimitir unde avea loc o ceremonie funebră. Trebuia să trezim spiritele unor morţi în numele lui Satan şi să le trimitem să pedepsească nişte indivizi, adversari ai ordinului nostru. Am aprins lumânările, ne-am spus incantaţiile şi am aşteptat. Nu ştiam exact ce se va întâmpla, dar aveam încredere în cel care ne conducea. În clipa în care ultimele cuvinte ale ritualului erau rostite, am simţit o răsuflare rece şi mi-am pierdut cunoştinţa. Când m-am trezit eram pe patul unui spital şi o grămadă de medici în jurul meu – câţiva dintre ei erau adepţii ordinului satanist. Mă priveau toţi cu compătimire şi cu invidie în acelaşi timp. Atunci am aflat că Satan mă alesese pe mine să fiu una  din uneltele sale. Pentru fiecare lucru cerut trebuia dat ceva Stăpânului. De data aceasta, eu fusesem ales să fiu cel ce da. Nu înţelegeam mare lucru. Apoi am vrut să mă ridic şi... am înţeles: eram paralizat de la mijloc în jos. Şi nimeni nu-şi explica ce s-a întâmplat. Cei care fuseseră cu mine în cimitir spuneau că am căzut efectiv la un moment dat, fără nici-o explicaţie. Din punct de vedere clinic eram perfect sănătos.
                                   Crucea «Răstignitului»
 Au urmat 9 luni de coşmar în care simţeam cum lumea mea se prăbuşea. Foştii mei colegi mă vizitau din ce în ce mai rar. Mă încurajau spunând că nu trebuie să disper, pentru că eu eram printre cei aleşi şi că trebuie să-i mulţumesc lui Satan pentru privilegiul de a fi unul dintre oamenii lui. Iar eu mă întrebam: «De ce avea Satan nevoie de un paralitic, de ce trebuia să Îmi ia mie dreptul la o viaţă normală?» Într-o zi, când eram singur trebuia să ajung la baie. Nu era nimeni să mă ajute. Am apucat cârjele şi am dat să mă ridic. După ce am făcut doi paşi am căzut la pământ. Plângeam de disperare. Ce fusesem şi ce ajunsesem... Şi atunci s-a întâmplat ceva extraordinar. Soarele lumina printre crengile plopilor din faţa blocului. Şi atunci am văzut... pe perete se vedea o cruce «întoarsă». Crucea pe care eu o huleam, cea pe care o defăimam şi spuneam că e a «Răstignitului» ce şi-a primit pedeapsa pentru trufia lui, crucea venise la mine. O trimisese la mine, în clipele în care «Stăpânul» mă uitase. Am simţit cum din mine iese o flacără. Apoi am leşinat. Când m-am trezit eram în pat şi ai mei erau pe lângă mine. Mama plângea. Nu ştiam de ce. Şi mi-a spus că în timpul leşinului, inconştient fiind, îmi mişcasem degetele de la picioare. Am încercat şi atunci şi aşa era. Mai mult, simţeam furnicături pe amândouă picioarele. Restul e simplu. În câteva luni mi-am revenit complet. Acum merg pe picioarele mele. Vechii prieteni mi-au întors spatele. Şi dacă nu o făceau ei, aş fi făcut-o eu. Iar acum, de câte ori trec pe lângă o Biserică Ortodoxă, intru şi aprind o lumânare. Şi mă rog pentru toţi cei rătăciţi, aşa cum am fost eu. Mă rog ca Dumnezeu să nu-şi întoarcă faţa de la ei, aşa cum nu şi-a întors-o de la mine. AMIN.

Botosaneanul Ortodox: RUGĂCIUNE

Botosaneanul Ortodox: RUGĂCIUNE:

După cum pe Vames, Doamne
L-ai făcut "luminător",
Fă-mă si pe mine astăzi
Decât ieri mai râvnitor.

Pasii mei slăbit-au foarte
Si mă poticnesc să cad,
Iar viața mea cea stearpă
S-a apropiat de iad.

Nu se află vindecare
În netrebnicul meu trup
Si "năravul din născare"
Nici acum nu pot să-l rup.

Învechitu-m-am în rele
Si de ele nu mai scap
Căci s-au înmulțit mai tare
Decât perii mei din cap.

Părăsit sunt de prieteni
Si de unii dintre frați,
Cari s-au smintit de mine
Si se află depărtați.

Luminează-mi, Doamne, calea,
Înnoindu-mi sfântul dar
Si dulceața Ta cerească
Să mă veselească iar.

Pomenirea Ta cea sfântă
Dă s-o am neîncetat
Si din inima înfrântă
Fă "locas" prea luminat.

RUGĂCIUNI SI CUGETĂRI UMILICIOASE

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

(ca a fiului risipitor)
Podoaba cea sufletească
Eu nebuneste am pierdut,
Si-mbrăcămintea lipsindu-mi,
Nu pot să intru la cină:
O, luminează-mă Doamne,
Izvorule de lumină!

La Crucea Ta prea cinstită
Eu cel netrebnic am scăpat;
Înviforându-mă groaznic,
M-am cufundat în păcate
Ajută-mă ca lui Petru
Si din adâncuri mă scoate!

Stăpâna mea Prea Curată
Noianul Sfintei îndurări,
Tu sârguind mă întoarce
Din Țara cea fără mană
Căci cheltuindu-mi averea
Ajuns-am slugă vicleană.

Stăpâne mult Îndurate,
Să nu mă lasi în drum zacând
Căci la tâlhari eu sunt pradă
Si n-are cine mă scoate !
Decât iubirea-ți de oameni
Ce covârseste pe toate !

         
Sursa...Sfantul Ioan Iacob Romanul...Din Ierihon catre Sion

BISERICA - CASA LUI DUMNEZEU: REVELION 2014

REVELION 2014

DOAMNE AJUTA!
Dragii mei iata-ne ajunsi in 2014 ,cu ajutorul lui Dumnezeu ...La noi la biserica a fost foarte frumos am petrecut cumpana dintre ani la biserica cu preotii nostrii si cam vreo 250 de credinciosi ...aseara am fost la slujba cu litie ,seara la 23 a inceput acatistul Sfantului Vasile cel mare iar la ora 24 am iesit in curte unde ne-am imbratisat unii cu altii si cu preotii ...am ciocnit sampanie si am privit la artificii...Se poate un Revelion mai frumos ?
Eu cred ca nu...decat sa petrecem in chefuri si betii , cel mai bine sa il petreci in casa Domnului...
Apoi fiecare au plecat la casele lor fericiti si impacati sufleteste...
Azi am fost la Sfanta Liturghie ,iar seara la ora 17 s-a citit ACATISTUL SFANTULUI VESILE CEL MARE...unde a fost foarte multa lume...ceea ce arata ca multi din romanii nostrii sant credinciosi ..
Dumnezeu sa ne binecuvanteze pe toti...va atasez cateva poze facute cu telefonul...am uitata aparatul acasa
...
SLUJBA CU LITIE DE LUNI SEARA..






REVELION 2013-2014 IN CURTEA BISERICII








SFANTA LITURGHIE







ACATISTUL SFANTULUI VASILE DE LA ORA 18



PREGATITA DE REVELION LA BISERICĂ



AM PRIMIT POEZII DE LA UN CREDINCIOS DIN BISERICA NOASTRĂ



ANUL NOU ANIVERSAR 2014




ANUL NOU LA USE BATE
SI CU EL SUTA DE ANI
DE CAND IISUS DE DEPARTE
ESTE REGE PESTE ANI

ȘI-N DOMNIA CENTENARĂ
FACE RĂUL DE OCARA.
TIMPUL FIINDU-I PE SFĂRȘIT
ZIUA INSĂ N-A VENIT

ZI DE ZI FIIND MAI APROAPE
JUDECATA PENTRU TOATE
ȘI DOAR TATAL SFÎNT DE SUS
NE-ASCULTĂ, CE AVEM DE SPUS

CĂ IN VIAȚA CE-ATRECUT
TOATE CATE LE-AM FACUT
DE AU FOST BUNE S-AU RELE
TATĂL SFĂNT STIE DE ELE ,

ATUNCI CĂND VIAȚA NE-A DAT
PE PAMANT EL NE-A LĂSAT
SUFLETE FĂRĂ PĂCAT
ȘI-AM CRESCUT N-AM ASCULTAT

SFATUL BUN CE EL NE-A DAT
SĂ NE FERIM DE PĂCAT
DAR CEL RĂU NE-A INVĂȚAT
SĂ UITĂM DE SFATUL DAT

JUDECATA ESTE APROAPE
SĂ RĂSPUNDEM PENTRU FAPTE
DACĂ VIATĂ MAI PRIMIM
PE IISUS SĂ IL SLĂVIM
LUI IISUS SA-I MULȚUMIM.


TIMIȘOARA 26 DEC 2013
PETRE CIOLAN



PLUGUȘOR DE ANUL NOU

ANUL NOU NE-ASTEAPTA-N POARTĂ
SĂ VENIM CU TOȚU ODATĂ
BRAZDĂ NOUĂ SĂ ARĂM
BUCUROȘI S-O SEMĂNĂM

PE IISUS SĂ IL CHEMĂM
ȘI CU TOȚI SĂ II CĂNTĂM
PLUGUȘOR DE FERICIRE
PENTRU ANUL CARE VINE

SĂ NEADUCĂ SĂNĂTATE
ȘI RECOLTE-IMBELȘUGATE
TRAGE-ȚI BRAYDE MAI CU SPOR
PENTRU -AL DOMNULUI OGOR.

ȘI CU DRAG SĂ-I MULȚUMIM
FERICIȚI CU TOȚI SĂ FIM
CĂ EL ESTE PENTRU NOI
MÎNGĂIERE LA NEVOI.

TIMIȘOARA 30 DEC. 2013
PETRE CIOLAN

Istorioare pentru crestinii ortodocsi – Detinuta Zamfira

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

 Oamenii lui Dumnezeu din Basarabia - deţinuta Zamfira, chip al pocăinţei noastre 

De şase ani sunt preot voluntar la Penitenciarului nr. 16 ,Pruncu din Chişinău. Activitatea noastră de aici este un pic diferită faţă de cea din România, deoarece avem şi parohie – asta înseamnă că, pe lângă activităţile de parohie, mai desfăşurăm şi activităţi misionare, cum ar fi cea de la penitenciar. Din această cauză, eu nu pot să fiu permanent acolo, nici nu pot săvârşi Sfânta Liturghie duminica şi în sărbători, dar ajung săptămânal – de obicei, miercurea şi vinerea.
 Mă ajută voluntari veniţi chiar din rândul condamnaţilor, care îi ajută să se pregătească pe cei care vor să participe la slujbe, le dau cu o seară înainte să citească ori dintr-un Ceaslov, ori din ce avem noi la îndemână atunci în mica bibliotecă a Bisericii
 Dar mai întâi trebuie spus că întâmplarea pe care vreau să o povestesc s-a petrecut în toamna anului 2008. Instituţia noastră este unicul penitenciar spital unde sunt internaţi atât bărbaţi, cât şi femei. Şi, într-o celulă de femei din secţia Chirurgie, a fost şi o deţinută – Zamfira.
 Când unul din voluntari a venit cu o seară înainte să întrebe cine va veni la slujbă, Zamfira i-a spus: „N-am nevoie de carte, dar vreau să vin  mâine la Biserică”. Era o deţinută în jur de 36 de ani – o deţinută frumoasă, care era şi uşuratică, din câte am înţeles. De la 16 ani era condamnată pentru ucidere: îşi omorâse copilul, şi mai făcuse şi multe altele. Aşadar, a doua zi, Zamfira a venit la Biserică. În acea zi am citit Canonul de Pocăinţă, Paraclisul Maicii Domnului şi Rugăciunile de mărturisire. Dânsa însă îşi bătea joc de rugăciune în spatele paraclisului: răspundea la „Amin” şi făcea tot felul de gesturi neplăcute. Bineînţeles că m-a deranjat şi pe mine, şi pe ceilalţi condamnaţi care se aflau atunci la slujbă – în jur de 30-35 de persoane, bărbaţi şi femei. Totuşi, nimeni nu îndrăznea s-o pună la punct, pentru că avea o anumită autoritate în lumea interlopă.
 Chiar dacă avea numai 36 de ani, la penitenciar sunt foarte bine clasificate gradele acestea de ierarhie unul faţă de celălalt şi sunt foarte bine respectate. Ea se dădea în spectacol, îi amuza pe toţi – şi, pentru unii, asta era plăcut. I-am dat pace, i-am zis o dată: „Cum te numeşti?” 
Mi-a răspuns: „Zamfira”. „Zamfira”, îi zic, „Hai de te linişteşte”. Ea îmi zice: „Foarte bine!” – dar se purta în continuare la fel ca până atunci. După ce s-a încheiat slujba, i-am spovedit pe toţi. Unei femei, colegă de celulă cu Zamfira, i-am spus: „Nu te pot împărtăşi acuma, dar peste două săptămâni să vii pregătită, să faci următorul canon şi după aceea te împărtăşeşti”… 
Numai Zamfira rămăsese nespovedită. Atunci am întrebat-o: „Tu te spovedeşti?”„Nu, nu mă spovedesc – că dacă mă spovedesc, Părinte, ţi se topeşte părul din nas!” Vorbea în jargonul lor banditesc. Şi-atunci o întreb: „Şi de ce-ai venit la Biserică, dacă nu te spovedeşti, nu te rogi, nu asculţi slujba? La ce-ai venit – să te plimbi?” „Nu, am venit să văd cât de frumos eşti!” Răspundea destul de brutal. Şi-mi zic: „Fie voia Domnului!” Peste două săptămâni, îl rog pe unul din voluntari să meargă la femeia căreia îi dădusem canonul, care era colegă de celulă cu Zamfira, să-i aducă aminte că se va împărtăşi şi să se pregătească. 
Merge de cu seară şi-i spune: „Părintele vă roagă să vă citiţi rugăciunile înainte de Sfânta Împărtăşanie”.
Şi i-a dat un Ceaslov. Imediat, sare şi Zamfira: „Merg şi eu la Biserică!” 
Acesta îi spune: „Tu ai fost o dată şi ai deranjat, nu te mai putem lua a doua oară”. „Hai, te rog, vreau să merg! Şi dă-mi şi-o carte să citesc!” Aşa că i-a dat Psaltirea. A citit din Psaltire – nu ştiu ce-a citit, cât a citit, că a doua zi, când a venit la Sfânta Biserică, una dintre colegele ei de celulă mi-a zis: „Părinte, fii atent că Zamfira şi-a ieşit din minţi!” Zic: „Cum aşa?” Zice: „Toată noaptea a plâns. A citit şi-a plâns. Nu ştiu ce-a citit, dar a plâns foarte mult”. Zic: „Să vedem...” 
După ce i-am spovedit pe toţi, mă îndrept către Zamfira. Stătea îngenuncheată într-un colţ – se vedea că era plânsă; nici un cuvânt nu scosese, absolut nimic. Şi o întreb: „Zamfira, te spovedeşti?” 
„Da, mă spovedesc, Părinte – dar nu mă spovedesc aşa, ca toată lumea, eu în alt fel vreau să mă spovedesc”. Îi zic: „Spune-mi cum vrei”. „Uite, eu vreau să mă spovedesc cu voce tare şi cu faţa către toţi”. Şi, cum eram eu (spovedeam lângă altar, în faţa icoanei Mântuitorului), s-a întors cu spatele către altar şi cu faţa spre toţi condamnaţii, şi-a început să se spovedească public. S-a spovedit vreo 45 de minute. La fiecare păcat plângea şi făcea câte o închinăciune, şi zicea: „Rog să fiu iertată...” La multele şi grelele păcate îmi era şi milă de ea, şi totodată îmi doream foarte mult s-o ajut. Şi, la urmă, îmi zic:
„Ce să fac, s-o împărtăşesc?”
După canoanele Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, trebuia să o opresc foarte mulţi de ani de la împărtăşanie, la ce păcate avea!
 Doar atât am aflat, că a fost botezată de mic copil de bunica ei, dar niciodată nu s-a împărtăşit, ceea ce însemna că pentru prima oară dorea să fie împărtăşită. De mâncat nu mâncase nimic. Atunci m-am gândit ce-ar face Hristos, văzând aşa o spovedanie…
 Şi aşa m-am hotărât să o împărtăşesc, să-i dau Sfintele Taine, rugându-mă: „Doamne, dacă o împărtăşesc cu nevrednicie, dă-mi mie păcatul, să-l duc eu”. Şi am împărtăşit-o.
După ce am împărtăşit-o, dânsa radia de bucurie. Era foarte bucuroasă, cânta „Aliluia”, era într-o stare rar întâlnită chiar şi printre creştinii ce trăiesc în libertate.
Seara, mă sună unul din ofiţerii de serviciu: „Părinte, uite că a murit Zamfira!” „Cum, a murit Zamfira?!” „A murit”. La ora 9 ajung la penitenciar şi o întreb pe doamna care se împărtăşise cu ea, în ziua aceea, ce s-a întâmplat. Zice: „Părinte, era foarte bucuroasă că s-a împărtăşit.
Tot timpul Îl lăuda pe Dumnezeu, se ruga la Dumnezeu, îmi vorbea despre Dumnezeu, despre pocăinţă şi despre credinţă, despre dragoste, îşi plângea păcatele sale – şi ajunge aşa, pe la vreo 8 seara, şi zice: «Eu mă simt rău, nu mă simt bine, am ceva, o boală». Şi a mers la baie, s-a spălat bine, s-a îmbrăcat în hainele cele mai curate şi zice: «Eu am să mor acum – daţi-mi o lumânare, ceva».
I-au adus din Biserică o lumânare, iar ea s-a întors cu faţa spre perete, şi aşa a murit!”
A doua zi a fost un consiliu în închisoare, pentru că medicii nu-şi puteau explica faptul. Ea trebuia să fie operată de hernie, o boală care nu urgentează moartea. Şi uitaţi-vă că medicii nu au găsit nici o explicaţie! Eu mi-am zis că Dumnezeu pe fiecare îl aşteaptă să se întoarcă şi, când vede că e mai aproape de El, atunci îl ia, ca să-l ia curat şi să-l pună lângă El. Am mare nădejde că Dumnezeu a mântuit-o
. Preot Viorel Cojocaru, Chişinău Sursă text: Familia Ortodoxă, nr. 39, aprilie 2012

COLIND

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Iarna asta rece,
Se preumblă iară
Peste noi la fel.
Pare că-i grabită

Şi-a uitat năframa
Albă, sus la Domnu’n cer.
Şi-a rămas pămăntul
Îmbrăcat în cetini,

Aşteptănd petala crinului
Să ningă, peste el.
Tu deschide poarta,
Să vină Crăciunul,

Leru’i, ler..

Vine astăzi Domnul,
Pruncul de lumină
Din seninul cer.
Primeste’ţi casa !

Inteţeste focul,
Să ardă pelinul
Şi tristeţea toată,
Să rămana clipa
Albă, nepătată,

Leru’i, ler…

Candela’ţi aprinsă,
Plină de iubire
Luminează’ti viata,
Cerul şi pămănul
Căntă împreuna,

Leru’i, ler…

foto:sursa internet

Camelia Cristea

În aşteptarea Crăciunului

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...


În case de creştini colindele deja răsună …
Copiii măricei de-acuma se adună
Să-nveţe colinde din moş-strămoşi păstrate
La case primitoare să fie colindate.

Şi mama a-mpodobit ferestrele din casă
Cu beteală, steluţe, flori dalbe de mireasă
Cu leru-i ler când vor sosi colindători
Fereastra casei să-i întâmpine cu flori.

Se pregătesc şi colăcei cu gust de cozonac
Să fie împărţiţi copilului bogat sau sărac.
În seara de Crăciun colindatorul când va poposi
Cu-o vorbă bună şi-un colăcel noi îl vom răsplăti.

Din hornul casei fumul agale iese…
E sărbătoarea-n suflet, în case, la ferestre,
Atunci când se va naşte pruncul Iisus Hristos
În gîndurile noastre, va fi primit frumos.

Va veni Crăciunul cu ninsoare,
Cu colinde-n prag de sărbătoare.
Mă voi duce la biserica senină,
Să-mi încarc sufletul cu lumină.

Pe-nserat o să mă-ntorc acasă
Ca să pun merindele pe masă,
Să-mi aştept în prag colindătorii,
Să-mpărtâşim splendoarea sărbătorii.

Si-n în pragul uşii voi asculta din nou,
Colinzi străvechi transmise prin ecou,
De copilaşii candorii, cu suflet frumos,
Ce vin ca să vesteasca naşterea lui Hristos!

Simina Silvia Şcladan

Viaţa e minunată!

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE..

Un om veni la un întelept şi i se plânse că duce o viaţă prea aspră:
- "Înteleptule, viaţa mea a devenit insuportabilă. Într-o singură cameră locuim şase inşi. Ce să mai fac acum?". Înteleptul îi răspunse:
- "Tu ai o capră, nu-i aşa? Ia-o cu tine în cameră!". Omul crezu că nu a auzit bine:
- "Să iau capra cu mine în cameră?".
- "Fă cum ţi-am spus, îi răspunse înteleptul. Apoi, peste o săptămână de zile, vino din nou la mine!".
Peste o săptămână, omul, posomorât şi descurajat, veni la întelept şi-i spuse:
- "Nu mai pot rezista, capra miroase îngrozitor!". Înteleptul îi spuse:
- "Mergi acasă şi du capra în staul, la locul ei. Apoi, peste o săptămână, vino din nou la mine!".
Săptămâna trecu repede. Când veni la întelept, faţa omului strălucea de bucurie:
- "Viaţa e minunată, înteleptule. Ne bucurăm pentru orice minut! Capra nu ne mai creează probleme. Suntem numai noi şase!".

Povestea unui şoricel

 Un şoricel privi din crăpătura sa din perete şi îi văzu pe ţăran şi pe nevasta acestuia deschizând un pachet.

- Ce mâncare să fi adus oare?

se întreba şoricelul... Cu groază îşi dădu repede seama că era o capcană. Şoricelul se strecură cu mare grija în curtea animalelor şi dădu alarma:
- E o capcană în casă, e o capcană în casă! Găina cotcodăci şi se înfoie , ridică apoi capul şi îi spuse: - Domnule Şoarece, văd bine că acest lucru te afectează, dar pentru mine el nu are nici o relevanţă. Nu pot permite ca acest lucru să mă afecteze. Şoricelul se întoarse atunci înspre porc şi îi spuse: - E o capcană în casă, e o capcană în casă! Porcului îi fu milă de el, dar răspunse:
 - Îmi pare foarte, foarte rău 
Domnule Şoarece, dar tot ce pot să fac este să mă rog. Te asigur că te vei găsi în rugăciunile mele. Şoricelul merse atunci la vacă şi îi spuse: - E o capcană în casă, e o capcană în casă! Vaca îi spuse: - Vai! Domnule Şoarece, îmi pare foarte rău pentru tine, dar chiar nu este o urgenţă pentru mine. Şi aşa se întoarse şoricelul în casă, cu capul plecat şi cât se poate de amărât, pentru a înfrunta de unul singur capcana pusă de ţăran. În chiar noaptea aceea, în casă se auzi un zgomot... Cum ar fi zgomotul produs de o capcană în care s-a prins un şoricel. Nevasta ţăranului se repezi să vadă ce s-a prins. Pe întuneric, ea nu îşi dădu seama că în capcană îşi prinsese coada un şarpe veninos.

 Şarpele o muşcă pe nevasta ţăranului. Ţăranul o duse cât putu de repede la spital şi când o aduse acasă, ea mai avea încă febră. Oricine ştie că cel mai bun tratament împotriva febrei este supa proaspătă de pui, aşa că ţăranul luă un
cuţit şi se duse în curtea păsărilor, ca să facă rost de

principalul ingredient pentru supă. Dar nevasta lui nu se însănătoşi, aşa că prietenele şi vecinele ei veniră să o îngrijească şi stăteau cu ea mai toată ziua. Pentru a le da de mâncare, ţăranul fu nevoit să taie porcul. Nevasta ţăranului nu se mai însănătoşi şi muri la scurt timp. La înmormântare veni multă lume, iar ţăranul trebui să taie şi vaca pentru a-i hrăni pe toţi. Şoricelul se uită din crăpătura lui din perete, cuprins de tristeţe. Aşa că data viitoare când auzi că cineva se confruntă cu o problemă şi tu ai impresia că acest lucru nu te

priveşte, adu-ţi aminte:
  Când unul dintre noi este ameninţat, cu toţii suntem expuşi unui risc. Suntem cu toţii implicaţi în această călătorie numită viaţă. Trebuie să avem grijă unii de alţii şi să facem un efort în plus pentru a ne încuraja unii pe alţii. 
TRIMITE ACEST MESAJ TUTROR CELOR CARE TE-AU AJUTAT VREODATĂ CÂND AI AVUT NEVOIE ŞI SPUNE-LE CÂT DE MULT CONTEAZĂ EI PENTRU TINE! ADU-ŢI AMINTE... FIECARE DINTRE NOI ESTE UN FIR VITAL ÎN TAPISERIA ALTEI PERSOANE... VIEŢILE NOASTRE SE ÎNTRETEŢES, ŞI ACEST LUCRU NU ESTE ÎNTÂMPLĂTOR... Unul dintre cele mai bune lucruri din lumea asta de care te poţi ţine strâns este un prieten.

Grigore Vieru - Reaprindeti candela

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Reaprindeti candela-n cascioare
Langa busuiocul cel mereu.
Degerat la maini si la picioare,
Se intoarce-acasa Dumnezeu.

Doamne Cel din slavile crestine,
Ce pacate oare-ai savarsit
Ca te-au dus acolo si pe tine
In Siberii fara de sfarsit ?!

Toate le ierti,
Doamne de Sus,
Cu blandete mareata,
Chiar si pe cei
Care te-au dus
In Siberii de gheata !

Ninge frigul si pustiul ploua,
Degerata-mi este inima.
Doamne, bine nu ne-a fost nici noua
Fara sfatul si lumina Ta.

Doamne, intra si-n a mea chilie
Si-amandoi, raniti si inghetati,
Sa ne incalzim cu bucurie
Unul langa altul ca doi frati.

Toate le ierti,
Doamne de Sus,
Cu blandete mareata,
Chiar si pe cei
Care te-au dus
In Siberii de gheata !

Grigore Vieru