" Te caut, Doamne, nu Te simt, dar Te întâlnesc mereu "

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE... 

 – Pildă duhovnicească

creștin-ortodoxă

În miezul unei nopți de primăvară, un tânăr creștin-ortodox,care se ruga în fața unui altar, în genunchi, lângă câteva icoane și cărți sfinte, într-o cămăruță mică foarte sărăcăcioasă, atât de umilă, încât avea o gaură mare în tavan şi  era neîncălzită și neelectrificată, printre lacrimi, aprinzând 7 lumânări, deznădăjduit din cauza faptului că niciodată nu L-a putut simți pe Dumnezeu, deși dintotdeauna L-a căutat, a  început să se roage timid: „Doamne, dacă într-adevăr exiști, permite-mi să Te simt, să Te întâlnesc, să Te găsesc; Doamne,
vorbește-mi!” Afară a început să plouă; picăturile de ploaie  acompaniau suav o pasăre, care s-a oprit din zbor în dreptul  ferestrei camerei băiatului, cântând, însă băiatul nu a auzit-o.

Dumnezeu, astfel, i-a „vorbit”!  Neauzind nimic, tânărul s-a rugat iar: „Doamne, vorbește-mi!”
Și pasărea a ciocănit de trei ori geamul, atât de puternic, încât  sunetul a răsunat în toată cămăruța lui, dar băiatul nu a  ascultat-o. Era prea concentrat să audă doar ce considera el ca  trebuind. Dumnezeu, astfel, i-a „vorbit” a doua oară.
Cu durere în suflet tânărul a murmurat în tihnă: „Doamne, Te implor, vorbeşte-mi!”. Vântul a început să bată lin, afară, părând a fi o adevărată simfonie, la pătrunderea lui printre  crăpăturile ferestrei măcinate de trecerea timpului, dar băiatul  nu i-a dat importanţa cuvenită, ci l-a tratat cu ignoranță. Se aștepta la altceva. Dumnezeu, astfel, i-a „vorbit” pentru a treia  oară!

Stingând 3 lumânări, trist, tânărul a spus cu voce parcă lipsită  de viaţă: „Doamne, arătă-mi-Te, vreau să Te văd!”. Pasărea a zburat de la geamul lui. Un fulger a brăzdat toată bolta  cerească, dar tânărul nu a observat măreția lui. Dumnezeu,  astfel, i s-a „arătat”!

Nedumerit, tânărul a început să strige fierbinte, printr-o rugă lăuntrică: „Doamne, Dumnezeul meu, lasă-mă să Te miros!”.
O floare de pe icoana Sfintei Treimi a căzut lângă genunchii băiatului, iar nectarul ei s-a împrăştiat pe hainele lui. El, însă, nu i-a perceput mirosul îmbietor. Aştepta altceva. Dumnezeu,  astfel, S-a lăsat „mirosit”.
Stingând încă 2 lumânări, tânărul continuă să converseze cu  Dumnezeu: „Până când mă vei lăsa zadarnic, să Te chem, oare vrei puțina credinţa-n Tine să mi-o pierd? Doamne, vreau să Te întâlnesc, să Te găsesc, să pun mâna pe Tine, să Te ating!”.

Prin gaura din tavanul cămăruţei sale, dintr-un stup, din podul casei, veni pe aripile aerului o albină şi se puse pe umărul  drept al băiatului, dar el a lovit-o cu mâna stângă; a gonit  fragila insectă. Dumnezeu, astfel, S-a lăsat „atins”! Apăsat de o profundă povară, pe băiat l-a cuprins somnul, dar în ultimul moment a apucat să stingă încă o lumânare și să mai spună câteva cuvinte, înainte să adoarmă: „Doamne, Doamne,Doamne, lasă-mă să Te gust!”. Adormi, gemuit fiind lângă  altar, cu capul sub candela care ardea pâlpâind. O picătură de
untdelemn din candelă s-a scurs ușor și a căzut pe obrazul lui.
S-a prelins și a ajuns în gura băiatului. Pulsul inimii lui s-a  accelerat, iar tânărul s-a trezit având în gură un gust dulce  parfumat, dar nu l-a simțit, pentru că s-a grăbit să se pună în  pat, pentru a-și continua somnul. Dumnezeu, astfel, S-a lăsat „gustat”!
Ajuns în pat şi continuându-şi somnul, băiatul a avut un vis: Sa  visat pe el însuşi, în faţa altarului, în genunchi, vorbind cu  Dumnezeu, şi spunându-i: „Nu Te simt, Doamne, nu Te
întâlnesc, nu Te găsesc, cred că nu exişti, sau dacă exişti m-ai parasit , nu ma mai iubesti...Cuvintele lui au fost urmate de un vuiet puternic...
Dintr-odată un înger frumos foarte, a apărut stând lângă singura lumânare, care încă mai ardea, şi i-a spus, privindu-l: „Băiatule, eu sunt Rafael, unul din cei şapte sfinţi îngeri, care  ridică rugăciunile oamenilor dreptcredincioși şi le înalţă  înaintea slavei Celui Sfânt. Am fost trimis la tine de Cel Preaînalt. Nu te teme! Eu îţi voi spune ce-mi este îngăduit, iar  tu vei păstra toate cuvintele mele în inima ta. Binecuvântează-l pe
 Dumnezeu, slăveşte-L şi cunoaşte slava Lui; mărturiseşte  înaintea tuturor celor vii ce a făcut El pentru tine. Dar ce a făcut El pentru tine, în această noapte? La toate rugăciunile ţia răspuns, dar tu nu ţi-ai dat seama. De ce? Nu ţi-ai lăsat inima și trupul să-L simtă pe Dumnezeu, doar pentru că mintea ta nu  a înţeles felul în care El ţi s-a făcut cunoscut. L-ai fi simţit  dacă ai fi avut iubire și credinţă puternice, în inimă și suflet,
 
pentru că cel care iubeşte și crede în El, cu adevărat, nu are cum să nu-L simtă, de vreme ce Dumnezeu este iubire. Dar tu ai avut îndoieli și, mai mult decât atât, ai îndrăznit chiar să ceri semne de la Dumnezeu, ispitindu-L. Le-ai primit pe toate, băiatule, dar, chiar şi așa, tu nu le-ai înțeles. Iubirea de  oameni a lui Dumnezeu, însă, este mare. Priveşte către icoana  Sfintei Treimi”. Tânărul, vizibil uimit de cuvintele Sfântului
  Înger, se uită către icoană. O voce blândă şi-a făcut simţită  prezenţa, rezonând din spatele icoanei, care era total învăluită  într-un nor de lumină albă-aurie: „Fiule, îi zise vocea, nu te teme, Eu ştiu demult că inima ta geme. Eu sunt Dumnezeu,  Alfa și Omega, Începutul și Sfârșitul, Cel dintâi și Cel de pe  urmă; Eu exist! Nu te-am uitat, nu te-am părăsit. Să nu crezi  că aş putea să te uit vreodată, că aș putea să te părăsesc. Lângă 

tine stă mereu unul dintre îngerii Mei, la fiecare pas al tău. Să  nu te simţi singur niciodată, ai toată dragostea Mea”. Pe băiat  îl bufni plânsul. Dumnezeu continuă să-i vorbească: „ Fără  credinţă, dar, nu este cu putinţă să fii plăcut Mie, căci cine se  apropie de Mine trebuie să creadă că Eu exist şi că Mă fac  răsplătitor celui care Mă caută „. Dar ce este credința, Doamne, întrebă băiatul, căci eu am trăit tot timpul cu  senzația că am credință în Tine?! „ Credinţa este  încredinţarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute. Altfel spus este încrederea sau crezarea în ceva  nevăzut ca și cum ar fi văzut, şi dorirea şi sperarea celor aşteptate ca şi cum ar fi de faţă, ca și cum ar fi primite. Oh, fiule, credința ta în Mine a fost prea mică și nestatornică. Te-ai îndoit de existența Mea. Să știi că dacă aş fi dorit, Eu aş fi putut pur şi simplu să apar în faţa ta, în trecut, pentru a  demonstra că exist, însă dacă aş fi făcut acest lucru, tu nu ai  mai fi avut nevoie de credinţă. Fericiți sunt cei ce nu au primit  nicio dovadă a existenţei Mele, dar au crezut în Mine! 

 Fiule, există o mulţime de dovezi cu privire la existenţa Mea.  Biblia, Cuvântul Meu, spune: „ Cerurile spun slava lui  Dumnezeu şi facerea mâinilor Lui o vesteşte tăria. Ziua zilei  spune cuvânt, şi noaptea nopţii vesteşte ştiinţă „ (Psalmul 19:1,2). Aşadar, minunăţiile naturii demonstrează existenţa Mea, tocmai de aceea Eu ţi-am trimis pasărea, albina, fulgerul...; semnele de la Mine. Prin ele M-am revelat ție, dar tu nu te-ai așteptat la o altfel de revelație, tocmai de aceea nici  nu le-ai luat în seamă. Nu Mă poți vedea, înțelege, fiule,pentru că Eu locuiesc în lumină neapropiată. Pe Mine nu M-a  văzut niciun om, niciodată, nici nu M-a înțeles. A încerca să
Mă vezi, să Mă înțelegi, să Mă atingi, îți este și îți va fi  întotdeauna cu neputință. Acum știi că Eu exist, însă.
Credința ta prea mică în Mine s-a transformat în convingere.  Cunoaşte-Mă și vorbește despre Mine prin antinomie, pe cale  apofatică și pe cale catafatică. Calea apofatică înseamnă să Mă  cunoşti prin negaţie, evitând să gândești și să spui ceva despre  Mine, din toate ce nu pot fi gândite și spuse. Eu sunt necuprins, nemărginit, necunoscut pe calea raţiunii, căile Mele sunt necercetate şi nepătrunse. Calea catafatică înseamnă să recunoști și să susții existenţa Mea prin afirmaţii: Dumnezeu  este bun, atotputernic, înţelept, milostiv și așa mai departe.
 Eu, Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov, adică Cel viu, Singurul, dar în trei ipostasuri: Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh, Care lucrez în creaţia Mea, Eu, Care M-am revelat lui Moise, în rugul aprins, Mă fac cunoscut prin opera Mea, prin tot ce  există şi am creat numai de natură pozitivă, căci nu Eu am  creat răul, dar sunt de necunoscut în fiinţa Mea. Prin opera Mea, Eu pot fi numit creator, dar prin fiinţa Mea nu am nume grăit, pentru că sunt de negrăit. Apropie-te  întotdeauna de Mine, în mister divin, fiind mulţumit să Mă întâlnești şi să realizezi, în acelaşi timp, neputinţa minţii umane de a Mă înţelege. Te iubesc!”. 

Vocea şi norul de lumină aurie dispărură. Îngerul Rafael a zâmbit, a stins ultima lumânare aprinsă, cea de-a șaptea, şi, îndată, visul băiatului a luat sfârșit.
 Era dimineaţă! Trezit din somn, tânărul şi-a adus aminte de visul pe care l-a avut și se simţea pe deplin fericit că Dumnezeu i-a vorbit. Cuprins de o iubire de nedescris, s-a dat jos din pat, s-a spălat pe faţă, s-a îmbrăcat şi a început să facă metanii în faţa altarului, în semn de recunoștință. Era convins de existența Celui pe Care l-a căutat mult timp și pe Care l-a  întâlnit tot de atâtea ori, însă fără să realizeze. În timpul celei de-a treia metanii a observat Biblia deschisă, deşi tot timpul era închisă, pentru că așa obișnuia să o lase. S-a oprit, şi a
început să citească: „De atunci a început Iisus să propovăduiască şi să spună: Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat
împărăţia cerurilor. Iar Eu zic vouă: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc, ca să fiţi fiii Tatălui vostru Celui din ceruri, că El face să răsară soarele şi peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi. Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este. Nu vă adunaţi comori
pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură. Ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură. Căci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta. Nu oricine Îmi  zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri” (Matei 4:17; 5:44,45,48; 6:19-21; 7:21). Emo țiile l-au invadat. O lacrimă i s-a scurs
din ochiul drept, gâdilându-i și umezindu-i pielea uscată. A închis gentil Biblia, a pus-o pe altar, şi a deschis
fereastra, ca să admire frumuseţea dimineţii. O adiere de vânt l-a mângâiat. A închis fereastra şi, din nou, a observat Biblia  deschisă. A luat-o în braţe şi a început să citească: „”Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toată puterea ta". Aceasta este cea dintâi poruncă. Iar a doua e aceasta: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”. Mai mare decât acestea nu
este altă poruncă” (Marcu 12:30,31). Uluit de ce a citit, a închis Biblia, a pus-o pe altar şi a plecat afară, contemplând la cele citite. Ajuns afară un gând îi tot reverbera insistent în minte: „întoarce-te în camera ta, degrabă, întoarce-te”. S-a întors şi a observat pentru a treia oară consecutiv Biblia deschisă. S-a pus în genunchi, fiind oarecum speriat de ce i se întâmpla, şi a început să citească: „Atunci Iisus a zis ucenicilor
Săi: Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Că cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde; iar cine îşi va pierde sufletul pentru Mine  îl va afla. Pentru că ce-i va folosi omului, dacă va câştiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său? Căci Fiul Omului va să vină întru slava Tatălui Său, cu îngerii Săi; şi atunci va răsplăti fiecăruia după faptele sale „ (Matei 16:24-27). Un fior cald l-a traversat din cap până în picioare. Atunci a înţeles că
Dumnezeu a făcut în a a fel, î ș ncât Biblia să se deschidă în numele Sfintei Treimi, ca el să citească unele dintre cele mai importante versete, cu scopul de a-și da seama ce să facă mai departe cu viaţa lui.
Emoţionat fiind, negăsindu-şi cuvinte de slavă, ca să-L laude pe Dumnezeu, a închis Biblia şi a deschis-o la întâmplare, pe la sfârşit, sperând că va găsi acolo cuvintele prin care să-și poată arăta recunoștința față de nemăsurata bunătate a lui Dumnezeu; şi le-a găsit, cu îngăduița Lui: „Vrednic eşti, Doamne şi Dumnezeul nostru, să primeşti slava şi cinstea şi puterea, căci Tu ai zidit toate lucrurile şi prin voinţa Ta ele erau şi s-au făcut” (Apocalipsa 4:11).
Din acel moment băiatul și-a predat inima în mâinile lui Dumnezeu și, ducând o viață bineplăcută Lui, s-a mântuit ajungând în Raiul în care ceata sfinţilor îngeri şi a arhanghelilor, cu toate cereştile puteri, Îl laudă pe Dumnezeu, zicând: Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot, plin este cerul şi pământul de slava Ta ".

  

LEGENDA CELOR 8 MINUTE

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Legenda spune ca o femeie saraca cu un copil in brate, trecand pe langa o pestera a auzit o voce misterioasa care i-a spus:

Intra si ia tot ceea ce iti doresti, dar sa nu uiti ceea ce-i mai important. Aminteste-ti ca dupa ce vei iesi poarta se va inchide pentru totdeauna. Asa ca profita de aceasta oportunitate, dar nu uita ce-i mai important.

Femeia a intrat in pestera si a gasit multe bogatii. Fascinata de aur si bijuterii, a asezat copilul pe o stanca si a inceput sa stranga de zor tot ce putea duce.

Vocea misterioasa i-a vorbit din nou: “ Ai doar 8 minute!”

Cand au trecut cele 8 minute, femeia, incarcata cu aur si pietre pretioase, a fugit afara din pestera si poarta s-a inchis.

Atunci si-a amintit ca a uitat copilul inauntru, iar poarta s-a inchis pentru totdeauna.

Bogatia a durat putin, iar disperarea pentru totdeauna.

La fel se intampla de multe ori si cu noi. Avem aproximativ 80 de ani pentru a trai in aceasta lume si o voce ne aminteste mereu:” Nu uita ce e cel mai important!”

Si cele mai importante sunt valorile spirituale, familia si copii, viata, educatia, bunul simt, reputatia, dragostea, adevarul si demnitatea de om.

In schimb castigurile, bogatia, placerile materiale ne fascineaza intr-atat incat uitam de ceea ce e mai important.

Asa ne risipim timpul si dam la o parte esentialul: “ Bogatia sufletului.”
Sa nu uitam niciodata ca viata in aceasta lume trece repede si ca moartea vine cand ne asteptam mai putin. Iar cand poarta vietii se inchide pentru noi, nu ne mai folosesc la nimic regretele.

Traim intr-o lume de probleme, nelinistiti, si toate numai pentru ca am uitat ce e cel mai important: “Bogatia sufletului!

Ce spune Biblia despre îngeri?

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Întrebare: Ce spune Biblia despre îngeri?

Răspuns: Îngerii sunt fiinţe spirituale cu inteligenţă, emoţii şi voinţă. Acest lucru este valabil atât pentru îngerii buni cât şi pentru cei răi. Îngerii au inteligenţă (Matei 8:29; 2 Corinteni 11:3; 1 Petru 1:12), au emoţii şi sentimente (Luca 2:13; Iacov 2:19; Apocalipsa 12:17), şi voinţă (Luca 8:28-31: 2 Timotei 2:26; Iuda 6). Îngerii sunt fiinţe spirituale (Evrei 1:14), însă nu au trup fizic, pământesc. Faptul că nu au trup pământesc nu le afectează personalitatea individuală.

Nivelul de cunoaştere pe care îl au îngerii este limitat de faptul că sunt fiinţe create. Aceasta înseamnă că ei nu pot şti toate lucrurile pe care le cunoaşte Dumnezeu (Matei 24:36). Totuşi, se pare că ei cunosc mai multe lucruri decât oamenii. Acest lucru poate avea 3 cauze. (1) Îngerii au fost creaţi a face parte dintr-un gen de creaturi superioare oamenilor, aşa încât au o înţelepciune şi cunoaştere superioare. (2) Îngerii studiază Biblia şi lumea mult mai aprofundat decât o fac oamenii şi în consecinţă le înţeleg mult mai bine (Iacov 2:19; Apocalipsa 12:12). (3) Îngerii au avansat în cunoaştere chiar şi prin observarea îndelungă a activităţilor şi comportamentelor oamenilor. Spre deosebire de oameni, îngerii nu au nevoie să studieze trecutul; ei l-au experimentat. În acest fel, ei ştiu cum au acţionat alţii în diferite situaţii şi astfel pot prezice cu un grad superior de acurateţe modul cum noi vom acţiona în circumstanţe similare.

Cu toate că au voinţă, îngerii sunt supuşi voinţei lui Dumnezeu, ca şi celelalte fiinţe create. Îngerii buni sunt trimişi de Dumnezeu să îi ajute pe cei credincioşi (Evrei 1:14). Iată câteva dintre activităţile pe care le fac îngerii buni, aşa cum sunt prezentate în Biblie:

A. Ei Îl laudă pe Dumnezeu (Psalmul 148:1,2; Isaia 6:3).
B. Se închină lui Dumnezeu (Evrei 1:6; Apocalipsa 5:8-13).
C. Ei sunt încântaţi de lucrările lui Dumnezeu (Iov 38:6-7).
D. Ei Îl slujesc pe Dumnezeu (Psalmul 103:20; Apocalipsa 22:9).
E. Ei vin înaintea lui Dumnezeu (Iov 1:6; 2:1).
F. Ei sunt cei de care Dumnezeu se foloseşte pentru punerea în aplicare a judecăţilor lui Dumnezeu (Apocalipsa 7:1; 8:2).
G. Aduc cu ei răspunsuri la unele rugăciuni (Faptele Apostolilor 12:5-10).
H. Ajută la întoarcerea oamenilor către Hristos (Faptele Apostolilor 8:26; 10:3).
I. Ei văd felul cum creştinii se organizează, slujesc şi suferă (1 Corinteni 4:9; 11:10; Efeseni 3:10; 1 Petru 1:12).
J. Ei aduc încurajare în vremuri cu pericole (Faptele Apostolilor 27:23,24).
K. Ei au grijă de cei drepţi la momentul morţii (Luca 16:22).

Îngerii sunt fiinţe total diferite de oameni. Oamenii nu se pot transforma în îngeri după moarte. Nici îngerii nu vor deveni niciodată oameni, şi nici în trecut nu s-a întâmplat acest lucru. Dumnezeu a creat îngerii, la fel cum i-a creat pe oameni. Biblia nu spune nicaieri că îngerii au fost creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, după cum spune despre oameni (Geneza 1:26). Îngerii sunt fiinţe spirituale care pot lua o formă fizică, până la un anumit nivel. Oamenii sunt în principal fiinţe fizice, cu trup, însă ei au şi suflet. Cel mai important lucru pe care îl putem învăţa de la îngeri este supunerea lor totală, lipsită de orice formă de opoziţie, faţă de Dumnezeu şi poruncile Sale.
sursa
http://www.gotquestions.org/Romana/ingeri-Biblia.html