Despre lupta cu patimile…

“Sfântul Ioan Colov a spus următoarea pildă despre acest subiect: Într-un anumit loc era o femeie frumoasă cu purtări îndoielnice. Stăpânului acelui ţinut i-a fost milă de ea, că asemenea frumuseţe se va distruge şi, când a găsit prilejul, i-a spus: Părăseşte calea cea desfrânată şi te voi lua la casa mea şi-mi vei fi soţie şi stăpâna bogăţiilor mele. Să-mi fii numai cr
edincioasă şi atât, altfel, vei avea atâtea necazuri, câte nici nu-ţi poţi închipui. Ea primi şi a fost dusă la casa stăpânului.

Foştii ei prieteni, văzând că dispăruse, au început să o caute şi au descoperit că era cu acel stăpân. Deşi era foarte sever, ei nu şi-au pierdut nădejdea de a ademeni din nou acea femeie frumoasă ca să se întoarcă la ei, ştiindu-i slăbiciunea. Trebuie doar să mergem în spatele casei să fluierăm; ea va şti cine este şi va alerga îndată la noi. Chiar aşa au şi făcut. Au mers în spatele casei şi au fluierat. Femeia cea frumoasă, auzind fruieratul, a tresărit. Ceva din viaţa ei anterioară s-a stârnit în ea. Dar şi-a revenit şi, în loc să iasă din casă, a fugit în cămara în care se afla însuşi stăpânul, şi îndată s-a liniştit; nici măcar nu a mai auzit fluieratul care continua afară. Prietenii au mai fluierat de câteva ori şi au plecat fără niciun rezultat.

Înţelesul pildei este clar. Femeia cea frumoasă reprezintă sufletul căzut care s-a întors spre Dumnezeu cu căinţă şi a făgăduit să-I aparţină şi să-I slujească numai Lui. Prietenii dinainte sunt patimile. Fluieratul lor este impulsul gândurilor, simţirilor şi poftelor pătimaşe. Fuga în camerele dinlăuntru reprezintă adăpostul din adâncurile inimii, pentru a sta acolo înaintea lui Dumnezeu. Când aceasta se împlineşte înăuntru, patima care a tulburat sufletul se îndepărtează de bună voie, ca şi cum n-ar fi existat niciodată, iar sufletul se linişteşte.“

(din Viaţa duhovnicească şi cum o putem dobândi de Sfântul Teofan Zăvorâtul)

Omul nu poate sa se curete de rau fara Hristos

Părinte arhimandrit Policarp Chiţulescu, este din ce în ce mai prezentă în societate ideea de autovindecare, adică de folosire a tehnicilor de sorginte chinezească şi budistă. Cu ce atrag aceste tehnici de autovindecare?

În ultima vreme am constatat că din ce în ce mai mulţi oameni se simt foarte singuri, pentru că, pe de-o parte, nu înţeleg că Biserica este locaş de tămăduire sufletească şi de adunare, pentru rugăciune în comun, de aceea şi caută locurile "neaglomerate", iar pe de altă parte nu mai pot comunica, nici chiar cu duhovnicul, deşi mulţi au unul. La aceasta a dus şi depărtarea de Sfânta Împărtăşanie. Ei bine, lipsa conştiinţei de apartenenţă la Biserică, Trupul lui Hristos, a dus la adoptarea de către mulţi a tehnicilor, de sorginte chinezească şi budistă, de autovindecare. Acolo au "lideri spirituali", maeştri autointitulaţi şi închipuiţi, şi tot efortul lor este de a capta "energia universală". Ceea ce uimeşte este faptul că, de pildă, "maeştrii" de reiki, yoga, radiestezie, bioenergie, feng shui ş.a. pomenesc de îngeri, de Maica Domnului, apoi spun că oricine poate să practice acestea cu succes: ortodocşi, catolici, mahomedani etc., dar în acelaşi timp ei vorbesc de nirvana, reîncarnare, de o "energie universală numită diferit în fiecare religie", adică Dumnezeu (!), prin acestea, ei împotrivindu-se făţiş Învierii lui Hristos. În concepţia lor, fiecare trebuie să se trateze "aşa cum îi dictează sufletul".

Aceasta este o mare înşelare, deoarece omul nu poate să se cureţe de rău fără Hristos.

Cum poate un "orb" să se îndrepte singur către lumină?

Omul este bolnav sufleteşte şi stăpânit de patimi şi nu se poate încrede în sine, ci doar în harul şi puterea lui Hristos, privind nevoinţele sfinţilor care s-au curăţit de patimi. Cu Dumnezeu omul trebuie să ajungă la o relaţie personală, de comunicare, de iubire, iar nu de interes, pentru rezolvarea unor nevoi. Mântuitorul Hristos este Dumnezeu întrupat şi fără El nu putem face nimic. O stare de permanentă pocăinţă, de ascultare a voii lui Dumnezeu prin părintele duhovnicesc, citirea Filocaliei, de plidă, sunt cele care ne învaţă să ne dezrobim de patimile egoiste. Harul (energia) dumnezeirii nu se obţine prin tehnici, ci prin iubire, ascultare şi smerenie.

Dacă oamenii ar citi Evanghelia şi învăţăturile Părinţilor luminaţi de Duhul Sfânt, nu ar mai face asemenea confuzii grave, ci şi-ar asuma lupta duhovnicească în mod corect. Mi s-a părut extaordinar interviul cu mitropolitul Hierotheos Vlachos, publicat de curând, de către "Ziarul Lumina", în care era vorba de tămăduirea omului doar prin Ortodoxie, după predania Părinţilor. Cu adevărat, misiunea Bisericii este aceea de a-l face pe om desăvârşit, de a-l aduce la starea de a face voia lui Dumnezeu, nu pentru a scăpa de iad, nu pentru a se bucura de rai, ci numai din iubire de Dumnezeu.

Liniste in biserica!

În Duminica Sfintei Maria Egipteanca, un părinte hirotonit de curând a început un cuvânt despre pocăintă. A dat câteva exemple de sfinti care au părăsit păcatul. În biserică se auzeau susoteli. Unii credinciosi, în special cei mai în vârstă, nu păreau prea interesati de subiect. Două femei depănau amintiri din tinerete, altele vorbeau desertăciuni, comentând lungimea fustei
unei femei care venise prima dată în acea biserică sau mirosul neplăcut al cersetorilor de la poarta bisericii.
Părintele a continuat:

- Dar există si multi păcătosi care nu vor să audă de pocăintă. În parohia noastră, de exemplu: avem un caz, un om căruia îi place să bea mult, despre care vă voi spune câteva cuvinte. Omul acesta, pe care îl cunoasteti cu totii, este un caz care pare irecuperabil.

Încet-încet, credinciosii care susoteau începură să fie atenti: predica devenea interesantă si pentru ei - se gândeau că poate părintele va da si niste amănunte picante, pentru a le putea discuta la masa de prânz cu cei care nu veniseră să se împărtăsească din frumusetea sfintei slujbe.

- Să vă spun cât de tare a căzut în patima băuturii acest om? întrebă părintele, mirându-se câtă liniste se făcuse în biserică. Nu, nu o să vă spun. Am vrut numai să vă dati singuri seama că, atâta vreme cât vă vorbeam despre îndreptarea vietii, unii susoteau. Cum a venit vorba despre un păcătos care poate fi bârfit, care poate fi arătat cu degetul, s-a făcut liniste. Nu vă voi mai spune altceva astăzi, decât atât: dacă veniti la biserică din orice alt motiv, si nu pentru a fi în comuniune cu Dumnezeu si a vă ruga împreună cu ceilalti, dacă vă interesează numai subiectele de bârfă sau subiectele care vă ridică în proprii ochi, făcându-vă să vi se pară că sunteti superiori celor care stau la această oră în fata televizoarelor, ar trebui să vă dati seama că gresiti. Biserica este casa lui Dumnezeu. Vreti să o transformati în sală de spectacol, în salon de bârfe? Să nu fie asa! Luati aminte la cursele vrăjmasului care, dacă nu a reusit să vă împiedice să ajungeti la biserică, se luptă să vă sucească mintile si să vă îndemne să vorbiti în loc să vă rugati sau să ascultati cuvinte de folos. As mai fi avut multe să vă spun, dar o să vi le spun altădată. Vă las să vă gânditi singuri dacă vreti să mergeti pe calea mântuirii. Si, dacă nu vreti, nu stiu ce rost are să mai veniti la biserică. Iar dacă vreti, nu stiu ce rost are să susotiti si să clevetiti, în loc să vă rugati lui Dumnezeu cu zdrobire de inimă…

Povestit-a iarăsi despre alt bătrân care sedea în pustie că s-a rugat lui Dumnezeu să i se dăruiască lui ca niciodată să nu dormiteze când se porneste vreo vorbă duhovnicească, iar de va aduce cineva cuvinte de clevetire sau de vorbă desartă, îndată să adoarmă, ca să nu guste auzurile lui acest fel de otravă. Si acesta zicea că diavolul este silitorul vorbei desarte si luptătorul a toată învătătura duhovnicească, aducând si acest fel de pildă. "Că vorbind eu, zice, pentru folos către oarecari frati, de atâta somn adânc au fost cuprinsi, încât nici genele ochilor nu puteau să le miste. Eu, vrând dar să arăt lucrarea demonului, cuvânt de vorbă desartă am adus la mijloc, de care, făcând haz, numaidecât s-au trezit. Si suspinând am zis: "Cât timp pentru lucruri ceresti vorbeam, ochii vostri, ai tuturor, de somn erau cuprinsi, iar când cuvânt desert a curs, toti cu osârdie v-ati desteptat. Pentru aceea, iubitilor frati, mă rog, cunoasteti lucrarea demonului celui viclean si de sine luati aminte, păzindu-vă de dormitare când faceti ceva duhovnicesc sau ascultati ceva"."

”Dumnezeu, pe cei pe care ii iubeste, pe aceia ii si incearca”

”A fost odata ca niciodata un batran intelept, taietor de lemne ce traia
intr-un satuc aproape de granita cu Mongolia.
Intr-o zi, calul sau preferat, o frumoasa iapa alba sari gardul si trecuse in mainile dusmanului. Prietenii au venit sa-l consoleze:
- Ne pare rau de calul tau… ce veste rea.
Batranul le spuse:
- De unde stiti ca e o veste rea?! S-ar putea sa fie o veste buna.
Dupa o saptamna, in timp ce omul privea pe fereastra, a vazut ca iapa sa se intoarce alaturi de un armasar alb. Prietenii lui erau entuziasmati de asta data:
- Ce cal frumos, ce veste buna!
Raspunsul batranului i-a socat iarasi:
- De unde stiti ca e o veste buna?! S-ar putea sa fie o veste rea.
A doua zi, singurul copil pe care-l avea a incalecat frumosul armasar. Acesta l-a aruncat jos, a cazut rau si si-a rupt piciorul. Din nou a fost vizitat de prietenii sai. Plini de compasiune i-au spus:
- Ne pare tare rau, ce veste rea!
Batranul, intru intelepciunea lui, zise iarasi:
- De unde stiti ca e o veste rea?! S-ar putea sa fie o veste buna.
La putin timp dupa acest eveniment a izbucnit razboiul dintre China si Mongolia. Armata chineza si-a trimis oamenii sa ii inroleze obligatoriu pe tineri. Toti tinerii din zona au murit, in afara de baiatul taietorului de lemne care nu mersese la razboi din cauza piciorului rupt.
Atunci, batranul zise prietenilor sai:
- Vedeti, lucrurile pe care voi le-ati considerat bune au fost de fapt rele, iar lucrurile care parusera rele au fost bune.
Sa nu ne pripim niciodata in a da verdicte. Sa nu desconsideram incercarile din viata noastra. Sa nu ne plangem de incercari, si mai ales, sa nu-l invinovatim pe Dumnezeu. Daca vom ramane credinciosi, vom putea privi inapoi cu recunostinta.
Tot ce ni se intampla are un inteles imediat, pe termen scurt si un alt inteles dupa un timp oarecare”.